"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
Sfânta Mare Mucenita Marina s-a nascut în Antiohia Pisidiei din parinti de neam bun, dar nu binecredinciosi, fiind întunecati cu pagânitatea elineasca. Tatal ei, cu numele Edesie, era slujitor idolesc. Dupa moartea mamei sale, ramânând orfana si în scutece, tatal sau a dat-o la o doica care petrecea într-un sat departe ca la l5 stadii de cetate. Copilita, fiind hranita si venind în vârsta, s-a aratat a fi frumoasa cu trupul, dar mai frumoasa cu sufletul, pentru ca era împodobita cu buna pricepere si cu bun obicei. In vremea aceea, fiind mare prigoana împotriva crestinilor, preotii si clericii, învatatorii cuvântului lui Dumnezeu, se ascundeau de frica muncitorilolr, unii prin pustietati, altii prin munti si pesteri, iar altii prin sate, printre oamenii cei prosti. Ei se tainuiau în chip de saraci, dar unde puteau, ânvatau sfânta credinta în taina si pe multi întorceau de la înselaciunea idoleasca la crestinatate.
Deci, s-a întâmplat ca fecioara Marina, care acum era de 12 ani, a auzit de la un oarecare om credincios cuvânt despre Hristos, adevaratul Dumnezeu, cum s-a întrupat de la Duhul Sfânt în pântecele Pfrea Sfintei Fecioare si cum S-a nascut dintr-însa pazindu-i fecioria nestricata. Apoi cum a facut multe minuni si a patimit de buna voie pentru mântuirea oamenilor, a murit, a înviat, S-a înaltat la cdetr si a pregatit celor ce cred în El si-L iubesc, viata cea fara de sfârsit, slava si împaratia cea vesnica. Sfânta Mare Mucenita Marina cea cu buna întelegere, auzind acestea, a crezut în Hristos. Inima ei s-a aprins cu dumnezeiasca dragoste, încât nici nu mai gândea si nici nu graia altceva, decât numai despre Iisus Hristos. Toata luarea ei aminte era acolo unde auzea ceva graindu-se despre adevaratul Dumnezeu. Ea, precum credea într-Însul cu inima, tot asa nu se rusina a-L marturisi pe El cu gura, desi era înca nebotezata.
Sfânta Marina dorea sa-si verse sângele sau pentru Hristos si cu el sa se boteze, ca într-o scaldatoare a botezului, precum a auzit ca multi din sfintii mucenici, de amândoua partile, barbateasca si femeiasca, s-au botezat în sângele lor, punându-si sufletele llor pentrju Domnul. Asemenea voia si ea sa se faca urmatoare lor.
Edesie, tagtal ei, aflând ca fiica lui Marina, a crezut în Hristos, a urât-o si o socotea pe ea, nu ca pe o fiica, ci ca pe o straina. Dar Fecioafra Marina îsi pun ea nadejdea spre Tatal Cel ceresc. Deci, venind în vîrsta cea desavârsita, ca la 15 ani, a plecat odata la oile tatalui sau, care pasteau pe câmp, ca sa le vada. In acel timp, s-a întâmplat ca eparhul Olimvrie din partile Rasaritului, un muncitor cumplit al crestinilor, mergea spre Antiohia Pisidiei. Elk a întâmpinat-o pe ea pe drum si, vazând-o ca era frumoasa, s-a mirat de neobisnuita ei frumusete.
Deci, îndata ranindu-se de dragostea ei, s-a gândit sa o ia de sotie. El, stând în loc si privind-o, a început a o întreba: ,,Fecioara, sa-mi spui mie despre tine tot adevarul, de ce neam esti, a cui fiica esti si cum te numesti, precum ca te vad foarte frumoasa la vedere. De esti din parinti liberi, te voi lua pe tine cu nunta legiuita, iar de esti roaba cuiva, te voi rascumpara si te voi face femeia mea,. Dar fecioara, înfrumusetându-se mai mult cu întelepciunea decât cu podoaba fetii si raspunzând cu blândete, i-a spus a cui fiica este si cum se numeste. Dar n-a tainuit ca este roaba lui Hristos, crezând întru Unul Dumnezeu, Care a zidit cerul si pamântul, si cu Acela însotindu-se prin dragostea inimii, nu mai are trebuinta de alt mire.
Eparhul, auzind ca fecioafra este crestina, îndata, ca unul ce avea stapânire de la împarati asupra crestinilor ca sa-i munceasca, a poruncit ostasilor sa o ia pe dânsa si sî o aduca în cetate dupa dânsul. Insa cu cinste, precum ca auzise cuvintele ei cele fecioresti cu buna întelegere. De aceea, mai mult a iubit-o pe ea, nadajduind ca, prin îngrozirea muncilor, sa o întoarca de la Hristos si sa o aduca sapre a sa voie.
Fecioara, fiind dusa de catre ostasi, se ruga în auzul tuturor catre Dumnezeu, zicând "Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, nu ma lasa si nu da sufletul meu întru stricaciune, ca sa nu ma biruiasca vrajmasii mei. Auzul meu sa nu se spurce din cuvintele lor cele viclene. Întelegerea mea sa nu se schimbe din înselaciunile lor cele spurcate, inima mea sa nu se înfricoseze de îngrozirile lor cele cumplite. Nu face, Doamne, ca a mea credinta sa fie aruncata în noroiul lor si sa nu se bucure de mine diavolul cel urâtor de bine. Ci, trimite-mi ajutor din înaltimea sfântului Tau scaun si-mi da întelepciune, spre deschiderea gurii mele, ca întrarmându-ma cu puterea Ta si cu darul Tau înteleptindu-ma, sa stau fara de frica si sa dau raspuns la întrebarea ighemonului. Doamne, cauta spre mine cu milostivire în ceasul acesta. Iata, acum sunt ca o oaie în mijlocul lupilor, ca o pasare între cei ce o vâneaza si ca pestele în mreaja. Deci, vino si ma izbaveste de toate mesetesugurile vrajmasului".
Astfel rugându-se sfânta pe drum, a ajun în cetatea Antiohiei Pisidiei.
Eparhul, intrând în cetate dupa obiceiul sau pagânesc, a adus jertfa necuratilor sai zei si a facut praznic în numele împaratilor sai, iar pe câti crestini a prins, pe toti i-a aruncat în temnita, ca sa fie binme paziti pentru munci. Pe fecioara Marina a încredintat-o la niste femei cinstite sa o pazeasca. A doua zi, eparhul, sezând la judecata înaintea poporului, a poruncit ca mai întâi sa aduca pe Marina la întrebare, pentru ca gândul lui era la dânsa. Deci,, fecioara fiind pusa în fata, el privea cu pltacere si cu dragoste trupeasca fara de masura la negraita ei frumusete. Apoi a început a vorbi catre dânsa, zicând:
,,Preafrumoasa fecioatra, toti zeii stiu ca-mi este mila de tineretile tale si-ti crut trupul tau cel tânar care cu spodoaba înfloreste. Te rog, asculta-ma pe mine si adu jertfa zeilor, ca sa-ti fie bine, pentru ca multe averi si bogatii vei lua,. Tu vei fi mai fericita decât cele de o vârsta cu tine si mai cinstita decât toate femeile din cetatea aceasta,,.
Dar Sfânta Marina i-a raspuns:
,,Eu, învatându-ma a cunoaste pe Tatal Cel ceresc, pe Unul Nascut Fiul Lui, pe Sfântul Duh, pe Unul în Treime, Dumnezeu Cel adevarat si viu, deprinzându-ma a ma închina Lui si a-laduice jertfa de lauda totdeauna, zeilor vostri, pe care nu i-al cunoscut, nu ma voi închina, nici le voi aduce jertfa, ca unii ce sunt fara de suflet si nesimtitori,. Deci, unora ca acelora nu le voi da cinstea mea, care se cuvine num,ai Ziditorului meu,,. Atunci eparhul a zis: ,,Marino, iarasi ma rog tie, asculta-ma si cinsteste pe zeii cei nebiruiti, pentru ca de vei asculta sfatul meu, atunci îndata înaintea ochillor tuturor cetatenilor te vei învrednici de mare cinste. Eu te voi lua de sotie si toti vor începe a te cinsti, ca pe sotia mea cea iubita. Eu îti voi fi sspre slava si cinste, iar tu îmi vei fi spre veselia si îndulcirea vietii mele. Deci, de nu ma vei asculta si vei defaima dragostea ce o am catre tine, atunci sa stii ca vei ctadea în multe rele. Pentru ca ma vei sili sa te muncesc, chiar nevrând, si vei pierde în zadar o asa frumusete, sanatate si viata dulce. Asfel tu vei lua mmulte, amare si nesuferite munci, si de foc si fiare vei pieri,,.
Sfânta a spus: ,, Eparhule, nu nadajdui ca vei schim,ba credinta mea întru Hristos, cu necredinta voastra, nici cu îmbunari si nici cu îngroziri, pentru î sunt roaba credin cioasa Stapânului meu, Care a patimit de voie pentru mine. Daca pentru mine El a rabdat cruce si moarte, necrutându-Si sfântul Sau trup cel luat din Prea Sfânta Feciloara Maria, apoi cu cât mai mult sunt eu datoare sa mor si sa patimesc pentru Dânsul, necrjutându-mi cu nimic sanatatea si pacatosul meu trup. Sa nu socotesti ca ma vei înfricosa cu îngrozirile tale. Iata, eu sunt gata sspre tloate muncile si mortile ta,le, caci Acela sspfre cafre eu nadajduiesc ma va întari. Cel,e ce-mi zici pentru însotire, despre cinste, despre slava si despre bogatii, toate acelea îmi sunt mai urâte decât noroiul. Pentru ce sa ma lepad de Mirele meu Hristos, Imparatul Cel fara de moargte, si sa ma însotesc cu un om tiran si necredincios, mort cu sufletul? Niciodata nu voi fac e aceasta,,.
Eparhul, auzind acele cuvine îndraznete ale Sfintei Marina si socotindu-le drept ocara mare si spre necvistea lui, s-a umplut de mânie si îndata, schimbând dragostea spre vrajba si spre urâciune, a poruncit sa dezbrace hainele de pe mkireasa lui Hristos, s-o întinda la pamânt si s-o bata fara crutasre cu vergi. Sfânta fiind batuta fara de mila,, trupul ei cel fecioresc, se risipea de bataile ce sprimea, iar sângele curgea din rani ca pâraiele, încât înrosea pamântul. Poporul care privea la aceea, erra cuprins de o jale mare, ca vedwea pe fecioara muncita cumplkit. Deci, multi dintre ei plângeau.
Dar propovaduitorul striga: ,,Marino, jertfeste zeilor, ca sa nu-ti pierzi în desert frumusetea si sa te lipsesti mai înainte de vreme de aceasta viata dulce,,.
Mucenita, ridicându-si ochii mintii catre Dumnezeu, se ruga, cerând ajutor si întarire în nevointa sa cea patimitoare. Ea nu simtea dureri în munci, caci se întarea cu darul lui Hristos si rabda bataile ce i se dadeau ca în trup strain. Inca si unii din popor ziceau catre dânsa: ,,Fecioara, pentru ce îti pierzi frumusetea ta de buna voie, petrecând în nesupunere? Vezi cât de cumplit este judecatorul. El te va pierde si se va sterge de pe pamânt pomenirea ta, iar noua ne este mila de tine!,, Sfânta a raspuns catre dânsii cu glas mare, ocarindu-i: ,,O, viclenilor sfetnici si ajutatori ai rautatii! Voi sunteti plini de duhul înselaciunii, precum mult sarpele a sfatuit cu viclesug pe Eva în Rai; tot asa si voi acum ma sfatuiti, sa ma departez de Dumnezeul meu. Deci, deparati-va de la mine voi,, lucratorii faradelegii, ca nu ma veti însela pe mine, care m-am dat lui Hristos cu tot sufletul,,.
Încetând slujitorii a o bate, tiranul a zis catre mucenita: ,,Marino, acesta este numai începutul durerilor tale, iar de vei petrece mai mult în nesupunerea ta, îndata vei primi munci si mai mari,,. Sfânta a raspuns: Fa toate cele ce-ti plac, atât tie cât si tatalui tau, diavolul, caci eu nu am grija de munci. Eu am pe Hristos, Care ma ajuta si El va rusina toate mestesugirile voastre!,,, Eparhul, mâniindu-se mai mult a poruncit s-o pironeasca la muncire cu piroane si cu ostii de fier sa-i strujeasca trupul. Ea, ridicându-si ochii spre cer, zicea: ,,Vrajmasii care îmi gândesc rele m-au înco njurat; iar, Tu, Doamne, cauta spre mine si ma miluieste. Trimite-mi ajutorul Duhului Tau Cel facator de viata. ca sa ma întelepteasca a marturisi Numele Tau cel Preasfântsi sa ma întareasca, sa stau cu vitejie împotriva diavolului si a slugilor lui, ca biruindu-i, sa-i umplu de rusine. Astfel sa fiu spre pilda celor de Te iubesc si îsi pazesc cinstea pentru Tine si sa câstig cu dânsii parte între cei de-a dreapta, în vremea judecatii Tale,,.
Sfânta se ruga astfel, iar nemilostivii slujitori ai pagânului muncitor, ca niste mâncatori de trupuri, îi strzjeau trupul si o chinuiau mai cumplit. Carnea îi cadea si sângele îi curgea pe pamânt, încât i se vedeau oasele goale.Eparhul, neputând sa se uite la o muncire cumplita ca aceea, îsi acoperise fata. Si toti care erau de fata se mirau de o rabdare ca aceea a sfintei.
Tiranul graia catre dânsa:"Marino, pâna când nu-ti va fi mila de tine? Iata ca ti s-a zdrobit trupul; deci, macar acum hotaraste-te a jertfi zeilor, ca sa nu pieri desavârsit". Mucenita, a raspuns: "O, fiara salbatica, care manânci trupuri omenesti! Tu te arati ca te milostivesti si ti-e mila de mine, dar eu nu ma jelesc pe mkine, deoarece Insusi Hristos, Cel ce nu S-a crutat pe Sine. S-a dat pentru mine la munci si mai mari. Iar eu, de voi asculta sfatul tau nebun si de-mi voi cruta trupul, atunci sufletul meu cum se va încununa în împaratia cerceasca?" Dupa aceasta, eparhul a poruncit sa ia pe mucenita de la muncire si s-o arunce într-o temnita adânca si întunecoasa, unde se aruncau cei osânditi la moarte.
Sfânta Mucenita Marina, stând singura în temnita aceea, nefiind acolo alti osânditi, se ruga lui Dumnezeu cu caldura duhului sau, strigând din adâncul inimii: "Preputernice Doamne, Caruia Iti stau înainte cu frica toate puterile ceresti; Incepatoriile si Stapâniile se cutremura înaintea fetei Tale si toata zidirea se tine, se schimba si se înnoieste cu taria Ta cea atotputernica. Tu, Stapâne, cauta din înaltimea cerului spre mine, smerita, netrebnica si nevrednica roaba Ta, ca spre Tine nadajduiesc, la Tine am nazuit si spre numele Tau patimesc.
O, Preamilostive cauta si vindeca acest trup ranit de batai si rupt ca un sac! Innoieste sufletul meu si-l pazeste în Imparatia Ta. Da-mi putere ca sa biruiesc si sa calc pe vrajmasul meu, precum se calca nisipul cu picioarele. Sa sfarâm puterea aceluia cu ajutorul Tau cel nebiruit, ca si în mine sa se preamareasca Preasfânt Numele Tau, în veci!"
Sosind noaptea si sfânta rugându-se lui Dumnezeu neîncetat, diavolul a îndraznit a înfricosa pe mucenita prin niste înfiorari de naluciri. Dumnezeu a voit acestea, spre mai matre preamarire a placutei Sale. Deci, fara de veste s-a cutremurat temnita si s-a vazut iesind dintr-un foc ca un fum, o oarecare stralucire si s-a aratat diavolul în chip de balaur pestrit, mare si înfricosat. El era înconjurat si încins împrejurul trupului sau cel vazut, de multi serpi mici si de vipere. Diavolul a suierat înfricosat si, cascând gura mare si spurcata, lasa o putoare nesuferita. El, înconjurând împrejur pe mucenita, îi facea frica mare si spaima; apoi, deschizându-si gura cea spurcata, a navalit si a apucat capul sfintei înghitindu-l.
Astfel ca mucenita se parea ca este înghitita de balaur, precum de demult Proorocul Iona de chit. Ea nu s-a deznadajduit însa, nici nu s-a îndoit în credinta; ci, îndreptându-si toata mintea catre Dumnezeu, a facut pe sine semnul Sfintei Cruci si îndata a vazut crapându-se pântecele balaurului, iar ea a iesit întreaga si nevatamata din înghitirea lui. Din acel ceas a pierit toata înfricosarea, nalucirea si vedenia diavoleasca, pentru ca, desfacându-se pamântul, a înghitit pe balaur si pe toti serpii care erau cu dânsul, pogorându-i în iad.
Sfânta Mucenita, fiind stralucita de o lumina cereasca si uitându-se în sus, a vazut acoperamântul temnitei ridicat si raze coborându-se de sus spre dânsa în chipujl soarelui. Ea a vazut o cruce mare stralucind cu lumina negraita, iar deasupra crucii vedea o porumbita alba ca zapada, care graia astfel:
"Bucura-te, Marino, înteleapta porumbita a lui Hristos, caci ai biruit pe vrajmasul cel rau... Bucura-te si te veseleste, fiica Sionului celui de sus, caci a venit ziua veseliei tale, în care, cu înteleptele fecioare, vei intra în camara cea nestricata a Mirelui Celui fara de moarte, a imparatului ceresc!"
Porumbita graind acestea catre dânsa, Sfânta Marina s-a umplut de negraita bucurie si placere, iar trupul ei cel rupt se vindeca.Ea singura simtea în sine cum crestea carnea în ranile ei si le umplea. Pielea cea ranita s-a vindecat si i-a trecut toata durerea si neputinta.
Astfel s-a facut cu tot trupul sanatoasa si frumoasa, ca si mai înainte. Ea s-a întins spre multumirea lui Dumnezeu, strigând si zicând: "Te binecuvântez pe Tine, Stapâne; Te preamaresc Doamne, Dumnezeul meu, si laud numele Ttau; ca, milostivindu-Te spre mine, m-ai cercetat si ai tamaduit trupul meu. Sufletul meu l-ai întarit si nu m-ai dat în mîinile vrajmasilor mei; ci, aratându-mi chipurile lor cele necurate, i-ai doborât pe ei în adâncul cel maki dedesubt. Infricosarile lor le-ai gonit din mine, iar acum, bucurându-ma si veselindu-ma de Tine, Dumnezeule, Mântuitorul meu, ma rog bunatatii Tale celei iubitoare de oameni, ca sa ma învrednicesti pe mine baii Sfântului Botez, ca precum cu sângele, asa si cu apa spalându-ma, sa ma aflu vrednica a intra în camara Ta, ca esti binecuivântat în veci!" In niste vedenii si descoperiri ca acestea si într-o bucurie ca aceasta praznuind Sfânta Marina, a petrecut toata noaptea aceea, pâna ce s-a luiminat ziua, când a sosit si vremea sfârsitului nevointei sale.
A doua zi, eparhul Olimvrie iarasi a sezut la judecata sa cea necurata si nedreapta, adunându-se la priveliste tot poporul. Poruncind el ca sî scoata pe mucenita din temnita, a pus-o înaintea sa la întrebare. Vazând-o pe ea cu fata luminoasa si cu tot trupul întreg si sanatos, neavând nici o urma de ranile cele de ieri, s-a mirat foarte mult si tacea uimit, nepricepând cum mucenita, care ieri a fost ranita peste tot, într-o noapte s-a tamaduit desavârsit. Inca se mira si poporul de acea minunata tamaduire. Deci, unii ziceau, ca mare este puterea lui Hristos, iar altii o numeau pe aceea vraja.
Eparhul, abia deschizându-si gura, a început a zice catre sfânta: "O, Marino, vezi cât se îngrijesc de tine zeii nostri, caci milostivindu-se spre tineretea si frumusetea ta, te-au vindecat de ranile tale. Deci, se cade si tie ca, pentru facerea de bine ce ai luat-o de la ei, sa le rasplatesti cu jertfe multumitoare, iar mai vârtos se cade tie,, ca sa fii urmatoare si mostenitoare tatalui tau, precum el slujeste zeilor în rânduiala jertfelor, tot asa si tu vei face jertfitoare si le vei sluji lor în tloate zilele vietii tale". Sfânta a raspuns: "Nu se cuvine mie sa las pe Dumnezeul meu Cel adevarat si viu si sa slujesc zeilor vostri celor mincinosi si morti. Mai ales se cade si tie, sa cunosti pe Unul Dumnezeul cerului si sa crezi în El. Puterea Lui ai vazut-o în mine, caci tu m-ai rupt ieri în bucati, El asta-noapte, într-un ceas m-a facut întreafa si sanatoasa; pentru ca El este doctor Atotputernic al sufletelor si al trupurilor omenesti". Dar, împietritul eparh a sporuncit ca iarasi s-o chinuiasca.
Atunci au spânzurat-o din nou la muncire si, aducând lumânari aprinse, îi ardeau spatele si coastele ei, iar ea, afundându-si mintea în Dumnezeu, cu rugaciunea ce o facea, în taina inimii ei, rabda acele chinuri în tacere. Ea a fost arsa ca un carbune si fripta ca niste carne de mâncare. Dupa ce au scos-o de la muncire abia vuie, a strigat cu glas mare: "Doamne, m-ai învrednicit pe mine pentru numele Tau a trece prin foc, învredniceste-ma a trece si prin apa Sfântului Botez, ca, spalându-ma de pacate, sa ma duci la împaratia Ta!" Muncitorul, auzind ca mucenita a pomenit de apa, a zis: "Iata, înseteaza, ticaloasa! Se cade a o adapa pe dânsa".
Deci, el a poruncit sa traga un poloboc foarte mare si sa-l umple cu apa si sa arunce într-însul pe mucenita legata, ca, afundându-se în apa, sa se înece. Slujitorii când au luat-o ca s-o arunce în apa, ea a zis cu glas mare:
"Doamne, Iisuse Hristoase, Care cu barbatie scoti pe cei ferecati, Care dezlegi legaturile mortii si ale iadului si ridici din morminte cu voia dumnezeiestii Tale puteri, cauta spre roaba Ta si rupe legaturile mele, iar aceasta apa sa-mi fie spre Sfântul Botez si spre a doua nastere, cea spre viata vesnica; astfel ca, dezbracându-ma de omul cel vechi, sa ma îmbrac în cel nou si sa ma arat Tie în camara Ta în haina cea de nunta!".
Asa rugându-se mucenita, slujitorii au aruncat-o în polobocul cel plin de apa si, afundând-o, voiau sa o înece. Atunci îndata s-a cutremurat pamântul si legaturile mucenitei s-au dezlegat, iar slujitorii, cuprinsi de mare frica, au fugit de lânga poloboc, pentru ca venise de sus o raza de lumina negraita deasupra capului sfintei si i s-a aratat iarasi acea porumbita alba pe care o vazuse mai înainte pogorându-se din înaltime în chipul soarelui. Aceea, purtând în gura o cununa de aur si zburând pe deasupra capului mucenitei, se atinse cu picioarele de crestetul capului ei si iarasi zbura în înaltime. Vedenia aceasta era vazuta nu numai de sfânta, ci si de unii din cei ce stateau de fata, care erau vrednici de o vedenie ca aceea; pentru ca în popor erau multi crestini tainuiti, care s-au învrednicit de a vedea acestea.
Sfânta, stând în apa, fara a se scufunda, cânta slavind si binecuvântând numele cel mare al Prea Sfintei Treimi: al Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh. Apoi s-a vazut un stâlp de foc deasupra sfintei, ajungând pâna la cer, iar pe stâlp era o cruce în chipul cristalului, care arunca raze luminoase; deci,porumbita aceea, zburând, a sezut pe vârful crucii. Atunci a venit un glas de sus în auzul tuturor, zicând: "Pace tie, Marino, mireasa lui Hristos! Acum vei primi din mâna Domnului cununa frumusetii cea nevestejita si te vei odihni cu sfintii în împaratia cerurilor!" Poporul, auzind acel glas, înca si pe mucenita vazând-o iesind din apa cu trupul sanatos, neavând pe sine nici urma de arsuri, ci fiind întreaga, alba cu trupul si frumoasa, îndata o multime mare de barbati si de femei au crezut în Hristos si s-au marturisit ca sunt crestini, aratându-se gata de moarte pentru Hristos. Ighemonul s-a înspaimântat vazând întoarcerea catre Hristos a poporului celui atât de numeros.
Deci, nu stia ce sa faca.
El, umplându-se de mânie, a scos oastea pe care o avea înarmata cu sabiile trase asupra poporului si a poruncit ca pe toti cei ce slaveau numele lui Hristos sa-i taie. Deci, câti erau acolo necredinciosi sau fricosi, aceia au fugit. Iar câti cu adevarat au crezut, aceia singuri s-au plecat sub sabie. Atrunci au cazut ucisi din amândoua partile ca la cincisprezece mii. Aceia, botezându-se în sângele lor si curatindu-se de toate pacatele, au intrat întru bucuria Domnului lor, încununati cu mucenicie.
Dupa aceasta, eparhul a condamnat si pe mucenita a fi taiata cu sabia. Deci, Sfânta Marina, fiind scoasa afara la ,locul cel de taiere, a cerut putina vreme la cei ce o duceau pe ea si, întorcându-se spre poporul cel ce venea dupa dânsa, îi sfatuia pe toti sa cunoasca pe Unul adevaratul Dumnezeu, facatorul lor si sa fuga de înselaciunea diavoleasca si de pierzarea închinarii la idoli. Apoi, plecându-se la rugaciune, s-a rugat din destul pentru toti. Atunci, deodata s-a cutremurat pamântul si a venit frica peste toti. Multi au cazut la pamânt de frica, chiar si calaul, pentru ca Domnul nostru Iisus Hristos, cu sfintii Sai îngeri, S-a aratat din cer miresei Sale, chemand-o pe dânsa întru odihna Sa, întinzându-Si mâinile ca sa-i primeasca sufletul ei. Ea, umplându-se de negrtaita bucurie, a rugat pe calau ca degraba sa-si savârseasca porunca lui. Deci, ea si-a plecat cinstitul sau cap sub sabie si astfel a fost taiat, iar sufletul i s-a luat cu mâinile Domnului si l-a dus la locasurile cerest.
Sfânta Mare Mucenita Marina si-a sfârsit nevointa muceniciei sale, în 17 zile ale lunii iulie. Patimirea ei a scris-o cel ce a vazut-o cu ochii, robul lui Dumnezeu Teofim, care a privit la toate muncile ei. El s-a învrednicit de aceleasi vedenii care i s-au descoperit sfintei. Astfel, el a dat-o credinciosilor spre folos si spre cinstea si pomenirea iubitei mirese a lui Hristos, Marina, si spre slava iubitorului de oameni, Hristos, Mântuitorul nostru, Caruia împreuna cu Tatal si cu Sfântul Duh, sa-I fie cinste si slava, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin !
