Fratilor si parintilor, vreau sa indemn dragostea voastra spre fapte bune cu o istorioara folositoare. Povestirea este aceasta: in tara Bulgariei s-a dat porunca aspra de la domnul locului, precum ne-am incredintat de la multi, pentru crestinii si fratii nostri ce sunt robiti, ca de vor vrea sa manance carne in sfantul si marele post, isi castiga viata, iar de nu vor vrea, pe toti o sa-i treaca prin sabie. Deci acel pagan a pus toata puterea ca sa se plineasca cuvantul lui. Atunci s-au adunat la un loc multimea robilor, copiii si femeile. Si mare jale era intre ei, caci pe de o parte socotind cum sa calce legea crestineasca si sa manance carne, se intristau si plangeau, iar pe de alta parte vedeau primejdia mortii si se tanguiau cu amar. In scurt timp s-au supus si au hotarat cei mai multi sa se supuna poruncii tiranului. Dar dintre ei s-au osebit patrusprezece familii, zicand ca nicidecum nu vor face porunca paganului, ca sa manance carne in sfantul post. Ceilalti crestini se rugau de ei si-i indemnau sa nu piara pentru atata greseala, ci deocamdata sa faca voia tiranului si pe urma se vor indrepta prin spovedanie si pocainta, insa acestia nicidecum n-au vrut, ci nadajduiau la Dumnezeu si la castigul bunatatilor vesnice.Iar domnul cel barbar, daca a vazut taria mintii lor, s-a sfatuit sa omoare pe unul din ei si sa-i imparta femeia si pe copiii lui robi tatarilor, socotind ca doar si ceilalti se vor infricosa si vor face voia lui. Si dupa cum a poruncit indata s-a facut. Dar ceilalti nu s-au infricosat, ci mai mult s-au intristat si ziceau: „crestini suntem si un cuget avem cu fratele nostru ce a marturisit”. Deci pentru aceasta buna marturisire li s-au taiat si lor capetele si s-au savarsit in Domnul.
Vedeti fratilor ca si pana astazi se implineste Evanghelia imparatiei lui Dumnezeu, caci zice Domnul: „Cel ce iubeste pe Tatal sau si pe mama sa mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine, si cine nu ia crucea sa si sa vie dupa Mine nu este Mie vrednic!”. Si iarasi zice: „nu va temeti de cei ce omoara trupul, iar sufletul nu pot sa-l omoare, ci mai vartos sa va fie frica de Dumnezeu care poate si sufletul si trupul sa-l chinuiasca in gheena focului”. Asa si acestia au ascultat poruncile Evangheliei si savarsind porunca lui Dumnezeu au castigat, fericitii, cununa muceniciei. S-au numarat cu sfintii Macabei, indoindu-li-se numarul, ca aceia erau sapte, iar acestia patrusprezece. Aceia au marturisit sa nu manance carne de porc, dupa legea lui Moisi, iar acestia sa nu guste nicicum carne in sfantul si marele post. Cu mult mai de cinste este lauda acestora, decat a sfintilor Macabei, ca legea atunci oprea pe evrei sa nu manance carne de porc, iar acestora era cu putinta sa guste deocamdata, si pacat nu ar fi avut, precum zice marele Vasile. Dar, de vreme ce scopul acestor pagani era batjocura credintei crestinesti, pentru aceea acesti fericiti n-au vrut sa defaime legea lui Hristos, pentru dragostea lui. O lucru minunat! O fericitilor barbati! Intr-un ceas au castigat imparatia cerurilor. Ce vor raspunde despre aceasta cei ce se intovarasesc cu ereticii si cu iconomahii, desi spun ca nu smintesc credinta? Unde sunt cei ce zic, ca nu se socoteste mucenicie de va muri cineva pentru icoana lui Hristos? Ca de vreme ce aceia nevrand sa manance carne in post, s-au invrednicit sa fie mucenici, cu atat mai mult se vor invrednici de cununa stralucitoare cel ce se vor da spre moarte pentru ca sa nu se lepede de icoana lui Hristos, Dumnezeul nostru. Dar iconomahii ca niste intunecati ce sunt voiesc sa faca si pe altii sa cada in adancul pierzarii.
Iar noi, fratilor, sa slavim pe Dumnezeu, Care cinsteste pe cei care-L cinstesc, si care si acum in vremurile noastre face mucenici. Dar sa socotim, ca daca aceia, fiind oameni simpli si neinvatati, avand femei si copii, toate le-au lasat pentru dragostea lui Hristos, cu atat mai vartos noi care pazim fecioria, ne trudim si lumea am parasit cu toate ale ei (trebuinta vremii intamplandu-se) sa ne facem urmatori sfintilor mucenici, iar aceasta se va face in ziua, cand ne va chema Hristos. Acum sa stam cu rabdare, cu barbatie, la cercarea cugetului nostru, sa nu ne inchinam lui Baal, adica iconomahilor, precum se inchinau evreii lui Baal, idolul. Sa nu fugim de razboiul gandurilor, ci mai vartos cand diavolul ne sageteaza cu sagetile aprinse ale poftelor trupesti, sa ne imbarbatam si sa le stingem cu lacrimi, cu pocainta, cu rugaciuni si cu alte patimiri rele ale trupului, ca si noi sa putem zice cu Apostolul: „In toate zilele ma omor spre lauda voastra, pe care o am in Hristos Iisus Domnul nostru”. Si cu sfantul David: „Ca pentru Tine, Domnul meu, ne omoram in toata ziua, ca niste oi spre junghiere ne-am socotit”. Cu care sa ne invrednicim a ne face mosteni imparatiei cerurilor, in Hristos Iisus Domnul nostru, Caruia este slava si puterea, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.