Salvador Dali si Ispitirea Sfantului Antonie cel Mare

 

Ispitirea Sfantului Antonie cel Mare este o lucrare a celebrului pictor Salvador Dali (11 mai 1904 - 23 ianuarie 1989). Acesta a fost un pictor spaniol, originar din provincia Catalonia, reprezentant de seama al curentului suprarealist in arta. Datorita comportamentului sau, este exclus din grupul artistilor suprarealisti, ceea ce nu-l impiedica sa se considere singurul artist capabil de a capta "formele suprareale". Dali spunea despre sine: "Singura diferenta dintre mine si un nebun este ca eu nu sunt nebun!"

In lucrarile sale regasim motivul timpului, al pacatelor, al distorsionarii realitatii altfel decat o percepem noi. Dali recurge la spatii largi, in care include o mare cantitate de elemente (oameni, animale, obiecte), intr-o combinatie irationala a raporturilor si deformare a realitatii.

Ispitirea Sfantului Antonie cel Mare - tema artistica

Ispitirea Sfantului Antonie constituie un subiect apreciat de multi dintre oamenii de arta ce au scris sau pictat, de-a lungul vremii. Subiectul are in vedere perioada petrecuta de Sfantul Antonie cel Mare in desertul egiptean, cand puternice ispite i-au pus in pericol neincetat viata. Prima mentionare a acestora o face Sfantul Atanasie cel Mare, din Alexandria.

Sfantul Antonie cel Mare este cunoscut indeobste pentru nespusele lupte si ispite pe care le-a avut de la diavoli. Tema pustnicului bantuit si sedus, pentru nevointele si castitatea lui, de ispitele diavolului, in special in forma de femeie desfranata, a fost una de care multi artisti erau interesati. Grunewald infatiseaza pe sfant inconjurat de o jungla pline de groaznice fete strambe si demoni.

Cele mai vechi opere care au folosit acest subiect sunt frescele italiene de prin secolul al X-lea. Mai tarziu, in spatiul european, tema va fi folosita in scrieri iluministe si in sculturi germane. Dupa anul 1500, subiectul va putea fi intalnit in mai multe tablouri celebre ale vremii: Martin Schongauer (1490), Hieronymus Bosch (1505) si Mathias Grunewald (1510).

In vremurile moderne, tema antoniana a fost preluata de criitorul francez Gustave Flaubert si de pictorul spaniol Salvador Dali. Dupa anul 1945, spaniolul Salvador Dali si-a indreptat atentia spre artistii renascentisti, preocupat fiind de teme stiintifice, istorice si religioase. Din aceasta perioada dateaza capodopera "Ispitirea Sfantului Antonie". Scriitorul francez Flaubert si-a numit cartea, intitulata "Ispitirea Sfantului Antonie", scrisa in anul 1874, drept capodopera intregii lui opere.

Salvador Dali si "Ispitirea Sfantului Antonie cel Mare"

Salvador Dali a preluat si el tema antoniana. Lucrarea numita "Ispitirea Sfantului Antonie", lucrata in tehnica "ulei pe panza", avand dimensiunile 89,7 x 119,5 centimetri, a fost pictata de autor in anul 1946. Astazi, lucrarea lui Salvador Dali se afla expusa in Muzeul National Regal de Arte Frumoase din Bruxelles, Belgia.

"Ispitirea Sfantului Anton" a fost picatata pentru un concurs anuntat de Compania Loew-Lewin. Tabloul castigator ar fi aparut in versiunea cinematografica a romanului lui Maupassant, "Bel Ami". Lucrarea lui Max Ernst a luat premiul intai, dar si pictura lui Dali a atras atentia multora.

In pictura lui Dali, Sfantul Antonie este infatisat intr-un desert pustiu si dezolant, foarte slab si uscat de nevointe. Uriasi elefanti inainteaza spre Sfantul Antonie, care este infatisat mic si smerit, in coltul din stanga al picturii. Sfantul indreapta Sfanta Cruce, arma cu putere exorcizatoare, spre un armasar, aflat in fruntea procesiunii de elefanti cu picioare de paianjen.

Pe spatele lor, uriasele animale poarta monumente ale ispitelor desfranarii, luxului si bogatiei materiale. Armasarul fruntas inchipuie frica si teama, primul elefant poarta cu el patima desfranarii, elefantul cel din mijloc aduce cu sine o reminiscenta a percursorului lui Dali, elefantul sculptorului baroc Bernini, purtand obeliscul, iar ultimii doi elefanti sunt chipuri ale desfranarii si ale zeilor lumii.

La randul lui, Sfantul Antonie tine in mana dreapta, ridicata, arma lucratoare si puternica a crestinilor, anume Sfanta Cruce. Infricosatoarele animale isi au trupurile lor sprijinite pe niste picioare subtiri si lungi, ca de insecta. In fata Sfintei Cruci, armasarul se infricoseaza, ridicandu-se, parca mai amenintator, pe doua picioare, insa ramanand pe loc. Sfantul Antonie nu fuge, rezemandu-se cu mana pe piatra (Piatra Hristos) si tinand in mana, cu puternica nadejde, Sfanta Cruce.

"Ispitirea Sfantului Antonie" a lui Salvador Dali - caracterul iluzoriu al ispitelor

Diavolii l-au luptat pe sfant cu o inversunare crunta, chinuindu-l cu nalucirile, cu ispitele desfranarii si cu batai. Diavolii au incercat sa-l momeasca pe sfant si cu aurul si cu argintul, insa in zadar. Nalucirile de fiara nu s-au arata insa a fi de folos diavolilor. Fiarele si sperieturile de tot felul, aduse de diavoli asupra sfantului, nu i-au facut pe acestia decat sa se teama si mai mult, Sfantul Antonie ramanand neclintit in credinta si rugaciune.

Pe toate le-a surpat sfantul, insa nu fara greutati si multa truda. Sfantul l-a biruit pe diavol intru atat de mult incat, in cele din urma, el ajunsese sa ii vada pe diavoli, nemaisperiindu-se de lucrarea lor.

Pentru orice crestin, luptele si ispitele sunt de acelasi soi, acelasi fiind si dusmanul. Numai frica si slabiciunea omului dau putere ispitelor. Ispitele zeitei Libidou si spaimele iscate de zeul Pan devin atat de neputincioase in fata Sfintei Cruci, incat crestinul nu are de ce sa se teama de lucrarea diavolului mai mult decat de a pierde iubirea lui Dumnezeu, prin caderea in pacate. Prin credinta, nadejde, dragoste, rugaciune si post, crestinul este intarit de Dumnezeu cu harul de a rezista ispitelor aparent infricosatoare ale diavolului.

Prin lupta si rezistenta se ajunge la concluzia ca toate marile ispite, in ciudata caracterului lor tragic si iremediabil in care incearca diavolul sa le investmanteze, nu sunt nimic altceva decat fum si amagiri, aburi si iluzii.

De ce ne e greu sa infrangem ispitele? Ne este greu pentru ca nu ne sprijinim statornic pe "piatra cea din capul unghiului", adica pe Piatra Hristos, si nici nu tinem in mana, cu tare nadejde, Sfanta Cruce. Mai mult chiar, noi dam ispitelor o putere mai mare decat acestea au in realitate. In acest sens, Simone Weil spunea: "Ne atrag lucruri ireale, insa forta care ne leaga de ele este pe cat se poate de reala." Ssalvador Dali reuseste, in aceasta lucrare, sa infatiseze perfect relatia dintre realitatea patimilor si irealitatea puterii ispitelor.

Disproportia catestrofala dintru trupurile animalelor si picioarele lor anormal de firave arata ca ispitele diavolului sunt simple iluzii, lipsite de concreteze, sunt simple viclesuguri inselatoare ale diavolului. Caracterul tragic al ispitelor este inchipuit ca firav si de o rezistenta atat de slaba, incat "de abia se pot tine pe picioare" in fata credintei, a nadejdei si a dragostei.

Ispitele Sfantului Antonie cel Mare sunt chip al rezistentei, iar nu al infrangerii.

Teodor Danalache