SFANTUL IOSIF CEL NOU DE LA PARTOS

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

DOAMNE AJUTA!
In seara aceasta o mare de preoti, o mare de calugari si calugarite, o mare de credinciosi s-au adunat la catedrala Metropolitana din Timisoara pentru al sarbatori pe Sfantul IOSIF CEL NOU de la PARTOS ,OCROTITORUL TIMISOAREI SI AL BANATULUI. Procesiunea cu sfintele moaste a fost foarte frumoasa, desi incepuse ploaia...cand a iesit racla din catedrala ca prin minune s-a oprit si ploaia ,s-a ocolit catedrala si cateva strazi ale orasului , apoi am intrat in catedrala si atunci ploaia a inceput din nou.
Sfantul Iosif a avut grije de noi sa nu ne ploua...

 Racla cu moastele Sfantului v-a fi depusa in catedrala si maine unde credinciosii pot merge sa atinga sfintele moaste...

            Sfîntul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş,                            Mitropolitul Timişoarei († 1656)

Sfantul Iosif este numit acum "cel Nou", spre a-l deosebi de alti sfinti mai vechi cu acelasi nume. In urma cerintei Ministerului de Interne din anul 1997,

Acest ierarh sfînt şi purtător de Dumnezeu, Iosif cel Nou de la Partoş, s-a născut pe la anul 1568, în oraşul Raguza Dalmaţiei, dintr-o familie de creştini valahi. Din botez se numea Iacob. Rămî-nînd orfan de mic, mama sa i-a dat o creştere aleasă, iar la vîrsta de 12 ani a fost trimis la Ohrida să înveţe carte.

Cînd avea 15 ani, tînărul Iacob este chemat de Hristos la sfînta nevoinţă călugărească, în Mănăstirea Maicii Domnului din localitate. După cinci ani se duce la Muntele Athos şi intră în obştea Mănăstirii Pantocrator. Aici, după aspre osteneli duhovniceşti, îmbracă schima marelui şi îngerescului chip sub numele de Iosif.

La Pantocrator Cuviosul Schimonah Iosif "Valahul" s-a nevoit mulţi ani de zile, împreună cu numeroşi alţi monahi greci, români şi macedoneni. Acolo a deprins meşteşugul luptei duhovniceşti, postul desăvîrşit, privegherea de toată noaptea, ascultarea şi smerenia. Apoi, făcîndu-se sihastru în pădurile din împrejurimi şi mult ostenindu-se, a ajuns la măsura desăvîrşirii, învrednicindu-se de la Dumnezeu de darul lacrimilor şi al rugăciunii neadormite care se lucrează cu mintea în inimă. Pentru sfinţenia vieţii sale avea încă şi darul facerii de minuni, vindecînd multe boli, îndeosebi pe cei ologi. Pentru aceasta era chemat în multe mănăstiri atonite şi vindeca pe călugări de grele suferinţe trupeşti.

Văzîndu-l umbrit de harul Duhului Sfînt, părinţii au chemat în obşte pe Cuviosul Iosif Valahul şi, făcîndu-l preot, l-au rînduit duhovnic al călugărilor din Muntele Athos. Şi era atît de iscusit povăţuitor de suflete, încît ajunsese vestit la patriarhul de la Constantinopol. Pentru aceea a fost rînduit egumen la Mănăstirea Sfîntului Ştefan din Adrianopol, pe care o conduce cu multă în-ţelepciune şase ani. Apoi este numit egumen în Mănăstirea Cutlumuş din Athos, renumită ctitorie a domnilor Ţării Româneşti, unde se nevoiau mulţi călugări români şi macedoneni.

După ce formează numeroşi fii duhovniceşti, se retrage în linişte în preajma Mănăstirii Vatoped. Dar, răposînd mitropolitul Timişoarei, românii din Banat, călăuziţi de Duhul Sfînt, au ales păstor în locul lui pe Cuviosul Iosif Valahul, deşi avea 80 de ani, fiind vestit în toate ţările balcanice şi cinstit ca sfînt încă din viaţă.

În anul 1650 este hirotonit arhiereu şi aşezat în scaunul de mitropolit al Timişoarei. Aici bunul păstor s-a dovedit mare apărător al Ortodoxiei, mîngîind şi povăţuind către Hristos timp de trei ani de zile Biserica Banatului. Căci era tare în credinţă, înţelept la cuvînt, blînd la inimă şi neadormit în rugăciune. A făcut şi unele minuni spre lauda lui Dumnezeu şi alinarea suferinţelor unor credincioşi, punînd mîinile pe capul lor şi rugîndu-se pentru ei. De asemenea, a stins cu rugăciunea sa focul ce cuprinsese partea de apus a Timişoarei. Căci, ieşind din biserică cu Sfintele Taine în mîinile sale şi rugîndu-se cu lacrimi, îndată a trimis Dumnezeu o ploaie puternică şi s-a stins focul.

În anul 1653, Sfîntul Ierarh Iosif cel Nou se retrage la Mănăstirea Partoş. Aici, mai trăind încă trei ani, în toamna anului 1656 îşi dă sufletul în mîinile Marelui Arhiereu Iisus Hristos, fiind în vîrstă de peste 85 de ani.

Trupul sau a fost asezat intr-un mormant zidit in naosul bisericii manastiresti, in dreptul usii de la intrare care e spre miazazi. 

 Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat la 7 octombrie 1956 şi se face pomenirea lui la 15 septembrie.

 Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat ca Sfantul Ierarh Iosif cel Nou sa fie patronul pompierilor.
Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul părinţilor noştri!
SFINTE IOSIFE ROAGA-TE LUI DUMNEZEU PENTRU NOI PACATOSII !


                                Rugaciune catre Sfantul Iosif cel Nou de la Partos

Preabunule si intru-tot-laudate Parinte Iosife, pastorul si invatatorul celor ce alearga cu credinta la a ta folosire si cu rugaciune fierbinte te cheama pe tine, grabeste de ne ajuta si noua celor ce cu credinta si cu dragoste savarsim pomenirea ta, stand rugator catre Atotmilostivul Dumnezeu, pentru ca dreapta credinta sa se intareasca si sa sporeasca si toata crestinatatea sa fie ingradita si pazita prin sfintele tale rugaciuni, de certurile cele lumesti si de toata dezbinarea si neintelegerea. Si pentru ca Domnul Dumnezeul nostru sa ne acopere si sa ne apere de tot raul: de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de incalcarea noastra de alte neamuri, de robie, de prapadul razboiului, de toate bolile si ranile cele aducatoare de moarte si de cumplita moarte cea prin dezlantuirea puterilor fara de zagaz ale firii. Roaga pe Ziditorul tuturor, facatorule de bine, sa dea: pace lumii, liniste vazduhurilor, ploaie la buna vreme, roada imbelsugata pamantului, bunastare poporului, intelegere sotilor, ascultare copiilor, iubire de fii parintilor, dragoste frateasca tuturor, indreptare pacatosilor, spor duhovnicesc celor alesi, ravna multa catre Domnul, preotilor, virtute calugarilor, inalta intelepciune ierarhilor si sanatate tuturor. Iar pe noi cei ce ne-am adunat la aceasta sfanta pomenire a ta, ne miluieste, indraznitorule catre Dumnezeu. Ca, prin mijlocirea ta, cu folosinta rugaciunilor tale si cu harul lui Hristos Dumnezeu, viata lina si fara de pacat sa ni se daruiasca, spre a vietui cu buna cuviinta in veacul acesta, si de partea starii de-a stanga, la infricosatoarea judecata a toata lumea, sa fim scutiti, si in partea celor de-a dreapta sa ne invrednicim a fi, impreuna cu toti cei din veac bineplacuti Domnului.
Amin.


                           Rugaciune speciala catre Sfantul Iosif cel Nou de la Partos
Cu umilinta si evlavie ne plecam astazi genunchii inaintea slavei Marelui Dumnezeu, Cel ce te-a marit pe tine, Preasfinte Parintele nostru Iosife, si prinos de cinstire si de multumita ii aducem, pentru ca ni te-a daruit fierbinte rugator si puternic ocrotitor in ceruri. Ca tu, ca un izbavitor ai fost trimis, de sus, dreptmaritorilor crestini din partile Banatului, la vreme de stramtorare; si, ca un bun pastor si parinte, cu dragoste si cu intelepciune, i-ai pastorit pe dansii, chip de smerenie, de infranare si de curatie facandu-te tuturor, cu nevointele tale pustnicesti, cu postul, cu privegherea si cu rugaciunea. Pentru aceasta, inca mai-inainte de mutarea ta la vesnicele locasuri, te-ai invrednicit de darul cel mai presus de fire al minunilor; cununa biruintei s-a impletit tie in ceruri, si la cetele sfintilor si ale dreptilor, celor ce, de la inceputul veacului, au bineplacut lui Dumnezeu, te-ai adaugat. Iar noua, pe pamant, ai binevoit a ne lasa cinstitele tale moaste, ca pe un izvor de daruri si tamaduiri celor ce alearga la tine cu credinta. Drept aceea, si noi acum, cu bucurie si cu dragoste te laudam pe tine, sfinte ierarhe, si cinstire de obste facandu-ti, cu evlavie sarutam sfintele tale moaste si cu smerenie ne rugam tie: ocroteste Biserica ta, tara aceasta si pe toti cei ce cu credinta si cu dragoste cheama intr-ajutor numele tau cel sfant. Si ca unul ce stai inaintea fetei Ziditorului tuturor, indraznire avand catre Dansul, ajuta-ne cu mijlocirile tale si roaga-L, parinte sfinte, milostiv sa fie noua, iertare de pacate sa ne daruiasca si de toata reaua intamplare sa ne izbaveasca; credinta cea dreapta sa o intareasca; intaratarile eresurilor sa le strice, cu puterea Preasfantului Sau Duh; dragostea sa o inmulteasca; ura sa o stinga; razboaiele sa le inlature si pacea a toata lumea desavarsit sa o intemeieze. Si asa, virtutilor tale urmand, Sfinte Iosife, neincetat sa sporim in credinta, in dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele si in toata fapta cea buna, ca sa ajungem toti la limanul cel mult dorit al mantuirii. Si, laudand, pana la sfarsitul veacului, pururea cinstita pomenirea ta, cu inimi curate sa cantam: Marire Tie, Dumnezeule, Cel mare si minunat intre sfinti, in vecii vecilor.
Amin.

POVĂTUIRI DE MARE FOLOS DE LA CUVIOSUL SERGHIE:

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....

 “Când sufletul ţi-e tulburat, aleargă la căinţă;
de n-ai căinţă, căieşte-te de necăinţa ta!”
· Nu-i om care să se simtă în largul său pe acest pământ. Asta ne e crucea.
· Nu crede că eşti rob pe viaţă păcatului. Nădăjduieşte cu tărie în mila lui
Dumnezeu. Că la El e multă milă şi iertare. De-I cerem, pe dată ne iartă şi ne
izbăveşte.
· Să nu deznădăjduieşti nicicând pentru greşelile din zilele trecute. Ia-ţi viaţa în orice
zi de la început. Şi socoteşte ziua de azi ca pe cea din urmă. Altminteri, după cuvântul
părintesc, e timp pierdut.
***
· Mai de folos îi este omului să aibă voinţa slabă, decât una tare. Ca să-şi vadă
neputinţa şi slăbănogeala. Altminteri, se trufeşte cu puterea sa şi, plin de sine, se
leapădă de Dumnezeu.
· Marea iscusinţă a vieţii duhovniceşti e să lucreze omul cu puterea lui Dumnezeu,
nu cu puterile sale. Marea înţelepciune este să-L ai pe Domnul sălăşluit în tine.
· De vrei să faci un lucru cât de mic, cheamă-L pe Dumnezeu în ajutor. Fă-le pe toate
ca în faţa Lui, şi fără El nimica să nu faci. Că spune Domnul: „Cel care nu adună
cu Mine risipeşte” (Lc 11, 23).
· Puterea împotrivirii la păcat e de la Dumnezeu, şi se câştigă cu rugăciunea.
· Teme-te de mândrie. E cel dintâi şi mare vrăjmaş. Pe îngeri i-a făcut să cadă.
· De ai vreun mic câştig duhovnicesc, nu te împăuna cu părerea de sine. Nu aduna
comoară pentru tine, ci îmbogăţeşte-te în Dumnezeu.
· Smerenia s-o cauţi mai întâi de toate. Că fără ea nimic nu poţi să faci. Smerenia e
mântuire iute.
· Cată smerenia, nu sfinţenia. Că fără smerenie, sfinţenia-i curată amăgire. Că
pentru lipsa smereniei au ajuns draci căzuţi duhurile îngereşti şi sfinte.
· Trăieşte aşa ca să-L mulţumeşti pe Dumnezeu, nu pe tine. Mulţumirea de sine e
primejdioasă.
· La baza bolilor mintale nu stă sexualitatea, cum zice Freud, ci mândria.
· Centrarea pe sine este începutul bolii mintale. Boala mintală se întemeiază pe
socotirea propriei persoane drept centru al lumii.
***
· Nu-i om pe lume cu psihic sănătos. Tot omul are în el toate bolile. Cel care pare
sănătos şi normal, este cel care ajunge să-şi stăpânească boala şi s-o ţină în frâu.
Bolnavul mintal însă nu-şi mai poate controla boala, şi ea iese la iveală.
· Duhovnicul e şi psihiatru. Până la urmă, rădăcina bolii mintale e o nepuţinţă a
sufletului. Totul are sens duhovnicesc, duhovnicescul le cuprinde pe toate. Şi
tratamentul duhovnicesc poate tămădui, adesea, boala mintală.
· Un psihiatru care nu-i şi om duhovnicesc poate să aline boala, îl poate aduce din nou
în lume pe bolnav, îl poate face să trăiască alături de ceilalţi oameni. Dar n-are ce-i
da sufletului său, nu-i poate arăta sensul existenţei sale. Asta numai duhovnicul
poate s-o facă.
***
· Pururea să avem căinţa tâlharului pe cruce. Că nu ştim lungimea vieţii.
· Dacă eşti tulburat în vremea rugăciunii, alungă tulburarea şi te căieşte de tulburarea ta.
De nu-ţi e inima zdrobită, iarăşi să te căieşti. De nu te poţi căi, căieşte-te de
neputinţa ta. Şi aşa, pururea stăruie în căinţă.
· Sileşte-te spre căinţă. De n-ai râvnă spre căinţă, roagă-L pe Dumnezeu să-ţi ierte
lipsa de râvnă.
· Când sufletul ţi-e tulburat, aleargă la căinţă; de n-ai căinţă, căieşte-te de necăinţa
ta. Ca pururea să biruie căinţa.
· Pocăinţa nu-i doar plângere de o clipă a păcatului, ci e necontenită mustrare a
inimii.
· De eşti creştin, fă din căinţă firea sufletului tău. Căinţa nu doar cere iertarea de
păcate, îşi cunoaşte încă neputinţa şi nimicnicia în faţa lui Dumnezeu. E însoţită
de smerenie, de frica de Dumnezeu şi aducerea-aminte de moarte. Petrece pururea în
ea. Ca s-o afli, cere-o de la Dumnezeu, şi ca pururea s-o ai, pururea cere-o.
· Începe orice lucru cu căinţa. Şi rugăciunea tot aşa s-o începi. Împacă-te întâi cu
Dumnezeu, ca să nu te rogi cu păcat. Că rău rugându-se oarecând un hoţ de cai la
Sfântul Nicolae, a fost mustrat de sfânt şi aruncat într-o groapă cu hoituri, ca să-şi
cunoască din acea duhoare urâciunea rugăciunii sale.
· La rugăciune, uneşte-ţi mintea cu inima. Şi vezi de-i bine răsădită acolo. Iar calea
unirii e căinţa. Şi prin căinţă intrând în ascunzişul inimii, aflăm acolo ferire de
primejdii şi adăpost.
· De moleşeală şi puţinătate de suflet să te căieşti ca de păcat, silindu-te să-ţi vii în
fire.
· Pentru răceala sufletului să te căieşti, că e păcat.
· Căieşte-te că nu-i iubeşti de ajuns pe oameni, că nu te dor necazurile lor.
· Căieşte-te că nu eşti sfânt, căieşte-te de starea ta jalnică.
· „Greşiţi ai noştri”, pe care îi iertăm, ca să primim iertare, sunt şi cei pe care nu-i
placem pentru că sunt altfel decât noi.
***
· Mulţi talanţi are omul, dar puţin câştig, că-i iroseşte în vremea vieţii sale.

· Adevărata ta viaţă, omule, e în ceruri. Începe s-o trăieşti de aici, de pe pământ.
· Pururea să fim ca cel ce-aşteaptă să-i vină trenul dintr-o clipă în alta şi-i gata să se
urce în el.
· Cele duhovniceşti sunt cu adevărat, şi-s mai adevărate decât cele pământeşti şi
văzute. Însă pe ele numai ochiul inimii le vede.
· Despre teama de Judecata ce va să fie: Cată la Împărăţie ca un călător, fără grijă de
ziua de mâine, pururea gata de drum. Şi neştiind ceasul plecării, fii pururi treaz, cu
candela nestinsă.
· De trândăvie şi deznădejde scăpăm de cugetăm la moarte şi, după cuvântul părintesc,
de socotim fiecare zi ca pe cea din urmă. Că numai aşa vezi că n-ai vreme de
pierdut, şi nu amâni rugăciunea. Că în orice clipă poţi muri, în noaptea asta chiar,
si-n cele ce vei fi aflat, în acelea vei fi judecat, după cum spune Domnul. Să ne
îngrijim, dar, întotdeauna să fim împăcaţi cu Dumnezeu şi cu oamenii.
· Trăieşte ziua de azi şi lasă grija zilei de mâine, că îngrijorarea n-o schimbă cu
nimic. Să nu-ţi pierzi timpul, irosindu-ţi clipa. De clipa de acum să te îngrijeşti,
veghind să ai mereu ulei în lampă ca fecioarele înţelepte, şi-n toată clipa gata să-L
primeşti pe Mire. Asta să ne fie grija, cum suntem aici şi acum. Că aşa cum vom fi
aflaţi, aşa vom fi judecaţi de Hristos.
***
· Tainele cele dumnezeieşti nu se iscodesc cu mintea, ci se primesc cu inimă
credincioasă, şi atunci ni se arată desluşit.
· Duhovnicia e a vieţii, nu a minţii.
· Temeiul poruncilor dumnezeieşti e viaţa, nu ştiinţa. Nu cerceta, dar, cu mintea la
ce-s bune. Dacă scrie pe ceva „otravă”, te fereşti, nu guşti să vezi de e aşa sau nu.
***
· Fugi de îndoială ca de dracul. Nu citi Scripturile cu duh îndoit, că vine dracul în
chip de teolog şi ţi le tâlcuieşte el cu viclenie. Cu credinţa, taie pe dată şirul
vorbelor lui.
· Nu sta de vorbă cu dracii, nu le fă pe voie. Nu lua aminte în nici un chip la şoptirile
lor.
· De te cuprind ispitele, zbate-te să scapi, ca omul prins de vâltoare. Ţine la viaţa
sufletului cum ţii la viaţa trupului.
· De se aprinde în tine flacăra ispitei, stinge-o iute cu apa rugăciunii, până nu se
înteţeşte pârjolul. Nu sta nepăsător, revino-ţi iute şi respinge-o iute. Zbate-te şi
strigă, ca un om luat de şuvoi. Moliciunea în vreme de ispită e moarte curată.
· Ispita e şarpele muşcător. Cum l-ai simţit că muşcă, loveşte-l şi taie-i capul.
· Zicea unul dintre Părinţi: „De pofteşti trup, mergând la morminte vezi ce rămâne din
frumuseţea lui”.
· Cugetele de hulă arată fără puţinţă de tăgadă că Necuratul există. Că sunt
cumplit de înfricoşătoare, cum omul nu poate gândi. E bine că-şi dă arama pe faţă,
că îndeobşte lucrează pe furiş, şi nu cunoaştem tăria vrăjmăşiei sale şi nu ştim cu ce
duşman hain avem de luptat. Numai aşa putem să-l vedem. Împotriveşte-te, leapădăte,
nu le lăsa să-ţi intre în suflet, nu sta de vorbă cu ele nicidecum. Nu te înfricoşa.
După cum spun Părinţii, e o ispită bine ştiută a vieţii duhovniceşti. În Scara aflăm
multe învăţături în această privinţă. Când, la rugăciune, dracul ne aduce astfel de
gânduri, încă mai mult să ne ţinem de ea, punând împotriva lucrării lui lucrarea
noastră, prin chemarea lui Iisus.
***
· Cunoaşte omul când harul s-a sălăşluit în el? Uneori ştie. Alteori însă Domnul ne
lasă în neştiinţă, ca să nu ne mândrim. Cum ştii că harul sălăşluieşte în tine? Pur şi
simplu simţi. Sfântul Serafim de Sarov spune însă că astăzi omul a pierdut simţirea
prezenţei lui Dumnezeu.
· De te înfruntă cineva în duh de ceartă, din pricina credinţei, cere în inima ta
luminare şi înţelepciune de la Duhul Sfânt, ca să ştii ce să-i spui şi cum.
· Cel nărăvit în păcat nu poate osebi cugetele şi nu-şi vede păcatele, socotindu-le
slăbiciuni omeneşti, cu neputinţă de îndreptat.
· Nu pune pe seama vremurilor şi a lumii slăbiciunea sufletului tău.
· Nu-i rău că truda nu-ţi aduce nici o bucurie. Că n-am venit pe lume ca să ne
desfătăm. Ci suferinţa-i zestrea noastră pământească. Ba, rău este să-ţi placă
munca ta, să-ţi faci din ea un idol, să-i dai tot sufletul tău, lăsând de o parte ce e cu
adevărat de preţ. Veselie să-ţi aducă lucrarea celor duhovniceşti. Iar munca să-ţi fie
nevoinţă, spre încercare, cum este pentru călugăr ascultarea care-l rupe de la
rugăciune şi slujbe. Socoteşte-o uneltitoarea răbdării, că multă răbdare cere munca. Şi
sila de muncă n-o socoti păcat de nu-ţi vatămă sufletul. Îndur-o cu gândul la
Dumnezeu şi rugăciune. Şi fă-o bine, aşa cum se cuvine, ca să nu sufere alţii din
pricina ta. Şi cu iubire, luare-aminte şi bunăvoinţă să te porţi cu cei cu care împarţi
povara muncii. Să-ţi fie încă munca spre smerire, cugetând că pentru nevrednicia
noastră ni s-a dat treaba asta de rând pe care-o facem, şi nu alta mai de soi.
· Înstrăinarea nu-i nici silă de viaţă şi de lume, nici nepăsare. Sfântul Ioan Scărarul
istoriseşte că, minunându-se de smerenia unui monah, care primea cu linişte
batjocurile, l-a întrebat cum a ajuns la o asemenea nepătimire. Iar acela i-a răspuns:
„Pentru ce aş lua aminte la nişte oameni de nimic?”. Şi sfântul încheie, suspinând:
„Am văzut atuncea în ce adânc de răutate căzuse“.
(din: Jean-Claude Larchet, Tine candela inimii aprinsa. Învăţătura parintelui Serghie,
Editura Sophia, Bucuresti, 2007)

Sfaturi Duhovnicesti

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...


Cuviosul Paisie Aghioritul despre SFANTA LITURGHIE, IMPARTASIRE si pomenirea la PROSCOMIDIE

- Parinte, cand se savarseste Dumnezeiasca Liturghie, trebuie ca de fiecare data sa existe cineva care sa se impartaseasca?

- Da, pentru ca scopul principal al Dumnezeiestii Liturghii este impartasirea credinciosilor, fie si a celor putini care sunt pregatiti. Caci mai toate rugaciunile sunt citite de preot pentru credinciosii care se vor impartasi. De aceea, cel putin unul trebuie sa se impartaseasca. Fireste, se poate intampla ca nici unul sa nu fie bine pregatit. Aceasta e altceva. Este bine insa sa se impartaseasca macar un copil mic, chiar si un prunc. Si daca nu se afla nimeni, atunci Liturghia ramane numai ca sa se impartaseasca preotul si sa se pomeneasca numele. Dar aceasta sa fie o exceptie si nu o regula.

Oricine poate trai faptele Noului Testament la fiecare Liturghie. Sfanta Proscomidie este Betleemul, Sfanta Masa este Sfantul Mormant si Mantuitorul rastignit este Golgota. Toata creatia se sfinteste prin Dumnezeiasca Liturghie, prin prezenta lui Hristos. Sfintele Liturghii tin lumea. Este infricosator ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Nu suntem vrednici de aceasta! Exista preoti care in fiecare Liturghie traiesc aceasta Taina infricosatoare. Mi-a spus un cleric ca un preot foarte simplu si bun ii spunea:

“Imi vine foarte greu sa consum Sfintele. Imi cad lacrimile mele cele murdare in Sfantul Potir; nu le pot tine si pentru asta mult ma mahnesc”.

Si plangea. Iar acela i-a spus:

“Spune-I lui Hristos sa-mi dea si mie putine lacrimi murdare”.

- Parinte, de ce coborati din strana atunci cand preotul se inchina pentru Sfanta Liturghie?

- Cobor, pentru ca in vremea aceea cand se roaga preotul, Dumnezeu ii trimite harul dumnezeiesc ca sa-l slobozeasca de slabiciunile lui, pentru a putea savarsi Sfanta Liturghie. Atunci si credinciosii trebuie sa se roage cu evlavie ca si ei sa primeasca har.

Dumnezeiasca Liturghie incepe cu Proscomidia. Cateodata Dumnezeu iconomiseste sa intelegem si sa traim si noi Sfintele Taine! Atunci cand eram paraclisier, mi s-a intamplat urmatorul lucru. Odata, atunci cand preotul facea Proscomidia, in vreme ce spunea: “Ca o oaie la junghiere s-a adus”, am auzit gemete de miel pe Sfantul Disc. Iar cand a spus “Se junghie Mielul (si Fiul) lui Dumnezeu”, am auzit zbierat de la Sfanta Proscomidie. Infricosator! De aceea le spun preotilor sa nu pregateasca de mai inainte Sfanta Proscomidie si dupa aceea sa faca celelalte in mod formal. Adica nu trebuie sa taie prescura de mai inainte si in clipa aceea numai sa aseze Sfantul Trup pe Sfantul Disc si sa spuna: “Se junghie Mielul lui Dumnezeu” si “Ca o oaie la junghiere s-a adus”, dupa ce deja au scos Sfantul Trup. Numai atunci cand spun aceste cuvinte trebuie sa ia copia si sa insemne prescura. Adica sa-L “junghie” atunci cand spun: “Se junghie Mielul lui Dumnezeu”.

Atunci cand preotul suna clopotelul in vremea Proscomidiei sa pomeniti si voi in taina numele, sa participe si inima voastra la durerea fiecarui suflet ce-l pomeniti, fie viu, fie adormit. Sa aduceti in mintea voastra, in general, toate cazurile oamenilor, si pe cei pe care ii aveti in mod deosebit in atentia voastra, si sa spuneti: “Maria, Nicolae… Tu stii, Dumnezeule, problemele lor. Ajuta-i! “. Daca vi se dau nume ca sa le pomeniti, pomeniti-le la cateva Sfinte Liturghii, unele la trei, altele la cinci, si dupa aceea sa se pomeneasca si celelalte. De ce sa ai pe unii pe care ii pomenesti mereu si pe altii care au nevoie sa nu-i pomenesti deloc? Aceasta n-o inteleg.

Nume de catolici, de martori ai lui Iehova etc. nu este bine sa-i pomenesti la Sfanta Proscomidie. Pentru acestia nu se pot scoate miride si nici parastas nu se poate face. Pentru sanatatea si luminarea lor ne putem ruga, chiar si paraclis putem face.

- Parinte, unii preoti spun ca nu vor sa liturghiseasca adesea, ca sa nu se obisnuiasca.

- Nu este corect sa spuna asa ceva preotul. Este ca si cum ar spune: “Nu merg regulat la rudele mele, ca sa ma primeasca mai bine atunci cand le fac o vizita”. Este nevoie insa de pregatire. Sfanta Impartasanie vindeca, sfinteste pe cel ce se nevoieste. Cum sa-l ajute pe unul care nu se nevoieste? Ce sa schimbe Hristos, daca insusi omul nu se schimba?

Odata, la Pestera Sfantului Atanasie, era un staret cu doi ucenici. Unul era ieromonah si celalalt ierodiacon. Intr-o zi au mers ucenicii la o bisericuta sa slujeasca. Preotul insa invidia mult pe diacon, deoarece diaconul era mai inteligent si indemanatic la toate. Dar nici diaconul nu ajuta situatia, avand un fel egoist de a fi. Preotul s-a pregatit la exterior, citind rugaciunile de impartasanie si facand toate canoanele necesare. Din pacate insa, n-a facut lucrul cel mai important pregatirea launtrica, adica sa se spovedeasca cu smerenie ca sa alunge din inima sa invidia, care nu dispare prin schimbarea hainelor noastre si spalarea capului. Astfel, doar cu aceasta pregatire exterioara a mers la Infricosatorul Jertfelnic sa liturghiseasca. Insa de indata ce a inceput sa proscomideasca, ce s-a intamplat? S-a auzit deodata un vuiet mare si vede cum pleaca Sfantul Disc de la Proscomidie si dispare. Prin urmare, n-au mai putut liturghisi. Daca nu i-ar fi impiedicat Bunul Dumnezeu in felul acesta si preotul ar fi liturghisit in aceasta stare duhovniceasca in care se afla, gandul imi spune ca ar fi patit un mare rau.

- Parinte, daca se intampla ceva in timpul Sfintei Liturghii, ea se poate intrerupe?

- Cand se savarseste Sfanta Liturghie, preotul n-o poate lasa neterminata orice s-ar intampla. Si razboi de s-ar anunta, trebuie s-o savarseasca. Si dusmanii sa vina afara de biserica, va cauta numai sa se grabeasca putin, ca s-o termine. Va ajuta Dumnezeu sa o savarseasa. Dar trebuie sa avem incredere in Dumnezeu; sa nu ne temem.

Liturghisitorul Celui Prea inalt trebuie sa aiba multa luare aminte, curatie si acrivie. Preotii sunt mai presus de ingeri. Sfintii ingeri isi acopera fetele lor in vremea Dumnezeiestii Euharistii, in timp ce preotul o savarseste”.

(din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Cu durere si cu dragoste pentu omul contemporan“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

HRANA PENTRU SUFLET: COMPLECTARE LA CATEHEZA

HRANA PENTRU SUFLET: COMPLECTARE LA CATEHEZA "Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...
COMPLECTARE LA CATEHEZA

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



COMPLECTARE LA CATEHEZA: „În fiecare duminică
să mergem la Sfânta Biserică!“

Motto: „Adevăratul semn al morţii sufleteşti este îndepărtarea de slujbele Bisericeşti. Omul care şi-a pierdut interesul pentru Dumnezeu, mai înainte de toate începe să evite mersul la Biserică, la început tinde să vină la slujbe mai târziu, iar apoi încetează de tot să mai intre în Sfânta Biserica Ortodoxă a lui Dumnezeu“

(Cuviosul Varsanufie de la mănăstirea Optina).

Iubiţi credincioşi,

De foarte multe ori vine câte un credincios la mine şi îmi spune: „Părinte, ce pot face că nu-mi merge bine deloc, cred că am făcături?“. Şi atunci eu îl întreb: „Ca să lămurim această problemă a făcăturilor, spuneţi-mi mai întâi dacă mergeţi în fiecare duminică la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie“.

„Nu, părinte, de ce să mint, că m-ar bate dumnezeu!“
„Dar posturile de miercuri şi vineri la ţineţi?“
„Câteodată, foarte rar, doar vinerea.
„Dar v-aţi spovedit şi v-aţi împărtăşit cel puţin de patru ori pe an, în cele patru posturi mari?“
„Nu, părinte, asta chiar n-am făcut-o din copilărie“.
„Vă rugaţi şi dumneavoastră dimineaţa, la prânz şi seara, când vă aşezaţi şi când vă sculaţi de la masă?“
„O, nu părinte, păi lucrul ăsta nici măcar n-am ştiut că trebuie făcut“.
„V-aţi făcut sfeştenie la casa unde locuiţi măcar o dată pe an?“ „N-am făcut-o niciodată“.
„Aveţi candelă în casă?
„Nu, N-avem candelă“.
„Dar icoane aveţi pe pereţii camerelor unde locuiţi?“
„Nu avem pe pereţi, avem numai din acelea mici, pe care le ţinem în portofel să ne meargă bine“. Şi atunci i-am spus:
„Iată că nu ai făcături, ci ai puţinătate de credinţă, adică dumneata eşti creştin ortodox doar prin Taina Sfântului Botez, în rest te comporţi ca şi un păgân care nu vine duminica la Sfânta Biserică, pentru că de fapt el nici nu crede în Iisus Hristos“.
Şi ca să fiu mai clar, iată ce ne îndemnă Sfântul Ioan Gură de Aur: 

„Rămâi în Sfânta Biserică Ortodoxă şi nu vei fi trădat de Biserică; iar de fugi din Biserică, nu este vinovată Biserica. Că de vei fi înăuntrul Bisericii, nu intră lupul; iar de vei ieşi afară te va pierde fiara. Nu este de vină stâna la aceasta, ci nerăbdarea şi necredinţa ta; că nimic nu este mai tare decât Biserica. Nădejdea ta să fie Biserica: mânturiea ta să fie Biserica; scăparea ta să fie Biserica, căci este mai înaltă decât cerurile şi mai desfătată decât pământul şi niciodată nu îmbătrâneşte, ci întotdeauna înfloreşte“. CITESTE MAI DEPARTE AICI

http://babylenutapentrusuflet.blogspot.ro/2013/06/complectare-la-cateheza.html

DESPRE RUGACIUNE

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Parintele Arsenie Papacioc ne spunea :

- Ce este rugăciunea, părinte?
- Rugăciunea este, de fapt, totul. Rugăciunea... Inima ta în inima lui Dumnezeu! Educaţia aceasta a prezenţei inimii tale în inima lui Dumnezeu... Indiferent ce vorbeşti, rugaciunea este o tăcere adâncă şi o stare dincolo de închipuirea omenească. O vorbire cu Dumnezeu, dar nu cu vorbe omeneşti. Ne depăşeşte cu totul... Rugăciunea este necesară, rugăciunea este viaţa noastră...
Cel mai important lucru este să nu pierdem timpul!
Dacă am ajunge la sensibilitate, ne-am da seama de câte ne-a păzit
Dumnezeu să nu murim...

Aici greşim... că nu ai ce ai, ci ai ceea ce dai. Şi... nu să dai ce ai, ci să dai ceea ce eşti.

SFANTUL .NECTARIE,Taumaturgul

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos..

Unul dintre cei mai populari sfinti ai Greciei de astazi este Sfantul Nectarie Taumaturgul.
El poate fi considerat contemporan cu noi, ca unul ce a trait intre 1846 si 1920 si ca unul care ne-a lasat drept mangaiere moastele sale intregi, ce pot fi atinse. De asemenea, el este permanent aproape de noi, prin puterea rugaciunilor sale, prin puterea facatoare de minuni ce izvoraste din moastele sale, prin sentimentul ca cel care crede in el nu va fi niciodata singur. Smerenia si naivitatea sa copilareasca l-au facut pe Sfantul Nectarie sa treaca aproape neobservat prin viata. El a fost si este intotdeauna alaturi de cei ce au nevoie de ajutorul sau, devenind o prezenta marcanta a spiritualitatii universale dupa mutarea sa la Domnul.

Copilul ce iI scria lui Iisus

Sfantul Nectarie s-a nascut la 1 octombrie 1846, de ziua Acoperamantului Maicii Domnului, in Selymbria (Silivria) Traciei, in nordul Greciei, aflata sub dominatie turceasca pana astazi.

Parintii sai, oameni saraci, dar credinciosi, l-au botezat Anastasis (gr. „inviere“). Copilului i s-a oferit o frumoasa educatie crestina, lucru evident mai tarziu.
Dornic sa isi continue studiile, la varsta de 14 ani se hotaraste sa plece la Constantinopol.
La plecarea vaporului este consemnata o prima minune. Fiind sarac, nu este primit de capitan pe vas. Insa vaporul nu a reusit sa porneasca decat dupa ce Anastasis a fost lasat sa urce. Mai mult, in timpul calatoriei el potoleste o furtuna cu ajutorul cruciulitei daruite de bunica sa, in care era inserat un fragment din lemnul Sfintei Cruci. In Constantinopol lucreaza din greu pentru a se intretine. Ramanand fara haine si pantofi, scrie o scrisoare, cu adresa: „Pentru Domnul nostru Iisus Hristos – In ceruri“, pe care o da unui vecin negustor sa o puna la posta. Impresionat, negustorul ii raspunde in aceeasi maniera, trimitandu-i un pachet cu cele necesare si semnand: „De la Hristos pentru Anastasis“.
Pana la varsta de 20 de ani, Anastasis a lucrat ca pedagog si dascal pentru clasele mici la Scoala Metocului Sf. Mormant. Impletea munca si lecturile din Sfanta Scriptura si Sfintii Parinti cu participarea la slujbe.

Mitropolitul exilat

La varsta de 20 de ani se retrage in insula Hios, in satul Liti, unde este numit invatator. Cand a implinit 27 de ani, a intrat in obstea manastirii de aici, Nea Moni, fiind calugarit trei ani mai tarziu, cu numele Lazar, de catre mitropolitul Gheorghe de Hios. Acelasi mitropolit il va hirotoni diacon cu numele Nectarie. In aceasta manastire s-a remarcat ca un bun predicator. Ascultandu-l, un om instarit, Ioan Hiotis Horemis, se va oferi sa il ajute sa isi continue studiile. Astfel, a plecat la Atena, urmand timp de trei ani liceul, pe care l-a absolvit cu rezultate deosebite. A urmat apoi si Facultatea de Teologie din Atena, pe care a terminat-o in 1886, urmand ca dupa absolvire sa slujeasca in Egipt. In 1886, Nectarie a fost numit predicator principal al Patriarhiei alexandrine si este hirotonit preot. Timp de trei ani a slujit in Biserica „Sf. Nicolae“ din Cairo. In 1889, Patriarhul Sofronie l-a hirotonit Mitropolit onorific de Pentapolis. Nu dupa multa vreme insa, cei care il invidiau au reusit sa obtina destituirea sa. Nectarie a fost nevoit sa se intoarca in Grecia in 1891.

Ctitor al Manastirii "Sfanta Treime" din Eghina

La inceput, mitropolitul exilat a dus o viata plina de lipsuri, undeva in afara Atenei. Dupa sapte luni, a fost angajat ca preot predicator in cadrul Mitropoliei de Evvia. Privit la inceput cu suspiciune, a castigat repede increderea oamenilor. In 1894 a fost numit director al Seminarului Teologic Rizareion din Atena. Conducand exemplar seminarul, a detinut aceasta functie pana in 1908. A demisionat, pentru a intemeia o manastire de maici. Era un vis mai vechi, pe care l-a realizat prin intemeierea Manastirii „Sfanta Treime“ din Insula Eghina, el fiind duhovnic. Aici a muncit cot la cot cu angajatii manastirii, imbracat intr-o rasa veche si ponosita si rostind mereu rugaciunea lui Iisus.

Moastele sale sunt izvoratoare de mir

Sfantul s-a mutat la Domnul la 8 noiembrie 1920, la varsta de 74 de ani, fiind inmormantat intr-o camera de langa biserica ctitorita de el insusi. A cunoscut dinainte ziua mutarii sale la Domnul, descriind momentul in cele mai mici detalii. Intins in sicriu, din trupul sau au inceput sa izvorasca picaturi de mir, inmiresmand aerul. Dar Sf. Nectarie a savarsit minuni inca din timpul vietii, insa firesc si fara a se mandri. Imblanzea serpii, alunga lacustele rosii, aducea ploaia in vreme de seceta, vindeca bolnavii. Scopul lui nu era sa faca insa minuni, cum insusi marturisea, ci sa ajute poporul stramtorat de saracie. Minunile s-au inmultit dupa mutarea sa la cele ceresti. O prima minune a fost savarsita imediat dupa adormirea sa. Maicile de la Eghina, venite sa pregateasca trupul sau neinsufletit, au scos vesta de lana pe care o purta si au asezat-o, din intamplare, pe patul vecin, unde zacea un paralitic. Simpla atingere a hainei a fost suficienta ca bolnavul sa se ridice din patul suferintei si sa mearga, spre uimirea tuturor celor ce nu ii mai dadeau nici o sansa. Sf. Nectarie s-a invrednicit si de darul neputrezirii. Moastele sale, izvoratoare de mir, au fost descoperite in 1953, aratandu-se si astazi lucratoare prin rugaciunile lui inaintea Sf. Treimi.

Casa romaneasca a Sfantului Nectarie

Cei ce doresc sa se inchine moastelor Sf. Nectarie si sa ii ceara ajutorul, dar nu pot ajunge in Grecia, pot merge la Manastirea Radu-Voda din Bucuresti, aflata in apropiere de Biserica Bucur, cea mai veche biserica a capitalei. Manastirea, ctitorie a lui Alexandru Mircea si Mihnea Turcitul, a avut o istorie zbuciumata, fiind distrusa de mai multe ori. A fost rectitorita de Patriarhul Iustinian Marina, care a dorit sa fie inmormantat aici. Pictura a fost realizata de arhim. Sofian Boghiu, de la Manastirea Antim. Reactivata in 1998, manastirea il are astazi ca staret pe P.S. Varsanufie Prahoveanul, obstea numarand 15 monahi. Avand hramul „Sfanta Treime“, manastirea are un al doilea ocrotitor in persoana Sf. Nectarie Taumaturgul. Fragmente din moastele sale se afla intr-o racla asezata sub un baldachin in partea dreapta a bisericii. Acestea au fost daruite in 2002 de un arhiereu grec, aflat in vizita la manastirile din Romania. Plecat la drum avand asupra sa o cutiuta cu fragmente din moastele Sf. Nectarie, pe care insa nu stia unde trebuia sa le lase. La Radu-Voda va afla ca staretul de aici, Varsanufie, fiind bolnav, a mers la Eghina si s-a rugat fierbinte Sf. Nectarie. Intr-o noapte, Sfantul i s-a aratat in vis, spunandu-i nu numai ca se va vindeca, dar si ca va ajunge episcop. Auzind acestea, arhiereul grec si-a dat seama ca aici trebuia sa lase racla cu moastele Sf. Nectarie. Astfel, Manastirea Radu-Voda devine casa pentru Sf. Nectarie.

CALATORIA LA CER

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...


„Biletul se vinde la agenţia pietăţii”

Preţul biletelor:

CLASA I, TREN ACCECELERAT:

Credincioşii Bisericii Ortodoxe care s-au păstrat în viaţă „curaţi şi nevinovaţi ca pruncii” (Luca 18, 17)

Mucenicii care au avut „Duhul lepădării de sine” (Matei 16, 24-27) şi cei dăruiţi cu totul dragostei lui DUMNEZEU (Matei 19, 21; 10, 40-42).

CLASA II, TREN DIRECT:

Credincioşii care, păcătuind, se pocăiesc, „îşi mărtuirsesc păcatele lor la duhovnic”, apoi îşi întăresc credinţa prin fapte bune – „Rugăciune, Post şi Milostenie” – şi se hotărăsc pe viitor „a nu mai păcătui” (Matei 16, 19; Ioil 2, 12).

CLASA III, TREN OBIŞNUIT:

Credincioşii care „Păzesc poruncile lui DUMNEZEU şi ale Bisericii”, cu îndeplinirea datoriilor către aproapele (Ioan 2, 1-12).

CLASA IV, TREN SPECIAL:

Cei ce „se pocăiesc la bătrâneţe” şi cu „multe lacrimi” în ceasul morţii (Luca 23, 39-43), apoi îşi rânduiesc după moarte „Rugăciuni şi jertfe” pentru iertarea păcatelor (Ioan 14, 14; Marcu 12, 39-44).

Există şi OBSERVAŢII:

1. Bilet pentru întoarcere nu există.

2. Trenuri de plăcere nu sunt.

3. Copiiii mici până la şapte ani călătoresc gratis, ajunge numai să fie botezaţi ortodox.

4. Călătorii sunt rugaţi a nu lua cu ei nimic altceva decât numai faptele bune, pentru că la fiecare staţie sunt făcute controale.

5. Fiecare bilet, pentru a fi valabil, trebuie ca să fie pecetluit cu sfinţenie în cele „Şapte Taine ale Bisericii Ortodoxe”.

6. Fiecare om trebuie să observe ca biletul său să nu fie fals: trebuie să aibă „Pecetea Bisericii Ortodoxe, cu semnul Sfintei Cruci pe el”.

7. Biletul acesta se dă imediat după naştere numai de către „Preotul Bisericii”, în faţa unui martor numit „Naş” şi a altor credincioşi.

8. Îndată ce ai acest bilet cu semnul crucii şi numele tău pe el, nu uita că eşti dator „Să urmezi întocmai vieţii acelui sfânt” ce ţi s-a ales de pe calendarul creştinesc.

9. În fiecare Duminică şi sărbătoare vizează-ţi biletul „La Biserică” cu numele „Tuturor Sfinţilor”, şi în special să porţi viza „Sfintei Fecioare Maria”, cu mare cinste.

10. Pentru ca să nu ţi-l fure cineva, trebuie să-l păstrezi bine la lumina „Învăţăturii lui HRISTOS prin Biserică”.

11. Pentru înlăturarea bolilor molipsitoare din vremea călătoriei, călătorul trebuie să aibă cu sine: „Rădăcina credinţei” înfrunzită, precum şi frunzele „Nădejdii” şi cu florile cele mirositoare ale „Iubirii de străini”, crinii „Curăţeniei” cu frumoasele roade ale „Lepădării de sine”.

12. Toate acestea să le lege în mănunchi cu funia „Blândeţii”, să le aşeze în vasul „Rugăciunii”, să fiarbă în focul „Dragostei”, să le stropească cu apa „Smereniei”, apoi să le acopere cu „Acoperământul Tăcerii”.

13. Călătorul să lase toate acestea la lumina „Cugetării” şi să guste din ele în fiecare dimineaţă şi seară.

14. Pentru a trece prin toate cele 24 vămi până la Casa lui DUMNEZEU, leagă sub sacul tău „Smerenia” şi deasupra „Ascultarea”, în urmă umple golul cu „Omorârea poftelor” şi-l leagă bine cu „Neclevetirea”.

15. Înainte să meargă „Milostenia”.

16. Pe cap să fii uns cu untdelemnul ce poartă numele de „Credinţa Ortodoxă”.

17. În toate împrejurările vieţii să chemi în ajutor „Răbdarea”.

18. În timpul acestei călătorii a vieţii pământeşti, urmează mai întâi regulat la Sfânta Biserică.

19. Respectă cele patru posturi, în care apropie-te cu credinţă, la „Scaunul mărturisirii”, de duhovnicul tău.

20. Acolo arată-ţi biletul tău de drum, faptele tale, pentru care trebuie ca să plăteşti, orice ţi se va cere, cu frică şi cutremur.

21. Vezi că sunt „şefii de trenuri” şi fac controale! La urmă, pentru potolirea foamei şi a setei, vizează-ţi biletul la Sfânta Împărtăşanie, apoi mergi în drumul tău.

Dându-ţi acest sfat bun, pe care-l vei urma, sper, ne vom întâlni desigur în Împărăţia Cerurilor. Amin. (Preot Isaia)

Să nu-i mai judecăm pe preoţi!!!

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Sfântul părinte Arsenie Boca

„A osândi pe preoţi e lucrul cel mai uşor şi cel mai fără rost. Să fim

drepţi: slujba preoţilor e sfântă, darul lor e de la Dumnezeu, e sfânt.

Că firea lor pământească mai dă uneori

prilej de sminteală, iară să fim drepţi:

neavând cum să vină altfel decât prin

naştere din trupuri pământeşti în care

mişună pornirile fărădelegilor ca şerpii

şi rod înclinările patimilor ca viermii,

sigur că ei vor fi covârşiţi de

moştenirea aceasta şi nu-şi vor putea

îndeplini fără umbră trimiterea lor de la Dumnezeu. Chemarea le este

învăluită, vor şovăi în hotărâri (Isaia 28:7) biruindu-se de lume, în loc

ca ei să biruie lumea. Sigur că aceştia, prin viaţa lor, nu vor lăsa

poporul să creadă, şi aşa se vor sălbătăci oile asupra păstorului şi vor

face bucurie lupilor. în jurul lor se va întări întunerecul a toată

neştiinţa şi va începe foametea, nu de pâine, ci de Cuvântul lui

Dumnezeu, pâinea cea din Cer. Sarea pământului o vor călca-o

oamenii în picioare şi aşa vine că: Şi preotului i se va întâmpla ca şi

poporului (Isaia 24:2). Dar, de toată starea asta rea a lucrurilor are să

dea seama şi poporul, căci toată decăderea e de la părinţi începătură.

Iată în ce mare măsură milostivirea lui Dumnezeu e atârnătoare de

oameni. Dreptatea însă nu mai e atârnătoare de oameni, aceştia trebuie

să o sufere fără de tocmeală. Iubirea şi sabia lui Dumnezeu lucrează

neîntrerupt şi deodată între oameni: pentru fiecare, după cum îi

trebuie; asta nu numai fiindcă oamenii sunt amestecaţi, dar şi pentru

că fiecare ins îşi are vremile sale când îi străluceşte milostivirea,

precum şi vremi când îl prigoneşte sabia - ca să vie iarăşi la starea de

milostivire. În toată această întoarcere a lucrurilor, preotul, şi în

general dreptul, îşi are slujba sa de-a tălmăci tainele iconomiei divine,

înduplecând spreolaltă amândouă părţile, şi pe om şi pe Dumnezeu.

De multe ori dreptul o păţeşte, că primeşte săgeţi din amândouă

părţile”. Sursa: Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii

Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Mărturiile Sfinților Părinți cu privire la parastase

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

1. "Învăţătura celor doisprezece Apostoli", una dintre cele mai vechi cărţi ale Bisericii noastre, porunceşte să se săvârşească parastase pentru cei morţi la trei zile, la nouă, la patruzeci şi la un an.

2. Tertulian (+240-250 d. Hr.) unul dintre cei mai vechi scriitori bisericeşti, pomeneşte mereu despre Liturghiile ce s-au săvârşit pentru cei morţi şi mai ales în cartea sa "Despre coroană".

3. Sfântul Mucenic Ciprian (+258 d. Hr.), într-una din epistolele sale, ne face cunoscut că datoria principală a vechilor creştini era să aducă jertfe şi rugăciuni pentru cei adormiţi.

4. Istoricul bisericesc Eusebiu, descriind înmormântarea măreaţă a Sfântului Constantin cel Mare în Biserica Sfinţilor Apostoli, spune că trupul fericitului său suflet "s-a contopit cu poporul lui Dumnezeu, învrednicindu-se de dumnezeieşti slujbe şi liturghii".

5. Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului (330-337) săvârşea în fiecare zi Sfânta Liturghie pentru Valentinian, Teodosie şi Sotiro.

6. Fericitul Augustin (354-430) după ce a săvârşit înmormântarea maicii sale, spune că, deşi trupul ei se afla în mormânt, el săvârşea "după obicei jertfa pentru mântuirea sufletului ei". Deoarece, precum el însuşi spune mai jos, mama lui nu considera nimic altceva mai important decât a i se pomeni numele la Sfânta Liturghie. De asemenea el a scris o întreagă carte despre cei adormiţi cu titlul "De cura pro mortuis".

7. Sfântul Chiril al Ierusalimului, în "Catehezele" sale spune că, după sfinţirea Cinstitelor Daruri "pomenim şi pe cei morţi, mai întâi pe patriarhi, apostoli, prooroci, mucenici, ca pentru rugăciunile şi mijlocirile lor, să primească Dumnezeu rugile noastre".

8. Sfântul Ioan Damaschin a alcătuit o lucrare completă cu titlul "Despre cei adormiţi în credinţă".

9. Sfântul Ioan Gură de Aur, referitor la aceasta, spune: "Nu s-au legiferat acestea la întâmplare de către dumnezeieştii Apostoli, adică faptul de a ne aduce aminte în timpul Înfricoşătoarelor Taine de cei care au plecat din această viaţă, căci aceia au cunoscut că mult câştig şi mare folos sufletesc se dobândeşte din aceasta" (Omilia 4 la Epistola către Filipeni).

10. Sfântul Noul Mucenic Iacov, în 1520, atunci când era dus la mucenicie, a poruncit ucenicilor lui să-i facă parastasele după rânduiala Bisericii.

11. Sfântul Nectarie din Eghina, cel de curând proslăvit, a întocmit o lucrare cu titlul: "Despre nemurirea sufletului şi despre sfintele parastase", în care prin nenumărate texte patristice şi întâmplări din vieţile sfinţilor Bisericii noastre dovedeşte folosul pe care îl aduc parastasele.

(Ieromonah Benedict Aghioritul, Parastasele și folosul lor)

ADORMIREA NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU:

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

                                        LA ADORMIREA NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU:
                                          SĂ PRĂZNUIM DUHOVNICEŞTE ŞI SĂ DORIM
                                                       ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR

Fraţilor şi părinţilor, târguri se fac în multe părţi după vremi, cum se fac acum în Nicomidia. Oamenii se duc la acestea ca să vândă şi să cumpere, şi apoi se risipeşte adunarea şi se strică târgul în puţină vreme.
Tot aşa şi viaţa fiecărui om este vremelnică. Dar bâlciul sufletesc unul şi nestricat este, iar neguţătoria nu se face cu aur, cu argint, cu haine şi cu alte lucruri pământeşti, ci cu mântuirea sufletului, cu viaţa veşnică, cu împărăţia cerească. Pentru acesta s-ar cădea să avem mai multă grijă, fiind marea noastră datorie, însă oamenii puţin grijesc de aceasta, ci se îndeletnicesc cu toată osârdia de cele trecătoare şi vremelnice ale lumii şi îşi cheltuiesc toată viaţa fără de folos.
Dar noi, fraţilor, să nu pierdem neguţătoria cea bună, adică mântuirea sufletului, ci auzind pe Domnul zicând: „ca împărăţia cerurilor este în inima voastră ", să ne nevoim în toate zilele ca să o câştigăm. Nu cu argint
sau cu aur, ci cu credinţă dreaptă şi cu viaţă curată, cu ascultare şi cu răbdare, cu smerenie şi cu blândeţe şi peste toate, cu dragostea care adună şi leagă toate gândurile într-o unime desăvârşită. Acest lucru L-a zis Hristos în Evanghelie: „Că asemenea este împărăţia cerurilor cu omul neguţător,care căutând mărgăritare bune şi aflând un mărgăritar de mult preţ, a mers de şi-a vândut toată avuţia sa şi a cumpărat acel mărgăritar nepreţuit".
 Deci, fraţilor, pricepeţi bine, că voi sunteţi neguţătorii buni, care aţi lăsat toate lucrurile voastre, bucuria lumii şi toate celelalte din lume şi în locul lor aţi cumpărat binele nepreţuit, mărgăritarul de mult preţ, pe Iisus Hristos Dumnezeul nostru, fiindcă aţi primit crucea şi aţi venit pe urma Lui, în sfinţenie şi dreptate.
Deci, fiindcă la orice ţară se face bucurie şi veselie, să fim şi noi veseli, treji, cu priveghere la acest praznic dumnezeiesc, agonisind  mântuirea noastră. Iar neguţătorul iscusit toate le dă pentru mântuire şi niciodată nu se îndărătniceşte. Bunul cumpărător primeşte necinstea în locul laudei.
 Bun câştig are cel care face acest lăudat schimb, adică dă sângele său şi primeşte Duh dumnezeiesc prin răbdare şi prin supunere.
Dar fiind cuvântul nostru pentru slujbe, vă sfătuiesc să nu ne arătăm cu nebăgare de seamă către fraţii care se află în slujba bucătăriei, că mult se ostenesc, nici să mâhnim cumva pe ceilalţi care poartă greutatea altora, ci
întocmai cu noi să-i socotim şi astfel împlinind legea lui Hristos prin dragoste, să mângâiem şi pe cei ce grijesc de cele trebuincioase mânăstirii, socotindu-i ca nişte buni iconomi în Domnul, încă să cinstim şi pe cei ce se
ostenesc, cu smerenie, la cântările bisericii, că au plată mai multă decât toţi.
Aţi văzut şi aţi priceput ce este viaţa călugărească, neguţătoria fericită, cu care au neguţătorit sfinţii noştri părinţi cu multă bucurie. Şi noi  neguţătorind bine, cu bucurie ne vom întoarce la locaşul nostru, precum
cântă fericitul David: „întoarce-te suflete al meu la odihna ta, că Domnul te-a miluit". Acest glas, toţi să ne învrednicim a-l zice la ceasul morţii şi să câştigăm viaţă veşnică în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sfântul Teodor Studitul

Despre clevetire

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos..

O! Creştine, ia aminte la pilda de mai jos şi citind cu luare aminte, să-ţi fie frică să mai judeci sau să osândeşti pe cineva, căci altfel ANTIHRIST te numeşti, dacă judeci pe aproapele tău şi pe toţi fraţii tăi din lumea asta.

Nu eu spun asta, ci Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Cu un singur „Of!“ sau cu un oftat acuzator, judecăm şi locul lui Dumnezeu îl răpim. Despre vorbăria (clevetirea) de ore întregi, ce-am mai putea spune? Citiţi mai jos şi veţi înţelege...

Povestit-a un bătrân:

„Şezând eu odinioară la pustie, a venit un frate de la chinovie pentru cercetare. Deci îl întrebam eu cum se mai află părinţii în mănăstire, iar fratele îmi zice: Bine! cu rugăciunile tale.
Apoi l-am întrebat despre un frate, care avea nume rău şi mi-a zis: „Crede-mă părinte că încă nu s-a izbăvit de acel nume“
(adică tot mai păcătuieşte)”. Iar eu (zice bătrânul) cum am auzit aceasta, am zis: „Of!“
Şi îndată ce am zis aceasta, mi-a venit somn si se făcea că mă aflu înaintea Sfântului loc al Căpăţânii (adică la Sfânta Golgota).
Şi am văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos răstignit între doi tâlhari. Atunci eu m-am pornit să mă închin. Şi dacă am mers  până aproape, a poruncit Domnul către Sfinţii Îngeri care erau lîngă El, zicând: „Scoateţi-l afară că Antihrist este, căci mai înainte de a judeca Eu, a judecat el pe fratele său!“
 Deci fiind eu gonit de acolo, am voit să ies şi mi s-a apucat haina (ca un fel de mantie scurtă) în uşa care s-a închis degrabă, iar eu lăsând-o acolo, am ieşit şi îndată m-am deşteptat.
Socotind eu în minte cele ce am văzut, am zis către fratele ce venise: „Rea este ziua aceasta pentru mine!” Iar el a întrebat:

„Pentru ce părinte?“

Atunci i-am povestit lui cele ce am văzut şi am zis: „Haina aceea pe care o purtam pe deasupra, era acoperământul lui Dumnezeu, care era peste mine, şi m-am lipsit de ea. După aceea a zis bătrânul: am făcut şapte ani rătăcindu-mă prin pustii, nici pâine gustând, nici sub acoperiş intrând şi nici cu oamenii vorbind, până ce L-am văzut iarăşi pe Domnul la Sfânta Golgota,
şezând şi poruncind să mi se dea haina. Acela a fost semnul iertării“.
Fraţilor, Sfinţii Părinţi ai pustiei şi ai neagonisirii, ce I-au slujit  Domnului toată viaţa lor în rugăciuni neîncetate, în postiri aspre şi privegheri de toată noaptea, ne învaţă şi ne spun că: „Mai bine este a
mânca din carne şi a bea vin, decât a mânca din carnea fraţilor prin clevetire“.
Că precum şarpele odinioară numai şoptind a scos pe Eva din rai, tot asemenea cu şarpele este şi cel care cleveteşte (adică vorbeşte de rău pe cineva), pentru că şi sufletul celui care aude se pierde şi cel
care cleveteşte nu se mântuieşte.

A zis cineva unui bătrân:

„Voiesc să postesc”. Iar bătrânul i-a zis: „Sfântul Prooroc Isaia spune, că de vei încovoia grumazul tău ca pe un lanţ şi ca pe un belciug, nici aşa nu se va chema primit postul tău. Ci mai degrabă
stăpâneşte-ţi limba şi gândurile cele rele“.

18 reguli de comportament la Sfânta Liturghie !

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

1. Să fii împăcat cu toţi.
2. Să vii cât mai devreme la biserică, înainte de începerea Sfintei Liturghii.
3. Să te închini cu evlavie la sfintele icoane.
4. Să nu săruţi sfinţii pe faţă.
5. Femeile şi fetele să fie îmbrăcate în rochii sau fuste lungi necrăpate – nu cu pantaloni ca bărbaţii – să fie acoperite cu basma pe cap.
6. Să aduci un mic dar la Sfântul Altar, prescuri, lumânări, tămâie, pomelnic pentru toţi ai casei.
7. Să te aşezi la locul tău – bărbaţii în dreapta şi femeile în stânga (sau în faţă şi în spate, dacă aşa e rânduiala locului).
8. Să nu vorbeşti în timpul slujbei.
9. Nu ai voie să te mai închini la icoane, nici să mai aduci daruri la Sfântul Altar, după începerea Sfintei Liturghii, pentru a nu tulbura slujba, pe care să o asculţi cu evlavie.
10. Să faci semnul Sfintei Cruci corect, nu în batjocură, fluturând mâna de mai multe ori, fără să ştii nici tu ce voieşti să faci.
11. Cei care se împărtăşesc, după ce se cântă la strană „Unul Sfânt Unul Domn Iisus Hristos...” se închină la icoane, apoi îşi cer iertate celor din jur şi se apropie de Sfântul Altar.
12. Când preotul iese cu Sfântul Potir, te aşezi în genunchi şi zici rugăciunea: „Cred Doamne şi mărturisesc...” şi celelalte ce urmează, apoi te ridici şi treci în faţa Sfântului Potir pentru a primi Sfintele Taine.
13. Te întorci prin partea stângă, iei sfânta anafură cu grijă.
14. Mergi la locul tău şi citeşti rugăciunile de mulţumire.
15. În ziua în care te-ai împărtăşit, nu ai voie să mai săruţi icoane ori să arunci ceva jos din gură.
16. După terminarea slujbei mergi acasă, faci 3 închinăciuni şi zici rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat...”.
17. Să povesteşti la cei de acasă care nu au mers la sfânta biserică, tot ce ai auzit din Apostol, Evanghelie şi predica spusă de preot.
18. Să serveşti masa, apoi să te odihneşti având în minte sfânta rugăciune şi păstrând în suflet bucuria Liturghiei.
(Reguli culese de la intrarea în biserica Mănăstirii Hurezi )