Sfântul Ioan Rusul (27 mai)
Cea mai probabila data a nasterii Sfantului Ioan Rusul este anul 1690. Si aceasta pentru ca, la razboaiele care au inceput la 1711 si s-au terminat in 1718, a fost soldat in Armata Tarista a lui Petru cel Mare al Rusiei.
Oastea otomana neinvinsa, trecand din victorie in victorie, raspandise frica in toate neamurile. Sf. Ioan Rusul, alaptat cu izvorul Ortodoxiei de catre parintii sai crestini, lupta acum sa-si apere tara – Rusia, fiind profund zguduit de oroarea razboiului – miile de tineri, femei, copii, batrani, care raman morti acolo pe unde trece vijelia, nebunia vrajmasilor iubitori de razboi.
PRIZONIER DE RAZBOI
In luptele pentru dezrobirea Azofului este facut prizonier impreuna cu mii de alti compatrioti si dus la Constantinopol, iar de aici in tinutul Procopie, aproape de Cezareea Palestinei, in Asia Mica, si este dat in stapanirea unui Aga (ofiter superior) turc, care conducea o tabara militara de ieniceri.
ESTE SILIT A SE LEPADA DE HRISTOS
Osandit sufleteste la dispret, pentru ura turcilor, el nu este decat un “ghiaur”, un “necredincios” vrednic de aspre chinuri: il bat cu bete groase de lemn, il lovesc cu picioarele, il scuipa, ii ard parul si pielea capului, il arunca in gunoiul grajdului si il obliga sa traiasca cu animalele.
Suporta toate chinurile cu o staruinta si o barbatie vrednica de mirare. Straluceste astfel pretiosul sau caracter crestin, lumineaza asemenea soarelui frumusetea cea dinlauntru a celui ce din copilarie s-a predat lui Hristos. La loviturile cu bete, la ocarile si la loviturile cu picioarele ale turcilor, raspunde cu cuvintele Sfantului Apostol Pavel: “Cine poate sa ma desparta de dragostea Hristosului meu? Tristetea sau stramtoarea, prigoana, goliciunea sau robia? Am convingere, credinta si dragoste catre Domnul meu Iisus Hristos, unul nascut Fiu al lui Dumnezeu si nimic nu ma va desparti de dragostea Lui. Ca rob ascult poruncile Tale, in treburile slugarniciei” – spune Sfantul ofiterului care il silea sa se lepede de Hristos. “Insa in credinta mea in Mantuitorul Hristos, nu-mi esti stapan”.
“Imi amintesc coroana de spini, scuiparile, loviturile, palmuirile si moartea pe cruce si sunt bucuros sa primesc si eu cele mai mari si cumplite chinuri; de al meu Iisus Hristos insa nu ma lepad.”
Astfel, Sf. Ioan primeste asprele conditii ale vietii martirice, torturile, sederea impreuna cu animalele in staulul care ii amintea de staulul Betleemului, nevointele, posturile, privegherile, rugaciunile fara de numar, incat a imblanzit salbaticia turcilor care, uimiti, il numesc “Sfant”.
Prin ingerul Domnului a trimis mancare intr-o farfurie de arama din Procopie, din Asia Mica, la stapanul taberei, Aga, care in acea vreme se afla la Mecca, in Arabia, iar acesta a mancat-o acolo calda. Intorcandu-se dupa 3 luni, acesta a aratat celorlalti ofiteri farfuria cu insemnele taberei pe ea.
Aceasta minune facuta de sfantul cu ingaduinta Domnului a oprit ura si neinduplecata manie a chinuitorilor sai. Stralucirea Sa sufleteasca si morala a potolit in cele din urma cruzimea turcilor.
SFARSITUL
Un reazim avea sfantul la toate luptele si o mangaiere in aspra viata a torturilor. Se retragea la rugaciuni, inghenuncheri, privegheri si se impartasea pe ascuns, fata de turci, cu Preacuratele Taine ale Domnului. Sfanta impartasanie din fiecare sambata era marea lui odihna. Stiind ca i s-a apropiat sfarsitul acestei vieti trecatoare, la 27 mai 1730 l-a instiintat pe preotul care avea grija de el, iar acesta i-a adus Sfanta Impartasanie inlauntrul unui mar pe care il scobise. S-a impartasit acolo in grajd pentru ultima data. Robia lui trecatoare si cumplita patimire au luat sfarsit. Sfantul Ioan a trecut catre vesnica bucurie si fericire de indata ce a primit Preacuratele Taine.
INMORMANTAREA
Preotii si crestinii mai de vaza din Procopie au luat trupul sfantului cu invoirea turcilor. Cu emotie si cu lacrimi de adanca cucernicie si evlavie, cel pana mai ieri rob si sclav este ingropat de crestini, turci, armeni asemeni unui stapan. Au ridicat pe umeri acel mult trudit trup si cu lumanari si tamaieri, cu atentie si evlavie l-au dus in cimitirul crestin, la mormantul pregatit, intorcand astfel trupul pamantului mama.
VEDENIA DUMNEZEIASCA
Batranul preot care in fiecare sambata ii asculta suferinta si torturile si care il impartasea cu Sfintele Taine, a vazut in vis pe Sfantul Ioan in noiembrie 1733. Acesta i-a spus ca trupul sau a ramas, cu harul lui Dumnezeu, intact, intreg, neputrezit asa precum il ingropasera; sa-l scoata si sa il aiba ca binecuvantare vesnica a lui Dumnezeu. Dupa sovaielile preotului, din ingaduinta lui Dumnezeu, o lumina cereasca a stralucit deasupra mormantului, asemeni unui stalp de foc. Crestinii au deschis mormantul si o, minune! Trupul sfantului se gasea intact, neputrezit, inmiresmat cu acel parfum dumenzeiesc pe care continua sa-l aiba pana astazi. Cu mare bucurie sufleteasca si evlavie l-au ridicat, au luat in bratele lor acest dar dumnezeiesc – sfintele moaste si l-au dus in biserica unde obisnuia sa privegheze sfantul.
OSAMA PASA ARDE SFINTELE MOASTE
Intr-o infruntare dintre Sultan si Ibrahim al Egiptului, Osama Pasa, trecand prin Procopie – ca trimis al sultanului, arde sfintele moaste, vrand a se razbuna pe crestini. Vazand insa Sfantul trup miscandu-se in mijlocul focului, turcii s-au ingrozit si au fugit, parasind acest lucru nelegiuit pe care il faceau. Dupa plecarea turcilor, in cealalta zi, crestinii au imprastiat carbunii si cenusa si au gasit trupul sfant intreg. Nu patise nimic, era tot mladios si inmiresmat ca si mai inainte. I-a ramas numai o negreala de la jar si de la fum, negreala care o pastreaza pana astazi.
sursa: Manastirea Saraca
Acatistul şi paraclisul Sfântului Ioan Rusul (text).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.