“Odata, si-a lasat patria si el, fiindu-i poruncit ca dumnezeiescului Avraam, si a ajuns la cetatea Edesa, pe de o parte, pentru inchinare la sfintele moaste care erau intr-insa, iar pe de alta, pentru intalnirea cu un oarecare barbat dintre cei cuvantatori, ca sa ia rod de cunostinta de acolo. Acest lucru, il cerea si de la Dumnezeu, zicand: “Doamne, Iisuse Hristoase, Stapane al tuturor invredniceste-ma ca, intrand in cetatea Edesa, sa ma intalnesc cu acest fel de barbat, care va fi puternic a-mi grai cele spre folosul si zidirea sufletului.” Astfel rugandu-se, cand a ajuns la portile cetatii, era adunat la minte si luator de seama, si ingrijat: cum, adica, se va apropia de acel batran, ce va intreba de la dansul si ce folos va dobandi?
Deci, calatorind astfel intru anunarea mintii, o femeie indata il intampina si aceasta era desfranata. Negresit, al lui Dumnezeu lucru era acesta: caci, pentru cele bune, de multe ori le randuieste tainic pe cele potrivnice. Deci, sfintitul Efrem, astfel intalnind pe desfranata, statea uimit oarecum, cautand catre dansa, mahnindu-se si patimind intru sine cu sufletul, ca nu i s-a implinit cererea dupa rugaciune, ci cu totul potrivnic. Iar ea, vazandu-l, iarasi privea la dansul cu ochi necuviosi. Si, fiindca astfel multa vreme se priveau unul pe altul, vrand el sa o rusineze si intru sfiala ce se cuvine femeilor a o aduce, i-a zis: “Pentru ce nu te rusinezi, o, femeie, sa privesti la mine cu ochii atintiti?” Si aceea zise: “Dar mie asa mi se cade a privi la tine, ca din tine si din a ta coasta sunt luata. Iar tie ti se cade a te uita nu catre noi, ci in pamant, din care ai si fost luat.”
Acestea auzindu-le Efrem , multumi si femeii, pentru folosul ce a avut din vorbele ei, si lui Dumnezeu, cu fierbinteala ii inalta multumire, Care, chiar din cele fara de nadejde, de multe ori, poate face lucruri mai presus de nadejde.
Deci, dupa ce au trecut zile destule si dumnezeiescul Efrem era in cetatea Edesei, o desfranata oarecare, locuind aproape de dansul, s-a facut organ de rautate a vicleanului. Si, prin-transa, ca prin sarpele cel dintai, navalea asupra dreptului. Deci, de vreme ce s-a intamplat ca dumnezeiescul Efrem fierbea niste bucate, acea femeie, deschizand fereastra care era in perete, se pleca cu nerusinare, apoi cu obraznicie cautand la cuviosul, ii zise: “Binecuvinteaza, parinte!” Iar el, cu blandete si cu graiul cel cuviincios lui, ii zice: “Domnul sa te binecuvinteze!” Si aceasta, iarasi cu ras necuvios, a zis: “Dar ce lipseste bucatelor tale?” Iar acela a zis: “Trei pietre si putin noroi, ca fereastra aceasta sa se astupe.” Aceea, cu obraznicie, a zis: “Pentru ca te-am cinstit, aceasta a facut intru tine mandrie? Eu voiesc a dormi impreuna cu tine, iar tu, de prima data, ma deznadajduiesti?”
Insa, precum aceea avea graiuri satanicesti, astfel si el, cu mult mai vartos, n-a fost lipsit de cuvinte duhovnicesti, caci a zis: “De voiesti impreuna cu mine sa dormi, trebuie s-o faci unde-ti voi zice eu.” Iar aceea, daca a auzit cuvantul, a si intrebat de locul unde voieste a dormi. “Nu intr-alt loc, a zis el, decat chiar in mijlocul cetatii voi dormi cu tine.” Iar ea a zis: “Dar nu ai sfiala si rusine de barbatii ce ne vor vedea dormind in mijlocul cetatii?” Caci femeia aceea, ce dorea sa vaneze sufletul cel nepatimas, nu putea cunoaste nici ceea ce zice Solomon: Ca ochii Domnului celui Preainalt de milioane de ori mai luminati sunt decat soarele, caci cauta peste toate caile oamenilor.
Atunci, Sfantul a raspuns indata: “Daca ochii oamenilor i-ai judecat ca sunt puternici a rusina sufletul si a-l opri de la fapta cea rea, dar oare de ochii lui Dumnezeu, care vad toate cate se lucreaza in ascuns si intru aratare, nu ne vom teme si nu ne vom spaimanta cu mult mai vartos si oare nu ne vom departa de lucrul cel rau, care ridica asupra noastra, de-a pururea, constiinta ca si paras impreuna locuitor si ne aduce munci vesnice?” Acestea destule au fost nu numai ca sa induplece pe desfranata a se departa de vicleana pofta catre dansul, ci si ca sa se caiasca de cele dintai fapte rele ale ei. Caci, indata apropiindu-se si cazand la pamant, cerea iertaciune de dobitoceasca si neinfranata ei pornire.
Apoi, facand adevarata pocainta, a luat povatuitor si dascal pe sfantul Efrem in calea cea catre mantuire. Iar el, fiind gata a sluji unei cereri ca aceasta, o sfatui cele cuviincioase, spre a nu merge iarasi, dupa cum zice dumnezeiescul Ieremia, in urma gandurilor inimii ei celei rele; apoi, s-a ingrijit a o aduce intr-o manastire femeiasca, spre a face fapte bune. Si, in scurt, pe aceea care a voit a-l impiedica din calea cea dreapta, el mai vartos intorcand-o de la calea cea rea, a avut ca rod al dreptatii intoarcerea ei spre calea mantuirii.
Astfel, dumnezeiescul Efrem, intalnindu-se cu doua femei desfranate, pe una a folosit-o, iar de la cealalta insusi a primit folos sau, mai adevarat sa zic, de la amndoua, fiindca ajutorul dumnezeiesc a folosit tuturor. “
Fragment din “Vietile sfintilor”, volumul pe luna ianuarie, Cuviosul Efrem Sirul)
