Cuviosul Tadei de la Vitovnita

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Cuviosul Tadei s-a nascut in data de 19 octombrie 1914, in satul Vitovnita, pe cand mama sa se afla in targul satului. Pruncul a fost botezat imediat dupa nastere, din pricina nasterii premature, parintii sai temandu-se ca nu va trai. El a fost numit Toma. Dupa ce a ramas orfan de mama, copilul a patimit mult de pe urma mamei sale vitrege. A fost postitor inca de mic, trupul sau firav neputand primi mancaruri din carne, oua si lapte.

Toma a imbratisat viata monahala in data de primavara anului 1935, in Manastirea Gorniak, unde a si fost tuns in monahism, cu numele Tadei. Nu dupa multa vreme el a fost trimis la scoala din Manastirea Rakovita, unde, in ziua de 3 februarie 1938, a fost hirotonit preot. Dupa un timp petrecut in Patriarhatul din Peci, parintele Tadei a revenit in Manastirea Gorniak, unde, in anul 1957, a fost randuit in slujirea de staret. Apoi, dupa un timp petrecut in Manastirea Hilandar, din Sfantul Munte Athos, in anul 1962, parintele Tadei a primit staretia Manastirii Vitovnita. Cuviosul Tadei a trecut la cele vesnice in ziua de 13 aprilie 2003, in satul Bacika Palanka, din Voievodina, si a fost inmormantat in curtea Manastirii Vitovnita.

Cuvinte duhovnicesti ale Cuviosului Tadei de la Vitovnita

Copiii au nevoie de o pilda de viata. Prin viata se spun mai multe decat prin cuvinte. Scoala da numai instruirea mintii, nu si duhovnicie. Toata cunoasterea este de la Dumnezeu, si cand Domnul voieste, dupa mila Sa, ii descopera omului taine. Cand Imparatia lui Dumnezeu s-a salasluit in inima omului, Dumnezeu sfasie nestiinta mintii ca pe un val. Omul va intelege atunci nu doar tainele Zidirii, ci si taina propriei persoane.

Suferim pentru ca gandurile si dorintele noastre sunt rele. Adunam roadele gandurilor si dorintelor noastre. Trebuie sa ne intoarcem cu inima spre Dumnezeu si sa cerem pace de la Domnul, sa ne dea putere sa fim buni. Pentru binele nostru, sa avem ganduri si dorinte bune. Noi nu facem asta si, de aceea, suferim. Tinem in noi mult rau si, la un moment dat, acesta iese la iveala: si in familie, si la locul de munca, si in societate.

Pasul cel dintai catre partasia cu Dumnezeu este deplina incredintare de sine in mainile lui Dumnezeu. Apoi, Dumnezeu va fi Cel ce lucreaza, iar nu omul. Nu lua asupra ta peste masura grijile lumii acesteia, ci pazeste-ti pacea si traieste cu Dumnezeu. Lasa lucrurile in voia lor.

Cel mai insemnat lucru este, cred, paza pacii inimii. Sa nu va tulburati cu nici un chip. In inima trebuie sa domneasca pacea, linistea, tacerea si linistirea. Valmasagul gandurilor este starea duhurilor cazute. Am pierdut concentrarea, mintea unita, ne-am imprastiat, iar atmosfera iadului "se pogoara" asupra noastra. Mintea noastre, asadar, se cere sa fie adunata, unita, atenta. Numai in mintea unita se poate salaslui Dumnezeu cel Unul.

Alaturi de paza linistii inimii, deprindeti-va si cu chipul in care sedeti inaintea lui Dumnezeu. Aceasta inseamna sa ai neincetat in minte faptul ca Domnul ne priveste. Pe El trebuie sa-L avem in cuget cand ne trezim, cand ne culcam, la munca, la masa sau cand ne plimbam. Domnul este pretutindenea si in toate. Cuvintele rugaciunii trebuie rostite avand credinta ca Domnul va priveste si va asculta.

Omul care poarta in sine Imparatia lui Dumnezeu raspandeste in jur ganduri sfinte, ganduri dumnezeiesti. Imparatia lui Dumnezeu faureste in noi atmosfera Imparatiei cerurilor, spre deosebire de atmosfera de iad a cugetului, pe care o raspandeste in jur omul ce poarta in inima sa iadul. Rostul crestinilor este sa curateasca atmosfera in lume si sa largeasca Imparatia lui Dumnezeu. Cel ce poarta inlauntrul sau Imparatia lui Dumnezeu, acela o va imprastia in chip nevazut si celorlalti. Nici macar nu este nevoie sa le vorbim oamenilor despre asta - cerul va izvora din noi chiar si atunci cand tacem sau vorbim despre cele mai obisnuite lucruri; aceasta straluceste din noi chiar si fara sa ne dam seama.

Asprimea fata de aproapele este primejdioasa. Cei aspri inainteaza numai pana la o anumita masura si raman la nevointa trupeasca. In purtarea cu oamenii trebuie sa fim buni, blanzi, ingaduitori. Nu trebuie propovaduit cu mintea, ci cu inima. Numai ceea ce vine din inima atinge inima celuilalt.

Nu se afla in aceasta lume nici o fiinta cugetatoare a carei inima sa nu tanjeasca dupa viata si dragostea cea desavarsita, adica vesnica. Inima noastra tanjeste dupa Dumnezeu, dar prin ganduri ne impotrivim Lui. Satana crede si se cutremura, dar se impotriveste. Asemenea este si necredinciosul: ne este necredincios, ci potrivnic.

Gandurile, starea launtrica, dorintele ne conduc viata. Asa cum ne sunt gandurile cu care ne indeletnicim, asa ne este si viata. Daca avem ganduri de pace, liniste, dragoste deplina, bunatate, virtute, curatie, atunci si in noi va fi pace, caci toate gandurile de pace aduc pace launtrica, ce razbate din noi, caci gandurile ne sunt pline de pace, liniste, dragoste desavarsita si bunatate. Daca purtam in noi ganduri rele, diavolesti, atunci se nimiceste si pacea noastra launtrica. Sfintii Parinti spun despre ganduri: Orice gand care naruieste pacea si gandurile ce nu ne dau pace, acestea toate sunt de la diavol si trebuie sa le indepartam si sa nu le primim.

Trebuie sa ne ostenim pentru binele nostru, ca sa se intareasca in noi pacea, bucuria, dragostea dumnezeiasca. Parintele nostru Ceresc vrea ca fiii Sai sa aibe trasaturi dumnezeiesti. Sa fim blanzi si smeriti, caci din sufletul bland si smerit izvoraste virtute si bunatate.

Avem nevoie sa ne pocaim si sa ne schimbam viata. Pocainta nu inseamna numai sa mergi la preot, ci trebuie sa ne curatim sufletul de acele ganduri si de depresia in care am cazut din pricina drumului intortocheat al vietii. Prin cugetele si dorintele noastre ne complicam viata. Pocainta inseamna innoirea vietii, tintirea sau ravna spre binele desavarsit, lepadarea de partile rele ale vietii. Aceasta slabiciune o au si oamenii credinciosi, iar din pricina ei suferim.

Avem putina credinta si incredere in Dumnezeu. Cand vom avea atata incredere in El cata avem in prietenii nostri, atunci cand ii rugam sa faca ceva pentru noi, cand vom avea atata incredere, nici noi si nici tara noastra nu vom mai suferi atat de mult.

Fiecare persoana, ca putere dumnezeiasca, cand se uneste cu celelalte, faureste o putere uriasa, iar vrajmasul fuge de asta; intr-insa salasluieste intelegerea, iar in el, acolo, dezbinarea. Daca politicienii nostri ar fi uniti, nu am mai avea dusmani, atunci vrajmasului nu i-ar mai fi de folos nici armele, nici oastea, nimic.

Dumnezeu ne-a daruit totul, de noi depinde sa fim buni. Daca purtam grija insusirilor rele ale anumitor oameni care ne vorbesc, nu putem avea pace si pocainta. De ce Domnul porunceste sa-i iubim pe vrajmasii nostri? O face nu pentru ei, ci pentru noi. Atata vreme cat tinem in noi gandul la vatamarea pe care ne-au pricinuit-o vrajmasii, prietenii, rudele, apropiatii nostri, nu avem pace si liniste, traim intr-o stare de iad. Trebuie sa ne eliberam de acest rau, sa-l izgonim ca si cum n-ar fi nimic, sa iertam totul.
Totul trece neinchipuit de repede. Noi acum suntem in rai, acum in iad. Cand ne aflam intr-o stare rea, in noi e iad, nu avem pace, nici liniste. Cand avem in inima bucurie, atunci ne simtim ca in rai. de aceea, trebuie neincetat sa ne ostenim in rugaciune.

Putem fi toti buni daca ne unim cu Izvorul vietii, cu Dumnezeu, din toata inima noastra; atunci El ne va da putere sa ne iubim pe noi si pe aproapele nostru. Fara Domnul, nu ne putem iubi nici pe noi insine, cu atat mai putin pe semenii sau pe vrajmasii nostri. Prin El putem toate, caci El este puterea si viata noastra.

Cuvinte alese din cartea "Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata"
Editura Predania, Bucuresti, 2006
Teodor Danalache