Treptele păcatului, Războiul nevăzut, Crucea celor 12 virtuţi

Pentru a ajunge la săvîrşirea păcatului, este drum în 12 trepte, prin care ajunge omul să facă păcatul.

Treapta I: Nu facem fapta bună.

Treapta II: Facem fapta bună cu un scop rău.

Treapta III: Atacul gîndului simplu (Momeala) al păcatului, („Ce frumoasă-i femeia cutare ! Ce bună ar fi băutura, aurul acela !”).

Treapta IV: Însoţirea cu gîndul păcatului („Dacă ai face ?” zice diavolul).

Treapta V: Lupta pînă la moarte, te lupţi între da şi nu.

Treapta VI: Învoirea (“Da, am să-l fac, ce plăcut este, ce desfătare, ce frumos !”).

Treapta VII: Păcatul cu mintea (Îl vezi păcatul, vezi cum curveşti şi simţi plăcerea, vezi beţia, vezi aurul este în mîna ta). Imaginaţia-podul dracilor.

Treapta VIII: Căderea cu lucru (Curveşti cu fapta, bei, furi, omori).

Treapta IX: Obiceiul păcatului, te obişnuieşti cu el, este plăcut şi uşor de făcut, dracul ţi-l oferă la preţ de nimic.

Treapta X: Deprinderea păcatului (Devine a doua natură păcatul, este treapta cea mai grea, se pare că nu
vei putea trăi fără acest păcat, îl faci foarte des).

Treapta XI: Deznădejdea (“Vezi ce ai făcut ?” – zice diavolul – “acum iadul este al tău, vezi ce om de
nimic eşti, mai rău ca animalele, ce rost mai are să trăieşti ?”).

Treapta XII: Sinuciderea, te omori singur – aceasta este calea sigură a iadului !

Pentru a evita căderea de la prima treaptă, trebuie să facem binele şi să-L punem pe Iisus Hristos mereu înaintea ochilor, că de nu, apoi ne pun dracii urîţeniile lor.

Razboiul cel nevăzut

Învrăjbirea lăuntrică

- cu sine însuşi
- cu Dumnezeu
Învrăjbirea dinafară
- cu semenii
- cu toată firea.

Războiul diavolului cu sufletul

* Războiul cu inima:

Prin mînia aprinsă: Uciderea, sodomia, asuprirea săracilor, păcatele acestea strigătoare la cer, împotriva aproapelui, împietresc inima.

Prin poftă: Iubirea de arginţi, lăcomia, lenea, desfrînarea – cele 7 căpetenii ale păcatelor împotriva noastră înşine.

Prin iuţime: Zavistia (invidia) – învîrtoşesc inima.

* Războiul cu mintea:

O întunecă: Mîndria, deznădejdea, sinuciderea – păcatele împotriva Duhului Sfînt.

O aprinde: Erezia (starea împotriva adevărului).

O surpă: Nebunia.

Războiul merge aşa:

Cu mintea: Momeala – asupreala – unirea; Cu inima: este lupta; cu voinţa: este învoiala, cu trupul: împlinirea cu lucrul, deprinderea, patima (viciul). Cu sufletul: Deznădejdea, erezia, nebunia, sinuciderea. Acesta este războiul diavolului, iar biruinţa este a lui Hristos şi a noastră.

Omul, el însuşi, de întinde mîinile formează o cruce, capul cu trupul pînă la picioare este bara verticală, iar mîinile, bara orizontală.

de Arhimandrit CLEOPA ILIE

Paraclisul Sfantului Ioan Rusul

Am mare evlavie la Sf. Ioan Rusul , am citit paraclisul si mi-a placut foarte mult...Sf. Ioane roaga-te lui Dumnezeu pentru noi pacatosii... Am icoana la mine acasa la loc de cinste si cartea cu viata si acatistul sfantului...DOAMNE AJUTA!

 

Paraclisul Sfantului Ioan Rusul

Ioan Rusu - Sfant Cuvios !

Nou facator de minuni !

(27 mai)

De este preot, zice:
Binecuvantat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Iar de nu este preot, se zice:
Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi. Amin.

Apoi:
Sfinte Dumnezeule... Preasfanta Treime... Tatal nostru...
Doamne miluieste (de 12 ori) Slava... Si acum...

Veniti sa ne inchinam imparatului nostru Dumnezeu.
Veniti sa ne inchinam si sa cadem ia Hristos, imparatul nostru Dumnezeu.
Veniti sa ne inchinam si sa cadem la insusi Hristos, imparatul si Dumnezeul nostru.

Psalmul 142

Doamne, auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea intru credinciosia Ta, auzi-ma intru dreptatea Ta. Sa nu intri la judecata cu robul Tau, ca nimeni din cei vii nu-i drept inaintea Ta. Vrajmasul prigoneste sufletul meu si viata mea o calca in picioare; facutu-m-a sa locuiesc in intuneric ca mortii cei din veacuri. Mahnit e duhul in mine si inima mea incremenita in launtrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mainilor Tale m-am gandit. intins-am catre Tine mainile mele, sufletul meu, ca un pamant in-setosat. Degrab auzi-ma, Doamne, ca a slabit duhul meu. Nu-ti intoarce fata Ta de la mine, ca sa nu ma aseman celor ce se pogoara in mormant. Fa sa aud dimineata mila Ta, ca la Tine mi-e nadejdea. Arata-mi calea pe care voi merge, ca la Tine am ridicat sufletul meu. Scapa-ma de vrajmasii mei, ca la Tine alerg, Doamne. Invata-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu. Duhul Tau cel bun sa ma povatuiasca la pamantul dreptatii. Pentru numele Tau, Doamne, daruieste-mi viata. Intru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fa bunatate de starpeste pe vrajmasii mei si pierde pe toti cei ce necajesc sufletul meu, ca eu sunt robul Tau.

Slava... Si acum...
Aliluia, aliluia, aliluia, slava Tie, Dumnezeule! (de 3 ori)

Apoi: Dumnezeu este Domnul...
Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua, bine este cuvantat cel ce vine intru numele Domnului. (de trei ori)

Troparele (glas 4)

La Ioan noi credinciosii sa alergam, cei ce in suferinte si in necazuri ne aflam, si sa cadem strigand cu evlavie din adancul sufletului: Sfinte, ajuta-ne noua, celor ce ne rugam tie, alearga si ne izbaveste din aceasta nevoie. Nu trece, Sfinte, cu vederea, rugaciunea umila a celor ce alearga la acoperamantul tau. (de doua ori)

Slava... Si acum...

Nu vom tacea, Nascatoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale noi, nevrednicii, ca de nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi izbavit pe noi din atatea nevoi, sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi?

Nu ne vom departa de la tine, Stapana, ca tu izbavesti pe robii tai pururea din toate nevoile.

Psalmul 50

Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea indurarilor Tale sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste. Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, ca sa fii indreptatit intru cuvintele Tale si sa biruicsti cand vei judeca Tu. Ca iata, intru faradelegi m-am zamislit si intru pacate m-a nascut maica mea. Ca iata, adevarul ai iubit; cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale mi-ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati, spala-ma-vei, si mai vartos decat zapada ma voi albi. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite. intoarce fata Ta de catre pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele dinauntru ale mele. Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau Cel Sfant nu-L lua de la mine. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste. Invata-voi pe cei faradelege caile Tale si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. Izbaveste-ma de varsarea de sange, Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti dreptatea Ta. Ca de-ai fi voit jertfa, Ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa Iui Dumnezeu - duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei.

Canonul Sfantului Ioan Rusu

Cantarea 1 (glas 8)

Irmosul: "Apa trecandu-o ca pe uscat si din rautatea egiptenilor scapand israeliteanul, striga: Izbavitorului si Dumnezeului nostru sa-I cantam."

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi !

Apasat de cumplite necazuri, catre tine imi arunc si trupul si sufletul, rugandu-ma tie, cuvioase Parinte, sa ma izbavesti din nevoi si suferinte.

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Intr-una ma tulbura atacurile din partea trupului, fericite Ioane. Daruieste-mi liniste si pace, Parinte, cu mijlocirile tale cele placute lui Dumnezeu.

Slava...

Cetele cele viclene ale demonilor se lupta fara mila cu robul tau. Nimiceste taria acestora cu puterea Crucii si cu rugaciunile tale.

Si acum...

Fecioara, poarta a lui Dumnezeu, deschide-mi usa milostivirii, si din prag izbaveste-ma, cu indrazneala ta cea de maica, de pacatele cele aducatoare de moarte.

Cantarea 3

Irmosul: "Doamne, Cel ce ai facut cele de deasupra crugului ceresc si ai zidit Biserica, Tu pe mine ma intareste intru dragostea Ta; ca Tu esti marginea doririlor si credinciosilor intarire, Unule, Iubitorule de oameni.

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Izbaveste-ma totdeauna de viclesugurile oamenilor ce ma necajesc si de amenintarile celor ce ma defaimeaza, risipind nebunia lor salbatica tu, preaslavite1 Parinte, sprijinitorul celor evlaviosi.

Slava...

Bineingrijind cu deplina intelepciune salasul sufletului si in chip osebit impodobindu-1, de Dumnezeu fericite, vadind harul Duhului, te-ai aratat plin de lumina, asemeni unui stalp de foc.

Si acum...

Cazand din curata feciorie, cu totul m-am pangarit de patima ratacirii mele, Preacurata. Ceea ce esti nascatoare a judecatorului oamenilor pacatosi, Fecioara, izbaveste-ma pe mine de toata osanda.

Izbaveste din nevoi pe robii tai, Purtatorule de Dumnezeu, pe cei ce cu credinta curata la tine alearga, ca la un grabnic ajutator in nevoi.

Cauta cu milostivire, cu totul laudata, Nascatoare de Dumnezeu, Ia necazul cel cumplit al trupului meu si vindeca durerea sufletului meu.

Apoi preotul zice ectenia, pomenind pe cei pentru care se face paraclisul: Ecfonisul: "Ca milostiv si iubitor de oameni...", dupa care se canta

Sedealna (glas 2): Podobie: Cele de sus cautand...

Aparator fierbinte si turn nebiruit te-ai aratat, preaintelepte, celor ce cu credinta si cucernicie iti striga tie: Sfinte Ioane, de Dumnezeu purtatorule, alearga si ne izbaveste pe noi din primejdii, tu cel ce vesnic stai in fata Sfintei Treimi.

Cantarea 4

Irmosul: "Am auzit, Doamne, taina randuielii Tale, am inteles lucrurile Tale si am preaslavit Dumnezeirea Ta."

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cei ce alergam la cinstita biserica ta, darurile tamaduirilor cu bucurie le primim si pe tine te slavim, iacatorule de minuni.

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Multimile binecredinciosilor crestini de pretutindeni pe tine te cunosc ca aparator al lor si toti te lauda ca pe un ocrotitor.

Slava...

Cu barbatie strabatand norul vietuirii celei trupesti prin faptuire, launtric te-ai preschimbat, prealaudate, prin lumina cea dumnezeiasca.

Si acum...

Salas te-ai facut, preacurata, Dumnezeului tuturor, ca ceea ce esti de-a pururi fecioara, si pe mine ma arata locas al cerestilor virtuti prin harul tau dumnezeiesc

Cantarea 5

Irmosul: "Lumineaza-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale si cu bratul Tau cel inalt; pacea Ta da-ne-o noua, Iubitorule de oameni."

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pazeste-ne pe noi prin mijlocirile tale, fericite, si cu bratul tau cel puternic doboara demonii cei amarnici, preaminunate.

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Daruieste-ne noua, celor ce ne rugam tie, sanatate sufletului si trupului totdeauna, preafericite Parinte.

Slava...

Tamaduieste, minunate Parinte, poporul ce alearga la tine, de ciuma si de febra, si ne izbaveste pe noi de durerile de tot felul.

Si acum...

De tine se bucura, Nascatoare de Dumnezeu, toata zidirea, si cetele ingerilor si toate glasurile oamenilor te slavesc

Cantarea 6

Irmosul: "Rugaciunea mea voi varsa catre Domnul si Lui voi spune scarbele mele, caci s-a umplut sufletul meu de rautati si viata mea s-a apropiat de iad, si ca lona ma rog: Dumnezeule, din stricaciune scoate-ma."

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pe tine, Sfinte Ioane, te cunosc comoara de minuni si izvor de binefaceri, tamaduitor al patimilor si alungator al puterii demonilor. Pe tine te rog acum, cel ce esti plin de har, sa ma izbavesti de stricaciunea celor rele.

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ocrotitor al celor saraci te propovaduim pe tine si aparator al intregii Capadocii, cel ce imprastii multimea ispitelor si alungi stricaciunile celor necuviosi. Tie ne rugam, izbaveste acum din necazuri pe toti cei binecredinciosi.

Slava...

Pe tine, preafericite, te avem liman in primejdii, in tristete aparator si desavarsita izbavire din necazuri, rau nesecat, fantana de binefaceri si vesnic izvor de tamaduiri.

Si acum...

O, Stapana, intru dragostea cea mijlocitoare catre Fiul tau, arata-i Aceluia, Fecioara, crucea si sulita si buretele si trestia, ca sa binevoiasca intru noi, cei ce mult pacatuim. Izbaveste din nevoi, purtatorule de nevointe, pe cei ce cu credinta curata la tine alearga, ca la un grabnic ajutator in nevoi.

Preacurata, ceea ce, in zilele cele mai de pe urma, in chip de negrait prin cuvant ai nascut pe Cuvantul, roaga-te, ca una ce ai indraznire de maica.

Apoi preotul zice ectenia mica cu ecfonisul: "Ca tu esti imparatul pacii..."

Condacul (glas 2)

Ceea ce esti crestinilor ocrotitoare neinfruntata si mijlocitoare staruitoare catre Facatorul, nu trece cu vederea glasurile cele de rugaciune ale pacatosilor, ci sarguieste, ca o buna, spre ajutorul nostru, care cu credinta strigam catre tine: Grabeste spre rugaciune si te nevoieste spre imblanzire, aparand pururea, Nascatoare de Dumnezeu, pe cei ce te cinstesc pe tine.

Prochimen (glas 4)

Cinstita este inaintea Domnului, moartea cuviosului Lui.
Stih: Ce voi rasplati Domnului pentru toate cate mi-a dat mie?

Evanghelia de la Luca (Cap 6, 17-23)

"Si coborand Iisus impreuna cu ei, a stat la loc ses, El si multime multa de ucenici ai Sai si multime mare de popor din toata Iudeea, din Ierusalim si de pe tarmul Tirului si al Sidonului, care venisera ca sa-L asculte si sa se vindece de bolile lor. Si cei chinuiti de duhuri necurate se vindecau. Si toata multimea cauta sa se atinga de El ca putere iesea din El si-i vindeca pe toti. Si El, ridican-du-si ochii spre ucenicii Sai, zicea: "Fericiti voi cei saraci, ca a voastra este imparatia lui Dumnezeu. Fericiti voi cei ce flamanziti acum, ca va veti satura. Fericiti cei ce plangeti acum, ca veti rade. Fericiti veti fi cand oamenii va vor uri pe voi si va vor prigoni dintre ei, si va vor batjocori si vor lepada numele voastre ca rau din pricina Fiului Omului. Bucurati-va in ziua aceea si va veseliti, ca, iata, plata voastra multa este in cer."

Slava... glas 2:
Pentru rugaciunile Cuviosului Tau, Milostive, cura-teste multimea pacatelor noastre.

Si acum...
Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea pacatelor noastre.

Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea indurarilor Tale, curateste toate faradelegile noastre.

Stihira (glas 6)

Nu ma lipsi pe mine de calda ta aparare, Sfinte Ioane, ci te rog - zdrobeste cu puterea ta indraznelile cele neputincioase si neasteptatele sagetari ale diavolilor. Izbaveste-ma de boli, de ispite si de necazuri, si ne mantuieste pe toti de atacurile demonilor, ca sa te slavesc si sa te laud din suflet, sa ma inchin si sa preamaresc, Sfinte, lucrarile tale cele bineplacute lui Dumnezeu.

Preotul: "Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau..."
"Doamne, miluieste" (de 12 ori)

Dupa care ecfonisul: "Cu mila si cu indurarile...".

Cantarea 7

Irmosul: "Tinerii cei ce au mers din Iudeea in Babilon oare-cand, cu credinta Treimii vapaia cuptorului au calcat-o cantand: Dumnezeul parintilor nostri, bine esti cuvantat."

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfinte Ioane, cel ce esti plin de intelepciunea lui Dumnezeu, arata pline de fericire si de toata bucuria sufletele celor ce te lauda pe tine si invata-i sa strige totdeauna: Dumnezeul Parintilor nostri, bine esti cuvantat.

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Stralucitor facandu-te prin patimirea ta, prin cinstitele tale moaste lumineaza-ma pe mine, cel intunecat de pacate si primitor de patimi, si ne invredniceste pe toti de strigarea: Dumnezeul Parintilor nostri, bine esti cuvantat.

Slava...

De ispite si de primejdii, de nevoi si de necazuri, precum si de vatamarea diavolilor izbaveste pe cei ce indraznesc sa alerge la Tine, si striga cu credinta: Dumnezeul Parintilor nostri, bine esti cuvantat.

Si acum...

Facatorul oamenilor, in pantecele tau salasluindu-se, ceea ce esti plina de har, pe tine te-a dat aparatoare tuturor celor clatinati de furtuni, invrednicindu-i de strigarea: Dumnezeul Parintilor nostri, bine esti cuvantat.

Cantarea 8

Irmosul: "Pe imparatul ceresc, pe Care il lauda ostile ingeresti, laudati-L si-L preainaltati intru toti vecii."

Stih: Sa laudam, bine sa cuvantam si sa ne inchinam Domnului, cantandu-I si preainaltandu-L pe Dansul intru toti vecii.

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Celor ce strabat valurile vietii intinde-le mana de ajutor, preafericite, ca sa-L cantam si sa-L preainaltam pe Hristos intru toti vecii.

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Umple de miresme dumnezeiesti pe cei ce ating sfintele tale moaste si-L lauda pe Domnul intru toti vecii.

Binecuvantam pe Tatal si pe Fiul si pe Siantul Duh, Domnul!

Primeste, Purtatorule de Dumnezeu, pe cei ce se roaga si cer har, pe cei ce-L slavesc pe Dumnezeu intru toti vecii.

Si acum...

Curata, Fecioara, inima mea de necuratie, cu apellf pocaintei, ca sa te slavesc intru toti vecii.

Cantarea 9

Irmosul: "Cu adevarat, Nascatoare de Dumnezeu te marturisim pe tine, Fecioara curata, noi cei izbaviti prin tine, slavindu-te cu cetele cele fara de trup."

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Stea calauzitoare, lumina stralucindu-ne noua te marturisim pe tine, Sfinte Ioane, noi cei binecinstitori, cei ce cu dreapta credinta ne inchinam lui Hristos.

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Purtatorule de Dumnezeu, celor clatinati de tulburarea multor rele ajuta-le cu rugaciunile tale, nimicind sagetarile celui potrivnic.

Slava...

Primeste rugaciunea mea, a smeritului, si ma izbaveste, purtatorule de Dumnezeu, de apasarea rautatilor si de pacate.

Si acum...

Nascatoare de Dumnezeu, neamurile te cunosc pe tine nadejde de mantuire celor cazuti si intr-un glas te fericesc pe tine in veci.

Apoi: Cuvine-se cu adevarat...

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si preanevinovata si maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.

In timp ce preotul cadeste sfantul altar si biserica se canta aceste tropare, glas 8:

De cursele chinuitorilor vazuti si nevazuti izbaveste-i pe cei ce, fierbinte rugandu-se, alearga la a ta aparare.

Sagetile arzatoare ale ucigatorului celui urator de oameni indeparteaza-le de noi, Parinte, cu rugaciunile tale fierbinti catre Sfanta Treime, ca izbavindu-ne de acestea, pe tine sa te marim.

Pe steaua cea stralucitoare din Procopion, cea in chip cugetator luminatoare, lauda sfintilor si slava capadocienilor, pe dumnezeiescul Ioan cu cantari sa il cinstim.

Cere de la Dumnezeu pace, liniste sufletelor, pana la sfarsit rabdare si mantuire sufletelor pentru noi, cei ce ne rugam tie si laudam cele minunate ale tale.

Toate ostile ingeresti, inaintemergatorule al Domnului, cei doisprezece apostoli si toti sfintii, impreuna cu

Nascatoarea de Dumnezeu, faceti rugaciuni ca sa ne mantuim noi toti.

Apoi zicea rugaciunile incepatoare.
Sfinte Dumnezeule..., Preasfanta Treime..., Tatal nostru..., dupa care:

Troparul Sfantului Ioan Rusu (glas 4)

Cel ce te-a chemat pe tine de pe pamant la lumea cea cereasca tine si dupa moarte, neschimbat, trupul tau, Sfinte. Caci tu in Asia ai fost dus prizonier si acolo te-ai unit cu Hristos, Ioane. Deci pe Acela roaga-L sa mantuiasca sufletele noastre.

Apoi troparele acestea, glas 2:

Veniti, credinciosilor, sa ne inchinam cu evlavie si simtire, imbratisand preacinstitele si scumpele moaste ale lui Ioan, de Dumnezeu cugetatorul, sa ne curatim buzele, privirile si chipurile, si sa cerem ca si pe noi sa ne invredniceasca de un sfarsit mantuitor si dumnezeiesc, prin rugaciunile sale catre Domnul.

Minuni - Sfantul Ioan Rusul
Am găsit aici mărturiile unor creştini.

http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=6375
Racla cu sfintele moaşte (întregi) se află în Grecia, pe insula Evvia.
Ziua lui de prăznuire este 27 mai.

Minune întâmplată unui om de ştiinţă

Povesteşte domnul doctor Matzuros din oraşul Limni (de pe aceeaşi insulă pe care se află şi biserica cu sfintele moaşte ale Sfîntului Ioan), către Î.P.S. Hrisostom, mitropolitul Halkidei:

"Prea Sfinţite, nu sunt un habotnic, un neştiutor de carte; sunt medic, iar mai înainte eram ateu.
M-am îmbolnăvit. Analize, examinatii, iese diagnosticul: cancer la intestinul gros. Confraţii doctori îmi spun adevărul: am cancer în formă avansată (metastază), într-un loc care aproape sigur conduce la moarte.
Mă găseam în clădirea fundaţiei "Pantocrator" din Atena, unde sînt îngrijiţi bolnavii de cancer. După înştiinţarea pe care am primit-o despre boala mea, pe cînd mă găseam singur, întins pe pat, mi-am venit în sine şi mi-am întors mintea, sufletul şi inima către Dumnezeu, în care nu credeam. M-am ridicat pe marginea patului, cu picioarele pe podea; vorbeam singur, mă rugam lui Dumnezeu, îi ceream să ia aminte la mine:
"Dumnezeul meu, am spus, nu credeam în Tine, spuneam că totul este un basm. Omul şi ştiinţa îmi spuneam că sînt totul.
Primeşte pocăinţa mea şi, dacă mă consideri vrednic, vindecă-mi boala prin sfîntul al cărui trup întreg îl avem aici, aproape de noi."
Cineva bate la uşă. Îl poftesc să intre. Uşa se deschide şi intră un medic tînăr, frumos, binevoitor.
- Ce faci ,doctore, m-a întrebat, cum îţi merge?
- Ce să fac, frate, să spun adevărul - mor.
- Nu, doctore, nu mori. O să iau eu tot ce ai rău înăuntru.
- Cine eşti tu tinere? Mie mi-a albit părul în această ştiinţă şi cunosc ce am.
- Sînt acela pe care l-ai cerut mai înainte. La revedere, doctore!

Am ieşit imediat pe hol şi am întrebat dacă a văzut cineva pe acel doctor tînăr. Ceilalţi medici mi-au spus:
"Confrate dragă, din necazul pe care îl ai, într-o clipă ai văzut acel vis".
Însă nu, eram sigur că după rugăciune îl văzusem pe Sfîntul.
Văzînd că nu glumesc şi că insist, mi s-au făcut iarăşi analizele şi examinări. La următoarele analize cancerul dispăruse. Cîţi şi cîţi n-au văzut apoi cele două plicuri cu analizele: cele cu cancer şi, după intimplarea istorisită mai sus,fără cancer!

" Prea Sfinţite, nu sînt habotnic... Am văzut pe Sfîntul... M-a vindecat..."


"Dumnezeu însuşi a dat oamenilor ştiinţa vindecării, ca să se mărească întru leacurile Sale cele minunate... În boală ta nu fi nebăgător de seamă, ci te roagă Domnului şi El te va tămădui." (Înţelepciunea lui Iisus Sirah 38,6-9)
__________________

Parintele Ioannis Vernesou de la biserica Sfantului Ioan Rusul din Neo Prokopi, Evia, unde se afla Sfantul, ne povesteste cateva din minunile care inconjoara racla cu sfintele moaste.

Pe 18 aprilie 2005 am savarsit iarasi schimbarea vesmintelor. Sfantul Insusi e cel care ne spune cand sa ii schimbam vesmintele. Daca vrem noi sa mergem sa le schimbam, racla nu se deschide. Introducem cheia si o descuiem, dar, daca Sfantul nu vrea, capacul nu se ridica. Dar cum aflam de schimbarea vesmintelor ? Sfantul Ioan se duce la un suflet evlavios (in tot felul de locuri, in Thessalonic, in Australia, in New York) si ii spune in vis : "Vino sa mi te inchini, sunt Ioan din Rusia -vino la biserica mea si spune-i preotului ca a venit vremea sa imi schimbe imbracamintea". Asa s-a petrecut in 1937, in 1955 si in 1977, cand eu eram deja aici. In 2005, Sfantul a cerut din nou sa i se schimbe vesmintele, dupa 28 de ani- din 1977.
Si mai este o minune de care trebuie sa dau marturie, petrecuta la schimbarea vesmintelor din 2005. Un lucru uimitor, pe care Insusi Sfantul i l-a spus unei fetite: " Vino si vezi perna mea, ce va fi plina de lacrimi. Plang pentru voi, pentru tineri. Ma rog lui Dumnezeu mai ales pentru voi, sa va intareasca !". In 1977, cand am deschis racla si am vazut perna, era uscata si curata- acum, insa, chiar in dreptul ochilor, erau niste pete mari, umede, de lacrimi. Si toti cei de fata, eu si episcopul, am vazut capul Sfantului miscandu-se !
Sunt preot aici de 43 de ani, si am mai stat inainte aici 3 ani ca mirean- cu totul sunt 46 de ani, in care am vazut mii si milioane de credinciosi trecand prin fata Sfantului Ioan. Uimitor! Mare este Dumnezeu, Cel ce l-a sfintit, cinstit si proslavit, daruindu-i nestricaciune pana la a Doua Sa Venire...>
__________________
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos !


O intalnire cu Sfantul

In 1995, Ekaterina M., o pelerina din Atena, i-a istorisit maicii Nectaria (McLees) cele petrecute la intaia sa vizita in Evvia :
Prima oara cand am venit aici, impreuna cu niste prieteni, habar nu aveam cine fusese Sfantul Ioan, nici nu stiam la ce sa ma astept, caci nu mai vazusem niciodata moaste intregi si nestricate. La inceput am fost socata- tot trupul Sfantului era acolo, nesupus lucrarii firesti de descompunere a timpului, iar pielea sa era inchisa la culoare si un pic scofalcita; m-am temut sa ma apropii de racla de sticla. In cele din urma, mi-am facut curaj si m-am dus. Fata Sfantului era acoperita, din evlavie, cu un vesmant auriu, dar ii vedeam limpede mainile si incheieturile. Am ingenuncheat langa racla ca sa ma rog, simtind ca, chiar daca mi se parea ceva neobisnuit, trebuie sa o fac. L-am rugat pe Sfant sa ma ajute sa pricep ceea ce vad si sa il cunosc. Dupa ce m-am rugat, am mers sa stau pe un scaun din biserica, asteptandu-mi prietenii. M-am gandit ca ar trebui sa ma mai rog, dar nu stiam nici o rugaciune catre Sfantul Ioan, asa ca mi-am scos carticica cu Imnul Acatist catre Maica Domnului (pe care o port intotdeauna cu mine) si i-am spus Sfantului Ioan ca e si pentru el. L-am rugat din suflet sa ma ierte ca nu-i inchin o rugaciune aparte.
Ca si, probabil, marea parte a oamenilor, nu ma rog adesea foarte adanc, decat daca cineva la care tin e in primejdie sau bolnav- asa ca am inceput sa citesc Acatistul Maicii Domnului ca de obicei, desi incercam din rasputeri sa ma concentrez asupra cuvintelor. Pe neasteptate, am simtit ca cineva vine si sta langa mine. M-am uitat iute imprejur, dar cea mai apropiata persoana se inchina la moaste, cu spatele la mine, la cativa metri buni departare. M-am intors la rugaciunile mele si, desi n-am auzit nimic rostindu-se cu glas tare, am simtit limpede ca cineva se roaga Maicii Domnului impreuna cu mine, cu multa putere si dragoste. M-am trezit dintr-odata ca ma rog cu o profunzime pe care n-am mai simtit-o niciodata pana atunci (si nici dupa!)- era ca si cum ma gaseam in mijlocul rugaciunii, si rugaciunea era vie. Puteam simti cum rugaciunea urca la cer si stiam in sufletul meu ca era insusi Sfantul Ioan, care se ruga impreuna cu mine.
M-am umplut de asa bucurie si cutremur in preajma Sfantului care ma ajuta sa ma rog, desi mie imi fusese frica de el! Ma simteam ca de Pasti, ca si cum as fi primit Sfintele Taine. Vin acum la el cat de des pot.
__________________
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos !

Vindecare de leucemie

O familie din Atena a primit o mare lovitura cand copilul lor, Vasilaki, a inceput sa se simta rau; dupa cateva analize medicale, s-a dovedit ca avea leucemie mieloida acuta, un cancer al maduvei osoase. Au inceput chimioterapia- copilului a inceput sa ii cada parul si era foarte slabit. Intr-o noapte, a strigat-o pe mama sa: " Mama, indeplineste-mi o dorinta. Du-ma, te rog, la Sfantul Ioan Rusul". "Dar cum de te-ai gandit, copile, tocmai la acest sfant, dintre toti sfintii?". "Iti amintesti unde am mers in vacanta anul trecut? Am cumparat acolo o carte despre viata si minunile sale. In seara asta, de indata ce am terminat-o de citit, am auzit in mine un glas care mi-a zis: <>."
Asa ca au mers. Copilul se agata de viata cu toate puterile. A venit la racla Sfantului si i s-a inchinat. Apoi si-a intins manutele si a inceput sa se roage, si si-a pus scufia si braul Sfantului - chiar si cele mai simple lucruri pot purta harul lui Dumnezeu!
Mama copilului plangea langa sfintele moaste, cand Vasilaki i-a zis : "Mamico, nu mai plange! Sfantul Ioan m-a facut bine". "Dar cum poti sti asta, copile?" "Nu mai simt amorteala din trup si durerea din spate- si, in afara de asta, m-am umplut de bucurie. Sunt asa de fericit ca ma pot intoarce la scoala!"
S-au intors in Atena si, fara sa zica nimanui nimic, au mers la spital. Au repetat analizele, iar doctorul le-a spus ca pot inceta chimioterapia, pentru ca boala a disparut. Atunci mama i-a povestit doctorului cele intamplate, iar acesta i-a zis: "Lucrurile acestea sunt mai presus de stiinta, sunt in taramul credintei. Sa-i multumiti Sfantului pentru sa!"
In acea vara, Vasilaki a absolvit scoala primara, si este sanatos, dupa voia Domnului.
__________________
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos !

PENTRU O TEOLOGIE GÂNDITĂ ŞI TRĂITĂ

De multe ori am fost întrebat de ce monahii şi preoţii poartă haină neagră
şi, totodată, de ce unii o poartă în permanenţă, iar alţii doar uneori.
Întrebarea am primit-o de la copii, oameni maturi, jurnalişti, „oameni de
cultură” şi chiar „oameni de biserică”. Mulţi nici nu ştiu cum se numeşte
această haină, iar alţii nu fac diferenţă între hainele preoţeşti şi veşmintele
preoţeşti, pentru că nici DEX-ul nu prea face diferenţă între ele. Biserica
însă are limbajul şi tradiţiile ei, iar un om care pretinde că are o anumită
cultură generală (nemaivorbind de cei care se pretind a fi „creştini
ortodocşi”), trebuie să cunoască aceste lucruri.
În primul rând, trebuie să facem diferenţă între dulamă, rasă şi veşminte.
Dulama este haina neagră cu mâneci obişnuite şi, de regulă, încinsă la
brâu; rasa este haina neagră mai largă, neîncinsă, şi cu mânecile largi;
iar veşmintele clericale (stiharul, epitrahilul, felonul, mânecuţele ş.a.)
sunt hainele speciale pe care clericul, în funcţie de rangul său (diacon, preot sau arhiereu), le
îmbracă doar la slujbe (peste dulamă) şi a căror culoare se poate schimba în funcţie de sărbătoare
şi fastul slujbei.
Haina clericală, numită dulamă, sutană, reverendă (din engl.), caftan (în Basarabia), подрясник
(rus), ζωστηκό(gr.), nu este altceva decât haina obişnuită a oamenilor din vechime, numai că de
culoare neagră. Până prin sec. VII-VIII toţi bărbaţii din Bizanţ, nemaivorbind de femei, purtau o
haină asemănătoare cu cea a clericilor de astăzi. Oamenii din lume, însă, aveau aceste haine de
diferite culori, pe când preoţii, şi în special monahii, le aveau doar de culoare neagră, ca simbol al
smereniei şi pocăinţei.
Prin sec. VIII, în special prin contactul cu popoarele barbare din nordul Europei, bărbaţii laici au
început să poarte şi pantaloni, renunţând treptat la dulame. Clericii însă, deşi au început şi ei să
poarte pantaloni pe dedesubt (mai ales în zonele geografice mai reci), au rămas totuşi fideli hainei
lungi bizantine, dublată în momente mai solemne de rasă. Dulama niciodată nu a fost considerată o
haină festivă, ci mai degrabă una de lucru sau de casă. În public, pe lângă dulamă, clericii trebuiau
să aibă obligatoriu şi rasă, tradiţie păstrată astăzi la greci şi ruşi, dar aproape necunoscută la
români, care consideră rasa drept o haină exclusiv călugărească, ceea ce nu este corect. Şi ruşii
au un obicei incorect din acest punct de vedere, atunci când fraţilor începători din mănăstire
(novici/ascultători), la primă etapă le dau doar dulamă, nu şi rasă. Tradiţia athonită însă îmbracă pe
dókimos (novice) nu numai în dulamă, ci şi în rasă, făcându-l astfel „rasofor”. În Grecia, dar mai ales
în Athos, nu poţi merge la slujbă doar în dulamă, ci trebuie obligatoriu să ai şi rasă.
Se pare că în chiar perioada schimbării „dress cod-ului” la bizantini, Canonul 27 Trulan (anul 691)
obligă pe clerici să poarte în permanenţă dulama, iar dacă vreunul iese în public fără dulamă, să fie
oprit de slujire timp de o săptămână. Canonul 16 al Sinodului VII Ecumenic (anul 787) interzice ca
dulama să fie strălucitoare (a nu se confunda cu veşmintele liturgice, care pot fi strălucitoare!) şi
condamnă folosirea parfumurilor de către clerici. Acelaşi canon, citând regula 46 a Sfântului Vasile
cel Mare destinată monahilor, sugerează ca haina clericală să nu fie colorată sau pestriţă,
generalizând culoarea neagră a hainelor monahale pentru toţi clericii. Cu timpul, „preoţii de mir” (în
slavonă „mir” = „lume”, adică preoţii din lume, căsătoriţi) au început a purta şi haine de alte culori,
dar aceasta este o excepţie tolerată, nu o regulă. Regula rămâne culoarea neagră.
Mai ales după perioada turcocraţiei şi a ciumei comunist-ateiste, s-a generalizat obiceiul ca preoţii
căsătoriţi să nu poarte dulama în toate împrejurările, atunci când sunt în sânul familiei sau fac un
lucru fizic la care ar fi împiedicaţi de o haină mai lungă. Monahii, însă, poartă dulama în
permanenţă, chiar şi atunci când dorm. Regulile monahale permit monahului să lase dulama doar
atunci când călugărul / călugăriţa este în regim de spital şi tratamentul medical aplicat împiedică
purtarea hainei monahale.
Mai adăugăm că monahii, atât femeile cât şi bărbaţii, trebuie să aibă în permanenţă capul acoperit.
Cu timpul, obiceiul a fost extins şi pentru „preoţii de mir”, deşi nu există argumente teologice sau
duhovniceşti pentru a le impune şi lor această regulă. Acoperemântul capului la monahi şi preoţi se
numeşte „potcap / culion” (mai popular „fes”) sau „scufie”, iar forma şi mărimea acestuia diferă de
la o ţară ortodoxă la alta, toate fiind de culoare neagră. Baticul special al călugăriţelor se numeşte
„mandelă” (la greci) şi „apostolnik” (la ruşi); călugăriţele din Biserica Ortodoxă Română au un
acoperemânt special (destul de incomod) care constă dintr-o scufie îngustă prinsă cu un batic mai
special. Se pare că îmbrăcămintea purtată de călugăriţele din Grecia este cea mai simplă, cea mai
comodă şi, evident, cea mai tradiţională.
Alt element distinctiv al clericilor este că pe deasupra rasei, în momente festive, preoţii pot avea
cruce, iar arhiereii engolpion/panaghie. Începând cu sfârşitul sec. XIX, în Biserica Rusă, mai apoi și
în cea Georgiană, toţi preoţii poartă cruce la gât (ele fiind de trei feluri, în funcţie de rangul preotului:
de argint, de aur sau cu pietre scumpe). În celelalte Biserici Ortodoxe purtarea crucii este o
distincţie specială care se dă doar unor preoţi (după anumiţi ani de slujire sau dacă are vreun rang
administrativ) şi este purtată doar la slujbe sau manifestări solemne, fără a face diferenţă între
formele sau materialul din care este confecţionată crucea.
Engolpionul arhieresc este un medalion de formă ovală, care are icoana Maicii Domnului, a lui Iisus
Hristos sau scena vreunui Praznic împărătesc: Naşterea, Botezul sau Învierea Domnului. Dacă
engolpionul (din greceşte: obiect purtat la piept) o reprezintă pe Maica Domnului, acesta poate fi
numit „Panaghie” (din greceşte Atotsfânta), iar obiceiul rusesc de a numit orice engolpion
„panaghie” este greşit.

http://w w w .teologie.net/2012/03/26/despre-hainele-preotesti-lectie-de-cultura-generala/

Despre Sfânta Impărtăşanie - Părintele Arsenie Papacioc

Ce este Împărtăsania, Cuvioase Părinte, si care este rostul ei în mântuirea credinciosului?
Aceasta este întrebarea cea mai de vârf. Toti credinciosii stiu că este Dumnezeu. Iisus Hristos Îsi mentine acest cuvânt divin: “Eu voi fi cu voi până la sfârsitul veacurilor”. El spune, de asemenea: “Cine nu va mânca Trupul si Sângele Meu nu va avea viată în el si nici parte de Mine”. Se întelege că prin această primire a Trupului si Sângelui Mântuitorului te duci până la El, ca Dumnezeu după har. Si când te duci la El, esti mare ca El. Si, de asemenea, atunci când te împărtăsesti, El vine la tine, e mic ca tine. Asta cum spun marii Sfinti. Deci o identitate de fiu, divină. Nu e nici o teamă că vorbim asa. El este, nu e altul care s-a făgăduit, si-Si tine făgăduinta. Pentru că Dumnezeu poate să facă orice, dar un lucru nu poate: să-Si calce cuvântul. Si iată că-Si tine cuvântul, ca să fie cu noi permanent. Îngerii de sus, care au multe particularităti, care au foarte multe lucruri necunoscute de oameni, dar atât cât a rânduit bunul Dumnezeu să fie descoperiti, stim că nu au putinta pe care o are omul, de a se ridica până la Dumnezeu, de a deveni dumnezei după har. Sunt într-o fericită ascultare si împlinire a voii lui Dumnezeu, gânditoare, dar n-au această putintă. Au si ei un proces de despătimire, dar nu în sens de despătimire de la pătimire, ci ei descoperă noi taine prin porunca care li se dă. Aceasta este un fel mai sus decât era sau o bucurie în plus. Noi îi spunem despătimire pentru ca să se înteleagă că noi ne despătimim pentru că am fost împătimiti. Vedeti, toate puterile de sus: serafimi, heruvimi, domnii, scaune, începătorii, arhangheli, îngeri – sunt făcute prin cuvânt. Însă fiinta omenească nu. Dumnezeu a făcut-o cu mâna lui, si încă cum: chip si asemănare. E usor să spui chip si asemănare, pentru că asa stim din învătătura Bisericii. Dar când te opresti asupra acestor însusiri, calităti, daruri, te vezi chip si asemănare. Si atunci iată că noi avem o identitate divină, si prin restaurarea pe care a adus-o Hristos pretuim cât pretuieste El. Ar trebui ca omul, într-o formă retrospectivă, să se regăsească pe sine si să răspundă la întrebarea care s-a pus: Unde erai atunci când nu erai în tine? Nu este permis să se piardă un timp, o vreme, pentru altceva. Dumnezeu ne-a făcut numai pentru El, deci ne va pretinde să fim cu adevărat prezenti numai la El. Nu întrerupem treburile sociale si ascultările pe care le avem, pentru că chiar El ne porunceste. El ne-a dat darurile să le împlinim, să le săvârsim. Dar cu gândul continuu la Cel ce este.
Un exemplu: S-au căsătorit doi tineri, Ioana si Ionel. După nuntă, Ioana a trecut la bucătărie – si nu este o înjosire că a trecut la bucătărie, ci este ceva propriu femeii, pentru ca bărbatul să poată fi liber să rezolve probleme în afară. Si Ionel s-a dus la serviciu. Dar ea, nepricepută, emotionată, a afumat mâncarea si se văita că ce o să zică Ionel. Constiinciozitatea asta care e mare dar de la Dumnezeu pentru tot omul! Si a venit Ionel. Si ea, cu plânset si vaiet, i-a spus: “Dragă Ionele, am afumat mâncarea”. “Lasă, dragă, nu mă interesează. Dar de ce nu te-ai gândit la mine toată ziua? Asta mă interesează pe mine”. Ei, asta o să ne întrebe Dumnezeu, Care ne-a dat inimă puternică ca să pricepem cerurile, vesniciile, să contrazicem răul, să biruim dracii, care ne-a dat această putere de a fi dumnezei după har, veselia că slujim marelui Adevăr – căci aceasta este adevărata veselie si libertate –: De ce nu v-ati gândit la Mine deloc? Este, fără discutie, în mod logic, că asa va fi această întrebare. Si se va răspunde foarte greu.
Noi, ortodocsii, nu apăsăm pe pedala cunoasterii atât de mult, cât neapărat pe trăire, pe această formare interioară a noastră, de smerenie, pentru ca să fim scrisi si noi sus, în cartea cea mare. Si omul care s-a smerit, acest om a biruit cu adevărat cerurile, respectiv pe Dumnezeu. Nu o smerenie ratională, ci o smerenie smerită, trăită.
Mă întreba cineva, la o altă înregistrare: “Părinte, cum să scăpăm de satana, de diavol?”. “Ce ne facem fără diavol?”, i-am răspuns eu. Pentru că e lăsat de Dumnezeu să ne mai ispitească. Putea să-L omoare pe Mântuitorul. N-a venit să glumească, să facă teatru si demonstratii. De ce, dacă i-a luat coarnele si fortele si pretentiile, l-a mai lăsat – cum zic Sfintii Părinti –, numai cu vârful cozii? L-a lăsat pentru că e necesar să ne slefuim cu orice chip în atacurile lui, să ne definim pe noi, să cunoastem mai bine marile adevăruri. El e un tolerat, nu-i o putere. Asta-i marea greseală a oamenilor, că se tem. Cu nici un chip nu are nici o putere. Iată, suntem mlădite în tulpină. De unde vine toată seva, toată puterea, înmugurirea, rodirea? El n-are nici o vită. El nu e mlădită. Totul e de la Dumnezeu: “Fără de Mine nu puteti face nimic”. Lucrul acesta s-a neglijat în trăirea crestinilor. Dacă crestinul s-ar gândi mereu la lucrul acesta, ar trăi o stare de prezentă care-i mai plăcută decât nevointa. Sinodul din 419 de la Cartagina a dat canonul 124 în care se zice, în legătură cu aceste spuse ale Mântuitorului: Dacă crezi că poti să fii ceva, anatema să fii. Mi-a plăcut foarte mult pentru că este un adevăr, dar si pentru că Biserica se ocupa să ne trezească la faptul că tot ce a spus Iisus e adevărat si de urmat. Nu-i nimic utopic, nu-i nimic imposibil. El a spus că va fi mai greu. O fi! Dar îti rezolvi problemele cu fortele proprii? Asta-i greseala. Trebuie să ti le rezolvi cerând continuu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că, dacă nu-i cu putintă la oameni, la Dumnezeu orice-i cu putintă. Asta mi-a plăcut la acest sinod, că s-a gândit să ne trezească la faptul că suntem niste mlădite care nu putem rodi fără vită. Cu nici un chip! Cu nici un chip! Dacă o mlădită stă fără vită, se usucă într-un timp extrem de scurt. Si atunci Hristos S-a oferit să-I mâncăm Trupul si Sângele Lui ca să fim mereu dumnezei.
Să nu faci greseala de a te compara cu marii trăitori. Că nu prin nevointa si trăirea lor s-au îndumnezeit numaidecât. Ci prin harul lui Dumnezeu, pentru prezenta lor. Si tu, dacă ai această prezentă, ai străbătut sorocul pentru împărtăsit si nu esti altfel decât marii trăitori.
Dar acum se pune o problemă cu aspect tehnic. Când ne împărtăsim? Nu timpul decide. Asta-i o greseală. Decide intensitatea credintei tale, inima ta. Cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: Ani vrei să-i dai? Vindecă-i rana! Acesta-i scopul duhovnicului. Si dacă îi vindeci rana, îl faci capabil de întâlnirea cu Hristos, prin împărtăsire.
Nu ne împărtăsim pentru că au venit Pastile sau Crăciunul. Ne împărtăsim ca să fim mereu cu Hristos, pentru că nu există numai o împărtăsire cu Sfintele Taine, ci si o împărtăsire duhovnicească, adică această continuă prezentă a inimii noastre la Dumnezeu.
S-a discutat foarte mult în lumea trăitorilor, a oamenilor de credintă si a duhovnicilor, când să te împărtăsesti. Unii spun că la patruzeci de zile. Dar nu timpul decide, ci pregătirea ta interioară, pentru că la un eveniment asa de mare, ca să-L iei pe Dumnezeu, cu adevărat îti trebuie o pregătire.
Numărul acesta de patruzeci nu trebuie ignorat. Ce înseamnă numaidecât acest patruzeci? Dragă, mai întâi de toate, un timp ales de Dumnezeu, un timp suficient ca să te pregătesti pentru marele eveniment ce are în vedere vesnicia. Patruzeci de zile a durat potopul lui Noe. Patruzeci de zile a stat Moise în Muntele Sinai. Patruzeci de zile a postit Mântuitorul. Patruzeci de zile durează postul Crăciunului si postul Pastelui. E un timp suficient ca să te pregătesti pentru marele eveniment care urmează, eveniment bisericesc, mântuitor. A patruzecea zi după zămislirea pruncului se formează inima. A patruzecea zi după moarte putrezeste inima.
Noi am rămas la patruzeci de zile într-o formă traditională, care nu e atât de recomandată. Te împărtăsesti continuu cu Hristos, duhovniceste, iar când te pregătesti si printr-o postire… Nu numaidecât postirea este o conditie. Nu o faci pentru că ti s-a spus s-o faci, ci ca să te smerească trupeste, să renunti la o serie întreagă de porniri spre rău: lăcomii, curvii, judecăti. Postesti cu procese, cu certuri, cu procurori si cu avocati? Asta nu. Si atunci, împărtăsirea este în functie de curătirea inimii tale.
Inima e adâncul cel mai adânc din noi. As putea să spun că e o fiintă în plus în fiinta noastră. De ce spune Dumnezeu: Am făcut inima ta ca să locuim în ea? El nu locuieste oriunde. Dumnezeu, Care Se simte atât de lăudat în slăvile cerurilor, are plăcerea să locuiască într-o inimă de om. Este locul pe care l-a făcut special ca să fie găzduit El. Mintea e subordonată inimii. Fiinta noastră de răspundere si de adevărată bucurie prin unire cu Dumnezeu e inima. Curătirea inimii ar fi deci un motiv care trebuie respectat în vederea sfintei împărtăsiri cu Trupul si Sângele Mântuitorului.
A te împărtăsi cu Trupul si Sângele Mântuitorului înseamnă, repet, să fii una cu El, să fii cu adevărat un împlinitor al cuvintelor Lui si să recunosti cu adevărat că pierdut ai fost si te-ai aflat. Pentru că, da, e nevoie să te pierzi. Dar nu în sensul de a părăsi învătătura adevărată, ci de a renunta la o identitate molesită sau strict omenească si de a te regăsi într-o personalitate îngerească.
Sfânta Împărtăsanie este cu adevărat dorirea cea mai grozavă din partea cerului, ca Dumnezeu să-Si mentină mai departe ceea ce a spus: “Eu voi fi cu voi mereu…” si “Cine nu va mânca Trupul si Sângele Meu, acela nu va avea viată vesnică…”.
Într-o mânăstire, staretul a văzut un frate mergând prin aer si a zis: “Acesta are o lucrare”. Era un băiat simplu. O, sfântă simplitate! A trecut o bucată de timp si l-a văzut mergând pe pământ. Si a zis: “Acesta si-a pierdut lucrarea”. L-a chemat la el si l-a întrebat: “Cum te rugai tu înainte?”. “Mă rugam asa: Doamne, nu mă mântui pe mine, păcătosul; Doamne, nu mă mântui pe mine, păcătosul. M-am dus la biserică, am zis mai tare si un părinte de lângă mine mi-a spus: Mă, să nu mai zici asa! Să zici: Doamne, mântuieste-mă pe mine, păcătosul! Si am zis asa.” Iar staretul i-a spus să zică tot ca înainte. Am vrut adică să vă spun că acela trăia cu Dumnezeu, fără cunostintă teologică, trăia cu inima lui.
Unii părinti duhovnici recomandă deasa împărtăsire, altii recomandă împărtăsirea mai rară, ambele părti invocând argumente scripturistice si patristice. Cum vă explicati existenta acestor două curente divergente în sânul Bisericii, privind tocmai taina unitătii ei? Care considerati că este pozitia cea mai potrivită trăirii Evangheliei în zilele noastre?
Problema vietii de trăire crestină si de unire cu Dumnezeu nu se pune din punct de vedere istoric. Nu trebuie să ne mărginim sau să ne priponim de istorie. Nu, este vorba de permanentă. Nu recomand o stare de nevointă ca mijloc neapărat de mântuire, ci recomand o stare de prezentă continuă, care nu are obstacol, care nu are moment istoric sau politic. Să ne orientăm după un lucru. Dacă trăiesti o sută de ani, inima bate o sută de ani neîncetat, zi si noapte. Ei, inima asta nu bate numaidecât pentru ca să întretină o fiintă fizică, ci pentru ca noi, cu orice chip, să simtim că trebuie să fim prezenti, cu mintea si cu totul, la Dumnezeu. În permanentă.
Asa cum am spus, împărtăsirea nu trebuie considerată după idei fixe, numaidecât deasă sau rară. Rară, pentru că e prea mare Dumnezeu, prea mare harul Său. Si îti trebui o pregătire. Dacă n-ai haină de nuntă… Păi Scriptura spune că te leagă si te dă afară. Deci trebuie să fii pregătit. Si dacă te împărtăsesti foarte des, începi, ca fiintă omenească nerodată, neslefuită, s-o iei ca un obicei, nu cu teamă si cu frică de Dumnezeu. Dacă ai această teamă de Dumnezeu cu adevărat si te gândesti la importanta acestui fapt, atunci esti bun de împărtăsit mai des. Dar dacă o iei din obisnuintă sau zilnic, cum am auzit că se face în unele părti, este o greseală extrem de mare. Pentru că nu postirea în sine decide, dar ea este necesară, ca să te mai strujească nitel trupeste. Trupul acesta trebuie să existe si să împlinească o serie de lucruri ale firii. Dar să fim împotriva exagerării lucrurilor. Si atunci e necesară postirea, dar nu ea este comandată calitativ.
Iarăsi e o primejdie mare, tocmai pentru că-i foarte mare lucru – mai mare decât a te împărtăsi nu există nimic în viata cu Dumnezeu –, să nu împărtăsesti. Intervine si împărtăsirea duhovnicească, cu “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. Dar nu înlocuieste împărtăsirea aceasta pipăită, simtită. Vedeti, de la început au fost tot felul de îndoieli. Dumnezeu a creat două lucruri extraordinare, care nu pot fi mai desăvârsite decât le-a creat. A creat o femeie distinsă care a născut un Dumnezeu si a creat preotia, care L-aduce pe Dumnezeu de sus si-L naste din nou pe Sfânta Masă.
La Heruvic, preotul citeste o rugăciune: “…Tu esti Cel ce aduci, Cel ce Te aduci, Cel ce primesti si Cel ce Te împarti…”. Se pune o problemă, asa cum o dată mi-au si pus-o niste studenti: “Dar eu ce sunt, părinte, dacă El e totul?”. Răspunde Hristos: “Da, preote, dar fără tine nu pot să fac lucrul acesta”. Deci Hristos împrumută miscarea si glasul preotului. Deci nu-i de glumă. Sunt rugăciuni în care se cere să intre si îngerii cu noi. Altarul e plin de îngeri pentru că e Hristos acolo. Preotia trebuie primită cu frică mare, cu mare răspundere.
Când am fost preotit m-a impresionat un lucru. Spun asa pentru că erau multe care să mă fi impresionat, dar mergeam si pe principiul ascultării, când eu eram dus de mână si tras asa. Arhiereul mi-a dat la un moment dat Sfântul Agnet în mână, spunându-mi: “Ti-L voi cere la judecată asa întreg. Stai în spatele Sfintei Mese, cu fata la apus, cu El în mână, până soseste momentul împărtăsirii”. Ei, ce ziceti? Când te gândesti ce tii în mână, ce răspundere ai, deci cine esti, deasupra tuturor heruvimilor, serafimilor…
Cred că am repeta lucrul acesta despre Sfânta Împărtăsanie, dar niciodată nu e spus destul. Trebuie cu orice chip să ai o mare frică de Dumnezeu, neapărat iubire de Dumnezeu, si să fii constient de identitatea ta crestină.
În rugăciunile de dinainte de Împărtăsanie, ca si în cele de după, se vorbeste de iertarea păcatelor. Dacă si Sfânta Împărtăsanie iartă păcatele, atunci care este sensul Spovedaniei de dinainte de aceasta?
Sfânta Împărtăsanie nu iartă păcatele. Sfânta Împărtăsanie desăvârseste. Iertarea păcatelor o primim în Taina Pocăintei: “…te iert si te dezleg…”. Deci nu se poate fără mergerea înainte la dezlegarea păcatelor, pentru că Sfânta Împărtăsanie poate să fie foc, să te ardă.
Este întotdeauna necesară Spovedania înainte de Sfânta Împărtăsanie?
Este, ca să-ti ierte păcatele. E nevoie să te spovedesti nu numai când te împărtăsesti, ci să te culci mereu cu liniste, spovedit. Te duci la pansat de câte ori esti rănit. Sau, într-adevăr, să o faci pentru că sunt o serie întreagă de lucruri care ti-au scăpat. Lumea e obisnuită să spună niste păcate, dar să stiti că foarte putini îsi pun problema unor păcate pe care noi le numim păcatele lipsirii, adică faptele bune pe care le puteai face si nu le-ai făcut. Vedeti, si asta înseamnă o curătire. Si eu recomand tuturor să se spovedească bine, ceea ce înseamnă să te gândesti la spovedit cu mult timp înainte, adică să-ti faci mereu acest control, iar la spovedit să te duci pregătit. Te-ajută duhovnicul, căci s-ar putea să uiti unele lucruri, dar în orice caz, nu te duce nepregătit sau din obisnuintă.
Repet: Nu se poate să mergi la împărtăsit fără dezlegare. Acestea sunt si rosturile vămilor, care există, dar nu în forma în care sunt prezentate: a 23-a e cu tutunul etc. E ultima repriză, când omul e cu desăvârsire stors. Se vor avea în vedere păcatele si faptele bune pe care puteai să le faci, dar nu le-ai făcut. Va fi multă întelegere. Însă trebuie să stie lumea că si diavolii vor fi extrem de activi în a specula. Dar ei nu vor depăsi mila lui Dumnezeu. Sau, mai bine zis, dreptatea lui Dumnezeu. Însă fără discutie, spun ce-au spus dracii odată unui om: Mare îndrăzneală are curătenia. Si le-a scăpat din mână.
În afară de spovedanie, cum se cuvine să ne pregătim pentru Sfânta Împărtăsanie?
Cu milostenie, în orice chip. Asta este una din marile pregătiri pentru vesnicie: milostenia. Să rupi din tine ceva. Vedeti, milostenie e toată Scriptura. Si Vlahută spune lucrul ăsta. Evanghelia din Duminica Dreptei judecăti vorbeste numai de milă: de ce nu M-ati îmbrăcat, de ce nu M-ati adăpat, de ce nu M-ati cercetat… Va să zică, de ce n-ati făcut milă?
Se spune că s-a ridicat mila împotriva dreptătii si a biruit mila.
Atunci când vei fi băgat în groapă – eu am trăit cât de cât momentul ăsta –, un singur lucru îti va veni în minte, ori de te căiesti, ori de te bucuri, si anume de ce nu lasi din tine nimic afară.
Deci asta ar fi o pregătire continuă. Pentru că existenta noastră, a celor care purtăm numele de crestini, este pregătirea continuă. Si când dormim să fim treji. Deci cât se poate permanent.
Mă contraziceam cu un mare părinte în pustie, care era mai mult nevoitor decât trezvitor. Nu era însă netrezvitor. În tot cazul, un nevoitor face, si după ce face zice: “Doamne, dă-mi că am făcut”. Un trezvitor nu poate să zică niciodată că a făcut. Pentru că el luptă cu orice chip pentru smerenia lui si smerenia nu se vede niciodată. Cum m-a întrebat cineva odată: “Părinte, eu sunt un om smerit?”. “După cum spui se vede că nu esti smerit, căci smerenia nu se vede, dar mândria se vede.” Si eu zic asa: smerită smerenie.
A bătut unul la usa Mântuitorului. “Cine-i acolo?”. “Eu sunt un mare trăitor al învătăturii Tale”. “Nu te primesc”. Era un om cinstit si a rămas uimit de ce nu l-a primit. Si gândindu-se la “eu sunt”, s-a dus a doua oară si a bătut la usă. “Cine-i acolo?” “Tu esti!”, a zis cel de afară. “A, dacă tu esti eu, atunci intră”. Asa El ne-a dat un exemplu de mântuire prin smerenie. Nu se poate fără smerenie. Într-un cuvânt, aceasta înseamnă să stai la locul tău. Nu vezi câte-ti fulgeră prin minte: că tu esti…, că esti mai…, mai…
Părinte, ce înseamnă a te împărtăsi cu nevrednicie, cum îti poate fi Împărtăsania spre osândă?
Cu nevrednicie se împărtăseste un om împătimit, necurătit, nespovedit, fără grijă, care merge din obicei sau nu s-a spovedit cu adevărat. Pentru că o spovedanie bună este ca tu să fii pe pozitia de a nu mai face. Nu să te spovedesti si să spui că si-asa fac. Asta e o fraudă. Nu trebuie să te îngrijoreze marile păcate, pentru că toate se iartă, dar să fii pe o pozitie de mare căintă. Si în ce priveste canoanele pe care le dau duhovnicii, cred că e o greseală să se dea canoane care opresc de la Împărtăsanie sau sunt nevointe. Este o greseală pentru că credinciosii ori nu le fac, fiind o serie de împrejurări familiale, sociale, istorice care îi opresc, ori e o lipsă de mare trăire, si atunci e mai bine să dai un canon de simtire.
Dar si asa, după o astfel de spovedanie, suntem departe de o pocăintă adevărată. Dar să fim pe drum si ne ajută harul lui Dumnezeu. Altfel ne caută harul si nu ne găseste. Dacă nu-ti poti iubi vrăjmasii, ti-ai pus măcar problema să-i iubesti sau stii asta doar din literatură? Asta-i viata: crucea, suferinta cu orice chip. Frătiile voastre stiti că Crucea L-a împuternicit pe Iisus ca să judece? Crucea este cel mai minunat lucru al pământului, pentru că are 360 de grade. Dreptatea lui Dumnezeu n-a mântuit lumea, învierile din morti, măsurate cu 180 de grade, n-au mântuit lumea. Numai Crucea cu 360 de grade, jertfa totală. Deci pozitia noastră să fie mereu aceasta: de jertfă, cu orice chip, mai ales că pot fi iertate orice fel de păcate. Nici o nenorocire nu înseamnă ceva. Nimic nu este pierdut atâta timp cât credinta este în picioare. Când capul se ridică, atunci sufletul nu abdică. Te spovedesti de pe pozitia de a nu mai face. Că se întâmplă, e accident, dar nu e deliberarea ta, nu-i nepăsarea ta, nu e pocăintă falsă. Când te pocăiesti cu adevărat, te duci ca să nu mai faci. Altfel esti vinovat de participare, nu de accidentare.
Deci ca să poti să fii pregătit trebuie să fii un om de jertfă. Aceasta-i pozitia crestină: jertfa.
De ce Împărtăsania este o Taină care se repetă în viata credinciosului. Harul primei Împărtăsanii nu are putere de actualizare vesnică asemenea Sfântului Botez?
Botezul ne-a încrestinat si ne-a scăpat de păcatul strămosesc. De păcatele noastre nu scăpăm decât prin alt botez, care este Taina Pocăintei. Sunt mai multe botezuri: botezul credintei din Vechiul Testament, botezul cu apă al lui Ioan, botezul cu Duh si apă al Mântuitorului si botezul mortii, adică botezul sângelui.
Cu Iisus trebuie să ne hrănim permanent, deoarece trăim permanent. Are o foarte mare valoare că te-ai împărtăsit cândva, dar de atunci “cândva” ai trăit mereu cu gândul la “cândva” din viitor. Permanent avem nevoie de El. El ni se dăruieste: “Iar Eu cu voi sunt”. Dacă a fost o dată cu Apostolii, ce nevoie mai era ca să mai fie o dată cu ei? A fost permanent cu ei! “Iar Eu cu voi voi fi”, căci lupta e continuă, în tine, pentru desăvârsirea ta.
Pentru că vorbeam de iubirea de vrăjmasi: n-ai să poti imediat, dar începând să-ti pui sincer problema că vom răspunde de ce nu i-am iubit – si e o poruncă, nu e un sfat –, atunci, încercând să-i iubesti, te trezesti la un moment dat că nu-i mai urăsti. De aici pleacă totul. Si dacă nu-i urăsti, esti deja pe o treaptă. Si cu harul lui Dumnezeu si cu marile simtiri duhovnicesti din noi ne agătăm de altă treaptă, tot mai sus. Harul lui Dumnezeu vine dacă tu esti pe drum. Vreau să spun că mai întâi trebuie să fie miscare, căci harul vine. Stai, stă si harul. Este în functie de miscarea ta. Nu te mântuiesc faptele tale, oricât ar fi de grozave, ci harul lui Dumnezeu pe faptele tale.
Sfânta Împărtăsanie îi uneste pe credinciosi între ei, dar si cu părintele liturghisitor. Cum se manifestă această unire?
Am văzut si vedeti toti că în pustie leii sunt cu leii, căprioarele numai cu căprioarele, fiecare cu semintia lui. Asa-i si aici. Există o lege care nu are nume, si care este a lui Hristos, care ne uneste pe toti. Nu poti vedea în privirea unui om că-i sincer cu tine? Imediat se vede. Acestea sunt mari daruri pe care le are fiinta omenească, de percepere în timp, în spatiu. Asa si în sufletele altora. Nu face pe proorocul, dar se simte lucrul acesta. Pentru că este omul lui Dumnezeu, si acela te atrage cu blândetea lui. Îl are pe Hristos cu el. Rational n-avem cum să răspundem, decât că se simte. Fiinta omenească e mult mai frumos complicată în ce priveste relatia cu marile adevăruri. Un mare adevăr este si cu cei cu care trăiesti aicea si îi simti. Noi simtim când cineva nu este după Dumnezeu si îl ocolim. Iacă, v-am spus: leii stau cu leii, hidrele cu hidrele… De ce lucrul acesta? Pentru că e semintia lor. Omul are o întelepciune mai mare decât aceste animale, care au o inteligentă instinctuală, un suflet instinctual, si nu au constiintă. Noi, care suntem după chipul si asemănarea lui Dumnezeu, simtim cine este omul lui Dumnezeu.
Viata duhovnicească a preotului liturghisitor îsi pune amprenta asupra deschiderii credinciosilor de a primi Sfânta Împărtăsanie?
Duhovnicul joacă un rol de cer pe pământ. La el trebuie mers ca să primesti tot ce ti-a dat Dumnezeu pentru a ajunge la Dumnezeu. Si acesta este foarte accesibil. Nu e înger; e cu haine ca tine, cu ochi ca tine, cu nume ca tine, cu părinti, cu nasi. Dar are puterea aceasta de a te dezlega, a te ierta, a te convinge. Dacă nu si nu si nu, să-ti fie tie ca un păgân si vames, zice Mântuitorul. Aceea-i altceva. Sigur că îsi pune amprenta.
Eu văd ca duhovnic. Vin foarte multi si, dacă nu-i ajuti putin… Ei, ce-ai mai făcut? Păi n-am făcut nimic, părinte. Păi de ce-ai venit la mine? Păi să vedeti… Si atunci îmi dau seama si trebuie să încep cu întrebări. Acesta-i un moment mare. Nu-i un simplu dialog. E o discutie în fata lui Dumnezeu. Mă împrietenesc cu el ca să-l fac să spună tot. Că sunt păcate ascunse, grele de tot. Sigur că-si pune. Si atuncea zice: De-aia am venit eu la dumneavoastră…
Dragul meu, este o satisfactie. E o oboseală, căci nu e vorba de unu-doi, e vorba de mii de insi.
Cuvântul “euharistie” înseamnă multumire. Cum se ajunge la această stare de multumire?
În discutia noastră s-a vorbit, cred, de multumirea aceasta, pentru că spun: această sfântă fiintă omenească are putinta de a discerne marele adevăr, marile lucruri, si simte că este în slujba lui Dumnezeu. Mai ales duhovnicul. Cum le spun si eu: “Măi, vom fi la Judecată împreună. Să nu ascunzi ceva, să nu faci ceva”. Nu se teme de Dumnezeu, se teme de tine că i-ai spus acuma să nu facă cutare lucru, că vei fi de fată la Judecată. Sigur că are o mare influentă asupra lor si o mare putere de a pricepe dacă este sincer sau nu.
Si mă bucur că e ultima întrebare. Eu îmi cer scuze, că sunt surprins de toate întrebările astea, dar v-am spus ce mi-a spus inima, si, bineînteles, m-am luptat să-mi si argumentez punctul de vedere.
Multumim, Prea Cuvioase Părinte.
Părintele Arsenie Papacioc
/nistea.com/

Părintele Cleopa despre farmece, vrăjitorie, astrologie şi magie

                                 

Parintele-cleopa-despre-sfintii-romani.


Părinte Cleopa, ce este vrăjitoria şi de câte feluri este?

Prin cuvântul vrăjitorie înţelegem invocarea puterii demonice în ajutorul oamenilor, în locul lui Dumnezeu, cu scopul împlinirii anumitor dorinţi omeneşti. Vrăjitoria s-a practicat, atât la poporul evreu în timpul Legii Vechiului Testament, cât şi la creştinii din Legea Darului, până în vremea noastră. În Legea Veche a cerut ajutorul diavolului, apelând la vrăjitoare, regele Saul, pentru care a fost aspru pedepsit de Dumnezeu. Vrăjitori au fost atât Valaam, cât şi cei trei magi care practicau astrologia.

După învăţătura Sfântului Nicodim Aghioritul, vrăjitoria se împarte în mai multe părţi şi anume: Vrăjitoria propriu-zisă prin care se înţelege chemarea diavolilor pentru a descoperi oamenilor comori ascunse, lucruri pierdute şi altele de acest fel. Ghicirea, al doilea fel de vrăjitorie, prin care unii oameni spun cele viitoare prin semnele din palmă, numită chiromanţie şi prin alte obiecte (bobi, cărţi de joc, cafea etc).

Descântarea, spiritismul, adică chemarea ajutorului diavolilor în camere obscure sau la morminte, pentru a pedepsi pe cei ce sunt în viaţă. Descântătorii pretind că cheamă sufletele mortilor din iad, precum ghicitorii din timpul Proorocului Samuil (I Regi 21,3), pentru a afla cele viitoare sau pentru a se răzbuna pe cineva. În zilele noastre se practică descântecul în rândul credincioşilor, precum stingerea cărbunilor, rostirea anumitor cuvinte amestecate cu rugăciuni, pentru cei bolnavi, care pretind că sunt “vrăjiţi” etc.

Ghitia, adică ghicirea sau vrăjitoria prin lucruri sfinte, precum ghicirea prin Psaltire, numită astăzi deschiderea pravilei; ghicirea cu obiectele bisericii, cum ar fi resturi de veşminte clericale, cheia bisericii, cenuşa din cădelniţă, scrierea unor nume pe toacă, pe clopote, pe ziduri de biserică, sau introducerea lor in candele etc. Fermecătoria, adică vrăjirea unor tineri spre a se căsători unii cu altii sau a se despărţi, prin invocarea ajutorului diavolesc, numită popular “ursită”.

Ghicirea prin măruntaiele animalelor, numită “iconoscopia”. În acest fel de vrăjitorie intră şi visurile, zodiile, ceasurile bune şi rele, ghicirea prin membrele trupului, numită si prevestire (ţiuitul urechilor, zbaterea ochiului, mâncărimea palmelor). Baierele prin care se înţelege purtarea la mână sau la piept a unor semne satanice, aţe, chei, obiecte (amulete) sau bucăţi de stofă vopsite spre păzirea de boli, de primejdii şi de pagube, după ce mai întâi s-a invocat asupra lor puterea diavolului. Chemătorii de demoni (clindonii) sunt cei ce ghicesc cele viitoare prin chemarea diavolilor. Între aceştia se numără cei ce fac focuri înaintea caselor şi sar prin foc, ghicitorii din pântece precum şi cei ce ghicesc în măruntaiele animalelor sau iau mana vitelor, vrăjitorie ce se practică şi în zilele noastre.

Astrologia este o vrăjitorie practicată din cele mai vechi timpuri până astăzi. Prin astrologie se înţelege ghicirea celor viitoare prin mişcările stelelor, planetelor, vânturilor, norilor şi ale celorlalte fenomene ale universului. Astrologii pretind că fiecare om are o stea proprie.

lată câteva din cele mai obişnuite feluri de vrăjitorii, unele aproape uitate, altele practicate şi în zilele noastre, pe care le combatem şi de care trebuie să fugim, fiind iscodiri diavoleşti care amăgesc şi înşeală pe mulţi creştini spre a lor pierzare.

Poate, într-adevăr, să ajute diavolul pe oameni prin vrăji, mai mult decât ne ajută puterea şi harul lui Dumnezeu?

Să se ştie că diavolii nu au nici o putere de a vindeca pe cineva, de a descoperi pagube sau pe răufăcători. Ei nu pot niciodată să facă minuni adevărate, ci numai cu năluciri mincinoase înşeală pe cei necredincioşi şi slabi în credinţă. Acest adevăr ni-l arată dumnezeiescul părinte loan Gură de Aur, zicând:

,,Nu vezi cum diavolii n-au putut să vindece nici chiar pe vrăjitorii şi fermecătorii care le slujeau lor, de beşicile şi de bubele date de Moise în Egipt, şi pe tine oare au să te vindece? (lesire 9, 11). Şi dacă dracii nu se milostivesc de sufletul tău, cum se vor întrista pentru durerea trupului tău?

Dacă dracii se silesc să te izgonească pe tine din împărăţia lui Dumnezeu, cum te vor izbăvi pe tine de boli? Acestea sunt râsuri şi basme. Deci nu te amăgi, creştine, că niciodată lupul nu se poate face oaie, nici diavolul nu se face cândva doctor. Că mai lesne poate face focul să îngheţe şi zăpada să încălzească, decât diavolul să te vindece pe tine cu adevărat” (Împărţire de grâu, pag. 324).

Deci, noi când ne îmbolnăvim sau avem necazuri, sau suntem nedreptăţiţi, sau avem pagube, sau feciori de căsătorit, sau alte greutăţi în familie, să nu mai alergăm la ajutorul diavolului şi al slugilor lui, care sunt vrăjitorii şi ghicitorii, ci la biserică să alergăm şi la preoţi, la rugăciune şi la post şi îndată ne va ajuta Bunul nostru Tată, Care ne-a zidit căci are milă de noi.

Care sunt urmările păcatului vrăjitoriei?

Cei ce fac vrăji şi aleargă la vrăjitori, fac un mare păcat împotriva Duhului Sfânt, căci lasă pe Dumnezeu şi cer ajutorul diavolilor. Se leapădă de slujitorii lui Hristos, adică de sfinţii preoţi şi se duc la slujitorii satanei. Adică, lasă apa cea vie, preotul şi harul mântuirii din Biserică şi, pentru interesele lor pătimaşe şi omeneşti cer ajutorul vrăjmaşilor lui Hristos, adică al vrăjitorilor şi vrăjitoarelor. Se leapădă de adevăr şi primesc în loc minciuna, căci toate cuvintele vrăjitorilor sunt minciună şi amăgire diavolească. Un păcat aşa de mare împotriva Duhului Sfânt nu se iartă celor vinovaţi nici în veacul de acum, nici în cel ce va să vină, după cum spune Hristos, de nu se vor pocăi toată viaţa. Pentru un astfel de păcat vin asupra celor vinovaţi, care aleargă la vrăji, tot felul de răutăţi şi primejdii. Mai întâi, mustrarea conştiinţei că au lăsat pe Dumnezeu şi au cerut ajutor vrăjmaşului lui Dumnezeu.

Apoi, este oprirea pe mai mulţi ani de la Sfânta Împărtăşanie, de la 7 până la 15, şi chiar 20 de ani. Apoi, cei ce cred şi aleargă la vrăji, alungă din inima lor darul lui Dumnezeu şi aduc în casa şi în inima lor duhul diavolului. Apoi, cei ce fac vrăji şi cred în ajutorul lor, se leapădă de Hristos şi se unesc cu diavolul. Apoi, cei ce fac vrăji şi aleargă la acestea nu se cade a se mai numi creştini ci apostaţi. Apoi, cei vinovaţi de acest greu păcat sunt pedepsiţi de Dumnezeu cu boli grele şi fără leac, cu suferinţă în familia lor, cu pagube şi neînţelegere, cu sărăcie şi moarte cumplită. Şi dacă nu se spovedesc la preot şi nu-şi plâng păcatul acesta cu lacrimi toată viaţa, nu se pot mântui.

Vrăjitorii şi cei ce cred şi aleargă la ajutorul diavolului, dacă nu se părăsesc de aceasta şi nu se pocăiesc, “se leapădă cu totul din Biserică”, adică se despart de Hristos şi se dau de bunăvoie în mâinile vrajmaşului, iar dacă mor în acest păcat, nici nu se îngroapă cu preot; ci, asemenea celor păgâni şi lepădaţi de credinţă, spre veşnica lor osândă în muncile iadului. lată urmările grozave ale vrăjitoriei.

Ce canon rânduiesc Sfinţii Părinţi vrăjitorilor şi celor ce aleargă la vrăji?

Cel mai aspru pedepseşte pe vrăjitori Sfântul Vasile cel Mare. lată ce spune el în canonul 72: “Cel ce se dă vrăjitorilor, sau unora ca acestora, se va canonisi cu canonul ucigaşilor”. (Sfântul Vasile 72; Sfântul Grigore de Nyssa, 3; Laodiceea, 36). El pune pe vrăjitori în rândul ucigaşilor de oameni şi a celor lepădaţi de Dumnezeu, adică îi opreşte de cele sfinte de la 10 la 20 de ani. În canonul 65, acelaşi Sfânt Vasile cel Mare, zice: “femeia ce va fermeca pe străini şi pe ai săi (se opreşte de cele sfînte) ani 9 şi metanii 500 pe zi.”

lar canonul 61 al Sinodului Ecumenic al VI-lea opreşte de Sfânta Împărtăşanie pe cei ce merg la ghicitori, la cărţi de joc şi altele asemenea, spre a afla cele viitoare, timp de şase ani de zile. lar “dacă vor stărui în acestea şi nu se vor feri de aceste meşteşuguri pierzătoare şi păgâneşti, hotărâm să se lepede cu totul de la Biserică, precum şi Sfîntele Canoane învaţă…” Sfântul loan Postitorul scurtează canonul vrăjitorilor şi al celor ce aleargă la vrăji, numai la 3 ani oprire de cele sfinte, dacă se mărturisesc de păcat, dacă îl părăsesc definitiv, dacă ţin post zilnic până la orele 3 după masă şi fac câte 250 de metanii pe zi.

Dar şi Sfânta Scriptură arată cât de greu pedepseşte Dumnezeu pe cei ce alergau la vrăjitori, că auzi ce zice: Pe fermecători nu-i lăsaţi să trăiască (lesire 22, 18). Şi iarăşi zice: Şi bărbatul sau femeia, oricare dintre ei se vor face descântători sau vrăjitori, cu moarte să se omoare; pe amândoi cu pietre să-i ucideţi că vinovaţi sunt (Levitic 29, 27) Şi iarăşi: Sufletul care se va duce la descântători sau la vrăjitori ca să curvească în urma lor, Eu voi întoarce faţa Mea împotriva sufletului aceluia şi-l voi pierde din poporul lui (Levitic 20, 6).

Vedem că pe împăratul Manase l-a pedepsit Dumnezeu cu robie amară şi grea în Babilon, că “trecea pe fiii lui prin foc şi făcea descântece şi felurite vrăji şi a făcut grăitori din pântece şi vrăjitori şi a înmulţit a face rău înaintea Domnului, ca să-l înlăture pe el de la împărăţie” (II Paralipomena 33, 6) Pe împăratul Saul l-a pedepsit Dumnezeu cu pierderea împărăţiei şi cu moarte de ocară, pentru că a lăsat pe Dumnezeu şi a chemat femeie grăitoare din pântece, urmând ghiciturile ei (I Regi 28, 7) lar pe împăratul Ohozia s-a mâniat Dumnezeu foarte tare, că a trimis să întrebe pe vrăjitoarea din Ecron.

Spuneţi-ne mai pe larg despre păcatul ghicirii cu cărţi sfinte, sau cum se numeşte “deschiderea pravilei”, care se obişnuieşte astăzi la credincioşi.

Vrăjirea cu lucruri şi cu cărţi sfinte este al patrulea fel de vrăjitorie şi se cheamă “ghitia”. Aceşti vrăjitori amestecă vrăjile lor cu rugăciuni, cu psalmi şi cu alte cuvinte sfinte, adresate către Maica Domnului şi către sfinţi, ca să poată înşela mai uşor pe cei slabi în credinţă. Acest fel de vrăji îl obişnuiesc mai ales femeile cele rele, bătrânele şi ţigăncile, pentru a amăgi pe cei slabi la minte.

lată ce zice despre acestea Sfântul loan Gură de Aur: “Tu zici că bătrâna aceea este creştină şi omul acela este ghicitor creştin şi când descântă sau deschid cartea, nu zic, nici nu scriu alt nume, decât numele lui Hristos, al Născătoarei de Dumnezeu şi al sfinţilor; deci ce rău fac ei? La aceasta îţi răspund că pentru aceasta se cuvine mai cu seamă să urăşti pe femeia cea rea şi pe acel rău fermecător şi ghicitor (din cărţi) fiindcă folosesc spre ocară şi necinste numele lui Dumnezeu.

Creştini fiind, lucrează ca păgânii. Pentru că şi diavolii, cu toate că numesc numele lui Dumnezeu, însă tot diavoli sunt. Unii, voind a se îndrepta, zic că este creştină femeia care a descântat şi nimic alta nu zice, fără numai numele lui Dumnezeu. Eu pentru aceea mai vârtos o urăsc şi mă întorc de la ea, că întrebuintează numele lui Dumnezeu spre ocară. Numindu-se pe dânsa creştină, se arată pe sine că lucrează cele ale păgânilor” (Hristoitia, op. cit p. 305-320).

Cei ce ghicesc prin deschiderea Psaltirii şi a altor cărţi sfinte, se opresc de împărtăşanie până la 7 ani, pentru că Psaltirea este o carte sfântă cu multe proorocii în ea, insuflată de Duhul Sfânt şi este pentru rugăciune, iar nu pentru ghicit şi câştigat bani spre osândă. Acelaşi păcat fac şi unii preoţi care “deschid cartea” cum se spune în popor, şi cad sub grea osândă, atât ei, cât şi cei care cer să le deschidă Sfânta Evanghelie.

Pentru ce au căzut creştinii în vrăjitorie?

Pentu că a slăbit în ei credinţa şi frica de Dumnezeu; pentru că nu se roagă îndeajuns crestinii de astăzi, ca să-şi împlinească cererile lor prin rugăciune, iar nu prin ghicire; pentru că nu citesc Sfânta Scriptură să vadă ce osândă ajung pe cei vrăjitori şi pentru că nu merg regulat la biserică, nu se spovedesc în cele patru posturi şi nu cer la nevoie sfatul şi rugăciunile preotului. Mai aleargă unii creştini la ghicit pentru că au uitat făgăduinţele pe care le-au dat lui Hristos la Sfantul Botez, când au spus: Mă lepăd de satana, şi de toate lucrurile lui, şi de toată slujirea lui… De asemenea, mai aleargă creştinii la ajutorul diavolului când nu li se împlineşte cererea lor la Bisericâ sau pentru că uită de moarte şi de ziua judecăţii lui Hristos.

De aceea, Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să alergăm numai la Dumnezeu, numai la Biserică şi la preoţi, iar nu la diavoli şi la slugile lor. lar Sfântul loan Gură de Aur ne sfătuieşte, zicând: “Vă rog, fiţi curaţi de această înşelăciune… şi când voieşti a călca pragul casei tale, să zici mai întâi acest cuvânt: Mă lepăd de tine, satană, şi de cinstirea ta, şi de slujirea ta şi mă împreun cu tine, Hristoase! Fără cugetarea aceasta niciodată să nu ieşi din casă. Aceasta să-ţi fie toiag, aceasta armă, aceasta cetate de apărare, şi împreună cu aceste cuvinte fă şi semnul crucii pe fruntea ta. Că aşa, de te vei înarma pretutindeni, nu numai om, ci chiar diavolul de te va întâlni, nu va putea să te vatăme pe tine” (Hristoitia, p. 316-317).

Cum pot creştinii să se izbăvească de vrăjitorii şi de tot felul de farmece izvodite de diavolul?

Cel ce crede cu tărie în Dumnezeu, cel ce se roagă neîncetat lui Dumnezeu şi aleargă regulat la Sfânta Biserică, nu va cere niciodată ajutorul diavolului şi al vrăjitorilor, care sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu.

Deci, cei ce au credinţă tare în Dumnezeu, să-I ceară neîncetat ajutorul. lar cei slabi în credinţă, care au cerut vreodată ajutorul vrăjitorilor, dacă vor să se mântuiască, mai întâi să se spovedească de acest păcat şi să ceară canon. Apoi, să nu mai apeleze la ajutorul satanei în orice nevoie ar fi, ci numai la Dumnezeu să alerge. Apoi să se roage cât mai mult cu rugăciuni şi lacrimi din inimă (Deuteronom 4, 29; Psalm 118, 58; leremia 29, 13) şi aşa, cu răbdare şi cu credinţă, se vor izbăvi de vrăji şi vor primi darul Duhului Sfânt.

Ce sunt visurile şi vedeniile, care este deosebirea între ele şi de câte feluri sunt?

Vă răspund cu cuvintele Sfântului loan Scărarul, care zice: “Visul este mişcarea minţii în vremea nemişcării trupului. lar nălucirea (vedenia falsă) este amăgirea ochilor, când doarme cugetarea. Nălucirea este ieşirea minţii când trupul veghează. Nălucirea este o vedere a ceva fără ipostas (nereal) “ (Filocalia vol. IX, Cuvântul 3, p. 75) lată dar ce sunt visele şi vedeniile. Ele sunt de două feluri: vise şi vedenii bune şi rele. lar deosebirea dintre ele este aceasta: Visele şi vedeniile bune sunt de la Dumnezeu, prin care se descoperă voia Lui cea mare, numai la cei ce sunt cu totul desăvârşiţi şi sfinţi şi care fac poruncile Lui, precum a fost dreptul losif, căruia i s-a arătat Arhanghelul Gavriil în vis, poruncindu-i să fugă cu Pruncul lisus si cu Fecioara Maria în Egipt. Visele bune vin de la îngeri şi ne amintesc de moarte şi de osândă, iar după ce ne deşteptăm, ne îndeamnă la rugăciune şi la pocăinţă. Dimpotrivă, visele şi nălucirile rele sunt de la diavoli, prefăcuţi în îngeri de lumină sau în sfinţi, care ne amăgesc în somn că suntem buni şi vrednici de rai; iar după ce ne deşteptăm “ne scufundăm în mândrie şi în bucurie” (Filocalia vol. IX, Cuvântul 3, p. 76).

Este păcat să creadă creştinii în vise şi vedenii?

Spune Sfântul loan Scărarul că “cel ce crede în vise, este asemenea celui ce aleargă după umbra sa şi încearcă s-o prindă”. Tot el spune, că “diavolii slavei deşarte sunt în visuri prooroci. Ei închipuiesc, ca nişte vicleni, cele viitoare şi ni le vestesc mai dinainte. lar dacă se împlinesc vedeniile, ne minunăm şi ne mândrim cu gândul, ca şi cum am avea darul înaintevederii (proorociei). Cei ce ascultă pe diavolul, aceştia s-au făcut adeseori prooroci mincinoşi”. Şi mai departe zice: “Diavolii nu ştiu nimic de cele viitoare, dintr-o cunoştinţă de mai înainte, căci şi doctorii pot să ne spună moartea de mai înainte”. Apoi încheie, zicând: “Când începem să credem în visele diavolilor, ei îşi bat joc de noi, chiar când suntem treji. Cel ce crede visurilor şi nălucirilor din somn este cu totul necercat. lar cel ce nu crede nici unora este fîlosof” (Filocalia, vol. IX, Cuvântul 3, p. 76).

Deci, este păcat să credem în visuri şi în vedenii, că prin acestea ne amăgesc foarte uşor diavolii şi ne aruncă în păcatul cel cumplit al mândriei şi al slavei deşarte, când omul se încrede în sine mai mult decât în cuvântul lui Dumnezeu. Cu acest meştesug ispititor, diavolul a amăgit pe mulţi creştini şi călugări, aruncându-i apoi în prăpastia pierzării. lar dacă cineva are totuşi îndoială de visul sau vedenia sa, să se spovedească la duhovnic şi să-i ceară sfatul lui, că prin duhovnic grăieşte Dumnezeu.

Din câte pricini se înşeală oamenii de vedenii şi de visuri deşarte?

Din şapte pricini se înşeală creştinii de vedenii şi visuri, ca şi cum ar fi de la Dumnezeu, şi anume: din mândrie, din slavă deşartă, care este prima fiică a mândriei; din cauza minţii slabe şi neiscusite a creştinilor, din cauza râvnei nesocotite a unor creştini, care se roagă şi postesc mult ca să aibă vedenii, de care spune Sfantul Isaac Sirul: “Cu mare boală boleşte cel ce are râvna cea rea” (Filocalia, vol. X, Cuvântul 58). A cincea pricină a amăgirii prin vedenii si visuri este neascultarea de duhovnici şi îndărătnicia unor credincioşi, mai ales a celor mândri, din care cauză usor sunt vânaţi de diavolul; a şasea pricină vine din cauza vieţii de sine ascunse a unora şi din nemărturisirea curată a gândurilor la duhovnic. lar ultima pricină prin care se înşală creştinii cu visuri şi vedenii mincinoase este necunoştinţa de sine şi lipsa de citire a Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi.

Despre acestea spune şi înţeleptul Sirah, zicând: “Visurile cele rele sunt deşertăciune, ca vrăjile şi descântecele, şi pe mulţi visurile i-au înşelat şi au căzut toţi cei ce au nădăjduit într-însele” (Isus Sirah 34, 1-7) Cel ce crede lesne în visuri şi în vedenii, fără multă cercetare şi sfat, să se canonisească, la fel cu cei ce merg la vrăji şi descântece, adică până la 7 ani să se oprească de la Sfânta Împărtăşanie.

Fragment din “Ne vorbeşte Părintele Cleopa” vol.4

MAICA DOMNULUI: Cele sapte trepte ale Rugaciunii – Arhim. Cleopa Ilie

MAICA DOMNULUI: Cele sapte trepte ale Rugaciunii – Arhim. Cleopa Ilie DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Botosaneanul Ortodox: Cocalarul şi vinul sfinţit

Botosaneanul Ortodox: Cocalarul şi vinul sfinţit:     Cititi si luati aminte!!!      Materialul este semnat iar profesorul exista!!  Mădălin a fost pe...urmeaza lincul...

RUGĂCIUNEA Pentru neam a părintelui Gheorghe Calciu

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte venim la tine, Doamne, cu pocăinţă şi durere în inimi, să ne rugăm pentru poporul românesc.

Ascultă cererea noastră, intră Doamne, ca un împărat ceresc în ţara noastră şi în neamul nostru şi-l scapă Iisuse, de uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Că prigoneşte vrăjmaşul sufletul neamului românesc şi viaţa lui o calcă în picioare. Făcutu-l-a să locuiască în întuneric ca morţii cei din veacuri, şi sufletul lui este mâhnit de moarte.
Că l-au trădat cei puşi de Tine să-l conducă şi au uitat că Tu ai spus ca cel ce vrea să fie întâiul, să slujească tuturor. Şi ei au ştiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tău, l-au asuprit şi l-au jefuit, l-au vândut altor neamuri şi au călcat poruncile Tale, iar pământul acesta, pe care l-ai dat neamului românesc pe veci, l-au înstrăinat.
Dar poporul acesta Te slăveşte, Doamne,

nu numai cu buzele ci şi cu inima.

Adu-Ţi aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii şi monahiile care zilnic se roagă pentru el şi pentru rugăciunea noastră de astăzi, chiar dacă

suntem nevrednici de mila Ta.

Pentru că toţi ne-am abătut, toţi am făcut nelegiuire, şi ierarhii, şi preoţii şi credincioşii. Nu mai este nici unul care să facă dreptate, nu mai este nici unul !

Ci încetează Doamne, bătaia Ta împotriva poporului românesc.

Adu-Ţi aminte, Iisuse, de fraţii noştri care sunt în afara ţării, în exil sau vânduţi odată cu teritoriile cedate, şi-i miluieşte pe ei. Reunifică poporul Tău. Repune-l în cinstea pe care a avut-o la Tine mai înainte, iartă-i păcatele săvârşite, apostaziile, răutăţile, îndemnurile la desfrânare, la neiertare şi la răzvrătire împotriva Ta.

Rugători aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfântă, Pururea Fecioara Maria, Puterile Cereşti, pe Sfinţii Tăi Apostoli, pe mucenicii neamului nostru şi pe toţi mucenicii, sfinţii şi cuvioşii care au slujit Ţie cu credinţă curată.

Adu-Ţi aminte, Stăpâne, de toţi cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserică şi Neam; adu-Ţi aminte de sângele lor care s-a vărsat şi pune-l pe acesta în balanţa iertării noastre.

Redă poporului nostru pământul care l-a păzit cu grijă şi credinţă prin veacuri, redă-i bisericile şi mânăstirile vândute, redă-i pacea văzduhului şi îmbelşugarea roadelor pământului, stăpânirea de sine, demnitatea lui creştină şi naţională de altădată, conducători buni şi cinstiţi, neasupritori, nemincinoşi şi nelacomi, redă-i arhierei vrednici de Tine, Iisuse Mare Arhiereu, preoţi dăruiţi Bisericii şi Neamului, credincioşi misiunii lor, adevăraţi secerători, aşa cum Îi vrei Tu, Milostive.

Auzi-ne Doamne întru îndurarea Ta !

Nu intra Stăpâne la judecată cu robii tăi, ci întoarce-Ţi iar privirea spre noi şi ne ridică din păcat cu dreapta Ta cea mântuitoare. Şi trecând prin patimile toate, curăţaţi prin suferinţă, să ajungem şi la Sfânta Ta înviere Iisuse slăvindu-Te pe Tine împreună cu Tatăl şi Duhul Sfânt, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin !