Într-o zi, casa unui credincios fu călcată de hoţi, dar, ciudat: hoţul nu luă nimic. Toată casa fusese răsturnată pe dos. Hoţul ar fi putut lua bani şi alte obiecte, dar cu toate acestea, nu luase nimic. Şi doar ar fi putut lucra în voie, întrucât nu era nimeni acasă.
Credinciosul îşi zise: "M-a păzit Dumnezeu” şi şi-a căutat de treabă.
După o bucată de vreme însă, el primi o scrisoare de la un străin, care zicea aşa: "Eu sunt acela care am vrut să jefuiesc casa dumitale. Am căutat peste tot, am spart sertarele şi am răvăşit toată casa. Eram gata să iau cu mine lucruri şi bani, când am dat cu ochii de icoană. Atunci, s-a petrecut ceva cu mine. Mi-am adus aminte cum în copilărie mă ducea mama la icoană şi mă punea să mă închin. Şi n-am mai putut să fur. Am fugit ruşinat şi de atunci regret necontenit. Te rog şi pe domnia ta să mă ierţi.”
Credinciosul a zis nevestei sale:
- Vezi ce putere au amintirile religioase din copilărie şi ce tainică tărie poartă cu ele icoanele?!
Şi amândoi au mulţumit lui Dumnezeu pentru toate.