Pagini

6 decembrie 2010

Cum m-a vindecat Părintele Argatu de argintul viu!








Părintele Ilarion Argatu m-a ajutat să scap de vrăji cu mercur făcute de mama mea vitregă. Eram în ultima fază, trebuia să mor. Stăteam la pat, ca o legumă. Nici un doctor nu putea sa-mi prescrie tratamentul de care aveam nevoie pentru a-mi reveni. Nimeni nu-mi putea să-mi spună ce am, de ce boală sufăr şi de ce mă topesc pe picioare şi mor. Am avut noroc de mama mea bună, care, disperată umbla cu mine şi pentru mine peste tot unde i se spunea ca să mă salveze. Mama a auzit de Părintele Argatu de la mănăstirea Cernica, care vindeca orice boală prin rugăciunile sfinţiei sale. S-a dus la părintele, nu contează cât a stat ca să poată intra la dânsul şi să stea de vorbă, contează rezultatul care l-a avut în urma discuţiei şi a rugăciunilor sfinţiei sale. Părintele i-a spus mamei ce rugăciuni trebuie să facă şi ce post trebuie să ţină ca să mă salveze pe mine. El i-a spus mamei că mi s-a făcut vrăji cu argintul viu ca să mor. Am făcut multe Sfinte Masle, ştiu că, permanent mă ungeam cu untdelemnul de la Sfntul Maslu, beam o cană de aghiazmă în care puneam 9 picături de untdelemn de la Sfântul Maslu, lunea, miercurea şi vinerea, pe nemâncate. Acesta a fost tratamentul vindecării mele, nu vă mint, vă rog să mă credeţi. Mult ne-a ajutat sfaturile Părintelui Argatu. Dacă nu era el nu cred că scăpam cu viaţă. Sa ştiţi că părintele era aşa de bun, mai rar om ca dânsul. Am fost la Boroaia, am văzut că părintele este în raclă. Mult ne lipseşte prezenţa sfinţiei sale. În urma rugăciunilor şi a posturilor ţinute de mama mea, eu nu puteam nici să mă ridic din pat, am eliminat argintul viu pe care mama vitregă mi l-a dat printr-o sticlă de suc kiwi. Mie îmi plăceau sucurile. Tata avea dozator de suc. Mama vitregă mi-a pus într-o sticlă de kiwi argintul viu, ca să mă îmbolnăvesc şi să scape de mine, eu n-am ştiut ce beau. A doua zi, am căzut la pat, îmi era rău de să mor. Aşa m-am chinuit, luptându-mă cu moartea, până ce mama mea bună, s-a dus la Părintele Argatu care i-a spus că am argintul viu şi m-a salvat. Părinţii mei s-au despărţit în anul 1989, din cauza acestei femei, acum este mama mea vitregă, care prin vrăji l-a despărţit pe tata de mama bună. Are şi ea doi copii din altă căsătorie. Pe toţi membrii familiei ne-a îmbolnăvit această femeie cu vrăjile ei ca să ne omoare, să scape de noi. Mai am o soră, are 41 de ani, mereu bolnavă. A fost operată de stomac. Eu am 39 de ani. Nici unul din noi n-am putut să ne căsătorim, din cauza vrăjilor acestei femei, care ne-a legat cununiile cu pământ de la mort, sau,ştiu eu cu ce? Dacă am o prietenă şi vorbesc cu ea, ne înţelegem şi atât, când vine vorba de însurat aş fugi de aş rupe pământul. Am fost zilele acestea pe la Părintele Iustin la Petru Vodă în judeţul Neamţ, este şi dânsul un om bun, l-am găsit mai bine, ne-a îndrumat să ne rugăm că se roagă şi el pentru noi şi o să fie bine. Intre timp, tata a devenit un om rău, s-a apucat de băutură. Mama vitregă, vrea să-i ia averea lui tata. L-a pus şi pe el pe boală, vrea să-l interneze şi să-l scoată bolnav cu capul. Nu ştiu cum o să ajungă tata până în cele din urmă cu această femeie, care vrea să-l distrugă. Pe Părintele Argatu mult îl iubesc şi cred că de acolo unde l-a aşezat Dumnezeu se roagă pentru noi. Să vedeţi, într-o zi, eram la servici, deodată m-am simţit cu frisoane şi răcit cobză. Spre seară, înainte de a se termina serviciul, m-am rugat cu voce tare la Părintele Argatu să mă ajute să scap de răceala care mă chinuia. Nu mi-a venit să cred, când, înainte să plec de la servici, a venit şeful meu şi mi-a zis să stau trei zile acasă, să mă tratez. Atunci, mi-am dat seama că părintele Argatu a vorbit în locul meu cu şeful, i-a spus că sunt bolnav şi că am nevoie de câteva zile ca să-mi revin. Nu a trebuit să-i explic eu şefului că mă simt rău, că am nevoie de tratament şi să mă învoiască, cu ceea ce nu prea sunt de acord şefii. Deci, Părintele Argatu răspunde la rugăciunile noastre. Este un mare sfânt.

Autor: Dumitraşcu Marian
Adresa: Popeşti-Leordeni, jud.Ilfov

44 de comentarii:

  1. si noi avem foarte multa necazuri. Bebelusul nostru a fost intubat cand a avut o luna. Medicii nu stie ce a fost cauza bolii. Copilul nu e bine. Acum are 1 an si nu misca picioarele singur. Am fost la un ghicitor si mi-a spus, ca suntem blestemat. Nu stim unde sane ducem copilul si suntem foarte disperati. Rog foarte mult pe Dumnezeu sa ne ajute, doar timpul trece foarte repede si uneori simt ca nu pot mai rezist. Cer scuze daca am scris cu greseli, doar nu sunt romana.

    RăspundețiȘtergere
  2. DUMNEZEU SA FIE CU VOI SI CU BEBELUSUL VOSTRU...MERGE-TI LA PREOTI SA FACA MASLU DE SANATATE SI NU MAI MERGE-TI LA GHICITORI...DOAMNE AJUTA!

    RăspundețiȘtergere
  3. cum pot sa fac sa scap de argintul viu? va rog sa ma ajutati

    RăspundețiȘtergere
  4. Cum pot scapa de argintul viu il am de 6 ani in corp ma topesc pe picioare si medicii nu dau nici un verdict , va rog ajutati-ma :( id : dan_barbilian2000@yahoo.com va rog mult ajutati-ma

    RăspundețiȘtergere
  5. nu va duceti la ghicitori...pt k cei kare v'au facut asta vor.........sa calcati stramb....gasiti un preot..dar fara ghicitori....numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  6. eu am 12 ani si sotia tatului meu a mers la un vrajitor si ma vrajit cu argintu viu va rog ajutatima spunetimmi cum sa fac sa ma vindec

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea, eu te sfatuies sa te duci la mormantul marelui duhovnic Arsenie Boca .
      Acolo dansul a vindecat orbi din nastere, oameni bolnavi de cancer, ologi si multe altele.....
      Si pe mine m-a ajuta intr-o problema foarte grea....eu cred cu tarie ca te v-a ajuta si pe tine ai incredere si mergi la el.
      Doamne ajuta

      Ștergere
    2. Draga mea, eu te sfatuies sa te duci la mormantul marelui duhovnic Arsenie Boca .
      Acolo dansul a vindecat orbi din nastere, oameni bolnavi de cancer, ologi si multe altele.....
      Si pe mine m-a ajuta intr-o problema foarte grea....eu cred cu tarie ca te v-a ajuta si pe tine ai incredere si mergi la el.
      Doamne ajuta

      Ștergere
    3. Draga mea, eu te sfatuies sa te duci la mormantul marelui duhovnic Arsenie Boca .
      Acolo dansul a vindecat orbi din nastere, oameni bolnavi de cancer, ologi si multe altele.....
      Si pe mine m-a ajuta intr-o problema foarte grea....eu cred cu tarie ca te v-a ajuta si pe tine ai incredere si mergi la el.
      Doamne ajuta

      Ștergere
    4. Cum pot sa, ma scap de blesteme, farmece și argintul viu va rog frumos sa ma ajutați

      Ștergere
  7. Buna seara! Ma numesc Lucian din Arad.Si eu am probleme cu vrajile,de 3 ani jumate ma lupt cu ele de cad am renuntat la logodica mea...Cred ca mi-a facut ceva pentru ca daca o vad intamplator ma trec fiorii si de atunci nu am reusit sa fac o relatie sa dureze mai mult de 4 luni...Am fost si la Manastirea Frasinei si am lasat pomelnic si s-a rugat un preot de acolo pt mine...Va rog ajutati-ma ca nu stiu ce sa mai fac...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În fața Postului și Rugăciunii nurezistă nici un rău

      Ștergere
  8. Sfat pt lucian mergi la manastirea SADINCA se afla in comuna sadinca langa Sibiu acolo vei gasi pe parintele David care este un sf pe pamant a fost ucenicul sf Arsenie Boca mergi acolo si spunei problema care o ai si o sa ati ajute

    RăspundețiȘtergere
  9. Sa va ajute Dumnezeu sa se faca copilasul bine pt ca si eu la randul meu sunt mama si am un baietel si nici nu as vrea sa ma gandesc sa pateasca ceva rau si ducetiva la manastirea cernica cu copilasul eu va spun ca stiu persoana care sa vindecat

    RăspundețiȘtergere
  10. pt cei care au nevoie sa scape de argintul viu stiu pe cineva care va poate ajuta.imi las mailu leuionutalex@yahoo.com.va dau mai multe detalii pe mail.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună sunt Ramona va rog din suflet sa ma ajutați de CV timp am argintul viu în corp și nu pot sa scap, ma simt foarte rău 😫..

      Ștergere
    2. Buna mess nu ai sa iti scriu

      Ștergere
    3. Cum sa scap de argintu viu, știți vreun preot care ma poate ajuta? Va rog

      Ștergere
  11. Buna ziua
    Am o problema foarte mare...cu cativa ani in urma am cunoscut o fata dar care nu mi-a placut si nu am vrut sa am ceva cu ea insa la un moment dat sa intamplat sa am o aventura cu ea...desi initial era o aventura pentru ca eu nu o vroiam ,ceva s-a intamplat cu mine si am acceptat-o cu toate ca n-o vroiam... si ma simteam ciudat in preajma ei..chiar daca cineva imi spunea un adevar referitor la ea parca nu auzeam..nu vedeam ..aveam tot timpul ca o "perdea"pe ochi...nu putea sa mai deosebesc adevarul de minciuna..ma simteam ca o pasare intr-o colivie ... o vedeam numai pe ea...mi se parea cea mai buna.. desi ea se vedea si cu altii.. "ascultam numai de ea"asta a durat o perioada ...dupa vreo 7 ani "perdeaua" mi s-a luat dupa ochi si am inceput sa vad si alte femei...sa vad cu alti ochi...am inceput sa umblu dupa altele..am inceput sa vad si sa aud si alte lucruri decat pina atunci....cand a realizat ca nu mai are "putere"asupra mea parca se stingea ,se facea mai urata..mai proasta(la un moment dat am parasit-o pentru 2 saptamini ..ma indragostisem de
    alta fata)..dar nu a stat cu mainile in san!...spun asta pentru ca la un moment dat am simtit ca mi se scurge viata din mine prin degete..i-mi pierdeam puterea..ma simteam vlaguit si in timpul asta aveam numai cosmaruri cum eram prins de o gheara neagra..ca ma transformasem intr-un caine cu ochii rosii si ca eram vanat...acum lucrurile astea sau transpus in realitate..sunt urat de toata lumea..prietenii fug de mine..iar eu ard in interiorul meu tot timpul ca si cum as fii un vulcan ce arde mocnit iar cand aud un cuvant urat , o minciuna,erup si am senzatia ca ma stapineste ,i -mi controleaza gandurile,destinul, i-mi merge rau,pierd banii

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Omule ,cauta preotii nu vrajitori care sa-ti dezlege ca ei iti dezleaga cu ajutorul celui cu care le-a facut nu cu ajutorul lui Dumnezeu .Ca -ti vinzi sufletul ,iar bine nu o sa-ti fie .El ,cel rau te ajuta ,dar ii ramai dator nu iti imagina ca nu vei plati.Asa ca ,ia-ti duhovnic daca nu ai si fa ce iti spune el .Cu rabdare ,cainta de pacate si smerenie .Dumnezeu sa-ti ajute !

      Ștergere
  12. parintele ilarion argatu a fost un mare duhovnic exorcist si a ajutat prin rugaciunile rostite ale sfantului vasile cel mare si sfantul ioan gura de aur cu post negru , rugaciune si viata traita ortodoxa in viata sa a facut multe fapte bune si milostenie la saraci , cat a trait a facut acestea dar tot el a spus ca cei care au fost la el , el se va ruga pentru ei de acolo din rai cu o rugaciune mult mai fierbinte si mai puternica catre dumnezeu si nu ii va uita , cu toate acestea trupul lui care se afla la boroaia in moldova e de mare ajutor si tamaduitor de orice boala pe care o sufera omul fie ca e de natura trupesca sau sufletesca se vindeca , nu exista boala pe fata pamantului ca sa nu fie vindecata

    RăspundețiȘtergere
  13. parintele argatu prin viata sa si trairea de credinta crestin ortodoxa a primit daruri de la dumnezeu si de aceea a ajutat pe oricine venea la el

    RăspundețiȘtergere
  14. Pt. Patima bauturii...sunt din Piatra Neamt. Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  15. Pt. Patima bauturii. Sunt din Piatra Neamt

    RăspundețiȘtergere
  16. Buna, eu sufar de niste tulburari psihice, depresie, si tot felu de simptome insuportabile si inexplicabile care ma baga in disperare si nu ma lasa sa fiu linistit, de ex de multe ori cand ma uit in jur, am o senzatie insuportabila si de euforie parca as fi captiv in trupul si creierul meu, si am impresia ca nimic nu ma poate ajuta ,dar cand se mai amelioreaza treaba gasesc pic de speranta cu gandul ca biserica ma va ajuta, as vrea sa va intreb asemenea probleme si pot rezolva cu credinta si participarea la sf maslu, spovedanie, molitfe etc? (tin sa precizez ca nu m-am spovedit nici o data) si inca ceva, cand intru in depresie dinasta mereu am o mentalitate cum ca dumnezeu nu exista si nu are rost sa ma rog ca nu ma poate ajuta nimic, si din contra eu sunt o persoana credincioasa! va rog mult sa ma ajutati cu sfaturi si indrumari. Doamne ajuta, va multumesc mult!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mergeti urgent la spovedanie si impărtăsanie...apoi la cat mai multe slujbe de sănătate care se numesc Sfinte Masluri , si multe, multe rugăciuni...cititi indreptar de spovedanie, cumpărati de la o biserică sau găsiti si pe blogurile mele...Dumnezeu să vă ajute...

      Ștergere
  17. Am si io o mare neliniste in suflet am o sora si d cati va ani se simte rau si iam facut analize peste analize si ies bine si duminica asta am fost la o baba si cica are argint viu .am intrat in panica toata familia nu stiu unde sa mergem va rog ajutatima va multumesc

    RăspundețiȘtergere
  18. pt anonim din 2 noiembrie.stiu pe cineva care o poate scapa de argintu viu pe sora ta.imi las mailu leuionutalex@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acel cineva trebuie musai să fie preot, să nu mergeti la babe sau vrăjitori...Dumnezeu să vă ajute !

      Ștergere
  19. ortodoxia dreapta credinta chatroll

    RăspundețiȘtergere
  20. nici nu stiu de undde sa incep........am 39 ani .am doua casnicii la activ ,doi copii din prima cassnicie,sunt in divort cu al doilea sot.de cand ma stiu am avut probleme de sanatate.mama mea ma ducea la vrajitori sa-mii scoata argintul viu..............tatal meu mergea prin biserici sa ma vindece cu masluri,rugaciuni si preoti.stau in italia de vreo 12 ani.in august 2008 am venit in romania .aveam mari probleme de sanatate ....depresie..dureri stomacc,confuzie,pierderea memoriei,insomnii,nu aveam prieteni ,nu vorbeam cu parintii ,aveam o ura pentru toti cei care ma cunosteau.....etc...am mers la o persoana pe care parintii mei cunostea f. bine si in care aveau mare incredere(ea a sapat in curtea mamei mele o fantana ) era practic o vajitoare care se roaga prin cimitire noaptea si tine posturi ciudate si are acasa o cresa de copii mari -mici dar care e numai cu dumnezeu pe buze..am fost sa-mi scoata argintul viu,mi-a citit viitorul in carte ,si mi-a facut un fel de rugaciuni sa port ceva la mine mereu,un bibelou in sticla cu imaginea lui hristos si cu o fraza scrisa dedesupt invers de la dreapta spre stanga ,un fel de apa binecuvantata zicea ea cu care sa stropesc casa ,masina interior ,exterior, si mi-a dat sa citesc pentru cateva zile o foaie rupta dintr-o biblie zicea ea f. veche-pe care e adevarat o citeam si reciteam dar nu intelegeam nimic din ceea ce citeam-pana intr-o zi cand la un moment dat citind era o fraza sa ma lepad de dumnezeu si sa-l iau pe diavol ,moment in care am aruncat foia respectiva dar cred ca a fost prea tarziu .efectul vrajilor era vizibil....la 2-3 zile am gasit o locinta care costa f. putin dar pe care nu am cautat-o ci parca m-a indrumat cineva sa merg din orsul in care ma aflam la o distanza de vreo 40 km intr-un sat mic unde imediat am incheiat contractul de chirie.am deschis o activitate de croitorie la comanda,am cunoscut un baiat .asta in jur de cateva zile dupa .era ciudat totul....baiatul dupa 4 ani a devenit sotul meu .o casnicie care a durat 2 ani..total 6 ani..activitatea am deschis-o in 2008 am inchis-o in 2014..total 6 ani..probleme de sanatate care s-au accentuat f. mult..fac investigatii pentru leucemie acuta ,depresie,tremuraturi in tot corpul,nu dirijez bine picioarele uneori,oboseala,insomnii,umflaturi al abdomenului,arsuri pe stomac,manac alimente fara gluten din octombrie 2015,i-mi apar pe picioare vanatai din senin,chiar si cate 6-7 vanatai(asta de cand am inceput sa merg la biserica si la un preot exorcist in italia),fiica mea nu i-mi vorbeste,si sta impreuna cu un baiat care mergea prin cimitire noaptea impreuna cu altii pentru vrajitorii si rugaciuni sataniste...ce sa va povestesc ??sunt prea multe ca sa va povestesc....sunt mahnita si obosita de tot ceea ce mi se intampla si sufar enorm de mult...acum sunt in bucuresti...prin spitale...de la neurologie ,la psihiatrie,la hematologie.....e cumplit...am nevoie de sfaturi...am fost pe la masluri,am schimbat casa unde stateam ,am adus preotul sa binecuvanteze inainte de craciun(motiv pentru care fiica mea s-a indepartat de mine si fratele ei),am citit psaltirea lui david,merg mai des la biserica,m-am marturisit si impartasit dupa 16-17 ani de zile................am nevoie de sfaturi..vreau sa-mi fie bine mie si copiilor mei.........da-ti-mi va rog sfaturi...va multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rugăciynea mamei pentru copii e foarte puternică, dar aveți nevoie de un Duhovnic puternic din mănăstire.

      Ștergere
    2. ... - Rugăciuni multeeeeeee... la Maica Domnului! ...și totul va fi bine.

      Ștergere
  21. Dumnezeu să vă aibe in paza lui , foarte bine că ați ales calea bisericii , in nici un caz sa nu mai mergeți la vrăjitori

    RăspundețiȘtergere
  22. ,@,,doamna de 39 de ani si nu numai ci si pt cei care vor sa is I rezolve problemele cu vraji sau de Alta natura vi recomand cu drag pe Parintele Ioan Argatu (e nepotul PR ilarion Argatu) ,0740.494519 Doamne ajuta !

    RăspundețiȘtergere
  23. Buna ziua ma poste sjuta si pe mine cineva am o problema foarte grava am aflat ca mia facut cineva vrăjii cu argint viu😭😭😭 ce pot face sa scap ca nu mai pot imi farm tot corpu in mine ajutatima va rog....

    RăspundețiȘtergere
  24. Buna ziua va rog sa ma ajutsti cu un nr de tel a lui parintele sunt disperata sm sflst ca sm argint viu in corp va rog din tot sufletu salvatima daca puteti������

    RăspundețiȘtergere
  25. În această Dimineață 17 iunie 2020,ora 4,am ieșit să fac pipi afară, în fața mea a apărut niște mărgeluțe mici foarte sclipitoare, că niște bobite străluceau foarte tare în forma de zigzag, am știut că este argintul viu că l-am mai văzut cu ani în urmă, nu mia fost frică, ci am făcut cruce pe el, am zis rugăciunea Părintelui Ilarion Argatul:Să vină Dumnezeu și să se risipească toate vrăjile toate farmecele toate descântece, și tot răul necurat de la mine și de la casa mea în numele Tatălui și Fiului Și Sfântul Duh, am luat apa sfințită l-am stropit și a dispărut, eu știu și cine mi la tris, este vecina mea care este amanta soțului meu de mulți ani, nu îmi este frică pentru că mă spovedesc și mă împărtășesc merg la biserici și mănăstiri și bunul Dumnezeu îmi arată totul și vis și avea. să nu mergeți niciodată la vrăjitori,ci numai prin biserici sini veți păți nimic, citiți din Psaltire, și rugăciuni și nimic nu se va atinge de voi.

    RăspundețiȘtergere
  26. În această Dimineață 17 iunie 2020,ora 4,am ieșit să fac pipi afară, în fața mea a apărut niște mărgeluțe mici foarte sclipitoare, că niște bobite străluceau foarte tare în forma de zigzag, am știut că este argintul viu că l-am mai văzut cu ani în urmă, nu mia fost frică, ci am făcut cruce pe el, am zis rugăciunea Părintelui Ilarion Argatul:Să vină Dumnezeu și să se risipească toate vrăjile toate farmecele toate descântece, și tot răul necurat de la mine și de la casa mea în numele Tatălui și Fiului Și Sfântul Duh, am luat apa sfințită l-am stropit și a dispărut, eu știu și cine mi la tris, este vecina mea care este amanta soțului meu de mulți ani, nu îmi este frică pentru că mă spovedesc și mă împărtășesc merg la biserici și mănăstiri și bunul Dumnezeu îmi arată totul și vis și avea. să nu mergeți niciodată la vrăjitori,ci numai prin biserici sini veți păți nimic, citiți din Psaltire, și rugăciuni și nimic nu se va atinge de voi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna seara ma puteti sfatui si pwmine ce pot face ca am argint viu in sange si 28 de ani si 3 copii mie frica sa nu patesc ceva rau

      Ștergere
  27. Chiar o fi adevărat nr de telefon care se spune ca e al nepotului ilarion arăți si ca nr e a lu ioana argatu.,nas prea crede,sa nu fie ceva ascuns sa fie vreun vrăjitor in spatele numarului,chiar o sa sun sa ma conving

    RăspundețiȘtergere
  28. A trecut mai bine de o lună și totul pare că a revenit la normal. El a început să mă trateze mai bine și a fost un proces de vindecare pentru amândoi. Coșmarul care durase aproape 2 ani s-a încheiat în sfârșit. Parcă ne-am îndrăgostit din nou! Amândoi am lăsat trecutul în urmă și încercăm să mergem înainte și, pentru prima dată după mult timp, viitorul pare mult mai luminos. Nu pot exprima în cuvinte cât de recunoscător îi sunt doctorului Ilekhojie! Este ca și cum am redescoperit în sfârșit acele lucruri unul despre celălalt care ne-au făcut să ne îndrăgostim în primul rând. Toate îngrijorările și stresul au dispărut pur și simplu.
    Îți mulțumesc Dr. Ilekhojie pentru că mi-ai salvat Căsnicia ruptă. Eu și soțul meu trăim din nou fericiți. Toate mulțumim lui Ilekhojie.
    Contactează-l pentru a-ți restabili căsătoria. E-mail: gethelp05@gmail.com Apel / Whatsapp +2348147400259

    RăspundețiȘtergere

AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.