SFINTE DUMNEZEULE

„Suferinta nu este usor de suportat dacă nu esti într-o relatie cu Dumnezeu. N-as putea să spun: «Dă-mi, Doamne, suferintă!», dar Îi multumesc din toată inima că m-a ajutat si m-a tinut treaz. Îsi scoteau dintii si în aruncau pe jos, că nu mai aveau calciu; eram schelete. M-a impresionat foarte mult un biet vecin de celulă, care uitase cum o cheamă pe sotia lui. «Cum o fi chemând-o?» Si mă uitam si mă foloseam, si îmi dădeau lacrimile... Suferinta, conceptia de mântuire crestină este suferinta.” „Eu nu mă pot prezenta ca un om care am suferit. Ce-am suferit? Mă pot eu măsura cu o smerenie adevărată? Rămâneti într-o smerenie potrivită cu existenta. Cum nu stii când esti smerit, să fii mereu smerit!” – Pr. Arsenie Papacioc („Iată duhovnicul. Părintele Arsenie Papacioc; vol. 2)

O MAICUTA SFANTA!

                     

”L-au intrebat fratii pe un bătrân: ”Părinte, care faptă din viată are mai multă osteneală?  

”Si bătrânul le-a răspuns: ”Socot că nu este altă osteneală ca rugăciunea. Căci totdeauna când voieste omul să se roage, vrăjmasii voiesc să-l oprească pe el. Ei stiu că nu sunt împiedicati de nimic altceva mai mult ca de rugăciunea către Dumnezeu” 

                                                                       (Sf. Ioan Iacob, Hrană duhovnicească)


               "Fii totdeauna cu Dumnezeu, daca vrei ca Dumnezeu sa fie totdeauna cu tine." 

                                                                                                    (Sfantul Ioan Gura de Aur)

NASTEREA TA PREACURATA

"Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi, Şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor."
(Bălan Claudiu)

Marturii despre Parintele Arsenie Boca

Odata, m-am dus la Draganescu, la Parintele Arsenie. Cand am ajuns acolo, in curtea bisericii era adunata multa lume. Parintele era cam la vreo 30 de metri, iar in fata mea, cam la vreo 2 metri, era un baiat de vreo 19 ani. Parintele striga la baiat si-i zice: „Mai baiete, ce tigari fumezi tu?” Baiatul raspunde: „Nu fumez de nici unele, Parinte”. Parintele zice: „Mai, eu vad ca acum nu ai tigari nici in mana, nici in gura, dar te intreb ce tigari fumezi cand esti cu baietii si cu fetele”. Baiatul spune ca nici atunci cand este cu baietii si cu fetele nu fumeaza. Parintele zice: „Baga mana in buzunarul stang de la pantaloni si vezi ca acolo este un pachet de tigari Delta. Ia vezi cine ti l-o fi bagat?!”.Atunci, eu ma dau in spatele baiatului si-l vad ca scoate un pachet de tigari Delta neinceput, din buzunarul stang. Parintele a plecat, iar baiatul nedumerit, a zis: „Ce parinte mai e si parintele acesta!?”.

O fata din Fagaras a plecat spre Draganescu, la Parintele Arsenie, desi nu stia daca va putea sa vorbeasca cu dumnealui. Era sfarsit de toamna si era tare frig. Cum statea ea pe peron, in gara la Fagaras, a dat peste o tiganca necajita care nu avea ciorapi in picioare. Fata, care avea in picioare doua perechi de ciorapi, s-a dus la toaleta, si-a dat jos o pereche. I-a adunat frumos si i-a dat tigancii sa se incalte cu ei, ca sa nu-i mai fie frig. Cand a ajuns la Draganescu, Parintele i-a iesit in cale si i-a zis: „Hai tu fata, ca de cand te astept, ca stiu de fapta ta cea buna pe care ai facut-o pe peronul garii, cu femeia aia necajita la care i-ai dat ciorapii tai, sa se incalte cu ei”. (Biliboaca Matei, Savastreni)

Odata, s-a dus la Parintele o femeie care si-a facut o operatie la nas, ca sa fie mai frumoasa. Parintele i-a zis: „Tu femeie, de ce te-ai schimonosit asa?” Femeia zice: „Cum, Parinte?”. „De ce ti-ai facut operatie la nas? Crezi ca daca Dumnezeu ar fi vrut sa fii cum esti acum, nu te-ar fi putut face asa de la inceput? Du-te de aici, ca nu vreau sa stau de vorba cu tine”.

Odata, m-am dus la Draganescu sa vorbesc cu Parintele. In biserica n-am vazut nici un om cu barba, imbracat in haine calugaresti – asa cum imi inchipuiam ca trebuie sa arate Parintele Arsenie. Acolo era doar un om imbracat in halat alb si cu boneta pe cap. Vazand ca nu pot lua legatura cu dumnealui, m-am hotarat sa plec. Atunci, numai ce vad omul acela imbracat in halat vine catre mine si ma intreaba: “Ce cauti?”. Eu m-am intors catre dansul si i-am raspuns ca il caut pe pictorul Arsenie. “Ce ai cu pictorul Arsenie?” – ma intreaba dumnealui. “Am si eu ceva” – i-am raspuns. Omul zice: “Vino mai aproape”. Si iar ma intreaba ce am cu pictorul Arsenie si eu iar ii spun ca am si eu ceva. Apoi dau sa plec. Omul acela imi zice cu vorba blanda: “Hai, ma, sa-ti spun eu ce ai cu pictorul Arsenie”. Si incepe sa-mi spuna de ce il caut pe Parintele. Vazand ca-mi spune gandurile, ca-mi spune de ce am venit la dansul, mi-am dat seama ca omul acela in halat alb nu poate fi decat Parintele Arsenie Boca. I-am zis: “Dumneata esti pictorul si Parintele Arsenie”. Si dumnealui imi zice: “Pe ce te bazezi cand spui ca eu sunt?” si eu ii zic: “Mi-ati spus gandurile mele si de ce am venit, ori altcineva nu putea sa mi le spuna decat Parintele Arsenie”. Si i-am mai zis: “Parinte, inca un om ca dumneavoastra nu mai este in Romania”. Atunci, dumnealui imi zice “Du-te, ma!” si ma mangaie pe fata cu mainile. (Biliboaca Matei, Savastreni)

*
M-am casatorit cu o credincioasa, Emilia, eu fiind ateu pe atunci. Prin ea l-am cunoscut pe Parintele Arsenie Boca, prin 1972. Sotia mi-a propus sa mergem la Parintele Arsenie la Draganescu, dar nu ne-am inteles. I-am dat chiar o palma sotiei, dar pana la urma am plecat impreuna la Draganescu. Acolo era lume multa, din toate partile. La intalnirea cu Parintele, acesta mi-a zis mustrator: “Ai venit ma, ai venit? Tu care bei vin Cotesti, ai cotit-o”. A stat de vorba cu toata lumea, apoi iar mi-a zis: “Ma, n-ai incredere in mine. Vrei s-o bati iar”. La plecare mi-a zis: “Sa mai vii la mine”. M-a atras ca un magnet si l-am vizitat ori de cate ori am avut ocazia.

Si a doua oara cand am venit l-am gasit pe Parintele inconjurat de multa lume. M-am plans Parintelui de locul de munca (eram vopsitor, lucram in mediu de gaze) si mi-a zis: “Lasa ma, ca ai sa te duci la cei cu halate albe”. Peste 2 saptamani, fratele meu, care lucra la spital, mi-a zis ca este un post de zugrav la spital. M-am transferat cu locul de munca la spital, unde am lucrat pana in 1992, cand am iesit la pensie de boala. Cand am mers iar la Parintele Arsenie, mi-a zis: “Cum e, ma, la halate albe?” si i-am spus: “E foarte bine Parinte. Va multumesc ca m-ati ajutat”.

De la o vizita la alta simteam ca ma incarcam cu energie. Cand plecam de la Parintele Arsenie ma simteam usurat. O data m-am plans Parintelui ca sotia mea e cam rea. Atunci Parintele a facut o experienta cu mine. Mi-a spus ca sunt altele si mai rele, apoi m-a rugat sa duc niste bagaje la casa parohiala, peste drum. Am dus bagajele, am intrat si apoi am intrebat daca e cineva acasa. A iesit o persoana cu gura mare: “Ce vrei ma? De ce bati? Vrei sa chem militia?”. “Doamna – am zis – v-am adus niste bagaje”. Ajungand din nou la Parintele, acesta mi-a zis: “Ai vazut ca sunt altele si mai rele?”. Alta data mi-a zis: “Rabda, mai, realitatea, altfel va veti desparti”. (Eugen Butum, 52 ani, Fagaras)

*
Odata, am plecat spre Draganescu în pantaloni, crezând ca e un lucru bun si gândindu-ma ca am sa ma schimb în fusta înainte de a da ochii cu Parintele. Când am ajuns la Draganescu, am facut ceea ce îmi propusesem, în spatele bisericii. Apoi am intrat în biserica, unde era foarte multa lume. Dupa câteva minute, Parintele s-a întors si a spus: „Ma, a mers un barbat dupa biserica; astept sa intre, dar nu mai apare. Unde-o fi?”. De atunci n-am mai îmbracat pantaloni. Tot legat de pantaloni, o doamna l-a întrebat odata pe Parintele daca, în caz de neputinta, poate purta pantaloni. Parintele i-a spus ca poate purta, dar numai pe sub fusta. Referindu-se la casatorie, Parintele a spus ca fiecare sac îsi gaseste petecul lui. Si mai zicea Parintele: „Nu cresteti câini; cresteti copiii care nu au parinti”.

Parintele ne spunea tuturor ca, pentru sanatatea femeii, e bine sa avem 3-4 copii. Daca nu nastem câti vin, pacatul cade pe cei care sunt în viata. Eu nu puteam sa suport ca din cauza mea sa sufere copiii. Având patru copii, ma gândeam ca eu sunt bine… Dar când a ajuns la mine, i-­am aratat o fotografie de familie cu noi doi, cei 4 copii si mama mea. Privind-o, mi-a zis: „Tu sa mai faci un copil”. Am raspuns: „Daca va vrea Dumnezeu”. Avusesem o problema cu o sarcina care s-a oprit din evolutie si nu stiam daca voi mai putea naste. I-am marturisit acest lucru Parintelui si dumnealui mi-a zis: „Tu sa traiesti viata normala, fie sa mori la datorie. Nici abuz, nici refuz si viata curata în timpul sarcinii”. Apoi a zis: „Ai grija si nu asculta sfaturile soacrei, dar cinsteste-o ca pe o mama”. Mama zicea catre mine, când vedea ca sunt însarcinata: „Nu vedeti cât va e de greu? Ce veti face când vor fi mari?”. Am reprodus si alte argumente, dar Parintele a zis, parca mâhnit: „Ca sa traiti, mai, ca sa traiti”. Nu stiam ce vrea sa spuna, atunci.

Au urmat alte încercari. Mergeam la Parintele si el îmi repeta: „Viata normala, fie sa mori…”. Dupa alte trei opriri din evolutie si o sarcina moarta (înainte cu 3 zile de a se naste) m-am dus iar la Parintele. În ziua aceea Parintele nu vorbea cu nimeni. Totusi, cu sotul a schimbat câteva vorbe. Eu i-am sarutat mâna. Mai târziu, plângând si rugându-ma în gând, am zis: „Ajuta-ma Parinte Arsenie…”. S-a oprit din lucru si s-a uitat la mine. În 8 mai 1978, aud o voce în somn: „Esti însarcinata!”. Dupa vreo saptamâna, mi-am dat seama ca e adevarat. S-a nascut al cincilea copil, o fetita mai voinica decât toti. Apoi, în 1981 s-a mai nascut înca o fetita.

În anul 2001, înainte ca cel de-al saselea copil sa-si termine studiile, sotul meu a fost victima unui atac de cord foarte grav. Doctorii nu i-au mai acordat nici o sansa de supravietuire. În disperarea mea, am strigat si la Parintele Arsenie, spunându-i: „Parinte Arsenie, eu te-am ascultat si am facut cum ai zis, acum ce fac? Ajuta-ma!“. Minunea s-a întâmplat. Sotul a fost salvat. Dumnezeu ne-a miluit pentru sfaturile si rugaciunile Parintelui Arsenie. (Emilia Span, Sibiu)
*

S-au dus doua doamne la Draganescu, la Parintele. Parintele o întreaba pe una dintre ele: „Câti ani ai?”. Ea zice: „33". „Si câti copii ai avut? Îti spun eu: 32.". Eu ma gândeam ca nu putea sa aiba tot câte un copil la un an, dar ea a spus apoi ca facea chiuretaje si de 3-4 ori pe an. Pe urma, Parintele a întrebat-o si pe cealalta doamna câti copii a avut si i-a spus ca a facut semne la piciorul de la masa si a ajuns pâna sus. Zice Parintele: „Doi dintre ei ti-au spus: «Mama, de ce nu ne-ai lasat sa venim pe lume, ca ne faceam sfinti». Vezi ma, pe ea am putut-o ierta, dar pe tine nu te iert“.

Parintele Arsenie tinea foarte mult ca mamele sa lase copiii sa vina pe lume. Zicea ca sfârsitul lumii vine când copiii nu se mai nasc si când multi oameni vor muri înecati sau ca urmare a accidentelor, crimelor, fulgerelor. Multe rele vin peste noi, ca noi trebuie sa platim sângele si pacatele celor ce nu vor sa stie ce e pacatul, ale acelora care umbla în placeri si omoara (parintii pe copii si copiii pe parinti). (Maica Glicheria)

*
A venit un om la Parintele Arsenie. Îi zice Parintele: „Ai venit împreuna cu sotia si cu fetita”. „Da“. „Ma, daca se duce de 7 ori la usa camarii si nu stie de ce s-a dus, îsi pierde mintea. Ma, de ce nu lasati copiii sa vina la rând? Si tu ti-o pierzi ma; sa te lasi de bautura si de fumat”.

Odata, o femeie însarcinata de la Sibiu s-a dus la Parintele Arsenie, la Draganescu. Când a vazut-o, Parintele i-a zis: „Ma, du-te repede sa nu scapi trenul”. „Pai, Parinte, zice, eu am venit sa…“. „Nu ma, mergi repede sa nu scapi primul tren”. Femeia a plecat suparata, gândindu-se: „De ce n-o fi vrut Parintele sa vorbeasca cu mine?”. A ajuns în Sibiu noaptea la ora 1. Când a intrat în casa i s-a rupt apa. A dat telefon dupa Salvare, iar la ora 4 a nascut un copil, pe care l-a botezat Ioan.

Altadata, stateam la Sibiu, la coada la pâine. În spatele meu s-au asezat doi domni. Unul dintre ei zice catre celalalt: «Am un prieten, Mihai, care a venit la mine plângând, spunând ca are cancer. A fost la o gramada de doctori, la Bucuresti, la Medias, la Cluj. Toti i-au spus ca are cancer. Eu îi zic: „Am auzit ca exista un om care-ti spune de toate. Hai sa mergem la el. Omul acela sta dincolo de Bucuresti, la Draganescu”». Atunci, mi-am dat seama ca e vorba de Parintele Arsenie. Domnul din spatele meu continua: «Când am intrat pe poarta, în curtea bisericii, vad ca omul acela iese din biserica si-mi zice: „Hai, mai, ca de când te astept. Ai reusit în sfârsit sa-l aduci?” si catre prietenul meu bolnav: „Ma, sa nu te mai duci la doctor, ca stii ce-ti spune: sapa si lopata. Ma, n-ai cancer, dar sa te lasi de bautura si de fumat. Si sa lasati copiii sa vina la rând”. Acum s-a facut sanatos; nu-l mai doare nimic, s-a lasat de bautura si de fumat, au copii. Vine la mine bucuros ».

Stateam cuminte si asteptam sa-mi vina rândul. Pariniele tuna si fulgera împotriva pacatului, la crestini, iar eu ma faceam tot mai mica, pe masura ce ma apropiam de el. Cu epitrahilul tras peste un halat, cu o caciula pe cap si cu pantofii încaltati în galosi, Parintele Arsenie catehiza, predica, mustra si binecuvânta, dezvaluind pacatele fiecaruia, dupa masura. Am fost martora unor scene care m-au înfricosat…
Un barbat de vreo 50 de ani se arsese pe fata cu azot si era desfigurat. Dar nu pentru asta venise la Parintele, ci doar pentru a-­i înmâna un modest pomelnic. Duhovnicul l-a strapuns cu privirea, dupa care l-am auzit spunând: „De ce crezi tu, crestine, ca te-ai ars chiar pe fata, ca sa fii respingator pentru toata lumea? “. Barbatul amutise. „Sa-ti spun eu de ce…Ti-ai batut joc de o fata în tinerete, dar nu ai luat-o de nevasta. A ramas singura, pâna la vârsta asta si este si stearpa pe deasupra, fiindca a avortat, ca sa evite rusinea unui copil fara tata, iar de atunci n-a mai putut ramâne însarcinata. Ai pacatuit si tu, dar ai împins-o si pe ea spre pacat! Acum platesti cu suferinta asta…”. Omul îsi plecase ochii în pamânt si plângea înfundat, cu pomelnicul uitat într-o mâna.

SILA SILVAN CRESCENT EPENET ANDRONIC

Sfinţii Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic, din numărul celor 70
(30 iulie)

Vieţile Sfinţilor pe luna iulie

Sfîntul Apostol Sila, pe care cei mai mari apostoli l-au ales spre slujirea cuvîntului lui Dumnezeu, mai întîi cu Sfîntul şi Marele Apostol Pavel, apoi şi singur a suferit multe osteneli pentru bunăvestirea lui Hristos. De la început s-a trimis poruncă de la adunarea apostolilor din Ierusalim Bisericii din Antiohia, ca să nu taie împrejur pe cei ce vin de la neamuri la sfînta credinţă. Deci s-a trimis cu alţi bărbaţi vestiţi şi Sfîntul Sila, precum de aceasta scrie Sfîntul Luca în Faptele Apostolilor: Au voit apostolii şi bătrînii cu toată adunarea, alegînd dintre dînşii pe nişte bărbaţi, i-au trimis în Antiohia cu Pavel şi cu Varnava, pe Iuda cel ce se numea Varsava şi pe Sila bărbatul cel vestit între fraţi.

Deci, mergînd ei în Antiohia, au adunat poporul şi le-a dat scrisoarea de care, citind-o, s-au bucurat de mîngîiere. Iar Iuda şi Sila, fiind prooroci, cu cuvîntul au mîngîiat mult pe fraţi şi i-au întărit. Sila a voit să petreacă în Antiohia, iar Iuda s-a întors la Ierusalim. După aceasta Sfîntul Pavel a voit să meargă în alte ţări la propovăduire şi, alegînd pe Sila, s-a dus cu dînsul, încredinţîndu-se darului lui Dumnezeu de către fraţi. El a străbătut Siria şi Cilicia, întărind bisericile. Mergînd ei în Derbe şi în Listra, au luat de acolo pe Timotei şi s-au dus în Macedonia şi în Filipi, unde au găsit o fecioară, care prin vrăji aducea mult cîştig stăpînilor săi. Deci, au izgonit din ea duhul cel cîştigător. Văzînd stăpînii ei că a pierit nădejdea cîştigului lor, au prins pe Pavel şi pe Sila şi i-au dus în tîrg la boieri, clevetind şi zicînd: Aceşti oameni tulbură cetatea noastră. S-a strîns la dînşii mult popor şi voievozii rupîndu-le lor hainele, au poruncit să-i bată cu toiege. Deci, dîndu-le lor multe lovituri, i-au băgat în temniţă, iar picioarele lor le-au băgat în butuci. La miezul nopţii Pavel şi Sila cîntau, rugîndu-se lui Dumnezeu.

Atunci, deodată s-a făcut cutremur mare, încît şi temeliile temniţei s-au clătinat, uşile s-au deschis şi legăturile au slăbit. Păzitorul temniţei, deşteptîndu-se, a văzut uşile temniţei deschise şi, scoţîndu-şi cuţitul, voia să se înjunghie, părîndu-i-se, că au scăpat cei legaţi. Dar Pavel, strigîndu-l, l-a oprit de a se ucide pe sine. Atunci păzitorul, tremurînd, a căzut la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila şi, scoţîndu-i, i-a dus în casa sa şi le-a spălat rănile şi s-a botezat cu toţi casnicii săi. De acolo Sfîntul Apostol Pavel şi Sila s-au dus în Antipoli, în Apolonia şi în Tesalonic. Mulţi din elini şi multe din femeile cele de bun neam s-au alăturat lor. Pentru acest lucru zavistuind, neînduplecaţii evreii au luat pe oarecare bărbaţi răi, gîlcevitori şi au tulburat poporul împotriva apostolilor lui Hristos şi voiau să-i ucidă. Fraţii au trimis noaptea pe Pavel şi pe Sila în Veria, dar evrei din Tesalonic, mergînd şi acolo, au pornit poporul împotriva propovăduitorilor Cuvîntului lui Dumnezeu. Deci, Pavel s-a dus pe mare, iar Sila şi Timotei au rămas acolo. Nu după multe zile, ducîndu-se, au aflat pe Sfîntul Pavel în Corint. Atunci Sfîntul Sila s-a făcut episcop al Corintului, şi ostenindu-se destul întru propovăduirea Cuvîntului lui Dumnezeu şi făcînd semne şi minuni, s-a dus către Domnul.

Sfîntul Apostol Silvan s-a ostenit în propovăduirea cuvîntului cu amîndoi apostolii, Petru şi Pavel. Căci amîndoi aceşti apostoli în scrisorile lor îl pomenesc pe el. Sfîntul Apostol Petru, în soborniceasca sa scrisoare, scrie astfel: Cu Silvan, credinciosul frate, precum socotesc, puţine v-am spus vouă. Asemenea şi Sfîntul Pavel scrie în Epistola a II-a către Corinteni: Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Cel propovăduit vouă de noi prin mine şi prin Silvan. De aceea adevărat este că Sfîntul Silvan fiecăruia dintre acei mai mari apostoli le-a slujit în acea vreme şi a fost părtaş al ostenelilor şi al durerilor lor întru bunavestire a lui Hristos. Deci, făcîndu-se episcop în Tesalonic, a suferit multe primejdii pentru nevoinţele credinţei şi s-a suit la Hristos, Dătătorul de cununi.

Sfîntul Apostol Crescent, pe care îl pomeneşte Sfîntul Pavel în epistola a II-a către Timotei, care este alcătuită în limba elinească, zice: Crescent în Galatia, trimis de mine la propovăduire. Acesta a fost episcop în Galatia, apoi în Galia a propovăduit pe Hristos. În Viena, cetatea nemţilor, a pus episcop pe Zaharia, ucenicul său, iar el s-a întors în Galatia şi s-a sfîrşit muceniceşte pe vremea împărăţiei lui Traian.

Sfîntul Apostol Epenet, pe care Pavel, în scrisoarea cea către Romani, îl pomeneşte, zicînd: Închinaţi-vă lui Epenet, iubitul meu, care este începătură a Ahaiei întru Hristos. El a fost episcop în Cartagina.

Sfîntul Apostol Andronic (Notă - Pomenirea Sfîntului Andronic, afară de această zi, se mai cinsteşte încă deosebit în 17 zile ale lunii Mai, împreună cu Iunia, ajutătoarea lui; deci, vezi acolo viaţa lui mai pe larg), pe care Pavel tot în aceeaşi scrisoare îl pomeneşte: Închinaţi-vă lui Andronic, zicîndu-i şi numindu-l rudenie şi împreună robit cu sine, vestit între apostoli, care mai înainte decît sine a crezut în Hristos. El a fost episcop în Panonia.

CALINIC MUCENICUL

Proloagele Sfinților și a Sfintelor

Sfântul Mucenic Calinic 29 iulie (11 august) Sfîntul Mucenic Calinic s-a născut în părţile Ciliciei şi a fost crescut în religia creştină. Venind el în vîrsta bărbatului desăvîrşit, a văzut mulţi oameni lepădîndu-se de Stăpînul Hristos şi trecînd la religia păgînă. Deci, întunecîndu-se ei de drăceasca înşelăciune, crezînd pietrelor celor fără suflare şi aducînd jertfe spurcate idolilor, plîngea pentru pierderea lor. El a început a-i învăţa la arătare cunoştinţa adevărului, întorcînd pe mulţi elini de la rătăcirea lor către Hristos Dumnezeu. Deci, mergînd prin multe cetăţi şi sate şi propovăduind cuvîntul lui Dumnezeu, s-a dus în Ancira, cetatea Galatiei, căutînd mîntuirea sufletelor omeneşti. Petrecînd el multă vreme acolo şi ostenindu-se întru buna vestire a lui Hristos, a cîştigat lui Dumnezeu pe mulţi. Apoi, fiind prins de cei necredincioşi, a fost dus la judecată înaintea unui ighemon cu numele Sacherdon, om prea aspru şi slujitor aprins al diavolilor, vrăjmaşul lui Hristos şi cumplit muncitor al creştinilor. Deci, toţi păgînii strigau către judecători, zicînd: "Acesta este Calinic, care a venit din alte ţări în cetatea noastră şi învaţă poporul să nu aducă jertfe zeilor, nici să li se închine lor şi pe mulţi îi duce în urma înşelăciunii sale". Atunci ighemonul, căutînd spre dînsul cu iuţime, a început a-l întreba cu glas groaznic, zicînd: "Pentru ce îndrăzneşti, nebunule nemernic, a răzvrăti popoarele, învăţîndu-le să-şi lase pe zeii care ne fac fericiţi şi pe care îi cinsteşte împăratul şi lumea toată? Au doară tu nu înţelegi puterea lor?" Iar sfîntul i-a răspuns lui cu blîndeţe: "Eu sînt robul lui Hristos. Deci, văzînd poporul ducîndu-se la pieire, mă doare inima de dînsul şi, pe cît pot, mă sîrguiesc prin învăţătura cea bună a-l întoarce de la întuneric la lumină şi de la pierzare spre mîntuire, pentru că în cărţile noastre stă scris: De va întoarce cineva pe cel păcătos de la rătăcirea căii lui, va mîntui suflet de la moarte şi va acoperi mulţime de păcate. Deci, aş fi voit să te aduc şi pe tine la lumină, din întunecarea diavolească care te-a cuprins şi astfel să te povăţuiesc la calea adevărului". Ighemonul, umplîndu-se de mînie, a zis: "Au doară voieşti să mă lepăd de zei şi să cinstesc moartea cea amară, mai bine decît viaţa cea dulce, ascultînd cuvintele tale nebune? Nu voi face aceasta nicidecum, ci pe tine te voi sili să te închini zeilor noştri, căci cumplite chinuri voi pune asupra ta şi voi vedea de va veni Dumnezeul tău să te scape din mîinile mele. Nu voi cruţa trupul tău, pînă ce nu vei cunoaşte puterea şi stăpînirea zeilor şi pînă nu le vei aduce lor jertfe". Atunci sfîntul a început a-i răspunde cu îndrăzneală, zicînd: "Cu aceasta nu vei înfricoşa pe robul lui Hristos, căci mie îmi este atît de dorită munca cea pentru Dumnezeul meu, precum hrana este dorită celui flămînd. Deci, nu zăbovi îngrozindu-mă cu cuvinte, ci începe muncirea ta asupra mea. Iată, trupul meu stă înaintea ta şi este gata la munci, avînd în sufletul său pe Dumnezeu care ne pregăteşte, mie mîntuire, iar ţie pierzare". Ighemonul, umplîndu-se şi mai mult de mînie, a zis: "O, ticălosule, cum îndrăzneşti să mă cerţi pe mine cu nişte cuvinte ca acestea? Mă jur pe zei, că nu te voi milui, ci voi despărţi carnea de pe oasele tale şi toată munca o voi aduce asupra ta, pînă ce te voi pierde cu o moarte cumplită". Sfîntul a răspuns: "O, om necurat, mai mult decît toţi oamenii cei necuraţi, pînă cînd vei cheltui vremea în deşert, iuţindu-te cu mînie şi nesăvîrşindu-ţi fapta? Munceşte-mă odată şi vei vedea bărbăţia şi răbdarea nevoitorului lui Hristos, care aşteaptă să ia de la Mîntuitorul său cununa biruinţei". Atunci ighemonul a poruncit ca, dezbrăcînd şi întinzînd pe mucenic la pămînt, să-l bată cu vine de bou fără cruţare. Astfel au bătut pe sfînt multă vreme. Apoi propovăduitorul striga: "Calinic, cunoaşte pe zei, cheamă-i pe ei, căci aceia te vor scăpa de munci!" Sfîntul mucenic, fiind chinuit, îşi bătea joc de ighemon şi de muncile lui. El striga către dînsul, zicînd: "Mi-ai făgăduit munci mari, dar cum văd, îmi dai munci foarte mici. Deci adu asupra mea mai cumplită muncire, pentru că eu nu mă tem de foc şi nu mă înspăimînt de sabie; ci rîd de moarte, aşteptînd să iau de la Domnul meu viaţa cea veşnică". Ighemonul a dat poruncă apoi să-l spînzure pe mucenic de un lemn de muncă şi să-i strujească trupul cu piepteni de fier. Şi astfel i-au strujit trupul pînă la oase. Răbdînd el toate acestea ca în trup străin, rîdea de muncirea păgînilor şi zicea către ighemon: "Porunceşte să mă strujească mai tare, căci cu cît vei struji trupul meu mai mult, cu atît vei sătura sufletul meu. Pentru că am pe Hristos, Care-mi ajută şi cu al Cărui dar întărindu-mă, nu simt durerile în munci". După aceasta, pogorînd de la muncire pe pătimitorul lui Hristos, ighemonul a poruncit să încalţe pe mucenic cu încălţăminte de fier care avea piroane ascuţite. Şi astfel să-l ducă pe el la cetatea Gangra, care era departe de cetatea Ancira, ca la 80 de stadii şi acolo să-l ardă cu foc, fiindcă în acea cetate Sfîntul Calinic întorsese mulţi oameni la Hristos şi voia ca aceia să-i vadă sfîrşitul lui şi să se teamă. Deci, cumplitul ighemon a dat pe slujitorul lui Hristos, ostaşilor celor nemilostivi ai săi, poruncindu-le să alerge pe cai iuţi, iar pe mucenic să-l silească să alerge înaintea cailor şi să-l bată cu bice. Sfîntul, fiind încălţat în încălţămintele cele cu piroane, umbla ca şi cum nu simţea durerea din rănirea picioarelor şi cînta psalmul lui David: Aşteptînd, am aşteptat pe Domnul. El a privit la mine şi a auzit rugăciunea mea. El m-a scos din groapa patimilor şi din tina noroiului. El a pus pe piatră picioarele mele şi a îndreptat paşii mei. Deci, mergînd în calea ce i se poruncise, a întrecut în alergare chiar şi caii. După ce a alergat 60 de stadii şi au ajuns la un loc ce se chema Matrica, ostaşii au însetat foarte mult, din pricina arşiţei soarelui, căci era luna lui iulie. Negăsindu-se apă în cale, au început a slăbi de sete şi caii lor abia mai suflau. Fiind ei aproape de sfîrşit au zis cu lacrimi către Sfîntul Calinic: "Robul adevăratului Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, deznădăjduiţii de viaţa noastră, şi roagă-te Dumnezeului tău, ca să ne dea apă şi să nu murim. Căci noi am auzit, că Dumnezeul tău toate le poate face. Deci, să nu pomeneşti răutăţile făcute de noi ţie, căci nu de voia noastră te-am muncit, ci din porunca ighemonului". Sfîntul Calinic, văzîndu-i topindu-se de sete, s-a milostivit spre ei şi, vrînd să facă bine vrăjmaşilor săi, s-a oprit lîngă o piatră ce se întîmplase în cale şi, ridicîndu-şi ochii spre cer, s-a rugat, zicînd: "Stăpîne al cerului, al pămîntului, al mării şi a toată făptura, care altădată ai scos apă din piatră în pustie şi ai adăpat pe robul Tău Moise şi cu dînsul pe poporul cel însetat, arată şi acum minunile Tale şi fă ca să izvorască apă din această piatră, ca să se adape aceşti însetaţi ca şi spre cei ce nu Te ştiu pe Tine, să se arate lucrurile Tale minunate şi să se preamărească numele Tău cel sfînt!" Astfel rugîndu-se el, îndată a izvorît din piatra aceea izvor de apă vie, încît toţi au băut şi s-au răcorit şi cu glas mare strigau: "Mare şi mai minunat decît toţi zeii este Dumnezeul creştinilor!" Deci, izvorul acela n-a încetat de atunci a izvorî apă, spre pomenirea minunii lui Dumnezeu, care s-a făcut cu rugăciunile mucenicului. Ostaşii şi dobitoacele lor, adăpîndu-se din izvorul care a curs cu minune din destul, au trecut înainte fără osteneală depărtarea căii care le rămăsese şi au ajuns la cetatea Gangra. Ei n-au voit să dea morţii pe Sfîntul Calinic, făcătorul lor de bine, care i-a scăpat pe cale; însă temîndu-se de moarte, din partea voievodului, au făcut fără de voie porunca lui. Deci, arzînd un cuptor de foc, au pus pe mucenic aproape de văpaia cuptorului care ardea. El, bucurîndu-se şi veselindu-se, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi s-a rugat, zicînd: "Mulţumesc Ţie, Părinte ceresc, că m-ai făcut vrednic de ceasul acesta, în care mor pentru numele Tău cel Sfînt. Deci, primeşte în pace duhul meu, iar pe vrăjmaşii Tăi ruşinează-i". Zicînd aceasta, a intrat în mijlocul cuptorului de foc şi culcîndu-se şi-a dat sfîntul său suflet în mîinile lui Dumnezeu. Apoi, stingîndu-se cuptorul, s-a găsit cinstitul său trup nevătămat de foc, pe care, luîndu-l, l-au îngropat cu cinste cuvioasă, slăvind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, pe unul Dumnezeu în Treime, Căruia şi de la noi să-I fie cinste şi slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune pentru vindecare,catre Sfantul Pantelimon

O, Mare Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi şi nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti şi sufleteşti de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile şi păcatele noastre. Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească şisufletească – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de dorinţe şi împătimire de lucrurile trecătoare pământeşti – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon … Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputinţele şi pentru datoriile noastre – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de ţinerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. O, Tămăduitorule a Sfântului Athos şi a întregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia şi netrebnicia noastră – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de multele şi feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saţ, în nereţinere, în desfătare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deşartă şi de cea săvârşită cu judecată – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochi noştri de privirile păcătoase … Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deşarte, a cuvintelor rele, defăimătoare. Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârşirea rugăciunii şi spre fapta cea de milostenie – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care uşor se îndreaptă spre căi rătăcite şi spre locuinţele acestei lumi – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Dar cel mai mult ne dor limba şi buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, desarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte şi fără de pricepere– tămăduieşte-ne, o, Milostive! Tot trupul nostru este bolnav: Bolnavă este mintea noastră şi lipsită de înţelegere, înţelepciune şi de cugetare. Bolnavă este voinţa noastră, care se întoarce de la lucrurile sfinte şi se îndreaptă spre lucruri păcătoase, dăunătoare nouă şi neplăcute lui Dumnezeu. Bolnavă este închipuirea noastră, care nu doreşte şi nu este în măsură să conştientizeze atât moartea şi suferinţa veşnică a păcătoşilor, cât şi Fericirile Împărăţiei Cereşti, mânia Domnului, patimile lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui.
 O, Sfinte Pantelimon, tămăduieşte-ne. Ne doare totul în noi. În neputinţă este sufletul nostru cu toate puterile şi priceperile lui. În neputinţă este trupul nostru cu toate mădularele lui. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginţi, Doctorul cel mult iubitor şi sluga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor şi neputinţelor, ci tămăduieşte-ne cu puterea Harului tău şi vom lăuda Preasfânta Treime: pre Tatăl, pre Fiul şi pre Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor şi vom mulţumi harului tău purtător de vindecări în veci. Amin. Rugăciune pentru vindecare Dumnezeule Atotputernice, Cela ce cu mila Ta pe toate le zideşti spre mântuirea neamului omenesc, cercetează-l pe robul Tău (…), pe cel ce cheamă numele lui Hristos, vindecă-l de toată boala trupească şi slobozeşte-l de păcat şi de ispitirile păcătoase, de orice necazuri, şi orice asuprire vrăjmăşească îndepărteaz-o de la robul Tău. Ridică-l pe el din patul păcatului şi îl aşează în Sfânta Ta Biserică – sănătos cu trupul şi cu sufletul ca să slăvească împreună cu toţi oamenii, prin fapte bune, numele lui Hristos, că Ţie îţi înălţăm slavă împreună cu cel fără de început al Tău Fiu şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. O, Mare Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon!

 

 Aceasta sfanta icoana cu Sfantul Pantelimon, o am la mine acasa....

        Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi şi nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti şi sufleteşti de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile şi păcatele noastre. Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească şisufletească – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de dorinţe şi împătimire de lucrurile trecătoare pământeşti – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon … Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputinţele şi pentru datoriile noastre – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de ţinerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. O, Tămăduitorule a Sfântului Athos şi a întregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia şi netrebnicia noastră – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de multele şi feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saţ, în nereţinere, în desfătare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deşartă şi de cea săvârşită cu judecată – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

 O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochi noştri de privirile păcătoase … Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deşarte, a cuvintelor rele, defăimătoare. Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârşirea rugăciunii şi spre fapta cea de milostenie – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care uşor se îndreaptă spre căi rătăcite şi spre locuinţele acestei lumi – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Dar cel mai mult ne dor limba şi buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, desarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte şi fără de pricepere– tămăduieşte-ne, o, Milostive! Tot trupul nostru este bolnav: Bolnavă este mintea noastră şi lipsită de înţelegere, înţelepciune şi de cugetare. Bolnavă este voinţa noastră, care se întoarce de la lucrurile sfinte şi se îndreaptă spre lucruri păcătoase, dăunătoare nouă şi neplăcute lui Dumnezeu. Bolnavă este închipuirea noastră, care nu doreşte şi nu este în măsură să conştientizeze atât moartea şi suferinţa veşnică a păcătoşilor, cât şi Fericirile Împărăţiei Cereşti, mânia Domnului, patimile lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tămăduieşte-ne. Ne doare totul în noi. În neputinţă este sufletul nostru cu toate puterile şi priceperile lui. În neputinţă este trupul nostru cu toate mădularele lui. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginţi, Doctorul cel mult iubitor şi sluga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor şi neputinţelor, ci tămăduieşte-ne cu puterea Harului tău şi vom lăuda Preasfânta Treime: pre Tatăl, pre Fiul şi pre Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor şi vom mulţumi harului tău purtător de vindecări în veci. Amin. Rugăciune pentru vindecare Dumnezeule Atotputernice, Cela ce cu mila Ta pe toate le zideşti spre mântuirea neamului omenesc, cercetează-l pe robul Tău (…), pe cel ce cheamă numele lui Hristos, vindecă-l de toată boala trupească şi slobozeşte-l de păcat şi de ispitirile păcătoase, de orice necazuri, şi orice asuprire vrăjmăşească îndepărteaz-o de la robul Tău. Ridică-l pe el din patul păcatului şi îl aşează în Sfânta Ta Biserică – sănătos cu trupul şi cu sufletul ca să slăvească împreună cu toţi oamenii, prin fapte bune, numele lui Hristos, că Ţie îţi înălţăm slavă împreună cu cel fără de început al Tău Fiu şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Brutarul

Dragii mei, aşa cum un arbore îngrijit creşte drept, arătându-şi frumuseţea, tot aşa şi noi, din fragedă copilărie, învăţăm să fim oameni. Ajung om adevărat numai dacă iubesc pe Dumnezeu şi pe oamenii din jur, preţuiesc adevărul şi urăsc minciuna. A respecta pe ceilalţi, a fi sincer faţă de ei înseamnă a te respecta pe tine însuţi."Cu nimic nu-L mânii pe Dumnezeu atât de mult ca atunci când nedreptăţeşti pe cineva!" (Sfântul Ioan Gură de Aur)

• 

Demult, într-un sat, trăia un brutar renumit pentru pâinea pe care o făcea. Într-o zi, brutarul cumpără nişte unt de la un ţăran şi i se păru că era cam uşor, aşa că îl puse pe un cântar. Când acolo, ce să vezi?! În loc de un kilogram, cât trebuia să aibă o bucată, fiecare cântărea cam 800 de grame. Supărat peste măsură, brutarul se duse la judecătorie şi ceru pedepsirea ţăranului, spunând că acesta înşală oamenii.

Nu trecu mult, şi ţăranul fu adus în faţa judecătorului, care îi spuse:

- Dacă este adevărat ce spune brutarul şi îi înşeli pe oameni la cântar, te voi băga imediat la închisoare.

- Să-mi fie iertat, zise ţăranul, dar sunt nevinovat.

- Cum îndrăzneşti să minţi, ţipă repede brutarul, chiar astăzi am cumpărat aceste bucăţi de unt de la tine. Domnule judecător, trebuie să îl închideţi pe acest hoţ care a încercat să mă păcălească.

- Aşa este, omule? Brutarul spune adevărul? Este untul acesta al tău?

- Al meu este, desigur, dar vedeţi dumneavoastră, eu nu am prea mulţi bani. Mi-am cumpărat un cântar, dar nu am mai avut bani şi pentru greutăţi. De aceea pun unt pe un braţ al cântarului, iar pe celălalt braţ pun o pâine de-a brutarului, care - zice el - are un kilogram. Dar dacă pâinea brutarului n-a avut un kilogram, eu ce vină am?

Auzind una ca asta, judecătorul a cântărit o pâine şi, într-adevăr, aceasta nu avea un kilogram, ci 800 de grame.

Şi uite-aşa, la închisoare nu a ajuns ţăranul cel cinstit, ci brutarul, care nu doar că înşela oamenii, dar mai şi dorea să fie pedepsit cel care ar fi făcut la fel ca el.

Iată, dragii mei, cum se înşală de fapt singur cel care vrea să îi înşele pe alţii. Chiar dacă se ascunde de oameni şi aceştia nu îi văd greşeala, Dumnezeu le vede pe toate. Iar dacă îl mai descoperă şi oamenii, ruşinea este şi mai mare.

Maicuta Gavrilia - despre limbile vorbite

---

Odata, plecand ma aflam, unde ma aflam  in (India), un misionar strain a venit la mine si mi-a spus:
Sunteti un om bun, dar nu sunteti o buna crestina.
I-am zis: De ce?
Fiindca sunteti aici de atata vreme si vorbiti doar in engleza. Ce limbi ale bastinasilor ati invatat?
I-am raspuns: n-am izbutit sa invat nici o limba a locului, fiindca calatoresc foarte mult dintr-un loc in altul. De indata ce invat un dialect, cei din jur incep sa vorbeasca altul. Am invatat sa spun doar buna dimineata si buna seara. Nimic altceva.
Aaa, nu sunteti crestina. Cum puteti evangheliza. Toti invata dialectele locale ca sa poata face asta...
Atunci mi-am zis: Doamne, da-mi un raspuns pentru el. Am cerut aceasta din toata inima, si apoi i-am spus  ah, am uitat, stiu cinci limbi.
Cu adevarat? Care sunt acestea?
-- cea dintii limba este zambetul
-- cea de-a doua, lacrimile
-- cea de-a treia este a mangaia
-- cea de-a patra este rugaciunea
-- iar cea de-a cincea este dragostea.
Atunci el s-a oprit si mi-a zis: o clipa; puteti sa repetati, ca sa notez ce ati spus?

Cu aceste cinci limbi poti calatori in tot pamintul, si toata lumea va fi a ta.
Iubeste-i pe toti ca pe tine insuti - fara sa-ti pese de religie sau rasa, fara sa-ti pese de nimic. Peste tot sunt oameni ai lui Dumnezeu.

Sfantul Pantelimon

Sfantul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti ai Bisericii lui Hristos. Pomenit in data de 27 iulie, acest sfant este adesea numit "doctor fara de arginti", aratandu-se prin aceasta cum ca el n-a umblat dupa averi si s-a multumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui si nu cerea de la nimeni sa-i plateasca pentru binefacerile facute. Sfantul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor si tamaduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor si crestin urmator lui Hristos.

Sfantul Pantelimon - o viata inchinata slujirii aproapelui

Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon a trait in vremea imparatului Maximian Galeriu si era originar din cetatea Nicomidiei. El a vazut lumina zilei in anul 284, dintr-un tata pagan, senator la curtea imparatului, si o mama crestina. Primul sau nume a fost "Pantoleon", adica "cel in toate puternic ca un leu". Mama lui Pantoleon, Evula, il iubea pe Hristos in taina, numindu-se crestina. Ea ii vorbea despre implinirea sufletului si despre tainele credintei in nemurire.

Atras de invatatura crestina, ca urmare a influentei dragostei mamei sale, acesta va inceta a mai cerceta caile sfinte o data cu moartea acesteia. Filosofia ii va prinde mai mult atentia. Dupa moartea mamei, tatal a dat copilul la scolile pagane ale timpului. A terminat cu succes Scoala de Medicina la Nicomidia. Mai apoi, tanarul Pantelimon a fost incredintat, spre ucenicie, medicului Eufrosin. Dobandind multe cunostinte si o intelepciune aleasa a practicarii medicinei, el a fost remarcat de imparat, care l-a si ales drept medic al sau.

Dumnezeu va aparea din nou in inima tanarului doctor, facandu-l sa-si doreasca cu ardoare Botezul in Hristos. Schimbarea cea mai mare din viata lui Pantelimon a avut loc in momentul intalnirii acestuia cu batranul crestin Ermolae, care a aratat celui dintai cum doar Hristos binevoieste a vindeca, prin sau mai presus de oameni. Trecand zilnic prin fata curtii preotului unei biserici din Nicomidia - Sfantul Ermolae - tanarul Pantoleon a fost chemat odata sa intre inauntru.

Batranul Ermolae incepu apoi sa-l invete ca numai Hristos este singurul doctor adevarat, al sufletelor si al trupurilor. Vizitele la acesta au urmat pentru mai mult timp. Intr-o zi, pe cand se intorcea de la Eufrosin, Pantoleon gasi pe drum un copil mort, muscat de o naparca. Vrand sa probeze adevarul cuvintelor lui Ermolae, el chema in ajutor numele lui Hristos si indata copilul se ridica, iar naparca muri. Aceasta a dus la botezarea tanarului Pantelimon. Va primi numele de Pantelimon care inseamna "cel cu totul milostiv".

Dupa primirea Sfantului Botez, mai multe vindecari facea Pantelimon, boli incurabile si neputinte nespuse pierind in fata iubirii si credintei sale. Marele Pantelimon face minuni atat prin harul primit, cat si prin tratamentele pe care le da celor bolnavi. Drept urmare a milosteniei sale, el si-a impartit toata averea saracilor, iar celor pe care ii vindeca de boli si neputinte, nu le cerea nimic drept plata. De aici i se trage si numele "doctor fara de arginti".

Din cauza ca era cautat de multi bolnavi, ceilalti medici din Nicomidia devenisera invidiosi pe el si, fiindca ingrijise un crestin tocmai chinuit din ordinul imparatului, ei profitara de ocazie pentru a-l denunta pe Pantoleon la imparat. Pentru credinta si dragostea tanarului Pantelimon fata de Hristos, imparatul Maximian porunceste ca acesta sa fie supus unor chinuri groaznice, dupa care decide sa-i fie taiat capul.

Tanarul a fost legat de un stalp si trupul i-a fost sfasiat cu gheare de fier, iar ranile arse cu faclii aprinse.Insa tortele s-au stins, iar ranile sfantului s-au vindecat. A fost scufundat in plumb topit si aruncat in mare, legat de un pietroi. L-au aruncat apoi fiarelor salbatice, dar acestea s-au aratat blande. Imparatul s-a infuriat si a dat ordin ca sfantul sa fie legat de o roata cu lame ascutite, care, rostogolindu-se de la inaltime, in fata intregului oras, sa-l omoare. Hristos l-a eliberat pe sfantul mucenic, in rostogolirea rotii, roata strivind un mare numar de necredinciosi. Maximian a dat ordin ca Pantoleon sa fie decapitat, iar trupul sa fie dat in foc.

In momentul mortii sale, din cer s-a auzit cuvantul: "Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum indeplinita, portile cerului iti sunt deschise, cununa ta e pregatita. Vei fi de-acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor si teroare demonilor. De aceea, numele tau nu va mai fi Pantoleon, ci Pantelimon."

Pantelimon, doctorul cel bun si nerapitor de averi, a mucenicit pentru dragostea sa fata de Hristos, fiind decapitat din ordinul imparatului. Se spune de catre Traditia crestina, cum ca in momentul decapitarii sfantului, din rana lui nu a curs sange, ci lapte, iar maslinul de care a fost legat a rodit in acel moment. Spre a nu lua crestinii cinstitul trup al sfantului, acestuia i s-a dat foc, insa o alta minune a marturisit vrednicia aceluia. Credinciosii au scos din cenusa trupul neatins de foc al lui Pantelimon si l-au ingropat cu mare cinste, pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul, in anul 303.

Sfantul Pantelimon si noi, urmatorii acestuia.

Parintele Teofil Paraianu, vorbind despre Sfantul Mare Mucenic Pantelimon, spune: "E buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin cuvant, e buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin gand, e buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin laudele randuite de Biserica, e buna cinstirea pe care o aducem oricarui sfant sub indrumarea Bisericii noastre, dar, iubiti credinciosi, cea mai de capetenie cinstire pe care i-o putem aduce unui sfant, este sa ne asemanam cu el.

Nu suntem doctori, nu suntem tamaduitori, dar mangaietori putem fi, alinatori de suferinta cu putere omeneasca, cu dorinta de bine pentru cel care sufera, asta o putem face si noi; si daca facem cele la masurile noastre, face si Dumnezeu prin noi, ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastra. Si atunci, iata ca suntem si noi pe calea Sfantului Mare Mucenic Pantelimon."

Parintele Arsenie Boca are un frumos cuvant, care zice: "Sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca." Drept aceea, sa fim ingaduitori, sa fim iertatori, sa fim binevoitori si atunci suntem, cu siguranta, mergatori pe calea Sfantului Mare Mucenic, doctor fara de arginti si tamaduitor Pantelimon. Sa rostim des aceasta scurt rugaciune, inaintea icoanei sale: "Purtatorule de chinuri, Sfinte si tamaduitorule Pantelimoane, roaga pe milostivul Dumnezeu ca sa dea iertare de greseli sufletelor noastre."

Moastele Sfantului Pantelimon

Moastele Sfantului Pantelimon sunt imprastiate in toata lumea crestina, multimi de credinciosi gasind mangaiere si tamaduire la acestea, spre care Dumnezeu se milostiveste ca spre un lucru drag, ca spre "prietenul" Sau, doctorul Pantelimon. Multe lacase de cult, biserici si manastiri, cabinete si asociatii medicale, sunt puse sub ocrotirea Sfantului Pantelimon. Atat in afara tarii, cat si la noi, moastele Sfantului Pantelimon, aduc neincetate bucurii si tamaduiri.

Catedrala Episcopala din Galati si Catedrala Mitropolitana din Iasi pastreza, cu mare bucurie, cate o particica din Sfintele sale Moaste. In Bucuresti, multe biserici s-au invrednicit de darul cel mare al prezentei unei particele din Moastele Sfantului Pantelimon. Acestea sunt urmatoarlee: Biserica Sfantul Stelian Lucaci (str. Logofat Udriste), Biserica Sfantul Dumitru Posta (in spatele Muzeului de Istorie a Romaniei), Manastirea Plumbuita (str. Plumbuita, nr. 58), Biserica Adormirea Maicii Domnului - Precupetii Noi, Biserica Sfantul Antonie cel Mare ((Aleea Valea Boteni, str. Romancierilor), Biserica Stavropoleos, Biserica Sfantul Alexie (Calea Serban Voda, nr. 123), Biserica Sfantul Pantelimon (str. Iancu Capitan, nr. 24).

Teodor Danalache

Parintele Arsenie Papacioc a trecut la cele vesnice

Parintele Arhimandrit Arsenie Papacioc, duhovnicul Manastirii Sfanta Maria-Techirghiol, a trecut la cele vesnice astazi, 19 iulie 2011, in sanul obstii monahale careia i-a fost indrumator vreme de 35 de ani.



Considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ai Ortodoxiei, parintele Arsenie Papacioc s-a nascut la 15 august 1914, in comuna Perieti, judetul Ialomita. Isi face anii de ucenicie monahala in Manastirile Cozia si Antim si este calugarit pe 26 septembrie 1949, la Manastirea Sihastria, sub ascultarea vestitilor duhovnici Arhimandritul Cleopa Ilie, in calitate de staret, si a ieroschimo­nahului Paisie Olaru.

Inchis in timpul dictaturii lui Carol al II-lea, in timpul prigoanei comunist-bolsevice, a fost condamnat la 40 de ani de inchisoare.



Din anul 1976 devine duhovnicul Schitului Sfanta Maria-Tomis de la Techirghiol. Intr-un adevarat testament ortodox, parintele marturisea: "Dumnezeu vrea pace. Vrea pace mai mult decat oricine, dar nu cu dracul! Ce intalnire are adevarul cu neadevarul? Murim! Pentru adevar, asta facem. Nu se pune problema: aparam adevarul, orice ar fi. Daca e moarte, e sfintenie, daca nu e moarte, e lasitate. Aparati adevarul! Moartea nu inseamna moarte, dragii mei. Ai trecut de la moarte la viata. Dar cel putin lucrurile se vad, pentru ca ai aparat adevarul."

Parintele Arsenie Papacioc amintind de o scena de la Aiud, cand a infrant necredinta unui gardian, a spus: "Sunt gata sa mor pentru tot ce spun! Dumneavoastra incercati sa muriti pentru ce spuneti?".

Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii.




Parintele Arsenie Papacioc - marturie despre sine

As dori sa ne spuneti daca va amintiti anumite crampeie din copilaria sau din tineretea cuviosiei voastre?

Am fost al saptelea copil la parinti, nascut in 1914, la 15 august, comuna Perieti, satul Misleanu, judetul Ialomita. Parintii se numeau Vasile si Stanca. Tata a fost agent sanitar peste sase sate si a contribuit masiv la constructia Bisericii din sat.

Ma cheama Papacioc. Pentru ca tatal bunicului meu a fost preot in Macedonia, in nordul Greciei. Si de aici vine numele. Era aroman si i s-a spus: "Popa cu cioc" -Papacioc. Dar la origine ne chema Albu. Si bunicul meu a venit cu mii de oi din Macedonia si s-a instalat pe Ialomita, unde era campie. Satele erau rare... Si am intrebat eu, am "sondat" eu - ca nu l-am apucat, cam cate oi avea. L-ar fi intrebat un boieras de pe-acolo, din Ialomita: "Domnule - Mircea il chema - Papacioc, primeste si oile mele in cardurile matale!", "Dar cate oi ai?", "Am saptezeci!" ,"Eu numai caini am saptezeci!". Si dupa asta am aflat cate oi avea!



Aveam cinci-sase ani si m-a batut un baiat. Era un obicei prost pe acolo, cand se intalneau copiii din satele vecine sa se ia la bataie. Pe mine m-a prins la marginea padurii si cu o crenguta de salcam cu ghimpi mi-a facut picioarele numai sange, fiindca eram in pantaloni scurti. Tatal meu avea o autoritate peste sase sate, ca era agent sanitar. Si am zis: Nu-i spun lui taticu', ca-l bate si nu-I place lui Dumnezeu. Mai bine sa rabd. Va inchipuiti ce am fost in stare sa gandesc la o varsta, cand un sentiment de razbunare e intr-o stare mai intensa la copii. Nu-i vorba de rezultatul unei educatii, pe care de fapt am avut ocazia sa mi-o completez in inchisori, manastiri!

Eram elev la scoala primara, clasa I, unde am luat premiu si mi-au pus coroana pe cap. Cu ocazia aceasta am memorat o poezie pe care o invatasem de la o sora de-a mea mai mare:

"Floricica frumusica, cine-ti dete viata oare? Si culori stralucitoare? Cel ce-ti dete tie, tot El imi dete si mie, El e Tatal tau si-al meu si Se cheama Dumnezeu!"

Apoi o intrebam pe mama mea, cand dadea oaia din picior inainte de culcare: De ce da din picior? Iar mama-mi zicea: "Se-nchina, mama...!" Vasazica, eu de ce sa nu ma-nchin?!



Problema care se pune este ca in fiecare zi sa putem cuceri Vesnicia. Acesta este idealul. A avea cineva gandul sa ajunga ceva in viata - profesor, etc, e un scop omenesc, nu un ideal. Idealul este sa slujesti la ce e mai inalt posibil. Daca tu nu stii ca slujesti lui Dumnezeu, Care e Vesnic, ai sa te impotmolesti. Trebuie sa fii atent: "stai, ca asta nu tine de Vesnicie, deci nu o fac!"

Pana la varsta de douazeci de ani am facut si sport. La data aceea am fost primul la intreceri interscolare la viteza si al doilea la sarituri, care s-au desfasurat in Bucuresti. Invatam si faceam miscare, foarte mult mi-a ajutat! Intr-un meci de fotbal am sarit peste un jucator, nu mai puteam sa-l ocolesc, eram in viteza mare, si cum eram blond, gazetele m-au numit: Pantera blonda.



Intr-o zi, la antrenament, am tras puternic cu mingea si am lovit din greseala, in cap, o fata care nu avea ce cauta pe teren. Am simtit nevoia sa ma duc sa-mi cer scuze. Am apreciat varsta ei cam la 14-15 ani. Zice:"Domnule Pantera blonda!" Zic: "Nu ma cheama asa. Ma cheama Anghel Papacioc!" Dar ea: "Asa-i ca acum ma numesc si eu sportiva?" Eu mi-am dat seama de naivitatea ei cand a zis asa. "Nu! Deocamdata esti numai lovita !" I-am zis: "Du-te, fetito si roaga-te la Maica Domnului!" Si am insistat sa se roage la Maica Domnului, lucru pe care-l faceam si eu la vestiar. N-am mai vazut-o de atunci. Dupa saptezeci de ani m-am trezit cu o doamna batrana cu doua stranepoate de mana la Techirghiol: "Parinte, eu sunt fata pe care ati lovit-o cu mingea in cap! Parinte, m-am rugat la Maica Domnului si m-a ajutat, asa cum m-ati povatuit, si am reusit in toate!" .

- Am aflat ca ati avut un frate care a murit impuscat...

Acel om, care l-a impuscat pe fratele meu, mi-a cazut, cum se spune, "in mana...", aveam o functie mare. Si puteam, pur si simplu, sa-l omor si eu... . Iar celui care-l impuscase pe fratele meu i-am trimis vorba: "Eu iti pun paza la poarta! Cu nici un chip n-ai sa patesti nimic!"... Care mi-a fost puterea...? Am zis asa: daca eu ma razbun, Cerul nu mai e dator la mine, dar nici fratele meu nu mai e dator la mine... Si a murit el, dupa ani de zile, de chinuri de constiinta...



Daca nu te razbuni, ramane Dumnezeu dator la tine. La El este toata razbunarea. Razbunarea nu te rezolva, din contra, dupa ce te-ai razbunat, ramai mai departe dator la Dumnezeu foarte mult, dar asa ramane Dumnezeu dator la tine, ca sa ma exprim in forma asta noua de a prezenta lucrurile. Chiar daca n-ar fi datoria de a implini porunca iubirii, ca trebuie sa iubim si pe vrajmasi si pe raufacatori, totusi, ca strategie, lucrarea diavolului e foarte primejdioasa, de a te acuza foarte puternic fara sa-ti dea ragaz de explicatii: "ai dat om la moarte!" Si nu puteai sa-i spui ca n-ai dat om la moarte, deoarece cu dracul nu poti sa ai explicatii, pentru ca el ia faptul asa cum e. Si atunci trebuie sa tii cont tot de porunca iubirii, ca sa poti sa-l tai pe acest drac! Dar ai voie sa te aperi de raufacatori, ca spune Mantuitorul: "Daca ai sti cand vine furul, nu l-ai lasa sa-ti sparga casa!" si sigur ca te vei lupta cu el, nu o sa stai numai cu mainile intinse sa nu-i dai loc, ca el da peste tine. Sigur ca trebuie sa te aperi si din toata treaba asta el poate sa iasa ranit. Deci este voie sa te aperi cu orice chip!

- Din perioada detentiei va amintiti vreun episod care ar parea mai paradoxal?

Ne-au luat cu trenul de la Brasov dupa terminarea anchetei si ne-au dus la Vaslui, la munca fortata. Dupa ce am coborat in gara, cativa ne-am dus dupa apa, eu m-am razletit mai mult. Intre timp, a venit un camion si i-a imbarcat pe detinuti, ducandu-i in partea cealalta a orasului, unde era lagarul de munca. Eu m-am trezit singur in gara cu lanturile pe picioare. Am tras o spaima cumplita fiindca mi-era teama sa nu fiu acuzat de tentative de dezertare. Niciodata nu m-am speriat de libertate ca atunci. Am iesit repede din gara si am luat-o direct pe centrul soselei care traversa orasul, in vazul tuturora, purtandu-mi lanturile cat mai la vedere, ca sa nu fiu intalnit ascuns printre oameni si sa fiu acuzat ca am vrut sa scap. Lumea se mira si-si facea cruce, dar eu imi vedeam de drum. De atunci imi aduc aminte de Vaslui ca de cel mai lung oras din tara, cu o singura strada interminabila la capatul careia am ajuns dupa un mars fortat si drept, iar colegii, cand m-au vazut, saltau de bucurie ca m-au recuperat, m-au tinut pe brate ca sa-mi taie fierarul niturile de la lanturi, pentru a iesi la munca!




- In ce fel ati facut primii pasii in viata monahala?

[i]Cand a fost sa plec la manastire, acum vreo cincizeci de ani, au vrut sa ma opreasca foarte multi insi, chiar unul din cei cu nume mare, ministru al Cultelor pe atunci, spunandu-mi ca in manastire sunt caderi si decaderi de tot felul. Dar eu i-am raspuns ca ma duc la manastire pentru Hristos. Nu ma intereseaza ce este acolo, ci invatatura lui Hristos: "Cel ce iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce iubeste pe fiu ori pe fiica mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine. Si cel ce nu-si ia crucea si nu-Mi urmeaza Mie, nu este vrednic de Mine!". Si m-am intalnit cu ei dupa zeci de ani. Si m-au intrebat: "Ce ai vazut acolo?", "Ce ati spus voi am gasit, dar nu credeam sa gasesc si sfinti! Am gasit si sfinti!"



Am avut un inceput calugaresc foarte prigonit. Am avut intentia sa merg la Manastirea Frasinei, care avea un metoc in Ramnicu Valcea. Acolo l-am intalnit pe Staretul manastirii. Nu vazusem manastire in viata mea si am auzit si eu de Frasinei. N-a fost Dumnezeu absent, dar trebuia sa fii dibaci sa intelegi prezenta Lui. Eram in tren la clasa a IV-a, in vagoane unde se transportau si animale. In vagon, un grup de tineri canta cantece religioase. Eram atat de fericit si ziceam in sinea mea: "Uite, ingerii cum imi canta!" Acolo in tren am intalnit un colportor care cunostea toate manastirile. Era ingerul pazitor pentru mine, care eram un strain. El m-a condus la metocul manastirii Frasinei. Batranul Simeon, staretul Manastirii Frasinei, mi-a zis: "Nu te primesc, frate. Te vad ca esti nitel mai invatat si nu te pot pune la boi. Si atunci ce-o sa zica fratii: pe acesta il tii la cancelarie, iar pe noi ne pui la greu!" Staretul a gresit in aprecierea lui, insa nici eu nu puteam sa-i dovedesc nebunia mea pentru Hristos.



Pentru ca atunci sa pleci la manastire, daca ai biruit in lume, sa te ia in primire ca pe o sluga, ca pe un rob - asta inseamna ca tu ai ajuns la un grad de mare daruire, de nebunie - sa stii sa existi fara "eul" din tine. Altfel nu rezisti. De acolo de la metoc am plecat la Manastirea Cozia, era iarna, vecernia se tinea in trapeza. M-am dus mai intai in Biserica sa ma inchin, intentionand sa pasesc spre icoana Mantuitorului, dar m-am oprit in fata icoanei Maicii Domnului si am zis:"Ma va duce Maica Domnului si la Mantuitorul!" M-au pus sa citesc catisma de la Vecernie. Si am inceput sa citesc, am citit. Intre timp m-a interpelat un Parinte, Ghervasie: "Asculta, Frate Anghele! De unde stii sa citesti?", pentru ca el nu stia carte. "Eu asa m-am nascut, Parinte. Nu stiu de cand!" M-am umplut de un mare folos. Si am stat de vorba cu un domn, mult mai tarziu, care dorea sa faca niste manastiri dupa placul lui, nu dupa Traditia Ortodoxa, pe care au inteles-o foarte putini si i-am spus intamplarea cu Ghervasie: "Domnule, uite cine a tinut monahismul, un nestiutor de carte, care era un mare traitor in inima lui si traia monahismul intreg prin el!" Si acum il pomenesc pe Ghervasie, ca un mare exemplu care mi s-a dat, deci ca pe un mare invatat. Pe mine ma interesa sa intru intr-o permanenta legatura cu Dumnezeu.



Dupa ce am intrat in monahism, m-am simtit foarte mic si neinsemnat, dar incurajat puternic de importanta tainei acestei daruiri. Imensa valoare a focului nasterii din nou, intr-o silueta smerita a fiintei tale, lucru care in lume nu se poate trai si cunoaste, pentru ca nu exista Crucea de Aur a Taierii Voii. Aici ies la iveala multele neputinte din om si asa simti nevoia sa te umilesti, fermentul cel mai important pentru formarea personalitatii duhovnicesti a omului nou, Calugarul - si cu darul lui Dumnezeu se ascute mintea si se smereste inima si nu stii de unde cunosti lucruri ascunse tie pana acum. Aici stii, ca omul smerit nu se vede niciodata smerit si fiecare are o masura de umilinta, care nu-i altceva decat o grozava arma de aparare impotriva duhurilor rele, ca este lucrarea darurilor date cu placere de mana Stapanului tau. Se descopera la nesfarsit posibilitati de viata curata si un fel de a fi prezent cu sufletul si de a simti asa cum spune Fericitul Augustin ca "Dumnezeu vrea sa-ti daruiasca mai multe bunatati decat ceri tu!" si esti indemnat spre o mare nadejde si cum spune Solomon: "Cine a nadajduit spre Domnul nu s-a rusinat!".



Dar cea mai mare multumire o am catre nemarginita bunatate a lui Dumnezeu, ca ne-a dat de am cunoscut mijlocitoare pe Maica Domnului, aparatoarea desavarsita a vinovatilor. Spre a ne schimba viata ne trebuie numai o vointa tare si o incredere mare in mila Maicii Domnului si a atotputernicului ei ajutor. in manastire mi-am aprins sufletul de bucurie, daruindu-ma rugaciunilor Maicii Domnului, apararea neajunsa a noastra a celor slabi.

M-au numit paraclisier inca din primele zile. Acolo era o candela "neadormita" la Maica Domnului. Era mare criza de ulei, nu erau sosele si nu aveam ulei... Dimineata, cand deschideam usa de la Biserica si ma uitam daca mai arde candela... si cand vedeam ca arde, mergeam in genunchi de la usa de afara pana la candela, de bucurie ca nu s-a stins... nu-mi dadeau ulei si candela ardea noaptea si ziua... era lucrarea Maicii Domnului.

La manastire se vine cu-n dor mare, cum se spune -o nebunie pentru Hristos, de a te rastigni pentru El, de a suferi ocara, lovirea, prigonirea infrangerii marelui dusman, orgoliul, si se pazeste si se incearca sincer spre marea nadajduitoare a mantuirii, smerita smerenie si vei simti adevarata libertate dorind sa-i iubesti cu adevarat pe toti.



Adica sa primesti umilinta, spinii coroanei Lui, cuiele, sulita si moartea pentru El. Nu este vorba de un dor omenesc, ca nu traim prin vedere, ci prin simtire. Este vorba de un dor de cruce si cruce inseamna sa duci ce nu-ti convine, cu drag, nu silit. Dorul acesta de a te rastigni pentru Hristos, gandindu-te ca a fost palmuit si insangerat. Cum ti-ar fi fost tie daca ai fi vazut scenele acestea? Ai fi fost nepasator? Faceai ceva in favoarea Rastignitului, ca sa-I usurezi suferintele? Iata, poti face acum... Asa iti vei usura patimile grozave si vei fi candva si undeva un mic mantuitor. Cand auzi ca-i pe viata si pe moarte, asta te sperie. Nu te gandesti ca in fond traiesti foarte bine, ai mancare la timp, ai somn la timp, dar ai venit la manastire sa fii mai mult sufletesc decat trupesc si mi se pare ca pe undeva o ducem mai mult trupeste, cum ne convine. Totul e sa faci ce nu-ti convine, pentru ca daca ai renuntat la tine in tot felul, in masura aceea vine Dumnezeu la tine.



Sa nu se insele cineva ca se poate si altfel. Deci, dusmanul numarul unu in calea progresului tau duhovnicesc esti tu - renunta la tine! Te-ai lepadat de lume, ai intrat in manastire, dar leapada-te si de tine, frate, de mandria si de pretentiile tale. Scopul venirii la manastire nu este sa fac o legatura administrativa simpla sau falsa intre cel mai mare si mine. N-ar avea nici un scop duhovnicesc, ar fi o adunatura cu scopuri materiale si n-ar forma pe nimeni in sens de ridicare in sus cu harul lui Dumnezeu. Si ne smerim si pentru neamurile noastre. Sa va ganditi la lucrul acesta cand aveti ocazia sa va smeriti, ca o faceti si pentru fiecare din rudele voastre.



In ceea ce priveste relatiile intre vietuitori exista psihologic o dorinta la cate unul sa nu-l lase pe celalalt sa se ridice, doreste sa ramana la nivelul lui. Isi gaseste scuze in greselile celuilalt, se accepta in defecte unul pe altul si se imprietenesc - greseala mare. Tu ai o particularitate a ta, de ce te-ai nivelat cu acela care iti da motive sa te indreptatesti? Mergi dupa harul pe care-l ai tu. Daca poti, sa-i strecori si lui ceva, sa se imbunatateasca ... in tot cazul, daca nu poti, fii linistit ca ai nadejde de mantuire.

M-au intrebat la un interviu de ce m-am facut calugar? "M-am facut calugar sa ma iau la lupta cu Dumnezeu si sa-L birui".

E foarte indrazneata afirmatia... In Vechiul Testament se spune despre Iacov care se lupta cu Dumnezeu - si L-a biruit. Ce inseamna?



Omul este creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Omul este singura veriga de legatura intre Creator si creatie. I s-a incredintat marea raspundere sa raspunda de soarta creatiei. Daca am afirmat ca ma iau la lupta cu Dumnezeu, n-am folosit o figura de stil... Noi, cei care am venit la manastire, am implinit cuvintele Sfintei Scripturi. Sfantul Vasile cel Mare spune: "Care-i cuvantul cel mai de varf al Sfintei Scripturi sa-l pot ajunge?" si-l remarca Mantuitorul cand spune tanarului bogat: "Vrei sa fii desavarsit? Lasa-ti toate si vino dupa Mine!". Ai lasat toate, te-ai lepadat de lume, dar acum trebuie sa te lepezi si de tine! Omul in societate isi sustine voia sa poata rezolva problemele ce apar... in manastire trebuie sa ne taiem voia libera, deci cu cine te lupti? Cu Creatorul vointei libere! Teoretic e usor, dar practic?... Tot ce se spune despre om, ca poate sa se indumnezeiasca dupa har, eu am incercat si am vazut ca se poate. Unde ma gasesc, ma gasesc ca un om neputincios, dar sunt pe drum...A-ti taia voia inseamna sa te pierzi in ceea ce ai fost ca personalitate in lume si sa te regasesti in ceea ce este ingerul - de aceea ne numim cin ingeresc.



Si sfaturile mele pentru o serie intreaga de fii duhovnicesti care vin aproape zilnic sa-mi spuna ca vor sa plece la manastire sunt: nu te duci la manastire ca sa gasesti manastire, sa faci tu manastire! Prin felul de a asculta, prin staruinta de a-ti taia voia, prin maniera de a sti sa fii cuminte, tu faci manastire...Efortul de a-ti pastra curatia si saracia nu este atat de grozav, desi nu este usor pentru ca nu este vorba de a renunta tu singur; este vorba de atacurile dracesti cu mare ravna si mare "fierbinteala" si cu mare unitate cu draci sa te puna in situatia de a calca voturile calugaresti.

Taierea voii caracterizeaza varful Sfintei Scripturi care spune:"Vrei sa fii desavarsit?" - desavarsirea o da tocmai aceasta taiere a voii, care este extraordinar de mare lucru.



M-au numit profesor de educatie la manastirea Turnu. Si am anuntat subiectul pentru un an de zile la elevi: Despre Iisus Hristos. Dupa un trimestru au venit comunistii din Ramnicu-Valcea sa-mi schimbe subiectul sa nu mai predau pe Hristos, sa predau ALRUS, adica pe dracul. Si eu zic: "Cum? Nu se poate! Toata viata mea am luptat impotriva dracului si acum sa colaborez?" N-am primit. Cu nici un chip. Mi-am dat demisia. Staretul meu, Ghermano, era si el profesor, tot de educatie, dar la alte clase. Si el a primit sa colaboreze cu comunistii. Eram un baiat disciplinat, cand va zic "Staretul meu", va zic ca de un om mare, ca era staretul meu. Am fost sincer cu plecarea la manastire. Mi-am dat demisia de la Scoala. Nu mi-au primit-o. Mi-am dat a doua demisie. Nu mi-au primit-o. Imi dau a treia demisie, si nici nu ma mai intereseaza ca o primiti sau nu o primiti. Si nu m-am mai dus. Cu nici un chip. Pur si simplu Staretul m-a chinuit. M-a mutat din chilia unde eram cu fratii; sub cerdacul lui Mircea la Cozia, acolo unde pietrele erau mucezite din cauza Oltului, ca batea in ele. Eram fericit, va rog sa ma credeti. Dar eram si hotarat: "daca ma da afara ma duc in alta manastire, dar nu plec de voia mea!" Era o mosie de 300 ha pe care erau proprietare sase manastiri, printre care si Cozia, si se situa la 2 km de Caracal in comuna Comanca.



Acolo trimiteau lunar cate un frate din manastire sa supravegheze mosia cu oamenii de la celelalte. in sfarsit, Staretul, ca sa scape de mine, el, care la inceput ma declarase un inger, acum eram un drac, m-a trimis acolo si m-am dus cu mare placere. in sfarsit, niste lucruri mi s-au intamplat acolo! Daca eu n-aveam in viata mea si astfel de intamplari... o frumusete de lucruri... dar cu suferinta! Fara jertfa nu se poate face nimic!

...M-am intalnit cu Parintele Gherontie Balan care mi-a sugerat sa caut sa ajung la Sihastria la Parintele Cleopa. M-am folosit de Parintele Cleopa dintr-un inceput, cand l-am vazut ca slujeste la Sfanta Liturghie incaltat in opinci ... eu, care doream o viata retrasa de modernism... De asemenea l-am apreciat intotdeauna pe Parintele Paisie Olaru. A fost foarte asezat, a fost un mare duhovnic. Zic mare, pentru ca avea o mare dreapta judecata. Nu se grabea sa se repeada la canoane, cand era vorba de marturisire. Avea o cumpanire sanatoasa. Nu se grabea sa respecte un duh al locului, care era foarte aspru in canonisiri. Cumpanea personal dupa om, dupa pocainta, dupa intensitatea inimii. Nu e vorba de a aplica canoanele asa cum sunt. Ele au elasticitatea lor. Chiar Sf. Vasile cel Mare in canonul 74, da aceasta libertate duhovnicului, sa aprecieze personal penitenta care trebuie aplicata celor care se spovedesc. Nu-l interesa marturisirea in sine, canonisirea in sine, ci salvarea fiintei omenesti. Caci zice Sf. Ioan Gura de Aur: "Ani vrei sa-i dai? Nu! Vindeca-i rana!"Acesta este scopul. Sa-l ajuti sa se mantuiasca pentru ca Hristos, daca este vorba, nu a venit sa anihileze fiinta omeneasca, ci a venit sa o transfigureze. Nu se pune problema unei chinuiri pentru mantuire, ci a unei stari de prezenta continua, intr-o cautare a lui Dumnezeu cu inima...
[/i]



Prin urmare, pe Parintele Paisie il caracteriza o foarte mare dreapta judecata si mai ales, il caracteriza iubirea fiilor duhovnicesti, cu care se identifica.

Imi amintesc cand am plecat (la putin timp dupa stabilirea in Sihastria) in asa-zisa pustie. Era o iarna foarte grea si eram frate de manastire, recunoscut de cei din obstea Sihastriei. In sfarsit am plecat intr-o forma foarte tainica, fata de ceilalti parinti. O zapada mare de tot, a nins 13 zile neintrerupt zi si noapte. Si la plecare Parintele Paisie mi-a dat 18 bucati de zahar.

Mai tarziu i-am scris Parintelui Cleopa de acele 18 bucati de zahar. Si mi-am pus de atunci problema mereu. De ce el mi-a dat zahar, cand Parintele Cleopa imi daduse o traista de pesmeti, ca singura mea hrana? Si sigur m-am gandit ca te mai si indulceste in amarul acesta al singuratatii, al pustiei - mai ales ca era si un moment foarte greu, era o zapada foarte mare. Si i-am spus Parintelui Cleopa si spun mereu, ca: aceste bucati de zahar nu s-au terminat nici acum!

Cand m-am dus la Sihastria sa-l vizitez, cu putin timp inaintea mortii, era in pat. Am fost anuntat ca vin si ca vreau sa-l vizitez. Statea intins in pat si am ingenuncheat ca sa fim la acelasi nivel. Nimic nu s-a spus atunci, nici macar "blagosloviti" unul altuia, ci mi-a zis: "Am pacatuit, sunt hot, sunt curvar, sunt mandru!" si a inceput sa-mi spuna la pacate dintr-o data, iar eu asistand la marturisirea acesta, am zis la randul meu: "Asa am facut si eu, asa am facut, asa am facut si eu...!" Asta a fost ultima noastra intrevedere. Pe Parintele Paisie il pomenesc cu multa placere. Nu a fost numai un simplu Parinte, ci a fost si un mare traitor, dragii mei. Sa purtam grija pomenirii lui.



- Unde ati primit tunderea in monahism?

Patriarhul era plecat. Si atunci l-au contactat telefonic: "il calugarim pe fratele Anghel?". "Calugariti-l imediat!". Si am spus: "Pe seama Manastirii Sihastria, nu pe a Manastirii Antim!". La slujba de tundere in monahism Parintele Sofian a citit rugaciunile si Parintele Benedict m-a tuns, iar nasul - Parintele Petroniu, pe care nu eu mi l-am ales, a tras la sorti numele de Arsenie.

Am sculptat niste cruci - mai facusem niste sculpturi - caci ma gandeam: "Sa-mi faca altul crucea de calugarie?". Si atunci am facut o cruce de calugarie exact ca a mea si Parintelui Petroniu. Eu, atunci, eram in serviciul Instiutului Biblic si ma ocupam de sculptura, si de grafica.

Fiind in biserica, in mantie, m-am dus la strana sa vad cand se sarbatoreste Sfantul Arsenie si l-am gasit pe 8 mai, o data cu Sfantul Apostol Ioan Evanghelistul. Dar ziua in care am fost calugarit era 26 septembrie: tot Sfantul Ioan Evanghelistul!

Diacon m-au hirotonit, la Calamfidesti, langa Radauti, iar preot - la o manastire de maici langa Botosani, la Gafton (pentru ca acolo era slujba arhiereasca). Hirotonia intru preot am primit-o exact la un an dupa calugarie, 26 septembrie 1950, ziua pomenirii Sfantului Ioan Evanghelistul, Apostolul iubirii. Lucrul acesta m-a incurajat foarte mult si nu l-am considerat fara semnificatie in marea raspundere preoteasca si calugareasca.

Un frate al meu dupa trup, dupa ce am fost calugarit si a vazut aspectul ceremonial de acolo, a venit la chilia mea si m-a intrebat asa:"Parinte, am voie sa mai vorbesc cu Sfintia ta?" El era mai mic decat mine ca ani si nu era invatat, era un baiat crestin, traitor. Si i-am raspuns: "Ai voie, dar sa tii cont ca eu nu prea am voie!"

- Ce amintiri v-au ramas de la "Rugul Aprins"?

[i]Acolo, la Antim, se discuta foarte mult despre rugaciunea lui Iisus. Aveam "Sbornicul" adus de un ieromonah rus, Ioan Kulaghin. Noi ii spuneam "Ioan cel strain". Eram foarte influentati de el, caci era un mare traitor. Si mai era acolo un Parinte, Gheorghe Rosea, de asemenea mare traitor, care, cand a vazut crucea de calugarie pe care o sculptasem, a spus ca imi da un "Sbornic", numai sa-i fac si lui o cruce. I-am zis: "Nu iau nici un Sbornic, nu fac nici o cruce. Pentru ca nu sunt de acord cu ce se discuta aici.



Prea multa vorba despre rugaciunea inimii. Rosteste-o tainic si taci! Asta e tot. Pentru ce trebuie sa asteptati indicatii? N-ai simtit nici pana acum ca tu esti omul lui Hristos?" Si a venit un tanar la mine, a batut la usa la chilia mea si a zis smerit: "Saru mana, parinte! Vreau sa-mi dati si mie Sbornicul." Iar cartea nu exista decat in doua-trei exemplare in tot Bucurestiul. A aparut acum, dar atunci nu era de gasit. Iar eu ii zic: "Da, va dau cu placere!" Si am luat o pereche de metanii si i-am dat-o. Ii zic: "Poftiti! Taci si zi! Aceasta este Sbornicul!".Nu ignoram "Sbornicul", dar eram nitel pornit pentru a zice rugaciunea, pentru a o trai cu orice chip. Acesta a fost punctul meu de vedere: o tacere adanca inseamna o rugaciune adanca! "Taci si zi!" Nu te va mantui faptul ca tu ai fost intr-o imprejurare induhovnicita cu exemple si cu citate extraordinare, nemaiintalnite, asa ca sa satisfaca numai ratiunea ta. Nu te mantuiesti! Asta este una din marile greseli care se face de catre lumea care si-a pus sincer problema: abandoneaza intr-o oarecare masura si nu tintesc cu orice chip la idealul cel mai inalt, cucerirea vesniciei in fiecare zi, in fiecare clipa daca se poate! Se multumesc cu realizari foarte mici, care de fapt nu sunt realizari. Pentru ca, daca nu esti stapan pe tine, n-ai o acoperire in ceea ce esti. Ca sa poti sa rezisti, trebuie sa fii sincer pe o pozitie de smerenie cu orice chip. Numai atunci poti sa lovesti cu orice chip pe draci si sa stai de vorba cu slabiciunile tale. Nu te poti realiza imediat, dar sa fii mereu pe pozitia de a lupta impotriva patimilor.



Si atunci am avut o intalnire, adica m-am dus la Parintele Daniil (Sandu Tudor), cu o treaba in chilia dansului. Statea in clopotnita. M-am dus acolo cu sfiala, ca il respectam noi toti, acolo, dar eram liberi, stiti. Eram Fratele Anghel atunci. Si mi-a spus asa: "Frate Anghele, plangi?" Zic:"E un lucru asa de mare ce ma indreptateste sa intreb: "Sfintia voastra plangeti?", "Da!" raspunde el. Zic: "Nu va suparati, sunteti mai putin ortodox!" Mi-am luat curajul sa vorbesc fata de un parinte care era o mare valoare. "Pentru ca nu stiti sa taceti, sa pastrati valoare Vesnica plansului dumneavoastra!". A tacut si mi-a facut o reclama ... pe-acolo, prin manastirea Antim si de-atunci ma numeau "Arsenie, omul lui Dumnezeu". Acum nu va mai spun ca toti oamenii aceia care erau divini, ce sa va mai spun, luati asa pe rand toti, ca erau destui: Parintele Benedict Ghius, Parintele Sofian, Petroniu, Parintele Agaton (Sandu Tudor) erau oameni de care te foloseai numai daca le vedeai miscarile, chiar daca nu asteptai nici un raspuns. Nu erau multumiti cu ce spun, se cunostea ca doreau sa spuna intr-un cuvant tot ce exista, tot ce se poate spune. Daca erai receptiv la astfel de patrundere a sufletului celui din fata ta, insemna ca Dumnezeu are pretentii de la tine, ca deja ai o mare raspundere. Punctul meu de vedere pe care l-am exprimat la Antim nu era de a teoretiza, ci era de a trai. Si am ramas cu el. Si astazi imi spun mie si altora tot asa.