29 septembrie 2013

Risipitor sau zgarcit ?

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...


Se povesteste ca un barbat si femeia sa au venit la un preot sa-i ceara sfat. Femeia isi acuza omul ca este prea risipitor, in timp ce barbatul o mustra pe nevasta ca este prea zgarcita. Uitandu-se la ei, preotul le-a aratat palma deschisa si i-a intrebat:
 -Daca mana mea ar fi mereu astfel, mi-ar mai fi ea la fel de buna ?
 -Nu, parinte!
 Preotul a strans atunci puternic pumnul si, tinandu-l asa, i-a intrebat:
 -Dar daca mana mea ar fi mereu astfel, mi-ar fi de ajutor ?
 -Nu, bineinteles, parinte.
 -E, atunci mai ganditi-va la asta si o sa vedeti care are dreptate!
Tot ce intrece dreapta masura e vatamator.
Nici prea mult, nici prea putin!"

27 septembrie 2013

A plâns icoana Sfântului Gheorghe?


"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

                                             A plâns icoana Sfântului Gheorghe?


                                                         http://youtu.be/4SqGSeqH9Sg

26 septembrie 2013

PLĂTIŢI "IMPOZIT"?

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...


Gheorghe şi Ion erau colegi de serviciu într-o fabrică. Amândoi erau căsătoriţi, aveau aceeaşi calificare şi luau amândoi acelaşi salariu. Gheorghe era un bun creştin, frecventa Sfânta Biserică şi ţinea cu toată familia Legea strămoşească aşa după cum îi învăţa preotul la biserică. Mai era şi un bun gospodar şi nu ducea lipsă de nimic.
Ion, în schimb, era certat cu Legea lui Dumnezeu şi nu voia să audă de biserică.
Într-o zi Ion îl întrebă nedumerit pe Gheorghe:
- Măi Gheorghiţă, cum reuşeşti tu de îţi ajunge salariul să creşti 5 copii şi, din câte am auzit, mai faci şi milostenii pe la săraci? Pentru că eu am acelaşi salariu ca şi tine, şi nu am decât 2 copii. Cum reuşeşti?
Credinciosul îi răspunde:
- Creştinii ortodocşi practicanţi sunt scutiţi de impozit.
Ion se uita mirat:
- Cum aşa!?
- Păi ia fii atent, câţi bani dai tu pe băutură într-o lună?
- Cam 150 de lei.
- Dar pe ţigări?
- Peste 300 de lei.
- Dar la jocurile de noroc cât dai?
- Păi uneori şi jumătate din salariu...
- Dar la cablu, ca să vezi emisiunile alea de noapte?
- Vreo 50…
- Păi vezi măi Ioane cât impozit plăteşti tu diavolului?… el îţi ia atâţia bani pe alcool, pe tutun, pe jocuri de noroc şi alte lucruri păcătoase. Mai bine împacă-te cu Dumnezeu, ţine Legea Lui, nu mai fi robul satanei, nu-i mai plăti impozit, şi-ai să vezi ce spor vei avea în casă, şi vei fi şi cu sufletul împăcat.

17 septembrie 2013

Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale: Pistis, Elpis și Agapis

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

 O, sfânta şi dreaptă Sofie! Care dintre femei s-a mântuit aşa prin naşterea de fii, precum tu, care ai născut nişte fiice ca acestea care Mântuitorului s-au făcut mirese şi pentru dânsul pătimind, cu dânsul acum împărăţesc şi se proslăvesc! Cu adevărat tu eşti mamă minunată şi vrednică de bună pomenire, că privind la cele cumplite şi amare chinuri şi la morţile fiicelor tale celor iubite, nimic nu te-a durut de dânsele ca pe o maică, ci cu atât mai mult te-ai bucurat de darul lui Dumnezeu, mângâindu-te, şi singură le-ai învăţat pe ele şi le-ai rugat să nu-şi cruţe viaţa lor vremelnică, ci să-şi verse fără de cruţare sângele pentru Hristos Domnul, de a cărui prea luminată faţă acum, prin vedere, te veseleşti la cer, cu sfintele tale fiice! Înţelepţeşte-ne şi pe noi ca să aducem roadele virtuţilor credinţei, nădejdei şi dragostei şi să ne învrednicim ca înaintea preasfintei, neziditei şi de viaţă făcătoarei Treimi să stăm şi să o slăvim pe ea în vecii vecilor. Amin.


               Viaţa Sfintei Mucenițe Sofia și a fiicelor sale: Pistis, Elpis și Agapis

     Pe timpul împărăţiei lui Adrian (117-138), împăratul rău-credincios al românilor, era în Roma o văduvă de neam italian, anume Sofia, al cărei nume se tâlcuieşte "înţelepciune". Aceasta, după numele său, petrecea viaţa în credinţă creştinească, cu înţelepciune; o astfel de înţelepciune o laudă apostolul Iacov zicând: "Înţelepciunea cea de sus întâi era curată, apoi paşnică, blânda, bineplăcută, plină de milă şi de roade bune" (3,17). Această înţeleaptă Sofia, când trăia în însoţire legiuită, a născut trei fiice, cărora le-a pus numele celor trei virtuţi evanghelice: pe cea dintâi a numit-o Pistis (Credinţa), pe a doua Elpis (Nădejdea), pe a treia Agapi (Dragostea). Că ce altceva avea să nască înţelepciunea cea creştinească, dacă nu bunătăţile cele plăcute lui Dumnezeu? Dar, după naşterea acestor trei fiice a rămas văduvă în curând, şi vieţuia cu dreaptă credinţă, plăcând lui Dumnezeu, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, cu postul şi cu milostenia înconjurată de cele trei fiice ale sale. Pe acestea le creştea într-o astfel de învăţătură, pe care ar fi putut să le-o dea numai o mamă aşa înţeleaptă, că purtând numele bunătăţilor celor mari evanghelişti, nu trebuia mai mult decât să le deprindă pe fiecare din ele cu practica virtuţii al cărei nume îl purta, ceea ce s-a şi făcut. Crescând ele cu anii, creşteau într-însele şi bunătăţile; şi au învăţat bine cărţile proorocilor şi ale apostolilor, s-au deprins la cuvintele învăţăturilor şi se nevoiau la citire, la rugăciune şi la osteneli casnice, supunându-se sfintei, de Dumnezeu înţelepţitei lor mame, sporind şi înaintând de la o faptă bună la alta şi mai bună şi se suiau din ce în ce mai sus pe treptele scării morale.
Atunci, toţi şi-au întors ochii spre dânsele pentru frumuseţile lor cele prea mari şi pentru acea bună înţelegere desăvârşită, că străbătuse vestea prin tot Imperiul Roman de frumuseţea lor ceea ce covârşea, izvorând din înţelepciune. Auzind despre aceasta, Antioh eparhul dorea să le vadă pe ele şi, văzându-le, s-a înştiinţat că sunt creştine, pentru că nu-şi tăinuiau credinţa lor cea în Hristos şi nu se îndoiau în nădejdea lor cea spre Hristos şi nici nu-şi împuţinau dragostea lor cea spre Hristos, ba încă mai luminos măreau înaintea tuturor pe Hristos, iar de idolii cei de Dumnezeu urâţi se îngreţoşau. Acestea toate le-a spus Antioh împăratului Aelius Adrian, iar el îndată a trimis slugile ca să le cheme pe ele la sine. Deci, mergând slugile la casa Sofiei, au aflat pe maică îndeletnicindu-se cu învăţătura fiicelor sale; şi o chemară pe ea cu fiicele la împărat. Iar ele, cunoscând pricina chemării lor, toate se aşezară la rugăciune, zicând: "Tu, atotputernice Dumnezeule, rânduieşte pentru noi după sfânta voia Ta şi nu ne lăsa pe noi, ci ne dă nouă ajutorul Tău cel sfânt, ca să nu se înfricoşeze inima noastră de prigonitorul cel mândru, să nu ne temem de muncile lui cele înfricoşate, să nu ne spăimântam de moartea cea amară şi să nu ne rupă pe noi cu nimic de la Tine, Dumnezeul nostru!" Şi după rugăciune, închinându-se lui Dumnezeu, au ieşit toate patru, maica cu fiicele, luându-se de mâini ca o cunună împletită. Şi mergeau, căutând adeseori spre cer, cu suspinuri şi cu rugăciunea în taină, încredinţându-se la ajutorul Celuia ce a poruncit "să nu ne temem de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă".

Apoi, ajungând la palatele împărăteşti, s-au însemnat cu semnul crucii zicând: "Ajută-ne nouă, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, pentru mărirea numelui Tău cel sfânt". Şi au stat înaintea îm-păratului celui ce şedea pe scaun în mândria sa, pe care văzându-l, i-au dat cinstea cea cuviincioasă. Şi şedeau ca şi cum erau chemate la un ospăţ; au venit cu bucurie pentru Domnul lor la cercetare, fără nici o temere, cu feţele luminoase, cu inimi îmbărbătate şi cu ochii veseli privind spre toţi. Văzând împăratul feţele lor cinstite, luminate şi neînfricoşate, a întrebat pe maică de neam, de nume şi de credinţă. Iar ea, înţeleaptă fiind, cu pricepere răspundea, încât toţi cei ce auzeau se mirau de o înţelepciune ca aceea a ei. Pomenind puţin de neamul şi de numele său a început a grăi pentru Acela pe "al cărui neam cine-l va spune" se va mântui şi la al cărui nume toţi sunt datori să se închine. Şi mărturisea credinţa sa cea în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi roabă se numea Aceluia şi în numele Lui se lăuda. "Acesta - zicea - îmi este numele cel cinstit, în care mă laud că sunt creştină". Încă a spus că şi pe fiicele sale lui Hristos le-a logodit, ca curăţia lor neîntinată să o păzească ne-stricăciosul Mire, Fiului lui Dumnezeu. Văzând împăratul pe aceas-tă femeie înţeleaptă, şi nevrând atunci ca să zăbovească cu dânsa la vorbă multă şi să facă judecată, a amânat-o pe altă dată, iar acum, deocamdată, le trimise pe câteşipatru la o femeie de neam bun, anume Palladia, încredinţîndu-i-le ca să le păzească şi a treia zi să le aducă pe ele la judecată.
Atunci maică, petrecând în casa Palladiei şi având vreme de ajuns pentru învăţătura fiicelor sale, le încuraja pe ele ziua şi noaptea şi învăţându-le cu cuvinte de Dumnezeu insuflate, le zicea: "Fiicele mele iubite! Acum este vremea nevoinţei voastre, acum a sosit ziua ca să vă faceţi mirese Mirelui vostru Celui fără de moar-te, ca după numele vostru să vă arătaţi către dânsul credinţa voastră cea tare, nădejdea cea neîndoită şi dragostea cea nefăţarnică, care niciodată nu cade! Acum a venit ceasul veseliei voastre, ca să vă încununaţi prin cunună mucenicească cu preaiubit Mirele vostru şi cu dânsul în cămara Lui prea luminoasă să intraţi, în glas de bucurie. Fiicele mele, să nu vă cruţaţi trupurile voastre cele tinere pen-tru cinstea lui Hristos, să nu jeliţi floarea tinereţelor voastre celor frumoase, pentru cel mai frumos ca podoabă şi decât fiii omeneşti, nici să vă mâhniţi de lipsirea vieţii acesteia vremelnice, pentru viaţa cea veşnică. Pentru că nepreţuitul vostru Mire ceresc, Iisus Hristos, este sănătate veşnică, frumuseţe negrăită şi viaţă fără de moarte. Şi când trupurile voastre pentru dânsul vor fi chinuite spre moarte, el le va îmbrăca pe ele în nestricăciune şi rănile de pe trupurile voas-tre le va lumina ca stelele cerului. Când frumuseţile voastre vor fi luate prin chinurile îndurate pentru Dânsul, El vă va înfrumuseţa pe voi cu cereasca frumuseţe pe care ochiul n-a văzut-o. Iar când vremelnica voastră viaţă o veţi pierde, punându-vă sufletele voastre pentru Domnul vostru, apoi El viaţa cea fără de sfârşit vă va dărui vouă, în care vă va mări pe voi în veci înaintea Tatălui său cel ceresc şi înaintea sfinţilor Lui îngeri şi de toate cereştile duhuri vă veţi numi mirese şi mărturisitoare ale lui Hristos; pe voi vă vor lăuda toţi cuvioşii, de voi se vor veseli înţeleptele fecioare şi vă vor primi în ceata lor.
Dulcele mele fiice! Să nu vă mlădiaţi a fi amăgite de înşelăciunile vrăjmaşului, pentru că, precum mi se pare, mult vrea să vă îmbuneze pe voi împăratul şi să vă făgăduiască mari daruri şi să vă pună înainte mărire, bogăţii, cinste şi toată frumuseţea şi dulceaţa lumii acesteia stricăcioase şi deşarte. Să nu iubiţi nimic dintr-acestea, că toate se sting ca fumul, ca praful de vânt se spulberă, că floarea şi ca verdeaţa ierbii se veştejesc şi în ţarina se sălăşluiesc. Nici să vă înfricoşaţi când veţi vedea cumplitele chinuri, pentru că puţin pătimind şi pe vrăjmaşul biruindu-l, în veci veţi dănţui. Şi cred Dumnezeului meu Iisus Hristos că nu vă va lăsa pe voi, cele ce pentru Dânsul pătimiţi, Cel ce a zis: "De va şi uita femeia pe fiii pântecelui său, dar Eu nu vă voi uita pe voi". Ci nedepărtat va fi de voi întru toate chinurile voastre, privind nevoinţele voastre, în slăbiciunea voastră şi împletindu-vă cununa răsplătirii voastre. O, fiicele mele cele bune! Gândiţi-vă la durerile mele pe care le-am avut la naşterea voastră. Aduceţi-vă aminte de ostenelile mele pe care în vremea prunciei le-am suferit la creşterea voastră. Aduceţi-vă aminte şi de bunătăţile mele, cu câtă dragoste v-am învăţat pe voi frica de Dumnezeu şi să mângâiaţi bătrâneţele mamei voastre prin acea statornică şi bărbătească mărturisire a voastră a lui Hristos. Pentru că aceasta îmi va fi mie veselie, bucurie, cinste şi laudă între toţi credincioşii, când mă voi învrednici să mă numesc mamă de muceniţe, când vă voi vedea pe voi că viteze răbdaţi pentru Hristos şi, mărturisind cu îndrăzneală numele cel sfânt al Lui, pentru dânsul muriţi. Atunci se va mări sufletul meu şi, bucurându-se duhul meu, se vor întări bătrâneţele mele. Atunci îmi veţi fi mie adevărate fiice când, învăţăturile mamei voastre ascultându-le, veţi suferi pentru Domnul nostru până la sânge şi veţi muri pentru dânsul cu osârdie".
O învăţătură că aceasta a mamei lor ascultând-o fiicele cu umilinţă, li se înfierbântă inima şi se bucurau cu sufletul, aşteptând vremea muceniciei că ceasul cel de nuntă. Pentru că ramuri fiind ale rădăcinii celei sfinte, cu tot sufletul doreau acelea aceasta, la ca-re le povăţuia pe ele înţeleapta lor mamă, Sofia. Şi pecetluindu-se cuvintele ei în inimile lor, se împodobeau, ca la o cămară, la nevoinţa mucenicească şi, îngrădindu-se cu credinţă, se întăreau cu nădejde, aprinzând într-însele focul dragostei către Domnul. Şi una pe alta încurajându-se, făgăduiau mamei lor ca toate cuvintele ei cele folositoare de suflet să le pună la lucru, cu ajutorul lui Hristos.
Sosind a treia zi, au fost duse la judecată înaintea păgânului împărat. Iar el, socotind că fecioarele fiind tinere, vor asculta lesne cuvintele lui cele înşelătoare, a început a grăi către dânsele aşa: "Eu, fiicelor, văzând frumuseţea voastră şi cruţând tinereţele voas-tre, vă învăţ pe voi părinteşte să vă închinaţi zeilor celor ce stăpî-nesc lumea. Şi de mă veţi asculta pe mine şi de veţi îndeplini această poruncă, apoi fiice ale mele vă voi numi pe voi, voi chema eparhii şi ighemonii şi pe toţi sfetnicii mei şi înaintea lor vă voi face pe voi fiice ale mele şi de către toţi veţi fi cinstite şi lăudate. Iar de nu mă veţi asculta şi de nu vă veţi supune poruncii mele, apoi în multe rele veţi cădea şi veţi duce în primejdie bătrâneţele mamei voastre şi voi înşivă veţi pieri în acea vreme, în care aţi putea să vă veseliţi, petrecând în desfătări, în bunătăţi şi în bucuriile lumii acesteia. Că eu vă voi pierde pe voi cu rău şi mădularele voastre, sfărâmându-le, le voi arunca spre mâncare câinilor şi veţi fi defăimate de toţi. Drept aceea, ascultaţi-mă pe mine, ca să vă fie vouă bine, că vă iubesc pe voi şi n-aş vrea ca să vă pierd frumu-seţea voastră şi să vă lipsesc pe voi de viaţa aceasta, ci fiice ale mele vreau să vă am pe voi".

Deci, au răspuns sfintele fecioare, toate, cu o gură, zicând: "Noi, tată avem pe Dumnezeul ceresc care se îngrijeşte de viaţa noastră şi miluieşte sufletele noastre. De Acela vrem să fim iubite şi ale Aceluia adevărate fiice căutăm să ne numim şi Aceluia închinându-ne şi păzind poruncile Lui, spre idolii voştri scuipăm, iar de îngrozirile tale nu ne temem. De aceea şi dorim să pătimim şi să răbdăm muncile cele amare pentru cel dulce Iisus Hristos, Dumnezeul nostru".
Auzind împăratul un răspuns că acesta, a întrebat pe mama, Sofia, de numele şi de anii lor, iar ea a zis: "Cea dintâi fiică a mea se numeşte Pistis şi are doisprezece ani; a doua, Elpida, are zece ani; iar a treia fiică se numeşte Agapi şi este de nouă ani". Şi se miră împăratul de acea vitejie a sufletului ce în puţini ani agoni-siseră şi de răspunsul dat cu pricepere şi îndrăzneală. Apoi, a înce-put pe câte una, pe rând, a le sili la păgânătatea sa. Întâi, pe cea mai mare soră, Pistis, o silea zicându-i: "Jertfeşte marii zeiţe Artemida!" Iar ea n-a vrut. Atunci a poruncit împăratul să o dezbrace pe ea şi să o bată tare. Iar chinuitorii bătând-o fără de milă, îi ziceau: "Jertfeşte marii zeiţe Artemida!". Dar ea răbda ca şi cum nici n-ar fi fost trupul ei. Iar chinuitorii, nesporind nimic cu bătaia, i-au tăiat fragedul ei piept şi în loc de sânge a curs lapte din răni, şi toţi cei ce priveau la chinuirea ei se mirau de răbdarea şi de minunea aceasta, cum curgea din răni lapte, iar nu sânge. Şi clătinând cu capetele, osândeau în taină nerozia şi răutatea împăratului, zicând: "Ce a greşit această frumoasă fecioară de pătimeşte aşa! O, vai de nebunia împăratului şi de cruzimea lui cea de fiară, care mănâncă fără de omenie nu numai pe oamenii cei bătrâni, dar şi pe copiii cei tineri!". După aceasta, chinuitorii aduseră un grătar de fier şi-l puseră pe un foc mare, şi grătarul s-a înroşit îndată că un cărbune aprins, încât scăpăra scântei; pe acela o puseră pe sfânta fecioară Pistis care, după ce a stat două ceasuri pe el şi rugându-se către Domnul său, nu s-a ars deloc, aşa încât toţi se mirau. O aruncară apoi într-o căldare care stă pe foc plină de smoală amestecată cu untdelemn şi foarte fiartă; şi nici acolo nu s-a vătămat, ci că în apă rece şezând, cânta lui Dumnezeu.

Iar prigonitorul, neştiind ce să mai facă cu dânsa ca să o poată abate de la credinţa în Hristos, a hotărât asupra ei judecată de să-bie de care auzind sfânta Pistis s-a umplut de bucurie şi a zis către mama sa: "Roagă-te pentru mine maica mea, ca să-mi săvârşesc a-lergarea mea şi, trecând la marginea cea dorită, să văd pe Domnul şi Mântuitorul meu Cel iubit şi să mă îndulcesc de vederea Lui cea dumnezeiască". Iar către surori a zis: "Iubitele mele surori! Ştiţi cui ne-am făgăduit şi cui ne-am făcut mirese! Ştiţi că însemnate suntem prin Sfânta Cruce a Domnului nostru spre veşnica Lui slujbă. Deci, să răbdăm până în sfârşit. De o mamă suntem născute, una ne-a hrănit şi ne-a învăţat, deci unul şi acelaşi sfârşit să primim, o voie să avem, ca unele care într-adevăr am ieşit din unul şi acelaşi pântece. Iată eu vă voi fi vouă pildă, ca amândouă după mine să veniţi la Mirele nostru cela ce la Sine ne chiamă pe noi". Acestea zicându-le a sărutat pe mama sa, aşijderea şi cu surorile, îmbrăţişându-se s-au sărutat şi a plecat să se pună sub sabie.
Iar mama nu s-a mâhnit pentru fiica sa, căci atât mâhnirea inimii, cât şi durerea maicii cea pentru fii a fost biruită într-însa de dragostea cea către Dumnezeu. Şi numai de aceea oftă şi se îngrijea că nu cumva vreuna din fiicele sale, înfricoşându-se de muncă, să se lepede de Domnul tuturor şi zicea către Pistis: "Eu, fiica mea, te-am născut pe tine şi pentru tine am răbdat dureri. Pe acestea tu numai atunci mi le răsplăteşti mie bine, când vei muri întru mărturisirile lui Hristos, şi-ţi vei vărsa sângele tău pe care din pîn-tecele meu l-ai luat pentru Hristos. Drept aceea să mergi la dânsul, iubita mea fiică, şi cu sângele tău, roşindu-te, ca îmbrăcată fiind cu o haină mohorâtă să te arăţi frumoasă ochilor Mirelui tău şi pe mine, mama ta cea săracă, înaintea Lui să mă pomeneşti şi pentru surorile tale roagă-te Lui, ca să le întărească şi pe ele întru aceeaşi răbdare pe care tu o ai".
Şi tăiară cinstitul cap al Sfintei Pistis. Iar mama a luat mult pătimitorul ei trup şi, sărutându-l pe el, se bucură şi slăvea pe Hristos Dumnezeu, Cel ce a primit pe fiica ei Pistis în cămara cea ce-rească.
Iar păgânul împărat a adus de faţă pe cealaltă soră, pe sfânta fecioară Elpida, şi a zis către dânsa: "Fiică bună, rogu-mă ţie, ascultă sfatul meu, că te sfătuiesc ca un tată, iubindu-te pe tine: închină-te Artemidei celei mari. Ai văzut muncile cele ale surorii tale celei mari şi ai privit la moartea ei cea amară; deci, să nu vrei şi tu să pătimeşti la fel. Să mă crezi pe mine fiică, că îmi este jale de tinereţile tale şi aş dori să te am pe tine fiică, de te-ai supu-ne poruncii mele". Iar Sfânta Elpida a răspuns: "Au doar, împărate, nu sunt soră aceleia pe care au ucis-o? Doar nu din aceeaşi mamă m-am născut? Doar nu cu acelaşi lapte m-am hrănit şi acelaşi botez am avut pe care l-a avut şi sora mea cea sfântă? Împreună cu dânsa am crescut şi din aceleaşi cărţi şi aceeaşi învăţătură a mamei m-am învăţat a cunoaşte pe Unul Dumnezeu şi Domnul nostru Iisus Hristos şi întru dânsul a crede şi Lui Unuia a mă închina. Deci, să nu nădăjduieşti, împărate, că eu n-aş cugeta, n-aş gândi sau n-aş vrea a merge pe aceeaşi cale pe care a plecat sora mea Pistis, la care sunt gata; ci numai nu zăbovi mult ostenindu-te cu cuvintele şi începe însuţi lucrul şi vei vedea că tot acelaşi este gândul meu ca şi acela al surorei mele celei mai dinainte".
Auzind împăratul un răspuns că acesta a dat-o pe ea la chi-nuri şi dezbrăcând-o pe ea slujitorii ca şi pe Pistis, au bătut-o fără milă, mult, încât s-au ostenit bătând-o. Iar ea tăcea ca şi cum n-ar fi simţit durerile, fără numai privea spre fericită maică să Sofia, care sta tot acolo, şi, cu vitejie spre pătimirea fiicei sale privind, cu tărie ruga pe Dumnezeu ca să dea fiicei sale răbdare multă. Apoi, după porunca împăratului celui fără de lege, o aruncară în foc, în care, ca şi cei trei tineri, nearsă fiind, lăuda pe Dumnezeu. După aceasta o spânzurară şi cu unghii de fier au strujit-o. Iar căzându-i carnea şi sângele curgând ca pârâul din ranele ei ieşea oarecare minunată bună mirosire, şi zâmbea cu faţa luminoasă şi cu darul Sfântului Duh strălucind şi batjocorind pe chinuitor că pe o copiliţă mică cum e ea nu putea să o biruiască, zicea: "Cu ajutorul lui Hristos, nu numai nu bag în seamă chinul, dar mai ales îmi place întru el, ca într-o dulceaţă a raiului, că dulce îmi este pentru Domnul meu. Iar pe tine chinuitorule, te aşteaptă munca cea fără de sfârşit cu dia-volii, în gheena focului pe care în loc de Dumnezeu îi ai ţie". Cu aceste cuvinte întărâtându-se mai mult chinuitorul, a poruncit să gătească o căldare plină cu smoală amestecată cu seu şi dedesubt să-i dea foc, ca în căldura cea fiartă să o arunce pe sfânta; fierbând căldarea, când era să arunce pe sfânta într-însa, îndată căldarea s-a topit ca ceară şi s-a vărsat smoala ce clocotea într-însa şi seul cel fierbinte şi au ars pe toţi cei ce stau împrejur, căci atâta putere făcătoare de minuni a lui Dumnezeu era întru Sfânta Elpida.
Dar prigonitorul văzând toate acestea, n-a vrut să cunoască pe adevăratul Dumnezeu, pentru că inima lui a întunecat-o diavolescul întunerec şi rătăcirea pierzătoare şi se ruşina văzându-se batjocorit de o copiliţă aşa mică. Apoi, nevrând ca să rabde mai mult ruşinea aceea, a osândit-o pe ea la tăiere. Fecioară, auzînd de sfârşitul său, a alergat cu bucurie la mama sa, zicând: "Fii liniştită, mama mea! Să fii sănătoasă şi să pomeneşti pe fiica ta". Iar mama, cuprinzând-o pe ea, o săruta, zicându-i: "Fiica mea, Elpida, binecuvântata eşti tu de Domnul Dumnezeu Cel de sus, spre care nădăjduieşti şi sângele tău pentru Dânsul să nu-l cruţi. Mergi dar la sora ta Pistis şi cu dîn-sa să stai înaintea Dumnezeului tău". Apoi sărutându-se Elpida cu sora sa Agapi, care privea la sfârşitul ei, zise către dânsa: "Să nu rămâi aici, sora noastră, ci să grăbeşti a veni ca împreună să stăm înaintea Sfintei Treimi". Apoi s-a apropiat de trupul cel mort, tăiat, al Sfintei Pistis, sora sa, şi cuprinzându-l pe el cu dragoste, din fire spre lacrimi se pleca, iar din dragostea cea întru Hristos spre bucu-rie era îndemnată. După aceea şi-a plecat sfântul său cap sub sabie şi tăiară pe Sfânta Elpida. Iar mama a primit trupul ei şi proslăvea pe Dumnezeu, bucurându-se de o vitejie ca aceasta a celor două fiice ale sale, vitejie la care şi pe a treia fiică o îndemna cu cuvinte dulci şi cu înţelepte sfaturi.
Apoi, chemând prigonitorul pe a treia fecioară, Agapi, o îndemnă pe ea, ca şi pe cele două, ca să se depărteze de Cel răstignit şi să se închine Artemidei. Dar în zadar s-a ostenit înşelătorul pentru că cine avea să rabde mai mult pentru Domnul cel iubit al său, precum Agapi, care se tâlcuieşte "dragoste", de vreme ce este scris: "tare ca moartea este dragostea, apa cea multă nu poate să stingă pe dragoste şi chiar râurile nu o vor îneca pe ea"? Că n-au stins focul dragostei celei către Dumnezeu în această fecioară apele cele multe ale dulceţilor lumeşti şi nu o înecară pe ea râurile primejdiilor şi ale chinurilor, ba încă se dă pe faţă dragostea ei cea mare prin aceea că era gata în orice vreme să-şi pună sufletul pentru iubitul său Iisus Hristos. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva să-şi pună sufletul pentru altcineva. Iar cunoscând prigonitorul că nu poate să sporească nimic cu înşelăciune, a început a o chinui pe ea, vrând ca în feluri de munci să despartă pe Agapi de dragostea lui Hristos. Ci sfânta alcătuia cu buzele cuvintele Apostolului: "Cine mă va despărţi de la dragostea lui Dumnezeu? Oare necazul sau strâmtoarea sau gonirea sau foamea sau golătatea sau primejdia sau sabia? În toate acestea biruiesc pentru cel ce m-a iubit pe mine" (Romani 8,35-37).
Deci s-a început chinuirea ei aşa: a poruncit chinuitorul să o întindă pe ea la o roată şi cu toiege să o bată. Şi întinsă a fost sfânta atât de mult, încât din trupul ei cel tânăr se desfăceau mădularele din încheieturile lor şi, bătându-se, se roşea cu sângele ca o porfiră, iar pământul se adăpa din sângele ei ca din ploaie. Apoi arseră un cuptor foarte tare pe care, arătându-l sfintei, chinuitorul zicea: "O, fecioară, numai atâta să zici : Mare este zeiţa Artemida! ; şi-ţi voi da drumul. Iar de nu vei zice aceasta, îndată într-acel cuptor ars vei arde". Iar sfânta a zis: "Mare este Dumnezeul meu Iisus Hristos! Iar Artemida şi tu cu dânsa, să pieriţi". Şi îndată prigonitorul mâniindu-se, a poruncit celor ce stau de faţă să o arunce în cuptor. Iar ea, neaşteptând să o arunce cineva, singură s-a grăbit a intra; şi umbla prin mijloc nearsă şi ca la un loc de răcoare dănţuia cântând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Iar din cuptor îndată a ieşit focul asupra necredincioşilor celor ce stăteau împrejurul cuptorului şi a ars pe unii prefăcându-i în cenuşă, iar pe alţii i-a pârlit şi chiar pe împăratul, ajungându-l, l-a vătămat, încât a fugit departe de cuptor. Deci, se vedeau în acel cuptor şi alte oarecare fiinţe foarte luminoase dănţuind cu dânsa şi se prea mărea numele lui Hristos, iar necuraţii se ruşinau.
       Apoi, stingându-se cuptorul, a ieşit sfânta ca dintr-o cămară, mireasa cea frumoasă a lui Hristos, luminoasă şi sănătoasă. Prinzind-o chinuitorii, după porunca împăratului, cu sfredele i-au găurit încheieturile, dar dumnezeiescul ajutor întărea pe sfânta în muncile acelea, încât n-a murit. Pentru că cine ar fi putut răbda acestea? Oricine îndată ar fi murit. Însă iubitul ei Mire, Iisus Hristos, o întărea pe ea ca şi necuraţii de mai mare ruşine să se umple, iar sfintei mai multă răsplătire să i se înmulţească şi să se proslăvească puterea cea tare a lui Dumnezeu în vasul cel slab. Mai pe urmă, prigonitorul bolnăvindu-se de pârlirea aceea a focului, a poruncit să o taie pe sfânta cu sabia. Iar ea, auzind de tăierea sa, se bucură şi zicea: "Cum oare să binecuvântez mult lăudatul numele Tău, Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce mă iubeşti pe mine, roaba Ta, Agapi, că cu surorile mele mă rânduieşti pe mine, învrednicindu-mă ca aceleaşi munci pe care şi ele le-au pătimit pentru nu-mele Tău să le pătimesc!?" Iar mama ei, Sfânta Sofia, neîncetat se ruga lui Dumnezeu pentru a treia fiică a sa ca să-i dea ei răbdare până la sfârşit şi zicea către dânsa: "A treia mlădiţă a mea, fiica mea cea prea iubită, nevoieşte-te până în sfârşit, pentru că pe bună cale mergi, şi iată, ţi s-a împletit ţie cununa şi ţi s-a deschis cămara cea gătită, şi Mirele stă aşteptându-te pe tine şi privind de sus la nevoinţa ta. Când îţi vei pleca capul sub sabie, el să primească sufletul tău cinstit şi fără de prihană; să-l cuprindă şi să te odihnească pe tine cu ale tale surori. Încă să mă pomeneşti şi pe mine, mama voastră, în împărăţia Mirelui nostru, ca milostiv să-mi fie mie şi să nu mă lipsească pe mine de partea voastră şi de petrecerea împreună întru slava Sa cea sfântă". Şi îndată o tăiară pe sfânta Agapi cu sabia.
Iar maica luând trupul ei, l-a pus într-o raclă frumoasă împreună cu trupurile sfintelor Pistis şi Elpida şi a împodobit tru-purile lor precum se cădea şi, punându-le într-o căruţă, le-a dus din cetate ca la câteva stadii şi acolo cu cinste a îngropat pe fiicele sale, scăldate în lacrimi de bucurie, la un loc înalt. Apoi, însăşi ea, şezând lângă mormântul lor trei zile, se ruga lui Dumnezeu cu umilinţă şi a adormit cu somnul morţii în Domnul şi s-a îngropat de către credincioşi în acelaşi loc împreună cu fiicele cu care a avut parte de împărăţia cerească şi de încoronarea mucenicească, că deşi n-a suferit cu trupul, cu inima a pătimit mult pentru Hristos.
             Aşa de înţelepţeşte şi-a sfârşit Sofia alergarea sa aducând Sfintei Treimi în dar pe cele trei îmbunătăţite fiice ale sale, Pistis, Elpida şi Agapi!

15 septembrie 2013

O MINUNE A SFANTULUI NECTARIE

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...



O minunată întîmplare contemporană despre DEZLEGAREA VRĂJITORIEI de către Sfîntul Nectarie din Eghina este povestită de evlaviosul arhimandrit Constantin Ramiotis, martor ocular al acesteia:

Cu cîţiva ani înainte, o femeie s-a măritat cu un bărbat bun şi credincios. După căsătorie, încă din prima săptămînă, au apărut probleme în relaţia lor: împotriviri, cîrteli, certuri fără motive serioase. Situaţia, în chip inexplicabil, se înrăutăţea.
Femeia a început să se roage şi să’l cheme în ajutor pe Sfîntul Nectarie. Deseori, desigur, mergea la mănăstirea lui, în Eghina, se închina la mormîntul său şi’l ruga cu lacrimi fierbinţi să aducă pacea în casa lor. La plecare, lua untdelemn din candela lui şi bea în fiecare zi.
Între timp s-a îmbolnăvit. Avea ameţeli. O durea şi stomacul. A mers la mulţi doctori şi a făcut analize la spitalul “Bunavestire”. Nu i’au găsit nimic.
Peste puţin timp, însă, s-a îmbolnăvit şi tatăl ei. În partea din spate a capului şi la gît i’au apărut tumori canceroase. S-a dus şi el la Eghina şi s-a rugat Sfîntului Nectarie pentru vindecare.
Vremea trecea şi viaţa celor doi soţi se scurgea mereu în certuri nejustificate şi antipatii reciproce. Din păcate, absorbiţi de alte probleme, n’au dat importanţă unui fapt aparent nesemnificativ, dar oricum ciudat: în fiecare dimineaţă, cînd se ridicau din pat, vedeau pe saltea nişte lucruri bizare, ca resturile de la şoareci şi peri. Femeia, cînd aşeza aşternutul, se străduia să le ia, dar nu putea să prindă nimic în mînă!
În şase ani, situaţia devenise insuportabilă, iar soţii nu putuseră dobîndi nici copii.
Într-o după-amiază, femeia şedea supărată pe canapeaua din salon. Deodată, parcă s-a deschis uşa. Şi atunci, ce să vadă? Sfîntul Nectarie i’a apărut viu în faţă. Îl urma, îmbrăcat în amfii albe, bunicul ei, care pe pămînt fusese preot.
- Am venit, i’a zis. Nu te nelinişti! Astăzi voi face în burta ta trei tăieturi. Întinde-te!
Ferneia a ascultat. Prezenţa vie a Sfîntului îi adusese în suflet o pace şi o linişte neţărmurite.
Cînd s-a întins, preotul i’a făcut trei tăieturi pe burtă. N’a durut-o deloc.
- Voi veni din nou mîine după-amiază, i’a spus.
Uimirea şi emoţia femeii erau de nedescris.
În dimineaţa următoare, într’adevăr, Sfîntul şi bunicul ei au vizitat-o iar.
- Astăzi vom face nouăsprezece tăieturi, i’a zis.
A făcut cele nouăsprezece tăieturi pe burta ei, numărîndu-le una cîte una. Cînd a ajuns la ultimele, i’a spus:
- Uită-te acum pe unde va fugi duhul rău care este în tine. Pe degetul mic de la piciorul tău stîng!
Şi iată! La a nouăsprezecea tăietură, a simţit limpede ieşind din ea un duh rău şi l-a văzut fugind prin degetul mic al piciorului stîng!
După eliberarea ei de demon, Sfîntul s-a aşezat şi i’a explicat ce se întîmplase:
- Te-ai căsătorit şi ai venit în casa aceasta. Salteaua ta a fost nouă. Însă gazda a avut o copie a cheii. Cînd aţi lipsit, a intrat şi a lăsat în saltea aceste lucruri.
I’a arătat ceea ce vedea în fiecare dimineaţă (resturi, peri, etc.) pe saltea. Şi a continuat:
- Pe treptele casei tale a aruncat untdelemn de la candela unui mort. Primul care a trecut şi a călcat în untdelemn a fost tatăl tău. De aceea i’a ieşit acele tumori canceroase. Însă odată, cînd a venit la mănăstirea mea, eu l-am făcut bine. Pe cînd pleca, i’am scos tumorile şi o sută cincizeci de grame de sînge mort. Şi el nu s-a întors să’mi mulţumească!
După aceste explicaţii, Sfîntul Nectarie şi bunicul femeii s-au făcut nevăzuţi.
Dojana Sfîntului a fost dreaptă. Căci, într’adevăr, tatăl ei, care se ruga pentru tămăduirea lui, într’o zi, la întoarcerea de la mănăstire, şi-a pus inconştient mîna pe ceafă. Atunci a constatat cu uimire că tumorile dispăruseră. Cu toate acestea, nu s-a întors să’i mulţumească Sfîntului. Nespus de bucuros, s-a grăbit să se ducă acasă şi să’i înştiinţeze pe ai săi despre această minune.



SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ

       poezii crestin-ortodoxe


 "Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...



SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ 

SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ, scaunul cel înalt al Înţelepciunii, cel ce şi-a împodobit tronul inimii cu florile gândurilor dumnezeieşti şi s-a făcut dulce grăitor de cele înalte, să oprească şi curgerea izvorului patimilor noastre spre a afla odihna smereniei. Ca cel ce a împodobit scaunul arhieresc al Timişoarei cu razele virtuţilor sale şi a aşezat pe scaunul inimilor credincioşilor cuvintele înţelepciunii lui Hristos, stând acum înaintea tronului Treimii Făcătoare de viaţă, să mijlocească pentru noi luminarea minţii cu strălucirea razelor Soarelui dreptăţii.

TROPAR 

Părăsind Athosul iubit, ai fost îmbrăţişat cu bucurie d epământul românesc,
 Pe care sfinţindu-l cu rugăciunile tale, ai fost chemat în lăcaşul ceresc,
Maica Domnul, sub al cărei acoperământ ai fost ocrotit, te-a chemat întru Împărăţie,
 Dar ne-ai lăsat moştenire rugăciunile tale luminate şi dorul neîncetat de veşncie.

  CONDAC 

Podoabă nepreţuită te are pământul Banatului cuvioase părinte,
Pe care păzeşte-l cu rugăciunile tale de viforul multelor ispite,
 Întăreşte Biserica lui Hristos, ca unul ce ai slujit-o pe ea cu sârguinţă,
Şi inimile credincioşilor le luminează, ca să aducă roade de credinţă.

  ICOS 

Se veseleşte astăzi pământul românesc la prăznuirea ta cinstită,
Căci duhovniceşte vieţuind, ca un înger ai zburat la cetatea cea sfântă,
Cu ale tale mijlociri dăruieşte pace celor ce te cinstesc cu credinţă,
 Şi învăţătura cea dreaptă ajută-ne s-o păzim de erezii cu stăruinţă.

 Bucură-te, crin împărătesc al virtuţilor,
Povăţuitor neînfricat după canonul Părinţilor,
Bucuria Bisericii Banatului ce prin tine s-a înnoit,
Lauda credincioşilor ce-şi descoperă gândul umilit,
Cetate nebiruită de valurile ispitelor,
Izvor dulce curgător al cuvintelor,
Podoabă a cetei Sfinţilor români,
Cununa cinstită a dreptei măriri,
Tămăduitorul celor căzuţi în patul deznădăjduirii,
Rază ocrotitoare revărsând lumina iubitoare a Treimii.

  SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ, COMOARĂ STRĂLUCITOARE A BLÂNDEŢII, ÎNTIPĂRIND PE FILA INIMII TAINELE DUHULUI

În călătoria spre tainele ascunse în mijlocul Raiului inimii,
Fii nouă călăuzitor, deschizându-ne cu bucurie uşile Luminii,
Povăţuitorule al sufletelor necăjite, încredinţează-ne milostivirii dumnezeieşti,
Ca la ospăţul tău să ne învrednicim de adăparea răcoritoare din paharele cereşti.

Pe noi, cei nepricepuţi şi cu mintea tulburată de vicleniile vrăjmaşului,
Ne înţelepţeşte părinte, cu rugăciunea ta şi dăruieşte strălucire graiului,
Ca să-ţi cântăm cu bucurie mulţumitoare, că ne-am izbăvit de oastea lui faraon,
Şi mintea căzută în întuneric a fost înălţată prin Cruce, făcându-se al Luminii tron.

Mintea mea cea zugrăvită în chipul întunericului nu suferă întipărirea slovelor Luminii,
Chiar dacă pentru un moment se adânceşte în înţelegerea tainelor Dumnezeirii,
Dar mai înainte de a ajunge la capătul sensului slova se şterge, spăimântându-se de mintea pătimaşă,
În jurul căreia doar roiul gândurilor rele îţi găseşte ,,odihnă” prin semănarea cuvintelor cu alură trufaşă.
Neînţelepţirea mea o tămăduieşte părinte, turnând peste mintea nepricepută roua rugăciunii,
Care înfloreşte crinii cei dumnezeieşti ai tainelor mai presus de cuprinderea vasului inimii.

Pururea dorm în mormântul păcatelor, otrăvit fiind de multe soiuri de păcate,
Cu râvnă lucrez să înalţ muntele răutăţilor, prin cugetările cu totul deşarte.
Pe mine, cel ce bolesc de cumplite patimi mă tămăduieşte cu a ta milostivire,
Obiceiurile mele cele proaste le îndreptează şi mă învaţă a iubirii adâncime.

Sufletul meu îl povăţuieşte la limanul odihnei şi ascunde-l în turnul pocăinţei,
Ca de viforul ispitelor să fiu păzit şi să pătrund pentru întâia oară în taina umilinţei.
Cel ce din tinereţe ai strălucit ca vas binecuvântat al mângâierilor Duhului Sfânt,
Pe mine, cel împodobit cu marea frunzelor nerodirii, mă povăţuieşte spre Cuvânt.
Cu puterea Crucii ce o porţi în mână risipeşte nălucirile cele diavoleşti,
Care mă ţin în casa păcatului, hrănindu-mă totdeauna cu patimile trupeşti.
Jugul Domnului de bunăvoie luându-l din tinereţe, ai lucrat neîncetat în ogorul mântuirii,
Sădind seminţele virtuţilor şi pe toţi povăţuindu-i la limanul dulce al sfinţirii.
Căutând Domnul cu blândeţe spre ostenelile tale, te-a rânduit în Biserica Sa ca păstor,
Pentru aceasta, pe mine cel rătăcit şi ameţit de patimi mă povăţuieşte la patul Crucii cel odihnitor.

În grădina dumnezeieştii Biserici Sfântul Iosif străluceşte ca un crin împărătesc,
Cu apele înţelepciunii fiind adăpat şi razele Duhului primindu-le ca dar ceresc.
Pentru aceasta a odrăslit roadele cunoştinţei celei înalte, pecetluite de lumină,
Din vasul tainelor dumnezeieşti adapă şi inima mea care după cele cereşti suspină.

Ochii dumnezeieşti citesc cartea tainelor ascunsă în inimile omeneşti,
Şi cu privire zâmbitoare pe Iosif Pronia l-a rânduit păstor al oilor duhovniceşti,
Cu toiagul blândeţii ce poartă floarea rugăciunii a călăuzit poporul încredinţat,
Şi pentru ostenelile sale spre culegerea roadelor credinţei cu multe daruri a fost încununat.

Din mâna Marelui Arhiereu ai primit darul arhieriei şi binecuvântare spre rodire,
În lumina razelor dumnezeieşti ai fost arătat vas ales plin de cerească strălucire.
Îmbrăcându-mă cu haina lenevirii, nelucrătoare întru mine arăt darurile Stăpânului,
Cu roua rugăciunii tale, părinte, stinge focul chinurilor gătit pentru nesocotirea legământului.

Greutatea zilei ai purtat şi talanţii din destul i-ai înmulţit,
Întru lumină ai înălţat Crucea sfinţeniei şi pe toţi bine i-ai sfătuit.
Pe uşile bucuriei cereşti ai intrat, întâmpinat de florile cântărilor îngereşti,
Pe mine, cel întristat de păcat, mă povăţuieşte spre ale pocăinţei porţi împărăteşti.

Veniţi toţi credincioşii să intrăm în cămara Împăratului, chemaţi de slujitorul Său,
La ospăţul ceresc Sfântul Ierarh Iosif ne cheamă să-L slăvim pe Dumnezeu.
Trâmbiţa Duhului luând viersuieşte părinte, tainele înţelepciunii neînţelese,
Deschide mintea noastră ticăloasă ca să priceapă cuvintele din Rai culese.

Prin cruce te-ai înălţat pe vârful Taborului înţelegător,
Şi privind adâncul Înţelepciunii, te-ai făcut poporului luminător.
Razele tainelor împărtăşind celor însetaţi de izvorul cuvintelor dumnezeieşti,
Te-ai făcut poartă către Rai celor ce nădăjduiau spre intrarea în cămările cereşti.

Inima ta făcându-se vistierie a darurilor Treimii cu mâna gândului a împărţit tuturor comorile cereşti,
Împodobind în chip strălucitor Biserica lui Hristos şi ridicând-o la contemplarea razelor dumnezeieşti.
Cu haina blândeţii îmbrăcându-te şi punându-ţi pe cap cununa smereniei,
În mâinile sufletului purtai perlele înţelepciunii, agonisite prin truda dragostei.

Sensul Crucii adâncind în inima ta, descoperit-ai taina vieţuirii înţelepte,
Desfătarea trupească o ai tăiat, făcând chipul Crucii cu dulceţile vrednice.
Toată aşezarea orizontală a lumii ai biruit-o prin alegerea înălţării spre cer,
Arătând că viaţa creştinului e o cruce prin lupta între lume şi Cel Nemuritor.

În tot Banatul ai semănat darurile minunilor tale,
Pentru aceasta în cer ai aflat plata ostenelilor sfinţitoare,
Bogăţia străcăcioasă a acestei lumi, ce te ţinea la pământ o ai părăsit,
Şi de bunăvoie ai ales crucea sărăciei prin care comoară în cer ţi-ai agonisit.

Pe cararea cea strâmtă cu bucurie ai alergat, ca să afli în cer calea cea largă,
Prin înfrânare dulceţile trupului ai călcat ca să afli desfătarea cea neluată.
În Sfântul Munte glasul Duhului ţi-a şoptit să mergi în ţara Banatului,
Ca să întăreşti pe fraţii tăi aflaţi în nevoi cu înţelepcunea sfatului.
În timp de grea încercare ai fost scăpare poporului necăjit,
Şi purtând cârja păstorească spre limanul odihnei l-ai povăţuit.
Ca un înger ai petrecut în Biserica Domnului, ostenindu-te întru lucrarea rugăciunii,
Pentru aceasta cămările cereşti te-au îmbrăţişat cu bucurie, ca pe un slujitor al Treimii.

Dragostea dumnezeiască a biruit orice atragere a inimii spre plăcerea lumească,
Şi cu armele slujirii îngereşti te-ai îmbrăcat, învingând toată puterea vrăjmaşă.
Raza cea fără de materie a luminii dumnezeieşti odihind în inima-ţi râvnitoare,
Toată negura patimilor ai risipit şi te-ai făcut pildă de viaţă înălţătoare.

Viaţa ta ca icoana unei stele străluceşte pe cerul Ortodoxiei,
Învredniceşte-ne şi pe noi rugăciunilor tale, spre dobândirea veşniciei.
Rănile pricinuite sufletului de sabia păcatului le tămăduieşte cu untdelemnul rugăciunii,
Deschide poarta minţii noastre şi înfăţişează ochilor neştiutori icoana Iubirii.

Ca un cărbune ai fost aprins de focul dumnezeirii, eliberându-te de fumul patimilor,
Şi pe podul morţii ai trecut la viaţa cea veşnică, arătându-te biruitor asupra păcatelor.
Ca un stâlp de foc te-ai înălţat în mijlocul ispitelor, alungând întunericul înşelăciunii,
Făcându-te lumină povăţuitoare spre înţelegerea tainelor Adevărului şi alungarea rătăcirii.

Celor ce privesc mormântul tău cu ochii credinţei le izvorăşte vindecări,
Ca de toată patima să se izbăvească prin ale tale tainice luminări.
Mintea ascunzându-o în cetatea odihnei, de grija lumească ai fugit,
Şi îngrădindu-te cu poruncile Evangheliei, întru libertatea Duhului te-ai odihnit.

Trupul a purtat în spate povara nevoinţelor, ca sufletul să se elibereze de greutatea patimilor,
Şi cu puterea gândurilor smerite ai arătat nelucrătoare toate ispitele vrăjmaşilor.
Cartea Banatului păstrează chipul tău de lumină punând alături pecetea mulţumirii,
Iar cetatea Timişoarei saltă şi se veseleşte că din ceruri o veghează prietenul Treimii.

Făclia blândeţii tale a rămas nestinsă, chiar şi în mijlocul întunericului păgânilor,
Căci n-ai căutat la faţă, ci pe toţi i-ai împărtăşit din darurile cuvenite Sfinţilor.
La masa cerească cu Apostolii stând şi în cântări cu îngerii petrecând,
Roagă-te Domnului ca până în sfârşit la poruncile Domnului să fim aflaţi lucrând.

Cu privire iubitoare a inimii te-ai înfăţişat zâmbitor înaintea Stăpânului,
Mânie având numai asupra şarpelui al cărui cap l-ai zdrobit cu puterea Cuvântului.
Înfrânând toate năvălirile plăcerilor te-ai făcut turn al bunătăţilor duhovniceşti,
Şi arşiţa vieţii lucrătoare răbdând, ţi-ai urcat sufletul pe scara odihnei cereşti.

Lupii cei păgâni i-ai îmblânzit şi pe fiii duhovniceşti la păşunea duhovnicească i-ai povăţuit,
Pe mine, cel rătăcit pe cale, spre pădurea tainelor duhovniceşti mă îndreaptă, pe aripile gândului smerit,
La toate cererile nostre aduse prin rugăciune răspunde cu părintească iubire,
Fii doctor celor bolnavi, turn celor priginiţi şi tuturor poartă de mântuire.

În ceruri vezi acum slava pururea fiitoare şi cu îngerii te veseleşti,
Ocroteşte-ne cu veşmântul tău arhieresc al rugăciunii, pe noi, cei fricoşi.
Vântul ispitelor îl risipeşte şi războiul prigoanei îl slăbeşte,
Întunecă toată lucrarea vrăjmaşă şi pe căi line ne povăţuieşte.

Ai suit cu picior hotărât pe muntele rugăciunii, neprivind spre amăgirea şarpelui,
Focul ispitelor nu te-a tulburat, urmând întru totul lumina gândită a sfatului.
Înfrânând mişcările trupului prin afundarea în râul pururea curgător al rugăciunii,
Te-ai arătat înaintea tuturor ca o comoară purtătoare a darurilor nepătimirii.

Pe cărarea faptelor bune cu veselie călătorind însoţit de cântările îngereşti,
Nu ai băgat de seamă osteneala drumului şi ai ajuns în lăcaşurile cereşti.
În cetatea Edenului te-ai suit pe treptele rugăciunii sprijinit de toiagul Duhului Sfânt,
Care ţi s-a făcut sceptru arhieresc, prin mijlocirea înţelegerii tainelor ascunse de Cuvânt.

Slava Treimii cu dreaptă credinţă ai vestit şi întru Lumina întreit strălucitoare te-ai odihnit,
Din temniţa patimilor mă cheamă şi inima mea întunecată o odihneşte la liman smerit.
Cununa neveştejită a sfinţeniei ai dobândit şi din adâncul ispitelor pe noi ne-ai slobozit,
Ca un părtaş al tainelor celor mai presus de minte, dăruieşte-mi gând în lumină adâncit.

Pe pământ prin osteneli ai dobândit viaţa cea îngerească,
Iar acum cu cei netrupeşti te desfătezi de bucuria cea cerească
Sufletul tău îmbrăcat în veşmântul nepătimirii strălucea mai mult decât haina arhieriei,
Şi viaţa ta a fost oază de lumină pentru cei ce urmau vasul cel călăuzitor rânduit de iubirea Proniei.

Răsărit-ai ca o stea din din părinţi binecredincioşi şi temători de Dumnezeu,
Şi în mănăstirea Maicii Domnului te-ai desăvârşit în înţelepciune, biruind pe cel rău.
Ca un pom ai fost sădit în muntele Athosului, unde ai adus roade minunate,
Vijeliile ispitelor înfruntând, nu te-ai clintit, contemplând tainele de Duhul luminate(arătate).
Împodobit-ai scaunul mitropolitan al Timişoarei cu binecuvântarea patriarhului,
Neprecupeţind osteneala purcederii la calea lungă ai venit să slujeşti poporului,
Ca un izvor de minuni te-ai arătat şi tot pământul Banatului cu roua lor l-ai udat,
Inimile căzute le-ai ridicat la cetatea de sus, dăruindu-i mireasma gândului înalt.
Razele nădejdii mântuirii în sufletele întristate ai aşezat, tămăduind toată neputinţa,
Reînnoind chipul bisericii cu strălucirea frumuseţii lui Hristos, ai vestit biruinţa,
Izvor de dragoste dumnezeiască te-ai arătat tuturor, jertfindu-te pe altarul rugăciunii,
Şi cu stâlpii drepte-credinţe întărind cârma Bisericii te-ai făcut plinitor al măririi.
La mănăstirea Partoşului retrăgându-te, te-ai nevoit în adâncirea virtuţilor,
Şi din fântâna harului gustând te întăreai spre marea călătorie către Raiul Sfinţilor.
În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului te-ai mutat la veşnica bucurie cerească,
Fiind luat de mână de Cea Care te-a ocrotit şi te-a condus de pe pământ la cetatea împărătească.

Roagă-te Sfinte Iosif, ca Domnul să ne acopere inimile cu mila Sa nemărginită,
Ca să ne îndreptăm gândurile spre lucrarea cea de Duhul sfinţită,
Cu stâlpii rugăciunilor Tale păzeşte Biserica lui Hristos de săgeţile eresurilor,
Şi mâna ta să ţină neîncetat acoperământul de lumină deasupra ortotocşilor.

Bucură-te, icoană de Duhul însufleţită şi împodobită de mâna arhierească,
Stâlpul tainelor celor dăruite de înălţime, prin cugetarea netrupească,
Vas al tainelor, din care izvorăşte toată mireasma darurilor,
Credincios slujitor al Împăratului, lucrând prin puterea sfaturilor,
Rugător neîncetat, sprijinind sufletul bisericii lui Hristos,
Împodobitor al cămării Mirelui cu blândeţea gândului luminos.
Minte întărită de Duhul Sfânt, ce a surpat zidul eresurilor,
Următor al vieţii îngereşti, pierzător taberelor demonilor,
Lauda cetăţii Timişoarei cea cu glas de mulţumire,
Îndreptătorul călugărilor spre limanul de mântuire,
Casa cea îngerească împodobită cu mireasma nepătimirii,
Podoaba cea aleasă a luminii vestitoare a lucrărilor Iubirii
Lumina cea neapusă ce sprijină stâlpii bisericii Banatului,
Pom al înţelepciunii dumnezeieşti, ce dă tărie sfatului,
Acoperământ al rugăciunii ce suie gândul la tronul împărătesc,
Vistierie neîmpuţinată ce împarte tuturor din darul ceresc,
Carte a minunilor în care Cuvântul şi-a scris razele milostivirii,
Părinte al pocăinţei lucrătoare ce ne adăposteşti în pământul nepătimirii,
Soare înveselitor al Banatului ce lucrezi cu puterea razelor Duhului,
Pecete arhierească a cărei lumină cheamă inimile la taina Cuvântului.

PARACLISULSFÂNTULUI IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ, MITROPOLITUL TIMIŞOAREI ( 15 septembrie)

14 septembrie 2013

SFANTUL IOSIF CEL NOU DE LA PARTOS

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

DOAMNE AJUTA!
In seara aceasta o mare de preoti, o mare de calugari si calugarite, o mare de credinciosi s-au adunat la catedrala Metropolitana din Timisoara pentru al sarbatori pe Sfantul IOSIF CEL NOU de la PARTOS ,OCROTITORUL TIMISOAREI SI AL BANATULUI. Procesiunea cu sfintele moaste a fost foarte frumoasa, desi incepuse ploaia...cand a iesit racla din catedrala ca prin minune s-a oprit si ploaia ,s-a ocolit catedrala si cateva strazi ale orasului , apoi am intrat in catedrala si atunci ploaia a inceput din nou.
Sfantul Iosif a avut grije de noi sa nu ne ploua...
























 Racla cu moastele Sfantului v-a fi depusa in catedrala si maine unde credinciosii pot merge sa atinga sfintele moaste...
            Sfîntul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş,                            Mitropolitul Timişoarei († 1656)
Sfantul Iosif este numit acum "cel Nou", spre a-l deosebi de alti sfinti mai vechi cu acelasi nume. In urma cerintei Ministerului de Interne din anul 1997,

Acest ierarh sfînt şi purtător de Dumnezeu, Iosif cel Nou de la Partoş, s-a născut pe la anul 1568, în oraşul Raguza Dalmaţiei, dintr-o familie de creştini valahi. Din botez se numea Iacob. Rămî-nînd orfan de mic, mama sa i-a dat o creştere aleasă, iar la vîrsta de 12 ani a fost trimis la Ohrida să înveţe carte.

Cînd avea 15 ani, tînărul Iacob este chemat de Hristos la sfînta nevoinţă călugărească, în Mănăstirea Maicii Domnului din localitate. După cinci ani se duce la Muntele Athos şi intră în obştea Mănăstirii Pantocrator. Aici, după aspre osteneli duhovniceşti, îmbracă schima marelui şi îngerescului chip sub numele de Iosif.

La Pantocrator Cuviosul Schimonah Iosif "Valahul" s-a nevoit mulţi ani de zile, împreună cu numeroşi alţi monahi greci, români şi macedoneni. Acolo a deprins meşteşugul luptei duhovniceşti, postul desăvîrşit, privegherea de toată noaptea, ascultarea şi smerenia. Apoi, făcîndu-se sihastru în pădurile din împrejurimi şi mult ostenindu-se, a ajuns la măsura desăvîrşirii, învrednicindu-se de la Dumnezeu de darul lacrimilor şi al rugăciunii neadormite care se lucrează cu mintea în inimă. Pentru sfinţenia vieţii sale avea încă şi darul facerii de minuni, vindecînd multe boli, îndeosebi pe cei ologi. Pentru aceasta era chemat în multe mănăstiri atonite şi vindeca pe călugări de grele suferinţe trupeşti.

Văzîndu-l umbrit de harul Duhului Sfînt, părinţii au chemat în obşte pe Cuviosul Iosif Valahul şi, făcîndu-l preot, l-au rînduit duhovnic al călugărilor din Muntele Athos. Şi era atît de iscusit povăţuitor de suflete, încît ajunsese vestit la patriarhul de la Constantinopol. Pentru aceea a fost rînduit egumen la Mănăstirea Sfîntului Ştefan din Adrianopol, pe care o conduce cu multă în-ţelepciune şase ani. Apoi este numit egumen în Mănăstirea Cutlumuş din Athos, renumită ctitorie a domnilor Ţării Româneşti, unde se nevoiau mulţi călugări români şi macedoneni.

După ce formează numeroşi fii duhovniceşti, se retrage în linişte în preajma Mănăstirii Vatoped. Dar, răposînd mitropolitul Timişoarei, românii din Banat, călăuziţi de Duhul Sfînt, au ales păstor în locul lui pe Cuviosul Iosif Valahul, deşi avea 80 de ani, fiind vestit în toate ţările balcanice şi cinstit ca sfînt încă din viaţă.

În anul 1650 este hirotonit arhiereu şi aşezat în scaunul de mitropolit al Timişoarei. Aici bunul păstor s-a dovedit mare apărător al Ortodoxiei, mîngîind şi povăţuind către Hristos timp de trei ani de zile Biserica Banatului. Căci era tare în credinţă, înţelept la cuvînt, blînd la inimă şi neadormit în rugăciune. A făcut şi unele minuni spre lauda lui Dumnezeu şi alinarea suferinţelor unor credincioşi, punînd mîinile pe capul lor şi rugîndu-se pentru ei. De asemenea, a stins cu rugăciunea sa focul ce cuprinsese partea de apus a Timişoarei. Căci, ieşind din biserică cu Sfintele Taine în mîinile sale şi rugîndu-se cu lacrimi, îndată a trimis Dumnezeu o ploaie puternică şi s-a stins focul.

În anul 1653, Sfîntul Ierarh Iosif cel Nou se retrage la Mănăstirea Partoş. Aici, mai trăind încă trei ani, în toamna anului 1656 îşi dă sufletul în mîinile Marelui Arhiereu Iisus Hristos, fiind în vîrstă de peste 85 de ani.
Trupul sau a fost asezat intr-un mormant zidit in naosul bisericii manastiresti, in dreptul usii de la intrare care e spre miazazi. 
 Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat la 7 octombrie 1956 şi se face pomenirea lui la 15 septembrie.

 Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat ca Sfantul Ierarh Iosif cel Nou sa fie patronul pompierilor.
Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul părinţilor noştri!
SFINTE IOSIFE ROAGA-TE LUI DUMNEZEU PENTRU NOI PACATOSII !


                                Rugaciune catre Sfantul Iosif cel Nou de la Partos

Preabunule si intru-tot-laudate Parinte Iosife, pastorul si invatatorul celor ce alearga cu credinta la a ta folosire si cu rugaciune fierbinte te cheama pe tine, grabeste de ne ajuta si noua celor ce cu credinta si cu dragoste savarsim pomenirea ta, stand rugator catre Atotmilostivul Dumnezeu, pentru ca dreapta credinta sa se intareasca si sa sporeasca si toata crestinatatea sa fie ingradita si pazita prin sfintele tale rugaciuni, de certurile cele lumesti si de toata dezbinarea si neintelegerea. Si pentru ca Domnul Dumnezeul nostru sa ne acopere si sa ne apere de tot raul: de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de incalcarea noastra de alte neamuri, de robie, de prapadul razboiului, de toate bolile si ranile cele aducatoare de moarte si de cumplita moarte cea prin dezlantuirea puterilor fara de zagaz ale firii. Roaga pe Ziditorul tuturor, facatorule de bine, sa dea: pace lumii, liniste vazduhurilor, ploaie la buna vreme, roada imbelsugata pamantului, bunastare poporului, intelegere sotilor, ascultare copiilor, iubire de fii parintilor, dragoste frateasca tuturor, indreptare pacatosilor, spor duhovnicesc celor alesi, ravna multa catre Domnul, preotilor, virtute calugarilor, inalta intelepciune ierarhilor si sanatate tuturor. Iar pe noi cei ce ne-am adunat la aceasta sfanta pomenire a ta, ne miluieste, indraznitorule catre Dumnezeu. Ca, prin mijlocirea ta, cu folosinta rugaciunilor tale si cu harul lui Hristos Dumnezeu, viata lina si fara de pacat sa ni se daruiasca, spre a vietui cu buna cuviinta in veacul acesta, si de partea starii de-a stanga, la infricosatoarea judecata a toata lumea, sa fim scutiti, si in partea celor de-a dreapta sa ne invrednicim a fi, impreuna cu toti cei din veac bineplacuti Domnului.
Amin.


                           Rugaciune speciala catre Sfantul Iosif cel Nou de la Partos
Cu umilinta si evlavie ne plecam astazi genunchii inaintea slavei Marelui Dumnezeu, Cel ce te-a marit pe tine, Preasfinte Parintele nostru Iosife, si prinos de cinstire si de multumita ii aducem, pentru ca ni te-a daruit fierbinte rugator si puternic ocrotitor in ceruri. Ca tu, ca un izbavitor ai fost trimis, de sus, dreptmaritorilor crestini din partile Banatului, la vreme de stramtorare; si, ca un bun pastor si parinte, cu dragoste si cu intelepciune, i-ai pastorit pe dansii, chip de smerenie, de infranare si de curatie facandu-te tuturor, cu nevointele tale pustnicesti, cu postul, cu privegherea si cu rugaciunea. Pentru aceasta, inca mai-inainte de mutarea ta la vesnicele locasuri, te-ai invrednicit de darul cel mai presus de fire al minunilor; cununa biruintei s-a impletit tie in ceruri, si la cetele sfintilor si ale dreptilor, celor ce, de la inceputul veacului, au bineplacut lui Dumnezeu, te-ai adaugat. Iar noua, pe pamant, ai binevoit a ne lasa cinstitele tale moaste, ca pe un izvor de daruri si tamaduiri celor ce alearga la tine cu credinta. Drept aceea, si noi acum, cu bucurie si cu dragoste te laudam pe tine, sfinte ierarhe, si cinstire de obste facandu-ti, cu evlavie sarutam sfintele tale moaste si cu smerenie ne rugam tie: ocroteste Biserica ta, tara aceasta si pe toti cei ce cu credinta si cu dragoste cheama intr-ajutor numele tau cel sfant. Si ca unul ce stai inaintea fetei Ziditorului tuturor, indraznire avand catre Dansul, ajuta-ne cu mijlocirile tale si roaga-L, parinte sfinte, milostiv sa fie noua, iertare de pacate sa ne daruiasca si de toata reaua intamplare sa ne izbaveasca; credinta cea dreapta sa o intareasca; intaratarile eresurilor sa le strice, cu puterea Preasfantului Sau Duh; dragostea sa o inmulteasca; ura sa o stinga; razboaiele sa le inlature si pacea a toata lumea desavarsit sa o intemeieze. Si asa, virtutilor tale urmand, Sfinte Iosife, neincetat sa sporim in credinta, in dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele si in toata fapta cea buna, ca sa ajungem toti la limanul cel mult dorit al mantuirii. Si, laudand, pana la sfarsitul veacului, pururea cinstita pomenirea ta, cu inimi curate sa cantam: Marire Tie, Dumnezeule, Cel mare si minunat intre sfinti, in vecii vecilor.
Amin.

9 septembrie 2013

POVĂTUIRI DE MARE FOLOS DE LA CUVIOSUL SERGHIE:

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....




 “Când sufletul ţi-e tulburat, aleargă la căinţă;
de n-ai căinţă, căieşte-te de necăinţa ta!”
· Nu-i om care să se simtă în largul său pe acest pământ. Asta ne e crucea.
· Nu crede că eşti rob pe viaţă păcatului. Nădăjduieşte cu tărie în mila lui
Dumnezeu. Că la El e multă milă şi iertare. De-I cerem, pe dată ne iartă şi ne
izbăveşte.
· Să nu deznădăjduieşti nicicând pentru greşelile din zilele trecute. Ia-ţi viaţa în orice
zi de la început. Şi socoteşte ziua de azi ca pe cea din urmă. Altminteri, după cuvântul
părintesc, e timp pierdut.
***
· Mai de folos îi este omului să aibă voinţa slabă, decât una tare. Ca să-şi vadă
neputinţa şi slăbănogeala. Altminteri, se trufeşte cu puterea sa şi, plin de sine, se
leapădă de Dumnezeu.
· Marea iscusinţă a vieţii duhovniceşti e să lucreze omul cu puterea lui Dumnezeu,
nu cu puterile sale. Marea înţelepciune este să-L ai pe Domnul sălăşluit în tine.
· De vrei să faci un lucru cât de mic, cheamă-L pe Dumnezeu în ajutor. Fă-le pe toate
ca în faţa Lui, şi fără El nimica să nu faci. Că spune Domnul: „Cel care nu adună
cu Mine risipeşte” (Lc 11, 23).
· Puterea împotrivirii la păcat e de la Dumnezeu, şi se câştigă cu rugăciunea.
· Teme-te de mândrie. E cel dintâi şi mare vrăjmaş. Pe îngeri i-a făcut să cadă.
· De ai vreun mic câştig duhovnicesc, nu te împăuna cu părerea de sine. Nu aduna
comoară pentru tine, ci îmbogăţeşte-te în Dumnezeu.
· Smerenia s-o cauţi mai întâi de toate. Că fără ea nimic nu poţi să faci. Smerenia e
mântuire iute.
· Cată smerenia, nu sfinţenia. Că fără smerenie, sfinţenia-i curată amăgire. Că
pentru lipsa smereniei au ajuns draci căzuţi duhurile îngereşti şi sfinte.
· Trăieşte aşa ca să-L mulţumeşti pe Dumnezeu, nu pe tine. Mulţumirea de sine e
primejdioasă.
· La baza bolilor mintale nu stă sexualitatea, cum zice Freud, ci mândria.
· Centrarea pe sine este începutul bolii mintale. Boala mintală se întemeiază pe
socotirea propriei persoane drept centru al lumii.
***
· Nu-i om pe lume cu psihic sănătos. Tot omul are în el toate bolile. Cel care pare
sănătos şi normal, este cel care ajunge să-şi stăpânească boala şi s-o ţină în frâu.
Bolnavul mintal însă nu-şi mai poate controla boala, şi ea iese la iveală.
· Duhovnicul e şi psihiatru. Până la urmă, rădăcina bolii mintale e o nepuţinţă a
sufletului. Totul are sens duhovnicesc, duhovnicescul le cuprinde pe toate. Şi
tratamentul duhovnicesc poate tămădui, adesea, boala mintală.
· Un psihiatru care nu-i şi om duhovnicesc poate să aline boala, îl poate aduce din nou
în lume pe bolnav, îl poate face să trăiască alături de ceilalţi oameni. Dar n-are ce-i
da sufletului său, nu-i poate arăta sensul existenţei sale. Asta numai duhovnicul
poate s-o facă.
***
· Pururea să avem căinţa tâlharului pe cruce. Că nu ştim lungimea vieţii.
· Dacă eşti tulburat în vremea rugăciunii, alungă tulburarea şi te căieşte de tulburarea ta.
De nu-ţi e inima zdrobită, iarăşi să te căieşti. De nu te poţi căi, căieşte-te de
neputinţa ta. Şi aşa, pururea stăruie în căinţă.
· Sileşte-te spre căinţă. De n-ai râvnă spre căinţă, roagă-L pe Dumnezeu să-ţi ierte
lipsa de râvnă.
· Când sufletul ţi-e tulburat, aleargă la căinţă; de n-ai căinţă, căieşte-te de necăinţa
ta. Ca pururea să biruie căinţa.
· Pocăinţa nu-i doar plângere de o clipă a păcatului, ci e necontenită mustrare a
inimii.
· De eşti creştin, fă din căinţă firea sufletului tău. Căinţa nu doar cere iertarea de
păcate, îşi cunoaşte încă neputinţa şi nimicnicia în faţa lui Dumnezeu. E însoţită
de smerenie, de frica de Dumnezeu şi aducerea-aminte de moarte. Petrece pururea în
ea. Ca s-o afli, cere-o de la Dumnezeu, şi ca pururea s-o ai, pururea cere-o.
· Începe orice lucru cu căinţa. Şi rugăciunea tot aşa s-o începi. Împacă-te întâi cu
Dumnezeu, ca să nu te rogi cu păcat. Că rău rugându-se oarecând un hoţ de cai la
Sfântul Nicolae, a fost mustrat de sfânt şi aruncat într-o groapă cu hoituri, ca să-şi
cunoască din acea duhoare urâciunea rugăciunii sale.
· La rugăciune, uneşte-ţi mintea cu inima. Şi vezi de-i bine răsădită acolo. Iar calea
unirii e căinţa. Şi prin căinţă intrând în ascunzişul inimii, aflăm acolo ferire de
primejdii şi adăpost.
· De moleşeală şi puţinătate de suflet să te căieşti ca de păcat, silindu-te să-ţi vii în
fire.
· Pentru răceala sufletului să te căieşti, că e păcat.
· Căieşte-te că nu-i iubeşti de ajuns pe oameni, că nu te dor necazurile lor.
· Căieşte-te că nu eşti sfânt, căieşte-te de starea ta jalnică.
· „Greşiţi ai noştri”, pe care îi iertăm, ca să primim iertare, sunt şi cei pe care nu-i
placem pentru că sunt altfel decât noi.
***
· Mulţi talanţi are omul, dar puţin câştig, că-i iroseşte în vremea vieţii sale.

· Adevărata ta viaţă, omule, e în ceruri. Începe s-o trăieşti de aici, de pe pământ.
· Pururea să fim ca cel ce-aşteaptă să-i vină trenul dintr-o clipă în alta şi-i gata să se
urce în el.
· Cele duhovniceşti sunt cu adevărat, şi-s mai adevărate decât cele pământeşti şi
văzute. Însă pe ele numai ochiul inimii le vede.
· Despre teama de Judecata ce va să fie: Cată la Împărăţie ca un călător, fără grijă de
ziua de mâine, pururea gata de drum. Şi neştiind ceasul plecării, fii pururi treaz, cu
candela nestinsă.
· De trândăvie şi deznădejde scăpăm de cugetăm la moarte şi, după cuvântul părintesc,
de socotim fiecare zi ca pe cea din urmă. Că numai aşa vezi că n-ai vreme de
pierdut, şi nu amâni rugăciunea. Că în orice clipă poţi muri, în noaptea asta chiar,
si-n cele ce vei fi aflat, în acelea vei fi judecat, după cum spune Domnul. Să ne
îngrijim, dar, întotdeauna să fim împăcaţi cu Dumnezeu şi cu oamenii.
· Trăieşte ziua de azi şi lasă grija zilei de mâine, că îngrijorarea n-o schimbă cu
nimic. Să nu-ţi pierzi timpul, irosindu-ţi clipa. De clipa de acum să te îngrijeşti,
veghind să ai mereu ulei în lampă ca fecioarele înţelepte, şi-n toată clipa gata să-L
primeşti pe Mire. Asta să ne fie grija, cum suntem aici şi acum. Că aşa cum vom fi
aflaţi, aşa vom fi judecaţi de Hristos.
***
· Tainele cele dumnezeieşti nu se iscodesc cu mintea, ci se primesc cu inimă
credincioasă, şi atunci ni se arată desluşit.
· Duhovnicia e a vieţii, nu a minţii.
· Temeiul poruncilor dumnezeieşti e viaţa, nu ştiinţa. Nu cerceta, dar, cu mintea la
ce-s bune. Dacă scrie pe ceva „otravă”, te fereşti, nu guşti să vezi de e aşa sau nu.
***
· Fugi de îndoială ca de dracul. Nu citi Scripturile cu duh îndoit, că vine dracul în
chip de teolog şi ţi le tâlcuieşte el cu viclenie. Cu credinţa, taie pe dată şirul
vorbelor lui.
· Nu sta de vorbă cu dracii, nu le fă pe voie. Nu lua aminte în nici un chip la şoptirile
lor.
· De te cuprind ispitele, zbate-te să scapi, ca omul prins de vâltoare. Ţine la viaţa
sufletului cum ţii la viaţa trupului.
· De se aprinde în tine flacăra ispitei, stinge-o iute cu apa rugăciunii, până nu se
înteţeşte pârjolul. Nu sta nepăsător, revino-ţi iute şi respinge-o iute. Zbate-te şi
strigă, ca un om luat de şuvoi. Moliciunea în vreme de ispită e moarte curată.
· Ispita e şarpele muşcător. Cum l-ai simţit că muşcă, loveşte-l şi taie-i capul.
· Zicea unul dintre Părinţi: „De pofteşti trup, mergând la morminte vezi ce rămâne din
frumuseţea lui”.
· Cugetele de hulă arată fără puţinţă de tăgadă că Necuratul există. Că sunt
cumplit de înfricoşătoare, cum omul nu poate gândi. E bine că-şi dă arama pe faţă,
că îndeobşte lucrează pe furiş, şi nu cunoaştem tăria vrăjmăşiei sale şi nu ştim cu ce
duşman hain avem de luptat. Numai aşa putem să-l vedem. Împotriveşte-te, leapădăte,
nu le lăsa să-ţi intre în suflet, nu sta de vorbă cu ele nicidecum. Nu te înfricoşa.
După cum spun Părinţii, e o ispită bine ştiută a vieţii duhovniceşti. În Scara aflăm
multe învăţături în această privinţă. Când, la rugăciune, dracul ne aduce astfel de
gânduri, încă mai mult să ne ţinem de ea, punând împotriva lucrării lui lucrarea
noastră, prin chemarea lui Iisus.
***
· Cunoaşte omul când harul s-a sălăşluit în el? Uneori ştie. Alteori însă Domnul ne
lasă în neştiinţă, ca să nu ne mândrim. Cum ştii că harul sălăşluieşte în tine? Pur şi
simplu simţi. Sfântul Serafim de Sarov spune însă că astăzi omul a pierdut simţirea
prezenţei lui Dumnezeu.
· De te înfruntă cineva în duh de ceartă, din pricina credinţei, cere în inima ta
luminare şi înţelepciune de la Duhul Sfânt, ca să ştii ce să-i spui şi cum.
· Cel nărăvit în păcat nu poate osebi cugetele şi nu-şi vede păcatele, socotindu-le
slăbiciuni omeneşti, cu neputinţă de îndreptat.
· Nu pune pe seama vremurilor şi a lumii slăbiciunea sufletului tău.
· Nu-i rău că truda nu-ţi aduce nici o bucurie. Că n-am venit pe lume ca să ne
desfătăm. Ci suferinţa-i zestrea noastră pământească. Ba, rău este să-ţi placă
munca ta, să-ţi faci din ea un idol, să-i dai tot sufletul tău, lăsând de o parte ce e cu
adevărat de preţ. Veselie să-ţi aducă lucrarea celor duhovniceşti. Iar munca să-ţi fie
nevoinţă, spre încercare, cum este pentru călugăr ascultarea care-l rupe de la
rugăciune şi slujbe. Socoteşte-o uneltitoarea răbdării, că multă răbdare cere munca. Şi
sila de muncă n-o socoti păcat de nu-ţi vatămă sufletul. Îndur-o cu gândul la
Dumnezeu şi rugăciune. Şi fă-o bine, aşa cum se cuvine, ca să nu sufere alţii din
pricina ta. Şi cu iubire, luare-aminte şi bunăvoinţă să te porţi cu cei cu care împarţi
povara muncii. Să-ţi fie încă munca spre smerire, cugetând că pentru nevrednicia
noastră ni s-a dat treaba asta de rând pe care-o facem, şi nu alta mai de soi.
· Înstrăinarea nu-i nici silă de viaţă şi de lume, nici nepăsare. Sfântul Ioan Scărarul
istoriseşte că, minunându-se de smerenia unui monah, care primea cu linişte
batjocurile, l-a întrebat cum a ajuns la o asemenea nepătimire. Iar acela i-a răspuns:
„Pentru ce aş lua aminte la nişte oameni de nimic?”. Şi sfântul încheie, suspinând:
„Am văzut atuncea în ce adânc de răutate căzuse“.
(din: Jean-Claude Larchet, Tine candela inimii aprinsa. Învăţătura parintelui Serghie,
Editura Sophia, Bucuresti, 2007)


1 septembrie 2013

Sfaturi Duhovnicesti

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...


Cuviosul Paisie Aghioritul despre SFANTA LITURGHIE, IMPARTASIRE si pomenirea la PROSCOMIDIE



- Parinte, cand se savarseste Dumnezeiasca Liturghie, trebuie ca de fiecare data sa existe cineva care sa se impartaseasca?

- Da, pentru ca scopul principal al Dumnezeiestii Liturghii este impartasirea credinciosilor, fie si a celor putini care sunt pregatiti. Caci mai toate rugaciunile sunt citite de preot pentru credinciosii care se vor impartasi. De aceea, cel putin unul trebuie sa se impartaseasca. Fireste, se poate intampla ca nici unul sa nu fie bine pregatit. Aceasta e altceva. Este bine insa sa se impartaseasca macar un copil mic, chiar si un prunc. Si daca nu se afla nimeni, atunci Liturghia ramane numai ca sa se impartaseasca preotul si sa se pomeneasca numele. Dar aceasta sa fie o exceptie si nu o regula.

Oricine poate trai faptele Noului Testament la fiecare Liturghie. Sfanta Proscomidie este Betleemul, Sfanta Masa este Sfantul Mormant si Mantuitorul rastignit este Golgota. Toata creatia se sfinteste prin Dumnezeiasca Liturghie, prin prezenta lui Hristos. Sfintele Liturghii tin lumea. Este infricosator ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Nu suntem vrednici de aceasta! Exista preoti care in fiecare Liturghie traiesc aceasta Taina infricosatoare. Mi-a spus un cleric ca un preot foarte simplu si bun ii spunea:

“Imi vine foarte greu sa consum Sfintele. Imi cad lacrimile mele cele murdare in Sfantul Potir; nu le pot tine si pentru asta mult ma mahnesc”.

Si plangea. Iar acela i-a spus:

“Spune-I lui Hristos sa-mi dea si mie putine lacrimi murdare”.

- Parinte, de ce coborati din strana atunci cand preotul se inchina pentru Sfanta Liturghie?

- Cobor, pentru ca in vremea aceea cand se roaga preotul, Dumnezeu ii trimite harul dumnezeiesc ca sa-l slobozeasca de slabiciunile lui, pentru a putea savarsi Sfanta Liturghie. Atunci si credinciosii trebuie sa se roage cu evlavie ca si ei sa primeasca har.

Dumnezeiasca Liturghie incepe cu Proscomidia. Cateodata Dumnezeu iconomiseste sa intelegem si sa traim si noi Sfintele Taine! Atunci cand eram paraclisier, mi s-a intamplat urmatorul lucru. Odata, atunci cand preotul facea Proscomidia, in vreme ce spunea: “Ca o oaie la junghiere s-a adus”, am auzit gemete de miel pe Sfantul Disc. Iar cand a spus “Se junghie Mielul (si Fiul) lui Dumnezeu”, am auzit zbierat de la Sfanta Proscomidie. Infricosator! De aceea le spun preotilor sa nu pregateasca de mai inainte Sfanta Proscomidie si dupa aceea sa faca celelalte in mod formal. Adica nu trebuie sa taie prescura de mai inainte si in clipa aceea numai sa aseze Sfantul Trup pe Sfantul Disc si sa spuna: “Se junghie Mielul lui Dumnezeu” si “Ca o oaie la junghiere s-a adus”, dupa ce deja au scos Sfantul Trup. Numai atunci cand spun aceste cuvinte trebuie sa ia copia si sa insemne prescura. Adica sa-L “junghie” atunci cand spun: “Se junghie Mielul lui Dumnezeu”.

Atunci cand preotul suna clopotelul in vremea Proscomidiei sa pomeniti si voi in taina numele, sa participe si inima voastra la durerea fiecarui suflet ce-l pomeniti, fie viu, fie adormit. Sa aduceti in mintea voastra, in general, toate cazurile oamenilor, si pe cei pe care ii aveti in mod deosebit in atentia voastra, si sa spuneti: “Maria, Nicolae… Tu stii, Dumnezeule, problemele lor. Ajuta-i! “. Daca vi se dau nume ca sa le pomeniti, pomeniti-le la cateva Sfinte Liturghii, unele la trei, altele la cinci, si dupa aceea sa se pomeneasca si celelalte. De ce sa ai pe unii pe care ii pomenesti mereu si pe altii care au nevoie sa nu-i pomenesti deloc? Aceasta n-o inteleg.

Nume de catolici, de martori ai lui Iehova etc. nu este bine sa-i pomenesti la Sfanta Proscomidie. Pentru acestia nu se pot scoate miride si nici parastas nu se poate face. Pentru sanatatea si luminarea lor ne putem ruga, chiar si paraclis putem face.

- Parinte, unii preoti spun ca nu vor sa liturghiseasca adesea, ca sa nu se obisnuiasca.

- Nu este corect sa spuna asa ceva preotul. Este ca si cum ar spune: “Nu merg regulat la rudele mele, ca sa ma primeasca mai bine atunci cand le fac o vizita”. Este nevoie insa de pregatire. Sfanta Impartasanie vindeca, sfinteste pe cel ce se nevoieste. Cum sa-l ajute pe unul care nu se nevoieste? Ce sa schimbe Hristos, daca insusi omul nu se schimba?

Odata, la Pestera Sfantului Atanasie, era un staret cu doi ucenici. Unul era ieromonah si celalalt ierodiacon. Intr-o zi au mers ucenicii la o bisericuta sa slujeasca. Preotul insa invidia mult pe diacon, deoarece diaconul era mai inteligent si indemanatic la toate. Dar nici diaconul nu ajuta situatia, avand un fel egoist de a fi. Preotul s-a pregatit la exterior, citind rugaciunile de impartasanie si facand toate canoanele necesare. Din pacate insa, n-a facut lucrul cel mai important pregatirea launtrica, adica sa se spovedeasca cu smerenie ca sa alunge din inima sa invidia, care nu dispare prin schimbarea hainelor noastre si spalarea capului. Astfel, doar cu aceasta pregatire exterioara a mers la Infricosatorul Jertfelnic sa liturghiseasca. Insa de indata ce a inceput sa proscomideasca, ce s-a intamplat? S-a auzit deodata un vuiet mare si vede cum pleaca Sfantul Disc de la Proscomidie si dispare. Prin urmare, n-au mai putut liturghisi. Daca nu i-ar fi impiedicat Bunul Dumnezeu in felul acesta si preotul ar fi liturghisit in aceasta stare duhovniceasca in care se afla, gandul imi spune ca ar fi patit un mare rau.

- Parinte, daca se intampla ceva in timpul Sfintei Liturghii, ea se poate intrerupe?

- Cand se savarseste Sfanta Liturghie, preotul n-o poate lasa neterminata orice s-ar intampla. Si razboi de s-ar anunta, trebuie s-o savarseasca. Si dusmanii sa vina afara de biserica, va cauta numai sa se grabeasca putin, ca s-o termine. Va ajuta Dumnezeu sa o savarseasa. Dar trebuie sa avem incredere in Dumnezeu; sa nu ne temem.

Liturghisitorul Celui Prea inalt trebuie sa aiba multa luare aminte, curatie si acrivie. Preotii sunt mai presus de ingeri. Sfintii ingeri isi acopera fetele lor in vremea Dumnezeiestii Euharistii, in timp ce preotul o savarseste”.

(din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Cu durere si cu dragoste pentu omul contemporan“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

Arhivă blog

CARUI SFANT TREBUIE SA NE RUGAM?

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai-marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta.

SFANTA SCRIPTURA

Totalul afișărilor de pagină

Etichete

. . Despre Evlavie .RUGĂCIUNE “Tâlcuire la Tatăl nostru” ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI ACATISTE ACATISTUL Cuviosului Ioan de la Prislop Acatistul Sfântului GHERASIM KEFALONITUL Acatistul Sfintei Cruci Acatistul Sfintilor Brancoveni Adormirea Maicii Domnului Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Adormirea Sfintei Ana ADUCEREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI MUCENIC ŞTEFAN AGHIAZMA SAU APA SFINTITA AICI GASESTI CANTARI BISERICESTI AICI GASESTI INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI DUHOVNICESTI AICI SANT CELE MAI IMPORTANTE RUGACIUNI AICI SE GASESC SFINTE MOASTE Alexandru Pesamosca Arhanghelui Gabriel. Arhiepiscop Justinian Chira ARHIMANDRIT TEOFIL PARAIAN Articole Apopei Roxana Articole Ioan Monahul AUDIO..VISARION IUGULESCU BISERICI BUNA VESTIRE CANOANELE SFANTULUI CALINIC Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia - sora lui Canonul Sfantului Andrei Criteanul din Postul Sfintelor Pasti Canonul Sfantului Meletie al Antiohiei CARTI INTERESANTE Cei patru Sfinţi Evanghelişti CELE 7 PLANSURI..EFREM SIRUL Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? CITATE DESPRE RABDARE CITATE DIN FILOCALIE CITATE DIN SF EVANGHELIE CUGETARI ORTODOXE CUM SA NE RUGAM CUVINTE DE FOLOS Cuviosul Arhimd. Sofronie Cuviosul Gherontie Cuviosul Nicodim de la Tismana (26 Decembrie) CUVIOSUL SERGHIE: Cuviosul Tadei de la Vitovnita Cuviosului Sofronie Saharov DESPPRE VRAJI SI FARMECE DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR DESPRE AVORT DESPRE ACATISTE SI PARACLISE DESPRE APOCALIPSA DESPRE BOALA Despre Boboteaza DESPRE CLEVETEALA SI JUDECATA. Despre Clopote Despre colivă DESPRE CREDINTA DESPRE CRUCE DESPRE DIAVOL DESPRE DRAGOSTE Despre educatia crestina a copiilor Despre Frică DESPRE HAINELE PREOTESTI DESPRE ICOANE DESPRE INGER PAZITOR Despre invidie Despre iubire DESPRE JUDECAREA APROAPELUI DESPRE JUDECATA DE APOI SI VIATA DUPA MOARTE DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI DESPRE MANIE Despre milostenie DESPRE MOARTE DESPRE OZN-URI DESPRE PACAT DESPRE POCAINTA DESPRE POST Despre PREOTUL DUHOVNIC DESPRE RAI SI IAD DESPRE RUGACIUNE Despre Rugaciunea Inimii Despre Sfanta Impartasanie DESPRE SFINTELE MOASTE DESPRE SFINTELE MOASTE Sfântul Ioan Gură de Aur DESPRE SMERENIE DESPRE SMERENIE MANDRIE SI EGOISM DESPRE SUFLET DESPRE TALISMAN DESPRE TRUFIE DESPRE URA DIN SFATURILE DE LA PARINTELE IOAN Din sfaturile Preotului Ioan Clopotel DREPTUL SIMEON ŞI SFÂNTA PROOROCIŢĂ ANA Drumul sufletului după moarte DUCEŢI-VĂ SĂ VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR Dudul lui Zaheu - Biserica Sfantul Elisei din Ierihon Duminica Tuturor Sfintilor ENIGMA MARAMEI VERONICĂI EPISTOLIA DOMNULUI Fuga in Egipt ICOANA BIZANTINĂ IER. SAVATIE BASTOVOI IEROD. VISARION IUGULESCU INDICATIILE TESTAMENTARE ALE LUI IOAN IANOLIDE: Inmormantarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Nicolae al Banatului Intampinarea Domnului INTERVIURI Intrarea Domnului in Ierusalim INVATATURI IZVORUL TAMADUIRII ÎNAINTEPRĂZNUIREA ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI Kamenski Mănăstirea "Înălţarea Domnului" Lancea cu care a fost omorât Hristos Legenda Sfântului Valentin MANASTIREA HUREZU MARGARITARE DUHOVNICESTI MINUNEA DE LA SF.MORMANT Minuni ale Sfantului Nectarie MINUNI.. Mitropolitul Antonie al Surojului MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA O rugăciune de dimineaţă OSÂNDIRE DE SINE SI EGOISM PARACLISUL SFINȚILOR MUCENICI ADRIAN ȘI NATALIA (26 AUGUST) Parastasele și folosul lor PARINTELE ADRIAN FAGETEANU PARINTELE ARSENIE BOCA PARINTELE ARSENIE PAPACIOC Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa PARINTELE ILARION ARGATU PARINTELE ILIE LACATUSU PARINTELE IOSIF TRIFA PARINTELE JUSTIN PARVU Parintele Maxim un stalpnic al zilelor noastre Parintele Nichifor cel lepros PARINTELE PAISIE AGHIORITUL PARINTELE PETRONIU TANASE PARINTELE PORFIRIE PARINTELE SOFIAN BOGHIU Parintele Teofil Paraian PARINTELE VISARION IUGULESCU Părintele Cleopa Ilie Părintele Constantin Galeriu Părintele Iulian de la Prodromu Părintele Iustin Pârvu Părintele Proclu Nicău PĂRINTELE PROFESOR DUMITRU STĂNILOAE Părintele Rafail Noica Pătimirea Sfinţilor Mucenici Trofim Savvatie şi Dorimedont († 276) Pelerinaj Grecia 2017 Pelerinaj Israel PILDE PILDE CRESTINE PILDE DIN PATERIC POEZII POEZII ..IISUS HRISTOS Poezii cu Preot Ioan POEZII DE ANDREI BOTOSANU POEZII DE CAMELIA CRISTEA Poezii de Costel Ursu Poezii de Daniela Ibisin Poezii de Doru Avram Poezii de Eliana Popa POEZII DE ILARION ARGATU Poezii de Maria Pintecan Poezii de Pr.Gabriel Militaru Poezii de Preot Sorin Croitoru POEZII DE RADU GYR POEZII DE TRAIAN DORZ Poezii de Valeriu Gafencu Poezii de Vasile Militaru Policarp si Laurentiu POVESTIRE POVESTIRI DIN PATERIC POVESTIRI DUHOVNICESTI POVESTITE DE SFINTI Pr. Efrem Atonitul PR. PAISIE OLARU PREOT Ioan Dumitriu de la Parohia Tipografilor Preotul Andrei Constantin PREVIZIUNI Prigonită pentru Iisus Hristos la doar 14 ani PROFETII Prohodul Domnului Proorocul Moise PROTOSINGHELUL NICODIM MANDITA Pruncii Simeon şi Parascheva Psalmi Psalmul 50 (al lui David) Psaltirea PUSTNIC ONUFRIE Răspunsuri Duhovnicesti de la părintele Argatu Rucăciune către sfinti Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos Rugaciune pentru bolnavii de cancer. RUGACIUNEA PARINTELUI GHERONTIE - PENTRU ORICE DORINTA Rugaciunea Sfintei Cruci RUGACIUNI Rugăciune catre Sfantul Ilie Rugăciune catre Sfantul Nectarie Rugăciune către Mântuitorul a Sfântului Dimitrie al Rostovului RUGĂCIUNE CĂTRE PĂRINTELE ARSENIE BOCA Rugăciune către Sfântul Apostol Simon Zilotul Rugăciune către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Maximovici RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MUCENIC VENIAMIN DIACONUL Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul RUGĂCIUNE CĂTRE TOTI SFINTII Rugăciune de pocăinţă Rugăciune pentru căsătorie... RUGĂCIUNEA PREACUVIOSULUI PĂRINTE IOAN DAMASCHIN Rugăciunea ultimilor Părinţi de la Optina Rugăciuni Rugăciuni către Sfinţii Arhangheli pentru fiecare zi a săptămînii Rusaliile SA FIM OAMENI SA-I AJUTAM SARBATORI Săpămana Patimilor Sânzaienele Schimbarea la Fată SCOPUL VIETII CRESTINESTI SEMNIFICATIA NUMELUI NOSTRU. Sf .Ghelasie de la Râmeţ Sf ap Iacob al lui Zevedeu SF DIMITRIE IZVORATORUL DE MIR Sf Gheorghe Sf Ignatie SF. IERARH ANTIM IVIREANU Sf. Ignatie Teoforul SF. IOAN DE LA PRISLOP Sf. Mc. Calistrat; Sf. Porfirie Bairaktaris SF.APOSTOL SI EVANGHELIST LUCA SF.IERARH CALINIC DE LA CERNICA Sf.Ignatie Briancianinov Sfanta Mucenită Tatiana Sfanta Alina Sfanta Ana SFANTA CUVIOASĂ PARASCHEVA SFANTA DUMINICA SFANTA ECATERINA Sfanta Eugenia Sfanta Evdochia SFANTA FILOFTEIA Sfanta Fotinii SFANTA HRISTINA Sfanta Iulia SFANTA LITURGHIE Sfanta Lucia Sfanta Macrina Sfanta Maria Egipteanca Sfanta Maria Magdalena Sfanta Marina Sfanta Mucenita Haritina Sfanta Mucenita Tecla Sfanta Mucenită Tatiana SFANTA PARASCHIVA Sfanta Salomeea Sfanta Teodora Sfanta Varvara Sfanta Veronica SFANTA XENIA Sfantul Mc Ioan Valahul SFANTUL ADRIAN Sfantul Alexandru Sfantul Andrei - Apostolul romanilor Sfantul Andrei Rubliov Sfantul Antonie de la Veria Sfantul Ap.Timotei SFANTUL APOSTOL ANDREI SFANTUL APOSTOL IOAN Sfantul Apostol si Evanghelist Matei Sfantul Apostol Tadeu Sfantul Apostol Toma Sfantul Calinic de la Cernica SFANTUL CRISTIAN Sfantul Cuvios Patapie SFANTUL DANIIL SIHASTRUL Sfantul Dimitrie al Rostovului Sfantul Dobri Dobrev SFANTUL DUMITRU Sfantul Efrem Cel Nou Sfantul Efrem Katunakiotul Sfantul Eftimie cel Mare Sfantul Emilian Sfantul Ermolae Sfantul Fanurie SFANTUL GHEORGHE Sfantul GHERASIM DE LA IORDAN Sfantul Gherasim din Kefalonia Sfantul Grigorie cel Mare - Dialogul SFANTUL GRIGORIE DECAPOLITUL Sfantul Haralambie SFANTUL IERARH PARTENIE Sfantul Ierarh Vasile cel Mare SFANTUL ILIE Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava SFANTUL IOAN DAMASCHIN Sfantul Ioan de Kronstadt SFANTUL IOAN RUSUL SFANTUL IOAN SCARARUL SFANTUL IOSIF DE LA PARTOS Sfantul Isidor din Hios Sfantul Isidor Pelusiotul Sfantul Iuda Sfantul Iuliu Veteranul Sfantul Lazăr din Betania SFANTUL MARCU ASCETUL Sfantul Maxim Mărturisitorul SFANTUL MINA SFANTUL MUCENIC EUSTATIE Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Mucenic Polieuct Sfantul Mucenic Procopie SFANTUL MUCENIC TRIFON Sfantul Nechifor Leprosul SFANTUL NECTARIE SFANTUL NICOLAE Sfantul Nicolae Steinhardt Sfantul Nil Dorobantu SFANTUL PANTELIMON Sfantul Parinte Vichentie Malău Sfantul Policarp Sfantul Prooroc Iona Sfantul Sava cel sfintit SFANTUL SELAFIL DE LA NOUL NEAMT SFANTUL SERAFIM DE SAROV Sfantul Serafim de Virita Sfantul Simeon Stalpnicul SFANTUL SPIRIDON SFANTUL STEFAN Sfantul Stefan cel Mare SFANTUL STELIAN Sfantul Teodor Studitul Sfantul Teodor Tiron Sfantul Teodosie cel Mare Sfantul Teodosie de la Brazi SFANTUL TIHON DE ZADONSK Sfantul Valentin (ORTODOXUL) SFANTUL VASILE SFANTUL VICTOR Sfantul. Cuvios Dimitrie cel Nou SFATURI DUHOVNICEŞTI ALE UNUI STAREŢ DE LA OPTINA SFATURI CRESTINE SFATURI DE LA PARINTELE IOAN SFATURI DUHOVNICESTI SFATURI PENTRU ANUL NOU Sfaturi pentru suflet SFATURI PENTRU VIAŢA DUHOVNICEASCĂ Sfăntul Mercurie SFÂNTA MUCENIŢĂ AGATA Sfânta Muceniţă Agnia SFÂNTA MUCENIŢĂ PARASCHEVI Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale Sfânta Salomeea Sfânta Teodora de la Sihla SFÂNTUL LAVRENTIE DE CERNIGOV Sfântul Siluan Atonitul... Sfântul Antonie cel Mare Sfântul Apostol Filip SFÂNTUL APOSTOL IACOB AL LUI ALFEU Sfântul apostol Luca Sfântul apostol Luca al Crimeii Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Sfântul Ciprian si Iustina SFÂNTUL CUVIOS ANTIPA DE LA CALAPODEȘTI ( 10 ianuarie) SFÂNTUL CUVIOS IOAN ZEDAZNELI Sfântul Cuvios Macarie cel Mare sau Egipteanul Sfântul cuvios Memnon SFÂNTUL CUVIOS ONUFRIE CEL MARE Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ SFÂNTUL CUVIOS TEOFIL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS Sfântul Efrem Sirul Sfântul Gheorghe Hozevitul Sfântul Grigorie de Nyssa Sfântul Grigorie Palama Sfântul Ierarh Eumenie Sfântul ierarh Ioan Maximovici cel nou SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ Sfântul Ioan Botezătorul SFÂNTUL IOAN CARPATINUL: Sfântul Ioan Evanghelistul Sfântul Ioan Gură de Aur Sfântul Ioan Iacob Hozevitul Sfântul Ioan Rilă SFÂNTUL ISAAC SIRUL SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR STRATILAT Sfântul Moise Etiopianul. SFÂNTUL MUCENIC CALINIC Sfântul Nicolae Sfântul Nicolae Velimirovici Sfântul Pahomie SFÂNTUL PROOROC ZAHARIA SFÂNTUL SERAFIM DE LA SAROV 1759 - 1833 SFÂNTUL SFINTIT MUCENIC FILUMEN Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul; Sfântul Mucenic Teoctist Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC LUCHIAN Sfântul Sfințitul Mucenic Ignatie SFÂNTUL TEOFAN ZAVORATUL SFIINTII-PRIETENII LUI DUMNEZEU Sfintele Mucenite Agapi Hionia si Irina SFINTELE PASTI SFINTELE TAINE SFINTI Sfintii Zotic Atal Camasis si Filip de la Niculitel Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea SFINTII APOSTOLI SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL Sfintii Atanasie si Chiril SFINTII CHIR SI IOAN SFINTII CONSTANTIN SI ELENA Sfintii Cozma si Damian Sfintii impărati Constantin si Elena Sfintii Inchisorilor SFINTII IOACHIM SI ANA Sfintii Mari Mucenici Serghie si Vah. Sfintii Martiri Brâncoveni Sfintii Marturisitori Ardeleni Sfintii Mihail si Gavril Sfintii Români Sfintii Simeon si Ana Sfintii Trei Ierarhi Vasile Grigorie si Ioan Sfintii Varsanufie si Ioan Sfintii Zilei Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei (9 martie) Sfinții Mucenici Pavel şi Iuliana SFINŢII ŞI OCROTIRILE LOR Sfînta Mare Muceniţă Irina Sfîntul Antonie de la Iezeru-Vîlcea SINUCIGAŞII SOBORUL MAICII DOMNULUI Soborul Sfinților 70 de Apostoli. TAINA CASATORIEI TAINA SFINTEI SPOVEDANII TEODORA DE LA SIHLA TROPARUL SFANTULUI IERARH IOSIF DE LA PARTOS TROPARUL SFANTULUI MUCENIC VLASIE TROPARUL SFINTILOR TREI IERARHI TUTUNUL ŞI ŢIGĂRILE = PĂCATUL SINUCIDERII Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare VALERIU GAFENCU VAMEȘUL ȘI FARISEUL VAMILE VAZDUHULUI Versuri de Horațiu Stoica VIATA LUI IISUS HRISTOS Viața Sfântului Iosif cel Nou de la Partos VORBESTE PARINTELE GEORGE ISTODOR

SFINTI

SFINTI