Fuga în Egipt.

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..


       Fuga în Egipt. Pruncii uciși de Irod. Când copilaşul avea opt zile, Maria şi Iosif l-au circumcis potrivit Legii mozaice şi i-au pus numele Iisus, aşa cum li se spusese. Urmează apoi moment important, al treilea, după naştere şi tăierea împrejur, în viaţa pământeană Fiului lui Dumnezeu și în istoria creştinismului. Asemenea evenimente, aferente ritualurilor evreişti ale timpului, sunt relatate în evanghelie şi marchează copilăria lui Iisus din Nazaret. Apoi, în a patruzecea zi, l-au dus din Betleem la templul din Ierusalim, aflat la aproximativ zece kilometri distanţă, şi au adus jertfa de purificare pe care Legea o prevedea pentru oamenii săraci: două turturele sau doi porumbei. Dacă s-au simţit jenaţi că n-au putut să aducă un berbec şi o turturea, cum îşi permiteau alţi părinţi, au lăsat la o parte aceste sentimente. Oricum ar fi stat lucrurile, ei au fost foarte încurajaţi de cele întâmplate la templu. De aceasta, tradiţia şi istoria bisericească au legat o serie de alte fapte, menite să sublinieze caracterul excepţional, mesianic, predestinat al vieţii Celui care, după Scripturi, a înviat a treia zi după crucificare. Maria şi Iosif l-au dus la Ierusalim să-l prezinte Domnului, precum era scris în lege.În timpul acela trăia la Ierusalim un bătrân drept şi temător de Dumnezeu, care se numea Simeon. El îl aştepta cu mare dor pe Mântuitorul. Duhul Sfânt i-a descoperit că nu va muri înainte de a-l vedea pe Unsul Domnului. Din îndemnul lui, el a venit la templu când Maria şi Iosif l-au adus pe prunc după cum prescria legea. Acolo se afla și proorocița Ana. Simeon l-a luat pe Iisus în braţe şi l-a lăudat pe Dumnezeu, zicând: „Acum slobozeşte pe slujitorul tău, Stăpâne,după cuvântul tău, în pace,căci au văzut ochii meimântuirea ta,pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumină spre luminarea neamurilor şi slava poporului tău Israel”. Simeon s-a apropiat de ei, a vazut pruncul, l-a luat în brațe şi le-a prorocit viata și sfârșitul lui Iisus. Maria avea să păstreze în inimă toată vița cuvintele sale.
Strâns legate de Naşterea Domnului Hristos sunt două evenimente foarte importante pentru istoria acelui timp, relatate în Evanghelie, dar mai puţin cunoscute omului contemporan: fuga Familiei Sfinte în Egipt, din calea furiei Regelui Irod și uciderea, din porunca aceluiaşi rege, a 14.000 de prunci din Betleem şi împrejurimi. Aceste evenimente sunt relatate în capitolul al doilea al Evangheliei după Matei.

Convorbiri duhovniceşti în chilia părintelui Arsenie Papacioc.

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

- Părinte, am dori acum, în perioada postului, să ne spuneţi mai întâi câteva cuvinte despre, ce înseamnă postul pentru creştinul ortodox.

- Mai întâi de toate, vreau să vă spun că, postul înseamnă foarte mult şi este deosebit de important pentru toată lumea, chiar şi neortodoxă, chiar şi pentru animale. Dar, am înţeles sensul întrebării şi nu vreau să mai fac introduceri obositoare. Vă spun că postul îl vindecă pe om de duhurile rele, care l-au atacat. Postul nu este numai o reţinere de la mâncare, ci este şi o rugăciune. Ştie toată lumea, mai ales lumea medicală, că postul de mâncare este indicat la anumite intervale de timp, dar aceasta nu înseamnă să mori de foame. În închisorile comuniste, nu a fost vorba numai de lipsa de mâncarem, dar te ducea şi la răcitor, la regim de neomenie. Dar, ce s-a constatat: toţi cei care am făcut închisoare pe timpul comunismului, pe motive religioase, ne-am vindecat de foarte multe boli, care puteau veni după aceea. Nu era o noutate pentru noi. Greutatea aceasta o duceam, pentru că este nevoie de forţă. Marele Meşter l-a făcut pe om foarte bine şi de aceea, printr-un post riguros, poţi ţine în frâu ceea ce este bine făcut. Altfel, este o mare greşeală. Trebuie o măsură peste tot. Se spune că omul este măsura a toate („Pantos antropos…”), dacă vă este cunoscută expresia rostită de filosoful grec Protagoras, cu aproximativ patru sute de ani înainte de Hristos. Dar, începând de când are dreptate acest lucru grozav, care mai târziu l-a inspirat şi pe Socrate, la câţiva ani după el? Începând din momentul existenţei pe pământ a Dumnezeului-Omul, sau Omul – Dumnezeu. Pentru că Iisus Hristos era Dumnezeu – Om şi atunci era Măsură a toate. Şi omul poate fi, dar după un anumit efort. El poate să fie dumnezeu şi atunci este măsură a toate lucrurile, în lumea creştină trăitoare şi nu mă refer aici la viaţa din mănăstiri, sau la cei care trăiesc prin pustie, unde se vede bine această reţinere de la mâncarea de dulce. Nu putem intra în aceste amănunte, care sunt greu de spus şi nici nu este voie să spunem la ce se petrecea în celule, sau în pădure, în pustie. Eu am fost întrebat de foarte multe persoane, auzind că am avut o viaţă călugărească mai aspră cu puşcărie, cu lanţuri şi mai ales pustii, dacă s-au făcut minuni şi cu mine. Dar, eu vă spun şi dumneavoastră, acolo unde sunteţi, că s-au făcut foarte multe minuni cu fiecare dintre noi, ţinând cont de un lucru de o mare importanţă, acela că noi nu suntem decât tulpină în viţă. Deci, noi primim forţă de la Dumnezeu, Care ne-a creat nu numai pentru noi, ci şi pentru toată lumea. De aceea, dacă suferă cineva, să suferi şi tu împreună cu el. Că bine s-a zis că „tragedia întregii lumi trebuie plânsă, ca pe propriile tale greşeli”.

- Cum am putea să facem acest lucru? Cum am putea să plângem pentru păcatele întregii lumi?


- Mai întâi de toate trebuie să ştiţi acest lucru. Pentru că, vreau să vă spun: samarineanca, ştiţi cine a fost, Fotinia, care L-a întâmpinat la puţul lui Iacov pe Mântuitorul Hristos, stând de vorbă cu El, în discuţii foarte simple, i-a spus Mântuitorului: „Noi am auzit. Noi ştim că trebuie să vină Acela”. Şi atunci, Mântuitorul Iisus Hristos când a văzut că ea ştie, bineînţeles că El cunoştea acest lucru, dar nu este vorba de aceasta aici, ci este vorba că se putea lega un dialog între ea şi noi toţi şi abia atunci i-a spus: „Eu Sunt Acela”. Dacă ea nu ar fi ştiut, El nu putea să vorbească, să Se descopere imediat. Deci, mai întâi, noi trebuie să ştim. Acum ne întrebăm: cum se ştie? Cu siguranţă nu prin învăţat, nu prin comunicare numaidecât, ci prin trăire proprie. Aceasta este una din marile greşeli şi multe întrebări, care se pun şi se răspunde cu răspunsuri evazive, sau răspunsuri de acestea, nu suficient de mulţumitoare. Dacă eşti un om angajat, cu adevărat, să trăieşti pentru Hristos, eu acestea vă spun: marea noastră vină este că auzim multe, spunem multe şi rămânem tot la un stadiu de a mai întreba. Deşi să ştiţi că, a spus Mântuitorul marele adevăr: dacă întraţi în acel „L’Espirite de finesse”, cum zice francezul, „Spiritul de fineţe”, care este în noi, aţi vedea, ce valori grozave sunt în noi, chiar Dumnezeu Însuţi este în noi.

Mântuitorul a spus: Înpărăţia Cerurilor este în voi. De aceea vom fi întrebaţi: „Unde erai atunci când nu erai în tine?”. Să cauţi pe Dumnezeu în tine şi atunci îţi dai seama de stadiul de viaţă, sau de locul unde te găseşti şi dacă există această stare de simţire continuă este şi mai bine. Că tot ce a spus Mântuitorul Iisus Hristos este adevărat: atenţia aceasta continuă, a ţine legătura mai mult cu El. Pentru că, eu vă spun că, la vârsta mea de optzeci şi cinci de ani şi aproape şaizeci de ani de viaţă de călugărie, am văzut cu adevărat, nu altfel decât prin trăire, prin sânge, că tot ce a spus Mântuitorul Iisus Hristos este adevărat şi mare greşeală este, că se trece prea uşor peste tot ceea ce a spus El. Şi ce a mai spus Mântuitorul Iisus Hristos? Exact ceea ce tocmai am vrut să vă spun: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”. Înseamnă că suflarea, răsuflarea, mişcarea, gândirea noastră spre bine, este numai şi numai de la Dumnezeu. „Fără de Mine nu puteţi face nimic. Nu se mişcă fir de păr fără voia Mea”. Vă daţi seama că, acesta este un cuvânt rostit de Dumnezeu? Cum putem să ne apărăm în cazul în care cerbicia noastră începe să spună: „Eu am făcut!”? Deci, este o absenţă, o abdicare, chiar de la a te considera mlădiţă din viţă, de unde vine toată seva şi înmugureşte, rodeşte tot.

La anul 419 s-a făcut un sinod local la Cartagina şi printre temele sinodului, care s-au dezbătut, a fost şi acesta: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”, lucru neglijat total de lume. Vă daţi seama, Biserica a sesizat aceasta, care este un amănunt aparent mărunt, dar dacă ai şti că nu poţi să faci nimic fără Dumnezeu, ai fi foarte atent în toate mişcările tale. Cum să fac, părinte, că nu pot? Uitaţi, acest cuvânt este foarte greu de primit: „nu pot”. Nu există „nu se poate”. Dacă ai venit la mine, ai gândit să vii şi ai putut să vii, că se poate. Dacă eşti cu gândul la Dumnezeu, prezenţa aceasta a ta la Dumnezeu, continua, acesta este aspectul caracteristic al creştinului, adică, cine face cele spuse mai înainte este omul care se află pe drum, adică omul cu nădejde şi la altul din canoanele date de acel sinod, s-a mai spus aşa: „Şi dacă zici că totuşi poţi ceva de unul singur, anatema să fii”. Acum, dacă am ajuns la acest canon, vreau să vi-l spun şi pe următorul: „Atunci când zici rugăciunea „Tatăl Nostru” şi la fraza „şi ne iartă nouă greşelile noastre” tu zici „zic aceste lucruri pentru că aşa zice rugăciunea” şi nu te vezi pe tine acolo, anatema să fii”. Ştiţi ce înseamnă anatema? Despărţirea de Dumnezeu, unirea cu Satana, intrarea de pe acum în Iad. Aşa de grozavă este anatematizarea aceasta, anatematizare care s-a dat la Sinoadele Ecumenice. Deci, prezenţa noastră în mişcarea aceasta şi în tot ceea ce facem noi, aceasta este una din dorinţele lui Dumnezeu, pe care ni le-ar cere nouă.

Dacă s-au căsătorit, Ion şi Ioana, după nuntă, Ioana a trecut la bucătărie şi Ion la muncă. Ioana, săraca, mai nepricepută fiind, a afumat mâncarea şi a început să-şi facă probleme: „Ce va zice Ion”, că era conştiincioasă. Să învăţăm de la această frământare a unei fete conştiincioase. Ce, Dumnezeu iubea mâncarea dulce? Dar pentru ea conta deoarece ea era foarte prezentă. Şi a venit Ion. Ioana i-a ieşit înainte şi i-a zis: „Ion am afumat mâncarea”. „Lasă dragă, nu este nimic, nu mă interesează. Dar mă deranjează un lucru: de ce nu te-ai gândit la mine toată ziua?”. Asta voia de fapt Ion. Aceasta este întrebarea pe care ne-o pune nouă Dumnezeu, cândva şi poate în fiecare clipă: „Eu v-am creat şi v-am creat ca un Dumnezeu, desăvârşiţi, cu puterea de a vedea, de a intui, mai mult chiar, de a deveni dumnezei după har. Eu vă voi judeca. Eu sunt fericirea voastră veşnică. Dar voi, de ce nu vă gândiţi şi la mine?”. Am stat de vorbă cu un părinte, care era foarte nevoitor, pe vremea când eram în pustie. Şi s-au încins destule discuţii între noi, pentru că sinceritatea este cuvântul adevărului şi când susţii adevărul să ştii că atunci „curge sânge”. Eu nu eram de acord cu o nevoinţă trupească, cum şi ca duhovnic, acum, nu dau aşa ceva, ci eram mai mult pentru o poziţie de trezire continuă.

Omul nepregătit, care se şi nevoieşte după ce termină zice: „Doamne, am făcut, acum dă-mi ce am cerut”. Adică, ce ai făcut? Şi s-a înrădăcinat în lumea trăitorilor creştini, chiar între călugări, înclinarea spre nevoinţă, care nu este neapărat aceea care zideşte şi care, mai ales, desăvârşeşte, ci starea de prezenţă continuă aduce cu siguranţă desăvârşirea. De aceea am spus: gândul că fără de Hristos nu se poate face nimic, te ţine în viaţa ta sufletească şi exişti. Uitaţi, eu, am o teamă şi vă rog să mă credeţi: atunci când sunt solicitat să spun cuvinte de folos, am senzaţia că vorbim mereu aceleaşi lucruri, se pun aceleaşi întrebări şi cu oarecare reţinere spun că, se constată că lucrurile se mişcă greu. Eu sunt crescut la ţară, până când părinţii au început să ne dea pe la şcoli şi mama mea s-a dus într-o duminică la biserică şi ne-a spus când s-a întors: A venit un călugăr la biserică şi vai, ce frumos a vorbit”. Eu eram mărişor şi am întrebat-o: „Dar ce a vorbit mamă?”. „Nu ştiu ce a spus, dar a vorbit foarte frumos”. Vedeţi, peste tot se adună informaţii, peste tot se adună cunoştinţe, dar se stă pe loc. Vă rog să mă iertaţ că spun, dar aceasta ar putea să constituie învinuirea cea dintâi şi cea mai dureroasă, la marea întrebare de la răspunderea cea din urmă. Adică: „Aţi stat pe loc”. Pentru că, Biserica noastră, mă refer la ortodoxie, pentru că trebuie să vorbim de ortodoxie mai ales, nu apasă prea mult pe pedala „cunoştinţă”, cât mai întâi pe pedala „trăire”.

S-a putut vedea că, prin trăire, cunoşti multe şi nu ştii de unde cunoşti. Şi vin şi teologii să se împrospăteze la trăitori, care sunt simpli, după calculul oamenilor, ca şi cunoştinţe, sau ca diplome în buzunar. Dar aceştia au o prezenţă continuă cu Dumnezeu şi dacă mlădiţa cere sevă mereu, i se va da din abundenţă, dacă cere cu abundenţă şi trăieşte şi rodeşte. Vă rog ceva: dacă ne-am întâlnit aşa aici, să încercaţi să faceţi un pas tainic şi poate şi mai mulţi paşi, începând de la primul, spre a trăi, spre a face cunoştinţă cu Dumnezeu, pentru că, precis Dumnezeu vă luminează şi v-ă spune tainic ce este de făcut în continuare. Acum ne întrebăm: „De ce?”. Ştiţi că spune proorocul Isaia: „Dacă dai voinţă, iei putere”. Lucrul acesta l-a spus un prooroc şi câţi nu au citit acest lucru? Dar, cred că este un punct esenţial pentru viaţa noastră, a  la voinţa ta proprie, a te pierde, ca să te poţi găsi; să te pierzi din personalitatea omenească şi să te înfiinţezi în cea îngerească; „să-ţi tai voia ta când este vorba de o împlinire a cuvântului Meu”, zice Dumnezeu. Deci, cu alte cuvinte, tăindu-ţi voia, care te duce la Dumnezeu, eşti în luptă chiar cu Dumnezeu şi El se simte foarte bine dacă Îl înfrângi. Adică ţi-ai tăiat voia. Şi atunci asculţi de El, pentru că El Este Cel Ce Este. Din interpretări greşite s-au născut fel de fel de erezii.

Aşa că, dragii mei, acestea vă spun în ceea ce priveşte adevărul de credinţă, pe care îl mărturisim prin Crez, care l-au fixat prin dogme Sinoadele Ecumenice. Toate aceste lucruri trebuiesc apărate şi trebuie să le afirmi cu tărie, nu trebuie să taci. Aşa cum se recomandă: „O rugăciune adâncă înseamnă o tăcere adâncă”. Aceasta este altceva. Dar, când este vorba de adevăr, atunci să nu taci. Avva Pimen zice aşa: „Dacă fratele tău îţi scoate ochiul, degeaba de superi. Dacă îţi taie mâna, degeaba te superi, dar dacă se leagă de Hristos, să te mânii tare. Deci, când este vorba de adevăr, să ştiţi că, atunci trebuie să ieşi din „omul cuminte”, aşa cum a zis lumea că eşti şi să fii „omul de sabie”. De aceea şi Sfântul Apostol Pavel, în anumite icoane şi am să vă şi arăt un desen, pe care am reuşit să îl procur şi eu, este cu sabie. Deci, dacă aţi observat, grija mea cea dintâi, când me-am întâlnit cu un grup, a fost să vă răspund dumneavoastră şi să vedem cu ce inimă aţi venit şi eu cu ce inimă am vorbit. Uitaţi, un punct, pentru care mă întreabă multe şi diferite persoane: Sfântul Apostol Pavel zice că unii aleargă şi numai unii iau premiul.

Haideţi să ne întrebăm acum, ce facem cu aceia, că au alergat şi ei? Apostolul numai atât spune, dar de ce spune numai atât? Ca fiecare să alerge cu toate forţele, precum primul. Dar, nu a ajuns decât unul. De ce? Şi aici vă spun că, este important să te mulţumeşti cu daruri mai mici. Fiecare este un pahar mai mic, sau mai mare. Acela care a luat premiul, a fost un pahar mai mare şi a reușit. Aceştia care, însă, au fost pahare mai mici s-a umplut, dar s-a umplut numai dacă au depus toată forţa în acest sens, să ajungă plin, nu cu rezerve. Şi atunci, mulţumiţi-vă cu ceea ce sunteţi, atunci când, bunăoară, paharul, mai mic, sau mai mare, cum este el, se umple. Dacă tu te mulţumeşti cu darurile pe care le ai, eşti mult mai mare ca unul care se afişează altfel. În Împărăţia lui Dumnezeu sunt atâtea şi atâtea locuri pentru fiecare.

Text preluat de pe facebooc , pozele sunt făcute de mine...

CUM MOR MARTIRII...

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

(de Eliana Popa)

Nu e usor să mori martir..dar cât e de frumos
Să calci pe calea-nsângerată si să stii
Că mori privind către Intâiul Mucenic Hristos
Si-n Cerul Sfânt cunună vei primi !


Unit esti cu Hristos in suferință
Si Harul Lui in tine-i lucrător
Îi esti ostas si mergi spre biruintă
Si pildă de jertfire tuturor !

Si-n lanturi de esti pus ,tot liber esti
Când sufletul iti este nerobit
Si-n foc, si-n chin, si-n temniti păgânești
Ca aurul in topitoare strălucind !

Cum mor martirii? Privind către Lumină !
Călcând in urma pasilor lăsați atunci
Când Prea Curatul a cazut in tină
Cu trupul istovit de greul Sfintei Cruci !

Cum mor martirii ? Trecând peste durere
Cu dragostea si mila pentru cei
Ce i-au supus la rau si chinuri grele
Cerând la Domnul indurare pentru ei.

Cum mor martirii ? Privind către Tabor
De pe-năltimea cruntei suferinte
Când se deschide ceru-n fata lor
Ca pregustare-a marii biruinte !

Poti fi martir si tu ...si eu...dar, oare
Avem noi dragoste de mucenici?
Si-n orice chin să crească si mai tare
Această dragoste o simti, in piept...aici ?

( din volumul : ,, Cu Hristos pe drumul Crucii")

.Sfântul Arhidiacon Stefan ~ 27 Decembrie

Sfântul Stefan, primul diacon si martir al Bisericii.
Numele este de origine grecească - Stephanos - si înseamnă " coroană ", "ghirlandă ", " cunună " ( cu care erau încununați învingătorii).

Sfântul Stefan s-a arătat un apărător al credinței adevărate cu privire la persoana lui Hristos, mărturisind că El este Fiul lui Dumnezeu, care S-a născut, a murit, a înviat si S-a înălțat la ceruri pentru mântuirea noastră. A fost acuzat că a adus blasfemie lui Moise si lui Dumnezeu. Atunci când Caiafa a întrebat dacă cele ce se mărturisesc despre El sunt adevărate, Sfântul Stefan a rostit o lungă cuvântare în care a arătat că Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de profeți si că iudeii sunt vinovați pentru uciderea Lui. Furiosi, evreii au cerut uciderea lui cu pietre. După ce L-a văzut pe Mântuitorul Hristos în chip minunat în slavă, stând de-a dreapta lui Dumnezeu, s-a rugat pentru sine si pentru cei care îl omorau:
" Doamne nu le socoti lor păcatul acesta " ( Faptele Apostolilor VII, 59-60).
Locul uciderii a fost în valea lui Iosafat. Având în vedere că în vremea aceea, cei care erau ucisi cu pietre nu puteau fi înmormântați în cavoul familiei, se presupune că trupul lui Stefan a fost pus în mormântul unui creștin. Moaștele lui au fost descoperite în anul 415, atunci când preotul Luchian din Kuar-Gamala a avut o întreită viziune. Când i s-au descoperit moaștele, pe mormântul său scria " chiliel", care în limba ebraică înseamnă " cunună ", pentru că într -adevăr el a luat, cel dintâi dintre creștini, cununa muceniciei.
Întru mulți si binecuvantati ani sărbătoriților zilei! 🌟💛🙏

Frica

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Frica este un mare păcat. Dacă te lași stăpânit de frică, înseamnă că este slabă credința și te încrezi mai mult în satana, că numai asta te face să-ți fie frică. Ne spun unii Sfinți Părinți că satana nu are putere mai mare decât a unui țânțar. Puterea pe care o are, noi i-o dăm. El nu te poate forța să faci păcate. El numai te trage pe sfoară. Te păcălește cu minciuna. Cum îl numește Hristos? „Tatăl minciunii” (Ioan 8, 44), ăsta este diavolul. Numai cu viclenia reușește să câștige. Noi, la Rohia, am avut această regulă, înainte de Decretul 410 din 1959: dimineața sau la prânz nu ne puteam întotdeauna aduna, decât în sărbători, dar întotdeauna era lege ca la cină să fim cu toții. La cină ne întâlneam întreaga obște. Și atunci discutam ce am făcut: cel de la carieră câtă piatră a scos, cel care era la transport ce a făcut, cel care era la coasă ce-a făcut, ce necazuri sau bucurii am avut… Apoi discutam ce avem de făcut pe a doua zi.

Între toți, la bucătărie era un frate – fratele Augustin; era foarte micuț încât trebuia să se suie pe un scaun ca să ajungă să amestece în cratița cu rântaș, altfel nu ajungea. Pe el nu-l poftea nimeni să stea cu noi, cu părinții. La un moment dat, când noi vorbeam foarte aprins despre problemele mănăstirii, el apare în ușă și ne ascultă. Apoi vine și-mi spune: „Și eu sunt bărbat!” Am început să râdem cu toții. Era cât un dop. Nu am uitat niciodată întâmplarea asta. Ce vreau să vă spun însă? Pe acest bărbat de-o șchioapă îl ascultam de multe ori. Și făceam cum zicea el, dar fără ca să știe el, pentru că avea un cuvânt foarte sănătos.
 De aceea, trebuie să fim atenți la tot ce vedem, la tot ce auzim, la tot ce gândim; să ne autoverificăm în permanență. E foarte important să te autoverifici și să nu aștepți totul de la duhovnic. Și eu mă mărturisesc la părinții de aici, dar nu mă aștept acum ca să-mi spună ei totul. Dar mă mărturisesc fără niciun fel de rezervă, mă umilesc și primesc un dar foarte scump, deosebit de scump, darul pe care Hristos l-a lăsat slujitorilor Altarului: al iertării și al dezlegării. După spovedanie totdeauna sunt cel mai fericit om. Mă simt din nou prunc. Am încredere în Tainele Bisericii, în harul lui Dumnezeu; duhovnicul mă ascultă atent, îmi dă dezlegare și iertare, nu de la el, ci de la Dumnezeu și atunci sunt foarte mulțumit și împăcat. Cum este o vorbă: „Dumnezeu toate cu rânduială le-a făcut” (cf. Ps. 103, 25). Nu ne-o făcut două guri. Că, după cum am fi dorit noi, de multe ori am vrea să avem două guri. Când ești lacom de mâncare sau de băuturi ai vrea să ai două guri. Când e vorba de pălăvrăgit, la unii nu le-ar ajunge nici zece guri. Ne-a făcut doar cu un singur organ al vorbirii, dar ne-a pus două urechi, ca să ascultăm mai mult decât să vorbim. Ne-a dat doi ochi, ca să privim, să admirăm toate minunățiile câte le-o făcut Părintele ceresc. Dumnezeu le-o făcut pe toate cu foarte mare măsură. Eu din tinerețe m-am axat pe două cuvinte din Scriptură. Nu m-am trudit să stau ani de zile în bancă la nu știu care facultate, dar am găsit mai mult decât dacă aș fi stat în fața unui profesor. Mi-am ales aceste două cuvinte. Primul, de la Matei. Foarte frumos!
Zice Mântuitorul: „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre” (Mat. 11, 29). Fiul lui Dumnezeu ne dă soluția, fiți atenți! Aceasta a fost învățătura după care m-am condus toată viața. N-am ajuns-o nici acum; nu-s blând, nu-s nici smerit, dar lupt și doresc, însetez să împlinesc cuvântul acesta al lui Hristos. Iar de la Luca am reținut încă un cuvânt, tot foarte frumos, atunci când spune Mântuitorul: „Așa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem” (Luc. 17, 10). Poate atunci cineva să se mândrească, să îl cucerească duhul mândriei? Nu facem altceva decât ceea ce suntem datori să facem, nu facem nimic în plus. Dimpotrivă, de multe ori nu facem cât am fi datori să facem. Eu m-am condus după aceste două cuvinte. Când eram ca voi, mai tânăr, aveam scris pe pereții chiliei: „Învățați-vă la Mine, că sunt blând și smerit cu inima…” Nici acum, la 88 de ani, nu mă pot lăuda că împlinesc în totalitate această poruncă. Dar mă străduiesc. Am citit nopțile trecute un cuvânt, o întâlnire a lui Hristos cu iudeii. O luptă extraordinară. Ei Îl luau la rost și Îl întrebau drept cine se crede. Domnul Hristos le răspunde: „Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea și a văzut-o și s-a bucurat” (Ioan 8, 56). Ei îi spun atunci furioși: „Încă nu ai cincizeci de ani și l-ai văzut pe Avraam?” (Ioan 8, 57). Iar Mântuitorul le răspunde din nou foarte frumos și Își declară calitatea Sa eternă de Dumnezeu: „Adevărat, adevărat zic vouă: 42 Arhiepiscop Justinian Chira Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam” (Ioan 8, 58). Ei tot n-au priceput nimic. Mântuitorul, atunci când vorbește de Patimi, amintește totdeauna și de Înviere. Cei de lângă El nu înțelegeau nimic. Credeau că va pătimi, dar nu înțelegeau Învierea. Li se părea, așa, ca o metaforă, ca o poveste de-a lui Hristos. Îi depășea această lucrare extraordinară de înviere a trupurilor. Și la mironosițe le zice: „Duceți-vă și vestiți fraților Mei, ca să meargă în Galileea, și acolo Mă vor vedea” (Mat. 28, 10). Vedeți, după Înviere îi numește pe ucenicii Săi „frații Mei”! Deci, nouă, tuturor celor care Îl urmăm, ne-a acordat Hristos această extraordinară cinste, ca să ne considere frații Lui. Auzi! Și prietenii Lui. În a patra Evanghelie, Domnul Hristos spune: „Voi sunteți prietenii Mei” (Ioan 15, 14). Auziți ce ne oferă nouă Fiul lui Dumnezeu! Extraordinar!
 Iustinian Chira 

RUGĂCIUNE LA SOBORUL MAICII DOMNULUI

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

O, Preafericită, Icoana Cea înţelegătoare a Bisericii pe noi toţi ne adună în jurul mesei duhovniceşti a Cuvântului, ca să ne hrănim înţelegător cu laudele cele mai presus de minte, pe care le ţes minţile serafimilor şi le luminează cu gândurile dumnezeieşti înfricoşătorii heruvimi. Cu adevărat, Maică a Stăpânului Te-ai arătat, în braţele Tale fecioreşti întinse neîncetat la rugăciune în templu purtând pe Cel Neapropiat cetelor îngereşti, Care Ţi-a dăruit Ţie aripile rugăciunii spre a ajunge mai presus de înălţimile serafimilor.
Nu mă pricep eu a-Ţi împleti cuvânt de laudă, ca unul ce sunt mult nepriceput la minte şi de valurile patimilor pururea tulburat. Dar, dă-mi din destul darul Tău ca să Te laud împreună cu tot soborul Sfinţilor ce s-au făcut următori frumuseţii Tale dăruite de lumina Duhului.
Bucură-Te, Oglinda Împărăţiei cerurilor, Pământul Cel binecuvântat din Care a răsărit Spicul mântuirii lumii, Cămara Cea preacinstită înmiresmată de mirurile cele de multe feluri ale virtuţilor, Porumbiţa cuvântătoare ce ne-a vestit izbăvirea din potopul patimilor, Odihna gândurilor Evei celei legate cu întristarea, Cheia ce a descuiat lui Adam uşa Împărăţiei, Cartea cea înţelegătoare a gândurilor dumnezeieşti, Făclia ce a purtat Lumina Tatălui pe pământ, Adâncul cel nesecat al iubirii de oameni, Râul cel dulce curgător al slavei Raiului.
Ca Una Ce ai născut fără de durere pe Cel Ce a ridicat durerile oamenilor, poartă-mă şi pe mine deasupra valurilor durerilor pricinuite de sabia păcatelor, întărindu-mă pe piatra răbdării necazurilor.
Cu lapte ai hrănit pe Cel Ce Prunc S-a arătat ca pe omul cel căzut în vicleşug să-l înveţe nevinovăţia pruncilor. Hrăneşte-ne şi pe noi cu gânduri bune, ca să biruim patimile cele ce ne necăjesc în toată vremea.
În scutece ai înfăşat pe Cel Ce a venit să dezlege legătura păcatelor noastre. Leagă-mă pe mine, cel încurcat în multe păcate, cu legătura iubirii Tale curate şi mă arată mai râvnitor întru rugăciunea cea către Tine.
Cu acoperământul gândurilor iubitoare ai acoperit pe Pruncul Dumnezeiesc mai mult decât cu scutecele, ţesând neîncetat din gândurile inimii Tale curate laude de mulţumire Celui Ce a venit să cerceteze sărăcia cugetării noastre celei împovărate de răutate.
În braţele Tale ai purtat pe Cel Ce întru Tine Şi-a zidit Luişi scară înţelegătoare cu care a ajuns la fereastra inimii Tale veşnic luminate de raza Duhului, vestind apropierea mântuirii lumii.
Cu smerenie Te-ai plecat ca O Slujitoare Celui Ce este slujit în cer de heruvimi şi cu dragoste ai îmbrăţişat pe Cel Necuprins de gândurile serafimilor, pe Care roagă-L să ne cheme pe noi cei despărţiţi de zidul păcatelor la limanul pocăinţei.
Împreună cu soborul tuturor Sfinţilor care Îţi slujesc Ţie cu credinţă roagă-te ca şi noi să fim luminaţi de steaua înţelegătoare a credinţei şi cu nădejde de mântuire să mergem pe calea Cuvântului şi să aflăm dragostea cea nesfârşită a Tatălui, Care a trimis în inimile noastre arvuna Duhului.
Toţi Sfinţii, cei ce v-aţi făcut icoane înţelegătoare ale Împărăţiei cerurilor, spre a ne povăţui pe noi la viaţa cea mai bună, luminaţi şi sufletele noastre ca să înfrunte cu credinţă toate prigonirile acestui veac înşelător şi să afle prin rugăciunile voastre intrare în Împărăţia Luminii.
Cu starea Ta de faţă înaintea Treimii, Preacurată Stăpână, cere pentru noi sfârşit cu pace întru lumina pocăinţei, ca să ne învrednicim a urma steaua rugăciunii Tale şi a ajunge în cămara Soarelui dreptăţii, Celui Ce mântieşte pe cei ce Te cinstesc pe Tine cu credinţă.

FacebookTwitterPinteParta

PSALTIREA...

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ... 

    Bucuria mea, sa stii ca Psaltirea a fost scrisa de proorocul David, sub inspiratia Duhului Sfant. Ce este Soarele intre celelalte lumini ale Cerului, aceea este Psaltirea intre celelalte carti insuflate de Dumnezeu. Soarele lumineaza toate marginile lumii, iar Psaltirea lumineaza simturile inimii, toate cugetele sufletului si toate miscarile mintii. 

Zice Sfantul Ioan Gura de Aur: “Mai bine sa inceteze Soarele din calatoria sa, decat sa inceteze citirea Psaltirii. Toate cartile sunt de folos si mare suparare aduc diavolilor, dar nici una ca Psaltirea”. 

Iar Sfantul Vasile cel Mare spune: “Nici-o carte nu slaveste pe Dumnezeu, asa ca Psaltirea”. 

Sfantul Apostol Iacob, zice: “Este vreunul dintre voi in suferinta? Sa se roage! Este cu inima buna? Sa cante psalmi” (Iacob 5:13). Psaltirea, este lucru ingeresc, este mostenire cereasca, este tamaie duhovniceasca. Sa citesti zilnic macar o catisma din Psaltire, fiindca, ea este coloana vertebrala la rugaciune. Maica Domnului a citit Psaltirea pe tot parcursul vietii ei. 

Un crestin ortodox i-a spus duhovnicului: “Parinte, am citit Psaltirea, insa nu inteleg nimic!” 

Si parintele i-a spus: “Tu nu intelegi, insa diavolii inteleg ce se spune acolo si neputand suferi, fug. Sa nu incetezi sa citesti Psaltirea, fiindca, ea este datatoare de smerenie, izgonitoare a trufasilor draci, solitoare de mantuire a omului pacatos”. 

De aceea te rog sa inveti pe de rost si sa spui zilnic macar Psalmul 50, Psalmul 69, Psalmul 100 si Psalmul 142. 

                                                                                 Amin si Aliluia!
                                                                                                                  Preot Ioan 🛎.

ORFANUL LUI DUMNEZEU - Versuri Eliana Popa

----- DOAMNE IARTĂ PĂCATELE MELE, SI ALE NEAMULUI MEU !----

SFÂNTUL MUCENIC BONIFATIE și AGLAIDA

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



de Eliana Popa

Minunat lucrează Domnul! Face sfânt din păcătos,
Despre-așa minune mare, vă voi povesti mai jos.
A trăit în vechea Romă o femeie patriciană...
Aglaida...cunoscută și ca mare curtezană !
Avea multă bogăție, însă patimi și mai multe,
Le hrănea din plin pe toate fără a vrea, să le înfrunte.
N-avea soț, deci nici stăpân... era liberă la fapte,
Nu se abținea defel de la pofte desfrânate.

Însă mai avea ceva, pe lângă averi și casă,
Un bărbat ce-i era slugă vrednică și credincioasă!
Era tânăr și frumos, el se ocupa de toate
Aglaida-l îndrăgise și-l trăgea către păcate.
Bonifatie al nostru ,era vrednic cât o mie,
Dar avea și două patimi....desfrânare și beție...
Altfel era om de treabă, miluia pe cei sărmani,
Ajuta pe toată lumea...se-ngrija de cei orfani !

Și-l ardea în piept dorința să-și îndrepte și el viața,
Până nu ( cum zice-o vorbă)s-o găta pe mosor ața!
Avea-n suflet remușcare pentru viața lui stricată,
Suspina ades spre Domnul cu o lacrimă curată !
Dumnezeu știindu-i gândul și dorința de-ndreptare,
Pentru faptele lui bune, pentru sufletul lui mare,
Hotărî să îl trimită pe o cale grea, dar sfântă,
Precum ne grăieste cartea și Părinții ne cuvântă !

Era vreme de prigoană...vreme de mucenicie,
Într-o lume de păgâni și de grea idolatrie,
Când erau uciși creștinii... secerați de cel viclean,
Precum spicele de grâu cad sub seceră în lan !
Aglaida, într-o zi, parcă își veni în fire
Și cătând adânc în suflet se gândi la mântuire...
Și-o dorinta i se-aprinse...stând și cugetând un pic,
Să aducă-n casă grabnic, trupul unui mucenic.

Se gândi, că potrivit, pentru-ai împlini dorința
Bonifatie ar fi ....fiindcă-n toate-și da silința!
Iată că-l cheamă degrabă și luându-l deoparte
Îi vorbi de-a ei dorință încolțită peste noapte :
,, - Frate, vreau să mă opresc...destul am păcătuit,
Și tu, știi, că împreună multe rele-am săvârșit!
Cum vom sta la Judecată ?Ce răsplată vom primi ?
Cât mai stăm în grele patimi? Până moartea va veni?
Am aflat de mucenici și de-a lor putere mare!
Iar pe cei ce îi cinstesc, îi ajută spre-ndreptare..
Daca mă iubești și vrei, ai să mergi într-o cetate
Unde mulți creștini sunt duși la osândă și la moarte !
Acolo să cauți bine...să-ți învingi temeri și frici...
Fiindcă, uneori, păgânii, pe bani grei, vând mucenici !

Să-mi aduci, aici și mie, sfinte moaște de martir,
Să îi țes veșmânt din lacrimi și din flori de trandafir!
Să îi fac din a mea casă o biserica frumoasă,
Și să-l rog să mijlocească pentru-o mare păcătoasă !"
Bonifatie-o asculta...parcă nu-i vine a crede
( Și de-atâta bucurie, mai că-i vine să se-mbete!)
Dar având spre-ndeplinire o poruncă așa mare
Hotărî și el că-i timpul ca să facă o schimbare!
Pregăti călătoria-luând cu el mai multe slugi,
Puse în desagi de toate! Bani și aur, multe pungi!
Ca să miluie săracii ce-i va întâlni pe cale
Și să cumpere stăpânei, prețioasele odoare!

Însă când ieși din casă, pregătit fiind de drum,
Se-ndreptă spre Aglaida să-și ia omul, rămas bun :
,, - Iată, plec ...dar ce voi face daca nu găsesc nimic?
Niciun trup sfințit cu sânge, niciun os de mucenic ?
Dacă-n loc de sfinte moaște ...(și-aici râde copios)
Ți-or aduce trupul meu chinuit pentru Hristos?
Îl primești cu mare cinste si cu flori de trandafir,
Dacă sluga ta cea dragă, va muri ca un martir?"
Aglaida-i râde-n față : ,, - Tu? Să mori pentru Hristos?
Bețivan și desfrânat ! Fă-te, frate, serios!
Ia aminte și nu râde! Curățește-te de patimi
Și pe drumul ce pornești, roagă-te cu sârg și lacrimi !.
Câte rele-ai săvârșit, rana lor deloc nu frige ?
Iar de-acele sfinte moaște, fă-te vrednic a le-atinge!"

Bonifatie primește, vorba ei precum o palmă
Și-și dă seama de-a lui stare și de-a sufletului rană !
Și pe drumul ce-l străbate,miluiește tot săracii
Tine post, se roagă-n taină de se sperie toți dracii!
Și-ajungând într-o cetate, cea cu numele de Tars,
O dorință arzătoare ca un jar în piept i-a ars!
Auzise că, acolo, e prigoana cea mai mare
Cad creștinii morți în chinuri ...și li-i moartea sărbătoare!
Își lăsă atunci toți robii să-l aștepte la un han
Și plecă spre locul unde, moartea secera ca-n lan!
Ce văzu! O, Doamne, Sfinte!Multe trupuri de martiri,
Prinși în lanțuri și în cuie, răbdând chin și biciuiri!
Spânzurați cu capu-n jos, puși în foc și în cuptoare
Și slăvind în chin pe Domnul, fac din moarte sărbătoare!

Bonifatie uimit, fu cuprins de o sfântă râvnă
Și se duse lângă dânșii, înfruntând păgâna turmă!
Le mai ostoia durerea, îi îmbrățișa pe unii
Fără teama și slăvindu-L pe Hristos în văzul lumii!
Și mulțimea se-ntreba, cine e? De unde vine?
Fremăta strigând la el și întreaga soldățime!
Și atunci judecătorul porunci să fie-adus...
A fost luat și dus la dânsul mai cu voie, mai pe sus!
,, - Cine ești, de-ai îndrăzneala să le ostoiești din chin? "
,, - Bonifatie mă cheamă! Și sunt tot ca ei, creștin!"
,, - De nu vrei să dau poruncă să te bată ca pe ei,
Lepădă-te de Hristos!Și-adu jertfă pentru zei!
Te voi pune-atunci în cinste și-ți voi da dregătorie
Și tot ceea ce-ți dorești, după pofta ta să fie!"

,, - Nu vreau să jertfesc la idoli căci destul am fost păgân,
Și pun trupul meu drept jertfa, pentru Singuru-mi Stăpân!
Zeii voștri sunt minciună, pietre îmbrăcate-n aur,
Eu mă-nchin lui Dumnezeu, Cel ce e al lumii Faur! "
Mâniindu-se păgânul pe plăcutul lui Hristos,
La osândă îl trimise și-l legă cu capu-n jos!
Bicele cu plumb loviră pân' la os mușcând din el,
Trupul lui doar răni și sânge rupt cu ghiare de oțel!
Însă se-ntărea cu ruga și în tot calvarul său,
Se ruga pentru călăi și slăvea pe Dumnezeu!
Mult l-au chinuit călăii adâncindu-i suferința,
Însă mulți dintre păgâni pe loc și-au schimbat credința!
Și văzând judecătorul că nicicum nu-i vin de hac,
Poruncește la călăi să îi taie sfântu-i cap!
Și atunci minune mare, când aceștia l-au răpus,
Sânge-amestecat cu lapte în șuvoi din trup i-a curs !

Trupul lui sfințit în sânge și în chinurile morții,
A fost dus și aruncat lângă porțile cetății!
Și-n tot timpu-n care sfântul jertfă Domnului s-a dat
Robii lui, rămași la han, îl credeau prin crâșme beat!
Dar văzând că nu mai vine, sfinte moaște ca să cate,
L-au tot căutat o vreme prin a Tarsului cetate!
Până unul din aceia, ce-au văzut cumplitu-i chin,
Le-a spus toată întâmplarea și cum a murit creștin!
Parca nu voiau a crede...însă omul i-a condus,
Până-n locul unde sfântul, mort sub pază era pus!

Cu multi bani l-au cumpărat, cu greu l-au vândut păgânii,
L-au spălat, l-au pus în raclă și-au pornit să-l dea stăpânii!
Și în vremea-n care robii se-ntorceau cu el spre casă,
Aglaidei se vestește despre jertfa lui frumoasa.
Îngerul lui Dumnezeu i se-arată și-i vorbește :
,, - Pregătește-te că, iată, Bonifatie sosește!
Vine acela ce-a fost slugă, însă vine ca stăpân,
Să-l primești cu mare cinste că ni-i frate-n cer, acum..
Vei avea și tu la Domnul, rugător, cum ți-ai dorit,
Călăuză-n viața asta și în clipa de sfârșit!"

Aglaida se trezește, strânge preoți...un sobor,
Și cu mare evlavie...cu cel mai fierbinte dor,
Îl întâmpină plângând cu cereasca bucurie,
Parcă nu-i vine a crede...dragul ei ! Chiar el să fie?
Mucenic in acea raclă, cum i-a spus râzând atunci!
,, - Gata! își zise Aglaida! Ca o proasta stai și plângi!
De acum voi lăsa toate, voi da totul la sărmani,
Voi trăi în post și-n lacrimi, fară case, fără bani !
Pentru sfântul meu prieten voi zidi in satul meu
O biserică frumoasă...și cu el voi fi și eu!
Și voi cere lui Hristos la sfârșitul vieții mele,
Să-mi fii călăuzitor printre vămi și locuri rele! "

Aglaida a trăit încă paișpe ani si-un pic,
Doar in post și-n rugăciune...nu i-a trebuit nimic!
O biserică frumoasă pentru sfânt a ridicat,
Lângă racla lui,cu lacrimi, a vegheat și s-a rugat!
Iar în ceasul adormirii a primit și ea cunună
Și slăvesc in rai pe Domnul...tot ținându-se de mână !

din volumul,, Ce-ai iubit în mine, Doamne?"

Corul Apostolia -Dirijor Cornel Hrițcu

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

PENTRU TINE DOAMNE

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

SFANTUL SILUAN ATONITUL,

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..

.OMUL MANDRU NU VREA SA VIETUIASCA DUPA VOIA LUI DUMNEZEU

Pe pamant,nimeni nu poate scapa de intristari,dar cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu,le indura cu usurinta.Toti oamenii de pe pamant indura inevitabil intristari,si desi intristarile pe care ni le trimite Domnul nu sunt mari,pentru oameni ele par de neindurat si ii intristeaza,si acesta pentru ca nu vor sa isi smereasca sufletul,nici sa se predea voii lui Dumnezeu.Omul mandru nu vrea sa vietuiasca dupa voia lui Dumnezeu:ii place sa se conduca pe sine insusi si nu intelege ca omul nu are destula minte sa se conduca pe sine insusi,fara Dumnezeu.Tu zici:"Viata mea e amara!",dar eu iti voi spune,ori Insusi Domnul iti spune:"Smereste-te,si vei vedea ca nenorocirile tale se vor preface in odihna,asa incat te vei minuna si vei spune:"De ce ma chinuiam si ma intristam atat alta data?"Sufletul smerit e ca marea:daca arunci o piatra in mare,ea tulbura pentru un minut fata apelor,dupa care se scufunda in adancuri.Asa se scufunda si intristarile in inima celui smerit,caci puterea Domnului e cu el.Omul mandru se teme de reprosuri,dar cel smerit nicidecum.Cine a dobandit smerenia lui Hristos,doreste totdeauna sa i se faca reprosuri,primeste cu bucurie ocarile si se intristeaza cand este laudat,dar acesta nu este decat primul pas al smereniei.Cand sufletul cunoaste prin Duhul Sfant cat de bland si de smerit e Domnul,atunci se vede pe sine insusi mai rau decat toti pacatosii.Sunt multe feluri de smerenie.Unul e ascultator si se invinuieste pe sine pentru toate-si aceasta,este smerenie.Un altul,se caieste pentru pacatele sale,si se soscoteste nemernic inaintea lui Dumnezeu-si acesta e smerenie.Dar alta,e smerenia celui ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfant.Cand prin Duhul Sfant,sufletul vede cat de bland si smerit e Domnul,atunci se smereste pe sine pana la capat.Daca oamenii ar cunoaste prin Duhul Sfant ce fel de Domn avem,s-ar schimba cu totii:bogatii ar dispretui bogatiile lor,savantii stiinta lor,ocarmauitorii slava si puterea lor,si toti s-ar smeri si ar trai in mare pace si iubire pe pamant.



CINE S-A SMERIT PE SINE,ACELA A BIRUIT PE VRAJMASI.

Iar cel ce se socoteste in inima sa vrednic de focul cel vesnic,nici un vrajmas nu se poate apropia si nici un gand lumesc nu patrunde in sufletul lui,si toata inima lui ramane in Dumnezeu.Domnul e milostiv fata de cel ce e in ASCULTARE chiar daca uneori acela e cu nebagare de seama;dar cel ce nu asculta,departeaza el insusi de la el,harul Domnului.Sf.Ap.Ioan Teoologul,spune ca poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele,ci usoare,dar ele sunt usoare numai din iubire,si daca nu este iubire,atunci totul e un chin.Daca omul se manie,demonul intra in el;dar daca se smereste,demonul il lasa.Un monah lipsit de experienta,suferea din partea demonilor,si cand acestia il napadeau,el fugea de ei,dar ei il urmareau.Daca ti se intampla ceva asemanator,nu te inspaimanta si nu fugi,ci stai cu barbatie,smereste-te si zi:"Doamne,miluieste-ma,casunt un mare pacatos"si demonii pier,dar daca vei fugi in chip las,ei te vor goni in prapastie.Adut-ti aminte,ca in ceasul cand te napadesc demonii,se uita la tine si Domnul,sa vada cum iti pui nadejdea in El.Asa cum oamenii intra si ies dintr-o casa,asa si gandurile iscate de demoni vin si iarasi pleaca,daca nu le primesti.Daca gandul iti spune:"Fura!" si tu il asculti,ai dat prin aceasta demonului,o putere asupra ta.Si asa,daca gandul fiecarei PATIMI te va stapani,vei ajunge UN BARLOG DE DEMONI,dar daca intelegi sa te pocaiesti cum se cuvine,vor tremura,si vor fi siliti sa plece.Daca te napadesc vrajmasii (demonii) sau te chinuie gandurile rele,acesta inseamna,ca in tine nu este SMERENIE,si de aceea,chiar daca nu ai inteles MANDRIA ta,smereste-te.Indeosebi,omul a carui minte e stricata de lucrarea demonilor,nu trebuie sa se increada in sine insusi,ci sa asculte de duhovnic.Un diacon mi-a povestit:"Mi s-a aratat satana,si mi-a zis:'Iubesc pe cei mandri si ei sunt ai mei.Tu esti mandru,si eu te iau cu mine',dar eu i-am spus satanei:'Eu sunt mai rau decat toti',si satana s-a facut nevazut".Domnul face minuni si pentru cel pacatos,de indata ce sufletul lui se smereste,fiindca,atunci cand omul invata smerenia,Domnul asculta rugaciunile lui.

                                                 RUGACIUNEA CELOR MANDRI 

    nu e placuta Domnului,dar atunci cand se intristeaza sufletul unui om smerit,,Domnul il asculta negresit.Cu cat te vei smeri,cu atat mai multe daruri vei dobandi de la Dumnezeu.Daca te lupti cu tarie cu pacatul,Domnul te iubeste.Daca iubesti pe vrajmasi,esti si mai mult iubit de Dumnzeu.Iar daca iti pui sufletul pentru oameni,esti mult iubit Domnului,Care Si-a pus El Insusi sufletul pentru noi.Ia aminte la doua ganduri si teme-te de ele.Unul iti spune:"Esti un sfant"altul "Nu te vei mantui".Aceste doua ganduri vin de la vrajmasul,si nu este adevar in ele.Tu insa,cugeta:"Sunt un mare pacatos,dar Domnul e milostiv,El ii iubeste mult pe oameni si-mi va ierta pacatele mele".Crede aceasta si asa iti va fi:Domnul te va ierta.Dar nu-ti pune nadejdea in nevointele tale,chiar daca te-ai nevoi mult.Daca am fi fost smeriti,Domnul ne-ar fi dat sa vedem raiul in fiecare zi...

🙏 Sf.Siluan Athonitul

.Un tanar yoghin in vizia la Sfantul Paisie Aghioritul

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..

Odata a venit in Sfantul Munte si umbla pe la manastiri un tanar in varsta de saisprezece-saptesprezece ani, pe care il chema Gheorgaki. La varsta de trei ani fusese dus de parintii lui la o manastire budista din Tibet, inaintase mult in yoga si ajunsese un vrajitor desavarsit putand sa cheme pe oricare diavol voia. Purta centura neagra si stia foarte bine karate. Cu puterea satanei facea tot felul de demonstrafii care pricinuiau uimire. Lovea cu mana pietre mari si le sfarama ca pe niste nuci. Putea sa citeasca si carti inchise. Spargea alune in palma, arunca cojile, iar miezul ramanea lipit de mana.
Niste monahi l-au adus pe Gheorgaki la "Panaguda", ca sa fie ajutat de Staret. Cand a ajuns acolo, l-a intrebat pe Staret ce puteri are si ce minuni poate face. Atunci Staret-ul i-a raspuns ca insusi nu are nici o putere si ca toata puterea este a lui Dumnezeu.
Gheorgaki, vrand sa-si arate puterea, si-a concentrat privirea spre o piatra mare care era la distanta si a facut-o bucati. Atunci Staretul a facut semnul crucii pe o piatra mica si i-a spus sa o sparga si pe aceea. El s-a concentrat, si-a facut vrajile lui, dar nu a reusit sa o sparga. Vazand aceasta, a inceput sa tremure, iar puterile demonice pe care credea ca le stapanea, neputand sparge piatra, s-au intors impotriva lui si l-au aruncat cu putere in cealalta parte a raului. Staretul a mers si l-a gasit intr-o stare jalnica.
Altadata, povestea Staretul, in timp ce discutam cu el, s-a ridicat deodata, mi-a prins mainile si mi le-a intors la spate. "Sa vina acum sa te scape Hagi-efendi, daca poate", mi-a spus. Am simtit aceasta ca pe o hula. Atunci mi-am tras putin mainile si l-am aruncat cat colo. Dupa aceea a sarit in sus si a vrut sa ma loveasca cu piciorul, dar piciorul lui s-a oprit langa fata mea, ca si cum ar fi intalnit o piedica nevazuta. M-a pazit Dumnezeu.
In acea noapte l-am oprit si l-am pus sa doarma in chilia mea. Dar diavolii l-au luat si l-au tarat pana jos in parau, unde l-au batut pentru nereusita lui.
Dimineata a venit intr-o stare jalnica, ranit, plin de spini si pamant si mi-a marturisit: "M-a batut satana pentru ca nu am putut sa te biruiesc""
Staretul l-a convins pe Gheorgaki sa-i aduca toate cartile lui de vrajitorie si le-a ars. Apoi l-a tinut putina vreme langa el si l-a ajutat cat timp acela a facut ascultare. Dupa aceea Staretul, interesandu-se sa afle daca Gheorgaki este botezat, a aflat chiar si biserica in care s-a savarsit botezul lui. Gheorgaki cutremurat de puterea si harul Staretului, voia sa devina monah, dar nu a putut.
Staretul folosea cazul lui Gheorgaki ca sa arate cat de mare este inselarea celor ce cred ca toate religiile sunt egale, ca toate cred in acelasi Dumnezeu si ca nu exista nici o diferenta intre monahii tibetani si cei ortodocsi.

(Fragment din "Viata Cuviosului Paisie Aghioratul")

SURSA
https://www.facebook.com/isaia.berzunti

Sfântul Vasile al Kineşmei

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

„Nu aţi cedat tentaţiei, printr-o încordare a voinţei aţi înăbuşit dorinţa cea rea, v-aţi biruit pornirea spre păcat: voinţa voastră s-a întărit puţin, a devenit mai puternică, fiindcă orice exerciţiu făcut cu încordare este însoţit atât în organismul fizic, cât şi în suflet de o acumulare de forţe. A doua, a treia biruinţă vă vor întări şi mai mult voinţa… Şi aşa, treptat, creşte forţa caracterului şi statornicia acestuia în bine.
Sfinţenia nu este altceva decât un lung şir de biruinţe morale, un şir nesfârşit de puncte strălucitoare, care pentru observatorul dinafară se contopesc într-o linie luminoasă neîntreruptă, asemenea Căii Laptelui.”

„Adeseori admirăm frumuseţea morală, blândeţea, curăţia de cristal a sufletului cuiva, însă ştim oare cât l-a costat să devină astfel şi cum a ajuns să aibă asemenea calităţi? Cel mai des nu este vorba de un dar al naturii, cu care omul este înzestrat din născare, ci de rezultatul unor nenumărate sforţări şi mici victorii morale asupra propriilor patimi.
Pe de altă parte, şi calităţile negative ale sufletului se dezvoltă pe calea repetatelor concesii şi înfrângeri morale. Fiecare concesie de acest gen descompune energia morală a voinţei. ”

„Rareori începe cineva direct cu păcatele grosolane, căci împotriva unor asemenea păcate se revoltă conştiinţa, însă aceasta le îngăduie pe cele mici. Putregaiul păcatului molipseşte sufletul doar treptat. A trecut un hoţ mic, îi deschide uşa unuia mare. Şi boala, şi incendiul trebuie înăbuşite în faşă.
„Deprinde-te să biruieşti cele mici dacă vrei să le birui pe cele mari”, ne învaţă Ioan Scărarul.”
                                                                                  Sfântul Vasile al Kineşmei

Părintele Trifon

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

„Ortodoxia ne oferă moduri riguroase de a intra în comuniune cu Dumnezeu.
A aparţine unei comunităţi bisericeşti nu e suficient, deoarece Biserica nu înseamnă doar slujbe frumoase, icoane şi teologie mistică. Aidoma unui spital al sufletelor, ea este locul unde ne putem vindeca de bolile care ne supără.
Aşa cum ştim, nici un pacient nu intră într-o secţie de urgenţă aşteptându-se să fie vindecat instantaneu.” Părintele Trifon

„Dintre tratamentele prescrise de preot întru tămăduirea fiilor săi duhovniceşti aflaţi în momente de cumpănă fac parte următoarele: o regulă de rugăciune, lecturi zilnice din Sfânta Scriptură, spovedanii cât mai frecvente, primirea Sfintei Euharistii. Aşa cum medicul este mai eficient în prescrierea dozei unui medicament după ce ajunge să-şi cunoască mai bine pacienţii, tot la fel şi preotul va şti mai bine ce fel de recomandări le sunt indicate fiilor şi fiicelor sale duhovniceşti după ce-i va cunoaşte mai bine.”
„Viaţa duhovnicească trebuie învăţată astăzi, mai mult chiar decât în orice altă perioadă a istoriei omenirii, pentru că pe măsură ce creşte necredinţa, sporesc și obstacolele din calea progresului vieţii duhovniceşti. Degradarea întregii societăţi şi profunzimile depravării, devenite un standard de moralitate în epoca actuală, au transformat prezentul într-o epocă periculoasă. Spiritualitatea practicată de unul singur fără îndrumători, ne va expune amăgirilor și mistificărilor. Avem nevoie de povăţuitori experimentaţi; numai cu ajutorul lor vom scăpa de capcanele mândriei şi ale voii proprii.” Părintele Trifon

Sfântul Nectarie din Eghina

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Nimic nu este mai grav în afara ispitei decât faptul de a cădea în mâinile omului viclean.! Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur spune despre omul viclean următoarele: „Iată aici un strălucit exemplu evanghelic: roagă-te, zice, să nu fii dus în ispită; nimic nu este mai grav în afara ispitei decât faptul de a cădea în mâinile omului viclean; acesta este mai rău decât o fiară; căci fiara nu ascunde ceea ce este, dar cel viclean, de multe ori, sub aparența bunăvoinței, își ascunde veninul, astfel încât capcana să fie mai greu de descoperit, iar victima să cadă fără să se apere în ea, ca într-o prăpastie; și n-ar greși cineva dacă ar numi buzele care vatămă virtutea și care conduc la viciu «buze nedrepte».“ Sfântul Vasile cel Mare afirmă despre viclenie: „Viclenia este facerea de rău într-ascuns, săvârșită aproapelui sub aparența binelui.” Cuviosul Nichita Stethatos constată despre viclenie următoarele: „Buzele nedrepte sunt ca ale omului ce deoache și limba vicleană se aseamănă gurii și limbii de șarpe, care ascund venin otrăvitor; tot cel ce merge după Dumnezeu se roagă să-i fie izbăvit sufletul de acestea, pentru că inima demonică și sufletul necugetat varsă necurății în auzul oamenilor. Să ne izbăvească Domnul de omul nedrept și viclean"

                                                                                                    Sfântul Nectarie din Eghina