Pagini

20 decembrie 2010

Cuptorul smereniei Arsenie Boca

Azi am trecut printr-o incercare grea, eram pe punctul de a ma certa cu tatal meu, multumesc ingerului meu pentru rugaciuni, cu ajutorul lor am depasit ispita. Apoi am citit exact acest capitol din cartea Fericirea de a cunoaste calea - din invataturile Parintelui Arsenie Boca si am inteles sensul celor ce tocmai mi se intamplasera.
Am vrut sa impartasesc cu voi, sper sa va fie de folos, si sa nu va vi se para mesajul prea lung.

Cuptorul smereniei


Parintele Arsenie Boca

« Ca in foc se lamureste aurul, iar oamenii cei placuti lui Domnului, in cuptorul smereniei
(Sirah 2, 5)


Ispasirea mai are si laturi neasteptate prin care ingaduie Dumnezeu oricui, neinsemnat la slujba sau la chip, sa-ti sara in obraz si sa ti-l palmuiasca cu ocarile cele mai de pe urma. Astfel, pe cand regele trecea plangand, (este vorba de regele David care a ales mai bine sa plece de pe tron decat sa duca razboi cu fiul sau care pretindea tronul) un om oarecare, ca din senin, incepu sa arunce cu pietre dupa el, si sa-i azvarle in obraz blesteme : « Pleaca, pleaca nelegiutule si ucigasule ! »



Iata cum ingaduie Dumnezeu sa-ti auzi faptele pe nume. Foarte mari tarcoale da vrajmasul in jurul celor ce se ispasesc, ca sa-i scoata din calea matuirii, ispitindu-i sa nu smereasca, ci sa-si apere « onoarea ». Potrivnicul, daca n-a reusit sa-l faca sa-si macelareasca poporul in doua tabere, era aproape sigur ca macar o moarte de om tot va mai scoate de la rege. Si, fiindca prin blestemele cele din senin nu l-a putut scoate din linistea pocaintei (si sa-l impinga) la iutimea maniei ucigase, s-a multumit vrajmasul sa intre in unul din insotitorii sai si sa ceara regelui moartea acelui om : « De ce acest caine lesinat blestema pe domnul meu ? Ma duc sa-i tai capul (II Regi 16, 9).

David, insa, luminat de Dumnezeu prin Natan proorocul, duhovnicul sau, era prevenit si avea cunostinta despre legea ispasirii (a incercarilor), precum ca de la Dumnezeu ingaduire este si cu a Lui purtare de grija trebuie sa treaca, pentru pacatele sale, prin cuptorul smereniei (Sirah 2, 5), sau focul curatitor al ocarilor, ca un bun ascultator de Dumnezeu. De aceea regele, in loc sa asculte ispita vrajmasului, cea din insotitorul sau, o taie cu blandetea si cu intelepciunea, zicand : « Lasati-l sa blesteme, caci Domnul i-a poruncit sa blesteme pe David. Cine poate zice Domnului De ce faci tu asa ? » Insotitorul regelui insa, cuprins de duhul rau care cerea moarte de om, nu se lasa batut usor, de aceea regele de mai multe ori ii spune aceleas cuvant. (E stiut ca pentru a scoate un gand rau din mintea cuiva, de multe ori trebuie sa i-o invalui cu cuvantul bun, ca sa i-o izbavesti din robia gandului strain. Aici e calea cea mai lunga : de la urechi la inima.) Pana in sfarsit, pentru ca sfetniculnu mai tacea pentru apararea onoarei , regele destinui insotitorului sau taina rabdarii sale, zicand : « Poate va cauta Domnul la umilirea mea si-mi va rasplati cu bine pentru acest blestem al lui », cuvinte de frumoasa marturie pentru rege, care, intru cunostinta fiind, era smerit.

Si asa se duceau alaturi, fiecare in calea lui : regele in calea ispasirii sau ascultarii de Dumnezeu si ocaratorul in calea ocarii ; iar vrajmasul, nevazut, arzandu-se in smerenie…

Totusi, de ce ingaduie Dumnezeu asa palme in calea dreptului ? Pentru ca nu este alta cale de sfintire si pentru ca inaintea lui Dumnezeu nici cerul nu este destul de curat (Iov 15,15), iar sfintire fara umilire nu exista. Noua, celor pacatosi si grei la pricepere, numai pe calea ocarilor ne aduce aminte de pacatele noastre stiute sau uitate, ca sa ni le cunoastem si sa ni le marturisim. Daca ne-am cunoaste cat suntem de pacatosi, ne-ar fi mult mai usoara ispasirea, dar daca nu ne cunoastem pacatele, ni se pare, in ochii nostri, ca suntem drepti si nu rabdam cele ce vin peste noi, cu randuiala lui Dumnezeu. Drept aceea, cand auzi pe oricine facandu-te toba de ocari si blesteme, nu te pripri cu mintea si nu sari cu gura, raspunzandu-i cum nu trebuie, ci zi ca si David : « Pentru pacatele mele, Domnul i-a poruncit sa ma blesteme, dar pentru napastuirea ocarii, va avea Dumnezeu mila de mine ».

Sa zicem ca, dupa parerea ta, ai avea o viata buna, dupa voia lui Dumnezeu, sotie si mama cumsecade, si totusi, asa din senin, la o intamplare oarecare, un vecin, sau propriul tau copil sau sot sa-ti arda obrazul zvarlindu-ti vorbe grele : prapadito, ucigaso, hoato… Iar tu, nestiindu-te de vina cu nici una din acesta, si nepricepand ce se lucreaza la mijloc, se poate intampla sa sari ca muscata de sarpe, cu si mai grele vorbe, aparandu-te si indreptandu-te, iar pe cel ce te cearca, apasandu-l si ucigandu-l cu mania.


Nu e bine, nu te grabi, ci socoteste precum trebuie : poate ca nu ti-ai marturisit asupra ta vreo greseala mai veche, cu propriul tau sot, iar sotul tau iti aduce aminte acum, intr-un suvoi de minie, fara sa stie ca pacatul rabufneste odata, oricata uitare s-ar fi asternut peste el. Poate ca si copilul tau iti striga in ocara sa un pacat de-al parintilor, de care (copilul) trebuie crutat, fie cu fapta, fie cu gandul. Poate ca pentru vreun gand rau asupra vietii sale, el, la vreme, iti aduce aminte, sub forma de necuviinta, greseala ce era s-o faci asupra lui. Uitasesi sa ti le marturisesti, sa te dezlegi de vina lor si, iata, ti se aduc aminte. Ca prin cei mai apropiati primim arsurile cele mai curatitoare, stiind fiind ca nu este nedreptate de la Dumnezeu. Iar pe de alta parte, poate ca putine zile mai avem si, din ingaduirea lui Dumnezeu, se rastesc la noi cei ce ne-au indemnat la pacate (diavolii) si, prin vreo oarecare gura slaba, ne striga pe inteles vinovatiile noastre, pe care inca marturisirea si lacrimile noastre nu le-au sters din potloagele lor.

Drept aceea, cu lumina cunostintei fiind, in necazuri bucurati-va ! Caci celui lamurit in caile lui Dumnezeu, tot ce i se intampla, spre mai multa lumina i se face, ori pricepem, ori nu pricepem aceasta. Grija noastra sa fie : de a nu strica ce ne tocmeste Dumnezeu.

http://ro.netlog.com/marianpios

Cateva poze de la Manastirea Prislop, de la mormantul parintelui unde am ajuns si eu..si unde e ceva divin..







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.