Pagini

3 august 2010

Rămăşiţele Sfântului Ioan Botezătorul au fost descoperite pe o insulă din Marea



Urna descoperită pe insula Sf. Ivan conţine oase ale braţului şi piciorului Sfântului Ioan Botezătorul.

Cercetătorii au descoperit în urma unor excavaţii pe insula Sf. Ivan de pe coasta bulgară a Mării Negre relicve aparţinând Sf. Ioan Botezătorul.

Săptămâna trecută,  autorităţile au anunţat că săpăturile de pe insula Sf. Ivan, cea mai mare dintre cele cinci insule bulgare din Marea Neagră, au scos la lumină artefacte şi un relicvariu de marmură încorporat în altarul bisericii Sf. Ioan Botezătorul.

Urna, deschisă pe 1 august, conţine oase mici de la un braţ şi de la un picior al Sfântului, au declarat arheologii, citaţi de presa bulgară.

Relicvarul a fost construit ca un sarcofag şi a fost descoperit de prof. Kazimir Popkonstantinov, care a spus că este extrem de probabil ca urna să conţină relicvele Sf. Ioan Botezătorul.

După ce insula a fost convertită la Creştinism, un complex de mânăstiri a fost construit între secolele al V-lea şi al VI-lea, deasupra ruinelor unui templu roman.

Mânăstirea Sf. Ioan Botezătorul a devenit un centru important al creştinismului în regiune. Cercetările arheologice realizate după 1985 au descoperit acolo o reşedinţă regală, o bibliotecă, un zid fortificat cu o poartă şi mai multe camere monahale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.