SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos....

Leacul minunat

Într-o casă de muncitor sărac, dar plin de credinţă în bunătatea lui Dumnezeu, zăcea de grea boală un copilaş. Doctorul nu mai avea nici o nădejde să-l scape. Mama copilului, ostenită de veghere, aştepta voia lui Dumnezeu.
Văzând că boala nu se dă bătută, femeia chemă pe preot, ca să împărtăşească pe copil.
După ce-i dădu Sfânta Împărtăşanie, părintele întrebă pe copil:
- "Cum îţi este?”
Copilul îşi adună toate puterile şi răspunse:
- "Da, mi-i foarte bine."
A doua zi, când veni doctorul, căzu în uimire: copilul era mult mai bine.
Peste o săptămână, copilaşul se juca în ogradă cu frăţiorii lui, însănătoşit pe deplin, cu toate că doctorul spusese că nu mai este nici o nădejde.
Fiindcă una-i puterea omului şi alta este aceea a lui Dumnezeu.

SFÂNTA SCRIPTURĂ

Cartea cărţilor

Într-o adunare de creştini, unul din ei puse întrebarea:
„De-ar fi să trăiţi într-o pustie, sau de-aţi fi duşi într-o temniţă pe viaţă pentru credinţa voastră, şi vi s-ar îngădui să luaţi cu voi numai o singură carte, pe care aţi lua-o?
- "Sfânta Scriptură!" răspunseră toţi, într-un glas.

Lasati-ma …

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Lasati-ma pe mine sa fiu asa cum sunt !
Eu am facut cu cerul un vesnic legamânt
Si n-am sa-l calc, chiar daca m-ati arunca la fiare
Sau mi s-ar asterne o lume la picioare.

Lasati-ma pe mine sa cred cum voiesc eu !
Eu am crezut de veacuri si-oi crede-n Dumnezeu.
Nu ma sili cu biciul sa cred cum tu îmi spui,
Lasati pe fiecare sa aiba crezul lui.

De ce sa-mi vând credinta ? Ce-ai tu sa-mi dai în loc ?
Aur, argint, avere sau lemne pentru foc ?
De ce mi-L vrei pe Domnul ? Ce vrei sa faci cu El ?
Sa-L mai omori o data ? Ma crezi asa misel ?

Dupa o viata-ntreaga de lupta si de truda,
Crezi c-am sa-mi scriu vreodata pe frunte-aceasta: “ Iuda “ ?
Omoara-ma pe mine, daca asa socoti,
Dar pe Hristos din suflet sa stii ca nu mi-L scoti !

Si pe maicuta lui cea sfanta o iubesc
caci ea m-ajuta,sa am tot ce doresc
Si zi de zi la ea si sfiinti ma rog,
Sa mijloceasca pentru mine..un pacatos..

SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR STRATILAT

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...


Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Se trăgea după neam din Evhaita şi locuia în Iracleea, care se află lângă marea Neagră. El întrecea pe mulţi cu podoaba sufletului, cu frumuseţea trupului şi cu puterea cuvintelor; şi toţi căutau să-i câştige prietenia. Chiar şi Liciniu s-a găsit multă vreme în legătură cu el, cu toate că auzise că este creştin şi că defăimase pe idoli. Odată Liciniu a trimis pe câţiva bărbaţi din Nicomidia, care erau de acelaşi rang cu Teodor, şi le-a poruncit să aducă cu cinste înaintea lui pe mucenic. Când aceştia s-au întors şi i-au spus lui Liciniu răspunsul fericitului Teodor (cum că se cădea mai degrabă ca împăratul să se ducă acolo, cu cei mai mari dintre zeii lui) atunci împăratul a pornit îndată la Iracleea. Iar sfântul Teodor, pregătit de mai înainte fiind prin vedenii ce i-au fost trimise în vis de Dumnezeu, când a auzit că Liciniu se apropie, a încălecat pe cal şi i-a ieşit înainte, cinstindu-l precum se cuvine. Şi Liciniu întinzându-i mâna dreaptă, şi întrebându-l de sănătate, a intrat în cetate, şi şezând într-un loc înalt, îndemna pe fericitul Teodor, să aducă jertfă zeilor săi. Iar sfântul, cerând lui Liciniu pe zeii cei mai de seamă, ca şi cum ar fi voit să-i cinstească mai întâi acasă, şi numai după aceasta să le aducă şi jertfe de obşte, împăratul dându-i voie, el a luat pe zeii cei de aur şi de argint, şi la miezul nopţii i-a sfărâmat, şi făcându-i pe toţi mici bucăţi, i-a împărţit celor săraci şi celor lipsiţi. Şi când s-a făcut ziuă Maxenţiu Comentarisie a spus împăratului, că a văzut capul zeiţei celei mari, Artemida, în mâinile unui sărac. De aceea, din porunca lui Liciniu, sfântul a fost prins şi adus înaintea lui, unde a fost supus la nenumărate chinuri şi apoi a fost aruncat în temniţă cu picioarele în butuci, unde a petrecut acolo nemâncat şapte zile. După aceea iarăşi a fost scos şi supus la şi mai grele chinuri în timp ce era pironit pe cruce, în văzul mulţimii din care mulţi luau parte la chinuirea sfântului, care răbda chinurile cu ajutorul lui Dumnezeu. Văzând aceasta, au crezut în Hristos optzeci şi cinci de oameni şi după dânşii alţi trei sute de slujitori, a căror căpetenie era antipatrul Chestiu, care fiind trimişi să omoare pe cei dintâi, au crezut în Hristos. Şi dacă Liciniu, a văzut că se face zgomot mult în cetate, a poruncit să se taie capul sfântului. Dar mulţime multă de creştini s-a ridicat să-i oprească şi abia potolindu-i sfântul, şi făcând rugăciuni către Hristos, i-au tăiat capul, săvârşindu-şi astfel calea muceniciei sale. Iar sfintele lui moaşte au fost mutate din Iracleea la Evhaita, şi puse în locaşul părinţilor săi, precum a poruncit mucenicul, lui Avgar, tahigrafului său, să facă. Acesta, fiind de faţă la mucenicia lui, a scris mai pe larg toată istoria muceniciei sale, întrebările pe care le-a primit şi răspunsurile pe care le-a dat şi a mai descris şi vremea şi chipurile chinurilor sale de multe feluri, precum şi ajutorul pe care l-a primit de la Dumnezeu.
“Eu – zice scriitorul pătimirilor lui -, Uar, notarul, văzînd chinurile lui cele grele şi auzind suspinele lui cele dureroase, aruncînd cărticica pe care o scriam, am început să plîng înaintea picioarelor lui, zicînd:“Binecuvîntează-mă. Dă cuvîntul tău cel mai de pe urmă robului tău”. Iar stăpînul meu, ostaşul lui Hristos – Teodor – a zis către mine cu glas blînd:Uare, nu lăsa slujba ta şi nu înceta privind la chinurile mele, ci scrie toate pătimirile mele şi ziua sfîrşitului meu”.
Cuvintele Sf. Mucenic Teodor Stratilat, praznuit astazi, 8 februarie ne dau, credem noi, si sensul pentru care este necesara ca aerul straduinta de a ne aduce aminte si de a ne infatisa chinurile prin care Sfintii Mucenici, Marturisitori si Cuviosi au trecut, de bunavoie, pentru a urma chemarii lui Hristos. In fata unor astfel de marturii, de chinuri de nedescris si de neindurat, te simti tentat sa dai la o parte aceste pagini care parca striga la tine… Greu este acest cuvant, cine poate sa il duca? Ce iti mai ramane decat sa stai perplex, paralizat de frica, in fata unui om zdrobit, cu ochii scosi, strapuns cu sadism in partile cele mai intime ale trupului? Sa plangi, sa te tanguiesti, sa dai la o parte, neindurand privelistea…Te intrebi: oare, la ce bun sa insemnezi astfel de chinuri? Pentru cine? Cine le va putea urma? Cine le va intelege? Cine le va pretui? Poate ca toate aceste intrebari vor fi framantat, macar odata, pe toti cei care, de pilda, astazi, aduna marturii despre chinurile inimaginabile suferite de sfintii mucenici ai inchisorilor comuniste. Si credem ca fiecare dintre acestia a primit, tainic, in inima, indemnul Adevarului – nu lăsa slujba ta şi nu înceta privind la chinurile mele, ci scrie toate pătimirile mele şi ziua sfîrşitului meu.
Sfantul Simeon Metafrast incepe viata si patimirile Sf. Teodor Stratilat cu aceste cuvinte:
“Precum lumina soarelui veseleşte ochii celor ce-l privesc, tot astfel cuvîntul despre mucenici străluceşte în minţile celor ce-l ascultă. Precum cerul se împodobeşte cu stelele, tot astfel şi Biserica lui Dumnezeu, cu sfinţii mucenici. Precum florile împodobesc cîmpul, tot astfel şi mucenicii Biserica. Pomenirea mucenicilor este iertare de datorii, doctorie pentru boli, mîngîiere celor necăjiţi, izbăvire celor ce pătimesc de duhuri necurate şi sănătate iubitorilor de mucenici. Nevoinţele cele mari ale mucenicilor sînt cununi strălucite ale sfinţilor, pentru că ei şi-au dat trupurile lor la bătăi, toate cele frumoase ale lumii acesteia le-au socotit ca gunoiul, numai de Hristos să nu se lepede. De aceea şi Domnul le-a răsplătit a fi ca îngerii cei fără de trupuri. Vechiul vrăjmaş al neamului omenesc, sîrguindu-se să-i biruiască, li s-a făcut pricinuitor de locuinţa Raiului; şi tot el n-a încetat a porni fiarele cele cumplite asupra celor dreptcredincioşi”.
Mucenicii au fost cei care au arat pustiul cel neroditor al omului cazut cu insesi trupurile si cu sangele lor. Marturiile despre ei sunt ca si minunile – incredibile. Si la fel ca minunile, ajung greu la inimile noastre. Le percepem exterior, le pomenim formal, ne raportam la ele ca la oarecare fapte de vitejie si eroism. Nu le intelegem, pentru ca nu pot fi intelese decat in duh. Nu ajung sa ne scuture de praful desertaciunilor cu care ne-am imbacsit sufletele. Daca am sta cu mintea la ele, daca ne-am aduce aminte de ele, neincetat privind la Mucenicii lui Hristos, poate am incepe si noi sa fim mai putin slabanogiti de asaltul neincetat al ispitelor din afara si dinlauntrurile noastre.
Pentru ca ei, Sfintii Mucenici, sunt cei care “avand taria Ta, pe chinuitori au surpat, zdrobit-au si ale dracilor neputincioase indrazniri”, dupa cum graieste troparul. Traind impreuna cu Sfintii Mucenici, prin pomenire, insemnandu-ne adanc, in inima, vietile lor, am trai mai putin cu patimile din noi. Privind mereu jertfa Mucenicilor, a acestor miei sfasiati de lupi, blanzi, buni, dar si BIRUITORI, poate am avea mai multa barbatie pentru a ne infrunta proprii balauri cei nevazuti din noi. Si ne vom ruga, astfel, precum se ruga Sf. Teodor Stratilat la Hristos, pentru a birui balaurul cel vazut:
“Doamne Iisuse Hristoase, numele cel frumos, Cel ce ai răsărit din fiinţa Tatălui, să nu treci rugăciunea mea Tu, Care m-ai ajutat în războaie şi mi-ai dat biruinţă asupra potrivnicului; Tu eşti acelaşi, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeule. Trimite-mi biruinţă din înălţimea Ta cea sfântă, ca să biruiesc pe vrăjmaşul balaur“.
Numai cine a invins balaurii cei nevazuti poate merge la lupta cea buna a marturisirii. Numai cine l-a izgonit pe drac cu totul din inima sa, poate infrunta de acum prigonirile cele mai crunte ale aceluiasi ucigas de oameni. Dar la fel de adevarat este ca nimeni nu va putea sa ocoleasca aceasta lupta. Ori infruntam raul din noi, ori ne dam batuti, dezertam. Mai bine ar fi, spunea Cuv. Paisie Aghioritul, sa cadem in aceasta lupta, decat sa ne predam sufletele in ghearele patimilor din noi. Asa putem actualiza noi pildele Sfintilor Mucenici. Sa intelegem ce fel de razboi nevazut se duce in chiar inimile noastre. Si sa ne rugam, asa cum se ruga Sf. Teodor cand se apropia de cetatea lui imparatul Licinius, prigonitorul sau:
“Doamne Dumnezeule atotputernic, Care nu părăseşti pe toţi cei ce nădăjduiesc în Tine şi îi aperi, fii milostiv şi mă păzeşte de înşelăciunea vrăjmaşului, prin a Ta apărare, ca să nu cad înaintea potrivnicilor mei şi să nu se bucure vrăjmaşul meu de mine. Fii cu mine, Mântuitorule, în nevoinţa mea în care doresc să intru, pentru numele Tău cel sfânt. Tu mă întăreşte, ca să rabd pentru Tine cu bărbăţie, până la sânge şi să-mi pun sufletul pentru dragostea Ta, precum şi Tu, iubindu-ne, Ţi-ai dat pe cruce sufletul pentru noi“.
Nu intamplator, Sfantul Nicolae Velimirovici a ales in aceasta zi de pomenire a Sf. Teodor Stratilat, in Proloagele sale, sa talcuiasca urmatorul verset: Şi veţi fi urîţi de toţi, pentru Numele Meu (Luca 21: 17). Redam mai departe si talcuirea:
“Toţi cei care se iubesc pe ei înşişi mai mult decît pe Dumnezeu îi vor urî pe următorii Stăpînului Iisus. Toţi cei care iubesc trupul mai mult decît sufletul îi vor urî pe următorii Stăpînului Iisus. Toţi cei care iubesc această lume mai mult decît împărăţia cea Veşnică a lui Dumnezeu îi vor urî pe următorii Stăpînului Iisus. Toţi cei care iubesc păcatul mai mult decît virtutea îi vor urî pe următorii Stăpînului Iisus. Numărul celor care urăsc Numele lui Iisus este uneori mai mare şi alteori mai mic. Dar oricît de mare ar fi numărul lor, fraţilor, nu vă temeţi, căci numărul îngerilor şi sfinţilor este miriade. Numărul celor din neamurile voastre care se află în ceruri, adică al iubitorilor de lisus Hristos, este mai mare decît stelele de pe cer şi decît nisipul mării. O, nu vă temeţi, căci Hristos este cu voi şi aceasta înseamnă că sînteţi mai tari decît cei care vă urăsc! Atunci cînd Cel Puternic este de partea voastră, voi sînteţi întotdeauna cei mai numeroşi căci sînteţi mai puternici decît oricîte mii de mii ale adversarilor. O Stăpîne Iisuse, Stăpîne Atotputernice, fii totdeauna cu noi şi ne ajută nouă ca să fim pururea cu Tine şi toată frica să fugă de la noi, Căci a Ta este slava şi mulţumită în veci, Amin.“
A trai pentru Hristos in aceasta lume este ceva de neiertat in ochii multora, chiar in ochii tuturor, cum spune Evanghelia. Asa a fost, asa este si asa va fi pana la apostazia cea de pe urma. Asa a fost si cu Sf. Teodor, conducator militar al cetatii Iraclia care intorsese pe multi la credinta. Un conducator militar care se gandea insa la sufletele oamenilor, care s-a ranit de dragostea lui Hristos pana la Cruce, nu putea trece fara prigoana in vremuri de crunta respresiune a crestinilor. A avut de infruntat mania imparatului insusi, turbat de rezistenta acestui om pe care, credea el, il putea zdrobi si ucide in orice clipa, el, parelnicul “atotputernic”. Sa retinem insa ce raspunde maniei imparatului Sf. Teodor:
“Tu, împărate, te mânii şi te superi, iar eu mă îmbărbătez şi nu bag în seamă mânia ta. Tu te mâhneşti, iar eu mă bucur de pierderea zeilor tăi. Tu te lupţi cu Dumnezeu, iar eu binecuvântez pe Dumnezeu. Tu huleşti pe adevăratul Dumnezeu, iar eu Îl laud cu cântări. Tu te închini zeilor celor morţi, iar eu mă închin Dumnezeului celui viu. Tu slujeşti necuratului Serapid, iar eu slujesc preacuratului meu Stăpân, Hristos, cel ce şade pe serafimii cei curaţi. Tu cinsteşti pe urâtul Apollon, iar eu cinstesc pe Dumneze Cel ce trăieşte în veci… Nu te mânia, o, împărate, nici nu te iuţi, pentru că acestea făcându-le, arăţi tirania ta cea dinăuntru şi te asemeni măgarului şi catârului“. [...]
Împăratul, mâniindu-se mai tare, iarăşi i-a zis: “Oare mărturiseşti încă pe Hristos?” Şi a poruncit ca să-l bată cu vergi de plumb, pe spate, fără milă, apoi cu unghii de fier să-i strujească trupul şi cu făclii aprinse să-l ardă şi cu hârburi ascuţite să-i frece rănile. Sfântul, răbdând toate acestea cu bărbăţie, nimic nu zicea decât numai: “Slavă Ţie, Dumnezeul nostru“. După toate acestea împăratul a poruncit să-l închidă pe sfânt în temniţă şi să-i lege picioarele în obezi şi să nu-i dea nimic să mănânce timp de cinci zile. După cinci zile, a poruncit să se pregătească o cruce şi l-a scos pe mucenic să-l răstignească. Deci Sfântul Teodor a fost răstignit precum Hristos, Domnul nostru, de către Pilat. Aşa şi Liciniu i-a pironit mâinile şi picioarele. Apoi, nemilostivii chinuitori au mai adăugat sfântului răni şi dureri, căci au bătut un piron ascuţit şi lung în părţile ascunse ale lui şi cu briciul l-au tăiat. Alţi tineri şi copii, încordându-şi arcurile cu săgeţi, săgetau faţa lui, încât i-au scos cu săgeţi şi luminile ochilor. [...] Apoi, strigând către Domnul, el a zis:
“Doamne, ai zis mai înainte: Eu sunt cu tine, iar acum pentru ce m-ai lăsat? Vezi Doamne, că fiarele cele sălbatice m-au chinuit pentru Tine. Luminile ochilor mei sânt scoase, mi se răneşte faţa, mi se sfărâmă dinţii iar oasele pe cruce mi se frâng. Pomeneşte-mă, Doamne, pe mine, cela ce rabd cruce pentru Tine, fier, foc şi piroane; de acum, primeşte duhul meu, ca să mă duc din viaţa aceasta.”
Iata ca Sfantul Teodor Stratilat a baut, pana la capat, din acelasi pahar din care a baut insusi Mantuitorul, si s-a botezat cu acelasi botez al jertfei pe cruce, pana la capat, botezul lui Hristos.
Sa ne inscriem in inimile noastre pildele Sfintilor Mucenici. Sa ne nevoim pentru Hristos, neincurcandu-ne in treburile acestei lumi si in viermuiala patimilor noastre. Sa nu ne dam batuti, ca si noi sa auzim, la vreme de incercare, cum a auzit Sfantul Teodor:
“Îndrăzneşte, Teodore, că sînt cu tine“.
Troparul Sf. Mare Mc.Teodor Stratilat : http://youtu.be/A_SteS0RyHo.
Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat: http://youtu.be/LTTO4PjKC_k.

Fii larg la inimă

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Fii larg la inimă şi darnic,
fă binele cu pas tăcut.
Că n-ai făcut, vei plînge-odată,
dar n-ai să plîngi c-ai prea făcut.

Ascultă sfatul şi-ndrumarea,
îndreaptă-te cînd eşti mustrat.
Că nu asculţi, vei plînge-odată,
dar n-ai să plîngi c-ai ascultat.

Mergi fericit în orice vreme,
oriunde te-ar chema Iisus.
Că nu te-ai dus, vei plînge-odată,
dar n-ai să plîngi că prea te-ai dus.

Fii răbdător pînă la moarte,
oricît de-adînc ai fi brăzdat.
Că n-ai răbdat, vei plînge-odată,
dar n-ai să plîngi c-ai prea răbdat.

Iubeşte cald întotdeauna,
chiar şi pe-acei ce te-au zdrobit.
Că n-ai iubit, vei plînge-odată,
dar n-ai să plîngi c-ai prea iubit.

Şi iartă plin de bunătate
tot răul pe nedrept purtat.
Că n-ai iertat, vei plînge-odată,
dar n-ai să plîngi c-ai prea iertat.

Din ce-ai văzut să ai credinţă
şi pentru tot ce n-ai văzut.
Că n-ai crezut, vei plînge-odată,
dar n-ai să plîngi c-ai prea crezut.

CINE ADUCE MÂNGÂIEREA?

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Un om, prins în cumpenele cele mari ale vieţii, se gândea adânc: Cine oare mă va mângâia pe mine în ceasurile cele mai grele ale vieţii mele?! Şi cu acest gând adormi.
În vis, îi apăru un bărbat strălucitor şi mândru, care-i zise:
- Eu te voi mângâia…
- Dar cine eşti tu?
- Eu sunt ştiinţa lumii acesteia.
Omul îi răspunse:
- Nu, nu mă poţi mângâia, căci adeseori te-am urmat şi mi-ai otrăvit cugetul şi sufletul.
Veni atunci o femeie orgolioasă şi atrăgătoare şi-i zise:
- Eu îţi voi putea aduce mângâierea.
- Dar, cine eşti tu?, întrebă omul.
- Eu sunt slava oamenilor…
Omul îşi acoperi faţa să n-o mai vadă şi zise:
- O, te-am ascultat de multe ori şi numai rău mi-ai făcut; pleacă din faţa mea!
Atunci veni un bărbat voinic, strălucitor, cu haină aurită, având în mână un buzdugan cu pietre scumpe şi-i zise:
- Eu te voi putea mângâia…
- Dar cine eşti?
- Eu sunt Banu-Averea-Puterea.
- Piei din faţa mea, că tu mi-ai adus cele mai multe şi mai grele suferinţe.
După ce plecă şi acesta, apăru o femeie umilă, îmbrăcată simplu şi cuviincios, dar care răspândea o lumină cerească şi o pace binefăcătoare, şi-i zise cu glas cald şi blajin:
- Eu sunt CREDINŢA, şi glas bun îţi aduc de la cel ce m-a trimis: ,,Veniţi la Mine toţi cei necăjiţi şi împovăraţi şi vă voi mângâia, căci jugul Meu e dulce şi sarcina Mea uşoară…”
Omul se deşteptă şi după câteva clipe de gândire îşi zise:
,,Da, tu singură grăieşti adevărul, pe tine te voi urma”.
Şi într-adevăr CREDINŢA (şi faptele CREDINŢEI) i-au adus omului mângâierea în întreaga lui viaţă şi l-au însoţit şi dincolo de mormânt.
Amin.

ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos....

După vechiul obicei cum legea lui Moise spune
Poruncind către evrei, ca la templu să se-adune
Cu ofrande să cinstească într-a patruzecea zi
Prunc de parte bărbătească ce pe lume ar veni

Maica Domnului Maria sa cinsteasca-n sărbătoare
Intră-n templu cu Mesia Pruncu-I spre Purificare
Să-l aduca-n lăcaş Sfânt, Ea Fecioară Preacurată
Legea Vieţii pe pământ spre-a o face respectată

Cu Smerenie supusă Fiu şi-a dus spre Curăţire
Prin ofranda cea adusă spre a Cerului cinstire
Fiind Maica Preacurată, ce-A Născut Mântuitorul
Doar spre Legea respectată, spre a-şi îndemna Popoul

Ea Izvor de Curăţire fără de întinăciune
Dintr-a Cerului menire fără nici o stricăciune
Nu avea vreo trebuinţa ca om spre purificare
Doar spre-A întări credinţa, şi-a poruncii respectare

Simeon cel plin de Har aşa cum s-a Prorocit
Că va fi să aibă -n Dar, să-şi întâmpine Venit
Pe Mesia cel promis văzându-I Cereasca faţă
Spre Templu fiind trimis, cât era încă în viaţă

Şi venit păşind pornirea ce-o avea dată de sus
Ca să-şi vadă împlinirea cum din ceruri i s-a spus
Ieşind spre intâmpinarea, lui Iosif şi lui Maria
Săvârşind Purificarea, Aşteptatului Mesia

Mare i-a fost fericirea când în braţe-i Prunc ţinând
L-A luat rostind grăirea, ce-o avea de mult în gând
Slobozeşte-ţi robul Doamne..! Ce-ntr'a lui nevrednicie
În târziul vieţii toamne, i-a-I dat marea bucurie

Dar şi Prorociţa Ana, văduva de-acum bătrână
Aducându-şi ne prihana, spusă-n vorbe să rămână
Lauda cu vocea-i tare să audă omenirea
Că-I venit, Acela care.. ne aduce Mântuirea

Şi noi, azi cu mic cu mare , bucuria s-o simţim...!
Ieşind în întâmpinare, Lui Isus să-I mulţumim
Către voi lăsându-mi gândul, vă chem intru' împlinire
Prin îndemnul şi cuvântul, plin de Pace şi Iubire...!

Slava Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!.. - Amin -
Cu drag către Voi:

ANDREI BOTOŞANU
02.02.2013




SURSA
http://ro.netlog.com/andreybotosanul/blog/blogid=1557378#blog

„Am înţeles că Sfântul Nectarie s-a îndurat de mine, păcătoasa”

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Mă numesc Cornelia, sunt din Timişoara şi sunt datoare faţă de Sfântul Nectarie să relatez minunea pe care a făcut-o cu mine în anul 2004.
Eram foarte bolnavă şi mergeam la Catedrala Mitropolitană Timişoara. Acolo am auzit de părintele Ioan Dimitriu. L-am găsit pe părinte la biserica de boli contagioase Pădurea Verde. Părintele, văzându-mă bolnavă şi necăjită, mi-a propus să merg în pelerinaj în Grecia. Până atunci nu mai fusesem niciodată în pelerinaj. M-am hotărât pe loc şi aşa am ajuns pe insula Eghina, la Sfântul Nectarie. Înainte de plecare am considerat că trebuie neapărat să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc. Când am ajuns la Sfântul Nectarie am stat tot grupul la rând, să ne închinăm la sfintele moaşte, după care am citit Acatistul Sfântului Nectarie.
După ce am terminat de citit, am mers la mormântul sfântului, unde am pus urechea, aşa cum se face acolo, şi am ascultat, cu emoţie, paşii bunului Sfânt Nectarie. Apoi am coborât la biserica nouă, care era încă în construcţie. Când am ajuns la racla din biserica nouă, m-am închinat în faţă, apoi pe partea stângă lateral şi când am ajuns lateral dreapta, m-am aşezat pe raclă cu pieptul şi braţele deschise, ca într-o îmbrăţişare. Cu mari emoţii retrăiesc şi acum aceste clipe. Am stat aşa câteva minute, nu ştiu câte pentru că abdomenul meu a început să se contracte foarte tare şi respiraţia, mai ales expiraţia, a devenit foarte puternică. Am auzit apoi câteva cuvinte în limba greacă, pe care n-am fost în stare să le reţin din cauza emoţiilor. N-am ştiut ce să fac şi cum să reacţionez şi dacă am voie să spun cuiva. Am înţeles că Sfântul Nectarie s-a îndurat de mine, păcătoasa.
Când am urcat treptele spre biserica veche eram epuizată, abia am putut urca. Acolo l-am găsit pe părintele Ioan Dimitriu, care văzându-mă a înţeles că Sfântul Nectarie a făcut cu mine una din multele minuni pe care le face cu cei ce merg la el pregătiţi, cu credinţă şi dragoste.

(Cornelia, Timişoara – Eghina, 2004).

                 PE PARINTELE IOAN DIMITRIU IL PUTETI GASI LA TIMISOARA PE STRADA BAADER...ACOLO SLUJESTE LA O FRUMOASA BISERICA CU HRAMUL SFINTEI PARASCKEVA...RIDICATA DE DUMNEALUI...ESTE A 3 BISERICA PE CARE O CONSTRUIESTE....POSTEZ CATEVA FOTOGRAFII FACUTE CU TEL. MOBIL...INTRADEVAR , IL CUNOSC PE PARINTE SI ESTE UN DUHOVNIC FOARTE BUN...SI FOARTE CAUTAT...RUGACIUNILE LUI M-AU AJUTAT DE MULTE ORI...

                                             Icoana sfintei Parascheva din biserica...

                        AM GASIT PE NET SI O POEZIE DEDICATA PARINTELUI...

Parintelui Duhovnic Ioan Dumitriu de la Parohia Tipografilor, Timisoara

http://www.crestinortodox.ro/poezie-ortodoxa/parintele-ioan-dumitriu-parohia-tipografilor-118673.html

Cu multa dragoste si dor,
Pentru bunul meu pastor,
Care ma paste an de an,
Parintelui Dumitriu Ioan:

Ii multumesc lui Dumnezeu si-I cant,
Ca mi-a dat in viata un duhovnic sfant
De oameni mult apreciat,
De ingerii din cer laudat,

De Domnul binecuvantat.
Cu infatisare sfanta si cu vocea lui duioasa
Cu smerenie de inger si cu viata cuvioasa,
Tu vezi ca nu e om de rand,

Tu vezi cat e de bun si bland,
Si il iubesti vrand, nevrand.
In el poti avea mereu deplina siguranta,
Oricat ai fi de trist, el iti da spertanta

Si cand te vaiti ca iti este greu,
Cand simti puterea celui rau,
El te indeamna catre Dumnezeu.
Cu el ai bucurie, ai pace si rabdare,

Din orice suferinta, prin el, tu ai scapare,
Cand esti singur si n-ai unde te duce,
Si oricand te afli la rascruce,
El ti-L arata pe Hristos pe cruce.

Acest sfant minunat pierdut printre noi,
Cei nestiutori si ignoranti, orbi si goi.
Inger in trup, preafrumos,
Ce te-ndeamna dragastos

Sa-ti predai viata lui Hristos.
In orice zi si-n orice loc, cu el e sarbatoare
Cu el in orisice ispita ai o nadejde salvatoare,
Vrei mereu cu el sa stai,

Necazurile sa ii dai,
Iar el sa-ti dea adieri din rai.
La sfanta Spovedanie el smerit te-asculta,
Te-ntelege, te priveste cu durere multa,

Si dupa ce-ti da dezlegare,
Primesti o sfanta binecuvantare
Si o calda-mbratisare.
E un izvor preadulce plin de milostivire,

Prin vorba lui domoala si blanda lui privire,
Tu simti caldura lui divina,
Simti cum te-a eliberat de vina
Si cum te-nvaluie-n lumina.

El este pastorul cel minunat si milos,
Care paste turma Imparatului Hristos,
E bunul nostru, bun pastor,
Al nostru sfant ocrotitor

Si bine povatuitor.
Parinte Ioane, cereasca binecuvantare,
Primeste de la noi aceasta mica urare:
La multi ani sa ne traiesti,
Pe noi sa ne calauzesti
Pan’ la portile ceresti !

Luca Ionel

Focul ispitelor

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Un pustnic cu numele Martin a trăit retras în pustie vreme de mai bine de douăzeci şi cinci de ani, petrecând majoritatea timpului său în post aspru şi rugăciune.
Diavolul, veghind neîncetat, voia cu orice preţ să poată dobândi sufletul acestui râvnitor sihastru. Şi, pentru aceasta, el a  trimis la el o femeie care să-l ispitească.
Martin, văzându-se în primejdia de a păcătui, a aprins un foc mare şi şi-a vârât picioarele în el. Dar repede după aceasta, nemaiputând îndura durerea şi usturimile a început a striga: Doamne, dacă nu pot suporta nici măcar acest mic foc pământesc, cum oare voi putea eu să suport focul cel veşnic din temniţele iadului, în care voi fi aruncat daca mă voi lăsa ispitit de diavol?!
Şi astfel a scăpat pustnicul Martin de diavol şi de ale sale ispite.

Nicolae Steinhardt - DESPRE JUDECAREA APROAPELUI

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

"Acum stiu, am aflat si eu... " de Nicolae Steinhardt

Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul devenin.

Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şizgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cumodestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarcecătre aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.

Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compensezelipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare aorgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig alorgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean.Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne , poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.


Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre.

Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, oricetinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart ... este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate,desconsiderarea,oricecautatura rea, orice dispret, oricerea dispozitie este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu... "

Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

"Istoria icoanei Sfantului Gheorghe de la Zografu este legata de insusi momentul in care manastirea a fost ctitorita. Trei frati din Ohrida, anume calugarii Moise, Aaron si Ioan, au venit in Sfantul Munte, spre a duce viata retrasa.
In legatura cu hramul viitoarei biserici, ei nu au cazut de acord, caci unul dorea sa fie inchinata Maicii Domnului, altul Sfantului Nicolae, iar celalalt, Marelui Mucenic Gheorghe. Pentru a fi pace, ei au hotarat ca Domnul sa aleaga hramul manastirii.

Astfel, ei au luat lemnul pentru icoana hramului si l-au asezat in Sfantul Altar, nepictat si neatins. Incuind biserica, ei au purces la rugaciune de toata noaptea. In noapte, ei au vazut o lumina puternica izvorand din biserica. A doua zi, ei au gasit icoana zugravita in chip minunat, pe fata acesteia fiind minunat infatisat Sfantul Gheorghe".

http://www.crestinortodox.ro/icoane-facatoare-minuni/icoana-sfantului-gheorghe-la-manastirea-zografu-120079.html

Părintele Paisie Aghioritul - Mărturii ale închinătorilor

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

 Publicat de Lucia

Cred ca era inceputul lui '90 atunci cand am pornit sa-l gasesc pe Staretul Paisie. Pe atunci aveam multe probleme de sanatate si auzisem ca rugaciunea Staretului facea minuni. De aceea am socotit ca este spre folosul, atat al sufletului, cat si al trupului meu, sa merg la Panaguda si sa-i cer Staretului sa se roage pentru mine. Auzisem atat de multe lucruri minunate despre el, incat dorinta mea de a-l vedea era foarte mare.
Cand am ajuns la Coliba, l-am gasit inconjurat de inchinatori. M-am asezat si eu si am asteptat pana cand au plecat cei dinaintea mea. Cand mi-a venit randul, eram atat de emotionat, incat simteam ca inima imi sparge pieptul. I-am spus Staretului ca vreau sa-i vorbesc intre patru ochi si atunci m-am dus in chilia sa. Acolo i-am explicat problema mea, iar el s-a rugat pentru mine. Apoi m-a sfatuit sa fac rabdare si sa ma rog mult. De asemena sa ma spovedesc regulat. La un moment dat, i-am spus ca nu eram sigur ca exista Dumnezeu, ca ma indoiesc de existenta Lui. In chilia sa se afla si o soparla, pe care nu o observasem. Staretul mi-a spus: "Tu te indoiesti de existenta lui Dumnezeu. Ia sa intrebam pe aceasta soparla:Ia spune-mi, exista Dumnezeu?" Si, o! minune, soparla a raspuns afirmativ, clatinand din cap, dupa care a plecat in coltul chiliei. Prin aceastat Staretul a vrut sa ma intareasca in credinta. Aceasta intamplare arata ca Parintele Paisie nu vorbea numai cu oamenii, ci si cu animalele. Atat de mari erau harismele pe care i le daruise Dumnezeu!


"In vara anului 1992 l-am intalnit pe Staretul Paisie:

-Gheronda, ce influenta va avea Comunitatea Europeana asupra Greciei?
-Asculta! In America au mers oameni din diferite locuri. Fiecare a adus cu el peticul sau si astfel s-a facut acolo un covor din petice. In Comunitatea Europeana insa, tarile care intra sunt covoare gata tesute. Iar aceste covoare, oricat ai incerca sa le unesti, niciodata nu se vor putea potrivi. Asadar, nu te teme de urmarile nefaste venite din partea Comunitatii Europene. Tarile Europei nu se vor putea uni deplin incat sa ne poata vatama."

PAPATZIMOS ATANASIE, Stavros-Tesalonic

"De origine sunt din Capadocia, iar bunica mea este chiar din Farasa, satul in care s-a nascut Parintele Paisie. Cealalta bunica a mea este din Cezareea. Avem asadar radacini comune cu Staretul Paisie. Fiindca oamenii din acele parti sufera mult, mai ales acum cand se afla sub ocupatia turceasca, il intrebam mereu pe Staret ce se va intampla cu Turcia si cu elenismul.
Odata, am mers la Staret impreuna cu un prieten de-al meu. Cand am ajuns acolo, l-am intrebat:
-Gheronda, suntem din Alexandropolis. Oare ne va prinde si pe noi furtuna?
-Asculta! Turcii nu vor intra in Alexandropolis. Vor face Greciei numai o provocare, depasind granitele maritime. Noi insa vom suferi de foame. Aceasta furtuna va dura cateva luni de zile.
-Gheronda, cum imi voi da seama ca razboiul se apropie?
-Cand vei auzi la televizor de mutarea granitelor maritime, atunci va veni si razboiul.
-Si care state vor participa la acest razboi?
-Asculta, dupa provocarea turcilor, rusii vor cobori in stramtori, dar nu ca sa ne ajute pe noi. Ei vor avea alte interese. Insa, fara sa vrea, ne vor ajuta pe noi. Atunci turcii, ca se apere stramtorile, care au importanta strategica, vor concentra acolo si alte forte. Pentru aceasta vor retrage trupele din teritoriile ocupate. Atunci celelalte tari ale Europei, Anglia, Franta, Italia si inca cinci-sase state ale Uniunii Europene vor vedea ca Rusia va ocupa teritorii si isi vor spune:"Nu mergem si noi acolo ca sa luam niste teritorii?" Toti insa vor dori "partea leului". Si astfel vor intra si europenii in razboi.
-Noi ce vom face? Armata greceasca va lua parte la acest razboi?
-Nu. Guvernul va hotari sa nu trimita armata. Trupele grecesti vor pazi doar granitele. Faptul ca ele nu vor lua parte la acest razboi va fi pentru noi o mare binecuvantare a lui Dumnezeu. Caci cei care vor participa la razboi se vor pierde...Atunci, fiindca grecii se vor infricosa, multi se vor intoarce la Biserica, la Dumnezeu si se vor pocai. Si, pentru ca va exista pocainta, grecii nu vor pati nimic rau. Dumnezeu se va milostivi de Grecia, deoarece lumea se va intoarce catre Biserica, catre monahism si vor incepe sa se roage. Multi turci se vor boteza crestini. Atunci imparatul Constantin va mijloci ca orasul Constantinopol sa fie dat grecilor. Acest imparat este evlavios, este bun.
-Gheronda, ne vor da Cetatea Constantinopolului noua?
-Ne-o vor da nu pentru ca vor voi, ci pentru ca aceasta solutie va servi intereselor lor. Dar acestea pe care ti le spun acum sa nu le spui nimanui, caci te vor cerde nebun. Pentru ca acum inca nu a venit timpul pentru acestea. "
Aceasta discutie cu Staretul a avut loc în 1991, când înca slujeam în armata..
Alta data, Staretul mi-a spus: Guvernarea cetatii de catre greci va fi atât militara cât si politica".
Am cunoscut trei ofiteri care mersesera la Staret. Unul dintre ei mi-a spus: "Staretul Paisie mi-a spus ca voi fi conducatorul unitatii militare din Constantinopol". Celorlalti doi însa nu le-a spus nimic.
Odata un grup de închinatori a mers la Staret. Unul dintre ei studia arhitecatura la Politehnica din Xanthi. La un moment dat, Staretul s-a întors catre el si i-a spus, desi îl vedea pentru prima oara. "Tu, ca arhitect, vei participa la construirea Cetatii, deoarece Constantinopolul va fi construit sin nou". Aceasta a spus-o aratându-l cu degetul în fata tuturor. Apoi s-a întors catre mine si mi-a spus:" Si tu Anestis, vei merge în cetate. Amândoi veti merge - si a aratat catre mine si prietenul meu - dar cu alt scop". Însa nu mi-a aratat scopul. Dupa aceasta, mi-a venit dorinta de a învata limba turca.
Alta data, când am mers la Panaguda, s-a întâmplat sa fie acolo un fost musulman din Tracia. L-am luat de-o parte si la-m întrebat:
-Tu cum de ai venit la Staret?
- Parintele Paisie a savârsit o minune foarte mare cu noi si s-a îngrisit sa ne botezam.
Într-o alta vizita la coliba Staretului, l-am gasit iar acolo pe musulman, care se numea Stravos. Atunci Staretul ne-a descoperit din nou cele ce se vor petrece cu Constantinopolul. Când Parintele Paisie ne-a spus ca Grecia va suferi de foame, domnul Stravos l-a întrebat:
- Gheronda, sa pastrez un sac de faina ca sa pot trece acea perioada grea si sa nu flamânzeasca copii?
- Nu. Sa nu pastrezi, deoarece vecinul tau va avea faina si iti va da si tie.
Si astfel, Staretul a proorocit cine va fi cel care îl va ajuta pe domnul Starvos îm perioada de foame. Aceasta desigur, va fi la tara, noi însa, care traim la orase, vom fi mai saraci. De aceea, Staretul ne spunea: "Sa aveti unteren mic si sa-l cultivati! Astfel veti putea ajuta pe altii care nu vor avea ce sa manânce".

MAVROKEFALOS ANESTIS, profesor de educatie fizica, Alexandropolis

"In vara anului 1991 am mers la chilia Panaguda impreuna cu niste colegi de-ai mei, politisti. Acolo l-am intrebat pe Staretul Paisie despre diferite subiecte nationale si mai ales despre nenumaratele provocari venite din partea turcilor. Atunci el ne-a raspuns:
"Turcii ne vor lovi dar Grecia nu va suferi prea mult. Nu va trece mult timp dupa atacul turcilor si rusii îi vor lovi pe turci si îi cor casapi. Asa cum rupi o coala de hârtie tot asa va fi sfâsiata Turcia. O treime din turci vor fi ucisi, o treime se vor încrestina, si o treime va merge în adâncurile Asiei. Folosirea apelor Eufratului de catre turci pentru irigatii va fi o preînstiintare ca a început pregatirea marelui razboi care va urma. .Dupa destramarea Turciei, Rusia, va continua razboiul pâna va ajunge în Golful Persic si îsi va opri trupele lânga Ierusalim. Atunci puterile occidentale îi vor soma pe rusi si le vor da 6 luni. Rusia însa nu-si va retrage trupele si atunci puterile occidentale vor începe sa aduca trupe pentru ai ataca pe rusi.
Razboiul care va izbucni va fi mondial si in cele din urma vor pierde rusii. Se va varsa mult sânge. Marile orase vor deveni ruine. Dar noi, grecii, nu vom participa la acest razboi. Toti cei din jurul nostru se vor sfâsia unii pe altii, însa noi vom sta de-o parte."
A doua întâlnire a fost in vara anului 1992. Pe atunci eram înca politist. Am întrebat iarasi despre problemele nationale si am primit acelasi raspuns. Când am plecat Staretul mi-a spus: "Eii, stai aici! Unde mergi? Aici vei ramâne". Stia ca mai târziu aveam sa devin monah.
MOHAH AGHIORIT

"Acestia au un plan sa faca drumuri ca sa vina aici, in Sfantul Munte, turisti. Atunci calugarii se vor obosi mult din pricina primirii de straini. Apoi le vor spune:Sa facem un hotel, ca sa nu va mai osteniti. Iar calugarii vor accepta. Dupa aceea, le vor da bani pentru restaurarea bisericilor, dar le vor spune:Acum nu mai puteti arde lumanari si tamaie, caci v-am dat atatia bani pentru restaurarea lor. Alegeti-va un loc de pe teritoriul manastirii ca sa va zidim o alta biserica. Apoi vor pune si un paznic cu barba si cu rasa care sa-si aiba femeia in Uranopolis...Vor face din Sfantul Munte muzeu...
Nu spun ca va ingadui aceasta Maica Domnului, dar acesta este planul lor. Si deja sunt cativa care doresc aceasta...Calugari, auzi? Dar ultimul cuvant de spus il are Maica Domnului. Daca nu se vor cuminti, vor primi si alta palma.

- Gheronda, astazi exista atat de multi oameni, milioane intregi, care nu-L cunosc pe Hristos. Ce se va intampla cu acestia?
- Se vor petrece niste lucruri care vor zgudui popoarele. Nu va fi a Doua Venire, ci va fi o interventie dumnezeiasca. Oamenii vor cauta apoi pe cineva care sa le vorbeasca despre Hristos.Te vor trage de mana si iti vor spune:Stai putin ca sa-mi vorbesti despre Hristos!"

ATANASIE RAKOVALIS,Tesalonic

Peri si Ingerul

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos,,,

Am gasit aceasta povestioara spusa de Sfantul Teofan , fiicei lui duhovnicesti, in cartea "Cum sa dobandim o viata duhovniceasca".
M-a impresionat.
Sa fie spre folosul celor, care nu stiu cat de important este sa-si planga pacatele.
"Peri era un duh care a fost inselat si a cazut de la Dumnezeu, dar care si-a revenit si s-a intors in Cer. Dar cand a ajuns la portile Cerului, le-a gasit inchise. Ingerul care le pazea i-a spus :" Sa nadajduim ca vei putea intra,dar adu un dar scump."
Peri zbura pe pamant.
El a vazut un razboi. Un soldat viteaz era pe moarte, si in lacrimile mortii el se ruga lui Dumnezeu pentru tara sa.
Peri a luat o lacrima si a dus-o la Cer. Totusi, portile nu s-au deschis. Ingerul i-a spus: "Este un dar frumos, dar nu-ti poate deschide portile Cerului."
Asta inseamna ca toate virtutile de obste sunt bune, dar ele singure nu pot duce la Cer.
Peri zbura inapoi spre pamant. El a vazut o molima mare. Un barbat frumos murea. Logodnica lui il ingrijea cu daruire, dar ea insasi se molipsi. Abia inchisese ochii logodnicului si cazu si ea moarta pe pieptul lui. In ochi avea lacrimi. Peri a luat una si a adus-o, dar portile Cerului au ramas tot inchise.
Ingerul i-a spus atunci: Este un dar frumos, dar nici asta inca nu-ti poate deschide portile Cerului!
Asta inseamn ca numai virtutile care se manifesta in familie nu-l pot duce pe om la Cer.
" Mai cauta ! Inca este nadejde".
Peri s-a intors din nou pe pamant si gasit pe cineva care se pocaia.
El a luat o lacrima si a adus-o.
Pe cand se apropia de Cer, portile ii erau deja deschise.
Astfel ada, daca vrei, asemenea lacrimi lui Dumnezeu.
Se face bucurie in cer pentru ca omul varsa lacrimi si se pocaieste, simtindu-si pacatosenia.
Aceasta este pentru noi calea cea mai demna de incredere.
Pocaiti-va si credeti in Evanghelie ( Marcu 1,15 ).
Dumnezeu sa te binecuvinteze!"

CREDINTA CARE VINDECA: DESPRE SUFERINTA

 "Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...



Incă din copilarie
mă întreb la ce serveste suferinta si nu am găsit încă răspunsul potrivit. Am constatat că pentru toată lumea, pentru cei care suferă si pentru cei care nu suferă, suferinta este în acelasi timp o realitate, o problemă si o taină. Realitate pe care nu o putem evita, problemă pe care nimeni nu a reusit să o rezolve, suferinta rămâne taină. De fapt, nu e important ceea ce credem sau gândim despre suferintă; important este raportul pe care îl avem cu propria noastră suferintă. Ce putem face ca să nu suferim? Biserica nu vrea ca oamenii să sufere. În timpul slujbelor noi ne rugăm pentru un ,sfârsit crestinesc vietii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace si răspuns bun la înfricosătoarea judecată a lui Hristos, să cerem".
CITESTE MAI DEPARTE...CLIK PE LINCUL CE URMEAZA..

CREDINTA CARE VINDECA: DESPRE SUFERINTA

PILDE

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos..
http://youtu.be/vm_jHeZrlC8

Un tânăr crescut într-o familie de sectanti a fost botezat în Biserica Ortodoxă. Îi plăceau slujbele, îi plăceau cărtile duhovnicesti, dar nu vroia să se spovedească. Rămăsese cu o îndoială, nu credea că prin Taina Spovedaniei se iartă păcatele. Cădea în păcatul curviei destul de des, dar, după ce păcătuia, se ruga la Dumnezeu să îl ierte.
Si tot asa s-a întâmplat vreme de câteva luni. Odată i s-a arătat un drac care i-a spus:
- Nu ti-e rusine să te mai rogi, după ce păcătuiesti atât? Ce, crezi că Dumnezeu e orb, că nu vede cât de desfrânat esti?
Tânărul i-a răspuns:
- Ba vede, si tot asa vede si pocăinta mea. Si până o să mor, o să îi cer iertare pentru fiecare din căderile mele...
- Să îi ceri, că degeaba îi ceri... a spus dracul, dispărând.
Speriat, tânărul s-a dus la biserică, să vorbească cu un preot. După ce a ascultat întâmplarea, preotul i-a spus:
- Degeaba Îi ceri lui Dumnezeu să te ierte dacă nu vrei să întelegi că păcatele săvârsite după Botez se iartă prin Taina Spovedaniei. Dacă nu te spovedesti, nu ti se iartă. Abia după spovedanie sufletul are puterea de a birui păcatul. Altfel, bunăvointa sufletului de a se îndrepta este repede îngenuncheată de diavol.
După ce tânărul s-a spovedit, dracul i s-a arătat iar:
- Te-a iertat Dumnezeu, dar iarăsi o să te dobor. Si iarăsi o să te spovedesti, si iarăsi o să te dobor.
Tânărul i-a spus:
- Asa să fie până pe patul de moarte, iar să cad, si iar să mă spovedesc, si tot nu o să mă dau bătut. Dar cred lui Dumnezeu că îl va lumina pe duhovnic să îmi dea sfaturile si canonul potrivit pentru a mă vindeca, si că mă va întări să nu mai cad în cursele tale.
Si dracul i-a zis:
- Nu te voi mai ispiti atunci, ca să nu îti agonisesti cunună.
Si de atunci, tânărul a dus cum trebuie războiul duhovnicesc. Alerga la duhovnic imediat ce vreo ispită îi întuneca mintea. Si nu astepta să păcătuiască cu trupul pentru a se spovedi.

Patericul mirenilor

Dragostea Domnului

Se spune ca, odata, un om mergea printr-un desert. Nu mai putea de oboseala; nu mancase nimic de mai multe zile, apa nu mai avea, iar soarele puternic il topea cu razele sale de foc. In afara de intinderea nesfirsita de nisip dogoritor, nu se vedea decit urmele omului, urmele pasilor sai.

Deodata insa, omul a observat ca alaturi de el au aparut si alte urme, ca si cind mai era cineva, o persoana ce mergea o data cu ea si ale carei urme le putea vedea alaturi de ale sale. Speriat, a strigat:
-De ce sunt patru urme pe nisip, cind eu sunt singur? Cine esti si de ce nu te vad?
Dar o voce i-a raspuns:
-Sunt Dumnezeu! Nu esti singur, fiindca Eu merg alaturi de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rau si vei ajunge cu bine la capat!
Omul a cazut in genunchi si i-a multumit Domnului ca S-a indurat de el, dupa care si-a continuat drumul, convins ca acum v-a reusi. Si a mers, a mers, pina cind intr-un final a simtit ca nu mai poate face un pas macar. Cazut in genuchi a privit in spate si...ce i-a fost dat sa vada? Pe nisip, nu se vedeau decit urmele pasilor sai.
-Doamne, a spus omul indurerat, de ce m-ai parasit, de ce nu sunt decit doua urme in nisip?
Dar aceeasi voce i-a raspuns cu blindete:



-Pentru ca, pina acum, Eu te-am dus in brate.
Deodata, omul nostru a simtit ceva rece, rece si a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseala, incins de lumina soarelui, cazuse in nisip, ajuns la capatul puterilor. Dar, in timpul somnului fusese gasit de o caravana. Citiva negustori il ridicasera si il stropira cu apa. Atunci cind a simtit apa rece pe fata s-a trezit, amintindu-si de visul sau.
-Binecuvintat sa fie Domnul! - a strigat omul. Cum m-ati gasit?
-Am vazut niste urme in nisip, si ne-a, dat seama ca cineva s-a ratacit. Erau int-adevar urmele tale.
-Voi credeti ca urmele mele v-au adus aici? Nu, Dumnezeu, care S-a indurat de suferinta mea, El v-a calauzit pasii spre mine, altfel as fi murit.
Sunt unii oameni care nu vad ca Dumnezeu se ingrijeste de ei. Nu vad ca Domnul, din iubire, cauta mereu sa ii ajute. ei uita de cele sfinte si de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uita niciodata de ei. Ferice de aceia care vad ca toate - sanatatea, puterea de munca, fericirea tin de Dumnezeu si ca doar prin puterea Lui putem fi mantuiti. Ferice de aceia care au mereu incredere in ajutorul Domnului

SFATURI BUNE!

 

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Un creştin şi-a întrebat duhovnicul:
- Părinte, când fac multă mâncare, în două-trei zile mă satur de ea. Şi vreau să dau la săraci ce rămâne, şi pentru mine să gătesc altceva. Cum vi se pare treaba asta?
- Dacă o dai la săraci numai ca să nu o arunci, nu e bine. Săracii nu sunt coşul tău de gunoi. Mâncarea, dacă nu s-a stricat, trebuie mâncată.
Altfel, dacă gătim numai mâncăruri care ne stârnesc patima îmbuibării şi dacă trăim ca să mâncăm, nu e bine.

Te gândeşti la săraci?
Foarte bine: cum ai terminat de gătit, du-le şi lor. Dar nu le duce abia când tu însuţi te-ai plictisit de aceeaşi mâncare. Pentru ei e bine şi aşa, că îşi astâmpără foamea. Dar ţie nu îţi este de folos, îţi adapă patimile.AMIN!

Aici gasiti multe sfaturi pentru suflet...Doamne ajuta!
http://cenaclulluminalina.ro/index.php/ortodoxie/102-margaritare-duhovnicesti
 Fericiţi sunt ochii pe care omul din princina smerniei nu îndrăzneşte să-i ridice spre Dumnezeu.

• Fapta bună este bună numai dacă este acoperită de smerenie.

• Omul care poate să facă binele şi nu-l face, este o fiinţă josnică. A nu da săracului din cele ce răman peste nevoile noastre, înseamnă a răpi binele altuia. Dumnezeu binevoieşte ca pe pământ să fie mulţi nenorociţi, pentru ca ei să se mântuiască prin răbdarea lor, iar tu prin milostenia ta.

• Să nu-ţi fie teamă de nimeni, aşa ca de tine însuţi.

• Sileşte-te să te cunoşti pe tine însuţi şi atunci vei cunoaşte multe. Cine îşi vede păcatele, va vedea pacea.

• Nu-i nimic mai bun decât să-ţi cunoşti neputinţa şi necunoştinţa.

• Pentru ca să ne cunoaştem pe noi înşine, trebuie să ne chemăm în fiecare zi la judecată sufletul nostru şi să-i cerem socoteală de purtarea lui. Să nu adormi înainte de cugeta la păcatele pe care le-ai săvârşit în cursul zilei.

• Cine îşi stăpâneşte simţămintele, acela îşi petrece viaţa în pace.

• Unirea păcii nu trebuie căutată numai între oameni, ci şi în trupul tău şi în dudhul tău şi în sufletul tău.

• De nu te vei face împărat asupra poftelor şi gândurilor tale, nu vei moşteni Împărăţia Cerurilor.

• De îndată ce ocara îţi aprinde inima, adu-ţi aminte de Hristos şi de rănile Lui, gândeşte-te că suferinţele ce le rabzi tu sunt nemărginit mai mici decât suferinţele lui Hristos, şi atunci se va stinge ca şi cu o apă, scârba ta.

• E mai bine să suferi răul decât să fii pricina răului.

• Să nu ai duşmănie împotriva nici unui om, fie el şi rău, altfel rugăciunea ta nu va fi plăcută lui Dumnezeu. Cum vei spune: „Doamne miluieşte” dacă tu nu miluieşti.

• Fericit este acela care poate spune cu Sfântul Grigorie de Nissa: „Doamne, fă cu mine ceea ce fac eu cu alţii”.

• Oare pentru o pasăre sunt grele aripile cu care zboară prin aer? Nu. Tot astfel şi penru adevăratul creştin nu sunt grele poruncile lui Hristos, prin săvârşirea cărora sufletul nostru întraripându-se zboară la cer.

• Fericit nu este cel ce începe bine, ci cel ce termină bine nevoinţa sa.

• Dacă-ţi vei aduce totdeauna aminte de slăbiciunea ta, atunci niciodată nu vei călca hotarul vegherii. Cu un singur gând necuviincios poţi pierde 100 de ani pe ogorul mântuirii.

• Îprieteneşte-te în aşa măsură cu smerenia, încât fără de ea nicidecum să nu gândeşti, să nu vorbeşti şi să nu faci ceva. Iubeşte smerenia pe care o iubeşte Dumnezeu. La oameni e cinstită bogăţia, iar la Dumnezeu e cinstit sufletul smerit. (Sf Isaac Sirul).

• Fericiţi sunt ochii pe care omul din princina smerniei nu îndrăzneşte să-i ridice spre Dumnezeu.

• Iubeşte smerenia! Ea îţi va descoperi toate păcatele tale.

• Ferice de omul care se socoteşte mai rău decât toţi şi nu cade în deznădejde. Fericiţi sunt aceia care neîncetat îşi văd păcatele lor. Cine îşi aduce aminte de păcatele sale, repede dobândeşte smerenia.

• Fericit este acela care se smereşte pe sine întru toate, că acela se va înălţa.

• Tu ai înşirat la spovedanie toate mărunţişurile, dar ceea ce este mai important ai scăpat din vedere. Nu ţi-ai mărturisit cele mai grele păcate, nu ai recunoscut şi nu ţi-ai notat că:

- tu nu-l iubeşti pe Dumnezeu,

- îl urăşti pe aproapele,

- nu crezi în cele ce spune cuvântul lui Dumnezeu,

- eşti plin de mândrie şi de slavă deşartă. În aceste patru păcate intră toată prăpastia de răutăţi şi toată corupţia noastră sufletească.

• Cine vrea să fie auzit de Dumnezeu în rugăciunile sale, acela trebuie să-l asculte pe Dumnezeu în poruncile sale.

• Roagă-te lui Dumnezeu ca şi când L-ai vedea, pentru că El precis te vede. (Avva Nistor).

• Când te scoli dimineaţa din somn, gândeşte-te că Dumnezeu îţi dă ziua pe care n-ai fi putut să ţi-o dai singur, şi pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua care ţi s-a dat şi adu-o drept jertfă lui Dumnezeu într-o rugăciune de mulţumire şi de cerere bună. Cu cât vei face mai cu osârdie acest lucru cu atât mai mult îţi vei sfinţi ziua, cu atât mai puternic te vei îngrădi în faţa ispitelor pe care le în decursul zilei.

Tot aşa , când mergi la somn gândeşte-te că Dumnezeu îti dă odihnă de ostelile tale. Consacră lui Dumnezeu o curată şi smerită rugăciune. Buna ei mireasmă îţi va apropia pe îngerul tău spre paza ta.

Rugăciunea de dimineaţă pentru om este întocmai ca roua de dimineaţă pe plante. Cine se roagă lui Dumnezeu de dimineaţă, cu o cuvenită luare aminte, e mai fericit şi mai liniştit tot restul zilei aceleia. Mintea se ocupă toată ziua cu ceea ce o preocupă de dimineaţă, ca o piatră de moara, care macină în restul zilei grău sau neghină.

Să ne străduim să punem întotdeauna de dimineaţă grâu pentru ca vrăşmaşul să nu toarne neghină. Să petrecem ziua ce începe aşa fel încât ea să ne poată duce câtre ziua veşnică, iar nu către noaptea veşnică.

Sileşte-te ca şi în mijlocul ocupaţiilor să găseşti măcar câteva minute pentru ca să te întorci cu gândul şi cu rugăciunea plină de evlavie către Acela care binecuvântează munca cinstită şi dă izbândă lucrului bun.

Roagă-te şi lucrează! Tu nu eşti creat pentru pământ, ci pentru cer. După ostenelile şi grijile vieţii, ridică-te sus cu mintea şi cu inima, revarsă-ţi înaintea lui Dumnezeu sufletul în rugăciuni şi mulţumiri. Roagă-te! Aceasta este datoria ta, slava ta, fericirea ta. De la muncă treci la rugăciune, de la rugăciune la muncă! Roagă-te şi munceşte!

Începe şi sfârşeşte-ţi ziua cu Dumnezeu. Când mergi către somn adu-şi aminte de moarte al cărui chip şi tindă este somnul. Adu-ţi aminte de cele trecute şi nădăjduieşte în Domnul pentru cele viitoare. Foloseşte spre bine pe cele prezente.

• Lepădarea de lume înseamnă lepădarea de patimile lumii, nu de lume care e creaţia lui Dumnezeu.

• Trebuie să ne învăţăm mai întâi a tăcea: „Cine nu ştie să tacă, nu ştie nici să vorbească”. Cuvântul pentru care se poate părăsi tăcerea, trebuie să fie foarte ziditor de suflet.

• Un cuvânt bun şi numai cel bun este asemenea argintului, iar tăcerea asemenea aurului.

• Tot ce e nedrept, tot ce e mincinos, va pieri mai devreme sau mai târziu. Numai adevărul nu se sperie de timp, numai adevărul petrece ăn veac.

• Mai bine este să suferi un necaz pentru adevăr, decât să spui o minciună. Un cuvânt rău îi face răi şi pe cei buni, iar un cuvânt bun şi pe cei răi îi face buni.

• Limba este un mic mădular, dar pricinuieşte multe şi mari nenorociri, ea este îngrădită cu două garduri, adică cu dinţii şi buzele, dar foarte lesne le rupe şi scapă.

• Gândeşte-te bine dacă cuvântul pe care-l răspândeşti în lume va fi spre binele tău şi al altora, cuvânt care, oricât de mic şi neînsemnat s-ar părea, va trăi până la Judecata din urmă, unde va sta înainte spre mărturie, pentru tine sau împotriva ta.

• Nu-ţi deschide gura ta pentru râs; acesta este semnul unui suflet risipit şi negrijuliu, străin de frica lui Dumnezeu.

• Nu te mândri omule, tu fiind praf şi pulbere. Teme-te şi fugi nu numai de mândrie, ci şi de tot ce duce la ea şi mai ales de slava deşartă.

• Fericit este acela care are în faţa ochilor, ziua şi noaptea, ieşirea sufletului din trup şi care urăşte mândria şi minciuna.

• E mai bine să fii un păcătos smerit, decât un drept mândru.

• Trăieşte, gândindu-te că viaţa ta se va sfârşi curând şi că tu nu eşti legat de această viaţă. Trăieşte, gândindu-te la veşnicia care va urma acestei vremelnice vieţi şi vei trăi creştineşte. Trăieşte în aşa fel ca şi cum ar trebui să mori astăzi. Lucrează în aşa fel ca şi cum ar trebui să trăieşti veşnic! Preţuieşte vremea! Ea mai scumpă decăt aurul.

• Adu-ţi aminte de dreapta judecată a lui Dumnezeu, ca să te înspaimântezi, dar nu uita nici milostivirea Lui, ca să nu cazi în deznădejde. Doctorul ceresc nu are bolnavi de nevindecat.

• Gândeşte-te în fiecare dimineaţă când te trezeşti din pat că trebuie să dai răspuns lui Dumnezeu de toate faptele tale şi nu vei păcătui în faţa Lui, ci frica de Dumnezeu se va sălăşlui în tine. Ţine minte ca tot ce faci, să faci ca şi cum în clipa aceea ar trebui să treci în veşnicie la Judecata lui Dumnezeu. Sileşte-te să te faci acum înaintea lui Dumnezeu aşa cum doreşti să te înfăţişezi la judecată. Nu vei aduce nici un fel de comoară pământească la înfricoşata judecată, în afară de aceea pe care o vei da săracului.

• E cu neputinţă să ne uităm cu un ochi la pămâmt şi cu altul la cer. Nu nădăjdui să capeţi cerul gratis fără să trăieşti o viaţă vrednică de cer.

• Cei ce nu aşteaptă viaţa veşnică sunt morţi încă din această viaţă.

• Să ne ostenim puţin pentru ca să ne odihnim veşnic. Să nu căutăm aici odihnă, pentru ca să o dobândim veşnic în ceruri. Căci nimeni nu va intra în împărăţia lui Dumnezeu din cer dacă nu are Împărăţia lui Dumnezeu în inimă. Adu-ţi aminte în fiecare clipă de Împârâţia Cerurilor pentru ca amintirea ei să atragă puţin câte puţin spre căutarea ei.

• Umblă pe pământ, dar vieţuirea să ţi-o ai în ceruri. Îndreaptă-ţi privirea în jos, iar sufletul în sus!

• Cine are mintea legată de vreun lucru pământesc, acela nu-L iubeşte pe Dumnezeu. Precum două suflete nu pot însufleţi un singur trup, tot astfel două iubiri – iubirea de Dumnezeu şi iubirea de lume – nu pot însufleţi un singur suflet.

• Iubeşte totul în Dumnezeu şi în toate iubeşte-L numai pe Dumnezeu.

• Nu-l osândi pe aproapele, tu îi cunoşti doar păcatul, dar pocăinţa lui nu i-o ştii. Să nu osândim pe nimeni ca să nu fim osândiţi.

• Prietenului care greşeşte aminteşte-i de judecata lui Dumnezeu. Cu aceasta vei aduce şi lui un folos şi totodată şi ţie.

• Nu gândi rău de nimeni. Când vei vedea sau vei auzi rău de fratele tău atunci pecetluieşte-ţi gura cu tăcere şi suspină pentru el către Dumnezeu să-l îndrepteze şi să te rogi şi pentru tine ca să nu cazi în acelaşi viciu.

• Omul bun îi vede pe toţi oamenii buni, iar cel rău şi viclean învinuieşte, osândeşte şi vorbeşte de rău nu numai pe cei ce merg strâmb, ci şi pe cei ce merg drept.

• Smulge gândurile rele din inimă şi cugetă la poruncile lui Dumnezeu care opresc această lucrare rea.

• În lupta cu păcatul, cere ajutorul Aceluia, Care a spus: „fără Mine nu puteţi face nimic (bun)” (Ioan 15, 5) şi vei ieşi biruitor în luptă. Căci sufletul poate să se împotrivească păcatului, dar nu se poate dezrădăcina răul fără ajutorul lui Dumnezeu.

• Cine nu urăşte păcatul, chiar de nu va face păcatul se numără cu păcătoşii. Fugi chiar de cele mai mici păcate, pentru că cel ce nu se îndepărtează de cele mici. Negreşit că va cădea şi în cele mai mari şi mai grele.

• Cel ce traieşte în păcate nu se deosebeşte cu nimic de cei morţi.

• Să nu faci rău nici chiar în glumă, fiindcă se întâmplă ca cineva să facă de la început răul în glumă, iar mai târziu să fie atras de rău chiar glumind.

• De nimeni nu se apropie satana, aşa de lesne, ca de cel ce trăieşte în trândăvie şi lene.

• Priveşte la fiecare lucru al vieţii ca la un pas spre cer sau spre iad. Viaţa este un dar dumnezeiesc.

• Creştin să fii, iar nu numai să pari! Iată una din principalele tale pravile. Numele de creştin fără o viaţă creştinească este o făţărnicie. Creştin este acela care, cât este cu putinţă omului, Îl imită pe Domnul Hristos: prin cuvinte, prin fapte şi prin gânduri. Pentru împlinirea poruncilor lui Dumnezeu să ai simplitate.

• Adevăratul creştin poate să-şi spună cu o bucurie plină de îndrăzneală chiar în pragul morţii care se apropie de el: „Unde îţi este, moarte, boldul tău?” (Corinteni 15,5).

• E cu neputinţă să domnească cineva peste patimile altora, dacă el nu şi le-a biruit pe ale sale propii.

• Nu numai purtarea în pântece te face mamă, ci şi o bună educaţie creştinească a copiilor. Cel dintâi cuvânt pe care îl spui copilului trebuie să fie despre Dumnezeu, fiinţa căreia i-a dăruit cel dintâi zâmbet.

• Aşa cum într-o apă limpede se vede mai bine soarele, decât într-o apă tulbure şi cu valuri, tot astfel Soarele veşnic şi dumnezeiesc se cunoaşte mai bine în linişte şi în pace prin credinţă şi prin ochiul minţii, decât în nelinişti şi în zgomotul lumii.

• Dacă ne împotrivim cu râvnă gândurilor, atunci lupta cu ele ne împleteşte cununi cu atăt mai luminoase.

• Aşa cumm nu ţii o scorpie în sân, tot aşa să nu ţii un gând rău în inima ta.

• Ferice de cel ce luptă duhovniceşte cu gândurile, lovindu-le de Piatra unghiulară a fiinţei omeneşti, care este Iisus.

Armă mai puternică în cer şi pe pământ împotriva diavolului, ca numele lui Iisus nu este, ne asigură Sfântul Ioan Scărarul. Aceste este temeiul rugaciunii neîncetate. Numai pe această Piatră unghiulară a fiinţei se poate găsi şi clădi pacea lăuntrică a omului, pacea pe care a dat-o Iisus. Unica greutate este că: pentru a câştiga pe Iisus, pe toate celelalte trebuie să le socoteşti "gunoaie".

• Un om de ştiinţă necredincios intră odată în casa unui astronom la care văzu un foarte frumnos glob al cerului şi, uimit, îl întreabă:

- Cine l-a făcut?

- Nimeni!

- Cum „nimeni”?

- Da, nimeni! S-a făcut aşa..., singur, din întâmplare. Şi când omul de ştiinţă, omul raţiunii, era să se supere că era luat în bătaie de joc, astronomul îi mai zise:

- Vezi, dumneata nu poţi concepe ca un simplu glob de hârtie să se facă singur, dar admiţi că universul întreg e rezultatul întâmplării. Legile universului nu sunt legile întâmplării, ci ale Legiuitorului. Existenţa universului e argumnetul existenţei lui Dumnezeu. Universul fără Dumnezeu nu are explicaţie.

Iată, prietene, o constrângere raţională la normal!

• Pentru aceasta ne-am născut în lumea aceasta „ca să învăţăm a ne desprinde de ea”.

• Trăirea în prezenţa vie a lui Dumnezeu Iisus ne aduce şi alte daruri; ne uneşte duhovniceşte cu toţi nevoitorii care mai înainte de noi au mântuirea şi le câştigăm şi rugăciunile şi rudenia spirituală.

• Ce spun marii Părinţi? De câte ori loveşti în cineva, fie cu vorba, de câte ori judeci un frate, să ştii că nu te poţi ruga. Rugăciunea ta nu-i primită, nu-i ascultată de Dumnezeu, ci este lepădată.

• Legăturile pe care le poate face satana supra omului sunt de necrezut de tari, de aceea şi încurcăturile ce le vom avea în vămile văzduhului sunt extraordinare dacă nu ne descâlcim mintea din cursele lui. De puterea diavolului se scapă cu ajutorul lui Dumnezeu, cu puterea Domnului Hristos: „Fără Mine nimic nu puteţi face” în privinţa izbăvirii de diavol (Ioan 15, 5). Prin vămi trec toţi, afară de cei aprinşi de focul Sfântului Duh încă din lumea aceasta. Cei care trăiesc în Duhul lui Dumnezeu, în vremea vămilor trec prin ele ca o flacără şi sunt asistaţi de îngeri.

Flori din Gradina Maicii Domnului

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

- de Cuviosul Paisie Aghioritul

In numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh

Mult mă mustră conştiinţa pentru că nu mi-am făcut însemnări în amănunt despre virtuoşii părinţi, care au trăit acum, în ultimii ani, despre care mi-au povestit evlavioşii bătrâni pe vremea când eram monah începător; după cum, deopotrivă, şi în continuare, pentru marea mea nepăsare de a nu păstra, fie şi în memoria mea, acele fapte dumnezeieşti pe care le-au trăit acei bătrânei sfinţi şi pe care mi le-au povestit cu multă simplitate, ca să mă ajute duhovniceşte.

Părinţii acelei vremi aveau multă credinţă şi simplitate şi cei mai mulţi erau cu puţină carte, dar fiindcă aveau smerenie şi duh de nevoinţă, primeau mereu iluminarea dumnezeiască; pe când în vremea noastră, când s-au înmulţit cunoştinţele, din păcate, raţiunea a zdruncinat din temelii credinţa oamenilor şi a umplut sufletele de semne de întrebare şi de îndoieli. Aşadar, firesc este să ne lipsim şi de minuni, deoarece minunea se trăieşte şi nu se explică prin raţiune.

Duhul acesta foarte lumesc ce îl stăpâneşte pe omul contemporan, care şi-a întors toată străduinţa spre a trăi mai bine, cu mai mult confort şi mai puţină osteneală, din păcate a influenţat şi pe cei mai mulţi oameni duhovniceşti, care se străduiesc şi ei să se sfinţească cu mai puţină osteneală lucru ce nu se poate niciodată, pentru că Sfinţii au dat sânge şi au luat Duh". Deşi ne bucurăm astăzi pentru această întoarcere mare spre Sfinţii Părinţi şi monahism şi admirăm pe tinerii vrednici ce se afierosesc cu totul acestora, în acelaşi timp însă ne şi doare, deoarece ne temem ca să nu vedem că tot acest material bun să nu găsească aluatul duhovnicesc potrivit, şi astfel această plămadă duhovnicească să nu crească, ci să ajungă ca pâinea necrescută.

Chiar şi până acum 20 de ani se putea afla încă simplitatea ce cuprindea toată Grădina Maicii Domnului, şi acel parfum al simplităţii Păriinţilor aduna pe oamenii evlavioşi, ce se asemănau albinelor, şi îi hrăneau. Iar aceştia duceau şi altora din această binecuvântare duhovnicească, spre a se folosi. Pe oriunde ai fi trecut auzeai povestindu-se minuni şi fapte cereşti, într-un mod foarte simplu, pentru că Părinţii le considerau foarte fireşti.

Trăind aşadar în această atmosferă duhovnicească a harului, niciodată nu ţi-ar fi trecut gândul îndoielii pentru cele ce le-ai fi auzit, pentru că şi tu ai fi văzut ceva din acestea. Dar nici nu ţi-ar fi trecut gândul ca să însemnezi, sau să ţii în amintirea ta acele fapte dumnezeieşti pentru urmaşi, deoarece credeai că acea stare patristică va continua. De unde să ştii că după câţiva ani cea mai multă lume se va desfigura de multa cultură - deoarece învaţă cu duhul ateismului şi nu cu Duhul lui Dumnezeu, ca să sfinţească şi instruirea exterioară - şi necredinţa va ajunge până la punctul încât minunile se vor considera basme ale vremii de demult? Fireşte, când medicul este ateu, oricâte consultaţii ar face unui Sfânt cu mijloace ştiinţifice (raze etc), nu va putea distinge harul lui Dumnezeu. Pe când, dacă el însuşi va avea sfinţenie, va vedea cum iradiază harul dumnezeiesc.

Ca să dau o imagine mai vie a harului şi ca cititorii să înţeleagă mai bine duhul Părinţilor ce stăpânea acum câţiva ani, am considerat că e bine să redau, ca pilde, câteva întâmplări ale bătrânilor simpli ai epocii aceleia.

Când eram începător la Mănăstirea Esfigmenu, Cuviosul bătrân Dorotei mi-a povestit că la bolniţă venea şi ajuta un bătrânel cu atâta simplitate încât credea că înălţarea - ce o serbează Mănăstirea - este o mare Sfântă, ca Sfânta Varvara şi, când se ruga cu metaniile, zicea: Sfântă înălţare, roagă-te pentru noi!" într-o zi a venit la bolniţă un frate bolnav şi deoarece nu exista nici o mân-care mai întăritoare, bătrânelul a coborât repede-repede scările, a mers la subsol şi de la fereastra ce privea spre mare, întinzându-şi mâinile a spus: Sfânta mea înălţare, dă-mi un peştişor pentru fratele!" Şi, o minune! - un peşte mare a sărit în mâinile lui. L-a luat foarte firesc - ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic - şi bucuros l-a pregătit, ca să întărească pe fratele.

Acelaşi Bătrân mi-a povestit şi despre un alt monah (mi se pare Pahomie), care a mers la Kapsala pentru mai multă înălţime şi a ajuns la mare nevoinţă duhovnicească. într-o zi, un Părinte al Mănăstirii a procurat doi peşti şi i-a curăţat cu scopul de a merge la el şi să-i dea aceluia de binecuvântare. în timp ce îi pregătea, un corb îi ia pe neaşteptate un peşte şi îl duce la Părintele Pahomie în Kapsala (distanţă de 5 ore şi jumătate). Părintele Pahomie a fost vestit de Dumnezeu despre vizita fratelui şi în clipa când se gândea cu ce să-1 ospăteze, corbul i-a lăsat peştele. Când, după aceea, a venit fratele şi a aflat aceasta, a slăvit pe Dumnezeu, care şi în vremea noastră îi hrăneşte pe oamenii Săi prin corb, precum odinioară pe Proorocul Ilie.

De asemenea la Mănăstirea Kutlomuşului, cu puţini ani înainte, trăia un bătrân, părintele Haralambie, foarte simplu, dar şi foarte silitor", nu numai în cele duhovniceşti, ci şi la ascultări, în toate era cel mai râvnitor. Părintele Haralambie săvârşea cele mai multe treburi deoarece în ultimii ani au rămas în Mănăstire puţini părinţi şi aceştia bătrâni. Avea în grijă şi biblioteca, dar l-au scos de acolo deoarece nu încuia niciodată uşa. Obişnuia să spună: Lăsaţi pe oameni să citească pe cărţi". Nici nu i-a trecut prin gând că există oameni care fură cărţi. Avea multă curăţie şi simplitate. Afară de multele ascultări ce le avea, sădea şi pomi pentru urmaşi, pentru că credea că Mănăstirea Kutlumuşi iarăşi va înflori. Mâinile lui lucrau mereu pentru ceilalţi, iar mintea şi inima lui lucrau în cele duhovniceşti prin rugăciune neîncetată: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!" La slujbe era totdeauna primul. Ducea şi o strană fiind cântăreţ. în timp ce canonarhul se ducea la cealaltă strană să rostească stihira, Părintele Haralambie spunea repede-repede Doamne Iisuse...", ca să nu-şi întrerupă rugăciunea sa neîncetată.

Astfel a trăit foarte muncitor şi duhovnicesc, fără ca să depună armele. Dar, din păcate, iată că o gripă puternică 1-a trântit la pat, şi medicul a spus părinţilor să nu se depărteze de el, pentru că peste puţin îşi va sfârşi viaţa. Părintele a auzit de sub pături şi a zis:

- Ce spui? Eu nu mor, până ce nu va veni Pastile ca să spun: Hristos a înviat!"

într-adevăr, au trecut aproape două luni, au venit Pastile, a spus Hristos a înviat", s-a împărtăşit şi apoi a adormit, îmbunătăţitul şi simplul bătrânel a devenit un adevărat copil a lui Dumnezeu şi împreună cu Dumnezeu a stabilit ziua morţii lui.

La Schitul Ivirului, Bătrânul Nicolae din obştea Marchianilor mi-a povestit despre un părinte, care avea şi el simplitate copilărească, că odată, când a secat fântâna lor, a coborât icoana Sfântului Nicolae în fântâna seacă legată cu o funie spunând:

- Sfinte Nicolae, să urci împreună cu apa, dacă vrei să-ţi aprind candela, căci poţi face asta. Vezi, vin atâţia oameni, şi nu avem puţină apă rece să le dăm. Şi o, minune!, apa urca încet - încet, iar icoana Sfântului plutea deasupra, până când a luat-o cu mâinile sale, a sărutat-o cu evlavie şi a dus-o în Biserică. (Aceasta s-a petrecut mai înainte cam cu cincizeci de ani).

La acelaşi Schit, puţin mai sus de această chilie, este chilia Sfinţii Apostoli" unde locuiesc acum doi Părinţi, care sunt şi fraţi după trup. în obştea aceasta era şi bătrânul Pahomie, la care se putea vedea în chip vădit sfinţenia zugrăvită pe faţa lui. Bătrânelul acesta era foarte simplu şi cu desăvârşire fără carte, dar foarte binecuvântat. La Biserica Schitului, când venea la sărbători, nu stătea niciodată în strană, ci stătea totdeauna în picioare, chiar şi la privegherile de toată noaptea şi spunea rugăciunea: Doamne Iisuse...". Când se întâmpla să îl întrebe cineva: Unde este slujba?", răspundea:

- Psalmi, psalmi spun părinţii.

Pentru el toate erau psalmi. Nici din psalmodie nu ştia nimic, afară de Hristos a înviat", pe care îl cânta la Paşti. Era întotdeauna gata să facă voile altora, fără să aibă voia sa.

Oricât de supărat ar fi fost cineva, dacă îl vedea pe Părintele Pahomie, îi fugea supărarea. Toţi l-au iubit, chiar şi şerpii, care aveau încredere în el şi nu fugeau când îl vedeau. In zona Chiliei erau mulţi şerpi pentru că era apă. Ceilalţi doi părinţi se temeau mult de şerpi, în timp ce bătrânul Pahomie se apropia de ei zâmbitor, îi prindea şi îi scotea în afara gardului.

Intr-o zi, cum mergea grăbit la chilia Markianilor, pe drum a găsit un şarpe mare, pe care la înfăşurat în jurul mijlocului ca pe o curea, voind să facă mai întâi treaba pe care o avea, şi după aceea să îl scoată afară din curtea lor. De cum 1-a văzut, Părintele Iacov s-a cutremurat, dar Părintele Pahomie s-a mirat de asta.

După aceea i-a spus:

- Nu ştiu de ce se tem de şerpi. Părintele Andrei al nostru se teme chiar şi de scorpioni. Eu îi adun în pumn pe scorpionii de pe pereţi şi îi arunc afară din chilie. Acum, când mâinile îmi tremură de parkinson, pe şerpii cei mari îi scot afară târându-i.

L-am întrebat pe Bătrân:

- De ce nu te muşcă pe tine şerpii, Părinte Pahomie? Mi-a răspuns:

- Iisus Hristos scrie undeva pe o foaie de hârtie că dacă ai credinţă, poţi apuca şi şerpii şi scorpionii, şi nu te vor vătăma".

Acest Bătrânel Sfânt, Părintele Pahomie a adormit la 22 octombrie 1967, cu un an mai înainte de Bătrânul Tihon despre care voi vorbi în continuare, precum şi despre alţi cuvioşi părinţi, care s-au nevoit cu mărime de suflet în Grădina Maicii Domnului şi s-au despătimit cu ajutorul Maicii celei bune, Prea Curatei Fecioare. S-au făcut ostaşi ai lui Hristos, şi-au biruit patimile, au nimicit pe vrăjmaşul diavol aceşti ostaşi de elită ai Bisericii noastre" şi au fost. încununaţi de Hristos cu cunună nestricăcioasă.

Pe mulţi dintre aceştia i-am cunoscut de aproape, dar, din păcate, nu i-am imitat şi acum mă aflu foarte departe de ei. Doresc însă din toată inima ca şi cei ce vor citi isprăvile lor dumnezeieşti să-i urmeze şi-i rog să se roage şi pentru mine, sărmanul Paisie. Amin.