SFIINTII PRIETENII MEI...: ianuarie 2016

30 ianuarie 2016

Rugăciune către Sfintii Trei Erarhi Vasile , Grigore si Ioan

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

27 ianuarie 2016

Cuviosul Arhimd. Sofronie

(...) Cu cât ne smerim mai mult întru pocăință, cu atât mai repede, rugăciunea noastră Îl dobândește pe Dumnezeu. Când pierdem însă smerenia, atunci nici un fel de fapte bune nu ne poate ajuta. Acțiunea în noi a mândriei, judecarea fraților, vrăjmășia față de aproapele – ne aruncă departe de Dumnezeu.

La Dumnezeu, trebuie să venim ca ultimii păcătoși și să ne osândim sincer întru toate. Nu trebuie să ne imaginăm nimic, nu trebuie să căutăm nimic în afară de iertare și de miluire. Aceasta trebuie să fie starea noastră interioară permanentă. Noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să nu mâhnim Duhul Sfânt cu patimile noastre mârșave, să nu pricinuim niciun rău aproapelui nostru. Noi ne rugăm să dobândim adevăratul sens al poruncilor lui Hristos și să trăim în acord cu ele. Noi Îl chemăm:

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi și lumea Ta. Și Dumnezeu ne aude, și mântuirea vine la noi. „Și cel care va chema Numele Domnului se va mântui” (Ioil 2: 32).

„Pocăiți-vă” (Mt. 4: 17). Noi trebuie să înțelegem corect chemarea lui Hristos, să ne schimbăm radical chipul vieții noastre interioare și concepția despre lume, relațiile noastre cu oamenii, să nu ucidem dușmanii, ci să-i biruim cu iubirea. Să ne amintim că nu există rău absolut. Absolut este numai Binele fără de început. Și Acest Bine ni S-a făgăduit nouă: „Iubiți pe vrăjmașii voștri... faceți bine celor ce vă urăsc... și veți fi desăvârșiți precum Tatăl vostru Cel din Cer desăvârșit este”. A te jertfi pentru frați este cea mai bună armă, spre a-i scoate din robia clevetitorului diavol și a le pregăti sufletele, să fie primite de Dumnezeu. Nu există om în care să nu fie prezentă, într-o oarecare măsură, lumina, pentru că Dumnezeu „luminează pe tot omul ce vine în lume” (In. 1: 9). Porunca: „nu te împotrivi răului” este cea mai eficientă formă de luptă cu răul. Când violenței i se răspunde cu aceleași mijloace, atunci crește dinamica universală a răului. Uciderea celor nevinovați transferă adesea, în chip nevăzut, forțele morale ale omenirii de partea acelui bine pentru care a murit cel nevinovat. Nu același lucru se întâmplă când, de ambele părți, intervine aceeași dorință păcătoasă de a domina. Biruința prin forță fizică nu dăinuie veșnic. Dumnezeu fiind lumină sfântă și curată, Se retrage din fața criminalilor, ei cad de la izvorul cel unic de viață și mor: „Nu vă răzbunați singuri, iubiților, ci lăsați loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul cu binele” (Rom. 12: 19-21).

Oamenii, purtători doar al unui adevăr relativ, în lupta lor fanatică pentru triumful ideilor lor, pervertesc integritatea existenței și, în final, o duc la distrugere. În orbirea lor, ei absolutizează aspectul pozitiv al doctrinei lor politice și sunt gata să-i îndepărteze pe toți cei care ar fi vrut să vadă viața universului clădită pe principii mai corecte, mai umane și, desigur, înainte de toate, pe poruncile lui Hristos, omorât pentru predica iubirii Sale. În lumea contemporană, cuvintele lui Hristos capătă un caracter deosebit de actual: „Și veți auzi de războaie și de zvonuri de războaie; luați seama și nu vă speriați, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârșitul... și vă vor da pe voi (creștinii) spre asuprire; și vă vor ucide; și veți fi urâți de toate neamurile, pentru numele Meu... Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea multora se va răci... și atunci va veni sfârșitul” (Mt. 24: 6-14).

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi și lumea Ta.

Întreaga lume este cuprinsă de dezbinare – între state cu diferite orânduiri sociale, între rase și clase, între credințe și ideologii. Cu prezența mijloacelor contemporane de distrugere în masă, toți și pretutindenea trăiesc într-o atmosferă de așteptare a nenorocirilor ce au să vină peste lume (Lc. 21: 26). Și, iată, noi ne găsim în fața unei împletituri de paradoxuri, greu e rezolvat. De o parte, noi nu putem rămâne liniștiți, deoarece aparținem familiei omenești; pe de altă parte, stau cuvintele lui Hristos: „Iar când vor începe să fie acestea, prindeți curaj și ridicați capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie” (Lc. 21: 28).

Noi însă nu părăsim arma puternică pe care ne-a lăsat-o Hristos, rugăciunea:

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu, miluiește-ne pe noi și lumea Ta;și, cât timp aceasta ne este practic posibil, ne rămâne săvârșirea jertfei euharistice.

„Și a făcut Domnul Dumnezeu pe om din pământ, și a suflat în fața lui suflare de viață, și s-a făcut suflet viu” (Fac. 2: 7). Și noi așteptăm să ne unim cu El, chipul cel veșnic. Și El Însuși ne așteaptă pe noi cu iubire. Setea de Dumnezeu este o zugrăvire permanentă a existenței noastre pământești. Însuși Hristos a strigat pe cruce: „Mi-e sete”. El a și „flămânzit” (Mt.21: 18), a și însetat și S-a „istovit” (Lc. 12: 50), pentru ca noi să cunoaștem pe Tatăl. Și noi ne istovim pe pământ, întristați de priveliștea de coșmar a violențelor, uciderilor, a urii – și însetăm să ajungem la Tatăl, și chemăm Numele Fiului Său Cel Unul-Născut:

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Cuv. Arhimd. Sofronie, Despre rugăciune, Traducere din limba rusă de Părintele Prof. Teoctist Caia, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2001, pp. 145-147

17 ianuarie 2016

RUGACIUNE CATRE SFANTUL ANTONIE CEL MARE

(rugaciune rostita de preot in Biserica)

SFINTE PARINTE ANTONIE, cel ce te-ai invrednicit sa fii vas ales al Mantuitorului Hristos prin credinta si prin viata ta curata, du rugaciunile noastre catre Dumnezeu si roaga-L pentru sanatatea, pentru mantuirea, pentru ajutorul si pentru iertarea pacatelor tuturor celor ce alearga la ajutorul Tau cel sfant.
Cel ce ai fost pe pamant si durerile noastre le stii si pacatele noastre le cunosti, nu trece cu vederea glasurile de rugaciune ale celor ce alearga la mijlocirea Ta si nu te uita la nevrednicia celor ce Te roaga, ci la slava si mila lui Dumnezeu, pe care Tu L-ai marturisit si spre care se indreapta rugaciunea ce Ti-o aducem cu atata nadejde.
O' slavite facator de minuni, parintele saracilor, ocrotitorul vaduvelor, sprijinitorul orfanilor, alesul vas al Mantuitorului Hristos, vino cu obisnuita Ta indurare in ajutorul nostru, prin rugaciunile Tale, catre Dumnezeu, ca sa fim mangaiati in nevoi, ca sa fim spijiniti in necazuri, ca sa fim aparati de primejdii, de ispite, de pofte netrebnice si de pacate.
Ocroteste-ne pe noi si familiile noastre si ne pazeste pasii vietii pe cararile mantuirii.
Bunule Parinte Antonie, cel ce ai facut din pustiul Egiptului loc de preaslavire al Marelui Dumnezeu si al Mantuitorului Hristos, fa si din pustiul sufletuilui nostru, ars de necredinta si ros de patimi, loc placut Tie, in care sa se salasluiasca virtutes si sa cresca crinul bine mirositor al faptelor crestine, prin Tine sa se maresca numele Tau cel sfant, al Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

SFÂNTUL CUVIOS PĂRINTE ANTONIE CEL MARE,

lumina călugărilor, stâlpul rugătorilor, lauda cuvioşilor, înţelepciunea celor insuflaţi de Duhul, hotarul nepătimirii, bărbatul doririlor dumnezeieşti, poarta înţelepciunii călugărilor, cel ce s-a făcut carte a sihăstriei, povăţuind pe toţi la lumina Cuvântului, aruncând sămânţa rugăciunilor sale şi în pământul inimilor noastre, să trimită pe cerul minţii noastre norii Duhului, ca să slobozească ploaia smereniei spre a culege şi noi roadele înţelepciunii. Ca cel ce a veselit pustia cu mireasma rugăciunilor sale, arătând inima oglindă a priveliştilor Raiului, ca un părinte, învăţător, purtător de grijă şi rugător pentru întreaga lume, să cuprindă şi sufletele noastre cu legătura rugăciunii sale, dăruindu-ne din vistieriile milostivirii dumnezeieşti toate darurile cele spre mântuire. SFÂNTUL ANTONIE CEL MARE, luceafărul cel răsărit în mijlocul pustiului, care până la marginile lumii a strălucit cu razele minunilor, să aşeze şi în pustiul inimilor noastre steaua harului dumnezeiesc, care să ne povăţuiască gândurile spre înălţimile tainelor cereşti.

10 ianuarie 2016

Împăcare

Zorica Latcu

Cu sufletul spre Domnul am strigat:
Iisuse-al meu, de pacea Ta mi-e sete.
Ma tine lutul meu, de lut legat,
Si-n van vrea fierea lumii sa ma-mbete.
Spre Tine merge dorul meu intreg,
La Tine-mi este orisice dorire.
Ci lasa-ma de lut sa ma desleg,
Sa vada sufletu-mi a Ta marire.
Mi-e sete de odihna, Doamne-al meu,
Mi-s mainile si talpile o rana.
Din coasta sange-mi picura mereu,
In drumul de pacat si de prihana.
Primeste-mi, Bune, sufletul stingher,
Gateste-mi Insuti locul de hodina,
Ma lasa astazi sa ma inalt la cer,
Dezleaga-ma de haina mea de tina.
Si glasul Domnului grai raspuns:
Durerea ta ma sfasie de mila,
Cand plansul tau la mine a patruns,
Mi-a inflorit o rana-n piept, copila.
Ridica-n slava ochii tai uimiti
Si-mi vezi durerea spinilor pe frunte;
Priveste-n ochii mei de plans topiti
Si-n palme vezi-mi chinurile crunte.
Eu n-am cerut atunci sa vin in sus,
Desi Parintele ceresc mi-e Tata;
Din cupa am sorbit amar nespus,
Si cupa mea e-n veci nedesertata.
Dar rana ta ma doare mai cumplit,
Pe cruce-am sangerat si pentru tine!
Te-am cunoscut din veci si te-am iubit,
Si-i grea povara dragostei depline.
Si-am inganat, cu duhul umilit:
Primeste-ma-n iubirea Ta cereasca,
Si lasa Doamne-n lutul istovit,
Dureri si rani in sange sa-nfloreasca.

sursa
http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/latcu.php

5 ianuarie 2016

.Rugăciune către Sfântul Mucenic Fanurie

Către tine, Sfinte Mucenice Fanurie, înălțându-ne gândurile, noi păcătoșii cu umilință și cu căldură te rugăm: caută dintru înălțimea cea plină de slavă a cerurilor, unde, prin viața ta Sfântă și prin chinurile tale mucenicești pentru Hristos, ți-ai dobândit sălășluire veșnică, și te milostivește de suferințele, durerile, pătimirile, necazurile, amărăciunile și strâmtorile noastre.Și te roagă cu îndrăzneala pe care ai agonisit-o, către Stăpânul tău ceresc și Dumnezeul nostru, să ne ierte păcatele pe care cu știință și cu neștiință, pururea, ca niște robi nevrednici săvârșim, și să nu se mânie pe noi până în sfârșit, pentru puținătatea dragostei noastre față de El și față de aproapele nostru; ci să fie pururea plin de milostivire față de noi și să îndepărteze de la noi toată suferința și durerea, toate patimile și necazurile, toate amărăciunile și strâmtorile, zidind în noi cuget curat, ca să putem rupe cu viața noastră de păcat de până acum, și privind la ceruri, să ne înflăcărăm de dorul de a deveni și noi bineplăcuți lui Dumnezeu. Așa, Sfinte Mucenice Fanurie, fii povățuitorul și îndrumătorul nostru pe cărările cele necunoscute ale vieții, pentru ca urmând pilda credinței și a dragostei tale față de Hristos, să ne învrednicim de darurile tale, pentru iubirea de oameni și binecuvântarea Marelui nostru Dumnezeu; și trecând dintru această viață pământească, să ne bucurăm, laolaltă cu tine și cu toți cei bineplăcuți din veac ai Domnului, de împărăția cea nesfârșită a cerurilor și de partea celor drepți, ca împreună cu toți și înconjurați de cereștii îngeri, să aducem slavă, cinste și închinăciune lui Dumnezeu Celui slăvit în Treime, în vecii vecilor. Amin!

1 ianuarie 2016

„Fără fapte nici numele de creştin nu ne poate fi de folos”

„Fără fapte nici numele de creştin nu ne poate fi de folos”

După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de pe urma numelui de creştin, dacă faptele noastre nu sunt pe măsura numelui. Iar dacă vreţi, am să vă aduc martor de credinţă pe Iacov, fratele Domnului, care zice: „Credinţa fără fapte este moartă” (Iacov 2, 17). Este deci nevoie de fapte; fără de ele nici numele de creştin nu ne poate fi de folos.
Să nu te minunezi! Spune-mi, te rog, este de vreun folos soldatul care stă în armată, dar nu-i vrednic de armată şi nu luptă pentru împăratul, care îl hrăneşte? Ar fi poate mai bine să nu stea în armată decât să batjocorească cinstea împăratului. Aşa şi cu creştinii. Nu merită oare să fie pedepsiţi când nu luptă pentru împăratul lor?
Dar pentru ce spun: când nu luptă pentru împăratul lor? Dare-ar Dumnezeu să lupte pentru sufletele lor!
– Dar cum pot, mi se poate spune, să fiu în lume, înconjurat de treburi, să slujesc împăratului şi să mă mântui.
– Ce spui, omule? Vrei să-ţi spun pe scurt că nu locul te mântuie, ci purtarea şi voinţa?
Adam era în rai, ca într-un port, şi s-a înecat (Facere 3, 1-24); Lot era în Sodoma, ca pe mare, şi s-a mântuit (Facere 19, 16); Iov stătea pe gunoi şi s-a îndreptăţit (Iov 2, 8), iar Saul era în mijlocul bogăţiilor şi şi-a pierdut împărăţia – şi pe cea de aicea şi pe cea de dincolo.
Nu te poţi apăra spunând: „Nu pot să fiu şi în lume, înconjurat de treburi şi să mă şi mântui”. Ştii de unde ne vine acest gând? De acolo că nu ne rugăm des şi nici nu venim des la Biserică.

(SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Fragment din „OMILIE despre pocăinţă şi despre cei ce pleacă de la Sfânta Liturghie”)

Pagini