A murit marele duhovnic Adrian Făgeţeanu

Părintele Adrian Făgeţeanu s-a stins din viaţă marţi seara, 27 septembrie 2011, la orele 19:30, în Bucureşti, pe patul spitalului unde fusese internat cu ceva timp în urmă, informează basilica.ro.

După un accident cerebral pe care l-a traversat în luna noiembrie a anului trecut cu complicaţii neurologice severe, Părintelui Adrian i s-au agravat în ultimul timp şi problemele pulmonare, la fiecare 3-4 luni el necesitând un tratament cu un antibiotic nou.
Trupul neînsufleţit al părintelui a fost depus astăzi în decursul amiezii, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în paraclisul Mănăstirii Antim, unde credincioşii îi pot aduce un ultim omagiu. El va rămâne la Mănăstirea Antim până mâine după-amiază, în jurul orei prânzului, când va fi transportat înapoi la Mănăstirea Lainici, unde va avea loc şi slujba de înmormântare, după cum informează stareţul Mănăstirii Antim, protos. Vicenţiu Oboroceanu, citat de "Ziarul Lumina".

S-a născut la data de 16 noiembrie 1912 în localitatea Deleni, foarte aproape de Cernăuţi, tatăl său fiind preot. Dragostea pentru învăţătură a dobândit-o din familie, paşii fiindu-i călăuziţi spre cele mai de seamă şcoli ale Basarabiei străbune: Liceul "Aron Pumnul“ şi Facultatea de Drept din Cernăuţi (1931-1937) fiind doar începutul. După finalizarea stagiului de avocatură, a funcţionat o vreme ca avocat la Fălticeni şi Bacău. Trăitor profund al adevărurilor de credinţă şi ancorat temeinic în viaţa Bisericii, tânărul comisar a lăsat deoparte cele ale lumii şi s-a înrolat definitiv în armata lui Hristos, închinoviindu-se ca frate la Mănăstirea Putna, în 1943.
În acelaşi an a început şi cursurile Facultăţii de Teologie din Suceava pe care le-a finalizat în 1947. Cercetător neobosit, părintele Adrian a ajuns în Bucureşti pentru a se înscrie la cursurile Facultăţii de Filosofie (1947). Făcea cunoştinţă cu o cu totul altă dimensiune duhovnicească, implicându-se în Mişcarea "Rugul Aprins“ alături de părintele Sandu Tudor, mitropolitul Tit Simedra, monahul cărturar Benedict Ghiuşi sau profesorul Alexandru Mironescu. În consecinţă, a fost răsplătit cu şase ani de temniţă grea pe care i-a ispăşit la Aiud, între 1950-1956.
După eliberare a bătut la porţile mai multor mănăstiri, însă nu a fost primit nicăieri. Bolnav de o tuberculoză avansată, părintele Adrian s-a îndreptat către Lavra Lainiciului unde a găsit ajutor şi alinare, sub mantia preacuviosului părinte Calinic Cărăvan. Aici părintele s-a ocupat de şcolirea fraţilor din mănăstire, mulţi dintre ei fiind neştiutori de carte. A doua oară a fost ridicat la 8 noiembrie 1958 şi condamnat la "două zeci de ani de muncă zilnică, zece ani de degradare civilă şi confiscarea totală a averii personale“.

A fost eliberat în anul 1964 reluându-şi activitatea misionară, trecând prin mai multe parohii, pe la Mănăstirea Viforâta şi mai apoi stabilindu-se la Mănăstirea Antim. Din anul 2000, părintele Făgeţeanu s-a reîntors din nou la Sfânta Mănăstire Lainici, căutând de data aceasta liniştea isihiei pe Muntele Gropu, la Schitul Locurele.

Citiţi mai mult: A murit marele duhovnic Adrian Făgeţeanu - Religie > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/a-murit-marele-duhovnic-adrian-fageteanu-947615.html#ixzz1ZVTwRzDu
EVZ.ro

Vămile văzduhului în vieţile Sfinţilor

Vietile Sfintilor contin numeroase relatari – unele dintre ele foarte vii – despre cum trece sufletul prin vami dupa moarte. Cea mai detaliata relatare trebuie gasita in viata Sfantului Vasile cel Nou (26 martie), care descrie trecerea prin vami a Sfintei Teodora, asa cum este relatata de ea insasi intr-o viziune catre un ucenic al Sfantului, pe nume Grigore. In aceasta relatare sunt mentionate douazeci si patru de vami specifice, cu felurile de pacate cercetate in fiecare in parte.

Dupa moartea Sfintei Teodora, atunci cand arapii scrasneau cu dintii asupra ei, vrand sa o rapeasca din mainile Sfintilor Ingeri si sa o arunce in fundul iadului, s-a aratat fara de veste Vuviosul Vasile. El tinea in mainile sale un fel de sicrias cu daruri duhovnicesti in chip de bani de aur, pe care l-a dat ingerilor luminati, spunand:”Poftiti, domnii mei! Acest suflet mi-a slujit mie cu buna credinta, odihnindu-mi batranetile mele. Cand veti trece prin vamile vazduhului si vor incepe duhurile cele viclene a stramtora acest suflet, sa-l rascumparati cu acestea de datoriile lui.” Astfel Sfanta Teodora a trecut cu bine de toate vamile vazduhului.

In continuare redam relatarea Sfintei Teodora:

Vama I: a vorbirii in desert

Mergand noi de pe pamant la inaltimea cerului, ne-au intampinat la inceput duhurile vazduhului de la intaia vama, la care se intreaba pacatele si cuvintele omenesti cele desarte, nebune si fara de randuiala, si indata am stat acolo. Apoi ne-a scos multe carti, in care erau scrise toate cuvintele vorbite din tineretile mele. De am vorbit vreodata ceva fara treaba si fara socoteala, iar mai ales de am grait cuvinte de rusine sau am facut desertaciuni si ras in tineretile mele, precum este obiceiul tinerilor. Am vazut acolo scrise toate cuvintele mele cele nebunesti, vorbele necurate, cantecele lumesti, strigarile fara de randuiala, rasurile si hohotele si ma mustrau cu aceasta, ca imi aratau vremile, locurile, persoanele, cand, unde si cu cine m-am indeletnicit la vorbe desarte si am maniat pe Dumnezeu prin cuvintele mele, nesocotind ca este pacat, nici nu m-am marturisit la parintele meu duhovnicesc, nici nu m-am pocait.

Vama a II-a: a minciunii

Aici se intreaba de tot cuvantul mincinos, iar mai ales de calcarea juramantului, de chemarile numelui Domnului in desert, de marturia mincinoasa, de neimplinirea fagaduintelor facute catre Dumnezeu, de marturisirea pacatelor ce se face neadevarata si de altele asemenea ca acelea mincinoase. Iar duhurile vamii aceleia erau iuti si salbatice, tare mustrau si intrebau. Cand ne-am oprit, indata au inceput a ispiti cu de-amanuntul si am fost vadita pentru doua lucruri mici, ca mi s-a intamplat a minti, nesocotind aceea ca pacat si ca de multe ori, de rusine, nu ma marturiseam cu adevarat inaintea parintelui meu duhovnicesc.

Vama a III-a: a osandirii, clevetirii si a judecarii aproapelui

Dupa ce ne-am oprit aici am vazut cat de greu pacat este a osandi pe aproapele si cat de mare rau este a cleveti pe cineva, a osandi, a defaima, a huli, a batjocori si a rade de pacatul strain, iar pe ale tale a nu le vedea. Pentru ca pe unii ca acestia cumplitii intrebatori ii cercetau ca pe niste antihristi, care au rapit mai inainte cinstea lui Hristos, si s-au facut judecatori si pierzatori celor de aproape ai lor, fiind singuri vrednici de mii de osandiri.

Vama a IV-a: a lacomiei si betiei

Am trecut la alta vama, care se numeste lacomia pantecelui. Si indata au alergat asupra noastra acele duhuri necurate, bcurandu-se ca de o dobanda aflata de ei. Si am vazut chipurile duhurilor foarte necurate, care inchipuiau prin sine pe iubitorii de desfatari si pe nesatiosii cu pantecele si pe uratii betivi, dintre care unii se aratau ca poarta vase si caldari cu mancaruri, iar altii, pahare si ulcioare cu bauturi; dar se vedea hrana si bautura aceea gunoi necurat si intinare. Deci se aratau diavolii a fi ca niste imbuibati si beti, ca cei ce canta din cimpoi si din toate instrumentele, dupa asemanarea carciumarilor si a benchetuitorilor, batandu-si joc de sufletele pacatosilor ceor dusi la vama lor. Aceia, ca si cainii inconjurandu-ne si oprindu-ne, indata mi-au adus inainte toate pacatele mele. Adica de am mancat in taina vreodata, sau am mancat peste masura si trebuinta, saus de dimineata ca dobitocul am mancat fara rugaciune si fara semnul Sfintei Cruci. Apoi, de cate ori am mancat in posturi mai inainte de obisnuita pravila bisericeasca sau mai inainte de masa, sau din neinfranare am gustat ceva, sau la masa peste masura m-am saturat.

Asemenea si betiile mele toate mi le aratau, punandu-mi inainte paharele si vasele din care m-am imbatat si numarul paharelor baute, zicandu-mi:”Atatea pahare ai baut in cutare vreme, la cutare banchet si nunta cu acei oameni. Iar in alta vreme si alt loc, cu atatea pahare te-ai imbatat pana la nesimtire si iarasi in alt loc si vreme atatea sticle ai umplut de vin si de alta bautura.”

Vama a V-a: a lenevirii

Aici se cerceteaza toate zilele si ceasurile cele petrecute in zadar si se opresc cei ce mananca osteneli straine, iar ei nu vor sa lucreze, precum si cei care sunt platiti si dupa datorie nu lucreaza. Se mai cerceteaza acolo si cei ce nu se ingrijesc de lauda lui Dumnezeu, se lenevesc in zile de praznic si duminicile sa mearga in biserica la Utrenie, la Dumnezeiasca Liturghie si la celelalte slujbe ale lui Dumnezeu. Trandavia si neingrijirea se cerceteaza acolo si fiecare mirean ori duhovnic cu de-amanuntul se intreaba de lenevire si de nepurtarea de grija pentru sufletul sau. De aceea multi de acolo se duc in prapastia iadului.

Vama a VI-a: a furtului

Aici vamesii-draci incearca cu de-amanuntul sufletele despre feluritele pacate ale furturilor, rapirilor si inselatoriilor, pe ascuns sau pe fata. La vama aceasta se face foarte mare cercetare sufletelor ce trec pe aici, de au furat: oameni, fecioare, femei, copii, dobitoace, pasari, bani, lucruri, haine, alimente...de au inselat pe altii cu ceva, de si-au insusit avere straina cu juraminte false, mincinoase si cu viclenii sau de au gasit ceva si n-au dat inapoi, ori au imprumutat bani, haine etc si nu le-au dat inapoi celui ce le-a facut bine cu ele, sau cu diferite viclenii si ponegriri au despuiat de pace si cinste pe aproapele, indurerandu-l pana la sacrificiu si in sfarsit, orice furtisag se cerceteaza aici cu multa asprime si amanuntime.

Vama a VII-a: a iubirii de argint

Vama a VIII-a: a cametei

Aici se cerceteaza toti cei care isi dau argintul sau banii lor cu camata, agonisindu-si dobanda necurata, precum si lacomii si cei care tin in casele lor lucruri straine, ca pe ale lor. In fata acelei infricosate privelisti mi-au aparut in minte cuvintele Dumnezeiestilor Scripturi:”De vei imprumuta bani fratelui tau sarac, din poporul Meu, sa nu-l stramtorezi si sa nu-i iei camata...sa nu dai cu camata fratelui tau; nici argint, nici paine, nici nimic din cate se obisnuiesc de camatari a le da cu dobanda”[Iesirea, 22,25-27; Lev.25, 35-37]

Vama a IX-a: a nedreptatii

Aici se cerceteaza nedreptatile si pacatele strigatoare la cer: asuprirea saracilor, vaduvelor si orfanilor, oprirea platii slugilor si lucratorilor, defaimarea parintilor trupesti si duhovnicesti. Aici se cerceteaza cu de-amanuntul toti judecatorii cei nedrepti care judeca pe plata, mita si care partinesc celor vinovati, iar pe cei nevinovati ii osandesc. Aici se mai cerceteaza si oprirea de plata a lucratorilor pamantului si cei ce vand cu lipsa si fac cumpene si masuri nedrepte cu care negutatoresc, ca si orice lucru facut cu nedreptate se cerceteaza aici. Atunci mi-au aparut inaintea ochilor sufletesti hotararile Dumnezeiestilor Scripturi:”Cel ce face nedreptate isi uraste sufletul sau...Nedreptii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu...Cand judecati sa nu cautati in fata oamenilor, sa ascultati pe cel mic ca si pe cel mare, sa nu va temeti de nimeni, caci Dumnezeu este cel ce face dreptate...”[Ps.10,5, 1 Corinteni 6,9-10, 2 Timotei 2,19, Deut. 1,17]

Vama a X-a: a zavistiei (invidiei)

Aici se cerceteaza toti cei care s-au zavistuit unii pe altii, vrajmasiile, uraciunea, neiubirea de frati si de aproapele.

Vama a XI-a: a mandriei

Aici se cerceteaza mandria si a fiicele ei: iscodirea, trufia, slava desarta, lauda, iubirea de sine, obraznicia, inaltarea cu mintea, pregetarea in facerea binelui, marturisirea fatarnica, LEPADAREA DE DREAPTA CREDINTA cu trecerea la eresuri si superstitii, voia sloboda, obisnuinta in pacate, neascultarea de parintii trupesti si sufletesti in toate cele ce ei invata dupa Dumnezeu.

Vama a XII-a - a maniei si iutimii

Aici ma cercetau, punandu-mi inainte toate pacatele mele facute in mania si iutimea mea, cat am trait pe pamant. Ori de cate ori m-am maniat, iutit, tulburat si am tipat la cineva cu cuget rau si cu privirea salbatica, ori de am batut pe cineva, ori de m-am pornit asupra cuiva cu manie, tinand in minte rautatea.

Vama a XIII-a: a pomenirii de rau

Aici cu nemilostivire se intreaba cei ce tin in inimile lor rautate asupra aproapelui si cei ce rasplatesc rau pentru rau. De acolo cu multa manie duhurile cele rele arunca sufletele in tartar.

Vama a XIV-a: a uciderii

Aici vamesii cerceteaza cu de-amanuntul pe crestini de pacatel grele ale uciderilor si mai ales uciderea de prunci in pantece, apoi talharia, otravirea, uciderea fara voie, indemnarea la ucidere, la sinucidere si uciderea sufleteasca si toata rana, toata lovirea, oriunde, pe spate sau pe cap, ori palma peste obraz sau grumaz, sau lovirea din manie, cu arma, cu lemn sau cu piatra.

Vama a XV-a: a vrajitoriei

Aici se cerceteaza vrajile, fermecatoriile, soptirile si chemarile diavolilor, descantecele, ghicitorile.

Vama a XVI-a: a desfranarii

Aici se cerceteaza tot felul de desfranare, si nalucirea pacatului desfranarii cu mintea, si zabovirea gandului in acel pacat, si invoirea cu necuratele si patimasele atingeri.

Vama a XVII-a: a preadesfranarii (adulter)

Aici se cerceteaza pacatele celor ce petrec in casatorie, dar credinta insotirii unul cu altul nu o pazesc, nici nu-si feresc patul lor curat, asemenea si silirile la desfranare. Aici se cerceteaza si persoanele cele sfintite si daruite lui Dumnezeu, ce si-au fagaduit fecioria si curatia lui Hristos si n-au pazit-o de caderile in desfranare groaznica.

Vama a XVIII-a: a sodomiei si gomoriei

Aici se cerceteaza pacatele desfranarii cele peste fire, barbatesti si femeiesti, si impreunarea cu diavolii si cu animalele necuvantatoare, amestecarile de sange si alte pacate mai necurate facute in taina, pe care rusine este a le si pomeni.

Vama a XIX-a: a ereziei

Aici se cerceteaza falsele rationamente asupra adevaratei credinte ortodoxe, lepadarea de credinta ortodoxa, hulirea, blasfemia...Aici se intreaba gandurile nedrepte si socotelile strambe fata de credinta crestineasca, neimplinirea fagaduintelor si indatoririlor crestinesti, indoirea in credinta, hulele asupra sfinteniei si altele asemenea acestora.

Vama a XX-a: a zgarceniei

Aici ne-au intampinat duhurile cele rele ale acestei, care este a nemilostivirii, cruzimii si impietririi inimii.

Vama a XXI-a: a idolatrizarii si a credintelor demonice

Aici se cerceteaza slujirea la idoli si feluritele credinte desarte, superstitii satanice si dracesti, credinte babesti, jocuri.

Vama a XXII-a: a sulimenirilor

Aici se cerceteaza cele ce se sulimenesc, facandu-si fata alba si rumena, ca sa se arate frumoase, si sa-i atraga pe tineri spre pofta curviilor, si a acelora care se impodobesc cu feluri de podoabe si cu flori, si cu miresme se ung, si dracii acestei vami erau marsavi si foarte grozavi si urati, aratandu-se ca si cum ar fi femei sulimenite, si cu feluri de podoabe pe capetele lor, si altii cu multime de flori impodobiti si iesea o putoare de la dansii, si altii se aratau cu cutii, cu dresuri, cu paharute pline de scarnavii.

Si daca m-au vazut ca sunt femeie au alergat asupra noastra urland si zbierand ca niste fiare salbatice, repezindu-se sa ma rapeasca din mainile Sfintilor Ingeri, si facnd chipuri curvesti si mascariciuni, si cercetandu-ma foarte cu de-amananuntul, una cate una, de m-am sulimenit, si m-am dus la Biserica sulimenita si in ce zi m-am sulimenit, si de cate ori, sau de m-am spalat cu gand sa ma fac mai alba, sa plac celor ce ma vor vedea, sau de m-am uns cu miresme si unsori mirositoare, pentru pofta curviei, nelasandu-ma cum m-a facut Dumnezeu.

Vama a XXIII-a: a fumatului

Aici sunt opriti aceia care fumeaza tutun sau trag tabac.

Vama a XXIV-a: a simoniei

Aici se cerceteaza arhiereii care iau plata pe cele sfinte, vanzand darul Duhului Sfant pe bani.

Extras din cartea "Vamile vazduhului si marturii despre existenta lor",
Protos. Nicodim Mandita

Câteva din evenimentele ce vor urma în viitor profeţite de Părintele Paisie Aghioritul

Odată, au venit în Sfântul Munte trei oameni de vază din străinătate, care auziseră că există aici un mare ascet cu numele Paisie şi că s-ar putea folosi dacă l-ar vizita. Fireşte că pe aceştia îi însoţeam şi eu. Unul dintre ei l-a întrebat pe Stareţ care este părerea lui despre Comunitatea Europeană. Atunci el le-a răspuns: ”A, mă întrebaţi despre Europa? Mă întrebaţi despre Comunitatea Europeană? Sângele este încă foarte cald…”. La auzul acestor cuvinte toţi am rămas uimiţi, căci nu înţelegeam ce voia să spună. După câtva timp, când am mers din nou la Stareţ, l-am întrebat:

- Gheronda, ce înseamnă “sângele este înca prea cald”?

- Este foarte simplu. Este oare cu putinţă să existe colaborare între englezi, francezi, germani, austrieci şi italieni atunci când încă mai există oameni care şi-au pierdut părinţii, rudele lor în al doilea război mondial? Este cu putinţă ca aceşti oameni să se unească şi să spună celuilalt “camarade” şi să creadă aceasta? Este cu putinţă să nu iasă la iveala naţionalismul, fie al francezilor, fie al germanilor, fie al englezilor? Aşa că vom avea aceleaşi probleme pe care le-am avut în al doilea război mondial. Este cu putinţă să nu vedem limpede lucrurile care se petrec şi să credem că, de dragul economiei, aceste state vor uita scopurile pe care le-au avut în urmă cu patruzeci-cinzeci de ani? Putem crede, oare, că se vor schimba deodată şi se vor linişti? Înca este foarte cald sângele celui de-al doilea război mondial.”

Altă dată, m-am aflat la Coliba Panaguda tot cu nişte personalităţi, de data aceasta greceşti. Stareţul ne-a spus: ‘Turcia se va dezmembra. Aceasta dezmembrare, nouă, grecilor, ne va fi de folos. Atunci ţinuturile noastre vor fi eliberate. La fel şi Constantinopolul, va fi eliberat şi va redeveni oraş grecesc. Biserica Sfânta Sofia se va deschide şi se va sluji din nou în ea”.

Vasilidis Stavros, fost comandant al sectiei de politiei din Sfântul.Munte, teolog

În martie 1994 l-am întâlnit pe Stareţul Paisie la Mânăstirea Surotti. M-am emoţionat atunci când m-a prins de mână şi când, în ciuda stării lui critice, mi-a spus următoarele:

- Tu nu trebuie să te mahneşti şi să te temi de Turcia, căci ea se va destrăma. O vor destrăma chiar aliaţii ei. În Bosnia se va forma un stat musulman (în acea vreme nu exista acest stat). Dar acest fapt se va întoarce împotriva lor, a musulmanilor, deoarece în acest fel se va crea mai târziu şi statul Kurd în inima ei (a Turciei).

Şi, fiindcă Stareţul m-a văzut că am căzut pe gânduri, mi-a spus:

- Aşa cum ştii, eu nu citesc ziare. Aceste lucruri le aflu din altă parte…

Iconomo Alexandru, general de aviaţie în rezervă, Atena

Pe 10 ianuarie 1992, am mers la coliba Stareţului Paisie şi am avut o discuţie cu el.

- Gheronda, cum vedeţi dezmembrarea Iugoslaviei? L-am întrebat.
- Să nu vă fie frică! Pentru Grecia nu va fi nici o primejdie.
- Ce se întâmplă cu “arcul musulman”?
- Nici de aici nu va ieşi nici o primejdie.

Stareţul mi-a explicat în continuare că diavolul urmăreşte distrugerea omului, însă Dumnezeu nu îngăduie aceasta. Dar ce face EL? Îngăduie diavolului să facă rău până la un punct, dar numai atunci când din acest rău va ieşi un bine. Apoi a spus că ceea ce va păţi Irakul, va păţi şi Turcia de la o putere aliată şi mai ales de la americani. Îşi va pierde chiar şi prietenii cei mai buni, pe germani. De asemenea, a spus că în Italia va apărea un nou Mussolini, în Germania un nou Hitler, iar Comunitatea Europeană se va dizolva. Comunitatea Europeană, a spus Stareţul, nu are nici o legătura cu America. Statele Unite seamănă cu un război de ţesut care asimileaza toate peticele, în timp ce în Comuniunea Europeană există interese contrare şi împletite.

Karafeizis Vasile, comandant de brigadă în rezervă, Didimotiho-Evros
În vara anului 1992 l-am întâlnit pe Stareţul Paisie :
- Gheronda ce influenţă va avea Comunitatea Europeană asupra Greciei ?

- Ascultă! În America au mers oameni din diferite locuri. Fiecare a adus cu el peticul său şi astfel s-a făcut acolo un covor din petice. În Comunitatea Europeană însă, ţările care intră sunt covoare gata ţesute. Iar aceste covoare, oricât ai încerca să le uneşti, niciodată nu se vor putea potrivi. Aşadar, nu te teme de urmările nefaste venite din partea Comunităţii Europene.Ţările Europei niciodată nu se vor putea uni deplin încât să ne poată vătăma.

Papatzimos Atanasie, Stavros –Tesalonic

În iulie 1992, ca aghiotant al Diviziei 113 (Aeroportul militar din Tesalonic), am organizat un pelerinaj în Sfântul Munte cu şaptezeci de ofiţeri şi, printre altele, am vizitat şi coliba Stareţului Paisie. Acolo am început să discutăm diferite probleme naţionale. La un moment dat l-am întrebat pe Stareţ:

- Gheronda, cum vedeţi problema Macedoniei?- Oricare soluţie se va da, pe termen lung va fi în folosul grecilor. De câinele care latră în spatele autobuzului să nu vă temeţi, căci nu muşcă.

- Gheronda, vom lua înapoi Constantinopolul?
- Englezii şi americanii ne vor ceda Constantinopolul, nu pentru că ne iubesc, ci pentru că aceasta va fi în interesul lor.- Când vom lua Cetatea, o vom păstra şase luni?
- Nu, fiul meu, ci pentru totdeauna.- Vom trăi oare aceste evenimente?
- Desigur că le veţi trăi!

Zurnazoglu Nicolae, ofiţer în rezervă

Ce sfânt ne veghează atunci când muncim?

                         SFINŢII ŞI OCRoTIRILE LOR :

                                                     Alexandru Briciu

• http://www.ziarullumina.ro/articole;1737;1;63077;0;Ce-sfant-ne-vegh...

Din cele mai vechi timpuri, oamenii şi-au pus nădejdea în mijlocirea sfinţilor înaintea lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel amintea creştinilor din Efes: "Nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu" (Efeseni 2, 19). Pentru îndeletnicirile din timpul vieţii, pentru minunile lor sau pentru felul cum au pătimit, unii sfinţi au fost asociaţi cu anumite activităţi şi au devenit ocrotitori spirituali ai acestora..

În perioada persecuţiilor, creştinii păstrau vie memoria celor care îndurau chinuri pentru credinţa lor, fiindu-le alături în timpul pătimirilor şi îngrijindu-se de rămăşiţele lor pământeşti după trecerea la cele veşnice. Iată cum este descris cultul martirilor în "Constituţiile Sfinţilor Apostoli prin Clement" (V, I, 2), document din Antiohia anilor 380: "Cel condamnat pentru numele Domnului Dumnezeu este un martor sfânt, un frate al Domnului, un fiu al Celui Preaînalt, un receptacol al Duhului Sfânt, prin Care fiecare din cei credincioşi a primit luminarea slavei Evangheliei ş2 Co. 4, 4ţ întrucât s-a învrednicit de cununa nestricăcioasă ş1 Co. 9, 25ţ, de mărturia dată pătimirilor Lui şi de comuniunea cu Sângele Lui şi s-a conformat morţii lui Hristos şFlp. 3, 10ţ spre înfiere". Mucenicii "au fost declaraţi fericiţi de Dumnezeu şi cinstiţi de către bărbaţi cuvioşi ca unii curaţi de orice greşeală, neschimbabili în faţa păcatului, neclintiţi în cele bune, neînduplecaţi în elogii; despre ei spunea David: "Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui" şPs. 115, 6ţ. Şi Solomon: "Pomenirea dreptului e cu laude" şPr. 10, 7ţ. Iar profetul zicea: "Bărbaţii drepţi vor fi ridicaţi" şIs. 57, 1ţ" (C. Ap. V, VIII, 2).

Creştinii recuperau trupurile martirilor din locurile unde erau executaţi, iar mormintele acestora deveneau loc de pelerinaj. După încheierea persecuţiilor, creştinii au ieşit din catacombe şi au putut ridica pe locurile mormintelor mucenicilor lăcaşuri de închinare. Literatura aghiografică reproduce atât pătimirea sfinţilor, cât şi evlavia cu care creştinii îi venerau.

Prin punerea numelor de sfinţi cu prilejul săvârşirii Sfintei Taine a Botezului, creştinul primeşte drept ocrotitor pe cel al cărui nume îl poartă. Bisericile, de asemenea, îi au pe sfinţi drept hramuri şi ocrotitori, în altar aflându-se părticele din moaştele mucenicilor în sfânta masă. În perioada de început a creştinismului liber, bisericile închinate unor sfinţi care aveau un cult dezvoltat în zonă au făcut ca întregi cetăţi să fie puse sub ocrotirea unui sfânt. În Evul Mediu, breslele de meşteşugari şi-au ales drept ocrotitor câte un sfânt a cărui viaţă rezona cu meseria aleasă de ei. Biserici, cetăţi, târguri şi ţări întregi au ales, cu timpul, ocrotirea unor sfinţi. Ajutorul primit de la Dumnezeu în urma rugăciunilor închinate unor sfinţi în momente de grea încercare a făcut ca oamenii să vadă în acel sfânt un grabnic ajutător în faţa unei anumite plăgi.

Ocrotitorul statisticienilor

La 1 septembrie, în prima zi a noului an bisericesc, îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, cel care a fixat cronologia erei creştine. Începând din anul 2008, Cuviosul Dionisie este ocrotitorul Institutului Naţional de Statistică din România. Un comunicat postat de instituţia amintită la scurt timp după această decizie arată că "în luna septembrie 2008, în urma primirii la Reşedinţa patriarhală din Bucureşti de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a preşedintelui Institutului Naţional de Statistică, prof. univ. dr. Vergil Voineagu, s-a convenit ca Sfântul Dionisie Exiguul să fie ales ca sfânt protector al institutului, recunoaştere a legăturilor statornicite prin vreme între Biserica Ortodoxă Română şi statistica oficială românească. Alegerea nu a fost întâmplătoare, pentru că, aşa cum statistica are ca menire măsurarea, an de an, şi cuantificarea cantitativă cu ajutorul numerelor a progreselor economice şi sociale ale societăţii, Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul şi-a consacrat o parte din ştiinţa şi străduinţa sa modificării sistemului de măsurare a trecerii timpului".

Ocrotitorul pompierilor

Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului, pomenit la 15 septembrie, este ocrotitorul spiritual al pompierilor din România. Ales mitropolit al Timişoarei, a păstorit între anii 1650 şi 1653, după care s-a retras la Mănăstirea Partoş, unde a trăit până la trecerea la Domnul. Tradiţia spune că Sfântul Iosif, pe când era mitropolit, a salvat oraşul Timişoara de la incendiu: invocând ajutorul divin în faţa bisericii, o ploaie torenţială pornită din senin a stins focul, salvând cetatea de la pieire: "Ca să arăţi marea ta milostivire pentru turma ta şi râvna pentru slobozirea ei din toate nevoile ce-o împresurau, atunci când pârjolul focului s-a întins să cotropească toată cetatea Timişoarei, nu ai fugit ca un fricos, ci ai stat ca un viteaz, biruind puterea focului, prin rugăciunea ta mai fierbinte decât vâlvătaia lui, scăpând neatinsă biserica slujirii tale şi oprind, prin ploaia năpraznică pe care cerul a trimis-o ţie în ajutor, întinderea focului" (Acatistul sfântului). Sfântul Sinod a binecuvântat cererea instituţiei pompierilor militari de a primi drept ocrotitor spiritual pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, "pentru a aduce spor duhovnicesc şi revărsarea darurilor binefăcătoare şi ocrotitoare ale Bunului Dumnezeu peste pompierii români şi lucrarea acestora în folosul binelui obştesc şi românesc".

Patronul spiritual al arhitecţilor

Sfântul Apostol Toma, pomenit la 6 octombrie, este socotit ocrotitorul arhitecţilor. Acest patronaj stă în legătură cu o tradiţie legată de viaţa sfântului din India, unde sorţii au rânduit ca el să propovăduiască. Regele Gondofor al Indiei i-a cerut Sfântului Toma să-i construiască un palat imperial, asigurându-i toate resursele materiale. Cu banii împăratului, Toma a făcut milostenie creştinilor din India, arătând regelui că i-a construit palat măreţ în ceruri. În chip minunat, fratelui regelui i-a fost descoperit palatul ridicat prin milostenia lui Toma în ceruri şi astfel Gondofor a crezut şi s-a botezat.

Ocrotitorul diplomaţilor şi al mesagerilor

Sfântul Arhanghel Gavriil (8 noiembrie) este prezentat de Sfânta Scriptură drept mesager al lui Dumnezeu în faţa oamenilor: "Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Şi am fost trimis să grăiesc către tine şi să-ţi binevestesc acestea" (Luca 1, 19). Pentru aceasta, diferite organizaţii din lume îl socotesc drept ocrotitor al diplomaţiei sau al activităţilor ce presupun mesagerie sau comunicare.

Ocrotitorul vameşilor şi al contabililor

"Şi plecând Iisus de acolo, a văzut un om care şedea la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis acestuia: Vino după Mine. Şi sculându-se, a mers după El", spune Evanghelia după Matei 9, 9. Înainte de chemarea la apostolat, Matei era vameş la Marea Galileei, activitate ce consta în încasarea taxei cuvenite stăpânirii romane de la negustorii care treceau lacul Ghenizaret. Vameşul Matei avea să devină Sfânt Apostol şi Evanghelist, pomenit de Biserică la 16 noiembrie şi socotit ocrotitor al vameşilor şi al contabililor.

Ocrotitorii pescarilor şi ai marinarilor

Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, ocrotitorul României, pomenit la 30 noiembrie, este socotit şi patron spiritual al pescarilor. Ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântul Andrei a fost cel dintâi chemat la apostolat şi L-a mărturisit în faţa fratelui său, Simon-Petru: "Am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos)" (Ioan 1, 41). Alegerea sa drept ocrotitor al pescarilor este legată de ocupaţia Sfântului Andrei din Betsaida Galileei, cea de pescar alături de fratele său, Petru.

Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, pomenit la 6 decembrie, este socotit ocrotitor al marinarilor. Vieţuitor în secolul al IV-lea, Acatistul îl numeşte "cale nerătăcită a celor ce înoată pe mare" şi "bun cârmuitor al corabiei celei duhovniceşti". Tradiţia spune că Sfântul Nicolae a izbăvit o corabie de la înec, în timpul unei furtuni pe Marea Adriatică.

Minerii au ocrotitoarea lor

Sfânta Muceniţă Varvara, pomenită la 4 decembrie, este ocrotitoarea minerilor. Conform sinaxarului, această sfântă a primit moarte martirică la începutul secolului al IV-lea, fiind ucisă pentru credinţa sa de însuşi tatăl ei. Fugind din calea părintelui său, a ajuns în faţa unui munte şi s-a rugat lui Dumnezeu să o salveze. În chip minunat, peretele din piatră s-a despărţit, primind pe muceniţa Varvara înăuntru, după care s-a închis. Tatăl ei a găsit-o ascunsă într-o peşteră şi a predat-o dregătorilor, care au martirizat-o. Pentru această minune a adăpostirii în stâncă, Sfânta Muceniţă Varvara este ocrotitoarea celor care coboară în adâncuri pentru a trudi călăuziţi de lămpaşul credinţei. În luna mai a acestui an, o delegaţie a Mitropoliei de Kaessariani din Grecia a adus în Arhiepiscopia Râmnicului racla cu moaştele muceniţei, sfintele relicve fiind depuse spre închinare în Biserica "Sfânta Muceniţă Varvara" din salina de la Ocnele Mari, Vâlcea.

Ocrotitorii învăţământului teologic

Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, pomeniţi la 30 ianuarie, sunt ocrotitorii învăţământului teologic. Cei trei mari dascăli ai lumii şi ierarhi sunt consideraţi patronii învăţământului teologic începând din anul 1936, când primul Congres de teologie de la Atena i-a ales drept ocrotitori.

Patronul spiritual al viilor, livezilor şi păsărilor

Sfântul Mucenic Trifon, pomenit la 1 februarie, este cinstit drept ocrotitor al viilor, livezilor şi al păsărilor. Ocrotirea Sfântului Trifon asupra păsărilor vine din fileră rusă, legată de o întâmplare a unui slujitor al lui Ivan cel Groaznic, cu numele Trifon Patrikeiev. Prin mijlocirea Sfântului Trifon, acesta a aflat în chip minunat şoimul pierdut de ţar, salvându-şi viaţa. În iconografie, sfântul este reprezentat purtând în mână o seceră, o crenguţă de viţă-de-vie sau un şoim pe braţ.

Ocrotitorul militarilor şi al lucrătorilor pământului

Mucenic zugrăvit de iconografia ortodoxă în uniformă militară, Sfântul Gheorghe, pomenit la 23 aprilie, este ocrotitorul Forţelor Terestre ale Armatei Române. În timpul vieţii pământeşti, Sfântul Gheorghe a slujit în armata romană a împăratului Diocleţian, la începutul secolului al IV-lea, dar a fost martirizat pentru credinţa sa creştină. "Purtător de biruinţă", cum îl numeşte Biserica, a fost ales ocrotitor al militarilor, ca un viteaz oştean nevoitor al Împăratului Iisus, după cum spune Acatistul sfântului. De asemenea, pentru că numele Sfântului Gheorghe tradus din greacă înseamnă "lucrător al pământului", este ocrotitor spiritual al celor care îşi câştigă existenţa din cultivarea roadelor pământului.

Ocrotitoarea arheologilor

Flavia Julia Helena Augusta este Sfânta Elena, pomenită la 21 mai alături de fiul său, Sfântul Constantin cel Mare, ca împăraţi "întocmai cu apostolii". La vârsta bătrâneţii, a întreprins o expediţie la Locurile Sfinte, pentru a descoperi Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos. La 14 septembrie 326, Sfânta Cruce era arătată solemn credincioşilor de către episcopul Macarie al Ierusalimului, prilej cu care s-a instituit praznicul Înălţării Sfintei Cruci. În timpul căutărilor de la începutul secolului al IV-lea, mijlocite de Sfânta Elena, s-au descoperit locurile Sfintelor Pătimiri, construindu-se din danii împărăteşti ansamblul arhitectonic de la Ierusalim. Pentru că a iniţiat cercetările de la Locurile Sfinte, arheologii au ales-o pe Sfânta Împărăteasă Elena drept ocrotitoare a breslei.

Ocrotitorii celor întemniţaţi

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, pomeniţi de Biserică împreună la 29 iunie, sunt ocrotitorii celor întemniţaţi şi ai sistemului penitenciar din România. Cei doi corifei ai apostolilor sunt exemple ale iertării prin pocăinţă, Petru lepădându-se de Mântuitorul Hristos, iar Pavel prigonind pe creştini. Pentru credinţa lor, ambii au fost închişi şi au primit aceasta ca pe o încercare de la Dumnezeu, pătimind moarte mucenicească. Patriarhia Română şi Ministerul Justiţiei au încheiat protocoale privind desfăşurarea asistenţei religioase în sistemul penitenciar românesc, în anul 1993 (art. 15) şi în anul 1997 (art. 10), conform cărora "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel vor fi consideraţi ocrotitori ai sistemului penitenciar din România". Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor prevede, în articolul 77 al Legii 293 din 28 iunie 2004, că "ziua de 29 iunie se proclamă ca zi a personalului din sistemul administraţiei penitenciare".

Patronul spiritual al Aviaţiei Române

Începând din anul 1994, Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul este ocrotitorul Aviaţiei Române. Astfel, la 20 iulie se sărbătoreşte Ziua Forţelor Aeriene. În iconografia ortodoxă, Sfântul Ilie este zugrăvit în car de foc zburând spre văzduh, după cuvântul Scripturii: "Deodată s-a ivit un car şi cai de foc şi, despărţindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer" (IV Regi 2, 11). De asemenea, în cadrul Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" din Otopeni funcţionează o capelă al cărei hram şi ocrotitor este Sfântul Prooroc Ilie.

"Doctorii fără de arginţi"

În calendarul ortodox, o serie de sfinţi sunt pomeniţi drept "doctori fără de arginţi". Dintre aceştia, Sfinţii Cosma şi Damian, Chir şi Ioan şi Sfântul Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon sunt socotiţi ocrotitori ai medicilor. Pentru că în viaţa pământească s-au remarcat prin darul tămăduirilor, instituţiile de îngrijire a bolnavilor i-au ales drept ocrotitori şi le-au închinat altarele capelelor.

Ziua Marinei Române

De mai bine de un secol, la praznicul Adormirii Maicii Domnului (15 august) se sărbătoreşte Ziua Marinei Române, Născătoarea de Dumnezeu fiind ocrotitoare a marinarilor. În august 1902, Cristea Georgescu, primarul oraşului Constanţa, trimitea o adresă reşedinţelor de judeţ din întreaga ţară, anunţând manifestările legate de această sărbătoare deja consacrată: "Cu ocazia serbării zilei de 15 august a.c. - Sfânta Maria -, patroana Marinei, vor avea loc în apele Constanţei şi pe uscat nişte serbări demne de văzut, precum regate, alergări, corabia argonauţilor şi altele". Manifestările de Ziua Marinei au luat amploare în perioada regalităţii, în care slujba de Te Deum nu lipsea, însă s-au desacralizat în vremea comunismului. Începând din anul 1990, s-a revenit la celebrarea Zilei Marinei Române la 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, iar în 2009 praznicul a fost declarat sărbătoare naţională şi zi liberă

                                    

Invierea sotiei soldatului - istorioara foarte folositoare de suflet

Cand a sosit mobilizarea pentru razboiul din 1916, un barbat a avut intr-o noapte un vis in care a venit la el un tanar (inger) care i-a spus: ,,T u ai sa mergi pe front si nu ai sa te mai intorci acasa. Spune-i sotiei tale sa nu se mai casatoreasca si sa-ti faca cele trebuincioase pentru sufletul tau si al ei.’’ Apoi tanarul a plecat, iar el desteptandu-se din somn, i-a spus sotiei sale ce vazuse. Si chiar asa s-a intamplat pentru ca a fost luat pe front iar nu dupa mult timp, s-a intors un soldat de acolo care i-a adus sotiei inelul si ceasul, spunandu-i ca chiar el l-a ingropat. Ea cand a auzit si a vazut si inelul lui, a lesinat deodata ca tinea foarte mult la el. A stat vreo doua zile tulburata caci de durere nu stia ce ar putea face. Dupa aceea s-a recules si a inceput sa faca milostenie, gandind ca sufletul lui sa fie la bine pentru ca ei erau oameni tineri si abia traisera impreuna vreo patru ani, avand impreuna doi copilasi. Si a inceput a vinde din lucrurile pe care le avea. A vandut masina de treierat, trasura cu cai si mai multe lucruri mari, de valoare pe care le avea pe langa asa, caci ei fusesera oameni instariti si gospodari. Iar cu banii cumpara cu carul zilnic aine si haine pe care le impartea la saraci. Ii ajuta pe bolnavi, cumpara icoane foarte multe si de valoare si le dadea de pomana mai ales acolo unde nu aveau, iar sarindarele si parastasele mergeau continuu. Viata ei s-a schimbat cu totul. Se imbraca numai in negru si petrecea numai in post si rugaciune, mergand des la biserica si umbland din sat in sat, ii invata pe oameni despre credinta in Dumnezeu. A umblat asa un an de zile, venind din cand in cand acasa unde statea cateva zile cu copii si cu socrul ei care era batran, iar in aceste zile petrecea mai mult in camera ei pe care si-o umpluse cu icoane, intre care avea si o icoana cu chipul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil carora se ruga cu lacrimi deseori ca sa-i arate unde se afla sotul ei si unde sunt milosteniile pe care le facea. Intr-o zi, a venit acasa dupa mai mult timp in care fusese plecata departe. Cum a ajuns acasa, s-a dus in camera ei si punanadu-se in genuchi in fata icoanei Sfintilor Arhangheli, zicea in gand: ,,Doamne, aici in lume cand este frig, ne ducem la caldura, cand este cald, ne ducem la umbra, bem, mancam si facem ce vrem ca suntem liberi, dar ce vom face cand se va desparti sufletul de trup ca nu mai este vointa noastra?’’ Si a inceput a plange si a se ruga. Si tanguindu-se ea, deodata ii apare Sfantul Arhanghel Mihail in mare lumina, cu sabie de foc in mana, zicandu-i: ,,Haide sa-ti arat ce doresti!’’ Si invartind sabia de foc din care sarea scantei pe la gura ei, s-a dezlipit sufletul de trup si a cazut moarta. Unul din copilasi care avea vreo patru ani cand a vazut-o pe moarta, s-a dus si a chemat pe bunicul lui: ,,Haide ca mama doarme si nu vrea sa se scoale.’’ Acesta vazand ca intradevar e oarta, a chemat vecinii. Femeile au scaldat-o, au imbracat-o cu haine de inmormantare si au pus-o in cosciug. S-a tras clopotele la trei biserici, unde a facut ea milostenie. Lumea a priveghiat trei zile si trei nopti si toti se mirau cum a murit asa de repede. A treia zi, cand preotii slujeau si neamurile ridicau coliva sa-i cante ,,vesnica pomenire’’, ea s-a ridicat si a sarit din cosciug in mijlocul casei, s-a asezat pe marginea patului, uitandu-se in toate partile. Cand au vazut asta, preotii si lumea au fugit cum au putut, ingramadindu-se la usa, iar de frica au cautat prin curte ciomege sau topoare si stateau uitandu-se speriati la cine se repede moarta ca sa-l omoare, toti crezand ca s-a prefacut in strigoi, cum zice lumea, si trebuie sa faca la cineva rau. Dar vazand ca nu se intampla nimic, s-au apropiat cativa barbati de fereastra, sa vada ce face. Cand s-au uitat pe fereastra, au vazut-o ca se lupta sa scoata sicriul afara, dar nu putea deoarece era foarte slabita si obosita ca de la drum lung. Atunci oamenii au intrebat-o: ,,Ce faci, Stanico’’, ca acesta ii era numele. Ea le-a raspuns cu glas stins: ,,Nu stiu ce-au facut aici. Cred ca a murit sotul meu ca vad un cosiug. Eu acum am venit de departe si sunt tare obosita. Dar oamenii i-au zis:
-Acela e sicriul tau, Stanico, si ai fost tu in el.
-Eu nu stiu ca am fost in el, dar daca ziceti voi, asa sa fie. Eu de trei zile umblu prin locuri necunoscute si nemaivazute de ochii omului pamantean si multe am sa va spun din cele ce am vazut, dar nu pot, dupa cum vedeti, ca sunt tare slabita si nu mai pot vorbi. Veniti maine la ora 9 dimineata si va voi spune ce-am vazut si mi s-o poruncit sa va spun. A doua zi dimineata a inceput lumea sa vine la casa ei, in urma zvonului adunanadu-se o multime de popor. Au venit preotii, jandarmii, primarul satului si din toate treptele conducerii de acolo si asteptau cu nerabdare si curiozitate sa auda ce are de spus Stanica din ce a vazut pe lumea cealalta. Pe la 9 dimineata, dupa cum spusese, a iesit din casa palida si slabita ca o moarta, imbracata in negru. S-a suit pe o masa ca sa o poata vedea
toata lumea, s-a facut liniste, si-a facut semnul Sfintei Cruci si a inceput a vorbi cu glas tare neputincios zicand:
-Oameni buni, venind din drumurile mele, dupa cum stiti, am intrat in camera mea de rugaciune si m-am rugat in genuchi Sfantului Arhanghel Mihail sa-mi arate unde este sotul meu si milosteniile la ce-au folosit. Si rugandu-ma, mi-a aparut Sfantul Mihail intrupat viu si luminat, iar pe el era o panza subtire si in mana tinea o sabie de foc pe care
invartind-o pe la gura mea, mi-a scos sufletul din trup si mi-a zis:
-Vino sa-ti arat ce mi-ai cerut! Si m-a luat Sfantul Mihail si am zburat prin sat, trecand in drum pe la primarie pana am iesit in camp, si am zburat in sus spre rasarit. Si tot mergand in sus, am dat de o casa mica pe care scria sus cu litere de pacura: Vama I. Iar eu am inceput a tremura de frica atunci cand am vazut ca m-au inconjurat o multime de harapi negri care atat de urati erau inacat de ar fi fost cu putinta sa mai mor odata, muream de frica. Erau unii cu cate o limba de trei coti care le atarnau de pamant ca la cainii turbati si-mi promiteau fel de fel de chinuri ingrozitoare si au inceput a trage de mine zicandu-mi:
-Femeie, unde mergi si unde-ti sunt actele tale? Iar eu tremurand am zis Sfantului Mihail:
-Sfinte Mihaile, de ce nu mi-ai spus, ca am trecut pe la primarie si sa fi scos si eu actele? Iar Sfantul Mihail a scos sabia si le-a zis:
-Aceasta femeie nu are nevoie de acte pentru ca va trece inapoi. Si asa am plecat zburand inainte si intalnind alte 23 de casute de acelea unde aveau scris la fiecare deasupra pana la vama a 24-a. Si la fel ma inconjurau diavolii si ma intrebau de faptele mele si noi tot mergem inainte. Si atatia ieseau din casutele acelea de credeam ca izvorasc si eu l-am intrebat pe Sfantul Mihail de unde au iesit atat de multi deoarece casa era mica. Iar Sfantul Mihail mi-a zis:
-Nu te mira, ca dedesupt este iadul si prin aceste casute care sunt ca niste rasuflatori, ies ei. Mergand mai departe cu Sfantul Mihail pe aceasta cale trista pe care era numai pacura si smoala, mi-a zis Sfantul Mihail sa calc pe urmele lui ca nu cumva sa cad in locurile acelea de unde alunec in iad. Am mers cu mare grija pana am scapat de acolo si am ajuns intr-un camp mare cat vezi cu ochii. Pe el erau niste uriasi imbracati cu par negru ca pacura si stateau cu fata in sus si cu mainile intinse, iar in loc de degete aveau gheare ca de vultur. Iar stomacul lor era in forma de ceaun mare si intr-insul erau tot felul de spurcaciuni: caini si pisici putrezi, viermi mari si multe necuratii din care mancau multi oameni si femei, avand toti cate o lingura si tipand, mancau acolo. Unii mancau intruna, altii mai rar, altii gustau din cand in cand si toti tipau de ti-era mai mare mila sa-i auzi. Aici ne-am oprit si mi-a zis Sfantul Mihail sa mananc si eu dandu-mi si o lingura. Iar eu am inceput a ma ruga de el zicandu-i:
-Sfinte Mihaile, iti dau toata averea mea ce mi-a mai ramas, numai sa nu mananc de aici si sa ma inac cu viermii acestia si sa mor. Dar el mi-a zis:
-Nu te teme, ca nu mori. Pentru ca aici nu mai este moarte. Te ineci si te dezneci si nu mai mori in veci.
-Da, asa este, dar ma spurc Sfinte Mihaile, am zis eu.
-Dar cand mancai in posturi, miercurea si vinerea, nu te spurcai, mi-a zis el? Si cu mare greutate m-a lasat de nu am mancat si mi-a zis:
-Ia aminte, si vezi tot ce-i aici ca tu vei merge inapoi in lume si sa spui ca cei ce nu tin posturile si zilele de post din saptamana, aici se vor munci (chinui). Apoi am plecat mai departe si m-a dus Sfantul Mihail ca sa-mi arate muncile iadului si mi-a aratat unde era
soacra-mea. O stiam femeie rea. Aici statea intr-o casa de fier pe un scaun, iar in fata ei era o masa plina cu tot felul de bucate. Ea plangea ca ii era foame iar niste muste mari cat vrabiile atat o intepau ca toata era insangerata. Cand m-a vazut m-a intrebat:
-Cum Stanica, si tu ai venit aici? Daca poti sa te intorci acasa, ajuta-ma ca nu mai pot de foame si mustele astea rau ma chinuie si sunt pline de necuratii si murdarie si de le spal mai rau se umple. Soacra-mea avea obiceiul urat ca de cate ori da milostenie, il certa pe
sarac si-i zicea vorbe necuviincioase. A plans si m-a rugat s-o scap din locul acela. Mergand mai departe, am dat peste niste inchisori de fier. In ele o multime de oameni cu trupurile goale, iar de sus curgea un foc de smoala si rasina clocotita si-i ardea grozav. Ei fugeau din colt in colt ca sa scape dar in zadar.Si atat se vaitau de tare, ca zbirau ca dobitoacele. Am plans de mila lor si am intrebat pe Sfantul Mihail:
-Acestia, de ce se chinuie asa?
-Acestia sunt crestinii botezati care au luat in ras pe cei care le propovaduiau credinta si care au injurat de lucruri sfinte si au ras de cei care se pocaiesc adica de cei care sunt pe calea credintei si a Bisericii. Asa se chinuiesc in veci si nu are cine sa-i miluiasca la voi
pe pamant cu sarindare. Mergand de acolo, am ajuns la un loc intunecat si trist, plin de fum si putoare. O multime de diavoli negri si urati stateau toti cu tigarile in gura, gata sa arunce sufletele care veneau in niste gropi ce erau pline de scuipat si viermi foarte mari unde erau o multime de suflete care se vaitau grozav. Si mi-a zis Sfantul Mihail:
-Acestia sunt cei care au fumat tutun si asa se vor chinui in veci.
Mergand mai departe, am ajuns intr-o vale plina de flacari si tipete. Din loc in loc apareau niste ziduri prin focul acela si pe ele erau spanzurate femei nenumarate carora le sfartecau sanii niste serpi infricosati de ma lua groaza numai de frica. Pe unele erau cate doi, iar pe altele erau mai multi. Si intreband pe Sfantul Mihail, mi-a zis:
-Acestea sunt cele ce au mancat carne de om, adica acelea care au facut avorturi. Cati copii au avortat, atatia serpi sunt pe ele si asa se vor munci in veci. Mergand mai departe, s-a facut un zid de stanca, dar era asa de inalt ca nu vedeam unde este sfarsitul. Sfantul Mihail ca pe o minge m-a pus pe palma si m-a aruncat pe zid, iar el a zburat. Acolo, ce sa-mi vada ochii, atata frumusete era ca nu se mai saturau ochii privind si urechile auzind. Dar eu eram goala si ma rusinam asa de mult ca nu mai stiam ce sa fac. Atunci Sfantul mi-a zis:
- Ti-ai dat tu vreo haina de pomana? Dar eu nu mi-aduceam aminte sa-mi fi dat ceva pentru mine, nu-mi purtam de grija cat am fost in viata ci numai de sotul meu aveam grija. Si mi-a aratat o multime de haine fiecare cu numele ei zicandu-mi:
-Du-te si cauta si tu o imbracaminte acolo! Si mergand, am gasit o rochie pe care o aruncasem la o saraca ca pe un lucru de nimic. Am luat rochia si m-am imbracat cu ea si mult imi parea bine de dansa. Erau acolo pomi de tot felul cu flori frumoase si pasarile cantau in alte voci, iarba era moale si ca de aur, mese intinse printre flori, canite cu apa, vin, lapte, farfurii frumoase care aveau numele scris pe ele ale celor ce le dadusera si cu lumanari aprinse. La unele mese, in dreptul vaselor erau oameni care mancau si se veseleau. Unele erau singure si fara oameni si mi-a zis Sfantul Mihail:
-Acestea sunt ale celor ce si-au dat in viata si au murit si s-au mantuit si se veselesc de ele, iar la cele singure nu au murit cei care le-au dat, ci sunt inca in viata si ele au venit aici inainte si-i asteapta. Si sa stii ca numai cei ce si-au dat de pomana sau pentru cine
au dat de pomana, se indulcesc cu ele, altul nu poate. M-a dus apoi pe o pajiste de o frumusete rara. Acolo erau o multime de soldati imbracati in alb care asteptau pe iarba si se veseleau si canta o muzica dulce de nu te mai puteai satura. Pana sa ajung acolo, vad o livada de pomi de tot felul cu niste roade de o frumusete tare placuta; cirese frumoase
mai mari ca la noi,iar pe o poarta scria numele socrului meu. Fiindu-mi sete, mult m-am bucurat ca voi manca si eu din pomii aceia. Dar cand sa ma duc, Sfantul ma opreste si-mi zice:
-Nu te apropia ca nu e al tau. Iar eu i-am zis:
-E a socrului meu.
-Da, dar stii cand il certai si-i ziceai sa inchida gradina, sa nu o mai lase asa deschisa. Socrul meu lasa pe oricine sa-si ia cate fructe vrea. Si nu m-a lasat Sfantul Mihail sa iau nici o fructa si mi-a zis sa dau si eu de pomana ca sa am cand ma voi intoarce aici pe veci. Apoi mi-a zis:
-Hai sa vezi pe sotul tau. Si m-a dus la soldatii aceia pe care ii vazusem de departe in multa veselie si apropiindu-ne noi, se scoala unul de pe iarba unde sedeau si cantau si vine spre noi, iar cand s-a apropiat, eu l-am cunoscut. Era sotul meu dorit. De bucurie, am alergat spre el sa-l imbratisez, dar el mi-a zis:
-Nu te apropia, si in acel moment s-a facut un zid mare intre noi ca un gard de sarma, asa ca nu am putut sa ma apropii. Bucuroasa eu i-am zis:
-Mult mi-a fost dor de tine si am facut asa cum m-ai rugat si nu m-am casatorit. Iar el mi-a zis:
-Stiu toate si le vad. Stiu milosteniile si viata ta pana acum si ma bucur ca m-ai ascultat. Iata, acesti soldati, camarazii mei care sunt in acest loc fericit dar sunt tristi ca sotiile lor s-au casatorit. Eu nu i-am zis ca copii s-au facut marisori, dar el a zis ca si cum mi-ar fi
stiut gandul:
-Stiu si chiar ii vad in acest moment cum se joaca. M-am uitat si eu, dar n-am vazut nimic. Apoi mi-a spus ca vede tot ce fcem noi pe pamant.
-Mult as vrea sa raman aici, sa nu-ti mai duc dorul pe pamant, dar el mi-a zis:
-Nu poti sa ramai acum; te duci inapoi in lume si sa faci asa cum ai inceput pana la sfarsit ca mai ai inca de trait pe pamant. Atunci au sunat trambitele si ne-am despartit. El s-a dus unde era mai inainte, iar pe mine m-a luat Sfantul Mihail si m-a dus la un munte de zahar si eu ma gandeam de unde sa fie atat de mult zahar. Dar Sfantul Mihail mi-a spus:
- Adevarat este cuvantul Domnului care zice:,, Orice va da omul, insutit va primi si viata vesnica va mosteni.’’ Tu ai dat una, si in cer s-a facut o suta. Si intradevar, eu aveam obiceiul de a da zahar la copii in loc de bomboane. Apoi Sfantul Mihail imi zice:
-Hai sa te duc la ai tai, sa mergi iarasi si sa faci asa cum ti-am spus. De acum incolo picioarele sa nu-ti mai stea, gura sa nu-ti mai taca. Sa te duci din sat in sat, din oras in oras, din casa in casa si sa ai grija de sufletul tau. Stai aici! Apoi Sfantul ma puse pe o polita care era tinuta in lanturi, zicandu-mi:
-Vezi ca eu te las in jos, iar tu cand vei vedea ca e la un metru de pamant, sa sari jos ca eu o trag la mine si ma duc sa ma inchin Dreptului Judecator. Asa ca eu stiu ca din aceasta polita am sarit, nu din cosciug. Aceasta s-a intamplat toamna iar in iarna aceea am stat acasa si le spuneam la toti cei ce veneau la mine cate am vazut pe lumea cealalta. Iar noptile le petrec in rugaciune si plangand merg la biserica si ma rog pentru cei din iad. Ea mai spunea ca il vedea pe Sfantul Mihail mereu la dreapta ei. Amin si slava lui Dumnezeu pentru toate!

Sfantul Ierarh Antim Ivireanul

Sfinti romani - Sfinti romani din sec XVII-XVIII

SFÂNTUL IERARH ANTIM IVIREANUL (circa 1650-1716) a. Viaţa Venerabilul mitropolit Antim Ivireanul era de loc din Iviria. Părinţii săi, Ioan şi Maria, i-au pus din botez numele de Andrei. Ajungând din tinereţe rob la turci, a stat mulţi ani în Constantinopol, învăţând limbile greacă, arabă şi turcă, precum şi meşteşugul sculpturii, al picturii şi al broderiei. Prin anul 1690 este adus în Ţara Românească de voievodul martir Constantin Brâncoveanu. Aici învaţă meşteşugul tiparului de la episcopul Mitrofan, iar după câţiva ani se călugăreşte şi este hirotonit preot. Între anii 1691-1694 conduce tipografia domnească de la Bucureşti şi tipăreşte trei cărţi. Între anii 1694-1696 întemeiază o nouă tipografie la Mănăstirea Snagov. Între anii 1696-1701 este egumen al acestei mănăstiri tipărind 14 cărţi, dintre care patru în limba română, iar celelalte în limbile greacă, slavonă şi arabă. Între anii 1701-1705 a condus din nou tipografia domnească din Bucureşti, tipărind 15 cărţi, îndeosebi cărţi de slujbă. Între anii 1705-1708 a fost episcop la Râmnicu-Vâlcea, întemeind aici prima tipografie. Timp de trei ani a tipărit la Râmnic 10 cărţi, dintre care 7 în româneşte. Între anii 1708-1716 a fost mitropolit al Ţării Româneşti, înteme- ind noi tipografii şi tipărind încă 19 cărţi, dintre care 12 cărţi în româneşte. În toamna anului 1716 a fost închis, la porunca turcilor, caterisit şi trimis în surghiun la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai. Pe cale a fost martirizat de ostaşi şi aruncat în râul Tungia, lângă Adrianopol. În prezent se crede că ar fi fost înecat în lacul Snagov.    b. Fapte şi cuvinte de folos 1. Acest fericit ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind de mic înstrăinat din pământul părinţilor săi şi după ce suferi grele ispite între păgâni, a fost călăuzit de Hristos în pământul românesc. Astfel, aici şi-a găsit a doua patrie, cu părinţi şi fraţi şi toată mângâierea Duhului Sfânt. 2. Luând jugul lui Hristos la Mănăstirea Snagov, ieromonahul Antim a ajuns călugăr iscusit şi tipograf neîntrecut în Ţara Românească. Timp de 15 ani, până a fost făcut episcop, a întemeiat două tipografii şi a tipărit zeci de cărţi bisericeşti în limbile română, greacă, arabă şi slavonă, dovedindu-se cel mai mare tipograf al ţării noastre în secolele XVII şi XVIII. Cărţile lui s-au răspândit în toate provinciile româneşti, ajungând până în Athos, în Grecia, la Constantinopol, Ierusalim şi Sinai, în Siria şi Iviria, căci era un devotat slujitor al lui Hristos şi apărător al Bisericii Ortodoxe. 3. Pentru sfinţenia vieţii sale, egumenul Antim Ivireanul a ajuns episcop al Râmnicului şi apoi mitropolit al Ţării Româneşti. Ca păstor de suflete şi părinte duhovnicesc al tuturor, marele ierarh a fost o făclie în sfeşnic pentru toţi, de la domn până la credincios. Era bărbat înţelept, insuflat de Duhul Sfânt, statornic în credinţă, tare în nădejde, iscusit în cuvânt, smerit la inimă şi plin de dumnezeiască dragoste. 4. Dorind mântuirea oamenilor şi săvârşirea slujbelor în limba română, mitropolitul Antim a înmulţit numărul tipografiilor, traducând şi tipărind în grai strămoşesc principalele cărţi de cult, începând cu Ceaslovul şi Liturghierul. Din cele 64 de cărţi tipărite de el şi de ucenicii lui, 24 s-au tipărit în limba română. Astfel, mitropolitul Antim rămâne ctitorul limbii liturgice în Biserica Ortodoxă Română. De la dânsul, serviciul divin a început a se face în toată ţara numai în limba română, spre mângâierea şi pe înţelesul tuturor. 5. Bunul păstor al Bisericii lui Hristos, după ce împodobi slujbele cu cărţi în limba poporului, adăugă şi alte înnoiri. Astfel, a zidit din nou biserici la sate şi oraşe, a fondat din temelie Mănăstirea „Tuturor Sfinţilor" din Bucureşti (1713-1715), astăzi numită „Antim", făcând şi alte danii şi înnoiri mănăstireşti. A ridicat mai mulţi ucenici tipografi şi a dat multe milostenii celor săraci şi iubitori de carte. Pentru învăţătura şi apărarea dreptei credinţe a scris şi tipărit numeroase predici, numite „Didahii", fiind iscusit teolog, ierarh şi propovăduitor al Sfintei Evanghelii. 6. Iată câteva din multele sale învăţături: Aceste două virtuţi întemeiază şi întăresc Biserica: credinţa în Dumnezeu şi buna ascultare de păstorii Bisericii. 7. Ce lucru este mai iubit robului, spunea bunul păstor, decât slobozirea lui? Şi ce este mai drag străinului, decât întoarcerea la patria sa? 8. Cuvine-se omului să se bucure de bunătatea cea mare a lui Dumnezeu şi să se teamă cu cutremur de mărirea Lui. Încă să ceară ajutorul şi mila Lui cea bogată. Că, fără de mila Lui, nu vom putea face nimic spre mântuirea sufletelor noastre. 9. Fără aceste trei bunătăţi - credinţa, nădejdea şi dragostea - nu este cu putinţă cu nici un mijloc să se mântuiască creştinul, căci acestea sunt temeliile creştinătăţii. 10. Zicea iarăşi fericitul mitropolit Antim: - Precum nu este cu putinţă a trăi cineva pe pământ fără de hrană trupească, fără îmbrăcăminte şi fără somn, aşa nu poate trăi nici fără aceste trei bunătăţi, care sunt credinţa, nădejdea şi dragostea. 11. Nădejdea este o îndrăzneală adevărată către Dumnezeu, dată în inima omului din dumnezeiasca strălucire, ca să nu se deznădăjduiască niciodată de darul lui Dumnezeu, ci să fie încredinţat că va lua, prin pocăinţă, iertarea păcatelor şi orice altă cerere trecătoare sau veşnică. 12. Apoi adaugă şi acestea: - Nădejdea este de două feluri: una bună şi alta rea. Bună este aceea când nădăjduieşte cineva la Dumnezeu să se mântuiască, sau alt bine ce voieşte să facă, cum zice David: cel ce nădăjduieşte spre Dumnezeu, mila îl va înconjura (Ps. 31, 11). Nădejdea este rea când nădăjduieşte cineva în om să-i facă vreun bine sau vreo îndemnare la lucrurile cele trecătoare ale lumii. Această nădejde este mincinoasă şi deşartă, cum zice iarăşi David: Nu vă nădăjduiţi spre boieri, spre fiii oamenilor, întru care nu este mântuire (Ps. 145, 3). 13. Dragostea este o unire a multora într-aceeaşi cale către Dumnezeu şi vârf al tuturor bunătăţilor. Aceasta este de trei feluri: una dumnezeiască, alta firească şi alta pătimaşă şi rea. 14. Altă dată, smerindu-se, mitropolitul Antim zicea: - Fiind orbiţi de deşertăciunile cele lumeşti, nu ne bucurăm de altceva fără numai de lucrurile întunericului veacului acestuia. Că suntem porniţi cu toţii spre răutăţi, ca o roată când scapă la vale şi nu se poate opri. Şi acestea toate nu se trag din alta, fără numai din necredinţa noastră. Că ni s-au împietrit inimile întru răutăţi asemenea lui faraon şi umblăm ca nişte cai sirepi (sălbatici), fără de zăbală şi fără de ruşine, până vom cădea în vreo prăpastie şi vom pieri. Deci vă zic, iubiţii mei, şi vă învăţ cu frica de Dumnezeu, ca un părinte sufletesc şi păstor ce vă sunt, să vă veniţi în fire şi să vă căiţi de lucrurile cele necuvioase, că Dumnezeu este milostiv şi, dacă va vedea întoarcerea noastră şi pocăinţa cea bună, ne va ierta. Că zice prin gura Proorocului Isaia: Întoarceţi-vă către Mine şi mă voi întoarce şi Eu către voi (Isaia 45, 22). 15. Apoi adăuga şi acestea: Precum nu pot fi oile fără de păstor, aşa nici poporul fără de arhiereu şi oricine se va îngriji de cele sufleteşti să alerge la mine ca la un părinte, că îl voi vindeca cu ajutorul lui Hristos. Că în seama mea v-a dat stăpânul Hristos să vă pasc sufleteşte, ca pe nişte oi cuvântătoare şi de gâtul meu spânzură sufletele voastre şi de la mine o să vă ceară pe toţi, până când vă voi fi păstor, iar nu de la alţii. 16. Precum cere împăratul dăjdii de la noi, aşa ne cere şi Dumnezeu credinţă şi fapte bune. Că zice Hristos în Evanghelie: Daţi cezarului cele ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu (Marcu 12, 17). 17. Să nu socotiţi că îi va fi milă lui Dumnezeu de noi, să ne ierte pentru că avem nevoi, dacă nu vom face după putinţă şi poruncile Lui, că ne va arunca de unde nu vom putea să mai ieşim. Ci să lăsăm năravurile cele rele şi obiceiurile cele necuvioase, că doar s-ar milostivi Dumnezeu asupra noastră să ne ierte şi să ne chivernisească cu mila Lui cea bogată. 18. La începutul Postului Mare, aşa învăţa pe fiii săi duhovniceşti: - De păcatele ce se fac cu pricepere (cu ştiinţă şi voinţă), fiecare să se ferească, că în ce zi îl va face, cu moarte va muri. Că mai rea moarte nu este alta, decât a fi cineva despărţit de Dumnezeu prin păcat, că zice Ioan: Cel ce face păcatul, de la diavolul este, că din început diavolul păcătuieşte (I Ioan 3,8). 19. În toate zilele ce sunt în grădina anului, fiecare să mănânce cele ce sunt rânduite spre hrana trupului, cu socoteală şi fără de vicleşug. Iar postul cel hotărât pentru folosul sufletesc, care cu priceperea noastră îl putem face bine sau rău, nimeni să nu-l strice, că în ce zi îl va strica, cu moarte va muri, căci calcă porunca lui Dumnezeu. Şi mai rea moarte decât a călca cineva porunca lui Dumnezeu, nu este alta. Că va fi izgonit de Dânsul din grădina Bisericii, ca şi Adam din rai. 20. Vrând noi a face această călătorie asupra vrăjmaşului sufletelor noastre, trebuie să luăm împreună cu noi cinci lucruri, să ne fie ca merinde la vreme de primejdie. Aceste lucruri sunt: spovedania, rugăciunea, postul, milostenia şi dragostea. 21. Să ne spălăm păcatele cu spovedania, mărturisindu-ne înaintea duhovnicilor noştri cu frică şi cu inimă înfrântă, pârându-ne pe noi înşine, ca înaintea lui Dumnezeu. Să nu dăm pricina pe alţii, sau să zicem că de nevoie sau din neputinţă am făcut păcatul, că nu ne vom folosi nimic, precum nu s-a folosit nici Adam. Că vrând Dumnezeu să-l aducă la pocăinţă, în loc de a-şi cunoaşte greşeala şi a-şi mărturisi păcatul, el făcea pe Dumnezeu vinovat că i-a dat femeie. 22. Să fie spovedania noastră cu nădejde bună, cum că ne va ierta Dumnezeu, iar nu cu deznădejde, precum a făcut Cain, zicând: Mai mare este vina mea decât a mi se ierta mie (Fac. 4, 13). Asemenea şi Iuda, măcar că s-a mărturisit înaintea arhiereilor că a vândut sânge nevinovat, dar nu i-a folosit la nimic acea spovedanie, că era cu deznădejde. 23. Spovedania să o facem cu gândul ca să nu mai greşim de aici înainte. Că faraon, deşi s-a mărturisit zicând greşit-am Domnului (Ieş. 10, 16), dar n-a folosit nimic, că nu gândea a se părăsi de răutăţi. Pentru aceea a şi pierit. Iar noi să avem nădejde bună, că de ne vom spovedi cu inimă curată şi cu gând să nu mai greşim, ne va ierta Dumnezeu şi vom auzi ca David: Domnul a mutat păcatul tău, nu vei muri (II Regi 12, 13). 24. Cu rugăciunea să cerem de la Dumnezeu mântuire sufletelor noastre, că ne-o va da, după cum singur Hristos zice: Cereţi şi se va da (Matei 7, 7). Că rugăciunea ce se face cu căldură, din inimă, pătrunde cerurile şi intră în urechile lui Dumnezeu. 25. Cu postul să ne uşurăm trupul, să ne limpezim mintea şi să ne bucurăm sufletul, ca să vină darul lui Dumnezeu asupra noastră. Iar postul trebuie să-l facem cu rugăciuni amestecat. Că, precum nu sunt dulci bucatele fără sare, aşa nici postul fără rugăciune. 26. Precum sunt păzitori sfinţii îngeri celor ce postesc şi îi feresc de toate primejdiile, aşa şi celor ce nu postesc sunt păzitori dracii şi îi îndeamnă la multe păcate. Să ne ostenim, deci, ca să nu avem părtăşie cu diavolul. Că nu s-a făcut nimeni ucenic bunătăţilor, din cei ce s-au îndestulat cu mâncări, după pofta lor. Nici din cei ce iubeau răsfăţările nu s-a făcut (nimeni) părtaş împărăţiei cerurilor. 27. Cu milostenia să îmblânzim pe Dumnezeu, dând cu dragoste din milă agonisitele noastre cele drepte lipsiţilor, săracilor, străinilor, bolnavilor şi celor ce sunt în închisori. Atunci vom fi şi noi miluiţi de Dumnezeu, după cum zice la cele zece fericiri. Iar de vom da milă din jafuri, mai multă osândă vom câştiga. 28. Cu dragoste să ne încredinţăm, că de vom iubi pe vecinii noştri, după porunca lui Dumnezeu, ca pe noi înşine şi le vom face bine, vom fi şi noi asemenea Lui şi ai Celui de sus, după cum zice David. Că dragostea este singur Dumnezeu şi cel ce rămâne în dragoste, în Dumnezeu rămâne şi Dumnezeu într-însul (I Ioan 4, 16). 29. Ce folos este ca trupul să fie deşert de bucate, iar sufletul a-l umplea de păcate? Ce folos este a fi galbeni şi ofiliţi de post, iar de pizmă şi ură să fim aprinşi? Ce folos este a nu bea vin şi a fi beţi de veninul mâniei? Ce folos este a nu mânca cineva carne şi cu hulele a rupe carnea fraţilor noştri? Ce folos este a ne opri de cele ce sunt uneori slobode şi a face cele ce nu sunt niciodată slobode? Că Dumnezeu pe aceia îi iubeşte şi îi cinsteşte, care se feresc de cele oprite. 30. Când intrăm în sfânta biserică, zicea marele ierarh, să ne curăţim întâi de păcatele noastre şi de cugetele cele viclene şi apoi cu conştiinţă întreagă să ne facem vase alese, ca să primim, prin darul Duhului Sfânt, cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre. 31. Altă dată, iarăşi spunea: - Patru sunt bunătăţile cele sufleteşti: vitejia (bărbăţia), înţelepciunea, dreptatea şi curăţenia. Patru sunt şi bunătăţile cele trupeşti: tăria, întregimea, frumuseţea şi sănătatea. Dintre aceste bunătăţi, ale sufletului şi ale trupului, se nasc alte patru bunătăţi de obşte: credinţa, nădejdea, dragostea şi smerenia. 32. Fără de credinţă nu este cu putinţă să ne mântuim. Locaşul ei este inima omului şi viaţa ei sunt faptele cele bune, după cum zice Apostolul Iacob: Că precum trupul omului este mort fără de suflet, aşa şi credinţa este moartă fără de fapte bune (Iacob 2, 26). 33. Smerenia este sfârşitul, legătura şi pecetea tuturor bunătăţilor, că de ar face cineva toate bunătăţile lumii şi smerenie nu ar avea, toate sunt pierdute, toate sunt stricate, toate sunt de nimic şi osteneala lor este în deşert, pentru că smerenia este maica tuturor bunătăţilor. 34. Precum maica pune multă nevoinţă, din firească dragoste ce are, de hrăneşte copiii săi ca să-i crească şi îi fereşte de toate, ca să nu li se întâmple vreo primejdie şi să-i piardă, aşa şi smerenia hrăneşte bunătăţile (faptele bune) ca să crească şi le fereşte de toate primejdiile ca să nu piară. Pentru că păcatul cel dintâi şi mai mare decât toate păcatele este mândria, pe care a izvodit-o şi a născut-o singur satana. 35. Păcatul se aseamănă pietrei care caută să meargă la maica ei în pământ, de unde şi este. Iar bunătatea se aseamănă focului care caută să meargă (totdeauna) sus, în văzduh, unde îi este matca, că Dumnezeu este foc mistuitor şi pară de foc subţire, precum l-a văzut Proorocul Ilie. 36. Precum un om are în casa lui aur, argint, unelte şi haine şi când iese din casă pune lacăt şi încuie, ca să nu meargă vreun hoţ să i le fure şi să se păgubească, aşa şi smerenia încuie ca un lacăt toate bunătăţile, ca să nu meargă hoţul cel de obşte, diavolul, să i le fure, şi se va păgubi de osteneala pe care a făcut-o. 37. Zicea iarăşi: Credinţa, rezemându-se pe dragoste, creşte, se măreşte şi face toate roadele bunătăţilor, că pământul credinţei este dragostea. 38. De ar fi ascultat Adam porunca lui Dumnezeu, n-ar fi venit întru atâta osândă neamul omenesc. Şi noi, acum, de am asculta pe Hristos, n-am fi întru atâtea scârbe şi nevoi. 39. Iar către cei ce nu iartă pe semenii lor, zicea mitropolitul Antim: - Tu, cel ce urăşti pe fratele tău atât cât nici în ochi nu vrei să-l vezi, ci îi porţi pizmă şi îl zavistuieşti pe la unii şi pe la alţii, ca să-i faci pagubă şi să-1 supui şi să-1 sărăceşti, tu, cu adevărat, nu eşti creştin, nici om pe pământ, ci eşti singur satana, care a pârât pe Dumnezeu la Adam. 40. Apoi iarăşi adăuga: Care preot este acela ce te spovedeşte şi te lasă pe tine, cel ce pârăşti pe fratele tău, să te cumineci? Acela cu adevărat nu este preot, ci este singur Iuda şi vânzător al lui Hristos şi nu i se va ierta nici popei, nici aceluia, măcar de ar face oricâte alte bunătăţi. Că zice Hristos: Milă voiesc, iar nu jertfă (Matei 12, 7). 41. Să alergăm la sfintele biserici, dacă nu în toate zilele, pentru multe neputinţe şi nevoi ale noastre, ce ne vin întotdeauna din valurile lumii, măcar Duminicile şi sărbătorile. Căci, pentru aceasta s-au rânduit aceste sfinte zile. Una, pentru ca să ne odihnim şi noi şi dobitoacele noastre de trudele şi de ostenelile ce le facem peste toată săptămâna. A doua, pentru ca să mulţumim şi să dăm slavă lui Dumnezeu pentru multele şi nespusele faceri de bine ce le- a arătat către noi şi le arată întotdeauna ca un milostiv. A treia, ca să auzim cântările şi slujbele ce se fac pentru folosul sufletului. 42. Precum nu poate trăi trupul omului fără de hrană simţitoare, aşa nici sufletul nu poate trăi fără de hrana cea duhovnicească, care este cuvântul lui Dumnezeu, după cum zice Hristos în Evanghelie: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4; Luca 4, 4). 43. Când ieşim de la biserică, să nu ieşim deşerţi; ci să facem cum face ariciul. Că, după ce merge la vie, întâi se satură el de struguri, apoi scutură viţa de cad boabele jos şi se rostogoleşte pe dânsele de se înfig în ghimpii lui şi duce şi puilor. Aşa să ducem şi noi, fiecare, pe la casele noastre, copiilor şi celor ce n-au mers la biserică, din cuvintele ce am auzit din Sfânta Evanghelie! 44. Pocăinţa atunci este pocăinţă, când merge cineva de bunăvoia sa, fără de nici un fel de pricină (silă), să se spovedească la duhovnicul lui, cu umilinţă, cu înfrângere de inimă, cu lacrimi fierbinţi şi cu gând desăvârşit, ca să se părăsească de păcate. Căci acestea sunt temeliile pocăinţei. 45. Taina pocăinţei este întocmai în cinste şi în lucrare cu Sfântul Botez. Căci, precum acesta spală păcatul strămoşesc şi face pe om fericit, sfânt, desăvârşit şi fiu al lui Dumnezeu după har, aşa şi sfânta pocăinţă face pe om din mort viu, din pierdut aflat, din necinstit cinstit şi sfânt şi, din fiul neascultării, fiul lui Dumnezeu. 46. Altă dată zicea iarăşi: Nu numai mirenii se cade să se mărturisească, ci mai vârtos şi noi, cei bisericeşti, adică diaconii, preoţii, călugării şi arhiereii. Că noi suntem păcătoşi şi greşim înaintea lui Dumnezeu, mai mult decât cei simpli. Iar greşelile ce le facem, mai mult prin ştiinţă le facem, şi, de nu ne vom pocăi, vom avea mai multă osândă decât cei ce greşesc prin neştiinţă, după cum zice la Sfânta Evanghelie că, cel ce cunoaşte mult, mult se va pedepsi şi celui ce i s-a dat mult, mult i se va cere (Luca 12, 48). 47. Nu este cu putinţă să ajungă cineva la liniştea mântuirii - zicea bunul păstor -, de nu va trece întâi prin uşa răbdării. Nu este cu putinţă să se suie la cereasca cetate a fericirii, de nu va intra prin calea smereniei. Nu este cu putinţă să se înalţe în ceata sfinţilor, de nu se va smeri cu duhul aici, jos, în cetatea celor pământeşti. 48. Nu este cu putinţă să împărăţească cineva împreună cu Hristos la cer, de nu va urma aici pe urmele lui Hristos cu crucea. Nu este cu putinţă a-i rămânea cuiva nume vestit în lume, cu fapte rele şi necuvioase. 49. În trei chipuri greşeşte omul: din slăbiciune, neştiinţă sau din firea (voia) cea rea. Păcatul din slăbiciune este împotriva lui Dumnezeu Tatăl, căci Tatăl se cheamă Atotputernic. Păcatul din neştiinţă este împotriva Fiului, că Fiul lui Dumnezeu se cheamă Înţelepciune. Păcatul din voia cea rea este împotriva Duhului Sfânt, că Duhul Sfânt se cheamă Bun. 50. Pe omul care va greşi din slăbiciune sau din neştiinţă îl va ierta Domnul mai lesne, de se va pocăi. Că aşa zice David: Păcatele tinereţii şi ale neştiinţei mele, Doamne, nu le pomeni (Ps. 24, 7). Iar cine greşeşte din firea (voia) cea rea împotriva Duhului Sfânt, acelui om nu-i iartă Dumnezeu lesne păcatul. Că aşa zice Domnul: Tot păcatul şi hula se vor ierta oamenilor, iar hula care este împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta (Marcu 3, 28-29)