BUCURIA PREACUVIOSULUI SERAFIM DE LA SAROV 1759 - 1833

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos....

                                

Pomenirea lui se face în 2 Ianuarie

                                                 BUCURIA SFÂNTULUI SERAFIM DE SAROV

Cuviosul Serafim de Sarov s-a născut în anul 1759, în orasul Kursk din Rusia. S-a săvârsit în ziua de 2
ianuarie 1833, stând în genunchi la rugăciune în fața Icoanei Maicii Domnului pe care el o numea "Bucuria
Tuturor Bucuriilor".
În noaptea ceea ieromonahul Filaret, care sihăstrea în pustia Glinsca, iesind din Biserică, după utrenie, a
arătat fraților la cer o lumină neobisnuită, zicând: "Iată cum se duce la ceruri sufletul drepților! Acum
sufletul părintelui Serafim se înalță la cer!"
Într-o zi a venit la Cuviosul Serafim din Sarov o Doamnă vestită, împreună cu fiul ei, un copil de sase ani.
Vazând copilul că se lungeste vorba mamei sale cu Sfântul Bătrân, a început să se joace de-a ascunselea
prin chilie.
Tulburată de purtarea copilului, Doamna îl opreste, răstindu-se urât la el, dar Cuviosul Serfim o linisteste,
zicând: "Lasă-l pe copil la jocurile lui nevinovate, căci el se joacă cu Îngerul cel păzitor al lui, joacă-te
copile, joacă-te, Dumnezeu să te păzească!"
Copilul acesta nevinovat este Nicolae Motovilof, care ajunge mai târziu unul din cei mai iubiți fii
duhovnicesti ai Sf. Serafim si, cu vremea, devine ca un tată hrănitor al Maicelor sărmane din Mânăstirea
Diveeva. Era fecior de bogătasi vestiți si a avut parte de o crestere bună.
După prima vizită pe care a făcut-o cu mama sa, la vârsta de 6 ani, Nicolae Motovilof n-a mai dat pe la
Sihăstria din Sarov decât abia după 16 ani, când a împlinit vârsta de 22 de ani.
Rămânând orfan de ambii părinți din frgedă vârstă, a mostenit proprietăți întinse de pământ în partea de
mijloc a Rusiei. Era un băiat cuminte, cu duh răzbătător, având deosebită înclinare spre cele duhovnicesti.
După ce termină studiile la Universitatea din orasul Cazan, ajunse Inspector peste scolile primare. În acestă
funcție este pizmuit de mulți si dusmănit, de aceea are de îndurat multe scârbe. Din cauza acestor supărări
suferi o adâncă zdruncinare a nervilor, care îi pricinui paralizarea picioarelor. Si boala asta se întâmplă
tocmai când să se căsătorească si când împlinea abia 22 de ani!
În acele clipe grele de deznădejde, ia hotărârea să mergă la chilia Sf. Serafim din Sarov, pentru a cere
sfatul bătrânului pe care nu-l văzuse din copilărie. Neaflându-l în mânăstire, ceru slugilor lui să-l ducă în
pădure, unde obisnuia Sfântul să se linistească. Ajungând la poiana Sihăsriei, bolnavul l-a zărit de departe
pe Sfântul Bătrân, care sedea pe un butuc de brad, înconjurat de închinători.
Fiind primit cu multă bunăvoință, tânărul a început să-si povestescă istoria cu boala. Atunci Sfântul Bătrân
îi adresează următoarele cuvinte: "Ai tu credință în Domnul Iisus Hristos si crezi tu că si în vremea noastră,
precum si odinioară, ar putea El să-i vindece pe cei cari Îl roagă?" Motovilof îi răspunde că negresit crede
aceasta. "Dacă tu crezi cu tărie, esti tămăduit, scoală!", îi zice Sfântul.
Nicolae se cam codeste, este nedumerit. Atunci bătrânul îl apucă de mână, sprijinindu-l puțin si îl ajută să
facă câțiva pasi. Dintr-o dată bolnavul simte cum pătrunde prin toate mădularele lui o putere suprafirească
(minunată) si vede că s-a tămăduit. "Păstrează-ți sănătatea pe care ai dobândit-o, ca pe un dar scump", îi
zice Sfântul Serafim, slobozindu-l cu pace pe tânăr.
După tămăduirea sa, Nicolae Motovilof, vizitează adeseori pe Cuviosul Serafim de Sarov. Cu toate
împotrivirile rudeniilor, el se căsătoreste (abia după 11 ani) cu Elena Meliucoff, fiică de țărani si nepoata
cuvioasei monahii Maria Meliucoff.
Trebuie să adăugăm aici că mătusa Elenei a intrat de mică în Mânăstirea Diveeva (care se afla sub povața
Sf. Serafim). A dus o viață curată ca de înger, păzind întru toate sfaturile bătrânului. S-a săvârsit ca o floare
în vârstă de 19 ani, întru nevoințe mari si a fost asezată în sicriu făcut de însusi Sfântul Serafim, dintr-un
bustean de stejar (si cu metaniile Sfântului în mână). Ea îsi crescuse nepoțica Elena în Mânăstirea Diveeva,
ca pentru călugărie; dar Sfântul Serafim o avea chitită din mai înainte pentru tânărul cel îmbunătățit
Nicolae Motovilof, care ajunge adevărată unealtă a Proniei Dumnezeiesti pentru sprijinul sărmanelor de la
Diveeva (Orfanele Sf. Serafim).
Nicolae Motovilof a avut odinioară o discuție deosebită cu Sfântul Serafim, pe care a însemnat-o pe hârtie
spre amintire. Însemnarea a rămas multă vreme în arhiva Mânăstirii Diveeva. Abia după 70 de ani (când a
fost canonizat între Sfinți cuviosul Serafim de către Sinod), abia atunci - zic -, Elena Meliucoff, văduva lui
Nicolae, a găsit însemnarea lui. Era aruncată fără atenție într-un hambar de la Diveeva. Elena a predat
hârtiile cu însemnarea răposatului ei bărbat lui Serghie Nil, scriitorul rus, care a publicat-o în anul 1903, în
foaia "Gazeta Moscovei".
Cele povestite în hârtia asta s-au petrecut în anul 1831, pe la sfârsitul lui Noiembrie, când trăia Sf. Serafim.
Atunci a rânduit Dumnezeu ca să-l vadă pe Sf. Bătrân strălucind la față ca soarele, fiind luminat de slava
cerească. Aceasta i s-a descoperit tânărului, prin rugăciunea Cuviosului, pentru a-l scoate din nedumerirea
ce-o avea el despre rostul vieții crestinesti. Iată ce a scris însusi Nicolae Motovilof, în însemnarea lui aflată
la Diveeva:
"Era o zi noroasă; pământul era acoperit cu o pătură groasă de zăpadă si ningea cu fulgi mascați, când
Părintele Serafim, m-a poftit să stau lângă el, pe o buturugă de copac, în poiana din mijlocul pădurii.
Domnul mi-a descoperit, îmi zice el, că în vremea copilăriei tale, doreai să stii care este scopul vieții
crestinesti. Te sfătuiau ai tăi să mergi la Biserică, să te rogi, să faci bine, că întru acestea, ziceau ei, stă
scopul vieții crestinesti. Dar nici una nu te mulțumea.
Ei bine, rugăciunea, postul, privegherile si orice altă faptă crestinească sunt bune în sinea lor, totusi scopul
vieții noastre nu este întru împlinirea lor, căci ele nu sunt decât mijloace.
Adevăratul scop al vieții crestinesti este dobândirea Duhului Sfânt. Să ții seamă că nici un lucru bun nu ne
aduce roadele Sfântului Duh, dacă nu este săvârsit prin dragostea lui Hristos. Iar scopul vieții noastre este
dobândirea Duhului Acestuia.
- În ce chip vorbesti despre dobândire, l-am întrebat atunci pe Părintele Serafim, căci eu nu înțeleg tocmai
bine!
- A dobândi înseamnă a lua în stăpânire, îmi zise el, tu înțelegi ce va să zică a dobândi bani, nu-i asa? Ei
bine, tot asa este si cu Duhul Sfânt. Pentru omul de rând, scopul vieții pământesti este de a dobândi bani,
de a primi onoruri, dregătorii, răsplătiri si altele. Duhul Sfânt este si el un capital vesnic, singura comoară
care nu se termină.
Orice lucru împlinit din dragostea lui Hristos, aduce darul Sfântului Duh; totusi Rugăciunea îl aduce mai
usor, căci ea este o unealtă care ne stă, oarecum, pururea la îndemână.
Se poate întâmpla că ai dori să mergi la Biserică si nu se află Biserică sau se poate întâmpla să mergi
atunci când slujba ar fi terminată. Sau, desi voiesti să ajuți un sărac, dar, se întâmplă, să nu-l găsesti în
drumul tău. Sau doresti să păzesti curăția, dar nu ai tărie pentru asta. Pe când Rugăciunea este cu putință a
o săvârsi totdeauna si fiecare poate s-o uneltească: atât bogatul, cât si săracul, atât cel cărturar, cât si cel
necărturar, acel tare ca si cel slab, cel sănătos ca si cel bolnav, acel drept ca si cel păcătos.
Puterea Rugăciunii este negrăită si mai presus de toate; ea ne agoniseste Sfântul Duh!
- Părinte, am zis eu atunci, mereu vorbesti despre darul Sf. Duh, dar cum si unde anume pot eu să-l văd?
Lucrurile bune sunt văzute, dar oare si Duhul Sfânt poate fi văzut? Cum as putea să stiu eu dacă El este cu
mine ori nu?
La asta Cuviosul răspunde:
- Darul Sfântului Duh, care ni s-a dat în clipa Botezului, străluceste în inima noastră, cu toate căderile si cu
toată întunecimea care ne înconjoară. El (adică darul Sf. Duh) se arată într-o lumină negrăită (străină)
tuturor acelora întru care Dumnezeu vădeste lucrarea Sa.
Sfinții Apostoli cunosteau într-un chip simțit aflarea de față (prezența) a Duhului lui Dumnezeu.
Atunci eu am întrebat:
- Cum as putea să fiu eu însumi martor?
Atunci Părintele Serafim mă întoarce cu brațul său si-mi zice:
- Prietene, amândoi suntem (acuma) în duh, tu si eu. Mă privesti tu?
- Nu pot să te privesc, Părinte, căci fața ta s-a făcut albă ca soarele si-mi fug ochii!
- Să nu ai frică, prietene al lui Dumnezeu, că si tu ai devenit tot asa de luminat ca si mine! Acum tu esti în
deplinătatea Duhului Sfânt, căci altfel nu era cu putință să mă vezi!
Si plecându-se spre mine bătrânul, îmi sopti cu dulceață la ureche:
- Am rugat pe Domnul întru inima mea ca să te învrednicească să vezi cu ochii cei trupesti această
pogorâre a Duhului Său. Si iată că acest dar dumnezeiesc a mângâiat inima ta, după cum mângâie mama pe
copiii ei.
Ei bine, prietene, ia priveste-mă! Să nu-ți fie frică de loc, Domnul este cu tine!
Atunci eu l-am privit si m-a cuprins cutremurul: închipuieste-ți, în fața rotundă a soarelui, în locul cel mai
strălucit al razelor sale de la amiază, să vezi fața unui om care îți vorbeste. Îi vezi miscările buzelor, îi vezi
căutătura ochilor, îi auzi glasul, simți cum unul din brațele lui îți cuprinde umerii, dar nu poți să-i vezi nici
brațul, nici fața lui! Ci numai o strălucire orbitoare, care se lățeste departe împrejurul tău si care luminează
cu strălucirea ei pătura de zăpadă cari acoperă poiana, precum si fulgii mărunți de zăpadă cari cad în chip
de puzderie albă (sclipitoare)!
- Ce simți tu?, mă întrebă Serafim.
- O liniste si o pace neobisnuită.
- Si ce altceva mai simți?
- O bucurie negrăită îmi umple toată inima!
-
- Bucuria asta pe care o simți nu este încă nimic față de aceea despre care s-a zis: "Că acelea încă ochiul na
văzut si urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit". (Cartea I către Corinteni a Sf. Ap. Pavel,
cap. II, v.9). Nouă ni s-a dat numai închipuirea acelei bucurii, ce vom zice despre bucurie (în sinea ei)? Ce
mai simți acum?
- O căldură nespusă, am zis eu.
- Cum, prietene, noi suntem în pădure, e toamnă si sub picioarele noastre avem zăpadă ... Ce este deci
această căldură pe care o simți?
- Este asa ca si cum as fi într-o baie caldă. Simt de asemenea o mireasmă pe care n-am simțit-o niciodată!
- O stiu, o stiu, eu anume te-am întrebat. Mireasma asta care se răspândeste este a Duhului lui Dumnezeu.
Iar căldura asta de care vorbesti, ea nu este în văzuh, ci întru noi. Încălzindu-se cu ea, pustnicii nu se
temeau de asprimea iernii, fiind si ocrotiți prin darul care le slujea ca vesmânt.
Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul nostru. Starea asta întru care ne aflăm noi acum este ca o probă. Iată
ce înseamnă a fi întru plinirea (deplinătatea) Duhului Sfânt. Să-ți aduci aminte de darul acesta care ți-a fost
hărăzit ție! Cred că Domnul îți va ajuta să păzesti în inimă lucrurile acestea, căci ele nu sunt date ca să le
înțelegi numai tu, ci prin tine întregii lumi! Mergi în pace si Domnul cu Prea Sfânta Sa Maică să fie cu
tine!
Când m-am depărtat de el, vedenia încă nu încetase: starețul păstra aceeasi înfățisare ca si la început, iar
lumina aceea neobisnuită, pe care o văzusem însusi cu ochii mei, încă îl mai lumina în întregime!"
Cuviosul Serafim a fost odinioară, este si acum si va fi totdeauna Îngerul păzitor al norodului pravoslavnic
rusesc.
Viața lui de pe pământ a fost ca o flacără luminoasă în mijlocul întunericului duhovnicesc din lumea
modernă (din vremurile noi). Desi făclia vieții lui s-a stins, razele bucuriei lui lucesc în sufletele celor
binecredinciosi.
"Bucuria mea, eu mă duc, am să vă părăsesc!", asa zicea Cuviosul Serafim celor cari veneau la el, în anul
cel din urmă al vieții sale (adică în 1832).
"Ce tulburări, ce mai tulburări vă asteaptă, dar să nu vă temeți! Când veți vedea că vin acestea să vă gătiți
papucii si traistele! Eu vă las în mâna lui Dumnezeu!"
El presimțea cu duhul prăpădul revoluției care sta să vină peste biata Rusie. Vedea că se apropie vremea
pribegiei si când vorbea despre asta fața lui cea veselă se umplea deodată de întristare.
"Ne-am abătut noi pe pământ de la calea mântuirii si am întărâtat mânia lui Dumnezeu împotriva noastră!",
zicea el suspinând.
Din vedeniile cari se arată de la Dumnezeu, vorbea adesea despre zilele lui Anticrist (comunismul) când
vor să dea jos Crucile de pe Biserici si vor să distrugă Mânăstirile! "Va fi o nevoie asa de mare, cum n-a
fost asemenea de la începutul lumii! Însisi Îngerii nu vor dovedi să strângă sufletele de pe pământ".
În ultima vreme zicea către surorile din Diveeva: "Slăbesc eu cu puterile mele! Trăiți de-acuma singure, vă
las pe voi Domnului si Prea Curatei Maicii Lui! Degrabă va fi sfârsitul! Atunci usile mele se vor încuia si
voi pe mine nu mă veți vedea! Când eu nu voi mai fi, să veniți adesea la mormântul meu si să-mi spuneți
toate scârbele si durerile voastre, vobiți-mi ca si când eu as fi viu, căci pentru voi eu sunt totdeauna!"
"Bucuria mea!", asa le zicea la toți cu blândețe, ca si cum ar fi vrut să zică: "Se termină de-acum bucuria
voastră pământească, căutați-vă bucuria pe care am aflat-o eu, adică bucuria Duhului Sfânt, pe care n-o
fură nimeni".
Si iată, vedem cu adevărat acum că s-a dus bucuria de pe pământ pentru noroadele pravoslavnice din Rusia
si România!
A rămas în schimb o altă bucurie, aceea a Duhului Sfânt pe care ne-o descoperă Sf. Serafim prin ucenicul
lui, Nicolae Motovilof.
Întărit cu bucuria asta, norodul rusesc a adus si aduce mereu la Tronul lui Dumnezeu zeci de mii de
mucenici, cari udă zilnic cu sângele lor duhovnicescul pom al pravoslaviei. Din roadele lui se vor hrăni pe
urmă celelalte noroade din lume, cari aleargă azi amețite după himere, adică după bucurii înselătoare!
Din poiana Sf. Serafim va străluci într-o zi lumina cunostinței si în mintea celor întunecați de azi, atunci
când se va împlini ceata noilor mucenici, pentru cari s-au gătit cununile la cer!
În rândul vitejilor ostasi ai Credinței din Rusia se alătură acum mulți din fiii neamului românesc. Acestia
sunt crestinii pravoslavnici cari au rămas nestrămutați în Sfânta Credință si cari nu s-au plecat nicidecum
înselăciunii! Acum ei rabdă cele mai amare lipsuri prin închisori sau în ocnele siberiene, alături de ostasii
Sfântului Serafim de la Sarov!
Frații mei, să ne rugăm ca milostivul Dumnezeu să întărească pe fiii cei robiți ai neamului nostru ca să nu
slăbească în credință, ci să rabde cu tărie până în sfârsit amarul chinurilor pentru numele Sfânt al lui
Hristos! Prin sângele lor care se jertfesc pe altarul Credinței, va odrăsli în pământul românesc răsadul cel
neprihănit al Pravoslaviei!
Prea Cuvioase Părinte Serafime, încălzeste cu dragostea ta fierbinte pe nevoitorii tăi, cari îngheață în
temnițele si în ocnele din fundul Siberiei. Întăreste cu bucuria nădejdei celei ceresti pe fiii tăi cei trudiți si
înfometați, ca să alerge cât mai grabnic spre Sarovul cel ceresc, ca să bea neopriți din izvorul vieții cel
vesnic.
Fericit esti, norodule pravoslavnic al Rusiei străbune (de odinioară), că din mijlocul tău s-a ivit nu demult
asemenea luminător în Miază Noapte si mare făcător de minuni!
Fericite sunteți si voi, Surorilor de la "Diveeva cea Nouă" (să se înțeleagă aici maicile de la Mânăstirea de
la Eleon, din łara Sfântă), că aveți parte de un asemenea ocrotitor fierbinte, care nu încetează a vă mângâia
întru necazurile vieții!
Dimpreună cu sărmanele orfane de la moară (surorile râvnitoare) să se bucure si surorile cele vitrege, căci
pentru toate cuviosul vostru Părinte se îngrijeste!
Bucură-te si tu, Sfințitule Sobor de Leviți ai Pravoslaviei, cari porți Sicriul Legii celei noi pe frontul cel
mai greu al războiului duhovnicesc din lumea modernă, că ai împreună ajutătoare pe Împărăteasa Cerului
si a pământului cu Sfântul Serafim, alesul Ei!
                                                     Tropar
glas 5, după modelul Podobiei grecesti:
"Tin tahion su schepin..."

Sârguiți cu laude să cinstim
Pe Sfântul Sarovului, Serafim
Cel cu suflet arzător
Care mult a întărit
Pravoslavnicul popor,
În veacul cel mai de pe urmă,
Prin sfaturi si rugăciuni
Si prin slăvite minuni!

                   Megalinarie
glas 2, după modelul celor care
se cântă greceste la Paraclis:
"Tin ipsiloteran ton uranon ..."

În veacul acesta neroditor
Te arăți, Părinte, al pustiei locuitor
Că viață si nume având de Serafim,
Din ceruri ne ajută ca să ne mântuim!

Lacrimi la Icoana Sf. Serafim
glas 2

Cuvioase Serafime!
Îngerule pământesc,
Caută din înălțime
Spre acei ce pătimesc!
Vezi-ți neamul tău cum geme,
Asuprit de cei tirani,
Si cum sufăr pribegie
Mulți din fiii tăi orfani!
La Sarov si Diveeva
Nu mai este astăzi drum,
Întunericul domneste
În poiana ta acum!
Iară bietele orfane,
Ca albinele de URS,
Au fugit prin țări străine
Si izvorul n-a mai curs!
(Se înțelege aici izvorul Sf.
Serafim cel viu, adică
mângâierea cuvintelor lui
celor dulci).
"Fiarele cuvântătoare"
Au stricat grădina ta,
Iar din apa ta bolnavii
Nu mai pot acum să bea!
Îmblânzeste iarăsi "URS-ul"
Revărsându-i harul tău
Si pe neamul tău sloboade
Din robia celui rău!
Din Sarovul cel din ceruri
Toarnă din al tău izvor
Apa sfântă a Credinței
Peste cei de la "Zatvor"!
(Zatvor adică închisoare)
Pe sărmanele albine
Răzlețite de sobor
Luminează-le spre bine,
Să-si cunoască matca lor!
Notă: URS
este numele
scurtat al Sovietelor, (adică
"Uniunea Rusilor Soviete"). În
profețiile lui Agatanghel
vechea Rusie este numită
URS.
Bucuria ta, Părinte,
Dăruieste-ne-o din cer
Si cu dragoste fierbinte
Să-l întorci pe cel "Stingher".
Notă: Stingher se înțelege tot
cel răzlețit de la drumul cel
adevărat al Pravoslaviei si de
la vechile tradiții ale țării. Atât
în Rusia cât si în România au
fost si vor fi totdeauna oameni
cu viață sfântă.
Iar pe cei ce sunt în chinuri,
Cuvioase Serafim,
Dă-le ca să vadă slava
Noului Ierusalim!
Pe Păstor îl întăreste
Cu sfințitul lui "Sobor",
Să lucreze mântuirea
Necăjitului popor!
Si precum izvor de pace
Pe pământ te-ai arătat,
Pentru pacea lumii astăzi
Roagă-te neîncetat

Notă: În manuscrisul Sfântului Ioan, urmează poeziile: Popor martir si Îndemn frățesc. După aceste poezii
urmează:
"Adaus către cetitori"
Am socotit ca o datorie sfântă de a scrie si în româneste această minunată descoperire a Cuviosului
Serafim către tânărul Nicolae Motovilof. În viețile Sfinților n-am găsit aceasta pe româneste.
Având la îndemână pe limba franceză cartea pravoslavnicei scriitoare Valentina Zander, dăruită de
Părintele Antonie din Lavra Sfântului Sava, am văzut că în această carte se află si o însemnare a lui N.
Motovilof despre Sf. Serafim (deosebită de celelalte stiri care le avem în limba noastră).
Socotind apoi că Sf. Serafim a zis atunci către Motovilof că: "Acestea nu sunt date ca să le înțelegi numai
tu, ci prin tine să le cunoască toată lumea!", m-am gândit că nu este bine să rămână ascunsă pentru noi,
românii, această taină pe care Sf. Serafim doreste s-o cunoască toată lumea

Condacul Sf. Serafim
pe glasul 3 ca si condacul Nasterii din greceste

La Sarov te-ai nevoit
Prea Cuvioase Părinte
Si la ceruri te-ai grăbit
Să mostenesti fericirea.
Astăzi noi cu umilință
Strigăm din suflet:
Vindecă pe fiii tăi din robie
Si celor din pribegie
Revarsă "Bucuria Ta".

Notă: Am completat acestea astăzi, 2 Ianuarie 1957 (pomenirea Sf. Serafim), în schitul Sf. Ana de la
Hozeva.
Eu, nevrednicul Ieroschimonah Ioan Iacob
Notă transcriere: notele de mai sus si condacul apar în carte după titlul următor (ISTORIC PE SCURT ...); le-am pus aici deoarece se referă tot la Sf. Serafim.

Sfantul Ioan Iacob Romanul...intre Ierihon si Sion

Rugăciunea Cuviosului Sofronie Saharov la revărsatul zoril

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

DOAMNE TE ROG , MANTUIESTE-MA..SI DE VOIESC SI DE NU VOIESC...NU TINE SEAMA DE VOINTA MEA! AMIN!

O rugăciune MINUNATĂ la revărsatul zorilor a Cuviosului Sofronie Saharov, 

tradusă de Ieromonahul Rafail Noica. Este atât de splendidă şi cuprinzătoare 

această rugăciune, încât oricare dintre noi, fie că este sau nu în vreun necaz, 

dacă o va spune dimineaţa, îi va fi de un real folos... Doamne ajută! 

Tu Doamne Cel veşnic şi Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea 

nepătrunsă m-ai chemat în această viaţă, Care ai revărsat peste mine harul 

botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te 

căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea. 

Eu n-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie decât 

numai în Tine, Dumnezeule. 

Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre 

Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: „Tot ce veţi cere în rugăciune cu 

credinţă, veţi primi" şi „orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă". 

De aceea, îndrăznesc să Te chem pe Tine: Curăteşte-mă de orice 

întinăciune a trupului şi a duhului. Învaţă-mă să mă rog cum se cuvine. 

Binecuvintează această zi pe care mi-ai dat-o mie, slugii Tale nevrednice. 

Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în 

toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, 

blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune, dându-mi de-a pururea seama de 

prezenţa Ta. Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea 

voii Tale, şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără păcat. 

Tu Doamne, Tu ştii cele de care am nevoie. Tu cunoşti orbirea şi neştiinţa 

mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea şi 

întristarea mea nu-ţi sunt ascunse Ţie.De aceea, Te rog, ascultă rugăciunea 

mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg; iar atunci 

când voinţa mea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa, Doamne, 

ci sileşte-mă să mă întorc la Tine. 

Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine. 

Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice fel de 

pornire care nu-Ti este bineplăcuta Tie şi-l răneste pe aproapele meu. 

Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. 

Iar dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace, în care să nu 

întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei. 

Aşează-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultima mea răsuflare să nu mă 

laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, astfel ca poruncile Tale 

să fie singura lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci. 

Doamne, rogu-Te, ai milă de mine! 

Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii 

de la mine. În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari, 

dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea. 

Miluieşte-mă! Nu mă depărta de la faţa Ta din pricina nevredniciei mele, ci 

mai degrabă sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie, celui 

mai rău dintre oameni, să Te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată 

inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea: 

din toată fiinţa mea. 

Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt, învaţă-mă dreapta judecată şi conştiinţă.
Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt. 

Ţine-mă în viaţă în această lume ca să-Ti pot aduce căinţă cu vrednicie. Nu 

mă lua la jumătatea zilelor mele, nici când mintea mea e încă oarbă. 

Iar când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele, dă-mi de veste dinainte 

ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta. Fii cu mine, Doamne, în acel 

ceas înfricoşător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale. 

Curăţeşte-mă de toate gândurile tainuite, de toată răutatea ascunsă întru 

mine; şi dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată. Doamne, în mare 

mila Ta şi nemărginita Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea mea. 

Amin!

SFATURI PENTRU ANUL NOU

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu.

Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de faţă.

Căci nimic nu poate aşa de tare a însenina ca învăţătura înţelepciunii: a preţui puţin lucrurile de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înţelepciune, atunci poţi să priveşti pe un bogat fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la sărăcie, şi totuşi să nu-ţi pierzi curajul.

Creştinul nu trebuie să prăznuiască sărbătorile numai în anumite zile, ci tot anul trebuie să fie pentru el sărbătoare. Cum însă trebuie să fie sărbătoarea care se cuvine lui? Pavel zice: „Să prăznuim nu întru aluatul cel vechi, nici întru aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci întru azimele curăţiei şi ale adevărului” (I Corinteni 6,

Dacă ai conştiinţa curată, tu serbezi în toate zilele, săturându-te cu nădejdile cele slăvite şi îndestulându-te cu aşteptarea bunurilor viitoare. Iar dacă nu ai conştiinţa liniştită şi eşti împovărat cu multe păcate, atunci poţi sfl ţii mii de sărbători, că nu te vei afla mai bine decât cel ce jeleşte.

Căci ce-mi foloseşte mie o zi senină, când conştiinţa mea este întunecată?

Aşadar, dacă voieşti să ai vreun folos de la Anul Nou, mulţumeşte acum când a trecut un an, mulţumeşte Domnului că El te-a adus până aici, frânge inima ta, numără zilele vieţii tale şi zi către tine însuţi: „Zilele aleargă şi trec, numărul anilor se împlineşte, eu am si săvârşit o mare parte din cale, dar ce bine am făcut? Oare, nu mă voi duce de aici deşert şi gol de toată dreptatea? Judecata este înaintea uşii, viaţa mea merge spre bătrâneţe”.

Acestea le cumpăneşte în ziua Anului Nou, la acestea să gândeşti în curgerea anului. Să cugetăm la cele viitoare, ca să nu ne zică cineva ceea ce proorocul zicea iudeilor: „Zilele lor s-au stins întru deşertăciune şi anii lor au trecut repede” (Psalmul 77, 37).

Această sărbătoare neîncetată despre care am vorbit, care nu cunoaşte vreo curgere a anului şi nu este legată cu vreo zi hotărâtă, pe aceasta poate să o prăznuiască deopotrivă săracul şi bogatul. Pentru ea nu este de trebuinţă nici cheltuială şi nici avere, ci numai singura fapta cea bună.

Tu nu ai avere, dar ai frica lui Dumnezeu, care este mai preţioasă decât toate comorile; o comoară netrecătoare, neschimbătoare, nesecată.

Priveşte cerul, cerul cerurilor, pământul, marea, aerul, speciile dobitoacelor, feluritele plante şi tot neamul omenesc.

Priveşte îngerii, arhanghelii şi stăpâniile cele de sus.

Toate acestea sunt proprietatea Domnului. Robul unui Domn atât de bogat nu poate să fie sărac, când acest Domn este cu milă spre el.

A te veseli în astfel de zile, a avea mare îndestulare într-însele, a lumina cu făclii locurile publice şi a împleti cununi, şi altele asemenea, este o nebunie copilărească.

Tu eşti liber de aceste slăbiciuni, ai vârsta creştinească şi eşti cetăţean al cerului.

De aceea, nu mai aprinde în această zi focuri în pieţe, ci aprinde înăuntrul tău lumina cea duhovnicească, căci „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să proslăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Această lumină îţi va face mare câştig.

Nu împodobi uşile casei tale, ci poartă-te bine, ca să dobândeşti din mâna lui Hristos cununa dreptăţii.

Nu face nimic în zadar, nimic fără temei, ci toate întru cinstea lui Dumnezeu, precum Pavel zice: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate întru slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I Corinteni 10, 31).

Tu întrebi: „Cum poate cineva să mănânce şi să bea intru slava lui Dumnezeu”.

Cheamă un sărac, primeşte printr-însul pe Insuşi Hristos la masa ta, şi tu ai mâncat şi ai băut întru slava lui Dumnezeu.

Dar El voieşte ca noi, nu numai să mâncăm spre slava lui Dumnezeu, ci şi toate celelalte să le facem tot aşa.

De exemplu, ieşirea din casă şi rămânerea noastră acasă. Şi una şi alta trebuie să se facă pentru Dumnezeu. Cum însă putem să le facem pe amândouă pentru Dumnezeu? Iată cum.

Când tu ieşi spre a merge la biserică să iei parte la rugăciune şi la învăţătura cea duhovnicească, atunci eşti întru slava lui Dumnezeu. Dar tu poţi să rămâi şi acasă întru slava lui Dumnezeu. Cum şi în ce chip? Când auzi zgomote, vezi neorânduieli şi prăznuiri păcătoase, sau vezi piaţa plină de oameni răi şi obraznici, atunci nu ieşi, nu lua parte la neorânduială, şi astfel tu ai rămas acasă întru slava lui Dumnezeu.

Iar dacă cineva poate ieşi din casă şi a rămâne în casă întru slava lui Dumnezeu, apoi poate încă a lăuda şi a dojeni întru slava Lui. „Dar – întrebi tu – cum se poate a lăuda sau a dojeni pe cineva întru slava lui Dumnezeu?”.

Voi, adeseori, şedeţi la locurile voastre de lucru şi vedeţi trecând oameni răi şi pierduţi, care sunt cu sprâncenele încreţite şi îngâmfaţi, înconjuraţi de slugarnici şi de linguşitori, îmbrăcaţi în haine scumpe, plini de un lux deşert, oameni jefuitori şi lacomi de avere. Deci, dacă tu vei auzi pe cineva zicând: „Iată un om fericit şi vrednic de râvnit”, dojeneşte această vorbă, jeleşte şi tânguieşte. Aceasta vrea să zică a dojeni întru slava lui Dumnezeu, căci astfel de dojana este pentru cei de faţă o învăţătură de înţelepciune şi de faptă bună, ca ei să nu mai fie aşa de poftitori de cele pământeşti.

Zi celui ce a rostit vorba de mai sus: „Pentru ce acest om este fericit? Poate pentru că are un cal frumos, împodobit cu frâu scump şi multe slugi, o haină luxoasă şi în toate zilele petrece în beţie şi în desfătare?”. Tocmai pentru aceea el este nenorocit şi în treapta cea mai înaltă vrednic de jelit. Eu văd că voi nimic nu puteţi lăuda la el decât numai lucrurile cele dinafară: calul, frâul, haina, care nu fac parte din el.

Spuneţi, poate, oare, să fie ceva mai sărăcăcios, decât atunci când calul, frâul, frumuseţea hainei şi mulţimea slugilor se admiră, iar stăpânul trece fără nici o laudă? Cine poate să fie mai sărac decât cel care întru sine nu are nimic frumos, ci se împodobeşte numai cu cele străine?

Podoaba şi bogăţia noastră cea adevărată, cea proprie, constă nu în slugi, nu în haine şi în cai, ci în fapta cea buna a inimii, in bogatia faptelor bune şi în fericita incredere in Dumnezeu.

Iar dacă tu vezi trecând un sărac, un puţin-preţuit şi nebăgat în seamă, care trăieşte foarte greu, dar foarte îmbunătăţit, laudă-l înaintea celor de faţă, iar lauda ta va fi o îndemnare pentru dânşii, o chemare la viaţa cea îmbunătăţită şi dreaptă.

Dacă ei zic: „Acesta este ticălos şi nenorocit”, răspunde-le: „Dimpotrivă, el este cel mai fericit, căci el are prieten pe Dumnezeu, soaţă a vieţii, fapta cea bună; el stăpâneşte o comoară netrecătoare, adică o conştiinţă curată. Cum poate să-l vatăme pe el lipsa bogăţiei pământeşti, când el are să moştenească cerul şi bunătăţile cereşti?”. Când tu vei vorbi aşa cu dânşii şi îi vei învăţa aşa, vei primi mare plată pentru laudă şi pentru dojana, căci pe amândouă le faci întru slava lui Dumnezeu.

Noi putem încă să şi pedepsim întru slava lui Dumnezeu. Cum? Adeseori ne supărăm pe slugile şi pe supuşii noştri; dar cum putem să-i pedepsim pentru Dumnezeu? Când vezi că sluga ta sau un cunoscut, sau altcineva din cei legaţi cu tine s-a îmbătat, ori a răpit ceva, umblă la locuri rele, nu se îngrijeşte de sufletul său, jură, minte, ocărăşte-l şi-l pedepseşte, readu-l pe calea cea dreaptă, pune-l în rânduială, şi toate acestea vor fi făcute întru slava lui Dumnezeu. Iar dacă vezi că el a greşit împotriva ta, şi în slujba ta a fost leneş, iartă-l şi tu îl vei ierta întru slava lui Dumnezeu.

Dar, cu părere de rău, mulţi fac cu totul din contra, atât cu cei cunoscuţi, cât şi cu slugile lor. Când aceştia păcătuiesc împotriva noastră, atunci ne facem judecători aspri şi nemilostivi; dimpotrivă, dacă ei au jignit pe Dumnezeu şi şi-au aruncat sufletele lor în pieire, noi nu pierdem nici o vorbă pentru aceasta.

Mai departe. Poate tu trebuie să-ţi faci prieteni. Fă-ţi prieteni pentru Dumnezeu! De trebuie să-ţi faci vrăjmaşi, fă-ţi-i pentru Dumnezeu!

Insă cum putem noi să ne facem prieteni şi vrăjmaşi pentru Dumnezeu?

Să nu căutăm prieteni de la care primim daruri, de care suntem invitaţi la masă şi care ne părtinesc în lucrurile cele pământeşti, ci să ni-i câştigăm pe acei prieteni care totdeauna ţin sufletul nostru în rânduială, ne îndeamnă la datoriile noastre, pedepsesc greşelile noastre, dojenesc încălcările de lege ale noastre; când cădem, iarăşi ne ridică, şi prin sfat şi rugăciune ajută apropierea noastră de Dumnezeu.

Dar şi vrăjmaşi trebuie să-şi facă cineva pentru Dumnezeu. Când tu vezi pe un om destrămat, încălcător de lege, plin de păcate şi de socotinţe rele, care voieşte să te ducă la cădere şi să te amăgească, retrage-te şi fugi, precum a poruncit Hristos să faci, când a zis: „De te sminteşte ochiul tău cel drept, scoate-l şi-l aruncă de la tine” (Matei 5, 29). Prin aceasta, El îţi porunceşte ca şi pe prietenii pe care tu îi iubeşti ca pe ochiul tău, şi care îţi sunt foarte folositori în viaţă, să-i smulgi şi să-i arunci de la tine, când mântuirea ta cere aceasta.

Când te duci în societate şi trebuie să vorbeşti multe, fă şi aceasta pentru Dumnezeu.

Şi când taci, să taci pentru Dumnezeu.

Cum poate însă cineva să facă acestea pentru Dumnezeu?

Când tu, în societate, nu vorbeşti cu alţii despre lucruri pământeşti, despre lucruri deşarte şi nefolositoare, ci despre adevărata înţelepciune, despre cer şi iad; când nu vorbeşti nimic de prisos şi fără de minte, precum: cine a dobândit o dregătorie, cine a fost pedepsit şi pentru ce, cum a câştigat cutare aşa de mult şi s-a făcut aşa de bogat, ce a lăsat celălalt la moartea sa, pentru ce unul nu a moştenit, pe când el socotesti că are cea mai mare nădejde la aceasta, şi altele asemenea.

Despre astfel de lucruri noi nici să nu începem vorba, nici cu alţii să nu vorbim despre ele. Mai vârtos să avem in vedere ca să facem şi să vorbim ceea ce place lui Dumnezeu.

Iarăşi, tu poţi să taci pentru Dumnezeu atunci când vei fi tratat cu îndrăzneală sau ocărât, sau vei suferi mii de necazuri, dar toate acestea le vei îngădui cu nobleţe de suflet şi nu vei răspunde cu nici o vorbă defăimătoare.

Dar noi putem, întru slava lui Dumnezeu, nu numai a lăuda şi a dojeni, nu numai a rămâne acasă şi a ieşi, nu numai a vorbi şi a tăcea, ci putem şi a ne întrista şi a ne bucura spre slava lui Dumnezeu.

Atunci când tu te vezi pe tine sau pe vreun frate căzând în păcat, jeleşte şi te întristează, şi prin această întristare tu vei câştiga mântuirea cea fără de căinţă, după cum zice Apostolul Pavel: „întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău” (II Corinteni 7, 10).

De asemenea, când vezi pe unul slăvit, nu-l pizmui, ci mulţumeşte lui Dumnezeu ca pentru binele tău propriu, căci El a făcut aşa de slăvit pe fratele tău, şi această bucurie îţi va aduce mare plată.

Căci, spune mie: Poate să fie cineva mai vrednic de jelit decât cel care pizmuieşte, care, în loc de a se bucura şi a trage câştig din bucurie, se întristează când altuia îi merge bine, iar prin această întristare el totodată îşi atrage pedeapsa lui Dumnezeu?

Trebuie, oare, să mai adaug că noi putem şi a cumpăra şi a vinde întru slava lui Dumnezeu? Când? Atunci când, de exemplu, nu cerem preţ mai mare decât cel obişnuit, nu abuzăm de timpurile în care toate sunt scumpe, şi încă atunci dăm săracilor din proviziile noastre. „Cel ce ţine grâul este blestemat…” (Pilde 11, 26), zice Domnul.

Insă ce trebuie să număr toate îndeosebi? Un exemplu poate sluji pentru toate. Precum zidarii, când voiesc a zidi o casă, măsoară din unghi în unghi cu sfoara şi aşa întocmesc zidirea, pentru ca partea ei cea din afară să nu fie nepotrivită, aşa trebuie şi noi, de-a pururea să întrebuinţăm, ca o sfoară, cuvintele Apostolului: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate să le faceţi spre slava lui Dumnezeu” (I Corinteni 10, 31).

Aşadar, de ne rugăm ori de postim, de pedepsim ori iertăm, de lăudăm sau dojenim, de intrăm ori ieşim, sau orice facem, toate să fie spre slava lui Dumnezeu.

Ceea ce nu poate sluji spre slava lui Dumnezeu, nici să facem, nici să grăim.

Iar cuvântul Apostolului totdeauna să-l purtăm cu noi, ca pe un toiag puternic, ca pe o armă sigură şi ca pe o comoară scumpă; să-l înscriem în inima noastră, ca noi toate să le facem, să le grăim, să le săvârşim spre slava lui Dumnezeu, ca să dobândim slavă de la Domnul, atât aici, cât şi la sfârşitul acestei călătorii pământeşti.

Căci El zice: „Cine Mă cinsteşte pe Mine, şi Eu îl voi cinsti pe acela” (I Regi 2, 30). Insă nu numai cu cuvintele, ci şi cu faptele să slăvim totdeauna pe Tatăl, împreună cu Hristos Dumnezeul nostru, căci Lui se cuvine cinstea şi slava şi închinăciunea, acum şi în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

CUGETARI DESPRE POST -Arhim.Ilarion Argatu

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Postul nu este plăcut omului bogat, dar este plăcut celui sărac.
Postul nu este plăcut omului leneş, dar este plăcut celui muncitor.
Postul nu este plăcut oaspeţilor, dar este plăcut drumeţilor.
Postul este lungime de viaţă.
Postul este înviorare a trupului şi înălţare a sufletului spre taine nepătrunse.
Postul este fericire a trupului şi strălucire a
sufletului.
Postul este armonie între trup şi suflet, cu sănătate îndelungată.
Prin post cunoşti pe om. Prin post cunoşti natura.
Prin post dai întâietate celui cu întâietate.
Prin post cunoşti taina lumii, prin post cunoşti pe satana, prin post cunoşti pe Dumnezeu şi pe tine însuţi.
Prin post descătuşezi trupul de lăcomie, de lene, de furt, de minciună, de pizmă, de răutate, de sudalmă, de batjocură, de fumat, de beţie, de indiferentism.
Prin post sufletul se înalţă la slavă, păşind pe culmile cele mai îndrăzneţe faţă de muritori, capabil de fapte mari faţă de tot omul ce este în suferinţă, capabil să înfrunte pe blasfemitorii de om şi de Dumnezeu, capabil să schimbe mersul de la rău spre bine, capabil să facă minuni pe pământ, precum s-a şi făcut întotdeauna şi se fac şi acum de cei ce-l respectă.
Postul nu este o schingiuire a trupului ci o adevărată hrană plină de viaţă.
Postul nu este pentru cei proşti, ci pentru tot omul şi mai ales pentru cel înţelept, că înţeleptul îşi iubeşte viaţa şi ca atare trebuie să iubească postul.
Postul este o scânteie pe pământ şi cine o vede îşi
va aprinde lumânarea la ea, ca prin lumina ei să poată păşi în viaţă şi să treacă din fericire în fericire.
Cine urăşte postul, se urăşte pe sine!
Postul singur nu este de ajuns niciodată, pentru ca omul să poată fi socotit ca stăpân pe sine şi a fi şi pe calea mântuirii. Luat singur, nu poate fi socotit decât ca acel om ce a desprins din funia puternică o fâşie şi a legat dobitocul, socotind a fi de ajuns, iar restul de funie a pus-o în cui. Dar dobitocul a rupt fâşia şi a intrat în grădină, i-a făcut mare stricăciune pe când omul dormea, ca apoi ducându-se în lucernă a mâncat până a crăpat. Dacă ar fi fost legat cu întreaga funie în fâşiile ei nedesprinse, nu s-ar fi întâmplat nici paguba şi nici moartea dobitocului. Astfel este şi trupul ce este legat numai cu postul şi nu cu întregimea faptelor legate de fâşia postului. De fâşia postului ştim că se învecinează şi chiar soră este cu fâşia – milostenia. Cu aceste fâşii, postul şi milostenia se învecinează şi sunt surori chiar cu dreptatea şi adevărul, iar cu acestea se învecinează lumina şi iubirea şi pe deasupra tuturor pe care le îmbrăţişează este dragostea de Dumnezeu cu toate poruncile Evangheliei. Aceste 7 viţe formează pentru creştin cea mai bună frânghie pentru a lega trupul de a nu cădea în vicii, la stricăciune şi moarte, iar sufletul se va putea înălţa pe culmile cele mai înaripate până la lumina cea mai apropiată a
Dumnezeirii.
Cine zice că le face pe toate celelalte şi numai postul nu-l poate face, nu are adevăr în gura sa iar faptele îi sunt murdare. Căci precum o fâşie din funie i se simte lipsa ei, când e luată, iar funia nu-şi mai are tăria şi nici frumuseţea chiar, tot aşa şi cel ce spune astfel de lucru. Căci una pe alta se strigă, una pe alta se cheamă şi auzul celui ce le face nu va putea să rămână surd la strigarea lor şi o va face şi pe ea. Iar, de zice că n-o poate face, nu va face nici pe una şi nici pe alta, şi-n gura lui este minciună. A văzut cineva vreo slugă care să nu facă ceea ce face stăpânul, şi ceea ce-i spune să facă şi dacă nu face să-l mai ţie pe lângă sine? Eu cred că nu! Şi dacă nu? Atunci creştinul, care este o slugă a lui Iisus după fiinţă, credinţă şi nume, de ce face altfel de cum face stăpânul său?
Iisus a postit şi postul l-a împletit cu toate celelalte: mila, adevărul, dreptatea, iubirea, lumina şi dragostea de lege şi de Dumnezeu, cu care a legat pe satan. Creştinul de ce ia numai o fâşie sau două din funie şi cu care crede că este de ajuns pentru a lega răul ce-i voieşte moartea sufletului? Iată că, şi fâşiile se rup şi se pierd, şi calea lui spre mântuire la fel, devenind un sclav al tuturor viciilor, un cuib al satanei unde împărăţeşte nestingherit. Ori se crede creştinul a fi mai presus de Stăpânul lui, Iisus? A găsit el o cale, un mijloc mai bun, de luptat mai uşor şi de învins pe satana? Dacă este aşa, atunci Iisus nu-i mai poate fi stăpân, el e Domn. Astfel de domn au voit mai înainte să fie şi satan, dar satan a căzut, iar creştinul ce crede? Nimeni nu şi-a luat fiinţa de la sine, în afară de Dumnezeu, ci de la altul şi acel altul nu poate fi pentru om, cum şi pentru tot ce este în lume, decât Dumnezeu. Şi atunci cine eşti tu creştine de zici şi faci altfel decât Stăpânul tău?

Despre tristeţea sufletului

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos..

                                                               Părintele Arsenie Papacioc


„Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din
inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie  adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele
 cărărilor vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip.
Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. E o stare de absenţă, de intunecare.
Dacă un om nu moare de pe poziţia de trăire, de înălţare, de
steag, toată creaţia suferă.
Noi trăim într-o mare unitate, toată creaţia lui Dumnezeu
este o unitate. Daca ne despărţim de marea unitate, suntem pe
poziţie de anulare, de autoanulare. Deci, recomand o poziţie de
trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile  noastre păcate. Şi starea de rugăciune înseamnă o stare de prezentă”

GLASUL PĂSTORULUI CELUI BUN

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos.

Omule, făptura mea
Pentru ce m-ai părăsit
Şi pe alte căi mergând,
Drumul vieţii l-ai greşit ?

Iubitor de oameni sunt
“Şi al milei Dumnezeu”
Pentru ce te-ai făcut
Rob “potrivnicului Meu”

Pentru tine, Eu – din veac
- Mântuire am lucrat,
Pogorându-mă de sus,
Cerurile am plecat.

Căci luând Eu chip de rob,
Din Fecioară m-am născut
 Şi smerit, şi prea sărac,
Pe pământ am petrecut.

Suferit-am prigoniri,
Vorbe rele şi ocări,
Trupul Meu spre rane am dat
Şi obrazul la scuipări.

Pogorându-mă din cer,
 Ca să te ridic la el,
Chipul slavei am lăsat,
Pentru tine cel ”mişel“!

Necinstire am răbdat,
Ca din nou să te slăvesc;
Întru tot sărac am fost,
Ca să te îmbogăţesc.

Rane grele am primit,
 Sângerându-Mă de tot,
 Ca să-ţi vindec rana ta
Şi din “sângiuri“ să te scot.

Strop de sânge n-am cruţat
Şi de chip Eu m-am lipsit,
 Ca să-ţi curăţ sufletul,
Întru patimi ponosit.

Tu greşind de la-nceput,
 Împotriva Tatălui,
Ţi-am luat asupra Mea
Sarcina păcatului.

Birnic morţii tu erai
- Pe vecie osândit -
Dar luând Eu vina ta
”Birul morţii“ am plătit.

Fiere beau şi cu oţet
Şi pe lemn mă răstignesc,
Ca din ”lemnul cel amar“,
Rod prea dulce să-ţi gătesc.

Răstignit între tâlhari,
Socotitu-m-am “blestem”,
Ca, pe tine iar moştean
- La viaţă să te che

Pentru această dragoste,
Urâciune Îmi plăteşti
Şi ”pogorământul“ meu
Pururea dispreţuieşti!

Căci, în loc să vii acum,
Cu iubire să-mi slujeşti
Tu iubeşti păcatele
Şi de patimi te robeşti.

Care lipsă, spune-Mi dar,
 Întru Mine ai aflat,
De întârzii rătăcind
- De la Mine depărtat - ?

Dacă vrei tot binele,
Eu sunt “binelui izvor”,
Şi aicea pe pământ,
Şi în veacul viitor.

Fericirea veşnică,
Dacă vrei s-o dobândeşti,
Eu sunt singur “Dătător
Fericirii sufleteşti”.

Frumuseţea tu dorind
Desfătare ca să ai,
“Podoaba” lumii sunt
Şi “dulceaţa cea din rai”.

De râvneşti la nem slăvit,
Eu sunt “Unul cel născut”
Din Fecioară negrăit
Şi din cel fără-nceput.

Cauţi slavă şi puteri
Ca să ai neîncetat,
Eu sunt “Domn Puterilor”
Şi “al Slavei Împărat”

La averi fără sfârşit,
Dacă (poate) ai râvnit,
Eu sunt “Veşnic Vistier
Bunătăţilor din cer”.

Înţelept voind să fii,
Fă-te Mie următor,
Eu sunt “Raza Tatălui”
Şi “al tău luminător”.

Cu prieten credincios,
Dacă vrei mereu să fii,
Eu sunt “Mire” sufletesc
În “cămara” Mea să vii.

Iar dreptate căutând,
De la oameni n-ai să scoţi,
Eu sunt “Drept judecător”
Nemitarnic pentru toţi.

Întru scârbe şi nevoi,
Când mă chemi în ajutor,
Pretutindenea degrab,
 Eu îţi sunt ajutător.

La durere nu slăbi,
Amărându-te prea rău,
Eu sunt “Doctor trupului
Şi al sufletului tău”.

De-ntristare şi necaz
Dacă eşti împresurat,
Alinarea ta sunt Eu,
 Suflete nemângâiat.

Obosit de greutăţi
Pe al vieţii tale drum
Eu în veci odihnă sunt,
Totdeauna şi acum.

Pacea sufletului tău
Dacă rău s-a tulburat,
 Către Mine, vino iar,
Eu sunt Păcii Împărat.

Frica morţii dacă ai
Crede nu te tulbura,
Eu sunt “viaţa tuturor”
Şi acum şi pururea.

Negura păcatelor
Cuprinzându-ţi viaţa ta,
Eu sunt “Soare neapus”,
 Vino la lumina Mea!

Adevăr neprihănit
Pe pământ nu căuta,
Eu sunt “Sfântul Adevăr”
Pentru mântuirea ta.

Rătăcindu-te mereu
Într-al vieţii greu noian,
Eu sunt “calea fără greş”
Care duce la liman.

Iar acuma dacă n-ai
Povăţuitor la cer,
Eu “Păstorul tău cel Bun”
Nu te voi lăsa stingher.

Dacă nu cutezi să vii,
(De păcate ruşinat)
Eu, să ştii că sunt la toţi,
“Primitor prea îndurat”.

Căci am zis să vie toţi
- Către Mine-cei ce au
Osteneală şi poveri,
Ca, odihnă să le dau! -

SURSA net

Sfantul Andrei

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos....





In Patras, la ceas de mare sarbatoare
E Sfantul Andrei, chemat in rugaciune
De credinciosii ce lumea o strabat
Ca Tie Sfinte, astazi sa se’ nchine.

Si toaca’ n cer si pe pamant cuvanta
E poarta dintre cele doua lumi deschisa
Si vin apostolii din cer la praznic,
Inconjurati de ingeri si lumina sfanta.

Apostolul Andrei, ne-a crestinat poporul
Si-a pus o piatra de credinta vie
Ce flacara aprinsa’i printre noi
Si calauza pe pamant spre vesnicie.

In asta noapte am pus graul la’ncoltit
E semn de bucurie crestineasca
Ne binecuvanteaza Sfantul iar
Pe noi pe toti si glia stramoseasca

Camelia Cristea

Sfantul Andrei - Apostolul romanilor

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Sfantul Apostol Andrei este sarbatorit pe data de 30 noiembrie. S-a nascut in Betsaida Galileia, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret, in nordul Tarii Sfinte. Din Sfanta Scriptura aflam ca era fratele lui Simon Petru. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Avand in vedere ca Andrei era evreu, nu stim cu certitudine daca numele Andrei era numele sau real (acesta fiind de origine greceasca). Potrivit cercetatorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, inca din perioada sec. II-III d.Hr.

Pentru romani, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se sustine ca acest nume - Apostolul Lupilor - deriva din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar si de la simbolul lor - lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun ca acest animal a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei si ca cel care era capetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre Pestera care i s-a oferit ca adapost.

Sfantul Andrei - ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Andrei, inainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dorinta de a-L urma pe Hristos se naste in el, in momentul in care Sfantul Ioan rosteste cuvintele: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29). Insa, chemarea sa la apostolie se face mai tarziu si este relatata de Sfantul Evanghelist Matei : "Pe cand Iisus umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: "Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El" (Matei 4, 18-20).

Cand mai este Andrei mentionat in Scriptura?

Scriptura il descopera pe Andrei la inmultirea painilor si a pestilor (Ioan 6, 8-9) si dupa invierea lui Lazar cand, impreuna cu Filip, ii spune lui Hristos ca niste elini, veniti in Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, doresc sa-L vada (Ioan 12, 20 - 22).

Chemarea la Apostolie a Sfantului Andrei

Unde a vestit Sfantul Andrei invatatura lui Hristos?

Potrivit traditiei, teologilor si istoricilor, Sfantul Apostol Andrei a fost primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci. In Istoria bisericeasca, Eusebiu de Cezareea (+ 339/340) afirma: "Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia". Calendarul gotic (sec. al IV-lea) si Martirologiile istorice occidentale (sec. VIII-IX) sustin si ele ipoteza misiunii Sf. Andrei in Scitia. Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata si de scriitori bisericesti. De exemplu, calugarul Epifanie (sec. VIII), in "Viata Sfantului Apostol Andrei", afirma ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii. Sinaxarul Bisericii constantinopolitane mentioneaza ca Andrei "a predicat in Pont, Tracia si Scitia". Dupa un alt izvor, pastrat in acelasi Sinaxar, Sfantul Apostol Andrei ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul sau Amplias, pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 30 octombrie. Probabil este Amplias cel amintit de Sfantul Apostol Pavel in epistola catre Romani (16, 8). Prezenta colindelor, legendelor, obiceiurilor din Dobrogea, inchinate Sfantului Andrei, intaresc credinta ca acesta a vestit Evanghelia lui Hristos in tara noastra.

Moastele din Patras

Sfantul Andrei a murit ca martir la Patras. Desi noua ne este cunoscuta traditia care afirma ca Apostolul Andrei a murit pe o cruce in forma de X, se sustine ca aceasta traditie dateaza din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaste data martirizarii. Unii istorici il fixeaza in timpul persecutiei imparatului Nero, prin anii 64-67, altii in vremea persecutiilor initiate de Domitian (81-96).

In anul 357, moastele Sfantului Andrei au fost asezate in Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol, cu prilejul sfintirii acestei biserici. Cardinalul Petru de Capua va duce moastele Sfantului Andrei in Italia, in catedrala din Amalfi, in timpul Cruciadei a IV-a. In anul 1462, in vremea papei Pius al II-lea, capul Sfantului Andrei ajunge la Roma, iar de aici a fost dus in Catedrala din Patras, in biserica cu hramul Sfantul Andrei.

Crucea Sfantului Andrei - Patras

Pestera Sfantului Andrei

Pestera in care se crede ca a vietuit Sfantul Apostol Andrei, cat timp a propovaduit pe teritoriul romanesc, se afla la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, judetul Constanta. In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. In vara anului 1944, Pestera transformata in biserica a fost sfintita de catre Episcopul Tomisului, Chesarie Paunescu. La scurt timp dupa aceasta, trupele rusesti invadatoare au distrus-o. Abia dupa 1990, prin ravna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refacuta si redata cultului. Astazi, mii de credinciosi vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait Apostolul Andrei.

Sfantul Andrei - Ocrotitorul Romaniei

Sfantul Sinod al Biserici Ortodoxe Romane a hotarat in anul 1995 ca sarbatoarea Sfantului Andrei sa fie insemnata cu cruce rosie in calendarul bisericesc, iar in anul 1997 Sfantul Andrei a fost proclamat "Ocrotitorul Romaniei". Ziua de 30 noiembrie a fost declarata sarbatoare bisericeasca nationala.

La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Apostol Andrei !

Adrian Cocosila

Colindul Sfantului Andrei - Apostolul românilor

http://www.youtube.com/watch?v=5AVGln-0gDE

troparul
http://www.youtube.com/watch?v=FxNGk6jFd6M

acatistul

http://www.youtube.com/watch?v=ZoYUUZTsArQ

Rugăciune catre sf Nectarie

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul:

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

● Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii in deşert, depărtează-l
de la mine (o metanie).


● Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale (o metanie).


● Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii
vecilor. Amin (o metanie).


● Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului (o închinăciune).
● Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul (o închinăciune).
● Cel ce mai zidit, Dumnezeule, mântuieşte-mă (o închinăciune).
● Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă (o închinăciune).

MAICA DOMNULUI: Minunea Sfantului Mina - Undeva in Timisoara

URMEAZĂ LINCUL...

MAICA DOMNULUI: Minunea Sfantului Mina - Undeva in Timisoara

Auzind ca in Timisoara s-a deschis o bisericuta pe calea Lipovei, mi-am facut timp sa merg sa o vad. Intr-adevar, era o bijuterie, nu pot sa intru acum in detalii, dar cred ca acea biserica este mandria Banatului.

Era o dupa-masa mohorata si am crezut ca nu este nimeni in biserica, dar la un moment dat dintr-un colt a iesit un batranel ca din povesti iar eu tare m-am bucurat ca am gasit pe cineva care putea sa imi dea mai multe informatii despre bisericuta, si l-am inundat de intrebari. Mi-a raspuns la toate, imi amintesc ca mi-a spus ca este pictata de monahi din Athos, ca o singura manastire in Romania are acest tip de pictura care in parte se vede si noaptea, am aflat ca acea icoana este donata, nu mai stiu de catre cine si era unica in tara la vremea aceea.

In fine, din vorba in vorba, omul mi-a spus ca face parte din Oastea Domnului si ca este foarte atasat de Sfantul Mare Mucenic Mina. Nu l-am intrebat de ce pentru ca si eu la vremea aceea eram atasat foarte de un alt sfant. Dar dupa o vreme m-a intrebat daca am auzit ce s-a intamplat zilele astea "pe-aici". Eu am raspuns ca nu pentru ca sunt cam "novice "in cele bisericesti, numai ce m-am intors la credinta.

Si atunci mi-a povestit aceasta intamplare:

La leaganul de copii din Timisoara. O ingrijitoare de acolo a imprumutat unei colege 100 de marci germane. Dupa cateva zile i-a primit inapoi in timpul serviciului, fiind in halatul alb, a bagat banii (bancnota) in buzunar. Seara a uitat de bani, a agatat halatul in cuier si a plecat acasa. Acasa si-a amintit dar si-a spus ca dimineata o sa ii ia din halat si o sa ii puna bine.

A doua zi insa banii nu mai erau in buzunarul halatului deoarece o colega a folosit halatul ei pe timpul noptii. Pe timpul acela 100 de marci reprezenta salariul unei asistente de acolo pe o luna de zile.

A inceput sa planga si ruga colegele, care a gasit cei 100 de dm sa ii puna la loc, ca pe ea nu o interesa cine este acea colega, doar sa isi recupereze banii. S-a plans sefilor, schimburilor din leagan dar toti aveau pe buze acelasi cantec: "Eu nu ti i-am luat". A insistat o vreme, ca suma nu era tocmai mica, fiind o luna de munca si in final, vazand ca hotul nu se indura, s-a dus la biserica, desi nu era o fire religioasa inainte de aceasta intamplare.

In fine, s-a dus la Catedrala Mitropolitana, care este chiar in centru, nu departe de leagan si s-a plans unui parinte despre aceasta nedreptate. Printre alte sfaturi, parintele i-a spus sa citeasca in fiecare zi Acatistul Sfantului Mina si sa nu deznadajduiasca ca Sfantul a facut si face minuni permanent.

Ea a inceput in forta ascultarile si povetele parintelui si dupa o luna de zile s-a resemnat si-a acceptat pierderea, incetand rugaciunile. In acest timp, o colega de a ei s-a simtit rau, odata, de doua ori, de zece ori si s-a dus la doctor. A facut analizele si nimeni nu i-a gasit nimic, insa fata se simtea tot mai rau. Cineva a trimis-o si la preot, zicandu-i ca poate este deocheata. A fost la preot, tot la Catedrala, s-a spovedit, a facut rugaciuni, a facut canoane, a aprins lumanari, nimic, starea ei generala a fost insuportabila si nu stia de unde ii vine.

La urmatoarea intrevedere cu parintele, aceasta ii spune ca starea ei nu s-a imbunatatit, ba din contra, atunci parintele, om cu multa experienta duhovniceasca, i-a spus ca precis ca are o fapta mai veche pe care a uitat-o sa o spovedesca. Vreau sa va spun ca acest parinte era altul, nu cel al pagubasei. Atunci i se deschide mintea femeii aceleia si incepand sa planga ii marturiseste preotului ca intr-o seara a luat din garderoba un halat la intamplare si in buzunar au fost 100 de marci, bani pe care si i-a insusit si nu i-a mai intors, desi stie ai cui au fost.

Atunci parintele, la rugamintile ei a elaborat o strategie in asa fel incat pagubasa sa isi primesca banii, dar sa nu afle niciodata cine i-a luat. Asadar intr-o zi, parintele se deplaseaza la leaganul de copii si cere la poarta sa vorbeasca cu domana A, sa spunem, pagubita. Doamnei A mare i-a fost surpriza cand a vazut un preot in reverenda, pe care nici nu il cunostea uitand despre bani si rugaciunile ce le-a facut Sfantului Mina. Atunci preotul ii spuse pentru ce a venit si i-a dat banii, banii ei pe care ii pierduse cu mai bine de o luna in urma, cu rugamintea sa nu ceara alte explicatii, doar atat spunandu-i ca pacatoasa este una dintre colegele ei... nici in ziua de azi nu a aflat cine i-a luat banii, dar si i-a recuperat si mai mult decat atat a devenit o credicioasa practicanta in urma aceste minuni.

A facut valva mare intamplarea asta mai ales in randul credinciosilor. Parintele acela a povestit intamplarea la fratii de la Oastea Domnului si asa a ajuns la urechile mele. Eu pe timpul acela am avut un coleg a carui sotie lucra la leagan si l-am intrebat daca nu a auzit de minunea petrcuta acolo, dar el nefiind prea credincios, mi-a zis ca auzit ceva despre niste bani furati, dar nu l-a interesat.

Naiv, ori nu, eu cred aceasta intamplare ca adevarata asa cum am auzit-o si dau slava lui Dumnezeu ca a ajuns pana la mine. Va dati seama ca de 14 ani o tin in mine si de multe ori o rememoram pentru ca mi-era frica sa nu o uit. Acum sunt mai linistit ca am scris-o si o vor citi si altii spre zidirea lor sufleteasca si nu va ramane in uitare cum atatea fapte minunate ale sfintilor au trecut in nestiinta.

Atunci mi-am dat seama de ce avea evlavie omul acela catre Sf. M. Mc. Mina. Din nefericire nu am mai trecut pe acolo niciodata si nici nu stiu cine a fost acel om, pur si simplu a fost un batran intr-o biserica.

Va rog sa ma credeti, asa cum am primit aceasta povestire, asa v-am scris-o si eu, fara adaugiri personale si fara taieturi.Va multumesc pentru atentie si bunul Dumnezeu sa ne mantuiasca pe toti. Amin.

Luca Ionel Branislav

LA PRISLOP

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

La Prislop


La Prislop, s-a pogarat tacerea
A coborat din cer iar Sfantul,
Sa puna mir de vindecare
Pe rana si sa ia durerea.

Impovarati de griji si de nevoi,
Azi pelerinii’si pleaca fruntea
La sfintita-i cruce si iti spun
Sa ii ajuti de’ti este vrerea.

Cu flori in brate pe poteci
Sunt candele de marturie
Ca Tu Parinte ne petreci,
In dum spre marea vesnicie.

Camelia Cristea

Am fost si eu acum 3 ani...si mi-a placut tare mult..Sfinte parinte Arsenie ...roaga-te pentru noi pacatosii!

DOAMNE IARTA-NE!

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

“Un lung tren ne pare viata.
Ne trezim in el mergand,
Fara sa ne dam noi seama,
Unde ne-am suit si cand.

Fericirile sunt halte,
Unde stam cat un minut,
Pana bine ne dam seama,
Suna, pleaca, a trecut.

Iar durerile sunt statii
Lungi, de nu se mai sfarsesc
Si in ciuda noastra parca,
Tot mai multe se ivesc.

Arzatori de nerabdare,
Inainte tot privim,
Sa ajungem mai degraba
La vreo tinta ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe si dureri,
Noi traim hraniti de visuri
Si-nsetati dupa placeri.

Multi copii voiosi se urca.
Cati in drum n-am intilnit,
Iar cate un batran coboara,
Trist si frant, sau istovit.

Vine-odata insa vremea,
Sa ne coboram si noi.
Ce n-am da atunci o clipa,
Sa ne-ntoarcem inapoi?

Dar pe cand, privind in urma,
Plangem timpul ce-a trecut,
Suna goarna vesniciei...

Secerişul

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Un tânăr se plângea duhovnicului său aşa:
- Părinte, mă spăimântă mărimea lucrării mântuirii. Văd înaintea mea o întindere fără capăt.?
Preotul surâse blajin şi-i răspunse:
- Copilul meu, săvârşeşti o mare greşeală făcând aşa."
Tânărul nu pricepea.
- De ce, părinte?"
Părintele îi zise:
-"Ai fost la ţară şi ai văzut secerători. Ei, dragul meu, n-ar mai secera niciodată dacă s-ar uita la cât au de secerat. Ci ei ştiu un lucru: că trebuie să înceapă să secere şi încep. Cel mult, se întreabă cât vor secera într-o dimineaţă, şi aşa, lucrul nu li se pare greu. După ce l-au sfârşit, se gândesc că vor secera, tot atâta în cuprinsul după amiezei. Şi aşa, zi cu zi, ei seceră, fără să se uite la întinsoarea ogorului, până ce se trezesc că au isprăvit. Astfel munca lor e uşurată şi izbânda sigură."
Preotul se opri puţin, după care zise:
- "Aşa fă şi tu: nu te uita la întinderea lucrării mântuirii tale, că n-o mai începi niciodată, ci lucrează ceas cu ceas la ea, pe cât poţi mai bine, şi te vei asemăna secerătorului despre care ţi-am vorbit."

SFANTUL GRIGORIE DECAPOLITUL

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

                                                   Smerita rugaciune catre Sfantul Grigorie Decapolitul

"Chip te-ai facut infranarii si, prin dumnezeiescul Duh, pe toti i-ai luminat; alergarea dreptei credinte ai savarsit-o si, cu invataturile, lumea ai luminat si ai mustrat cugetele celor rau credinciosi. Parinte Cuvioase Grigorie, roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa ne daruiasca noua mare mila."

"Soare luminos, pe tine Biserica te cunoaste, cu podoabele faptelor bune si cu razele tamaduirilor pe toti luminezi, a lui Hristos sluga. Pentru aceasta, praznuim dumnezeiasca pomenirea ta si cinstim nevointele tale, preafericite Parinte, intelepte Grigorie."

Sfantul Grigorie Decapolitul, ales in ceata sfintilor lui Dumnezeu, se bucura de o cinstire deosebita printre credinciosii Bisericii Ortodoxe Romane. La aceasta a contribuit si faptul ca moastele sale se afla inca de la sfarsitul sec. al XV-lea in tara noastra, la manastirea Bistrita, in jud. Valcea. Racla de argint aurit in care se gasesc moastele Sfantului este opera mesterilor din Brasov, si poarta o inscriptie din anul 1656. Tot in cinstea Sfantului s-au facut numeroase danii manastirii, iar bisericile schitului Papusa (jud. Valcea) si a manastirii Popanzalesti (jud. Dolj), poarta hramul Sfantului Grigorie. O alta dovada de cinstire o constituie si tipariturile inchinate de catre romani Sfantului: Slujba Sfantului Grigorie Decapolitul, compusa de Matei al Mirelor, Carte osebita a Sfantului Grigorie Decapolitul, Ramnic, 1753, cea mai completa editie, ce cuprinde slujba ce se face la hramul sau, Paraclisul Sfantului Grigorie Decapolitul, copiat de schimonahul Paisie, zugravul manastirii Bistrita.

Cu ajutorul lui Dumnezeu anul acesta am fost in pelerinaj la Manastirea Bistrita unde se afla moastele Sfantului Grigorie Decapolitul...a fost minunat ...URMEAZA LINCUL...
http://babylenuta.blogspot.ro/2013/09/pelerinaj-2013-manastirea-bistrita.html

HRANA PENTRU SUFLET: Despre O.Z.N.-uri

HRANA PENTRU SUFLET: Despre O.Z.N.-uri     URMEAZA LINCUL...

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

SFANTUL NECTARIE DE EGHINA – AJUTORUL CELOR NEMANGAIATI.

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos

 Minunea din copilarie. SA AVEM CURAJUL SA SCRIEM SCRISORI CATRE CER!

O minune din copilaria Sfantului

“Ar trebui sa incepem cu o minune neconventionala, petrecuta in copilaria Sfantului. De multe ori oamenii incadreaza la categoria minuni numai intamplari spectaculoase, vindecari, invieri, exorcizari. Si pierd din vedere minunile smerite, care au insa valoarea si importanta lor.

Anastasie (acesta a fost numele de botez al Sfântului Nectarie) a avut o copilarie foarte grea: foame, frig, singuratate, durere. Durere, foame, lacrimi. Si iara lacrimi, singuratate, durere. Ce copilarie poate fi mai trista decat aceasta?

Trebuie spus ca singuratatea sa nu era o singuratate ca cea pe care o traieste omul zilelor noastre: diferenta este enorma. Micul Anastasie credea cu putere in Dumnezeu. Si oricat de tare l-ar fi apasat rautatea oamenilor, el nu contenea sa isi ridice ochii spre Dumnezeu.

Si Dumnezeu i-a primit rugaciunile. Intr-o noapte, Hristos i s-a aratat in vis, si l-a intrebat de ce plange necontenit. Sufletul copilului era însa atat de patruns de amaraciune, incat nu a putut sa raspunda la intrebare. Dar, trezindu-se din somn, Anastasie a scris urmatoarea scrisoare:

,,Hristoase al meu, m-ai intrebat de ce plang. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prapadit incaltarile de mi-au iesit degetele afara si mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseara la stapânul meu si m-a alungat. Mi-a spus sa scriu acasa, alor mei, sa-mi trimita ei. Hristoase al meu, de atata amar de vreme muncesc aici si n-am trimis maicii mele nici un banut… Acum, ce sa ma fac? Cum sa o scot la capat fara haine? Tot muncind, s-au rupt. Iarta-ma ca Te necajesc. Ma inchin Tie si Te iubesc eu, robul Tau, Anastasie.”

A pus scrisoarea intr-un plic, si pe plic a scris adresa destinatarului:

,,Pentru Domnul nostru Iisus Hristos – in ceruri”.

Conteaza mai putin ce s-a intamplat dupa ce a scris aceasta scrisoare. Important este ca a scris-o. Important este ca a avut nadejdea ca aceasta scrisoare va ajunge la destinatie.

Sfântul Nectarie ne invata nu sa intrebam ,,de ce?”, ci sa cerem ajutorul dumnezeiesc. Sfântul Nectarie ne arata ca nici lipsa hranei, nici lipsa hainelor sau a incaltarilor nu trebuie sa ne indeparteze de Dumnezeu. Ci cu cat mai mari sunt incercarile cu atât mai mare trebuie sa ne fie credinta.

Si totusi ce s-a intamplat dupa ce Anastasie a scris scrisoarea?

Dumnezeu a intervenit intr-un mod smerit. Daca scrisoarea ar fi ajuns la posta, poate ca vreun postas ar fi aruncat-o, sau poate ca si daca ar fi citit-o, tot nu ar fi putut sa il gaseasca pe expeditor pentru a-l ajuta.

Dar Dumnezeu a randuit ca un negustor sa se ofere sa duca scrisoarea la posta, pentru a-l scuti pe Anastasie de drum, caci afara era frig. Citind pe plic destinatarul scrisorii, negustorul a fost curios sa citeasca scrisoarea. Si, citind-o, si-a dat seama ca din randuiala lui Dumnezeu ajunsese sa o citeasca. A facut un colet cu haine, incaltari, mancare si bani, si l-a trimis lui Anastasie impreuna cu o carte postala pe care scria:

,,De la Hristos, pentru Anastasie”.

Coletul nu ar fi fost trimis daca Anastasie nu ar fi scris mai intâi scrisoarea. Am putea spune: ,,Si nici scrisoarea nu ar fi fost scrisa daca Hristos nu i S-ar fi aratat in vis, si nu l-ar fi intrebat de ce plange”. Dar tot asa am putea spune si ca nici Hristos nu i S-ar fi aratat daca el nu i S-ar fi rugat, vreme indelungata si nu si-ar fi pus nadejdea in ajutorul dumnezeiesc.

Sfântul Nectarie ne invata sa ne rugam lui Dumnezeu. Nimic nou, nimic iesit din comun. Invatatura aceasta se regaseste in aproape toate cartile religioase. Sfântul da marturie prin propria viata ca Hristos nu lasa rugaciunile fara räspuns, ca Hristos raspunde in chip minunat la cererile credinciosilor. Ce vom face, deci? Vom scrie cu toti scrisori catre cer? Da, vom scrie.

Asa cum au scris toti crestinii, inca de la intemeierea Bisericii. Scrisorile noastre sunt rugaciunile. Scrisorile noastre sunt scrise uneori cu lacrimi, alteori cu bucurie, uneori cu mahnire, alteori cu recunostinta. Sa avem curajul de a-i scrie lui Dumnezeu, sa avem curajul de a-i scrie Maicii Domnului, sa avem curajul de a le scrie sfintilor. Si sa nu deznadajduim daca ajutorul nu vine atunci cand vrem noi. Daca noi ii cerem, Dumnezeu il va trimite cu siguranta. Anastasie a rabdat vreme indelungata inainte ca suferinta sa sa primeasca usurare. Dar aceasta suferinta nu a ramas neroditoare: a fost treapta a sfinteniei.

http://ro.netlog.com/go/explore/videos/videoid=...-

Mai multe foto din pelerinaj

http://ro.netlog.com/artasireligie/photo/setid=...-

Rugăciunea ultimilor Părinţi de la Optina

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

   

Doamne, dă-mi ca întru liniştea sufletului să primesc orice îmi aduce ziua de azi. Ajută-mi Doamne să mă încredinţez cu totul voii Tale. Îndrumează-mă şi sprijineşte-mă în fiece clipă a acestei zile.

Orice mi s-ar întâmpla în ziua de azi învaţă-mă să le primesc cu liniste şi credinţă tare, că toate vin din voia Ta cea sfântă.
Îndrumează Tu gândurile şi simţurile mele în toate cele spuse şi făptuite de mine. Fă ca în faţa întâmplărilor neaşteptate de tot felul să nu uit că toate de la Tine sunt.

Învaţă-mă să-i socotesc pe toţi fraţii mei de aici cu dreptate şi
înţelegere şi să nu supăr sau să chinuiesc pe nimeni.
Dă-mi Doamne să duc greutatea zilei cu tărie şi să primesc tot ce vine în ziua aceasta. Îndrumează Tu voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să iert şi să iubesc.

                                                                                                      Amin!