Un frate s-a mărturisit avvei Sisoe:
- Am căzut, părinte, ce să fac? - Ridică-te, i-a spus sfântul.
- M-am ridicat, dar iar am căzut. - Să te ridici din nou!
- Până când? a întrebat ucenicul.
- Până când moartea te va găsi, ori în cele căzute, ori în ridicare, căci scris este: în cele ce te voi găsi întru acelea te voi şi judeca. Roagă-te lui Dumnezeu să te găsească însă ridicat prin pocăinţă.”128
127 Ibidem,
,,Odată, într-un pustiu, trăia un ieromonah împreună cu ucenicul său. Faima de duhovnic a aceluia se răspândise peste tot. Mulţi veneau de departe, să-şi mărturisească înaintea lui păcatele. De aceştia s-a apropiat într-o zi şi un mare păcătos.
Acest om era îngreuiat de un mare păcat, care-1 îngrozea şi pe el însuşi. De aceea şovăia mereu să se mărturisească duhovnicului, dar de vreme ce pe timp ce trecea vocea conştiinţei îl apăsa din ce în ce mai mult, se hotărî să-1 cerceteze pe duhovnicul din pustiu. Atunci când a venit vremea să-şi arate căderea i-a fost foarte greu. Şi-a făcut cunoscute toate păcatele, pe rând, dar păcatul cel mare, pentru care venise la duhovnic nu găsea curaj să-1 mărturisească. Deschidea gura, dar nu-i ieşea vorba din gură. Înăuntrul său se luptau două puteri, una o izgonea pe cealaltă, dar aceasta se întorcea mereu, astfel că până la sfârşit s-a supus puterii răului şi a lăsat nemărturisit păcatul cel greu, în vreme ce pe celelalte toate le spusese. Astfel acest om a plecat cu o conştiinţă mai grea decât cea cu care venise la duhovnic.
Duhovnicul se pregătea după spovedanie să se întoarcă la chilia sa când s-a apropiat un ucenic de-al său şi i-a zis:
- Părinte, trebuie să vă spun o vedenie ce-am avut-o de curând.
- S-auzim, copile, a zis bătrânul.
- Citeam din Scriptură, când de departe v-am văzut stând cu un necunoscut sub copacul acela. Părea că vroia să se mărturisească. Eram gata să-mi continui citirea, când, deodată, văd ceva înfricoşător. Ceva foarte mare care ieşea din gura celui care se spovedea, mai mare ca un şarpe. Dar nu asta este ceea ce m-a îngrozit ci un cap uriaş pe căre 1-am văzut ieşind din gura lui şi apoi întorcându-se înăuntru. De trei ori s-a repetat această vedenie, iar la sfârşit a rămas şarpele înăuntrul omului şi nu şi-a mai scos capul.
Cu uimire priveam cum ceilalţi şerpi, ieşiţi din gura lui intrau din nou în om, înnebuniţi de bucurie."
Atunci Iubitorul de oameni a pus mâna Sa pe capul îndureratului păcătos şi i-a zis cu blândeţe:
- Dacă tu pentru Mine te întristezi atât de mult, atunci Eu nu Mă mai întristez de cele trecute ale tale.
Tânărul a ridicat privirea să-i mulţumească Mântuitorului său, dar Acela se făcuse nevăzut. Cu recunoştinţă în suflet s-a închinat apoi.
Apoi, după acea vedenie, a coborât iarăşi în lume, ca să fie fierbinte propovăduitor al pocăinţei şi să-i, îndrume către Hristos pe mulţi alţi rătăciţi.”