Toţi cei care credem în Domnul nostru Iisus Hristos, ne numim creştini. Însă uneori vă puneţi întrebarea de ce sunt mai multe culte (credinţe, confesiuni) creştine? Şi ortodocşi, si catolici, şi protestanţi, şi baptişti, şi adventişti, şi penticostali, şi alte culte. Unde este adevărul, căci toţi aceştia susţin că la ei este adevărul, la ei este credinţa cea adevărată.
În Sfânta Carte scrie că Hristos este capul Bisericii (nu al bisericilor !!!). Deci Biserica este una, căci Hristos are un singur cap. Care să fie Biserica adevărată ?
Haideţi să coborâm în timp spre începuturile creştinismului, la origini.
La Înălţarea la Cer, Domnul Hristos oare a lăsat mai multe credinţe creştine pe pământ ? Noi cunoaştem credinţa de la Ucenicii Domnului, de la Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti. Aţi auzit cumva că unii apostoli erau ortodocşi, alţii catolici, alţii adventişti ? Nu, desigur. La început a fost o singură credinţă, o singură Biserică. Creştinii s-au ghidat mai întâi după învăţătura primită de la Apostoli, care s-a transmis prin tradiţie. Mai târziu o parte din această tradiţie a fost scrisă în Sfintele Evanghelii, în Faptele Apostolilor, în Epistole, în scrierile Sfinţilor Părinţi. O vreme toate au fost bune şi frumoase. Dar ce s-a întâmplat după aceea. Unii oameni, din mândrie, din îngâmfare, au răstălmăcit învăţătura sănătoasă primită de la Ucenicii Domnului, şi au adus unele interpretări, unele inovaţii în cult şi în dogmă. Însă Părinţii Bisericii din toată lumea creştină, călăuziţi de Duhul Sfânt, s-au strâns în Sinoade (Soboare, un fel de congrese internaţionale), unde au discutat problemele apărute şi au restabilit ordinea în Biserică, iar rătăciţii au căzut sub blestemul Bisericii. Au fost şapte asemenea Sinoade în decursul istoriei, la care au participat sfinţi mari (ex. Sf. Nicolae, Sf. Spiridon, Sf. Împărat Constantin cel Mare etc.) unde s-a stabilit cu exactitate cum trebuie să credem, ce trebuie să credem (Crezul), unde s-a demonstrat, uneori în chip minunat, că icoana şi crucea nu sunt idoli, că Sf. Duminică este ziua Domnului, ziua eliberării noastre din robia iadului, şi multe alte lucruri necesare cultului creştin.
A mers aşa Biserica mult timp, cca. o mie de ani.
La anul 1054 apare în Biserică Marea Schismă, adică o mare ruptură, o separare a părţii de răsărit a Bisericii (Bizanţ), de partea de apus (Roma), datorită pretenţiei papilor din apus de a-şi exercita supremaţia asupra întregii Biserici creştine, ceea ce nu era în concordanţă cu hotărârile Sinoadelor Ecumenice, mai ales că Apusul făcuse unele modificări în dogmă (ex. Filioque la Crez).
În cadrul bisericii apusene a apărut o altă ruptură când s-au desprins protestanţii (care au protestat din anumite motive împotriva papei). Din protestanţi s-au desprins alte grupări creştine, care şi-au făurit un cult după bunul lor plac, nemaipăstrând aproape nimic din cultul creştin stabilit la Cele Şapte Sinoade Ecumenice. Prin urmare unii ţin sâmbăta ca zi de odihnă; nu mai păstrează Sfintele Taine ale Bisericii; fug de cruce, de icoană, de tămâie; nu mai au sfinţi, nu mai au preoţie, nu mai au biserică. Unii au ajuns chiar să-i cunune pe homosexuali, să facă femei preoţi, şi multe alte rătăciri.
După desprinderea de Biserica primară, toate celelalte culte şi confesiuni au făcut tot felul de modificări după poftele şi neputinţele oamenilor.
Doar Biserica noastră Ortodoxă de Răsărit mai păstrează în totalitate predaniile şi tot ce ne-a fost lăsat de la Sfinţii Apostoli şi de la Sfinţii Părinţii noştri, care şi-au vărsat sângele, ca mucenici, pentru păstrarea neştirbită a sfinţeniei Bisericii Strămoşeşti. Ea este Biserica adevăratei slave (în greacă, ortho = corect, doxa = slavă) a lui Dumnezeu.
Dumnezeu arată lumii că Biserica Ortodoxă este cea adevărată prin mai multe minuni, şi anume:
1.În fiecare an, la Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt, numai şi numai la Paştele ortodox, coboară din Cer o lumină dumnezeiască (Sfânta Lumină), care aprinde vata ce este aşezată pe Sfântul Mormânt şi lumânările din mâinile credincioşilor. Această lumină nu este o lumină materială, căci la început, câteva minute nu frige. I-am văzut pe mulţi trecându-şi mâinile şi bărbile peste această flacără sfântă, fără să se ardă.
Această minune o văd şi celelalte religii şi culte, dar stau împietriţi în mândria lor şi nu vin la adevărata credinţă.
2. Ştim cu toţii că Aghiasma Mare pe care o săvârşeşte preotul ortodox la Bobotează nu se strică. Eu am băut de la o bătrână din Constanţa aghiasmă de 40 de ani, şi era aşa de plăcută la gust ca şi cum ar fi fost sfinţită în acea zi ! Unii spun că aghiasma noastă nu se strică fiindcă preotul foloseşte busuioc şi cruce de argint. Nu este adevărat ! Aghiasma se sfinţeşte şi cu cruce de lemn, şi tot la fel este. Unii oameni au încercat să prepare şi ei aghiasmă, procedând precum preotul, dar mare le-a fost mirarea când au văzut că „aghiasma” lor s-a stricat, iar cea sfinţită de preot a rămas curată.
3. Creştinii care au dus o viaţă sfântă, sunt proslăviţi de Dumnezeu, căci după moarte, trupurile lor, în multe cazuri, nu putrezesc şi sunt plăcut mirositoare. De exemplu Sfântul Ioan Iacob de la Hozeva, român de neam. Sau mai recent, după cum ştiţi din presă, Părintele Ilarion Argatu de la Mânăstirea Cernica, la care, când era în viaţă, alergau mulţi creştini pentru rezolvarea necazurilor lor, a fost găsit după şapte ani neputrezit.
4. Cunoaşteţi destule cazuri de părinţi duhovniceşti ortodocşi, plăcuţi lui Dumnezeu, care au primit darul înainte-vederii şi care atunci când aţi alergat la dânşii, deja vă cunoşteau necazurile şi ştiau şi cum vă cheamă.
5. Aţi auzit, sau aţi văzut icoane ortodoxe care plâng cu lacrimi de sânge sau de mir. Uneori mirul care a izvorât din aceste icoane a depăşit cu mult greutatea icoanei.
La acestea mai putem adăuga minunea care se întâmplă pe Muntele Taborului, pe 6 august, la Schimbarea la Faţă, când un nor coboară asupra bisericii unde se oficiaza Sf. Liturghie; minunea cu şerpii care vin la icoana Maicii Domnului în Kephalonia (Grecia). Şi sunt multe alte dovezi palpabile din care rezultă că Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos. Le veţi afla dacă veţi veni mai des la biserică şi veţi citi mai multe cărţi ortodoxe şi nu toate prostiile de prin reviste şi ziare, care fac reclamă păcatelor: desfrânării, violenţei, lăcomiei, lenei, luxului şi altor păcate.
Este de folos să citim sau să purtăm talismanul ?
În Pravila Bisericească talismanul este considerat un obiect făcut de oameni spre a le aduce noroc sau a-i apăra de pagube, dar care este, în realitate, un semn al necredinţei în Dumnezeu. De aceea se canoniseşte, se pedepseşte de Sfintele Canoane, ca şi vrăjitoria fiindcă este neplăcut lui Dumnezeu. Trebuie nădejde în Dumnezeu. Nu poate un obiect să vă salveze din necazuri. Mergeţi la biserică la preot, la duhovnicul dumneavoastră şi vă va lămuri în orice problemă.
Sunt preoţii ortodocşi urmaşii Apostolilor ?
Da. Apostolii au primit Duhul Sfânt de la Domnul Hristos, iar aceştia, la rândul lor, au transmis harul, punându-şi mâinile peste urmaşii lor, făcându-i episcopi, preoţi şi diaconi, până în zilele noastre. Aceasta se numeşte succesiune apostolică, sau altfel spus, continuitate. Cultele neoprotestante (sectele) nu au această continuitate, fiindcă nu şi-a pus nimeni mâinile peste ei ca să-i facă pastori.
De ce trebuie să ne spovedim la preot şi nu direct lui Dumnezeu ?
Preotul, ca urmaş al Apostolilor, este instituit de Dumnezeu să facă acest lucru, căci Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legării şi dezlegării păcatelor după Sfânta Sa Înviere, zicând către ucenicii săi: "Luaţi Duh Sfânt ! Cărora veţi ierta păcatele, vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" şi iarăşi a zis: "Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer".
Desigur, ne putem spovedi şi direct lui Dumnezeu, la rugăciune, dar în cazul mărturisirii la preot, primim de la acesta pe lângă iertare şi multe sfaturi şi dojeniri, care ne vor fi de folos pe viitor pentru îndreptare. Şi aşa cum în medicină se spune că sunt bolnavi şi nu boli, tot aşa şi în mediul duhovnicesc putem să spunem că sunt păcătoşi şi nu păcate. Adică fiecare creştin e un caz particular pe care duhovnicul trebuie să-l vindece după particularităţile fiecăruia.
Să nu vă legaţi niciodată de vrednicia preotului, căci aici lucrează Harul lui Dumnezeu.
Oare când aveţi de rezolvat o problemă la o instituţie a statului, ţineţi cont de vrednicia funcţionarului respectiv ? Dacă acela este beţiv, desfrânat, hoţ sau cu alte păcate, oare nu este valabil documentul pe care vi-l eliberează, dacă şi-a pus semnătura pe el şi e în conformitate cu legea ? Este, desigur ! Şi să mai ţineţi cont că acum se duce o campanie foarte dură împotriva Bisericii Ortodoxe, prin denigrarea preoţilor şi călugărilor ortodocşi, pentru a ne pierde încrederea în dânşii, pentru că biserica ocupă primul loc în preferinţele oamenilor, după cum arată sondajele de opinie. Şi acest lucru deranjează pe unii. Noi să urmăm calea moşilor şi strămoşilor noştri care au fost întotdeauna ortodocşi. Să citim cărţile sfinte ale Bisericii noastre, să ascultăm de slujitorii ei care ne conduc pe calea cea dreaptă, să ne alegem duhovnici iscusiţi, care să ne îndrume conform Sfintelor Canoane ale Bisericii. Să nu ne luăm după învăţăturile greşite ale unor babe, ci numai după ceea ce ne învaţă Biserica. Fără astrologie, fără magie, fără horoscoape, fără vrăjitorie şi descântece, fără talismane, fără sărbători sau posturi născocite de unii rătăciţi, fără credinţe budiste în reîncarnare, fără manifestări sectare, fără prietenie cu ateii şi rătăciţii, fără filmele şi programele păcătoase de la televizor, fără cântece desfrânate, fără avorturi, fără căsătorii de probă şi multe alte manifestări păgâneşti pe care le întâlnim în zilele noastre. Dacă veţi merge la biserică mai des, veţi afla mai multe. Căutaţi să rupeţi legătura cu lumea păcătoasă şi împrieteniţi-vă cu creştinii ortodocşi adevăraţi, care ascultă de biserică. Nu primiţi în casă pe oricine, chiar dacă cineva spune că e creştin. Verificaţi dacă-şi face cruce, dacă are evlavie la Maica Domnului.
Dacă sunteţi nespovediţi, nu mai staţi pe gânduri. Mergeţi degrabă la un preot duhovnic şi spuneţi-i păcatele pe care vi le-aţi notat pe o hârtiuţă, căci FĂRĂ SPOVEDANIE NU ESTE MÂNTUIRE !
Cum facem semnul Sfintei Cruci ?
Creştinul adevărat trebuie să vadă şi să cinstească în Sfânta Cruce, aceste lucruri:
- jertfa Fiului lui Dumnezeu “Care s-a făcut om pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire...";
- lemnul crucii pe care s-a răstignit Domnul, deci altarul Său de jertfă;
- semnul crucii, semn al “Fiului Omului” şi al creştinului în acelaşi timp, cu care însemnându-ne ca şi cu o pecete, arătăm participarea noastră la jertfa sfinţitoare a lui Hristos.
Crucea fiind sfântă, trebuie să-i acordăm cinstea cuvenită. Ea nu trebuie aşezată sau desenată pe jos sau pe aşternuturi, ca să fie călcată în picioare sau să şedem pe ea.
Fiecare creştin trebuie să poarte la gât (la inimă) o cruciuliţă.
Când ne închinăm, trebuie să facem semnul Sfintei Cruci corect şi drept pe feţele noastre.