Minuni ale sfinţilor martiri din Aiud[1] - Ieromonahul Augustin de la Mănăstirea Aiud
O bătrânică din judeţul Cluj, fiind bolnavă de cancer, gradul IV metastază, a fost dată de duhovnicul ei cu untdelemn din candela Maicii Domnului de la osuar, spunându-i ca după câteva zile să meargă la medic şi să-şi repete analizele. Medicii au rămas uimiţi pentru că nu au mai găsit nicio urmă de cancer.
Un băieţel din Slatina, de 12 ani, s-a îmbolnăvit de o boală foarte rară de piele. Avea bubiţe pe tot corpul din creştet şi până în tălpi, care supurau puroi şi sânge şi care mai şi produceau o mâncărime foarte mare. Mama copilului s-a dus disperată la duhovnicul ei, spunându-i că nu ştie ce să mai facă cu băiatul ei, pentru că cei mai buni doctori de piele din Bucureşti nu reuşiseră să-i găsească diagnosticul şi chiar în ziua respectivă trebuia să meargă din nou la Bucureşti.
Părintele i-a spus: „Soro, chiar acum am primit untdelemn din candela Sfinţilor de la Aiud şi, dacă avem credinţă, Dumnezeu va face minuni.” L-a dat pe copilaş şi, în drum de la Slatina spre Bucureşti, în tren, i s-au uscat bubiţele, au căzut jos şi a ajuns complet vindecat la medici.
Un preot cu o evlavie deosebită la Sfinţii din temniţa Aiudului mi-a cerut o bucăţică de sfinte moaşte pe care i le-am trimis printr-un diacon. Părintele diacon ajunsese noaptea la locuinţa părintelui şi, dându-i-le, acesta se ducea cu bucurie mare spre camera lui, voind să le pună la locul special amenajat pentru Sfânt. La un moment dat, înainte să ajungă în cameră, aude din spate o voce care a strigat aşa: „Ioan!!!”. Părintele, uimit, s-a uitat în spate şi n-a văzut pe nimeni. Venindu-şi puţin în fire şi înţelegând că n-a fost voce de om cunoscut, a deschis cu grijă capacul răcliţei şi, uitându-se spre sfintele moaşte, a întrebat: „Te cheamă Ioan?” Iar sfântul i-a răspuns: „Da!!!”
Două femei din Aiud, venind la mănăstire, mi-au spus că acuză dureri foarte mari la încheieturile genunchilor şi a gleznei. Le-am dat untdelemn din candela Maicii Domnului şi a sfinţilor, sfătuindu-le să se dea la locul durerii. După o săptămână au venit şi mi-au spus că, după ce s-au dat cu untdelemn, li s-au luat durerile cu mâna. M-am cutremurat!
Un alt preot avea Sfinte Moaşte de la Aiud acasă; s-a trezit în-tr-o zi cu patru vrăjitoare la poartă care i-au zis:
- Părinte, ia de aici 400.000 de euro şi mută-te de aici!
Dându-şi seama repede cu cine stă de vorbă le-a răspuns scurt:
- Eu nu mă mut de aici!
Rămânând uimite de refuz, au continuat cu insistenţă să-i spună:
- Dacă nu te muţi tu, atunci spune-i la acela care stă în casă cu tine, el să se mute.
Înţelegând părintele că este vorba de Sfântul de la Aiud le-a zis:
- Eu nu-L dau pe Hristos afară din casă!!! Şi le-a închis poarta în nas.
Până să aducă sfintele moaşte acasă avea mari necazuri cu vrăjitoarele, dar din ziua aceea nu le-a mai văzut şi nici nu a mai avut probleme.
Uneori vin oameni bolnavi care nu au o credinţă aşa de mare şi se dau cu untdelemnul sfinţilor cu multă îndoială şi, chiar şi aşa, sfinţii fac minuni. Aşa dar mare au primit aceşti pătimitori ai lui Hristos! De exemplu un tânăr avea o boală gravă de piele, pentru care medicii nu i-au găsit leac. Mama lui era credincioasă însă, şi a luat de aici nişte ulei să-i ungă trupul. Când a ajuns acasă, i-a uns o parte din trup, pentru că tânărul nu avea încredere şi o, minune, dimineaţa, locul care fusese uns cu ulei, era dimineaţă fără pată, sănătos.
Odată a venit un părinte de la Timişoara şi mi-a spus că mama lui a avut un atac cerebral şi era într-o stare foarte gravă de comă. Au dat-o cu untdelemn şi şi-a revenit complet.
O femeie din Aiud avea dureri foarte mari la glezne. Cum s-a dat cu ulei i s-a luat durerea ca cu mâna. Şi nu s-a dat cu o credinţă cum o au de pildă unii bolnavi de cancer faţă de Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina sau Sfântul Ioan Rusul. În schimb, aici, chiar dacă vin cu o credinţă foarte mică, se dau cu untdelemn şi se tămăduiesc.
Iarăşi, un domn din Aiud lucrează la penitenciar şi are foarte mari probleme cu spatele şi era caz de operaţie. După ce s-a dat cu ulei de la Maica Domnului, nu mai avea nicio durere şi nu a mai fost nevoie de nicio operaţie.
Nu mai spun de cazuri de demonizare. Au venit aici nişte fete demonizate şi numai ce se apropiau de osuar, începeau să zbiere şi să cadă pe jos, de ziceai că-i în gură de şarpe. Au fost două demonizate de la Satu Mare şi după ce au venit aici la rugăciune, li s-a mai ameliorat starea o bună perioadă de timp, dar am auzit că acum iar se simt rău.
A fost un grup de sârbi cu evlavie faţă de martirajul românesc din temniţele comuniste şi era şi o doctoriţă printre ei, care mi-a mărturisit: „Părinte, n-am vrut să vă spun, dar totuşi vreau să vă spun ce mi s-a întâmplat”. Îi dădusem, când venise prima dată aici, o parte de oseminte, ca să le pună la dânsa la spital. Şi-mi zice: „Părinte, când am plecat de la Aiud spre Petru Vodă, pe drum am aţipit. Şi, când am aţipit, am văzut în faţa ochilor un tânăr foarte frumos, cu foarte multe hematoame pe cap şi-i curgea sânge, şi foarte frumos la chip. Când l-am văzut, m-am înspăimântat; s-a menţinut câteva clipe vedenia, după care a dispărut şi în locul chipului lui a apărut o cruce foarte luminoasă, care a persistat câteva secunde, după care m-am trezit şi am bufnit în plâns”. Sfântul i s-a arătat.
[1] Material preluat din revista Atitudini, nr. 3 ∕ 2008, pp. 20-23.
(extras din cartea: Din temnite spre sinazare – Despre mucenicii prigoanei comuniste)
