"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului şi măritului marelui mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe sau George (versiuni: Georgiu,
Georz, Giurgiu, Iorgu; din greacă Gheorghios «agricultor»; c. 275/280 –
d. 23 aprilie 303) este un sfânt megalomartir, pomenit de aproape toate
Bisericile tradiționale, de obicei pe data de 23 aprilie. Patron al unui
număr de țări, regiuni și orașe printre care al Angliei.
Sfântul Gheorghe este sfântul ocrotitor al următoarelor țări și regiuni:
Anglia Aragon Catalonia Etiopia Georgia Grecia Lituania Moldova Palestina Portugalia Rusia.
Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a
trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de
neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar
când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.
Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a
dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri
cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor
supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind
de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa
idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu
amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea,
nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea
întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă.
Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar
vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi
legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din
sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul
dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul
înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi
aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi
spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat
capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra
împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului.
Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit
sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au
încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit
să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine
de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din
cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă
vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat
mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnezeirea lui Hristos.
Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a
răspuns acesta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui
Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a
ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune
crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe
Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a
sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a
luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile.
Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă
pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a
poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu,
şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era
într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi
dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat.
Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi
l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui;
iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra
împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta
Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Englezii i-au imprimat chipul şi pe monezile lor, ceea ce a dus
la expresia "cavaleria Sfântului Gheorghe" - şi chiar şi atunci când au
renunţat la folosirea icoanelor în biserică, i-au păstrat o capelă în
palatul Windsor.
Faptul cel mai impunător rămâne veneraţia pe care de veacuri
întreaga creştinătate o aduce tânărului cavaler, biruitor al fiarei
înspăimântătoare, ucigaş de oameni nevinovaţi.
Persoana reală la care se referă această revărsare de admiraţie
şi uimire, precum şi faptele ce i se atribuie se pierd în negura
timpului. "Passio Sancti Giorgii - Istoria pătimirii Sf. Gheorghe" s-a
dovedit a nu fi o istorie propriu-zisă, ci o înmănunchere de fapte şi
consideraţii filosofice şi pioase ce privesc persoane şi întâmplări
deosebite din perioada de răspândire a creştinismului.
Este dovedit istoric că în jurul anului 300, în oraşul
palestinian Lydda, astăzi Lod, a fost omorât pentru credinţă un creştin
cu numele Gheorghe; de asemenea, istoria bisericească consemnează viaţa
binecunoscută a altor şase sfinţi care au purtat numele Gheorghe: între
aceştia, un martir la Adrianopol, un Episcop de Antiohia, un Patriarh de
Constantinopol, un martir spanion, altul francez. Faptele istorice
despre Sfântul Gheorghe precum şi cinstirea numelui său rămân adânc
înfipte în viaţa şi istoria creştinătăţii: de aceea, noul calendar
păstrează amintirea Sfântului Gheorghe, dar ne atrage atenţia să facem
deosebire între faptele istorice reale şi haina în care pietatea şi
poezia veacurilor ni le prezintă.
Faptele istorisite despre Sfântul Gheorghe ne apar mai grăitoare
ţinând seama că numele Gheorghe înseamnă: agricultor, ţăran, lucrător
al pământului (geo=pământ, ergon=muncă). În numele şi viaţa Sfântului
Gheorghe vedem credinţa solidă şi vie a creştinilor proveniţi din
rândurile agricultorilor; deasemenea, ni se sugerează eliberarea de sub
tirania viciilor prin puterea biruitoare a crucii Mântuitorului.
La marginea unei cetăţi cu locuitori paşnici, probabil păstori,
apărea din când în când, ieşind din lacul apropiat, un monstru
înspăimântător a cărui suflare otrăvea tot ce atingea. Pentru a ţine
departe de ei o asemenea nenorocire, locuitorii au hotărât să-i dea câte
o oaie din turmele lor. Fiara apărea în continuare şi ne mai având cu
se să o îmblânzească, ajunşi la disperare, se gândesc să sacrifice pe
unul dintre ei. Hotărăsc să tragă la sorţi pentru a alege nefericita
victimă, Sorţii cad asupra fiicei regelui, îndrăgită de toţi ca o copilă
a lor. Dar hotărârea trebuia îndeplinită. În timp ce se îndreptau spre
poarta cetăţii, un tânăr cavaler călare pe un cal alb şi purtând în
mâini o suliţă ce avea la capătul de sus un semn necunoscut lor, se
apropie de ei şi-i întreabă ce se petrece acolo. Era ostaşul Gheorghe,
care venea din Capadocia. Viteazul războinic se repede spre fiara ce
aştepta pe malul lacului şi cu suliţa pironeşte la pământ monstrul
înfiorător.
Întors spre convoiul înmărmurit de groază şi de admiraţie, el le
vorbeşte despre Cristos, despre Crucea Lui Sfântă - acum au înţeles
semnul din capătul suliţei - şi-i pregăteşte pentru Sfântul Botez. Când
împăratul află că valorosul său cavaler este creştin, şi chiar caută să
atragă şi pe alţii la urmarea Celui răstignit şi mort pe cruce între doi
tâlhari, porunceşte ca Gheorghe să fie supus chinurilor celor mai
groaznice.
Tânărul ostaş rămâne atât de senin, încât însăşi împărăteasa
cere să devină creştină. Mulţi creştini, care până atunci îşi ţineau
ascunsă credinţa, încurajaţi de exemplul lui Gheorghe, mărturisesc
deschis iubirea lor faţă de Cristos şi împreună cu Gheorghe îşi pleacă
capul sub ascuţişul sabiei. Trupurile lipsite de viaţă cad pe pământ în
nemişcarea morţii, iar sufletele lor curate intră în bucuria veşniciei;
"Passio Sancti Giorgii" a încurajat de-alungul veacurilor nenumărate
inimi şovăitoare.
Prenumele Gheorghe, provenind din limba greacă şi având
înţelesul de "lucrător al pământului", este printre cele mai răspândite
nume. El are nenumărate forme, datorate diferitelor limbi prin care a
ajuns la noi.
Astfel, pentru bărbaţi: Gheorghe, cu toate diminutivele:
Gheorgan, Gheorghian, Ganea, Ghica, Gorghie, Gorghe, Gog, Goga, Gogan,
Gogancea, Gogea, Gogotă, Gogu, Giura, Giurău, Giurcan, Iorga, Iordache,
Iorgan, Iorgu, Iorgache, Iuca, Iorda, Giurgiu, Giurgică, Giurgilă, Jurj,
Jury, Jurg, Jurga, Jurja, Jura, Iurg, Iurga, Iuga, Gociu, Gorea, Gaţa,
Goţi, Gotea, Gheţea, Zorez, George, Gică, Egor, Ghera, Gherea.
Pentru femei: Gherghina, Gherghinica, Georgeta, Zorza, Zorzila, Giurgiţa, Georgela, Georgina, Gina, Gela, Gherghiţă, etc.
Marea mulţime a prenumelor pornite din rădăcina "Gheorghe", este
încă o dovadă a preţuirii de care se bucură "marele mucenic" în rândul
creştinilor; putem vedea în acest fapt şi o expresie a iubirii faţă de
valorile pe care le-a preţuit Sfântul Gheorghe: puritatea, curajul,
bunătatea, iubirea faţă de Sfânta Cruce.
Scuzati traducerea deficitara.Am avut de ales intre a posta
aceasta traducere sau a renunta.Am ales cu toate riscurile sa postez
traducerea asa deficitara cum este.
Sfantul Gheorghe si DRAGON
Cea mai cunoscută formă de legenda Sf. Gheorghe şi Dragonul este
una făcută populară de "Legenda Aurea" şi tradusă în engleză de Caxton.
Potrivit ei, un dragon teribilă a devastat toată ţara în jurul oraşului
de Libia, numit Selena, făcând bârlogul său într-o mlaştină mlăştinos.
Respiraţia sa a cauzat ciuma, ori de câte ori se apropie de oraş, astfel
că oamenii au dat monstru două oi în fiecare zi pentru a satisface
foamea, dar când oi nu a reuşit, o victimă umană a fost necesar şi a
făcut desene pentru a determina victimă. Pe de o ocazie lot a scazut la
fiica a regelui.
Regele a oferit întreaga lui avere pentru a cumpara un
înlocuitor, dar oamenii au promis că nu ar trebui să li se permită
înlocuitori, şi, prin urmare, fecioara, îmbrăcat ca o mireasă, a fost
dus la mlaştină. Nu Sf. Gheorghe nimerit la plimbare prin, şi a cerut
servitoare care a făcut, dar ea ia cerut să plece cu excepţia cazului în
el, de asemenea, s-ar putea pieri. Cavaler bun, cu toate acestea, a
rămas şi atunci când a apărut balaurul, Sf. Gheorghe, făcând semnul
crucii, cu curaj a atacat şi a fugit cu el printr-o suliţă. Solicitând
apoi fată poartă şirul de la talie (un incident în poveste care ar putea
avea ceva de-a face cu alegerea de Sf. Gheorghe ca patron al Ordinului
Jartierei), legat în jurul gâtului de monstru, şi Atunci printesa a fost
capabil de a conduce ca un miel. Apoi le-au întors în oraş, în cazul în
care Sfântul Gheorghe le-a poruncit oamenilor să nu se teamă, ci numai
botezaţi, după care ia tăiat capul balaurului şi toţi oamenii din oraş a
fost convertit.
Regele ar fi dat lui George jumătate împărăţia lui, dar sfântul a
răspuns că el trebuie să se ridice şi a cerut regelui să ia în acelaşi
timp grija de biserici ale lui Dumnezeu, onora clerul, şi au milă de
săraci . Prima referire la acest episod în arta poate fi găsit, probabil
într-o piatră de mormânt vechi roman în Conisborough, în Yorkshire,
care este considerat datând din prima jumătate a secolului al XII-lea.
Aici, printesa este reprezentat ca deja în ghearele balaurului in timp
ce un stareţ stă şi binecuvântează de salvator.
Sfântul Gheorghe în conștiința românească
În conștiința populară românească, Sf. Gheorghe este unul dintre
cei mai prezenți sfinți, numeroase biserici purtând hramul său. Există
numeroase orașe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe și
chiar unul dintre cele trei brațe ale Dunării este denumit astfel.
Imaginea Sf. Gheorghe ucigând balaurul este prezentă și pe steagul
Moldovei medievale trimis de Ștefan cel Mare la Mănăstirea Zografu de la
Muntele Athos.
Sf. Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române (a
cărei zi, 23 aprilie, coincide cu sărbătorirea sfântului). Este totodată
patronul Angliei, al Georgiei și al Moscovei. În Lituania, Sf. Gheorghe
este venerat ca protector al animalelor, iar în unele regiuni ale
Spaniei ziua sfântului se serbează cu mese bogate și cu daruri.
Legenda potrivit căreia sfântul ar fi ucis un balaur pentru a
salva o fecioară este o invenție târzie, medievală. Adesea însă,
iconografia recentă ni-l prezintă pe sfânt călare, doborând cu sulița un
balaur, poate simbolic. Unii comentatori sunt însă de părere că este
vorba doar de o preluare târzie a mitului grec al lui Perseus și
Andromeda.
Sfantul Gheorghe pe Steagul Moldovei
Reprezentarea Sfantului Gheorghe doborand balaurul este prezenta
si pe Steagul Moldovei, aflat la Manastirea Zografu din Muntele Athos.
Pe acest steag se afla si rugaciunea Sfantului Stefan cel Mare catre
Sfantul Gheorghe: "O, luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in
nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor
intristati, bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a
smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu,
Domnul Tarii Moldovei. Pazeste-l pe el neatins in lumea aceasta
si în cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca
sa Te preamarim in veci. Amin. Si aceasta a facut-o in anul 7008 (1500),
in al 43 an al Domniei Sale“. Mentionez ca pecetea Mitropoliei
Moldovei si Bucovinei poarta chipul Sfantului Gheorghe, preluat dupa
steagul de lupta al Sfantului Stefan cel Mare.
Aduc urari de bine alaturi de urarea clasica-La Multi Ani-tuturor celor ce isi serbeaza ziua onomastica
Intreg albumul foto aici:
http://ro.netlog.com/artasireligie/photo/setid=...-
