Noi ortodocsii ii cinstim pe sfinti ca sa laudam pe Hristos, a Carui lucrare si-a dovedit eficienta prin rodirea sa in ei; ii cinstim, cinstind criteriul dupa care trebuie sa lucram si noi.
Cerem ajutor sfintilor, Maicii Domnului, socotindu-ne smeriti fata de ei, si convinsi ca noi insine nu putem avea o atat de mare ascultare de la Dumnezeu ,pentru ca nu suntem atat de smeriti ca ei.
Pagini
▼
11 mai 2011
MOCHIE DOCTOR FARA DE ARGINTI
Sinaxa medicală este un loc de
informare corectă cu privire la subiecte medicale de interes pentru noi
în ziua de azi, venită din partea unor autorități în domeniu, dar și un
loc în care puteți pune întrebări și primi răspunsuri la nelamuririle pe
care le puțeți avea ce țin de medicină.
Într-o lume secularizată, credem că
este necesar să se ofere mărturia cea bună de către oameni care pe lângă
faptul că sunt recunoscuți în domeniile în care activează drept
profesioniști adevărați, nu au pierdut legătura cu Dumnezeu, sunt
creștini adevărați; prin urmare avem garanția că vom primi informații
corecte, conforme cu Duhul Adevărului.
Așa cum Sfântul Pantelimon, doctorul
cel fără de arginți, a aflat, Hristos este singurul doctor adevărat.
Numai prin legătura cu Mântuitorul profesia noastră, indiferent care
este aceasta, are un sens clar definit, numai așa știm că nu ne aflăm în
rătăcire, ci în căutarea Adevărului.
Astăzi avem nevoie de mărturii drepte,
ce nu sunt afectate de un duh lumesc care de multe ori este otrăvit cu
informații greșite, ce urmăresc interese meschine.
Această profesie, ca de altfel orice
profesie, trebuie să fie făcută în folosul general al celorlalți, în
spiritul iubirii creștinești; meseria nobilă de vindecare a neputințelor
aproapelui nu trebuie să devină o afacere, cu tot ceea ce presupune
aceasta: studii de piată, optimizarea costurilor, “profesionalism”… ne
stau mărturie doctorii cei fără de arginți: Sfântul Pantelimon, Sfinții
Cosma și Damian de la Roma, Sfinții Chir și Ioan, Sfântul Trifon,
Sfântul Iulian, Sfântul Mohie, Sfântul Talateu, Sfântul Samson, Sfântul
Ermolae, Sfinții Epictet și Astion, Sfinții Anechit și Fotie, Sfântul
Diomid, Sfinții Cosma și Damian din Arabia, Sfinții Cosma și Damian din
Asia Mică, și mulți alții. Aceștia toți au avut înțelepciunea de a vedea
că adevarata vindecare, vine numai de la Mântuitorul Hristos, iar noi
în tot ceea ce facem trebuie să-i urmăm exemplul. Altfel este posibil să
cădem pradă ispitelor celui rău și să pervertim, să corupem tot, până
și această nobilă meserie, de a tămădui aproapele.