Când tânjești la mai mult decât ai,pierzi și ce-ai avut înainte!
TOMA (omul credincios)
Oricând îi facea lui Toma Cineva vr-un mare rău, El spunea cu bunătate :... „Las-că vede Dumnezeu".
Mulți râdeau atunci de dânsul Socotindu-l că-i țicnit, Iară alți-n gura mare Nu-l scoteau din pocăit.
„Tomo... îi ziceau adesea Dintre rude și vecini — Greu e să mai trăiești astăzi Ca și cei dintâi creștini...
Azi cuvintele Scripturii Cu privire la dușmani, Nici de loc nu-s respectate, Căci nu fac nici cât doi bani.
Cum ? Când unul te lovește Sa-l ierți ? Să nu te răzbuni ? Și răbdând, tu pentru dânsul Să mai faci și rugăciuni ?
Cum ? Când unu-ți cere haina Și cămașa să i-o dai ? — Apoi, cu învățătura asta Te lași păgubaș de Rai...".
Astfel îi spuneau lui Toma Mulți din cei fără Iisus, Dar el nu-și pierdea nădejdea În Stăpânul Cel de Sus.
Zilnic avea bietul Toma Fel de fel de supărări, Dar le trimitea pe toate Colo sus, în alte zări.
Așa, într-o zi se duse Cu boii săi la arat. Dar acolo când ajunge Vede-un lucru necurat.
Vecinul său de alături, Ascultând drăcescul glas, A intrat cu arătura În ogorul lui, cu-n pas.
Toma se mâhni în sine Dar își zise-n gândul său: „Nu-l mai dau în judecată... Las-că vede Dumnezeu".
Vecinul văzând că Toma Nu i-a zis nici-un cuvânt, Se gîndi : „E bună treaba, Am de-acum mai mult pamânt.
Dacă toți ar fi ca Toma Lasă-mă ca să te las, Hei... aș mai intra cu plugul Și la alții cu vre-un pas.
Dar ceilalți sânt răi ca ciuma Și la ei dac-aș intra, M-aș certa, ba chiar m-aș bate Și ani mulți m-aș judeca.
Deci, mă mulțumesc ca Toma E un om nepăsător, Și la anul... tot la dânsul O să intru în ogor".
Cam așa i-a pus în minte Diavolul cel necurat, Și după un an de zile Credeți oare c-a uitat ?
Nu, căci boala lăcomiei Se vindecă foarte greu La acei creștini de nume Care n-au pe Dumnezeu.
Când sosi iar primăvara Și veni din nou să are, Intră în ogor la Toma C-o bucată și mai mare.
Trase-o brazdă, trase două, Și-i părea că-ntinerește, Văzând el singur cu ochii Cum ogoru-i se mărește.
Apoi își mai zise-n sine : „Hei... la anul eu socot C-am să capăt de la Toma Poate chiar ogorul tot".
Însă ca și la comandă Boii i s-a-mbolnăvit Și-n aceiași zi pe brazdă Amândoi au și murit.
Atunci a-nceput a plânge Blestemându-se pe el, Cunoscând că-l înșelase Cornoratul cel mișel.
Soarele era la toacă, Și plângea tot lângă boi, Când deodată-apare Toma C-o căruță de gunoi.
Și acolo ce să vadă, Iată pe ogorul lui Doi boi morți căzuți pe brazdă, Sânt boii Vecinului.
Doamne... ce înseamnă asta Se mira și el în gând, Dar îl lămuri îndată Vecinul său suspinând :
Tomo... m-a pedepsit Domnul Pentru lăcomia mea, Iată-acum deabia-mi dau seama C-am făcut o faptă rea.
la-ți, te rog, pământul care Pe nedrept ți l-am luat, Ca să nu mă pedepsească Mai rau Cerescu-mpărat.
Și de azi voi ține minte Că e drept cuvântul tău, Ale noastre fapte toate Ni le vede Dumnezeu.
sursa: Nicodim Măndiță - Calea sufletelor în veșnicie. 24 de vămi ale văzduhului
