IA-TI CRUCEA SI MERGI DUPA HRISTOS

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...



de Sfantul Luca al Crimeei

Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si scape sufletul, il va pierde; iar cine va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va scapa. (Marcu 8, 35)

Aceste cuvinte ale lui Hristos, cuvinte de o mare profunzime, pot trezi la multi dintre voi nedumerire. Cum spune Domnul ca daca vrei sa-ti mantuiesti sufletul trebuie sa-l pierzi? Cum vine asta? Doar noi tindem sa ne mantuim sufletul, iar Domnul spune ca daca vom dori aceasta il vom pierde. Prin urmare ca sa-ti mantuiesti sufletul, trebuie sa-l pierzi, sa-l pierzi de dragul Domnului Iisus Hristos insusi si pentru Evanghelie. Ce inseamna aceasta? Cum sa intelegem aceasta?

Desigur, nu poate fi nimic contradictoriu in cuvintele lui Hristos. Trebuie sa le intelegem corect. Iata ce raspuns ne da Domnul la aceasta nedumerire:

Oricine vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie.

Daca vom implini aceasta, atunci ne vom mantui sufletul.

Ce ne trebuie ca sa putem implini aceste cuvinte ale lui Hristos? Trebuie sa ne lepadam de noi insine, sa ne luam crucea si sa mergem dupa Domnul Iisus Hristos. Deci trebuie sa ne gandim cum sa implinim aceste trei conditii puse de Domnul.

Ce inseamna sa te lepezi de sine?

Lepadarea de sine inseamna sa renuntam la propria intelegere a cailor vietii, sa renuntam la ceea ce ravnim, dupa voia inimii noastre. Inseamna sa lepadam complet acea cale a vietii pe care ne-am trasat-o singuri, inseamna sa renuntam in intregime la voia proprie, la ratiunea proprie. Este ceva strain aceasta, irealizabil? Sigur ca nu! Voi stiti ca atunci cand ucenicul invata meserie, el trebuie sa se conduca in intregime dupa indrumarile mesterului, trebuie sa se supuna intocmai mesterului; sa implineasca toate indrumarile lui si sa lucreze asa cum spune mesterul. Ucenicul nu indrazneste sa invete ceva singur, sa se abata de la indrumarile mesterului. Cand omul ia hotararea sa mearga pe calea monahismului si vine in manastire, prima cerinta care se impune este deplina taiere a voii proprii. Lui i se da un invatator batran din randul monahilor, destul de experimentat in viata duhovniceasca, si ucenicul trebuie sa indeplineasca intocmai tot ce-i va cere batranul. El nu va indrazni sa faca nici un pas, sa savarseasca nici o fapta fara binecuvantarea batranului. Nu va indrazni sa gandeasca altfel decat gandeste batranul. Trebuie sa-si respinga in intregime voia sa si sa traiasca dupa voia indrumatorului sau. Doar asa va deveni un monah adevarat.

La razboi, voi stiti ca orice soldat este obligat sa se supuna intocmai ordinelor conducerii superioare, dar si conducatorului inferior. El nu indrazneste sa judece si sa critice dispozitiile acelora, ci trebuie sa indeplineasca exact aceste ordine, trebuie sa fìe gata de orice, chiar si de moarte, si sa nu indrazneasca sa riposteze. Iata ce inseamna in viata obisnuita, in viata lumeasca, lepadarea de voia proprie!

O astfel de lepadare ne cere Domnul Iisus Hristos, o deplina lepadare: tot ce ni se pare de dorit, corect si rational, lepadare de toate caile inventate, trasate de noi, ale vietii si activitatii noastre. Trebuie sa lepadam neconditionat tot ceea ce gandim, ce ne dorim. Trebuie sa devenim ascultatori de Domnul Iisus Hristos, ascultatori pana la capat, ascultatori pana la moarte.

Trebuie sa ne uram sufletul nostru, fìindca Domnul Iisus Hristos, dupa cum citim in Evanghelia lui Luca, a spus:

Daca vine cineva la Mine si nu uraste chiar si sufletul sau insusi, nu poate sa fìe ucenicul Meu (Luca 14, 26)

Cum vine aceasta, de ce trebuie sa ne uram sufletul? E foarte simplu. Trebuie doar sa ne uitam bine in el, sa cautam in abisurile sufletului nostru. Si atunci vom vedea ce se petrece in acesta. Acolo, pe intuneric, misuna serpii – serpii minciunii, desfraului, lacomiei pantecelui, hotiei, chiar si ai uciderii. Toti acesti serpi misuna si sunt nenumarati. Oare noi nu uram serpii, nu-i distrugem, oare nu ne ferim de ei? Si atunci, vom iubi serpii care se cuibaresc in inima noastra? Noi trebuie sa-i uram, trebuie sa ne uram sufletul nostru daca in el misuna serpii. Si sunt putine calitati pentru care meritam dragoste si multe pentru care meritam ura. Daca veti vedea ca pe umerii vostri sta o camasa urat mirositoare, murdara, oare n-o veti calca cu picioarele? Daca omul pacatos se va uita in sufletul sau, atunci va vedea ca imbracamintea sufletului lui este asemanatoare camasii lui urat mirositoare. Si lui ii va fi dezgustator si neplacut, va uri aceasta camasa, va uri sufletul sau, care este imbracat atat de rusinos.

Vedeti ca nu este nimic straniu in aceasta cerinta a lui Hristos, ca cel ce vrea sa mearga dupa Dansul sa-si urasca sufletul.

Trebuie sa-ti urasti mandria si indoiala care ne poruncesc sa construim viata noastra, sa ne punem propriile scopuri ale vietii in prim plan.

Trebuie sa indepartam aceasta, sa rupem acest paienjenis prafuit, pe care l-am impletit, construindu-ne planurile vietii noastre. Trebuie sa rupem toate acestea, sa ne luam ramas bun de la toate. Trebuie sa uram sufletul nostru, sa lepadam voia noastra, planurile noastre de viata, ratiunea noastra, si smerit sa plecam voia sub jugul usor al lui Hristos.

Sa-I intindem Domnului Iisus Hristos mana care freamata si Il cheama:

“Doamne! Nu voi merge pe calea proprie, voi merge dupa Tine, condu-ma Tu!”

Numai atunci va fi posibila pentru noi urmarea lui Hristos. Si atunci nu va mai parea nimic straniu in aceste cuvinte ale lui Hristos. Daca Domnul ne duce unde Insusi a mers, daca Domnul cere de la noi sa ne luam crucea, si sa mergem dupa El, unde vom merge oare?

Daca ne este incredintata crucea atunci sigur nu vom merge la veselie, nu la sarbatoare, ci vom merge acolo unde trebuie sa mearga cei care isi duc crucea. Trebuie sa mergem pe Golgota, urmandu-l pe Iisus Hristos pana la capat, trebuie sa mergem dupa El chiar si pana la moarte.

Ce fel de moarte cere de la noi Domnul Iisus Hristos? Oare moarte fizica, pe cruce, pe care El singur a rabdat-o? Nu, nu aceasta moarte o cere El de la noi. El cere altceva. Cere ca noi sa fim ascultatori , smeriti cu desavarsire, ca sa-l urmam pe El, Care s-a micsorat pe Sine Insusi:

Care, Dumnezeu fiind in chip n-a socotit o stirbire a fi El intocmai cu Dumnezeu, ci S-a desertat pe Sine, chip de rob luand, facandu-Se asemenea oamenilor, si la infatisare aflandu-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultator facandu-Se pana la moarte – si inca moarte pe cruce (Filipeni2, 6-8).

Cum El a fost ascultator Tatalui Sau, asa si noi trebuie sa-I fim ascultatori pana la capat. El ne duce la moarte, insa nu la una de care ar trebui sa ne temem. El cere de la noi sa indeplinim cuvintele lui Pavel:

Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus si-au rastignit trupul impreuna cu patimile si cu poftele (Galateni 5, 24).

El cere ca trupul nostru, pacatele noastre sa le rastignim pe cruce si sa le omoram. Cere sa rastignim pe cruce pacatele noastre, asa cum El a pironit pacatele intregii lumi pe Crucea Sa. Cere ca noi sa rastignim pe omul cel vechi, care nu traieste dupa poruncile Lui. Cere ca pe omul vechi, care se afla in stapanirea diavolului, sa-l dispretuim, sa-l aruncam ca o haina veche si murdara si sa incepem o viata noua, viata unui om renascut, care merge pe calea cea dreapta.

Acest lucru il cere de la noi Hristos. Aceasta trebuie sa indeplinim, fìindca altfel, daca nu vom da la o parte toata necuratia sufletului nostru, nu vom uri aceasta necuratie, nu se poate vorbi ca inima noastra sa fìe curata, ca in ea sa straluceasca lumina lui Hristos.

Ca sa straluceasca soarele, trebuie sa se imprastie intunericul noptii. Pentru a fi proaspat aerul in locuinta noastra, trebuie sa fìe curat.

La fel si cu sufletul nostru – daca nu ne vom lepada de toata necuratia, daca nu vom rastigni pe cruce trupul nostru, care putrezeste in pacate, cum vom putea merge dupa Hristos?


Dar trebuie sa stim ca, daca vom face aceasta fapta mare, vom avea de dat o lupta grea si lunga, fiindca omul cel vechi pe care l-am lepadat, pe care l-am rastignit pe cruce, este o fiara cumplita. Si cu cat mai mult il vom bate, cu cat mai mult il vom rastigni, cu atat mai manios el se va impotrivi. Nu ne va lasa niciodata in pace. Si noi vom lupta cu aceasta fìara pana la sfarsitul vietii noastre.


Stim din Vietile Sfintilor ca toti au dus pana la capatul vietii o lupta neostenita cu acest om vechi, pe care l-au rastignit pe cruce. Stim ca multi ani a suferit cumplit Cuvioasa Maria Egipteanca, dupa ce si-a parasit viata cea desfranata, plina de lux, goliciune si mangaieri si a plecat in pustie. Stim cum o chinuiau permanent imaginile vietii de mai inainte. I se aratau bucate dulci si gustoase, cu care era obisnuita, inseta dupa vinurile scumpe pe care le avea inainte, inseta dupa mangaierile dragostei si dupa stralucirea vietii in Alexandria. Se chinuia cu aceste ademeniri pe care i le cerea trupul, omul vechi, care nu voia s-o lase in pace. I-au trebuit multi ani de lupta, ca la sfarsitul vietii sa poata dobandi linistea sufletului pe care o dorea.

O astfel de lupta au dus toti sfìntii si o asemenea lupta ii revine fiecaruia dintre cei care au hotarat sa urmeze cuvintele lui Hristos - sa se lepede de sine pana la dispretuirea sufletului propriu, sa-l rastigneasca pe cruce pe omul vechi si sa mearga dupa Hristos. El va trebui sa parcurga un drum lung, spinos. Si nu trebuie sa se opreasca niciodata pe aceasta cale, fiindca a te opri in viata duhovniceasca inseamna sa te intorci inapoi, inseamna sa pierzi tot ce ai acumulat, bun si sfant. Trebuie sa te grabesti, trebuie sa mergi neclatinat, sa mergi neobosit inainte, inainte si tot inainte.

Cine a fost mai mare ca Sfantul Apostol Pavel, care a fost ridicat pana la al treilea cer si a vazut fericirea dreptilor? Cine se poate compara cu el in hotararea de a-si rastigni trupul? Cine indrazneste sa spuna ca si dansul:

Acum nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine, pentru mine toata lumea este rastignita pe cruce?

Si iata acest om mare priviti ce spune: Fratilor, eu inca nu socotesc sa fi cucerit (indreptarea), dar una fac: uitand cele ce sunt in urma mea si tinzand catre cele dinainte, alerg la tinta (Filipeni 3, 13). El tinde inainte, fiindca tinta pusa in fata lui este mare, sfanta si extrem de greu de atins. El se grabeste, fuge. Si noi, oare, sa nu ne grabim, sa nu fugim, daca vom merge pe calea pe care a mers Apostolul Pavel si care ne-a fost aratata de Domnul Iisus Hristos?

Iata ce inseamna sa te lepezi de sine si sa mergi in urma lui Hristos!

Dar ce inseamna sa-ti iei crucea?

Domnul spune ca fiecare dintre noi trebuie sa-si ia crucea. Ce inseamna aceasta? Ce fel de cruci avem noi? Crucile sunt diferite de la om la om, fiindca Dumnezeu a pregatit pentru fiecare o cruce a sa. Este foarte important sa intelegem care este crucea noastra, pe care ne-a oferit-o Dumnezeu. E periculos sa ne inventam noi singuri cruci, cu toate ca acest lucru se intampla foarte des. Crucea vietii pamantesti este pregatita de Dumnezeu pentru fìecare dintre noi – cea a vietii de familie, a celei sociale. Si omul, chiar luand hotararea sa mearga dupa Hristos si sa-si duca crucea, chiar lepadandu-se de sine, nu va putea face nimic daca isi va inventa siesi o cruce care i se pare mai potrivita. De exemplu, cand cineva a hotarat de unul singur ca trebuie sa mearga in manastire sau in pustie si acolo sa se mantuiasca.

Aceasta cale, aceasta cruce este pregatita de Dumnezeu nu pentru multi, iar pentru cea mai mare parte a oamenilor sunt pregatite alte cruci, pe care oamenii nu sunt inclinati sa le numeasca cruci.

Ce fel de cruci sunt pregatite pentru majoritatea dintre noi? Cruci simple nu la fel cum purtau mucenicii, nu la fel ca cele pe care le duceau ascetii in pustie pana la sfarsitul vietii. Noua ne sunt pregatite alte cruci. Viata noastra, viata tuturor oamenilor este plina de amar, de tristete si suferinta si toate aceste amaraciuni, intristari si suferinte sufletesti – sociale si de familie - constituie crucea noastra. O casatorie nereusita, o alegere nereusita a profesiei, oare provoaca putine suferinte? Putin trebuie sa rabde omul care a avut un mare necaz? Boli grele, umilire, necinste, ruinarea averii, gelozia dintre soti, defaimarea – tot ce-i rau, nu este oare aceasta crucea noastra?

Anume aceasta este crucea noastra, crucea majoritatii oamenilor. Asemenea suferinte indura si sunt obligati sa duca toti oamenii, desi ei nu vor asta. Oamenii care Il urasc pe Hristos, oamenii care au respins calea lui Hristos oricum isi duc crucea suferintelor lor.

In ce consta diferenta dintre ei si crestinii care isi duc crucea? Diferenta sta in faptul ca cei din urma o poarta cu supunere, prin aceea ca nu-L hulesc pe Dumnezeu, ci smerit, plecandu-si capul, poarta pana la sfarsitul vietii crucea grea, urmandu-L pe Domnul Iisus Hristos, o poarta de dragul Lui si a Evangheliei, o poarta din dragoste fierbinte fata de Hristos, pentru ca mintea si toate dorintele lor sunt supuse invataturilor Evangheliei.

Pentru ca omul sa indeplineasca invatatura Evangheliei, pentru a merge pe calea lui Hristos, trebuie sa-si duca crucea supus si neobosit, fara s-o blesteme ci binecuvantand-o. Si atunci va indeplini porunca lui Hristos, fiindca s-a lepadat de sine, si-a luat crucea si a mers dupa Hristos, a mers pe o cale lunga, acea cale despre care Domnul Iisus Hristos a spus ca este ingusta, plina de spini dar care duce in Imparatia cerurilor.

Iar noi toti vrem ca si calea vietii acesta sa fie larga, neteda, fara spini, mizerie, pietre si intepaturi, ca ea sa fie presarata cu flori. Domnul ne arata o alta cale – calea suferintelor. Trebuie sa stim ca pe e aceasta, oricat de grea ar fi, daca ne vom indrepta din toata inima spre El, El Insusi ne va ajuta minunat. Ne va sustine atunci cand vom cadea. Ne va intari, ne va incuraja si ne va mangaia. Si atunci vom intelege cuvintele Apostolului Pavel despre faptul ca necazul nostru de acum, usor si trecator, ne aduce mai presus de orice masura, slava vesnica covarsitoare (II Corinteni 4, 17). Atunci aceste suferinte ale vietii noastre scurte vor parea usoare.

Cand vom parcurge aceasta cale, care pare cumplita si grea doar la inceput, cand vom simti harul lui Dumnezeu care ne intareste pe aceasta cale, atunci cu bucurie si cu smerenie ne vom duce crucea si, mergand, vom sti ca prin aceasta ni se deschide intrarea in Imparatia cerurilor.

Iata ce inseamna sa-ti urasti sufletul, sa urasti necuratia lui, sa lepezi pe omul cel vechi pentru a-l mantui pe el, nemuritorul, care este destinat uniunii cu Dumnezeu.

Cine isi va pierde astfel sufletul, il va mantui si acela va fi cu Hristos.

Sa va invredniceasca pe voi pe toti Domnul nostru Iisus Hristos de vesnica, slavita si nesfarsita cu El, cu Tatal Lui Cel Sfant si cu toate cetele sfintilor ingeri!

30 septembrie 1945

(Din: Sfantul Luca al Crimeei, Predici, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009)
www.razbointrucuvant.ro

HRANA PENTRU SUFLET: Pomelnicul de fiecare zi

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Pomelnicul de fiecare zi

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


urmeaza lincul...

HRANA PENTRU SUFLET: Pomelnicul de fiecare zi

Pe care este dator atat monahul cat si mireanul sa-l citeasca in fiecare zi, cu umilinta, cu osardie si cu evlavie.

PENTRU SFÂNTA BISERICA

Adu-Ti aminte, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, de mila si de indurarile Tale cele din veac, pentru care Te-ai intrupat si de voie ai rabdat rastignire si moarte, ai inviat din morti, Te-ai inaltat la cer si ai sezut de-a dreapta lui Dumnezeu si Tatal, pentru mantuirea tuturor celor ce cred drept in Tine.

Cauta spre smerenia si rugaciunea tuturor celor ce cu toata inima Te cauta pe Tine. Pleaca-Ti urechea si auzi smerita mea rugaciune, a nevrednicului robului Tau,intru miros de buna mireasma duhovniceasca, pe care o aduc Tie pentru poporul Tau.

Mai intai, adu-Ti aminte de soborniceasca si apostoleasca Ta Biserica, pe care ai castigat-o cu scump sangele Tau intemeiaz-o, intareste-o, lateste-o, inmulteste-o, impac-o si o pazeste nebiruita de portile iadului in veci, iar intaratarile ce se pornesc asupra ei le potoleste.

Stinge navala paganilor, pornirile ereticilor degrab le sfarama, le dezradacineaza si intru nimic le intoarce, cu puterea Sfantului Tau Duh ( o inchinaciune ).

PENTRU CEI VII

Mantuieste, Doamne, si miluieste pe dreptcredinciosul tau popor. Supune sub picioarele lui pe tot vrajmasul si potrivnicul si sadeste in inima lui cele bune si de pace pentru sfanta Biserica; ca sa vietuim, prin linistea lui, viata lina si fara de galceava, in dreapta credinta, indeplina crestinatate si curatie ( O inchinaciune ).

Mantuieste, Doamne, si miluieste pe prea sfintitii patriarhi ai lumi isi Prea Sfintitul si indreptatorul Sinod, pe arhiepiscopul ( sau episcopul ) nostru ( numele ), pe toti prea sfintitii mitropoliti, arhiepiscopi si episcopi ortodocsi, pe preoti, diaconi si pe tot clerul bisericesc, pe care i-ai pus sa pastoreasca turma Ta cea cuvantatoare si, pentru rugaciunile lor, miluieste-ma si ma mantuieste si pe mine pacatosul ( O inchinaciune ).

Mantuieste,Doamne, si miluieste pe dreptcredinciosii carmultori al tarii, pe mai-marii ostilor, pe capeteniile oraselor si satelor si pe toti binecredinciosii si de Hristos iubitorii ostasi ( O inchinaciune ).

Mantuieste, Doamne, si miluieste pe parintele nostru staretul ( numele ) si pe fratii nostri cei intru Hristos si, prin rugaciunile lor, mantuieste-ma si pe mine pacatosul ( Numai pentru calugari; o inchinaciune ).

Mantuieste, Doamne, si miluieste pe parintele meu, duhovnicul ( numele ) si-mi iarta pacatele prin rugaciunile lui. ( O inchinaciune ).

Mantuieste, Doamne, si miluieste pe toti cei ce se ostenesc si slujesc si pe cei ce cu osardie au slujit in sfant locasul acesta, fratii nostri, cu lucrul mainilor ; pe cei pusi in ascultari ; iconomi,ajutori de iconomi si pe cei impreuna cu dansii ostenitori, pe slugile mirenesti, pe lucratorii de pamant ai acestei sfinte manastiri si pe toti ortodocsii crestini catre Tine ( O rostesc numai calugarii; o inchinaciune ).

Mantuieste, Doamne, sl miluieste pe parintii mei ( numele )pe fratii, surorile, pe toate rudeniile cele dupa duh si dupa trup si pe prieteni ; si le daruieste lor pacea Ta, indestulandu-i cu bunatatile cele lumesti si cu cele mal presus de lume ( O inchinaciune ).

Mantuieste, Doamne, si miluieste sfintele manastiri din Sfantul Munte,din Tara Romaneasca si de pretutindenea si pe parintii si fratii mei,care vietuiesc si petrec intr-insele ; si ma miluieste si pe mine,pacatosul, pentru rugaciunile lor ( O inchinaciune ).

Mantuieste, Doamne, si miluieste, dupa multimea indurarilor Tale, pe toti sfintii ieroschimonahi, ieromonahi, ieroschidiaconi, ierodiaconi,schimonahi si monahi, schimonahii si monahii, si pe toti cei ce cu evlavie si cu infranare vietuiesc prin manastiri, prin pustii, prin pesteri, prin munti, prin inchisori, prin crapaturile pietrelor, prin ostroavele marilor, in orice loc si latura si care slujesc si se roaga Tie cu crestineasca, dreapta si buna credinta. Usureaza-le povara,mangaie-i in necaz si-i intareste in nevointa, cu puterea Ta ; iar prin rugaciunile lor, daruieste-mi si mie iertare de pacate ( O inchinaciune ).

Mantuieste, Doamne, si miluieste pe batrani si pe tineri, pe saraci si pe sarmani, pe vaduve si pe cei ce se afla in neputinte, in griji, in nevoi, in rele patimiri, in robii, in temnite si in inchisori si, mai ales, pe cei izgoniti pentru Tine si pentru dreapta credinta ortodoxa,de limbile cele fara de Dumnezeu si de cumplitii eretici, fiindca sunt robii Tai. Miluieste-i pe dansii, cerceteaza-i, intareste-i, ii mangaie si degrab, cu puterea Ta, ii slobozeste si le da izbavire de orice fel de greutati ( O inchinaciune ).

Mantuieste, Doamne, miluieste si imi iarta tot ce eu, ca un om neputincios, am gresit Tie,si m-am smintit si nebuneste m-am departat de la calea mantuirii, ia rprin desartaciunea mintii mele m-am abatut, ca un ticalos, catre fapte necuvioase. Rogu-ma dar : Intoarce-ma iarasi pe calea mantuirii, prin dumnezeiasca Ta iconomie ( O inchinaciune ).

Uneste cu sfanta, apostoleasca si soborniceasca Ta Biserica pe cei ce s-au departat de la dreapta credinta si care intunecandu-se cu eresurile, se afla intru pierzare, luminandu-i cu stralucirea cunostintei Tale ( O inchinaciune ).

Mantuieste, Doamne si miluieste pe cel ce ma urasc, ma dosadesc si ma asupresc si nu-i lasa pe dansii sa piara pentru mine ticalosul ( O inchinaciune ).

PENTRU CEI RAPOSATI

Pomeneste, Doamne, pe cel ce s-au mutat din viata aceasta :binecredinciosii imparati si domni, imparatese si doamne, preasfintiti patriarhi, mitropoliti, arhiepiscopi si episcopi ortodocsi, preoti,diaconi, intregul cler bisericesc, cinul monahicesc, ctitori ai sfant locasului acestuia, si-i odihneste impreuna cu sfintii Tai in vesnicele Tale locasuri ( O inchinaciune ).

Pomeneste, Doamne, sufletele adormitilor robilor Tai parintilor mei ( numele ), fratiior, surorilor si tuturor rudentilor mele dupa duh si dupa trup,iertandu-le lor toata greseala cea de voie si cea fara de voie ; daruieste-le imparatia si impartasirea vesnicelor Tale bunatati,indulcirea Ta cea fara de sfarsit si fericita viata ( O inchinaciune ).

Pomeneste, Doamne, pe toti cei ce au adormit intru nadejdea invierii si a vietii vesnice : parinti si frati at nostri si drept slavitori crestini, care odihnesc aici si pretutindeni; salasluieste-i cu sfintiiTai acolo unde straluceste lumina fetei Tale, iar pe noi miluieste-ne ca un bun si de oameni iubitor ( O inchinaciune ).

Daruieste, Doamne, iertare de pacate tuturor parintilor si fratilor nostri, care mai inainte de noi s-au mutat, intru buna credinta si intru nadejdea invierii, si le fa lor vesnica pomenire ( de trei ori ).

PENTRU TINE

Dumnezeule, curateste-ma pe mine pacatosul ( O inchinaciune ).

Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului ( O inchinaciune ).

Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, miluieste-ma ( O inchinaciune ).

Fara de numar am gresit, Doamne iarta-ma ( O inchinaciune ).

Sursa: Candela Aprinsa

Despre lupta cu patimile…

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

“Sfântul Ioan Colov a spus următoarea pildă despre acest subiect: Într-un anumit loc era o femeie frumoasă cu purtări îndoielnice. Stăpânului acelui ţinut i-a fost milă de ea, că asemenea frumuseţe se va distruge şi, când a găsit prilejul, i-a spus: Părăseşte calea cea desfrânată şi te voi lua la casa mea şi-mi vei fi soţie şi stăpâna bogăţiilor mele. Să-mi fii numai credincioasă şi atât, altfel, vei avea atâtea necazuri, câte nici nu-ţi poţi închipui. Ea primi şi a fost dusă la casa stăpânului.

Foştii ei prieteni, văzând că dispăruse, au început să o caute şi au descoperit că era cu acel stăpân. Deşi era foarte sever, ei nu şi-au pierdut nădejdea de a ademeni din nou acea femeie frumoasă ca să se întoarcă la ei, ştiindu-i slăbiciunea. Trebuie doar să mergem în spatele casei să fluierăm; ea va şti cine este şi va alerga îndată la noi. Chiar aşa au şi făcut. Au mers în spatele casei şi au fluierat. Femeia cea frumoasă, auzind fruieratul, a tresărit. Ceva din viaţa ei anterioară s-a stârnit în ea. Dar şi-a revenit şi, în loc să iasă din casă, a fugit în cămara în care se afla însuşi stăpânul, şi îndată s-a liniştit; nici măcar nu a mai auzit fluieratul care continua afară. Prietenii au mai fluierat de câteva ori şi au plecat fără niciun rezultat.

Înţelesul pildei este clar. Femeia cea frumoasă reprezintă sufletul căzut care s-a întors spre Dumnezeu cu căinţă şi a făgăduit să-I aparţină şi să-I slujească numai Lui. Prietenii dinainte sunt patimile. Fluieratul lor este impulsul gândurilor, simţirilor şi poftelor pătimaşe. Fuga în camerele dinlăuntru reprezintă adăpostul din adâncurile inimii, pentru a sta acolo înaintea lui Dumnezeu. Când aceasta se împlineşte înăuntru, patima care a tulburat sufletul se îndepărtează de bună voie, ca şi cum n-ar fi existat niciodată, iar sufletul se linişteşte.“

(din Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi de Sfântul Teofan Zăvorâtul)

Despre judecătile lui Dumnezeu

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

„Am să vă arăt acum cum lucrează Dumnezeu în lume, căci nouă ni se pare că nu după vrednicia omului îi dă. Oamenii au obiceiul de a se judeca unii pe alţii. Măi, de ce îi merge bine ăluia care înjură, bea, fumează, e desfrânat şi totuşi e bogat, are copii sănătoşi, iar cutare om deşi e drept, cuminte, evlavios, îi merge tot rău, îi bolnavă soţia, copiii, animalele din ograda… şi uite aşa judecăm noi, oamenii… “Planurile Mele nu sunt ca planurile voastre, ci cât este de departe cerul de pământ, atât de departe sunt judecăţile Mele de judecăţile voastre, zice Domnul”…

Era un călugăr bătrân, cu viaţă înaltă, în pustia Schetică. Călugărul acesta l-a trimis pe ucenicul lui la Alexandria, iar acolo tocmai s-a întâmplat că prefectul cetăţii murise. Prefectul fusese un om rău, care prigonise şi omorâse creştini. Acum însă îl duceau la groapă cu muzică mare şi cu flori, lume multă, o zi frumoasă. Când a venit ucenicul acasă, la pustie, l-a găsit pe pustnicul bătrân, care trăise 50 de ani în pustie, mâncat de un leu… Atunci tânărul ucenic îi zise unui alt pustnic: “Părinte, uite, ucigaşul creştinilor ce înmormântare a avut iar pe bătrânul meu Părinte l-a mâncat leul!!!” Atunci pustnicul răspunde: “Mi se pare că Dumnezeu fiind prea bun îngăduie şi unele lucruri dumnezeieşti”. Iar acest bătrân s-a rugat lui Dumnezeu aşa: “Doamne arată-mi mie judecăţile tale! De ce unii sunt bogaţi şi alţii săraci, alţii răi şi o duc bine şi altele…”

Rugându-se aşa, a venit vremea să plece la Alexandria, să vândă coşniţele făcute în pustie şi să-şi cumpere pâine, pe care o uscau şi de aveau pesmeţi cu apă, le era de ajuns; alţii mâncau pâine cu rădăcini, alţii numai rădăcini fără pâine. Tocmai când a ieşit din pădure, îi apare în faţă un călugăr tânăr care îl întreabă: “Unde mergi Avvo?” “Merg la Alexandria să îmi vând lucrul mâinilor!” “Părinte, mata eşti bătrân, lasă că îţi duc eu coşărcile!” Apoi tot tânărul călugăr îl întreabă pe bătrân: “Ştii care e datoria călugărului când merge pe drum?” “Ştiu fiule, să tăcem şi să ne rugăm!” “Te jur părinte bătrân ca până la Alexandria să nu vorbim nici un cuvânt, dar bagă de seamă, părinte, că ai să vezi la mine lucruri, care n-o să-ţi prea convină, dar să nu vorbeşti că ţi-ai călcat jurământul!”. Şi a zis bătrânul: „Cred, fiule, căci cu ajutorul lui Dumnezeu n-am să vorbesc!” Şi din momentul acela au început călătoria şi au tăcut.

Către seară au ajuns la poala muntelui, la un sat. Acolo era o casă din care iese un tânăr şi zice: “Părinte, hai la noi că e seară acum!”. Gazda le-a spălat picioarele la amândoi, le-a dat o cameră şi i-a chemat la masă. Tânăra gazda avea în casă un blid frumos de argint, cu flori, iar pe blid scria bisericeşte (cu litere slavone n.n.). Ca să le arate cinste musafirilor, tânărul a pus fructe în blidul de argint. Când să plece dimineaţa cei 2 călugări, călugărul cel tânăr fură blidul de argint şi îl ascunse sub haină. Cel bătrân a văzut, dar a tăcut, căci era sub jurământ. A zis în sine: “Mare pacoste e călugărul ăsta, să fure blidul de la omul ăsta bun!”. Când au ajuns la o apă limpede, călugărul tânăr a luat blidul, a făcut cruce peste el şi l-a aruncat în apă.

Când era soarele sus, au ajuns în alt sat, unde îi vede un gospodar care le zice: „Părinţilor, haideţi la noi!” Omul acela avea un câine groaznic, legat în lanţ. Către seară, înainte de a părăsi casa, tânărul călugăr a făcut o cruce peste câine, iar câinele a sărit în sus, a crăpat şi a murit.

Spre seară ajung la alt sat, unde îi primesc doi tineri (căsătoriţi n.n.) cu mare evlavie. Aceşti tineri aveau un singur copil, nou născut. La plecare, călugărul tânăr se repede la leagănul în care dormea pruncul, îl dezveleşte, îi suceşte gâtul şi îl omoară. Atât de repede i-a sucit gâtul că n-a putut ţipa deloc, apoi l-a învelit şi l-a lăsat acolo. Zice bătrânul în sine: “No, altă crimă, cine ştie unde merg eu cu criminalul acesta! Vai de capul meu!”

A doua zi treceau pe lângă o crâşmă, tânărul călugăr a făcut cruce spre crâşmă şi trei metanii, iar cei din crâşmă au zis: “Uite mă, că popa se închină la noi!” şi râdeau. Au mers înainte şi au ajuns la marginea unei păduri, unde se afla o biserică pustie, fără uşi, geamuri, acoperiş, erau numai zidurile. Călugărul tânăr s-a aplecat la un pârâuţ, a luat nişte pietricele, a făcut cruce peste ele şi a început să arunce cu ele în biserică. După aceea a făcut cruce peste biserică şi a plecat. Cel bătrân zicea: Acesta numai drac poate să fie!”

Către amiază ajung într-un sat unde era căldură mare. Văd o căsuţă veche, acoperită cu stuf, trestie şi paie. Pe prispă casei erau nişte copilaşi ce plângeau; bătrânului i-a fost milă de ei şi le-a dat ce-a avut şi el, un pic de pâine, câte un fruct… Copiii plângeau că anul trecut au îngropat pe tatăl lor, iar acum pe mama lor. Călugărul cel tânăr a dat foc casei, iar copilaşii, ca nişte pasarele, au fugit ţipând că a luat foc casa. Până să vină vecinii casa a ars în totalitate. Zise bătrânul: “Doamne, uite că a dat foc casei! Numai rele face acesta!”

Seara ajung în Alexandria. La marginea oraşului era o vilă, o casă cu fântână frumoasă dar nu era nimeni acasă la ora aceea. Ce face tânărul călugăr? Se suie pe casă şi într-o oră o desface pe toată, aruncă uşile, geamurile, tot.

Când s-a dat jos, călugărul bătrân n-a mai avut răbdare, căci până aici le-a fost tăcerea şi i-a zis tânărului: „ I-a ascultă mă!! Am ajuns la Alexandria, aşa-i? Mă, până aici am jurat să tac? Să-mi spui ce eşti, DRAC? ÎNGER? Sau OM? Dar tânărul a zis: “Ce ai cu mine părinte?” “Eu n-am văzut oare ce ai făcut până acum? Multe rele ai făcut până acum!” Tânărul i-a zis: „Părinte, trei lucruri mari am făcut: când am aruncat blidul de argint în apă, blidul a fost furat de la biserică de părinţii acelui tânăr şi acum ei se muncesc în iad. Dacă nu luam blidul atunci şi tânărul băiat ar fi ajuns în iad. L-am aruncat în apă aceea curata şi are să vină cântăreţul bisericii şi o să-l ducă înapoi de unde a fost furat. Aceste trei lucruri bune am făcut: părinţii care au furat au ieşit din iad, nu va merge în iad fiul lor iar blidul revine la biserică”

“Dar câinele de la casa aceea?” “Cei ce aveau câinele erau creştini buni, dar în ziua următoare câinele avea să turbeze şi, muşcându-i, mureau toţi din casă, aşa am omorât câinele şi i-am scăpat pe toţi de la moarte”

“Dar de ce ai omorât copilul din leagăn?” “Şi aceşti doi tineri erau creştini buni, însă dacă creştea copilul, devenea hoţ şi avea să îşi omoare părinţii, aşa i-am salvat pe cei doi creştini”

“Dar la crâşmă de ce ai făcut semnul crucii şi te-ai închinat?” “În crâşma era primarul satului şi cântăreţul bisericii, care au venit să bea un vin bun şi să se veselească. Şi ce au hotărât cei doi în crâşmă? I-a zis cântăreţul, primarului: Mai vărule, hai să facem o biserică în satul nostru, eu pun 100.000 şi tu la fel şi aşa s-au învoit şi le-am binecuvântat hotărârea lor, ca să poată face biserică, iar vinul pe care-l aveau spre a-l bea, a intrat în el un şarpe otrăvitor şi de l-ar fi băut mureau amândoi. Dar făcând semnul crucii peste vin, au scăpat de la moarte şi vor face biserica. De aceea m-am închinat şi am făcut semnul Crucii peste ea”.

“Dar în biserică de lângă pârâu, de ce ai aruncat cu pietre?” “În ea, fiind părăsită, erau o mulţime de draci care jucau pe masă Sf. Altar, eu i-am alungat de acolo şi acum vor veni oamenii şi o vor repara, şi vor face slujbă în ea”

“Dar de ce ai dat foc la casa copiilor orfani?” “Dacă rămânea casă acolo, copii ar fi dus-o greu, dar aşa pe locul unde a ars vor găsi o căldare cu bani, iar o rudă a lor îi va lua şi va zidi altă casă şi aşa toată viaţa lor le va merge bine”

“Dar casa de la marginea Alexandriei de ce ai dărâmat-o? ” “Vila aceea a fost făcută din bani de furat şi de ar fi trăit în ea cei ce au făcut-o, nu se mai mântuiau, aşa, când vor veni, vor face alta din sudoarea feţei lor şi îşi vor mântui sufletul.

A zis bătrânul: „Văd că toate le-ai făcut bine, dar acum spune-mi cine eşti? ÎNGER SAU DRAC?” Şi a zis tânărul: “EU SUNT ÎNGERUL LUI DUMNEZEU ŞI M-A TRIMIS DUMNEZEU SĂ ÎŢI ARĂT JUDECĂŢILE LUI CELE NEPĂTRUNSE DE MINTEA OAMENILOR, PENTRU CĂ JUDECĂŢILE LUI NU SUNT CA JUDECĂŢILE OAMENILOR”.

“Şi pustnicul ce a murit mâncat de leu, prin durerea morţii şi-a spălat şi ultimele păcate ce le mai avea şi aşa s-a mântuit, iar bogătaşul din Alexandria, înmormântat cu pompă, a făcut şi el ceva fapte bune în viaţă, iar Dumnezeu i-a plătit prin cinstea înmormântării, iar acum este în iad. Întoarce-te în chilia ta şi nu căuta să înţelegi Judecăţile lui Dumnezeu, care sunt nepătrunse de mintea omenească.”

Fraţii mei, să ştiţi că pe doi îi trăsneşte Dumnezeu, pe doi deodată, şi pe cel bun şi pe cel rău. Oare ce se petrece aici? Cel bun prin această moarte îşi găseşte mântuirea, iar cel rău ajunge în iad, prin pedeapsa lui Dumnezeu, după faptele sale. Dumnezeu face cum ştie, cum vrea, dar toate le face bine, Dumnezeu fiind BINELE cel mai mare din lume“.”

(Părintele Cleopa Ilie)

Nu blestema!

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Cu mulţi ani în urmă, o femeie văduvă, dar cam nervoasă şi rea de gură, avea o fată de vreo 19 ani, care lucra la maşina de treierat. Într-o dimineaţă zise fetei să taie nişte lemne pentru sobă ca să aibă cu ce găti până vine ea de la treierat.

Fata grăbită ca să nu întârzie la lucru, tăie lemnele cam lungi; maică-sa, mâniată, îi zise fetei care se grăbea spre poartă:

- Rupeţi-s-ar mâna, parcă n-ai mai fi tăiat lemne de când eşti!

- Iartă-mă mamă, dar mă grăbesc să nu întârzii. Pe vatră merg şi aşa mai lungi, zise fata şi se zori la drum.

Peste două ore veni şi vestea că fata, făcând o mişcare greşită, i-a prins maşina mâna şi i-a rupt-o, aşa cum o blestemase maică-sa. Acum se afla în îngrijire în spital.

Multă lume o sfătuise pe bătrâna văduvă să se lase de blesteme, dar ea nu s-a lăsat de năravul ei până nu i-a rămas fata fără mână, deşi era singura ei nădejde şi ajutor la bătrâneţe.

Din ziua aceea nimeni n-a mai auzit-o blestemând. I-a venit mintea la cap, dar târziu şi cu pierderea mâinii nevinovatei sale fiice.

De ce oare nu înţelege lumea că blestemul este de la diavol şi Dumnezeu nu-l voieşte?! Pentru că stă departe de Biserică şi nesocoteşte poruncile dumnezeieşti.

Cumva blestemi şi tu soră sau frate creştine?

Sfântul Dumitru Izvorâtorul de Mir

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

"Du-te şi pe Lie vei birui şi pe Hristos vei mărturisi!"

VIAŢA SF. DUMITRU IZVORATORUL DE MIR

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie a trait pe vremea imparatilor Diocletian si Maximian Galeriu (284- 311) si era fiul voievodului cetatii Tesalonicului, botezat in taina de parintii sai, de frica cruntelor prigoane impotriva crestinilor. Si il invatau parintii in camara cea ascunsa a palatului lor toate tainele sfintei credinte, luminandu-i cunostinta despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum si milostenia cea catre saraci, savarsind, adica, faceri de bine, celor ce trebuiau. Si asa, Dimitrie a cunoscut adevarul din cuvintele parintilor sai, dar, mai ales, a inceput a lucra intr-insul darul lui Dumnezeu. Si tanarul crestea cu anii si cu intelepciunea, urcand ca pe o scara, din putere in putere. Si, ajungand la varsta cea mai desavarsita, parintii lui s-au dus din vremelnica viata, lasand pe tanarul Dimitrie mostenitor nu numai al multor averi, ci si al bunului lor nume.

Deci, Maximian imparatul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dansul pe fiul acestuia si, cunoscandu-i intelepciunea, l-a facut voievod in locul tatalui sau. Si a fast primit Sfantul cu mare cinste de cetateni, iar el carmuia cu multa vrednicie poporul, propovaduind pe fata dreapta credinta si aducand pe multi la Hristos.

Deci, nu dupa multa vreme, a cunoscut imparatul ca voievodul Dimitrie este crestin si s-a maniat foarte. Drept aceea, intorcandu-se biruitor dintr-un razboi cu scitii, Maximian a poruncit sa se faca praznice in fiecare cetate, in cinstea zeilor, si a venit imparatul si la Tesalonic. Si, Dimitrie fiind intrebat, de sunt adevarate cele auzite despre dansul, a raspuns cu indrazneala, marturisind ca este crestin si a defaimat inchinarea paganeasca. Si indata, imparatul a poruncit sa-l inchida in temnita, pana la incheierea jocurilor in cinstea venirii sale.

Si se bucura imparatul, mai ales, vazand pe un luptator vestit. Lie, vandal de neam, inalt, puternic si infricosator la chip, ca se lupta cu cei viteji si-i ucidca, aruncandu-i in sulite. Deci, era acolo un tanar crestin, anume Nestor, cunoscut Sfantului Dimitrie. Accsta, vazand pe Lie ucigand fara crutare pe oameni, mai cu seama pe crestini, s-a aprins de ravna. Si vrand sa se lupte cu Lie a alergat la Sfantul, in temnita, cerand de la dansul rugaciuni si binecuvantare ca sa-l poata birui pe acel ucigas de oameni. Si, insemnandu-l cu semnul crucii pe frunte, Sfantul i-a zis: "Du-te si pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi!"

Deci, intrand in lupta cu Lie, Nestor a strigat: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi!" Si indata, trantandu-l jos pe Lie, l-a omorat. Si s-a intristat imparatul de moartea lui Lie. Afland insa ca Sfantul Dimitrie este cel care l-a indemnat pe Nestor sa se lupte cu Lie, imparatul a trimis ostasi, poruncindu-le sa-l strapunga cu sulitele pe Sfantul, in temnita, ca a fost pricina mortii lui Lie. Si aceasta, facandu-se indata, marele Dimitrie si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezcu. Si s-au facut la moastele lui multe minuni si prea slavite tamaduiri. Tot atunci, din porunca imparatului, s-a taiat capul si Sfantului Nestor

Rugăciune către Sfântul Arhanghel Mihail

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos....

Sfinte şi mare Arhanghele al lui Dumnezeu, Mihaile, care cel dintai în­tre îngeri stai dinaintea Treimii celei negrăite, sprijinul şi păzitorul neamu­lui omenesc, care ai zdrobit în Ceruri cu oştile tale capul prea-trufaşului dia­vol şi rusinezi pururea pe pământ răutatea şi viclenia lui, la tine alergăm cu credinţă şi ne rugăm ţie cu dragoste: fii pavăză nestricată şi coif tare Sfintei Bi­serici şi neamului nostru dreptcredincios, păzindu-ne cu spada ta purtătoare de fulgere de toţi vrăjmaşii văzuţi şi ne­văzuţi.

Nu ne lăsă pe noi, o, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără ajutorul şi ocrotirea ta, pe cei ce lăudăm astăzi sfântul tău nume. Iată că, deşi mult greşiţi suntem, nu voim să pierim întru fărădelegile noastre, ci să ne întoarcem la Domnul, ca să ne călăuzească spre lucruri bune. Luminează minţile noastre cu lumina feţei lui Dumnezeu, care străluceşte tot­deauna pe fruntea ta ca un fulger la arătare, ca să putem pricepe care este voia lui Dumnezeu, bună şi desăvârşită, în ceea ce ne priveşte, şi să cunoaştem toate câte se cuvine nouă să le facem şi câte să le trecem cu vederea şi să le părăsim. Întăreşte-ne cu harul Domnu­lui voinţa slabă şi dorirea lipsită de vla­gă, ca întărindu-ne în legea Domnului, să încetăm a ne mai primejdui cu cu­getele pământeşti şi cu poftele trupeşti, aplecându-ne, după asemănarea copii­lor lipsiţi de minte, către frumuseţile degrabă pieritoare ale lumii acesteia şi uitând în chip nesăbuit cele veşnice şi cereşti de dragul celor stricăcioase şi pământeşti.

Mai presus de toate acestea, cere de Sus pentru noi duhul adevăratei pocăinţe, întristarea cea nefăţarnică după Dumnezeu şi zdrobirea pentru păcatele noastre, ca zilele ce ne-au mai rămas din această viaţă trecătoare să le chel­tuim nu spre plăcerea simţurilor şi hrănirea patimilor noastre, ci

întru îndrep­tarea cu lacrimi de credinţă şi zdrobire a inimii, cu nevoinţele curăţiei şi cu bineplăcutele fapte ale milostivirii.

Iar când se va apropia ceasul sfârşitului nostru, al slobozirii din legăturile aces­tui trup pieritor, nu ne lăsa pe noi, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără de apă­rare împotriva duhurilor răutăţii care sunt în vazduhuri şi obişnuiesc a împiedica urcuşul sufletului omenesc la cele de Sus, ca păziţi fiind prin tine, fără îm­piedicare să ajungem în sălaşurile prea-slăvite ale Raiului, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit. Şi învrednicindu-ne a vedea prealuminatul chip al Preabunului nos­tru Domn şi Stăpan, şi căzând cu la­crimi la picioarele Lui, cuprinşi de bucu­rie şi umilinţă să strigăm: slavă Tie, Preaiubitul nostru Mântuitor, Care pen­tru preamulta dragoste pe care o ai faţă de noi, nevrednicii, ai binevoit a trimi­te pe îngerii Tăi ca să slujească mân­tuirii noastre! Amin !

SFANTUL IOAN GURA DE AUR DESPRE FEMEIE...

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

                  

Nimeni nu poate spori în virtute dacă nu este plin de harul Duhului Sfânt. Dar Duhul Sfânt nu locuieşte în suflete căldicele. Ca să dobândim har, trebuie ca sufletul nostru să aibă râvnă spre orice lucrare a lui Dumnezeu.
Credinţa este sănătatea sufletului, în vreme ce necredinţa este cea mai rea boală.
Cei care în tinereţile lor se îmbată de plăceri nu sunt în stare să înţeleagă mărimea necuprinsă a robirii sufletului lor.

Femeile să se abţină de la obiceiul vătămător al vopsirii feţei, ca să nu Îl batjocorească pe Creatorul lor, încercând să ascundă, chipurile, defectele creaţiei. Ce tot faci, femeie? Crezi că prin vopsele şi alifii poţi să adaugi ceva la frumuseţea ta naturală sau poţi schimba urâţenia chipului tău? Nu numai că nu vei reuşi nimic din acestea, dar îţi vei urâţi şi sufletul. Această ocupaţie nefolositoare este semnul superficialităţii tale.

CONTINUAREA AICI.. SUNT SI DOUA PREDICI FOARTE FRUMOASE

 
http://paisiee.blogspot.ro/2013/04/cuvant-pent...

Din scrisorile misionare ale Sfântului Nicolae Velimirovici (1880-1956)

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Scrisoarea a 123-a. Juristului George M., despre porunca a doua

Ca ortodox credincios, ai vrea să îţi aperi credinţa de năimiţii care s-au lepădat de neamul şi credinţa lor din imbolduri de Iudă. Ei îţi spun că icoanele sunt idoli şi că închinarea la icoane este potrivnică celei de-a doua porunci a lui Dumnezeu. Reiese, aşadar, că adevăratul Creştinism este închinare la idoli! Asta afirmă sectanţii, care s-au ivit pe lume de abia de un veac de om!
Întreabă-i: cine a nimicit idolii din Balcani? Cine a deşertat Atena şi Roma de mulţimea statuilor şi templelor? Cine i-a doborât pe Jupiter, şi pe Diana din Efes, şi pe Astarte din Babilon, şi pe Isis din Egipt? Cine l-a dat jos pe Perun de pe colina din Kiev şi 1-a aruncat în Nipru? Cine a curăţit de idoli Asia Mică, Africa de Nord şi întreaga Europă? Cumva noii sectanţi, sau Marea Biserică a lui Hristos, care în lupta cruntă împotriva închinării la idoli a dat milioane de jertfe omeneşti şi a umplut calendarul său cu numele mucenicilor pentru credinţa în singurul Dumnezeu adevărat? Secta lor nu are nici măcar un mucenic pentru credinţa lui Hristos. Nici nu a nimicit măcar un idol în toată lumea, îndeobşte, ei nu au nici un calendar creştin. Şi dacă l-ar avea, nu l-ar putea alcătui din sfinţii lor, ci din pamfletiştii şi broşuriştii lor. Dacă îi doare de lupta cu închinarea la idoli, ce caută în Balcani, unde idolii păgâneşti şi-au aflat adăpost numai în muzee? Dacă le arde inima de râvnă împotriva idolilor, de ce nu merg în Asia largă, şi în Africa, şi între pieile roşii americane, unde păgânismul este, din păcate, la putere şi astăzi la fel ca acum o mie de ani? Negreşit, nu merg în acele ţinuturi fiindcă acolo viaţa unui misionar este în pericol. Ai citit despre Don Quijote, cum a proclamat morile oamenilor paşnici drept castele întărite ale vrăjmaşilor săi şi le-a atacat înarmat de război, ca să le cucerească. Aşa au proclamat şi aceştia sfintele noastre icoane drept idoli şi le atacă de parcă sunt turbaţi – fiindcă nu au nici un chef să meargă în jungla asiatică şi africană.
Iar tu să ştii că precum se deosebeşte ziua de noapte, aşa se deosebesc şi icoanele creştine de idolii păgâneşti.
Idolii sunt chipuri de fiinţe născocite şi imaginate, în vreme ce icoanele sunt înfăţişări de sfinţi care au trăit pe pământ cu adevărat, L-au proslăvit pe Hristos prin credinţa lor şi s-au învrednicit în cer de împărăţia lui Dumnezeu. Acolo iluzie, aici realitate. Acolo minciună şi nălucire, aici adevărul şi numai adevărul. Idolii îl despart pe om de Dumnezeul Cel adevărat, în vreme ce icoanele îl duc pe om la Dumnezeul Cel adevărat. Prin a doua Sa poruncă, Ziditorul a vrut să abată neamul omenesc de la ceea ce-l desparte de El, adică să-l abată de toate minciunile, nălucirile şi iluziile demonice.

(din Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. I, Editura Sophia, 2002)

SFANTA XENIA t

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...


Unii oamenii consideră că pierderea locului de muncă, găsirea unei slujbe bune sau a unui apartament, grijile de la serviciu sau neînţelegerile din familie sunt lucruri minore, pentru care nu se cade să te rogi. Aceste „fleacuri” sunt însă adevărate probleme cu care se confruntă omul modern, iar nerezolvarea lor duce în multe cazuri la probleme de sănătate şi la afectarea echilibrului nostru sufletesc şi psihic.

Când nu mai primim ajutor de nicăieri, rugăciunea către sfântul ocrotitor sau către sfinţii la care avem evlavie este singura portiţă care se mai deschide pentru noi. Sfânta Xenia este una din cele mai mari sfinte ajutătoare în probleme vieţii. Ea ajută în mod special la păstrarea familiei, la căsătorie, la găsirea unui loc de muncă, şi în caz de boli grave.



Ajutorul primit de la Sfânta Xenia este resimţit de mulţi ca un ajutor miraculos, nesperat. Minunile se petrec la mormântul Fericitei Xenia din Petersburg, cimitirul Smolensk, dar şi peste tot în lume, unde sfânta este chemată în ajutor.

Mulţime de oameni merg la mormântul sfintei sau se roagă acasă, în taina sufletului lor pentru a primi ajutor de la Dumnezeu. Ciudat lucru este că cei mai mulţi o roagă pe Sfânta Xenia să-i ajute să obţină lucrurile la care ea a renunţat de bunăvoie în timpul vieţii sale pământeşti: o familie, un cămin fericit, o locuinţă sau un loc de muncă. Dumnezeu ascultă însă rugăciunea ei şi degrabă le dăruieşte credincioşilor ceea ce îşi doresc.

Ajutor în găsirea unui loc de muncă

Sfântei Xenia i se roagă foarte mulţi tineri care caută fără succes un loc de muncă sau un partener potrivit pentru căsătorie. Cele mai multe minuni săvârşite de Sfânta Xenia se referă la aflarea grabnică a unui serviciu bun. În urma rugăciunilor făcute către Fericita Xenia, cei care îşi caută un post primesc foarte multe oferte neaşteptate.

Ajutor în familie


Cei cu probleme în familie primesc ajutor neîntârziat de la Sfânta Xenia. Ea ajută mai ales la îndreptarea celor stăpâniţi de patima alcoolului, precum şi la împăcarea soţilor despărţiţi. Sfânta Xenia le păzeşte şi pe tinerele fete de căsătorii rele şi ascultă rugăciunile pentru căsătorie.

Ajutor pentru bolnavi

Fericita Xenia primeşte şi foarte multe cereri de vindecare a celor bolnavi. Cei care pot ajunge în Sankt-Petersburg pot lua pământ de pe mormânt sau ulei din candela ei – un „leac” magic pentru cei afectaţi de tot felul de boli. Pământul se poate pune sub perna bolnavului, iar uleiul se poate pune în apă sau în mâncare.

Apariţii minunate ale Sfintei Xenia

Sfânta Xenia obişnuieşte să se arate celor care îi cer ajutorul în vis sau aievea, sub chipul unei bătrâne ciudate, îmbrăcată în haine de ofiţer. Ea dispare la fel de miraculos precum apare, şi nimeni nu o cunoaşte. Doar cei care se învrednicesc a o vedea realizează că este Sfânta Xenia şi înţeleg ajutorul ei grabnic.

Ştim că Sfânta Xenia aude şi împlineşte toate rugăciunile care îi sunt adresate, din relatarea minunată a unei femei. Aceasta, auzind de minunile săvârşite de Sfânta Xenia, a mers la Paraclisul ei din cimitirul Smolensk pentru a face o slujbă şi a da un acatist. Cei de acolo însă nu au primit-o, zicându-i să revină a doua zi. Femeia atunci s-a aşezat pe o bancă şi a început să plângă. Şi deodată a apărut lângă ea o bătrânică îmbrăcată ciudat, care i-a zis: „Hai, lasă, nu mai plânge, îţi voi citi acum acatistul”. Femeia i-a dat acatistul şi a rămas tăcută şi îngândurată. Însă când şi-a ridicat privirea, bătrânica aceea dispăruse, la fel şi hârtia pe care îşi aşternuse necazurile şi cererea de ajutor.

Cei care doresc să primească ajutorul sfintei pot citi Acatistul Sfintei Xenia – cea nebună pentru Hristos, sau pot trimite o scrisoare la Paraclisul ei din cimitirul Smolensk.

Află mai multe despre viaţa şi minunile Sfintei Xenia, precum şi despre modul în care se poate trimite scrisori la adresa Paraclisului din cimitr, acolo unde se fac zilnic slujbe de pomenire şi de mulţimire către Sfânta Xenia.

Mitropolitul Grigorie al Sankt Petersburgului - Cum să ne purtăm în boală?

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...


1. Dacă te îmbolnăveşti cumva, întâi de toate mulţumeşte Domnului pentru ea, căci Domnul trimite boala pentru mântuirea noastră.
Bolile au fost întotdeauna una dintre cele mai puternice arme pentru salvarea noastră.
Fără boli, mulţi oameni nu ar fi ajuns să-l iubească pe Dumnezeu, nu ar fi început niciodată să acorde mai mică atenţie celor trecătoare şi nu ar fi apreciat niciodată pe cele veşnice atât de mult cum o fac acum.
Fără boală, mulţi oameni nu s-ar abţine de la săvârşirea păcatelor, aşa cum o fac acum; cu ajutorul bolii, Dumnezeu îi sileşte, să zicem, să părăsească păcatul şi să ducă o viaţă plăcută lui Dumnezeu.
Fără boală, mulţi oameni ar deveni o sursă de lacrimi pentru un număr imens de alţi oameni sau o plagă distrugătoare pentru sufletele altor oameni, dar, cu ajutorul unei boli prelungite şi continue, Atotbunul Dumnezeu nu le dă posibilitatea să-şi părăsească casa şi să-i vatăme pe alţii. Cu ajutorul bolii, El le-a tăiat orice contact cu semenii lor, i-a făcut inofensivi şi mai puţin periculoşi faţă de ei înşişi.
Aşa că să dăm slavă Domnului că El nu ne lipseşte de harul Lui şi Se foloseşte de una din cele mai puternice arme pentru mântuirea noastră.
2. Mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru boala ta, gândeşte-te cât mai repede şi cât mai atent în ce fel ai păcătuit şi continui să păcătuieşti fără să te căieşti. Dar să nu laşi mândria sau altceva să te înşele. Este posibil să fi şi păcătuit în vreun fel şi să nu te gândeşti la pocăinţă. Nimeni nu este fără de păcat. „Dacă zicem că păcat nu avem ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi" (I In 1:8).
Când ai făcut vreun păcat, pocăieşte-te imediat şi promite lui Dumnezeu că nu vei mai păcătui.
3. Dar, fie că te afli vinovat sau nu de ceva, gândeşte că boala care s-a abătut asupra ta s-ar putea să fie ultima. Foarte mulţi oameni mor pe neaşteptate de boli de la care nu se aşteptau să fie mortale. De aceea, fără să aştepţi ca boala să ia o întorsătură dramatică, încearcă să te pregăteşti pentru moarte printr-ospovedanie corespunzătoare. Nu lăsa pe mâine această problemă extrem de importantă. Căci moartea poate surveni pe neaşteptate şi boala se poate înrăutăţi în aşa măsură încât spovedania să devină anevoioasă sau chiar imposibil de făcut.· După spovedanie vei primi Sfânta Împărtăşanie. Aceasta este cel mai bun medicament nu numai pentru sufletul tău, ci şi pentru trup, căci prin Sfânta Împărtăşanie Domnul Iisus intră în inimile noastre, El fiind izvorul a tot binele.
4. Dacă după ce ţi-ai examinat conştiinţa în vederea unei spovedanii complete ai constatat că eşti dator cuiva, plăteşte-ţi datoria sau dă instrucţiuni pentru ca datoria să-ţi fie plătită. Dacă constaţi că deţii cumva bunuri pe care le-ai dobândit pe nedrept, înapoiază-le proprietarului imediat.
Dacă îţi aminteşti că ai jignit pe cineva sau că cineva te-a jignit pe tine şi nutreşte duşmănie, atunci împacă-te cu acea persoană repede şi sincer. Nu uita cuvintele înfricoşătoare ale Domnului: „zic ţie: nu vei ieşi de acolo până ce nu vei plăti şi cel din urmă ban" (Le. 12, 58-59). „Şi când mergi cu pârâşul tău la dregător dă-ţi silinţa să te scapi de el pe cale, ca nu cumva să te târască la judecător şi judecătorul să te dea în mâna temnicerului, iar temnicerul să te arunce în temniţă."
5. După ce sufletul tău este astfel în siguranţă privind viaţa veşnică, întoarce-ţi atenţia spre condiţia ta temporală. Încearcă repede să faci cele necesare pentru legalizarea bunurilor tale. Nu amâna prea mult, ca să nu ajungi să-ţi petreci ultimele minute atât de preţioase din viaţă - pe care ar trebui să Ie foloseşti doar pentru suflet - cu probleme materiale sau să fii nevoit să-ţi faci testamentul atunci şi astfel să faci vreo nedreptate. Nu uita că neglijenţa într-un testament legal privind bunurile duce adesea la cele mai mari confuzii şi câteodată la duşmănie între moştenitori, care durează toată viaţa lor şi uneori şi după moarte.
Nu fi răspunzător pentru păcatele altora; fă-ţi testamentul din timp!
6. În timp ce-l faci sau după ce l-ai făcut, dacă ai posibilitatea, cheamă un doctor şi ia medicamentele pe care ţi le prescrie. Nu trebuie să evităm doctorul, căci Domnul l-a făcut şi pe el, spune înţeleptul în înţelepciunea lui lisus Sirah (Eccl. 38, 12).
Dar în nici un chip nu trebuie să gândim că numai doctorul sau numai medicamentele pot îndepărta boala. Nici medicamentele, nici doctorul, ci numai Dumnezeu dăruieşte vindecare. De aceea, la fiecare vizită făcută la doctor, pune-ţi nădejdea doar în Dumnezeu, pentru că Dumnezeu îl luminează pe doctor şi numai El este Cel care dă putere de vindecare medicamentului dat de doctor. „Domnul omoară şi învie" (I Regi 2, 6)
7. Să nu îţi petreci timpul de boală în conversaţii inutile, nici într-o grijă exagerată pentru însănătoşirea ta, ci încearcă să-l foloseşti spre folosul sufletului tău: roagă-te, citeşte o carte duhovnicească, mai ales una în care se descriu suferinţele Domnului sau hrăneşte-te cu discuţii religioase.
Dacă nu ai putere să te angajezi în rugăciuni lungi, atunci îndreaptă-ţi inima spre Dumnezeu în suspinuri scurte de rugăciune. De exemplu: „Doamne, nu mă lipsi de mila ta!" sau „Doamne, curăţeşte-mă de păcatele mele prin această boală" şi aşa mai departe.
Pe lângă acestea, fă semnul crucii asupra ta şi sărută des icoanele Mântuitorului, Maicii Domnului şi ale sfinţilor.
8. În timpul bolii nu cere insistent în rugăciune vindecare; este mai bine să te predai voii lui Dumnezeu, pentru că numai Dumnezeu ştie cu adevărat ce este cel mai bine pentru mântuirea ta: sănătate sau boală, slăbiciune sau robusteţe, sănătate constantă sau schimbătoare, o boală uşoară sau una grea, o boală scurtă sau lungă sau chiar una până la moarte.
Dacă sănătatea este vătămătoare pentru sufletele noastre, cum putem să-I cerem insistent lui Dumnezeu să ne-o dea? Ar fi mai bine să nu fim niciodată sănătoşi. Dacă boala este mântuitoare pentru noi, cum să-I cerem să ne scape de ea? Ar fi mai bine să rămânem bolnavi şi să suferim de cele mai grave boli până la moarte.
9. Dacă boala este de lungă durată, nu-ţi pierde răbdarea, aşa cum fac mulţi nesăbuiţi, şi mai ales nu cârti din cauza gravităţii şi lungimii bolii, şi nu te enerva pe doctor, pe medicamente, pe vremea rea, pe cei ce te slujesc etc. Nu-ţi vei uşura boala şi nici nu vei scăpa de ea prin nerăbdare, cârtire şi nervozitate. O astfel de stare de spirit doar agravează şi lungeşte boala sau chiar o face incurabilă, pe de o parte, şi, pe de altă parte, face să înceteze simpatia celorlalţi faţă de tine, căci cui îi face plăcere să stea lângă un bolnav iritabil şi urâcios şi să-l îngrijească? Dimpotrivă, fii cât mai răbdător cu putinţă şi roagă-te aşa: „Doamne, mult am păcătuit şi sunt vrednic de toată osânda, dar după nemăsurata Ta iubire nu vrei să mă dai la chinurile veşnice, ci mi-ai dat pedeapsă trecătoare, care să mă facă să-mi vin în fire, să mă căiesc şi să mă schimb. Cât de mare este mila Ta! Înmulţeşte-mi răbdarea, dă-mi har să pot îndura boala cu seninătate şi cu dragoste faţă de Tine. Mai bine să mi se agraveze boala decât să scap de ea şi astfel să încep să fac iar păcate şi să ajung la chinurile veşnice. Să-mi fie şi mai rău, dacă asta este voia Ta, dar scapă-mă de chinurile veşnice".
10. Când simţi că boala începe să se uşureze şi te simţi mai bine, roagă-te atunci la· Dumnezeu ca după ce te însănătoşeşti să binevoiască să te păzească de păcate şi să-ţi aduci aminte de gândurile şi sentimentele pe care le-ai avut pe durata bolii, căci mulţi bolnavi le uită după ce s-au făcut sănătoşi.
Roagă-te Domnului mai bine să rămâi bolnav şi chiar să mori decât să te întorci la păcat, după ce te-ai însănătoşit.
11. Pe de altă parte, dacă simţi că ţi se înrăutăţeşte boala şi puterile încep să-ţi slăbească, este bine să ţi se facă Sfântul Maslu.
Domnul Dumnezeu poate să-ţi vindece trupul prin el (Sfântul Maslu) şi, dacă El nu doreşte să-ţi vindece trupul, cu siguranţă îţi va vindeca sufletul: „Domnul îl va ridica (din boală) şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui" (Iac. 5, 15).
12. După toate acestea, încredinţează-te cu totul voii lui Dumnezeu şi nu dori nimic altceva decât ceea ce va dori să facă Dumnezeu cu tine. Aceasta este cea mai bună atitudine pentru oricare dintre noi, indiferent cine suntem. Pentru că oricine se încredinţează lui Dumnezeu este al lui Dumnezeu şi nu va pieri niciodată.
Mitropolitul Grigorie al Sankt Petersburgului

Sursa: “O zi de viaţă sfântă: sfaturi practice pentru organizarea vieţii creştinului”, Editura Sophia, Bucureşti, 2007

Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul explicata de parintele Petroniu Tanase

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...





"Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al garirii in desert nu mi-l da mie.
Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, robului Tau.
Asa Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor.
Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosul!
Dumnezeule, curateste-ma pe mine, pacatosul!
Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mantuieste-ma!
Fara de numar am gresit, Doamne, iarta-ma!"

Legata de vremea Postului Mare, rugaciunea Sfantului Efrem Sirul este o rugaciune scurta, dar plina de putere si bogatie duhovniceasca, cum numai marele parinte Efrem Sirul "alauta Duhului Sfant", putea sa o alcatuiasca.

Tipicul prevede sa fie rostita avand ochii trupesti si mainile ridicate in sus, cu ochii mintii inaltati catre Dumnezeu, cu umilinta, cu lacrimi si cu frica de Dumnezeu, insotita de metanii si inchinaciuni, dupa randuiala cunoscuta.

Rostita astfel, cu intelegere si simtire, ea preface si innoieste intreaga viata sufleteasca. Staruind asupra cuprinsului ei, vom descoperi o intreaga teologie apocaintei, incat cu dreptate aceasta rugaciune este numita "Rugaciunea pocaintei".

Rugaciunea se rosteste la toate cele sapte laude: Vecernie, Pavecernita, Miezonoptica, Utrenie, Ceasuri si Obednita; in total, de noua ori in curgerea unei zile si de opt ori cand se savarseste Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, intrucat ramane partea de vecernie la care se rosteste de obicei rugaciunea. Numerele opt si noua, de cate ori se zice rugaciunea, ne duc cu mintea la cele noua cete ingeresti si la veacul viitor, simbolizat prin numarul opt, vrand parca sa ne spuna ca numai pocainta ne poate invrednici de viata fericita a vietii vesnice si de traiul impreuna cu ingerii.

Rugaciunea are trei parti bine deosebite. In prima parte, ne rugam lui Dumnezeu: "Doamne si Stapanul vietii mele! Duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanie si al grairii in desert nu mi-l da mie". In partea a doua: "Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, slugii Tale". Si incheiem: "Asa, Doamne, daruieste-mi sa-mi vad pacatele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti, in vecii vecilor. Amin". Deci pe de o parte ne rugam sa ne fereasca Dumnezeu de patru duhuri rele, de patru patimi, iar pe de alta, cerem sa ne daruiasca patru duhuri bune, patru virtuti.

Sfânta Maria Egipteanca (1 aprilie)

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...



Astazi serbam un Sfant de o importanta covarsitoare,ce aduce dovada mantuirii de catre orice om indiferent de starea sa de educatie sociala.Tot ceeace conteaza este educatia religioasa.Deci acest blog demonstreaza ca toti oamenii se pot mantui,chiar si cei mai putin dotati intelectual,dar nu face apologia renuntarii la cele stiintifice.Blogul spune ca un om obisnuit dar cu credinta multa poate invata in final pe un altul cu scoli inalte,dar asta nu inseamna ca cei invatati nu se mantuiesc datorita cunostiintelor acumulate.
Blogul spune ca poate fi un bun credincios orice om indiferent de starea sociala si materiala,nespunand ca in fata Domnului este mai preferat unul sau celalalt.

Maria Egipteanca s-a nascut in Egipt. La varsta de 12 ani si-a parasit parintii si a mers in Alexandria, unde timp de 17 ani a dus o viata desfranata. La varsta de 29 de ani, paraseste Alexandria si ajunge la Ierusalim. Pretextul i-a fost oferit de pelerinajul unor tineri din Egipt si Libia, care calatoreau pe mare spre Ierusalim, pentru a participa la sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci.

Ajunsa in Ierusalim, doreste sa intre in Biserica Sfantului Mormant, insa, nu a putut inainta decat pana la prag. Aici a simtit cum o putere nevazuta o opreste. Incerca de mai multe ori sa intre, dar fara rezultat. Este momentul cand intelege ca modul ei de existenta o face nevrednica de a intra in acest locas. Se roaga Fecioarei Maria sa faca posibila intrarea sa in locas, cu promisiunea ca isi va schimba intru totul modul de viata.

Reuseste sa se inchine Sfintei Cruci si ia decizia sa-si traiasca viata in pustia Iordanului. Cuvioasa Maria Egipteanca a stat aici 47 de ani, in post si rugaciune. Cu un an inainte de moartea sa, taina vietii ei a fost descoperita parintelui Zosima, care a impartasit-o, iar dupa un timp s-a intors ca sa o ingroape, fiind ajutat la saparea mormantului de catre un leu.

Si pentru ca am tot scris despre Maria Egipteanca,incerc sa aduc in fata voastra informatii si din alte colturi ale lumii ortodoxe.Asa ca am apelat la diferite enciclopedii si am selectat mai multe informatii.In consecinta,oricat de bun este traducatorul achizitionat tot se simte traducerea "sintetica".Insa traducerea este destul de buna,asa ca o ofer ca atare.(cu scuzele de rigoare)
Biografie a acestui minunat sfânt a fost scrisă de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului. Odată, în timpul [Sezonul Postului Mare] Onorabilul Rapid, un anumit preot călugăr-(Ieromonah), Zosimus Bătrân, sa retras în pustie, dincolo de Iordan, o calatorie de douăzeci și zi.

Dintr-o data, el a prins vederea unei ființe umane cu un corp gol și uscat al cărui păr a fost la fel de albă ca zăpada și care au început să fugă de la fața Zosimus. Vârstnicul a fugit pentru o vreme până când această persoană ghemuit într-un pârâu și a strigat: "Avva Zosima iartă-mă, de dragul Domnului. Nu te pot face față pentru că eu sunt o femeie goala "Zosimus aruncat apoi haina lui exterioară a ei, pe care ea însăși înfășurat în jurul și apoi a arătat ea la el.. Vârstnicul a fost speriat la auzul numelui său vorbit de la gura de vărsare a acestei femei că nu știe. În urma insistențelor lui prelungit, femei legat de povestea ei de viață. Ea a fost născut în Egipt și la vârsta de doisprezece ani a început să trăiască o viață de desfrâu în Alexandria, unde a petrecut șaptesprezece ani în acest mod pervers de viață. Motivat de flacara adulteră a cărnii, într-o zi au urcat-o barca care a fost naviga pentru Ierusalim.

Ajungând la Orașul Sfânt, ea a vrut să intre în biserică, în scopul de a venera Crucea de onoare, dar o forță invizibilă ei imobilizat și împiedicat-o de la intrarea in biserica. În mare frică, ea a privit la icoana Maicii All-Sfânt al lui Dumnezeu în vestibul și sa rugat ca ea să li se permită să intre în biserică pentru a venera Crucea de Onoare, în tot acest timp mărturisind păcătoșenia ei și necurăția și promițând că va merge ori de câte ori un All-Pure o va regiza. Ea a fost apoi permis să intre în biserică. După venerată Crucea a intrat din nou vestibul și, înainte de icoana, a dat mulțumită Maica a lui Dumnezeu. În acel moment ea a auzit o voce spunând: "Dacă vei trece peste Iordan, veți găsi adevărata pace!" Imediat a cumpărat trei pâini și a început pentru Iordan, unde a ajuns aceeași seară. A doua zi, ea a primit Sfânta Împărtășanie în Mănăstirea Sf. Ioan și a trecut peste râul Iordan.

Ea a rămas în pustie timp de patruzeci și opt ani în chinuri mari, teama și lupta cu gandurile pasionati ca si cum cu fiarele sălbatice. Ea a hrănit pe vegetație. După aceea, atunci când ea a fost pentru rugăciune, Zosimus a văzut-o în leviteze aer. Ea rugat să-i aducă Sfânta Împărtășanie în anul următor pe malul Iordanului unde va veni apoi să-l primească. În anul următor, Zosimus ajuns pe malul Iordanului, în seara cu Sfânta Împărtășanie. El a întrebat cum acest sfânt ar trece Iordanul. La acel moment, în lumina lunii, el a văzut-o ca ea sa apropiat de râu, a făcut semnul crucii peste ea și a mers pe apă ca și cum pe uscat. După Zosimus administrat Sfânta Împărtășanie cu ea, ea implorat să vină anul următor pârâul aceeași în care au întâlnit prima dată. Zosimus a venit si a descoperit trupul neînsuflețit ei pe acel loc. Deasupra capului ei în nisip a fost scris: "Avva Zosima, îngroapă trupul Mariei umili de pe acest site, fac praf la praf.

Am murit pe 1 aprilie, în aceeași noapte de economisire-suferința lui Cristos, după ce au primit Împărtășanie cu Sfintele Taine "Din această inscripție. Zosimus aflat pentru prima dată numele ei și miracolul celălalt și minunat era că, ea, în aceeași noapte anul precedent, atunci când ea a primit Sfânta Împărtășanie, a ajuns la această pârâul care l-au luat douăzeci zi să călătorească. Astfel, Zosimus îngropat trupul acestui sfânt minunat, Maria egiptean. Când sa întors la mănăstirea Zosimus legate de întreaga istorie a vieții ei și minunile pe care le-a asistat personal.

Astfel, Domnul știe cum să-l glorifice pe păcătoși pocăiți. Sf. Maria este, de asemenea, comemorat la Duminica a cincea a Postului Onoare (a cincea duminica a Postului Mare). Biserica o deține ca pe un exemplu pentru credincioși în aceste zile de rapid ca un stimulent pentru pocăință. Ea a murit în jurul anului 530 d.Hr.

http://www.crestinortodox.ro/predici-audio-mp3...

http://www.crestinortodox.ro/cantari-biserices...

Imn de slava lui Iisus!

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

" Cat as vrea Iisuse bun, sa iti spus si iar sa-ti spun,
C-as dori si-as mai dori, sa te pot mai mult iubi,
Sa Te pot mai drept urma, sa Te pot mai sfant canta,
Sa te pot mai bland vesti, mai ascultator a-Ti fi.

Mai strain de tot ce-i rau, sa ma simti tot mai al Tau.
Cat as vrea si cat as vrea, sa-Ti dau toata viata mea
Pe fiinta mea sa pui, bland sarutul Tatalui si sarutul Duhului,
Si cu tot ce are-n ea, sa Ti-o sti numai a Ta,

Sa sti cat de-adanc simtesc cand spun: Doamne, Te iubesc!
Si cum as dori sa zbor, peste soare, peste nor,
Peste veacul viitor pana unde-as sti pe veci,
Ca Te am si nu mai pleci!!! "

http://babylenuta-dinsufletpentrusuflet.blogspot.com/

PARINTELE CLEOPA

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...



Părintele Visarion Neag

Acum două decenii, în stupina mânăstirii Sihăstria locuiau doi mari părinţi - Cleopa Ilie şi Marcu Dumitrescu. Primul stătuse mulţi ani în pustiu, iar al doilea avea peste 20 de ani petrecuţi în temniţă. Când se întâlneau, îşi depănau amintirile. Unul din închisoare, celălalt din sihăstrie. Un neofit a asistat la dialogurile lor de taină şi a acceptat acum să le dezvăluie

Celula morţii

Când l-au aruncat în ea s-a gândit că e sfârşitul. O ce­lulă hâdă, fără geam la fereastra mică, fără podea, fără pat. Deţinuţii îi spuneau între ei "frigiderul", căci gerul de afară se strecura nestingherit înăuntru. O gaură neagră, în care doar moartea putea trăi. Nu aveai pe ce să te aşezi, nu te puteai odihni nicio clipă.
Cei ajunşi aici se plimbau fără oprire, până la epui­zare. Încet, clipă de clipă, frigul năpraznic le fura căl­dura inimii, le amorţea mădularele, până când viaţa, obo­sită să mai lupte, pleca, lăsându-le trupul degerat şi neînsufleţit. Apoi veneau gardienii şi-l luau pentru a-l arunca în groapa comună. De mâncare nu primeau, afară de câteva gamele de apă şi nici acelea în fiecare zi. Nu scăpa nimeni... Prin pereţi auzeai gemetele tova­răşilor care se stingeau încet, şi apoi o linişte hâdă ră­mâ­nea să plutească peste singurătatea nemărginită a în­chisorii.
Pe părintele Marcu l-au aruncat aici ca să-l omoare. Era oţelit în nevoinţe mânăstireşti, ştia cum să lupte cu frica şi îndurase până acum dureri fără margini. Era unul din puţinii deţinuţi care nu ceda atunci când era torturat. Nu scotea niciun vaiet şi tocmai de aceea îl chinuiau mai mult decât pe toţi ceilalţi. Dar, în faţa frigului, nu avea nici el scăpare. Simţea cum i se scurge în trup, picurând strop cu strop, răceala pereţilor. A început să facă metanii. Una, două, trei, zece, o sută, o mie... "Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul! Cel ce din ţărână m-ai zidit miluieşte-mă! Fără de număr am greşit, Doamne iartă-mă! Duhul curăţiei, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l slugii tale!"
Lovind uşor cu fruntea podeaua de gheaţă, se va fi gândit la patimile Domnului, la chinul hâd şi batjoco­ri­tor de pe cruce, la mulţimea nebună a iudeilor şi la dra­gostea Mântuitorului, de nepătruns pentru cei care-L răstigniseră. În faţa durerilor şi iubirii Lui, su­ferinţa sa din celulă îi va fi părut mică şi uşor de purtat. Cât să o strângi în inimă, să o faci bob şi apoi să o arunci în marea uitării. Să rămână doar dragostea, dra­gostea şi mila pentru toată lumea, chiar şi pentru săr­manii gardieni, pentru călăii care nu ştiau ce fac şi la ce se osândesc pe vecie. O lacrimă se va fi scurs şi pentru ei. Apoi încă una, pecetluind ruga şi iertarea.
N-a ştiut cât s-a nevoit. N-a stat să numere, nu s-a mai gândit la curgerea clipelor. Timpul, atât de greu de urnit în închisoare, s-a lăţit înghiţindu-l. Gândul îi va fi curs la mânăstirea lui dra­gă, la poienile în care acum soarele lucea peste zăpada neatinsă, la nopţile luminate de priveghere şi la prietenul şi stareţul său, părintele Cleopa. Când s-a trezit, s-a dumirit că ador­mise direct pe betonul în­gheţat. Dar, culmea, era nă­duşit, cu zeghea udă de sudoare! În jurul său, pere­ţii celulei parcă dogoreau. O căldură minunată, izvo­râtă, i se părea, chiar din inima lui, potopise micuţa încăpere, pe care acum o simţea ca pe propria-i chi­lie. Domnul revărsase fo­cul său, înlănţuindu-l cu dragoste. Se simţea liber şi fericit.

O prisacă plină de mierea Duhului



Marcu Dumitru, la arestare
"Istorisirea aceasta am auzit-o eu, în prisaca Si­hăs­triei, de la părintele Marcu Dumitrescu, care i-a po­vestit-o părintelui Cleopa. Le duceam masa acolo, lângă stupi, iar ei adăstau ceasuri întregi, povestind, unul de nevoinţele din pustie, iar celălalt de cele din temniţă. Plângeau amândoi când îşi depănau amin­tirile, amintiri grozave, pe care le tăinuiseră de ceilalţi oameni, ca să nu cadă în ispita mândriei. Iar eu, mic prunc duhovnicesc, mă minunam că îngăduise Dum­nezeu să fiu de faţă la aşa sfat. Sfat de sfinţi".
Părintele Visarion Neag era pe atunci un neofit. De abia intrat în obştea marii mânăstiri a Sihăstriei, pri­mise ascultare să-l ajute pe părintele Marcu Dumitres­cu să vadă de albine. Pe acesta îl ajunseseră bătrâneţele şi nu mai putea să grijească singur stupii. "Era un om tare tăcut, mereu atent la rugăciune. Arareori l-am auzit să spună vreun cuvânt care să nu fie legat de evan­ghelie sau de nevoinţă. Îmi spunea ce am de făcut la stupină, dar pe scurt, fără să piardă vremea. Apoi se retrăgea cu atenţia înlăuntru, aţintindu-şi mintea la Hristos".
În prisacă avea o căsuţă şi părintele Cleopa Ilie, predicatorul de foc al monahismului românesc. Venea aici pentru a sta retras, adâncindu-se în meditaţii şi scris. La prânz, se aşeza la masă împreună cu părintele Marcu. Aşterneau bucatele pe o bucată de lemn cât palma şi apoi "mâncau ca nişte copii. Luau unul de la celălalt şi vorbeau numai de lucruri duhovniceşti. Mai mult se sfătuiau decât mâncau". Era un ospăţ al inimii.
Să fii ucenicul unor asemenea oameni a fost pentru părintele Visarion o mare binecuvântare! Părintele Mar­cu era unul dintre cei mai sporiţi monahi ai Sihăs­triei. Îndurase aproape două decenii de temniţă, de-a lungul cărora fusese torturat în fel şi chip. Pe gardieni îi adusese la disperare răbdarea sa, ajunsă proverbială. Îndura totul în tăcere, rugându-se, primind suferinţa ca un canon pentru păcatele sale. Şi asta îi mânia la culme pe călăii care-l chinuiau mai mult decât pe tovarăşii săi. Aşa a ajuns să i se spună


Părintele Visarion Neag, (stânga sus) într-un grup de călugări. Jos (de la stânga) pr. Varsanufie, pr. Cleopa, pr. Ambrozie
"fachirul", pentru că cei­lalţi deţinuţi credeau că el nu simte loviturile. Dar le sim­ţea. "Au zis unii că eu aş fi fost mai tare în ispite; dar vă zic că nici eu nu puteam să rezist în toate încercările prin care am trecut douăzeci şi ceva de ani de zile, dacă nu mă ajuta Darul lui Dumnezeu. Numai mila Domnului m-a ţinut, şi nu ştiu eu dacă voi fi la fel de tare. Nu mi-a fost frică de ei, mi-era frică de mine. Că acolo ne-a ţinut numai puterea harului şi credinţa din noi. Dar nimeni nu poate să fie sigur nici pe una, nici pe cealaltă".
Pe părintele Visarion Neag l-am întâlnit în Ţara Moţilor, la Mânăstirea Crişan, închinată marelui martir al neamului românesc. Părintele a clădit-o de la firul ier­bii, aşa cum i-a prorocit în tinereţe părintele Cleopa, chiar în prisaca Sihăstriei. Vorbeau adeseori despre Ardeal, despre cum acesta rămăsese fără mânăstiri în urma prigoanei. Erau vremuri cumplite, când puterea comunistă nu îngăduia ridicarea unor noi aşezări mo­na­hale, aşa că nimeni nu nădăjduia ca Transilvania să aibă din nou călugări. Şi totuşi, înţeleptul călugăr al Sihăstriei i-a spus atunci părintelui Visarion, în plină dictatură comunistă, să fie pe pace, căci "Ardealul o să te cheme pentru jertfă". Acum, la mai bine de două decenii de la acest cuvânt enigmatic, părintele stareţ a înţeles ce voia să-i spună duhovnicul său. Într-adevăr, după revoluţia din decembrie 1989, Transilvania şi-a chemat din nou fiii acasă, şi sute de monahi din mânăs­tirile moldoveneşti şi muntene au început ridicarea de schituri şi mânăstiri, împlinind cu râvna lor vitregia istoriei. Profeţia părintelui Cleopa s-a împlinit. Dar, până aici a fost o cale lungă de străbătut pentru părin­tele Visarion Neag. O cale care a început încă din copi­lărie, atunci când a simţit pentru prima dată chemarea de foc a mânăstirilor.

Părintele Dometie, sfântul fără cămaşă

Plecau cu mic cu mare dimineaţa, devreme, atunci când soarele de abia se iţeşte. Răcoarea aceea a dimine­ţii e prietena pelerinului, căci îi aşterne în faţă drum spornic. Aveau de străbătut munţi, văi şi ape repezi. "Deşi era o vreme potrivnică bisericii, erau mulţi pele­rini. Cu sutele! Şi nu existau în mânăstiri condiţii pen­tru ei ca acum. Acum avem, dar parcă s-a pierdut din vibraţia aceea". Mergeau ziua întreagă pe jos. Cu toţii, chiar şi copiii mici, doar pentru a adăsta câteva ceasuri în umbra de piatră a Râmeţilor, ascultând cuvântul părintelui Dometie, apostolul Apusenilor. Toţi moţii îl urmau fără să clipească. Avea în stăpânirea duhului său sate întregi din preajma mânăstirii, pe care le păs­torea cu o râvnă de muce­nic. Se sădise parcă în el ce­va din iureşul martiri­lor pie­riţi în lupte pentru apă­rarea nea­mului şi a


Obştea Mânăstirii Slatina. (Părintele Cleopa în centru)
credin­ţei. Printre pelerinii care se scurgeau către catedrala Apusenilor era şi părintele Visarion Neag, pe atunci doar un co­pil de 11 ani. Râ­meţul a fost prima mâ­năs­tire în care a călcat. Era spre sea­ră. Mersese toată ziua şi, când a ajuns, în bi­serică în­cepuse priveghe­rea. L-a vră­jit glasul mai­cilor cân­tând la strană tro­pare în cin­stea Prea Sfintei. "Am repetat apoi zile în şir prin păduri - «Prea Sfântă Năs­cătoare de Dumnezeu mi­luieşte-ne pe noi!» Era un imn cum nu mai auzisem pe pământ. O cântare de în­geri. Atunci m-am hotărât să mă fac călugăr".
Părintele Dometie a fost primul său model. O icoa­nă a sfinţeniei. "L-am auzit vorbind oamenilor despre Maica Domnului şi iubirea unei mame pentru copilul ei. Cuvântul său te pătrundea până în rărunchi". A fost acolo şi când părintele Dometie a murit, răpus de inimă, în faţa unei bisericuţe a moţilor, la care slujise adeseori. Era atât de milostiv, încât dăruia săracilor tot ceea ce-i aduceau pelerinii. Părintele Visarion îşi amin­teşte că, atunci când a murit, părintele Dometie nu avea cămaşă pe el. "Şi nici la chilie. A trebuit să meargă cineva să-i cumpere una din oraş ca să aibă cu ce-l îngropa. Oameni ca el sau ca părinţii Cleopa şi Marcu de la Sihăstria au fost modelul meu ca monahi. Că­lugări jertfiţi cu totul lui Hristos".

Prigoana

"La Slatina, în Bucovina, ctitoria lui Lăpuşneanu, părintele Cleopa a strâns o obşte de monahi destoinici. Au fost acolo şi părintele Marcu Dumitru, şi părintele Petroniu Tănase, care apoi a plecat în Athos, şi Arsenie Papacioc, duhovnicul de la Techirghiol, şi Leonida Plă­mădeală, viitorul mitropolit al Ardealului, şi mulţi alţii. Doar că asta nu a plăcut Securităţii, deşi ei îl propovăduiau doar pe Hristos, nu făceau politică".
Prima dată a fost arestat părintele Cleopa care, cu predicile sale, strângea în jurul său mii de ţărani. "Îl duceau la Securitate şi-l ţineau nedormit, cu reflec­toare în faţă, să-şi piardă minţile. Dar nu au reuşit. Văzând ce i se pregăteşte, a plecat în pustiu. Părintele Marcu nu a mai apucat. L-au arestat direct din mâ­năs­tire".



Stupina Mânăstirii Sihăstria, vara
Părintele Cleopa a rătăcit prin munţi luni în şir. Nu spusese nimănui unde merge, ca să nu atragă năpasta asupra fraţilor de nevoinţă. Zilele şi nopţile le petrecea sub cerul senin, rugându-se îndelung pentru el şi pentru cei arestaţi. Mânca ce găsea prin codru. Mai târziu, un pădurar evlavios a început să-l ajute, ducându-i puţină pâine uscată. Părintele îşi săpa câte un bordei în care nu stătea foarte mult, ca să nu fie descoperit. Anii aceia l-au oţelit în răbdare şi în rugăciune.
În tot acest timp, părintele Marcu îşi străbătea şi el "pustia" lui, aridul deşert al temniţei. Era izolat la Ji­lava, de săptămâni în şir. Trăia clipe de iad. La un mo­ment dat, de afară, printr-o fereastră deschisă, a intrat o cioară, o pasăre pe care, altminteri, afară, în libertate, nici nu ar fi băgat-o în seamă. Dar aici, între pereţii cenu­şii pe care-i vedea zilnic, ea i-a părut un semn de la Dumnezeu. Un semn că afară, dincolo de zidurile în­chisorii, există încă viaţă, o natură frumoasă, zidită de Domnul, şi multă libertate. "Îi spunea părintelui Cleo­pa că a fost atât de fericit să vadă o altă făptură vie încât, zile în şir, după ce pasărea plecase, a uitat de greutăţile temniţei".

Nuntă-n cer

Stătea de câteva săptămâni închis într-un şopru. O familie milostivă îi zidise o cameră secretă, la care se ajungea doar pe sub podea. Era ascuns, şi asta era bine. Părintele Cleopa era obişnuit cu singurătatea. Îl ajuta să se închidă mai bine în inimă, ca de acolo să urce spre Domnul. Nu avea nevoie de ni­mic. Până într-o seară când, la câteva case depărtare, a pornit o nuntă - zarva l-ar fi tulburat, nelă­sându-l să-şi aducă luarea amin­te spre rugăciune. Aşa că a început să mediteze şi s-a gân­dit - "Dacă aici, pe pă­mânt, la o simplă nuntă oa­me­nii se bucură atât de mult, oare ce va fi în ceruri, când se vor întâlni cu Hristos?". Atât. Gân­dul a fost năpraz­nic şi Domnul s-a folosit de el ca să-l răpeas­că la ceruri. Ce a trăit acolo sus, îi era foarte greu să spu­nă. O iubire fără mar­gini, o fe­ricire ca­re sta să-i rupă pieptul. Da­că a urcat la rai cu trup sau fără, nu mai ştia să spu­nă. Atâta doar îşi a­min­tea, că a plâns de bucurie, încât a udat hai­nele şi prosopul pe care-l avea cu el. Şapte minute. Atât au trecut pe pământ. Dar aco­lo, în împărăţiile luminii, şapte mi­nu­te pot fi mai mult decât o via­ţă. Pot fi o veş­nicie.



Părintele Cleopa la oi
"Părintele Cleopa a mai po­vestit întâmplarea asta şi la pele­rini şi în cărţile sale. Dar nicio­dată nu recunoştea că i s-a în­tâm­plat lui. O punea pe seama unui pustnic pe care-l cunoscuse în peregrinările sale, ca să nu-l prindă păcatul mândriei. Dar părintelui Marcu îi vorbea des­chis, şi i-a mărturisit că el era acel pustnic. El fusese răpit la cer, iar după ce s-a întors pe pă­mânt, luni de zile de inima lui nu s-a atins niciun gând lumesc. Doar o bucurie lină şi o dragoste fără margini. Şi când povestea asta, plângeau amândoi".

Apusul

Încet, deşi sporeau cu duhul, trupurile celor doi mari monahi ai Sihăstriei se topeau pe zi ce trece. Lăuntric, părintele Marcu părea că întinereşte. "Avea o faţă ca de copil, senină, luminoasă, curată. Era din ce în ce mai tă­cut, păzindu-şi rugăciunea care, probabil, ajunsese deja să fie neîncetată. Nu exista să mergi la dânsul şi să-l vezi altfel decât cu ochii în lacrimi". Jos, în mânăs­tire, părintele Cleopa primea pelerinii care-l căutau însetaţi de cuvânt. Dar vioiciunea tinereţii, cea care-l purtase prin toţi munţii Neamţului, stătea să apună. Şi el, şi părintele Marcu, se găteau de marea trecere. Avva Paisie, un alt mare rugător al Sihăstriei, luase deja calea cerului, la un an după revoluţia din 1989. Venise acum rândul lor.
"Părintele Marcu avea chilia perete în perete cu mine. Era su­ferind. Am mers la el în chilie de câteva ori, pentru că am crezut că-l pierdem. Avea pulsul atât de slab încât credeam că inima i s-a oprit. Dar îşi revenea, parcă mi­ra­culos, de fiecare dată. Şi-şi continua nevoinţa. Noaptea îl auzeam cum făcea metanii, deşi era foarte slăbit". Monahii Si­hăstriei mărturisesc că, în ultimii ani ai vieţii, părintele Marcu petrecea în rugăciune jumătate de zi. Apoi îi pomenea pe toţi cei pe care-i ştia şi din nou citea la "Psaltire". Deşi era doar un simplu monah, neavând dreptul să slujească sau să spovedească, părintele Cleopa le-a spus o dată uce­nicilor - "Îl vedeţi? Aista-i cel mai mare duhovnic al Sihăs­triei".
Mai întâi a plecat părintele Cleopa. S-a stins liniştit în chilia lui, în dimineaţa zilei de 2 decembrie a anului 1998. După doar două luni, pe 28 februarie, l-a urmat şi părintele Marcu. Se va fi grăbit la pri­saca de dincolo, să stea la sfat cu stareţul şi prie­tenul său. Şi, de bună seamă că asta fac şi acum. Tăifăsuiesc în ră­coarea raiului, în­conjuraţi de albi­ne şi flori. Iar la măsuţa lor stă tot timpul şi Hristos. Aşa cum stătea şi când erau aici, pe pământ, în raiul Sihăstriei.

Sfaturi ale părintelui Marcu Dumitrescu


Părintele Marcu Dumitrescu "Fachirul", în tinda chiliei, la Sihăstria

* Cu mintea poţi să înţelegi multe lucruri adânc, dar dacă nu se atinge de inimă e fără folos. Dar când se împreună simţirea inimii cu luminarea minţii, atunci simţi că lucrează harul lui Dumnezeu prin toată fiinţa ta.

* Cuvintele lui Dumnezeu sunt ca diamantul, care, dacă-i arăţi o feţişoară către soare, toate celelalte feţe ale lui se luminează.

* Dumnezeu ştie despre fiecare din noi mai mult decât ştim noi despre noi.

Sfaturi ale părintelui Cleopa

* Biserica este mama noastră! Nu lăsaţi Biserica, pentru că în ea ne unim cu Hristos.

* Să aveţi Psaltirea ca pe un cozonac bun. Când ţi-e foame, mai tai o felie, mai mănânci, mai faci trea­bă, apoi mai citeşti o catismă, două, trei, cât poţi.

* Când zici "Doamne Iisuse!'' se cutremură tot iadul, numai să zici din inimă!

* Să trăiţi în dragoste unii cu alţii, că dragostea nu moare niciodată.


Părintele Cleopa în grădina de la Sihăstria

* Să aveţi către Dumnezeu inimă de fiu, către voi minte de judecător şi către aproapele inimă de mamă.

* Odată, când cineva i-a arătat noua biserică din livada mânăstirii, părintele a zis: "Mai greu este să faci un călugăr adevărat decât o catedrală!''.

Foto: arhiva mânăstirii Sihăstria

sursa

http://www.formula-as.ro/2013/1061/spiritualitate-39/cand-sfintii-stau-la-taifas-16214

Rugaciunea de dimineata a Parintelui Arsenie Boca

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos..

.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul de pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci, iată, păcătuiesc în tot ceasul

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăsluieşte întru noi împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă printre noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.
Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtam noi prin păcatele noastre.
Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta.
Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin.