Maria Egipteanca

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Într-o mănăstire, în lumea mare
Călugării făceau ascultare;
În fiecare an în postul mare
Plecau din mănăstire în depărtare

Să postească fiecare
Cu multă râvnă şi răbdare,
Până Paştele o veni
Şi-n mănăstire se vor întâlni.

Zosima, călugăr desăvârşit,
Făcuse metanie până la pământ,
Iertare de la fraţii şi-a luat
Şi-n pustie a plecat.

Râul Iordan el l-a trecut
Cu rugăciunea mereu în gând,
Mânca puţin pentru nevoia trupească,
Dorea şi mai mult să se desăvârşească.

Dormea puţin pe pământ,
Mereu în suflet nădăjduind
Că va întâlni un pusnic să-l povăţuiască
În lucrarea duhovnicească.

Şi cum stătea şi se ruga,
Văzu o umbră de-a dreapta sa
Cu trupul gol prin arşiţă mergea
Şi tremurând el cruce îşi făcea.

Dorind el a o întâlni,
Spre dânsa repede fugi
Şi ea fugea şi se-ndepărta
Şi Zosima n-o ajungea.

Atunci el cu lacrimi îi striga:
Stai şi dă-mi binecuvântarea ta!
Lângă un pârâu uscat,
Unul pe un mal şi unul pe celălalt.

Ceea ce-n faţă i-a fugit,
Avei Zosima i-a rostit:
Te rog, Zosima, să mă ierţi
Că sunt goală precum mă vezi

Şi nu pot spre ţine a mă-nturna
Să-mi vezi goliciunea mea,
Te rog să-mi dai rasa ta
Să mă-nfășor pe trup cu ea.

De ea îndată a ascultat
Şi de haina s-a dezbrăcat,
Se întoarse cu spatele la ea
Şi-i aruncă haina sa.

Şi cad cu faţa la pământ,
Unul pe altul rugând,
Să-i dea binecuvântarea sa
Să-l pomenească în rugăciune pururea.

Începând ei a se ruga,
Maria de la pământ se înălţa
Şi Domnului cu drag se ruga,
Un cutremur pe Zosima îl apuca

Cuprins de frică, nu-ndrăznea
Pe dânsa a o întreba
De era duh sau om în trup
Ce vieţuieşte pe pământ.

Maria gândul i l-a ştiut,
Cruce pe chip ea şi-a făcut
Şi l-a ridicat de la pământ
Către dânsul vorbind:

De ce părinte te îndoieşti
Când pe mine mă privești,
Crezând că sunt o nălucire
Şi te duc în ispitire?

Atunci Zosima auzind,
Căzuse iar la pământ
Şi pe dânsa o implora
Să-i povestească viața sa.

Cu lacrimi ea a povestit
Cum a plecat din Egipt
Şi în Alexandria a fugit
Când doisprezece ani a împlinit

Acolo fecioria mi-am întinat,
Dându-mă la păcat,
Mai mult de şaptesprezece ani
Şi n-o făceam pentru bani.

Să nu crezi că eram bogată,
Trăiam ca orice fată săracă;
De multe ori flămânzeam
În timp ce din furcă torceam.

Toate acestea le-am vieţuit
Până într-o zi la seceriş,
Când am văzut oameni mergând
Spre un vapor ce sta la mal plutind.

Am întrebat un om de lângă mine:
Unde se duc aceşti bărbaţi, creştine?
La Ierusalim, el mi-a răspuns,
La înălţarea Sfintei Cruci.

Pe loc un gând îmi veni,
Să plec cu ei la Ierusalim,
Mă vor hrăni ei şi pe mine
Le voi da trupul meu chirie.

Eu furca am lepădat
Şi spre vapor m-am îndreptat,
Spunându-le cu neruşinare
Că mă voi culca cu orişicare,

Doar de mă vor lua,
Să-mi potolesc şi patima mea;
Mă întreb cum marea a suportat
Al meu desfrâu, al meu păcat.

În ziua de prăznuit,
La biserica am venit
Şi vrut-am eu a intra,
O putere mă ţinea

Şi la cruce nu mă lasă
Pentru păcatele din viaţa mea
Şi atunci în fire mi-am venit
Şi m-am apucat de plâns

Şi cum stăteam şi plângeam,
Ochii la cer îi ridicam
Şi văd Icoana Preasfintei Fecioare
Şi merg la ea să-i cer iertare.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
Ajută-mă să pot intra şi eu
La lemnul Sfintei Cruci
Şi din păcat să mă ridici!

Binecuvântare mi-am luat
Şi în biserică am intrat,
În genunchi căzând la pământ,
M-am închinat lemnului sfânt.

Cu frică l-am sărutat,
Căindu-mă pentru orice păcat
Ce în lume l-am făcut
Până acolo am ajuns.

Merg iar la Preasfânta Născătoare,
O rog să-mi fie povăţuitoare
Şi-aud un glas din depărtare:
“Iordanul de-l vei trecea, odihnă vei afla.”

Mulţumind m-am ridicat
Şi spre Iordan m-am îndreptat,
O bucăţică de pâine am mâncat
Şi pe pământ m-am culcat.

În căldură şi mult frig,
În pustiu m-am nevoit;
Patruzeci şi şapte de ani
Cu putere pieptul mi-l băteam

Până Domnul a milocit
Şi sfinţia ta ai venit,
În căldură ardeam
De frigul iernii tremuram.

După ce viața şi-a povestit,
Lui Zosima i-a poruncit:
Să nu spui la nimeni nimic
Din cele ce ai auzit.

Şi la anul când vei veni,
Pe mine mă vei împărtăşi
Cu Preacinstitele Taine
Şi de viaţă făcătoare.

Aceste cuvinte i le-a rostit
Şi îndată s-au despărţit,
Maria în pustiu a fugit
Şi Zosima la mănăstire a venit.

Fiecare zi cu greu trecea,
Zosima se întrista şi se mâhnea
Căci anul greu mai trecea
Să vină iar la Sfânta Maria.

Cu voia Domnului anul a trecut,
Din nou ei s-au revăzut;
Zosima aşa cum i-a fost cerut,
A adus potirul sfânt

Şi pe Maria a împărtăşit.
Această faptă împlinind,
Cei doi iar s-au despărţit,
Maria Iordanul trecând,

Mergea pe apă ca pe pământ.
Aceeaşi rugăminte i-a făcut,
Asemenea cu cea de anul trecut,
Să vină iar s-o împărtăşească

Cu Sfânta Taină Dumnezeiască.
Încet anul a trecut
Şi Zosima a revenit
Pe Maria moartă o a găsit

Cu mâinile la piept pe pământ.
În dreptul ei era scris:
Îngroapă, părinte Zosima,
În acest loc Trupul Smeritei Maria.

Şi cum stătea şi se frământa
Cum să-i sape groapa sa,
Din senin un leu a venit

Şi groapă cu ghiarele i-a făcut

O slujbă i-a săvârşit
Şi la mănăstire a venit,
Cu durere a povestit

Tot ceea ce el a trăit.

sursa net..

RUGĂCIUNEA Sf.Maria Egipteanca

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

     Si  Icoana la care s-a rugat

                   

      Cuvânt mântuitor a atins ochii inimii mele, arătându-mi că noroiul faptelor mele a fost acela care mi-a închis intrarea. Am început să plâng, să mă tângui si să-mi bat pieptul, scotând suspine din adâncul inimii mele. Pe când plângeam, văd, deasupra locului în care stăteam se află icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, si am zis uitându-mă către ea cu statornicie:

“Fecioară Stăpână, care ai născut după trup pe Dumnezeu Cuvântul. stiu, stiu că nu este cuviincios si binecuvântat ca eu, atât de necurată, atât de spurcată, să văd icoana ta, a pururea Fecioarei, a celei curate, care ai trupul si sufletul curate si neîntinate. Este drept să fiu urâtă eu, pierduta, de tine, care esti curătenia, si să te dezgusti de mine. Dar de vreme ce după cum am auzit, Dumnezeu, pe Care L-ai născut, pentru aceasta S-a făcut om, ca să cheme pe păcătosi la pocăinta, ajută-mi mie, singura, care n-am pe cineva într-ajutor. Porunceste să mi se îngăduie să intru în biserică. Să nu mă lipsesti să văd lemnul pe care s-a răstignit Dumnezeul cel născut din tine, Care ti-a dat propriul Său sânge pret de răscumpărare pentru mine. Porunceste, stăpână, să-mi fie deschisă si mie usa dumnezeiestii închinări a Crucii. Dumnezeului născut din tine te dau chezăsuitoare că niciodată nu voi mai pângări acest trup prin vreo împreunare rusinoasă, iar, după ce voi vedea lemnul Crucii Fiului tău, mă voi lepăda numaidecât de lume si de toate cele din lume si îndată plec acolo unde tu, ca o chezăsuitoare a mântuirii mele mă vei povătui si mă vei îndruma”.

Dar îndată lăcrimând şi în piept bătându-mă, îmi aduceam aminte de făgăduin­ţele pe care le-am făcut când am ieşit în pustia aceasta şi mă duceam cu gândul înaintea icoanei Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, ajutătoarea mea, şi înaintea ei plângeam, rugând-o să izgonească de la mine gândurile acelea, ce-mi tulburau ticălosul meu suflet. Iar după ce deajuns plângeam şi mă băteam în piept cu osârdie, atunci vedeam o lumină ce mă lumina de pretutindeni şi mi se aducea o alinare, care mă scotea din întreitele valuri ale ispitelor.

Cu rugaciunile tale Sfanta Marie,intareste credinta noastra si vindecare de neputinte cere de la Dumnezeu pentru noi.
SLAVA LUI DUMNEZEU .Amin!

Tudor Rache

Buna Vestire - de Ion Pillat

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

    Ţesea cuminte ca întotdeauna
    Maria borangicul la război,
    Şi cum prin seară cădeau umbre moi,
    I s-a părut întâi că intră luna,

    Atât de alb venea. Dar nici o rază
    Nu calcă mai uşor pe tălpi de vis.
    Şi s-a mirat ea: cine a deschis
    Larg poarta? Când s-a ridicat să vază,

    I-a nălucit acum că porumbelul
    Ei alb bătea din aripi lângă ea.
    Şi cum, sfioasă, fata-l mângâia,
    Arhanghelul dezvăluindu-şi felul,

    Nu s-a temut, nu s-a ferit de dânsul.
    Cu îngerii se sfătuia de mult -
    S-a bucurat spunându-i: „Te ascult”..
    Arhanghelul tăcu, închis într-însul.

    Atunci s-a speriat, căci nici un sunet
    Nu-i pogora în suflet solul sfânt.
    Dar a picat ca moartă la pământ
    Când îngerul cu trăsnet şi cu tunet

    A fulgerat, neaşteptat, Bunavestire…

Lanțurile sf Gheorghe - cu Preot Ioan

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

PĂCAT, POCĂINȚĂ, SPOVEDANIE

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

partea 1

Cândva a spus un înțelept: "Când regreți, nu o spui înainte de a o dovedi, ci o dovedești înainte de a o spune". Da, dragii mei, acum că am intrat în perioada pocăinței, mai întâi de toate trebuie să știm ce este pocăința.. Deci.. ce este pocăința?
Ei.. nu-i chiar atât de simplu răspunsul la această întrebare.. De ce? Pentru că sunt fel și fel de suflete de oameni și cred că n-aș greși deloc dacă aș afirma că sunt atâtea feluri de pocăință, câți oameni Îl caută cu sinceritate pe Dumnezeu..
Există pocăința omului care nu-L cunoaște pe Dumnezeu decât din ceea ce a citit despre El. Există pocăința omului care L-a iubit pe Dumnezeu "din toată inima și cu tot cugetul său", apoi a căzut în păcat. Și există pocăință care se apropie mai mult de unul sau de celălalt dintre cele două feluri enumerate mai sus..
Pocăință de om care plânge de frica iadului, pocăință de om care plânge din dorința dobândirii Raiului, pocăința omului care se plânge pe el însuși, pocăința celui care plânge după Dumnezeu.. Pocăință care se exprimă în multe metanii, pocăință care se exprimă în post aspru, pocăință care se exprimă prin plânsul lăuntric al inimii..
În rezumat, pocăința este o stare de mare tristețe a inimii ce și-a cunoscut starea jalnică de îndepărtare de la "fața lui Dumnezeu" (psalmul 50) datorită păcatelor făcute. Starea fiului risipitor care "își vine în fire" și se plânge pe el însuși că a ajuns să mănânce roșcovele porcilor.. Fiul risipitor care plânge după Tatăl său..
Așadar, ca să înțelegem bine noțiunea de pocăință, trebuie să cunoaștem noțiunea de păcat, să cunoaștem consecințele păcatelor, apoi să Îl cunoaștem pe Dumnezeu câtuși de puțin.. Pentru că pocăința este un tip de raportare a omului la Dumnezeu: este vorba despre omul care știe că L-a supărat pe milostivul Dumnezeu.
Dumnezeu să vă binecuvânteze cu marele dar al pocăinței! Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)

                                                              partea a doua

Nu poate fi vorba despre pocăință atunci când omul nu-și cunoaște propriile păcate. Și nu poate cineva să-și cunoască păcatele, dacă nu înțelege nici măcar ce sunt ele. Multă lume vine la spovedanie și nu spune nimic din proprie inițiativă, ci așteaptă ca preotul să o "tragă de limbă" în privința propriilor păcate. Sau sunt persoane care la spovedanie nu zic mare lucru despre păcate, ci profită că în sfârșit "părintele" este obligat să le asculte, și încep să-și depene problemele și necazurile vieții.. De ce oamenii trec păcatele pe locul doi? Pentru că nu au înțeles cu adevărat gravitatea lor și aceasta pentru că pur și simplu.. nu știu ce înseamnă păcatul, în general!

PĂCATUL ESTE CĂLCAREA LIBERĂ ȘI CONȘTIENTĂ A PORUNCII LUI DUMNEZEU.

Aceasta fiind definiția, ca să-ți cunoști păcatele trebuie să cunoști mai întâi poruncile lui Dumnezeu, ca să știi ce anume ai încălcat din ce ți-a interzis Dumnezeu. Iarăși am văzut o superficialitate nepermis de mare la credincioșii noștri ortodocși. Este un fel de comoditate la oameni, ceva de genul: "De ce-i preot? Asta-i meseria lui, să mă întrebe de păcate"! Adică mulți oameni consideră că acolo, la spovedanie, este obligația preotului de a pune întrebări, întrucât ei sunt.. "oameni simpli"! Ei bine, dragii mei, una este ca eu să te întreb despre păcate, stimulându-ți memoria, și cu totul alta este că tu nu ai habar ce anume este păcat și ce nu este păcat..
Imaginați-vă că acum, când în toată Europa s-a interzis prin lege vorbitul la telefon în timp ce se conduce automobilul, voi țineți celularul la ureche cu mâna stângă și volanul cu dreapta și vorbiți fără nici o grijă înaintea polițistului de la circulație! Pe cine o să-l usture atunci când va rămâne fără carnet, pe mine, sau pe voi?.. Bineînțeles că pe voi.. Se poate spune domnului polițist: "Iertați-mă, dar noi nu cunoaștem legea!"? Nu, pentru că UNDE-I LEGE, NU-I TOCMEALĂ și este interesul persoanei să cunoască legile, dacă nu dorește penalizări..
Ei bine, dragii mei cititori, cu mult mai serioasă este problema cunoașterii legilor dumnezeiești, deoarece aici nu riscăm să mergem în închisoare, ci în iad, și nu pe un număr oarecare de ani, ci pe veșnicie! Și în afară de acest motiv, poruncile lui Dumnezeu sunt adevăratele "reguli de funcționare" ale neamului omenesc: numai viețuirea noastră conformă cu poruncile lui Dumnezeu ne poate aduce fericire, pentru că Dumnezeu este Tatăl nostru Care știe ceea ce este mai bine pentru noi.. Oare dumneavoastră nu ați fixat anumite reguli propriilor copii, tocmai pentru că știți ce este bun și ce este rău pentru ei?.. Tot la fel Creatorul nostru știe cum trebuie să trăim noi în viață, ca să fim fericiți și pe pământ și în veșnicie..
Poruncile lui Dumnezeu sunt de două feluri: cele care interzic și cele care obligă. Adică sunt porunci negative, care împiedică săvârșirea unor fapte rele și porunci pozitive, care determină săvârșirea faptelor bune . Prin poruncile negative Dumnezeu ne ferește de căderea în sfera imoralității și a răutății, iar prin poruncile pozitive, El ne obligă să urcăm pe scara virtuților creștine.
Rețineți că nu este suficientă "conservarea" noastră, evitarea de a comite răul. Aceasta este numai prima treaptă către Cer. Este obligatorie acumularea faptelor bune, căci numai faptele bune păzite prin smerenie, mântuiesc. Însuși Domnul Hristos afirmă: "Așa se întâmplă (adică se merge în iad, ca bogatul căruia i-a rodit țarina).. 

                           CÂND OAMENII NU SE ÎMBOGĂȚESC ÎN DUMNEZEU"! 

Ce înseamnă asta? 

Înseamnă că oamenii nu au săvârșit fapte bune..
Câte îndemnuri nu făcea Domnul Hristos ca lumea să-și adune "comori în cer".. Aceste comori sunt faptele de milostenie. Tot la fel, untdelemnul din candelele fecioarelor celor înțelepte reprezintă faptele bune poruncite de Dumnezeu..
Iată deci cum cunoașterea poruncilor dumnezeiești este datoria noastră personală față de.. noi înșine! Necunoscând ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, vom ajunge în situația penibilă a unei teribile sărăcii duhovnicești . Fără virtuți nu se poate intra în Împărăția Cerurilor.
Să vă ajute Dumnezeu ca să cunoașteți măcar de acum înainte sfintele Sale porunci, spre a voastră mântuire, amin!
Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)

Sorin Croitoru

 

 

Rugăciune către Preacuviosul Ioan de Rila

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui
Hristos ...



      O, preaminunate şi Preacuvioase Ioane, mare făcătorule de minuni, primeşte această rugăciune a noastră şi nu-ţi întoarce faţă ta de la noi, cei care alergăm la a ta mijlocire, aşa cum nu ţi-ai întors faţă de la cei care veneau la tine cu necazurile lor în zilele vieţuirii tale pe pământ, căci ştim mulţimea de semne ale milostivirii tale pe care o ai arătat credincioşilor ortodocşi, chiar şi după a ta adormire! Auzi-ne acum şi pe noi, cei care suntem cuprinşi de mari necazuri care ne asupresc în zilele acestea pline de încercări, când diavolul prin cursele sale viclene caută să piardă Sfânta Biserica, să ne lipsească de mântuirea veşnică şi de bunurile vieţii vremelnice. Roagă pe Domnul Iisus Hristos să ne dăruiască iertare de păcate, însă cu osebire iertare pentru păcatul neascultării de maică noastră – Biserica! Dăruieşte-ne zdrobirea inimii, ca să păşim cu umilinţă către Sfânta Taină a Pocăinţei şi să nu ne fie spre osânda împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, ci spre sănătate şi mântuire! Izgoneşte de la noi duhul urii şi ne dăruieşte duhul dragostei şi păcii spre unirea frăţească a tuturor oamenilor. Uneşte-ne pe noi toţi cu dragostea pentru Hristos şi Biserica Sa Ortodoxă, ca, păzind voinţa Sa cea mântuitoare, să fim fii adevăraţi ai lui Dumnezeu! Călăuzeşte-ne pe noi în toate zilele vieţii noastre ca să păzim cu harul Sfântului Duh credinţa curată şi să săvârşim voia Domnului până la moarte! Iar în clipă morţii vino să ne înfăţişezi sufletele înaintea tronului Dumnezeiescului Judecător şi să-I spui: ”Iată, eu şi pruncii pe care mi i-ai încredinţat”, ca prin mijlocirea ta să fim izbăviţi de chinurile cele veşnice şi să moştenim fericirea cea negrăită a Împărăţiei cereşti a lui Hristos, împreună cu tine şi cu toţi sfinţii, în vecii vecilor! Amin!

 Sursă: Minunile Sfântului Ioan de Rila, Editura Sophia, pp. 14-17)

CUVANT DESPRE MANTUIRE

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

   Bucuria mea, daca doresti sa-ti mantuiesti sufletul tau, in mijlocul oamenilor, se cuvine tie sa pazesti acestea: 
Sa nu fii manios ( crestinul trebuie sa fie un "om al pacii").
  Sa nu urasti pe nimeni (ura este de la diavol, iar iubirea si iertarea de la Dumnezeu).
Sa nu clevetesti, nici cu limba nici cu urechea (iadul este pardosit cu limbi de clevetitori).
Sa sa nu invidiezi (sa plangi cu cei care plang si sa razi cu cei care rad, sa te multumesti cu putin fiindca, putinul nu se termina niciodata).
Sa fii zabavnic a vorbi (sa gandesti de multe ori si sa vorbesti odata, fiindca cuvantul este viu, poate zidi sau poate darama un suflet).
Sa fii grabnic la rugaciune (sa nu-ti lipseasca Rugaciunile diminetii, Rugaciunile serii, Rugaciunea lui Iisus, Acatist, Psaltire, Paraclis...).
  Sa nu te razbuni, nici sa nu urasti pe acela care te-a pagubit de ceva sau te osandeste si sa-l ierti si sa-l miluiesti ca pe un facator de bine al tau. 
Sa-ti socotesti totdeauna pacatele tale, sa te osandesti, sa te ocarasti pe tine.
 Sa fii smerit si curat cu sufletul si cu trupul de toate intinaciunea.
Sa fii bland, domol, pasnic, bun, milostiv si indurat impodobit cu toata dreptatea si adevarul. 
Sa te socotesti pe tine mai rau decat toti oamenii si sa spui: Doamne, eu sunt cel mai rau om din lume!
Sa nu te trufesti in sinea ta, ca ai facut ceva, pentru ca toata dreptatea noastra este ca o carpa lepadata inaintea lui Dumnezeu.
Sa nu te mandresti, ci sa te smeresti zicand in sinea ta: Stii ticaloase suflete, ca am intrecut si pe diavol cu pacatele si nici-un lucru bun n-am facut niciodata.

Rugaciunea ta sa fie ca a vamesului cu mare smerenie si zdrobire de inima si sa dai slava lui Dumnezeu pentru tot si pentru toate. Amin si Aliluia!
             Preot Ioan 🛎. .c.c. c. 

Despre Preoti

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Prea Cuvioase parinte, eu nu pot pune in aceIasi cantar pe toti preotii !
- Dar cine esti dumneata de cantaresti preotii ? Ai stat pe scaunul lui Hristos ?

- Dar, Prea Cuvioase, parintele cutare-i sfant, parintele cutare, care a fost la inchisoare, a fost un sfant, dar ceilalti preoti care nu poarta uniforma, care se barbierese, care fumeaza, eu nu-i pot pune in acelasi cantar.

- Dar, cine ti-a dat voie sa-i pui in acelasi cantar dumneata si sa cantaresti preotii ? Ca n-ai voie sa cantaresti pe nimeni, ca zice asa Scriptura : Nu judecati, si nu veti fi judecati ( Matei 7, 1 ). Eu pe nimeni n-am voie sa judec, pentru ca judecatorul nostru este Hristos.

- Vreau sa va spun, ca eu mi-am pierdut evlavia la unii preoti si eu cred ca n-au toti acelasi har.
- Rau ai gandit ! Dumneata trebuie sa stii e daca ar fi asa cum zici, n-ar mai fi preoti pe fata pamantului, fiindca toti gresesc. Dar nu-i asa. Zic Sfantul Ioan Gura de Aur : " A preotului este numai a deschide gura, si harul lucreaza ".
De vei vedea preot beat, cazut in sant, du-te si-i saruta mana si indata te-ai umplut de harul lui Dumnezeu ! Ca nu se amesteca niciodata pacatele lui cu harul lui Dumnezeu, care l-a luat la hirotonie, ca atunci n-ar mai fi har. Preotul nu lucreaza in virtutea sa personala, ci in virtutea harului care l-a primit. Daca n-a fost vrednic, la judecata ia mai mare munca decat crestinii, ca cei tari, tare se vor cerca; caruia i s-a dat mult, mult se va cere; si mai mult va fi batuta sluga aceea care a stiut voia, decat cea care n-a stiut. (Pr. Cleopa )

RUGĂCIUNEA SFANTULUI EFREM SIRUL

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

   Doamne, si Stapanul vietii mele, Duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanie si al grairii in desert, departeaza-l, de la mine.
   Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, slugii Tale.
   Asa, Doamne, Imparate, daruieste-mi sa-mi vad gresalele mele si sa nu odandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin.
   Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului!
   Dumnezeule, curateste-ma pe mine pacatosul!
   Cel mai zidit, Dumnezeule, mantuieste-ma!
   Fara de numar am gresit, Doamne, iarta-ma!

                                                  ✤✤✤✤✤✤✤✤✤✤✤✤✤✤✤✤✤✤✤✤✤✤✤

ÎN PRAG DE JERTFÀ !

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


Să vă binecuvânteze, dragii mei, în veci iubirea,
Facă Domnul să vă fie ea de-a pururi moştenirea.
Să vă fie hrana voastră, să vă fie băutura,
Să vă fie întotdeauna şi răcoarea, şi căldura,
Să vă fie perna nopţii de odihnă minunată,
Şi ogorul muncii voastre, şi sămânţa semănată,
Şi recolta ostenelii, şi răsplata ei deplină,
Să vă fie pururi umbră şi de-a pururea lumină,
Să vă binecuvânteze şi amurgul, şi aurora,
Domnul să v-o dăruiască fericită tuturora.

Mulţumesc de orice dată când vă amintiţi de mine,
Şi de gândurile voastre, toate de iubire pline.
Văd în orice faptă a voastră şi de fiecare dată
Duioşia şi frum’seţea de iubire adevărată.
Părtăşia fericită a aceleaşi credinţe
Gata la aceleaşi jertfe, pentru aceleaşi năzuinţe.
Şi-nţelegerea înaltă, care numai Duhul poate
S-o descopere în taina unor cugete curate,
Pentru preţul, pentru rostul jertfei pururi necesare
În lucrarea mântuirii sufletelor din pierzare.

N-a fost niciodată altfel, pe Gologota însângerată,
Dragostea sub cea mai-naltă formă, jertfa-i arătată.
Căci n-a fost o mai înaltă formă în care să se arate
Adâncimea şi-nălţimea dragostei nemăsurate.
Şi noi n-am fi aflat altfel unde am fost şi-n ce pierzare
Dacă am fi rămas aceiaşi după aşa răscumpărare.
De atunci aceasta-i calea, fiecare biruinţă
Cere preţul ei de jertfe, de dureri, de umilinţă.
Şi cu cât amploarea luptei şi-ai izbânzii e mai mare,
Cu atât mai multe jertfe şi mai grele-s necesare.
Nu-n același timp sunt date, nici la fel nu-s totdeauna,
Însă în vreun fel se cere, fiecare să dea una.

Sunt chemaţi s-aducă jertfă în vreo formă toţi aceia
Ce-o iubesc, şi-n măsura contopirii cu ideea.
Unora se cere jertfă, osteneli şi dăruire
Altora-s cerute lacrimi, rugăciune şi slujire.
Dar sunt unii puşi să aducă jertfa vieţii personale
Cea mai-naltă dintre toate, cea mai grea şi aspră cale.
Rugul, jertfa, chinul, moartea, ce cuvinte-nfricoşate,
Însă trebuie, se cere, fără aceasta nu se poate.
Astfel veţi putea-nţelege de ce trebuie să fie
Unii întristaţi, ca alţii să aibă-n schimb o bucurie,
De ce trebuie ca unii să aibă mâinile legate
Pentru ca să poată alţii, să lucreze-n libertate,
De ce trebuie ca singuri să stea unii-n depărtare
Pentru ca ceilalţi să aibă har mai mult în adunare.
Şi cu cât pentru o lucrare e mai multă jertfă dată,
Cu cât jertfa-i mai totală, şi cu cât e mai curată,
Şi cu cât e de iubire şi dureri mai mistuită,
Cu atâta-i mai plăcută, cu atâta-i mai primită,
Şi cu-atâta va atrage după ea un har mai mare,
Peste câmp întins de lucru şi de luptă din lucrare.

Jertfă, ce cuvânt, ce taină cutremurător de mare,
N-o rostiţi cu uşurinţă, n-o chemaţi cu nepăsare
N-o doriţi prea mult, n-o cereţi prea grăbit că nu-i ușoară.
Mii de doruri sunt în suflet care nu doresc să moară,
Mii de rădăcini viaţa în fiinţa noastră are.
Lupta-i supraomenească, crâncenă şi-ngrozitoare.
Mulţi ajunşi sub rugul jertfei, tremurând privesc Calvarul,
Câţi pot oare să-i suporte flăcările arzând şi jarul?
Câţi pot suporta-n tăcere demn şi-nalt sacrificarea,
Pentru ca să fie asemeni preţul cu răscumpărarea?
Cine n-are aici dorinţe cu nădejde de-mplinire,
Spre a putea fără regrete să se ducă la jertfire?
Pentru câţi e mai înaltă, mai presus acea chemare
Care cere categoric totul fără ezitare,
Decât setea de viaţă, decât lucrurile scumpe,
De la cari cu atâta trudă sufletul se poate rupe?

Dacă atunci sub vechea stare, când slujeau cerinţei Legii,
Jertfe nedesăvârşite apăreau ca sacrilegii.
Dacă se alegea făptura, cea fără cusur şi pată
Ca să fie la-nălţimea pentru care-i destinată.
O, cu atât mai mult acuma, jertfa după noua Lege
N-o mai poate alege omul, însuşi Dumnezeu o alege.
Nu după omeneşti criterii, nici pe merite aparente,
Ci după cu totul alte tainice considerente.
Şi fiindcă pe măsura unei astfel de cerinţe
Într-un imn desăvârşirea nu sunt pe pământ fiinţe.
Destinându-şi-le jertfe însuşi El le curățește.
El fiind Cel care aduce, El fiind Cel ce primeşte.
Căci doar El e-n stare o jertfă să dea astfel curăţită
Încât ea să corespundă şi să poată fi primită.

Iată atunci aici e rostul, flăcării mistuitoare
Care trebuie să facă slujba cea curăţitoare,
Care trebuie sa ardă până la străfund fiinţa
Ca să poată face jertfa deopotrivă cu cerinţa.
Şi fiindcă atâta zgură încă în aur se găseşte,
Trebuie ca el să ardă până când se lămureşte.
Arderea aceasta în lupte, zvârcoliri şi suferinţă
Îi drum greu, pe care nimeni n-a trecut cu uşurinţă.

Dar există în lucrarea asta de purificare
Un hotar la care chinul şi durerea îţi dispare.
Este un hotar la care încetează în totul firea,
Încetează mărginitul, începând nemărginirea.
Simţurile pier acolo, piere orice raţiune
Înghiţită de lumină, strălucirea le supune.
Nu mai sunt dorinţi, nici temeri, sentimente şi obligaţii,
Piere orice noţiune de afecţiuni, de timp, de spaţii,
Piere tot cum niciodată n-ar fi fost nici amintirea
Şi-ţi rămâne numai una, una singură, iubirea.

De-atunci piatra nu răneşte, de-atunci cuiul nu mai doare,
Nu dor pumnii, nu ard spinii, toate, toate sunt ușoare.
Nu dor oasele zdrobite, ţi se pare că-s străine,
Străină-ţi pare carnea ruptă, ruptă fără să suspine,
Şi străin îţi pare lutul care-ţi închidea făptura
Mai degrabă aştepţi să ardă ca să-i cadă legătura.
Simţi cum pierde greutatea, simţi cerească uşurare
Simţi o tot mai fericită şi măreaţă transformare.

Dacă mai revii pe lume iarăşi după această stare,
Curăţită-n suferinţă, faţa ta-i strălucitoare.
Căci acolo sus pe munte, aşteptând supus tăierea,
Preţul a fost dat, chiar dacă n-a mai trebuit junghierea.
Prin totala resemnare şi acceptarea jertfirii,
Prin deplina dăruire, prin supunerea iubirii,
Prin senina renunţare, la viaţă şi la toate,
Tu plătita-i preţul morţii, restul-i fără însemnătate.

Coborând-napoi Calvarul luminată-ţi va fi faţa,
Întâlnirea cu vecia ţi-a desăvârşit viaţa.
Pentru restul de trăire porţi pecetea nemuririi,
Mai trăieşti ca mărturie a-ndurării şi iubirii.
Îndurării şi iubirii viaţa ce-o mai ai e dată,
Altfel înţelege viaţa cel care a murit odată
Şi-altfel înţelege moartea cel ce mai trăieşte iară’
Ştie ce-i deşertăciune şi cunoaşte ce-i comoară.

Şi cu orice rând de oameni, cât va fi pe lume Harul
Necesară va fi jertfa, necesar va fi Calvarul.
Urmând calea marei jertfe şi-nmulţind răscumpăraţii,
Se impune un preţ de jertfă fiecărei generaţii.
Altora urmând noi astăzi calea ce de sânge-i udă
Secerăm cântând ogorul semănat de ei cu trudă.
Şi la rândul nostru-n lacrimi facem slujba semănării,
Ca să aibă alţii-n urmă bucuria recoltării.
Căci mereu aceasta-i calea, fiecare biruinţă
Cere preţul ei de jertfe, de dureri, de nevoinţă.
Şi cu cât amploarea luptei şi a izbânzii e mai mare,
Cu atât mai multe jertfe şi mai grele-s necesare.
Şi invers, cu cât mai mare şi mai scumpă-i jertfa dată,
Cu atât lucrarea-ntreagă e mai binecuvântată.

Te rugăm, Isuse, Doamne, dăruieşte turmei Tale
Har şi binecuvântare şi-ajutor pe-a jertfei cale.
Dă-i tu suflete de jertfă, suflete de rugăciune,
Curăţia şi lumina fă mereu s-o încunune.
Şi dă-i suflete sfinţite, ca să poată fi în stare
Să-Ţi dea jertfa necesară când o ceri pentru lucrare,
Ca să meargă turma-Ţi sfântă din putere în putere
Săvârşind cu bine slujba care voia Ta o cere.

Domnul să vă dea şi vouă dragii mei la toţi tărie
Partea care vă revine s-o împliniţi cu bucurie.
Zi de zi făcând lucrarea, mai plăcută, mai frumoasă,
Să urcaţi fără abateri pe cărarea cunoscută.
Şi cât nu se cere altfel să-I daţi jertfe de iubire
Ostenind pentru izbânda operei de mântuire.
Iar dacă v-ar cere Domnul, să puteţi să-I daţi jertfirea,
Şi sub cea mai-naltă formă, pentru slava Lui, jertfirea.
Autor:Traian Dorz


Colaje ortodoxe

DE UNDE ATATA URĂ IMPOTRIVA PREOTILOR?

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

 Raspunsul este foarte simplu: Dumnezeu este un ocean netarmurit de IUBIRE, iar de la diavol vine URA, aceasta patima ucigatoare de suflete. Cei care vorbesc preotii de rau SUNT IN INSELARE: 
- NU TIN POST cel putin miercurea si vinerea (de aceea diavolii se joaca cu ei, ii batjocoresc).
 - NU MERG in fiecare duminica LA BISERICA (de aceea Duhul Sfant nu se salasluieste in sufletele lor, ci duhul diavolesc).
- NU SE SPOVEDESC cel putin in cele 4 posturi ale anului (cei care n-au preot duhovnic, "cad ca frunzele", in osanda iadului). Cei care vorbesc preotii de rau, sunt "PAPUSILE DRACILOR".

Zice Sfantul Ioan Gura de Aur: "Nu cunosc SUFLET MAI VICLEAN ca acela care vorbeste un preot de rau!" (arata pacatele preotilor ca sa si le ascunda pe ale lor). Preotul ne aduce (prin botez) si tot preotul ne duce (prin inmormantare). SA NU UITATI: Prin mana oricarui preot crestin ortodox ni se poate da: DEZLEGARE DE PACATE si SFANTA IMPARTASANIE, lucruri pe care nu le putem lua singuri. Asadar, preotii au "cheile Imparatiei cerurilor" (Matei 16:18). Amin si Aliluia!
                                                                                                                          Preot Ioan 🛎.

Cuviosul Gherasim şi leul

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Pentru că pe 4 martie îl prăznuim pe Cuviosul Gherasim, m-am gândit ca astăzi să vă povestesc o întâmplare minunată din viaţa acestui sfânt care s-a nevoit în veacul al V-lea în pustia Iordanului. Aici, lângă râul Iordan, a întemeiat o mănăstire, departe de Ierusalim şi de viaţa agitată a cetăţii.

Întâlnirea cu leul

Într-o zi, pe când mergea prin pustia Iordanului, Sfântul Gherasim a întâlnit un leu fioros care răgea cumplit din cauză că îi intrase în labă un spin şi îl durea foarte tare. Când leul l-a văzut pe călugăr, s-a apropiat de el şi i-a arătat laba rănită, rugându-l cu privirea să îl tămăduiască. Văzându-i suferinţa, Cuviosul Gherasim, fără teamă, i-a scos spinul care se înfipsese foarte adânc. După aceea i-a curăţat rana cu grijă şi l-a pansat cu o bucată de pânză. Apoi i-a zis: „Acum eşti bine, poţi merge“. Dar leul, după ce s-a vindecat, nu l-a mai părăsit pe Cuvios, ci îl urma pretutindeni, ca un adevărat ucenic. Toţi se minunau de marea recunoştinţă a fiarei, iar bătrânul, văzând râvna şi bunătatea leului, a început să îl îndrăgească şi să-l hrănească, dându-i uneori pâine, alteori linte.

Leul şi catârul

În acea vreme, la mănăstire, Părinţii aveau un catâr cu ajutorul căruia aduceau apa de la râul Iordan. Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu să îl păzească pe catâr şi să îl pască pe lângă apa Iordanului. Leul îndeplinea cu bucurie această sarcină. Într-o zi însă, leul s-a depărtat cam mult de catâr şi a adormit. Tocmai atunci au trecut pe acolo nişte negustori din Arabia cu o caravană de cămile. Aceştia, văzând catârul singur, l-au luat şi au plecat mai departe cu el.

Când s-a trezit, leul a plecat în căutarea catârului, dar nu l-a mai găsit şi s-a întors la mănăstire foarte întristat, dându-şi seama de greşeala făcută. Văzându-l singur, Cuviosul a crezut că leul a mâncat catârul şi l-a întrebat: „Unde este catârul? Nu cumva l-ai mâncat? Bine este cuvântat Domnul, că nu te vei duce de aici şi tot lucrul pe care îl făcea catârul îl vei face tu, slujind trebuinţele mănăstirii“. Şi de data aceasta leul a fost ascultător şi a cărat zi de zi apa de la râul Iordan şi toţi care vedeau aceasta se minunau.

Într-o zi a venit la mănăstire un ostaş pentru a-i cere Sfântului Gherasim să se roage pentru el. Văzându-l pe leu, i s-a făcut milă de el şi a dat călugărilor trei galbeni ca să cumpere un catâr pentru căratul apei şi să-l elibereze pe leu de această muncă. Leul a rămas însă tot în mănăstire, pe lângă avva Gherasim.

După ceva vreme, negustorul arab care luase catârul a venit la Ierusalim să vândă grâu, ducând cu sine şi catârul pe care îl luase. Şi, pe când trecea el Iordanul împreună cu catârul şi cămilele, s-a întâlnit cu leul. Speriindu-se foarte tare, a lăsat şi catârul şi cămilele şi a fugit. Atunci leul a luat catârul de frâu, aşa cum făcea şi înainte, şi s-a întors la Sfântul Gherasim foarte bucuros, nu doar cu catârul, ci şi cu trei cămile încărcate cu grâu.

Când l-a văzut, Cuviosul s-a bucurat foarte mult, nu atât pentru că îşi recuperase catârul, ci mai ales pentru nevinovăţia şi ascultarea leului. Ca răsplată, bătrânul l-a numit de atunci pe leu Iordan.

Leul a rămas ascultător şi supus Sfântului în continuare şi vreme de cinci ani nu s-a despărţit de mănăstire.

Un sfârşit minunat

Timpul a trecut şi Cuviosul Gherasim a plecat din lumea aceasta către Cel pe Care L-a iubit atât de mult. În acea vreme, leul nu s-a aflat în mănăstire şi nu a ştiut de pierderea suferită de călugări. Când a venit la mănăstire, leul l-a căutat pe bătrân, iar ucenicul Sfântului Gherasim, avva Savatie, văzându-l pe leu, i-a spus: „Iordane, Stareţul nostru s-a dus la Domnul“. Şi pentru că leul se tot plimba căutându-l pe bătrân, ucenicul l-a luat şi l-a dus la mormântul Cuviosului. Atunci leul a început să răcnească puternic şi, aşezându-se lângă mormânt, a murit îndată.

Aceste lucruri minunate s-au petrecut pentru a se arăta cât de plăcut lui Dumnezeu a fost Sfântul Gherasim, pe care, pentru bunătatea şi credinţa lui, l-au ascultat chiar şi animalele sălbatice.

http://ziarullumina.ro/cuviosul-gherasim-si-leul-33110.html

R Ă B D A R E A.......

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                                                                          e s t e 
                                                      "BAROMETRUL MANTUIRII"

   Bucuria  mea, Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, ne spune: "Cel care va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui" (Matei 10:22). Insa, pana acolo, drumul nu este deloc usor, este presarat cu multe Ispite, uneori ni se pare tare greu, dar noi trebuie sa rabdam fara carteala si fara razvrateala (Filipeni 2:14), deci, sa induram totul cu placere si in tacere. Trebuie sa intelegem CU ADEVARAT, ce lectie EXTRAORDINARA, ne-a dat Iisus Hristos prin Patimile sale pe Sfanta Cruce, si atunci, si numai atunci, ne vom osteni sa alungam, cu ajutorul lui Dumnezeu, patimile din sufletele noastre: MANDRIA, TRUFIA, SLAVA DESARTA, INVIDIA, CLEVETEALA, JUDECATA, MANIA, URA... Pentru ca Domnul Iisus Hristos sa "invieze" si in sufletele noastre (in mod spiritual) de Sfintele Pasti, trebuie sa ne pregatim sufletele prin Post, plangandu-ne pacatele, prin care de nenumarate ori, L-am rastignit pe Mantuitorul sufletelor noastre. In Biblie scrie: "Vazand insa Domnul Dumnezeu ca rautatea oamenilor s-a marit pe pamant si ca toate cugetele si dorintele inimii lor sunt indreptate la rau în toate zilele, I-a parut rau si s-a cait Dumnezeu ca a facut pe om pe pamant" (Facerea 6:5-6). Ar trebui ca toti sa plangem atunci cand citim ca Dumnezeu, care este un "ocean nemarginit" de iubire, s-a cait ca L-a facut pe om pe pamant. Suntem tare pacatosi, foarte rai, putin credinciosi, nemultumitori si nerecunoscatori. Asadar, sa ne sune in urechi cuvintele Lui: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor" (Matei 4:17), sa ne rascumparam pacatele cu lacrimi, prin Post, Spovedanie (cu sinceritate si cainta) Impartasanie, Milostenie si sa rabdam (iertandu-i si iubind-i) pe toti cei din jurul nostru (chiar si pe vrajmasii nostri) fiindca, Rabdarea este "barometrul mantuirii": CU RABDAREA TRECI "MAREA" ACESTEI VIETI, CEA PLINA CU ISPITE. Post USOR, Post CU FOLOS, intru numele lui HRISTOS!
Amin si Aliluia! 
                                                                                                                                Preot Ioan 🛎