29 aprilie 2011

Izvorul Tamaduirii

Izvorul Tamaduirii, sarbatoare inchinata Maicii Domnului, este praznuita anul acesta pe 29 aprilie. Nu are data fixa. Ea este trecuta in calendar in vinerea din Saptamana Luminata, prima dupa Sfintele Pasti.

La originea acestei sarbatori se afla o minune petrecuta in apropierea Constantinopolului. Potrivit Traditiei, un orb a primit vederea dupa ce s-a spalat cu apa unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la izvor datorita imparatului Leon (457- 474), pe atunci neincoronat, care implineste descoperirea facuta de Maica Domnului: "Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape. Patrunde, Leone, mai adanc in padure si, luand cu maini apa tulbure, potoleste cu ea setea orbului si unge cu ea ochii lui cei intunecati".

Mai tarziu, cand Leon ajunge imparat, ridica pe locul unde s-a petrecut minunea o biserica cu hramul "Izvorul Tamaduirii". Aici primeste vindecare de o boala grea si imparatul Justinian (526-575), care ridica drept multumire o biserica si mai mare. Biserica zidita de imparatul Justinian a fost distrusa in anul 1453, de turci.

Izvorul tamaduirii din timpul lui Leon se pastreaza si in zilele noastre. Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea, unde exista izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.

De Izvorul Tamaduirii se sfintesc apele

De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele, slujba cunoscuta sub denumirea de Aghiasma Mica. Termenul "aghiasma" vine de cuvantul grecesc "aghiasmos", care isi are originea in cuvantul "aghios"(sfant). "Aghiasmos" se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita. Astfel, atunci cand spunem "voi face o aghiasma", intelegem slujba, iar cand spunem "voi bea un pic de aghiasma", ne referim la apa sfintita.

Sunt insa si persoane care sustin ca termenul "aghiasma" vine de la "iazma". In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", este indicat ca si in DLR, cu etimologie necunoscuta. In sprijinul acestui punct de vedere s-a oferit urmatoare explicatie: atunci cand preotul sfinteste apa, la sfarsit, canta troparul: "Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau".

Cand se canta troparul, preotul stropeste pe credinciosi in cele patru puncte cardinale cu apa sfintita, spre alungarea "celui potrivnic", adica a celui rau, a celui urat, care este naluca, vedenie rea, satana. De la actiunea stropirii cu apa sfintita si rostirea cantarii ei, s-a retinut in popor scopul urmarit prin aiasma - aiazma - iazma, de a alunga "aratarea urata si rea", adica duhul cel rau, satana.

Izvoare tamaduitoare la noi in tara

Maica Domnului a daruit si poporului roman izvoare tamaduitoare. Unul din acestea se afla la Manastirea Ghighiu din judetul Prahova, la mai putin de 5 km de municipiul Ploiesti. Potrivit Traditiei, episcopul sirian care a adus icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului in aceasta manastire (1958), a cerut iertare Fecioarei pentru ca a luat icoana din locul in care se afla, iar a doua zi, in locul in care s-a rugat, a aparut un izvor tamaduitor.

Un alt izvor cu apa vindecatoare se afla la Manastirea Dervent. Traditia spune ca acest izvor a tasnit din locul in care Apostolul Andrei a impuns piatra cu toiagul.

Alt loc binecuvantat cu apa tamaduitoare este izvorul de la Manastirea Horaicioara din judetul Neamt. Acest izvor a fost descoperit acum un secol, datorita rugaciunilor monahilor catre Maica Domnului de a le darui un izvor mai aproape de manastire. El izvoraste de sub muntele Feriga si se afla la 50 m de biserica manastirii.

Nu trebuie uitate izvorul de la Manastirea Cetatuia Negru Voda, din judetul Arges si cel de la Biserica Greaca din Braila, descoperit in anul 1863, in vremea efectuarii unor lucrari de constructie la sfantul lacas.

Izvorul Tamaduirii in iconografie

In icoana sarbatorii Izvorul Tamaduirii, Maica Domnului si Hristos se afla intr-un bazin asemanator cu o cristelnita, vasul in care primim Taina Botezului. Fecioara Maria este reprezentata cu mainile inaltate, semn al rugaciunii, iar Mantuitorul binecuvantand cu ambele maini, ca raspuns al rugaciunilor maicii Sale. Din bazin izvoraste apa care are darul tamaduirii bolilor sufletesti si trupesti.





Aceasta icoana exprima ideea ca Fecioara L-a nascut pe Hristos, Care este Datatorul apei vii a Duhului. De altfel, insusi Hristos i-a spus femeii samarinence: "De ai fi stiut darul lui Dumnezeu si cine este Cel ce zice tie: da-mi sa beau, tu ai fi cerut de la Dansul si ti-ar fi dat tie apa vie" (In. 4, 10; In. 7, 38).

Izvorul Tamaduirii - Traditii si credinte populare

In aceasta zi, in unele zone ale tarii, tinerii adolescenti fac legamantul juvenil. Acest legamant se facea, cu sau fara martori, in casa, in gradini sau in jurul unui copac inflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care faceau juramantul respectiv: pronuntarea cu voce tare a juramantului, schimbul colacului si al altor obiecte cu valoare simbolica, de obicei o oala sau o strachina din lut, insotite intotdeauna de o lumanare aprinsa, imbratisarea frateasca, ospatarea cu alimente rituale si dansul.

Profesorul Ion Ghinoiu mentioneaza ca in unele zone etnografice, ceremonia se repeta anual, la aceeasi data, pana la intrarea in joc a fetelor insuratite si baietilor infartatiti. Persoanele legate, veri, varute, surate, frati de cruce etc., se intalneau anual sau, dupa casatorie, la Rusalii. Dupa incheierea solemna a legamantului, copii si apoi oameni maturi isi spuneau pana la moarte surata, vere, fartate, verisoara si se comportau unul fata de altul ca adevarati frati si surori: se sfatuiau in cele mai intime si grele probleme ivite in viata, isi impartaseau tainele, nu se casatoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fartatului, se ajutau si se aparau reciproc pana la sacrificiul suprem.

Sa ne intareasca Dumnezeu sa bem din Apa cea vie.

ARTICOL PRELUAT DIN ARTA SI RELIGIE

19 aprilie 2011

Ascultarea ...


Un om statea in coliba lui aplecat la rugaciune...dintr-odata coliba s-a umplut de Lumina si i-a aparut Dumnezeu. Domnul i-a cerut sa faca pentru el o munca.
I-a spus ca va trebui sa impinga stanca mare din fata colibei zilnic, cu toate puterile sale. Multi ani s-a muncit din greu, de la rasaritul la apusul soarelui, impingand din toate puterile, dar stanca era de neclinitit. Asa incat omul a ramas cu impresia ca sarcina lui este imposibil de realizat si ca toata munca lui va fi un esec. In fiecare noapte barbatul se intorcea trist si istovit in coliba lui, simtind ca intreaga zi a irosit-o degeaba.
Tocmai cand barbatul era mai descurajat, “cel rau” a aparut in gandurile acestuia :
- De atata timp impingi piatra si ea nici nu s-a clintit. De ce te distrugi
singur pentru asta? Petrece-ti timpul facand doar un efort minim si te vei simti mai bine...
Barbatul ostenit tocmai asa isi propusese sa faca, dar inainte de asta a decis sa se roage si sa-si spuna pasul lui Domnului.
- Doamne, a spus, am muncit mult si greu pentru Tine, adunandu-mi toate puterile sa fac ce mi-ai cerut. Acuma, dupa atata timp, nu am reusit sa misc piatra nici cu jumatate de milimetru. Cu ce am gresit? De ce am esuat?”
Domnul i-a raspuns intelegator:
- Prietene, cand ti-am cerut sa-mi slujesti, ti-am spus ca sarcina ta era sa
impingi cu toate puterile in stanca, ceea ce ai si facut...
Niciodata nu am spus ca ma astept ca tu sa o misti...
Sarcina ta era doar sa impingi...Si acum vii la Mine obosit spunand ca ai esuat...
Dar chiar asta e realitatea?
Priveste la tine…bratele iti sunt puternice si musculoase, spatele e vanjos si bronzat, mainile iti sunt batatorite de atata apasare, picioarele ti-au devenit solide si puternice.
Te-ai dezvoltat mult si capacitatile tale sunt peste ce te-ai fi putut astepta. Sanatatea iti este nestirbita.
Adevarat, nu ai miscat stanca.
Dar sarcina ta a fost sa ma asculti si sa impingi, ca sa-ti pui la incercare
credinta si increderea in intelepciunea Mea. Ceea ce ai si facut.
Si fiindca asta ti-ai dorit atata timp prietene, acum voi muta Eu stanca...

“Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.”
– Parintele Arsenie Boca

17 aprilie 2011

Rugaciunea lui Agatonie



Zilnic, catre Nascatoarea Agatonie se ruga 
caci asa il invatase tatal si cu mama sa. 
- Milueste-ma, Maicuta, dupa mare mila Ta. 
Iar Maicuta Sfanta-ntruna rugaciunea-i asculta. 

Dar crescu, crescu baiatul si incepu sa-i placa viata. 
De la Sfinti, de la icoane isi intoarse de tot fata. 
Iata, insa ca-ntr-o seara bate-n usa-un pelerin; 
- Maica Domnului Curata m-a trimis aici sa vin. 

A aflat ca Agatone nu mai spune rugaciuni 
si-a uitat de Nascatoarea si de ale ei minuni. 
- Am rostit multi ani eu ruga si am fost foarte zelos. 
Sunt om mare, am de toate dar din rugă ce folos ? 

- Ooo, de cate ori stii oare te-a scapat Ea din nevoi? 
Intr-o zi cand ploua tare a venit mare suvoi 
a inecat totul in cale, doar tu singur n-ai murit 
intr-un chip atat de tainic si atat fericit? 

Si din molima cumplita, ai scapat nevatamat ! 
Ti-amintesti de-al tau prieten care acum e ingropat 
si cu care intr-o rapa ai cazut si tu-ai scapat? 
Dar colegul tau de scoala care zace in durere 
si-i printre staini sarmanul fara nici o mangaiere? 

- Te-a acoperit Stapana si-a purtat de grija ta 
pentru scurta-ti rugaciune fara a-ti cere altceva. 
Milueste-ma Maicuta dupa mare mila Ta 
Rugaciunea-aceasta scurta nicodata n-o uita 
atata timp cat inca nu esti parasit de Ea. 

Dorina Stoica 
Dupa o istorioara minunata din cartea "Agapia" sau "Mantuirea pacatosilor".

16 aprilie 2011

Echilibru intre munca si rugaciune


Intr-o manastire a venit din alta parte un monah foarte evlavios, in cautarea de atmosfera mai monahala decat in manastirea din care a plecat. I-a spus staretului ca el doreste sa traiasca dupa Scripturi, numai cu cuvantul lui Dumnezeu; asa ca sa i se ingaduie linistea cuvenita lecturii si rugaciunii.

In manastiri este o regula: oricine vine este primit si omenit ca oaspete trei zile. Dupa trei zile trebuie sa ia parte la munca impreuna cu obstea monahilor, care traiesc dupa principiul din vechime stabilit, "ora et labora" " roaga-te si munceste”.

Staretul l-a primit pe calugarul nostru, dar dupa trei zile calugarul s-a trezit cu economul manastirii care i-a spus cu binisorul: "Dupa traditia noastra, fii Cuviosia ta bun si du-te la camp cu fratii si cu calugarii nostri. Acum ai implinit trei zile de cand ai venit, asa ca, daca vrei sa mai ramai, asta-i randuiala din vechime".

Calugarul i-a spus cu blandete si evlavie: - "Parinte econoame, am plecat din manastirea cealalta pentru ca eu vreau sa traiesc numai cu cuvantul lui Dumnezeu, cu lecturi sfinte si in rugaciune, si acolo nu puteam. Nu ma tulburati. Parintele staret mi-a ingaduit sa tin regula mea".

Economul se sfatuise inainte cu staretul, asa ca, ingaduitor, n-a insistat. "Bine, parinte, stai, citeste si roaga-te". A venit vremea mesei. S-au dus toti calugarii la masa, au mancat, dar pe el l-au lasat in chilie sa citeasca si sa se roage. Asa s-a petrecut si la masa de seara, pana ce l-a razbit foamea si, suparat, s-a dus la staret spunandu-i:

- "Parinte, staret, mi se pare ca Prea Cuviosiile Voastre mancati de doua ori pe zi".

- "Da, mancam".

- "Dar pe mine de ce nu ma cheama trapezarul la masa? Sunt flamand de doua zile".

- "Eu i-am spus sa nu te cheme. Nu mi-ai spus Prea Cuviosia ta ca esti unul dintre aceia care traiesc numai cu cuvantul lui Dumnezeu? Eu am inteles: nu esti un pacatos ca noi, care trebuie sa si muncim, ca sa mancam. Ca noi avem nevoie si de mancare. Noi am fost la camp, am muncit, dupa aceea ne-am dus si am mancat din rodul muncii mainilor noastre. Pe Prea Cuviosia Ta, daca traiesti numai cu cuvantul lui Dumnezeu, te-am lasat sa te hranesti cu el!" Tanarul monah si-a cerut iertare si a mers cu ceilalti la munca! Si apoi si la masa.

CALINIC DE LA CERNICA



Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica a fost unul din marii părinţi duhovniceşti ai veacului al XIX-lea. Viaţa lui este descrisă pe larg de arhimandritul Anastasie Baldovin, unul din ucenicii săi.

S-a născut la Bucureşti, la 7 octombrie 1787, în familia bunilor credincioşi Antonie şi Floarea (călugărită, spre batrâneţe, la Mănăstirea Pasărea, sub numele Filoteia). A fost dat la învăţătură la una din şcolile care existau pe atunci în Bucureşti, în preajma unei biserici, poate la Colţea sau la Sfântul Gheorghe. Atmosfera de rugăciune şi aleasă viaţă creştină din familie au influenţat viaţa lăuntrică a tânărului Constantin, cum se numea din botez. De aceea, în martie 1807, deci înainte de a fi împlinit vârsta de 20 de ani, şi-a îndreptat paşii spre Mănăstirea Cernica din apropierea Bucureştilor, unde va fi venit adeseori să ia parte la slujbe şi să asculte cuvânt de învăţătură de la stareţul Gheorghe († 1806) sau de la alţi părinţi cu viaţă aleasă. În anul următor, duhovnicul său, Pimen, a cerut stareţului Timotei să-l îmbrace în “îngerescul chip al călugăriei”. Astfel, la 12 noiembrie 1808, tânărul Constantin devine monahul Calinic. După o lună, în biserica Sfântul Nicolae de la Cernica, episcopul bulgar Sofronie de Vrata refugiat în Bucureşti din cauza turcilor, l-a hirotonit ierodiacon. Îndrumat de duhovnicul său, a început o viaţă de aspre nevoinţe călugăreşti, cu post, rugăciune, muncă, citiri din Sfânta Scriptură sau din lucrările Sfinţilor Părinţi şi scriitorilor bisericeşti. În 1812 a fost trimis la Mănăstirea Neamţ împreună cu părintele său duhovnicesc, să strângă ajutoare pentru refacerea bisericii Sfântul Nicolae distrusă de un cutremur. Cu acest prilej a cunoscut străvechea ctitorie domnească cu aleasă viaţă duhovnicească, precum şi alte mănăstiri moldoveneşti. În 1813, în biserica Batişte din Bucureşti, a fost hirotonit ieromonah de către arhiereul Dionisie Lupu, viitor mitropolit al ţării, iar după doi ani a fost hirotonit duhovnic şi rânduit mare eclesiarh al mănăstirii. În 1817 a plecat la Muntele Athos. A stat aproape un an, reuşind să cunoască îndeaproape viaţa călugărească de acolo şi să culeagă învăţătură care îi va fi de folos în ostenelile de mai târziu.

După moartea stareţului Dorotei, la 14 decembrie 1818, obştea de la Cernica a ales în locul său pe ieromonahul Calinic. La 31 de ani, pentru învăţătura lui şi mai cu seamă pentru smerenia, răbdarea, dragostea faţă de toţi, viaţa lui de rugăciune, post şi muncă neîncetată, a fost numit stareţ. Doi ani mai târziu a fost hirotonit arhimandrit.Cei 32 de ani de stăreţie la Cernica constituie o perioadă de neîncetate strădanii pentru ridicarea vieţii călugăreşti de acolo, pentru buna îndrumare a vieţuitorilor, pentru înzestrarea mănăstirii cu noi lăcaşuri de închinare şi chilii pentru şcolarizarea tinerilor. A întemeiat mai multe ateliere în care monahii îşi pregăteau singuri cele trebuitoare pentru îmbrăcăminte (rase, potcapuri etc.). Cei ştiutori de carte se ocupau cu copierea de manuscrise, mai ales din scrierile Sfinţilor Părinţi şi ale marilor îndrumători ai vieţii călugăreşti. Obştea monahală creştea mereu. Dacă în 1838 erau 300 de călugări, în 1850 numărul lor ajunsese la 350. Dintre ei s-au ridicat multe personalităţi ale vieţii bisericeşti: arhiereul Ioanichie Stratonichias, originar din Transilvania, retras spre sfârşitul vieţii la Cernica, protosinghelul Naum Râmniceanu, un cunoscut cronicar, arhimandritul Veniamin Cătulescu, profesor de Religie la Colegiul “Sf. Sava” din Bucureşti, Pimen, fost egumen la Tismana, Anastasie Baldovin, ucenicul şi biograful lui Calinic, Nicandru, urmaşul său în stăreţie şi alţii.

Stareţul Calinic era un bun îndrumător al credincioşilor care veneau la mănăstire; era cunoscut atât pentru rugăciunile sale tămăduitoare, cât şi pentru faptele sale de milostenie. Timp de câteva luni, în 1821 a hrănit în mănăstire un mare număr de locuitori din Bucureşti şi din împrejurimi, refugiaţi la Cernica de frica turcilor. Numeroase milostenii a făcut în diferite părti ale ţării şi chiar peste hotare. Pentru copiii din satul Cernica a înfiinţat o şcoală cu dascăl plătit de mănăstire. A fost preocupat în permanenţă de zidirea sau de refacerea unor lăcaşuri de închinare. Încă din primii ani de stăreţie s-a ocupat de zugrăvirea bisericii Sfântul Nicolae din incinta mănăstirii. Între anii 1832-1836 a zidit din temelie biserica cu hramul Sfântul Gheorghe din ostrovul mănăstirii, cu bani primiţi din partea arhiereului Ioanichie Stratonichias. Fiind distrusă la scurt timp de un cutremur, stareţul a început rezidirea ei,terminând-o în 1842. Tot atunci s-a ridicat o nouă stăreţie, clopotniţa, iar pentru îngrijirea călugărilor bolnavi s-a construit o bolniţă. În anul 1846 a început (cu banii săi şi cu daniile unor credincioşi) zidirea bisericii cu hramul Sfânta Treime de la Pasărea, mănăstire aflată încă de la întemeiere sub oblăduirea directă a Cernicăi. Tot la Pasărea, cu câţiva ani în urmă ridicase biserica cimitirului. Din darurile testamentare ale unei credincioase, stareţul a zidit biserica Adormirea din Câmpina, întemeind şi o şcoală în jurul ei. Din banii mănăstirii, precum şi din propriile sale danii, s-au ridicat bisericile din satele Bueşti şi Sohatu, au fost ajutate mănăstirile Ghighiu şi Poiana Mărului, schitul Icoana din Bucureşti, precum şi câteva biserici săteşti.

În 1850, după 43 de ani de viaţă în mănăstire, dintre care 32 de ani de cârmuire a obştii monahale, stareţul Calinic a fost chemat la înalta slujire arhierească. Încă din 1834, după moartea mitropolitului Grigorie Dascălul, domnitorul Alexandru Ghica îl sfătuise să primească scaunul mitropolitan, dar a refuzat socotindu-se nevrednic de o asemenea înaltă cinstire. În anul 1850, când erau vacante toate cele patru scaune vlădiceşti din Ţara Românească, Barbu Ştirbei domnitorul de atunci, având o mare admiraţie faţă de Calinic stareţul mănăstirii ctitorite de strămoşul său, vornicul Cernica Ştirbei, l-a convins să accepte cârmuirea unei eparhii. La 14-15 septembrie 1850 a fost ales în străvechiul scaun episcopal de la Râmnicu-Vâlcea. A fost hirotonit arhiereu în catedrala mitopolitană din Bucureşti la 26 octombrie 1850 de praznicul Sfântului Dumitru. Întrucât reşedinţa episcopală din Râmnic era distrusă în urma unui incendiu, înscăunarea s-a făcut la 26 noiembrie la Craiova. Chemat la această înaltă slujire, noul ierarh a găsit în eparhie o moştenire grea care se cerea îndreptată. De 10 ani eparhia era condusă de locţiitori, resedinţa şi catedrala episcopală erau distruse, numărul preoţilor era insuficient, puţin pregătiţi şi cu o stare materială grea, seminarul închis în urma revoluţiei din 1848, lăcaşurile de închinare neîngrijite sau în paragină, iar unele chiar închise. Noul episcop a început imediat după înscăunare îndreptarea acestor lucruri. A cercetat eparhia, a rânduit protopopi, a hirotonit noi preoţi. În 1851 a redeschis seminarul mai întâi la Craiova, apoi în 1854 l-a mutat la Râmnic; a deschis şcoli protopopeşti pentru pregătirea cântăreţilor bisericeşti.

În 1854, după mutarea reşedinţei la Râmnic, a început ridicarea unei noi catedrale episcopale după planurile întocmite de el însuşi, cu pictura lui Gheorghe Tăttărescu, şi a refăcut reşedinţa şi bolniţa din incinta Episcopiei. Între anii 1859-1864 a ridicat, din banii săi, o biserică nouă la schitul Frăsinei. Aici a introdus regulile aspre de vieţuire ale Muntelui Athos pe care el însuşi le respecta de când intrase în mănăstire. Planul bisericii a fost conceput de el, iar zugrăvirea a încredinţat-o pictorului braşovean Mişu Popp. Episcopul Calinic a intervenit pe lângă domnitorul Alexandru Ioan Cuza pentru a salvaMănăstirea Frăsinei de la secularizare. Domnitorul a răspuns favorabil cererii sale, schitul fiind singurul care a rămas cu toate bunurile pe care le avea.


       Iubitor de carte şi sprijinitor al culturii, episcopul Calinic a simţit mereu nevoia unei tipografii proprii. Ca stareţ şi apoi ca episcop, a tipărit câteva cărţi la Bucureşti. Prin 1860, “cu bani împrumutaţi”, după cum mărturisea el însuşi, a pus bazele unei tipografii proprietatea sa, de sub teascurile căreia au apărut mai multe cărţi de slujbă şi de învăţătură. Episcopul intenţiona să reînvie la Râmnic vremurile de înflorire culturală din timpul marilor săi înaintaşi din secolul al XVIII-lea. Cu un an înainte de moarte a donat tipografia oraşului Râmnic, cu tot inventarul şi cu toate cărţile aflate în depozit, cu condiţia ca tipografia să-i poarte numele şi ca jumătate din veniturile ei să fie folosite pentru întreţinerea şcolilor din oraş şi a elevilor săraci, precum şi a seminariştilor, iar altă jumătate pentru întreţinerea schitului Frăsinei.

Episcopul Calinic a fost şi un însufletit patriot. În calitatea sa de episcop a luat parte la lucrările Adunării obşteşti a ţării, apoi a fost ales deputat în Divanul Ad-hoc care a pregătit unirea celor două ţări româneşti. Încă din primăvara anului 1857 a trimis o circulară către protopopi şi egumeni, prin care le cerea ca în toate bisericile să se facă rugăciuni “pentru unirea românilor într-o singură voinţă şi cuget, ca să ceară pe cale legiuită viaţă patriei lor”. A făcut parte şi din Adunarea electivă a ţării care a ales domn pe Alexandru Ioan Cuza. Ataşamentul său faţă de domnul unirii reiese şi dintr-o pastorală adresată protopopilor şi preoţilor din eparhie prin care-i îndemna să cinstească patria şi pe cârmuitorii ei şi să nu cruţe nici o jertfă pentru binele obştesc pentru că “cine este bun creştin este şi bun patriot”.

       În chip deosebit trebuie pusă în lumină sfinţenia vieţii lui. Toţi cei care l-au cunoscut au rămas impresionaţi de numeroasele sale milostenii, de simplitatea sa în îmbrăcăminte, de bunătatea şi blândeţea sa, de rugăciunile sale tămăduitore, de posturile şi privegherile sale. Anastasie Baldovin, biograful său, scria că episcopul avea liste de persoane cărora le împărţea permanent ajutoare şi că atunci când hirotonea preoţi le dăruia cărţi şi chiar bani de drum. “Era atât de milostiv – scria acesta – încât dacă nu avea ce să dea de milostenie, îşi da hainele de pe prea Sfinţia Sa şi plângând se ruga de mine nevrednicul ca să caut bani pe unde voi şti, ca să aibă ce să dea la fraţii lui în Hristos, pentru că aşa numea pe săraci şi neputincioşi”. Martori contemporani povestesc mai multe cazuri de vindecări de boli în urma rugăciunilor episcopului Calinic, cum a fost tânăra din satul Muiereasca sau fiul meşterului care lucra la construirea catedralei episcopale de la Râmnic.

Viaţa plină de înfrânări pe care o ducea (nu mânca niciodată carne, se odihnea numai pe un scaun de lemn), ca şi bătrâneţea care se simţea tot mai apăsătoare, l-au îndemnat pe episcopul Calinic să-şi scrie testamentul. Între altele, scria că nu lasă nici bani de îngropare şi nici de pomenire, pentru cătot ce a avut a împărţit celor săraci sau i-a oferit pentru refacerea clădirilor de la episcopie. În felul acesta a înţeles să pună în practică votul călugăresc al sărăciei de bunăvoie. Bătrân şi bolnav, s-a retras la Mănăstirea Cernica în mai 1867, încredinţând conducerea vremelnică a eparhiei arhimandritului Grigorie.Întrucât Guvernul de atunci i-a refuzat retragerea din scaun – în semn deînaltă preţuire – a rămas în vrednicia de episcop până la sfârşitul vieţii, trimiţând de la Cernica arhimandritului Grigorie felurite îndrumări pentru bunul mers al treburilor Episcopiei. La Cernica a mai trăit aproape un an ca un simplu monah, până în ziua de 11 aprilie 1868 când Dumnezeu l-a chemat la Sine. A fost îngropat în tinda bisericii Sfântul Gheorghe, ctitoria sa.



Sf. Calinic mort în scaun la 11 aprilie 1868 imagine obţinută prin amabilitatea Doamnei Mariana Nicorici

Călugăr smerit la Cernica, apoi conducător al obştii monahale de acolo timp de 32 de ani, episcop la Râmnic peste 18 ani, marele ierarh Calinic a devenit unul din cei mai desăvârşiţi reprezentanţi ai spiritualităţii româneşti. A fost apreciat şi considerat ca un adevărat sfânt nu numai de cei care l-au cunoscut, ci şi de urmaşi. Iată ce spunea despre el marele cărturar Nicolae Iorga (1871-1940): “Trăind în sfinţenia muncii şi a înfrânării, era socotit ca sfânt de credincioşii din eparhie şi părerile de rău ale tuturora se îndreptară mult timp către mormântul lui, pe care-l voise la Cernica, locul lui de învăţătură şi de pregătire duhovnicească, unde se retrăsese. Trăind până departe, în timpuri noi, pe care el nu le maiînţelegea, nici pentru a le combate precum ar fi fost datoria sa, cruţat de dânsele, venerat pentru o vârstă ca a sa şi pentru o astfel de viaţă chiar şi de cei mai antireligioşi din noul curent
apusean care stăpânea statul cel nou, el încheie cu vrednicie şirul curaţilor călugări fără arginţi, al ctitorilor de cărţi şi de clădiri de închinare, al sufletelor de arhierei cari o clipă nu şi-au închipuit că fapta sau gândul lor scapă de sub ochiul privighetor al lui Dumnezeu” (Istoria Bisericii româneşti, vol. II, el. II, Bucureşti, 1932, p. 237-238).
        Faptele prezentate demonstrează cât de îndreptăţită a fost hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii noastre, din 28 februarie 1950, ca episcopul Calinic să fie trecut în rândul sfinţilor. Canonizarea lui solemnă s-a făcut la Cernica în ziua de 23 octombrie 1955 în prezenţa multor ierarhi români şi străini, a numeroşi călugări, preoţi şi credincioşi; moaştele i-au fost aşezate spre cinstire şi închinare în biserica Sfântul Gheorghe, ctitoria sa. Astfel, smeritul stareţ şi ierarh Calinic a devenit unul dintre cei mai de seamă sfinţi ai calendarului ortodox român, pildă vrednică de urmat pentru orice fiu al Bisericii. Prăznuirea lui din neam în neam se face în ziua mutării sale la Domnul, adică la 11 aprilie. Este cinstit prin cântări de laudă, în Minei şi prin slujba Acatistului; chipul său este zugrăvit în multe biserici mănăstireşti şi parohiale, iar numele său este purtat de mulţi credincioşi care îmbracăîngerescul chip al călugăriei.

        “Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Ierarhe Calinic, veseleşte sufletele celor credincioşi şi atingerea de racla sfintelor tale moaşte sfinţeşte simţirileşi dăruieşte tămăduiri; pentru aceasta, după datorie, te cinstim pe tine şi cu bucurie iţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înţelepţite!” (Din Acatistul Sfântului, Condacul 1). Sursă: "Sfinţi daco-romani şi români", Ed.Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1994, pag. 89-94. Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu.

Intrarea Domnului in IERUSALIM



Pe cand Domnul Se gasea inca in Betania, multi iudei, afland de prezenta Sa in acel loc, venira sa-L cerceteze, dupa cum relateaza Sfantul Ioan Evanghelistul (12, 9). Acestia erau doritori sa vada atat pe Iisus, cat si pe Lazar, cel reintors de pe celalalt taram.

Printre pelerinii veniti la Ierusalim cu prilejul sarbatorilor domnea din pricina Lui o mare neliniste, toti intrebandu-se: "Ce vi se pare? Oare nu va veni la sarbatoare?" (Ioan 11, 56). Hristos Se afla deci in centrul atentiei, fiecare asteptand sa vada daca Se va incumeta sa Se arate in cetatea sfanta.

Fariseii si arhiereii erau la curent cu aceasta stare de spirit, de aceea inversunarea lor crestea pe masura ce isi dadeau seama cat de precumpanitoare devenise influenta lui Iisus asupra multimilor. Sfantul Ioan afirma ca acestia dadusera porunci sa-L aresteze daca se va afla unde Se gaseste (11, 57). Ei nu isi inchipuiau ca Domnul va intra in vazul tuturor in cetatea sfanta si de aceea voiau sa cunoasca toate miscarile Sale, spre a pune mana pe El atunci cand li se va parea momentul cel mai potrivit. Iisus avea insa sa dejoace uneltirile lor.

A doua zi dupa ce avusese loc ungerea savarsita de Maria, Domnul, impreuna cu ucenicii si cu iudeii care venisera la Betania spre a-L vedea, porni spre Ierusalim. Ajuns la Betfaghe, la poalele muntelui Maslinilor, trimise doi ucenici in satul invecinat, spre a-I aduce de acolo un "manz legat, pe care n-a sezut pana acum nici un om" (Marcu 11,2). Marcu si Luca pomenesc numai de manz, pe cand, in versiunea lui Matei, Iisus ii trimite pe ucenici sa aduca o asina impreuna cu manzul ei, poruncindu-le sa spuna aceluia care li s-ar impotrivi ca ii trebuie Domnului (Matei 21,2-3).
Ucenicii indeplinira intocmai dorinta lui Iisus, aducand cele doua dobitoace, pe care asezara vesmintele lor. Domnul Se sui atunci pe manz si astfel isi continua drumul spre Ierusalim, urmat de multimea care il insotea.

Matei, preocupat continuu sa sublinieze ca in Persoana lui Iisus isi aflau implinirea toate profetiile, citeaza urmatorul text: "Spuneti fiicei Sionului: Iata imparatul tau vine la tine bland si sezand pe asina, pe manz, fiul celei de sub jug" (Matei 21, 5). Aceste cuvinte provin din profetiile conjugate ale proorocilor Isaia si Zaharia.

In interpretarea Sfintilor Parinti, asina preinchipuie sinagoga, in timp ce manzul prefigureaza neamurile care urmau sa fie chemate la credinta. Este o interpretare simbolica, ce nu anuleaza realitatea faptului. Manzul pe care nu mai sezuse nici un om sugereaza neprihanirea Domnului, El neputand sa Se atinga decat de acele fapturi ce nu fusesera intinate sub nici o forma.

Pe masura ce Iisus inainta, ceata ce-L urma se preschimba intr-un adevarat alai, iar cand ajunsera la locul de pe Muntele Maslinilor, de unde incepea coborasul spre paraul Cedronului, multimea ucenicilor incepu sa strige: "Osana Fiului lui David; binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!" (Matei 21, 9).

Luca noteaza o aclamatie si mai semnificativa: "Binecuvantat este imparatul care vine intru numele Domnului! Pace in cer si slava intru cei de sus" (Luca 19, 38).
Cand intrara in cetate, procesiunea deveni triumfala: locuitorii Ierusalimului isi asterneau hainele pe unde avea sa calce Domnul, iar altii asezau pe pamant ramuri tinere de fmic, culese de prin gradinile orasului. Luca spune ca multimile il laudau pe Iisus pentru toate minunile pe care le vazusera (19, 37), iar Ioan adauga ca multi dadeau marturie despre invierea lui Lazar, la care fusesera martori (12, 17).

De fapt, minunea invierii lui Lazar era cauza careia i se datora, in cea mai mare masura, aceasta primire insufletita. Niciodata Israel nu se aratase atat de binevoitor si de entuziast fata de Iisus. Strigatele inaltate atunci dovedesc ca de data aceasta poporul recunostea in El pe Mesia si este semnificativ ca Domnul nu incearca sa opreasca aceasta izbucnire de entuziasm, ba chiar o incuviinteaza. Ratacirea norodului va veni insa de la intelegerea gresita a misiunii lui Mesia, eroare pe care se vor grefa uneltirile preotilor si ale fariseilor.

Matei noteaza ca, in clipa cand Domnul a intrat in Ierusalim, "toata cetatea s-a cutremurat, zicand: Cine este Acesta?" (21, 10), iar multimile au raspuns: "Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii" (21, 11). Are loc asadar o adevarata explozie de bucurie, pe care fariseii, intelegand ca planurile lor s-au spulberat, incearca sa o domoleasca. Plini de manie, dar neputinciosi in fata acestui val de entuziasm, unii dintre ei se adreseaza direct lui Iisus, spunandu-I: "invatatorule, cearta-Ti ucenicii" (Luca 19, 39), la care Domnul raspunde: "Daca vor tacea acestia, pietrele vor striga" (19, 40).
Dezamagirea fariseilor razbate si din cuvintele notate de Ioan: "Vedeti ca nimic nu folositi! Iata, lumea s-a dus dupa El" (12, 19). In modul acesta ei isi exprimau dezaprobarea pentru atitudinea indulgenta adoptata pana in acel moment fata de Iisus si, indirect, indemnau la o schimbare de politica.

Luca este singurul evanghelist care aminteste ca, in mijlocul acelei atmosfere pline de insufletire, Domnul traieste o clipa de jale. Privind cetatea ce se intindea la picioarele Sale, El incepu sa planga, spunand: "Daca ai fi cunoscut si tu, in ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tai. Caci vor veni zile peste tine, cand dusmanii tai vor sapa sant in jurul tau si te vor impresura si te vor stramtora din toate partile. Si te vor face una cu pamantul, si pe fiii tai care sunt in tine, si nu vor lasa in tine piatra pe piatra, pentru ca nu ai cunoscut vremea cercetarii tale" (Luca 19, 42-44). De remarcat in primul rand precizia cu care Iisus descrie in mod anticipat apropiata distrugere a Ierusalimului.

Evanghelistii nu consemneaza decat in doua randuri ca Iisus ar fi plans: in fata mormantului lui Lazar si cand intra pentru ultima data in cetatea sfanta, al carui destin tragic il intrevede peste ani. Iisus, legat prin mii de fibre de acest popor, care il primeste acum cu bratele deschise, Se zbuciuma la gandul incercarilor ce-1 asteptau pe Israel. Desi in acel moment toti il intampinau cu strigate de bucurie, El stie ca inima lor ramanea inchisa, deoarece nu intelesesera sensul lucrarii Sale, menita sa-i impace pe oameni cu Dumnezeu.

Una din componentele esentiale ale misiunii lui Mesia, pe care acum Iisus o reveleaza in plenitudinea atributelor sale, va consta tocmai in instaurarea pacii intre oameni si in impacarea omului cu Dumnezeu. Formularea cu caracter de urare notata de Luca, identica celei din noaptea sfanta a Nasterii, "Pace in cer si slava intru cei de sus", subliniaza acest aspect, precum si faptul ca in acel moment incepea sa se realizeze reunificarea creatiei scindate prin pacat.

Evreii care participau la acea mare sarbatoare ignorau tocmai aceasta dimensiune a lucrarii lui Hristos. Ei asteptau un conducator chemat sa modifice situatia politica in folosul lor, si nu un Dumnezeu coborat printre oameni, spre a-i izbavi de pacat.

Vina principala a poporului evreu trebuie cautata deci in neputinta lui de a dezlega taina Dumnezeului inomenit si de a intelege propriul sau destin, ce se intemeia pe o alegere de ordin supranatural. Si totusi, au existat multi iudei care s-au daruit Domnului, crezand in El fara sovaiala. Dintre acestia fac parte apostolii, ucenicii si toti aceia care vor alcatui prima comunitate crestina din Ierusalim. Pentru ei si pentru atatia altii, nestiuti de nimeni, Dumnezeu, Care nu-Si ia inapoi nici darurile si nici chemarea (Rom. 11, 29), va mantui pe Israel la sfarsitul veacurilor. Sa nu se uite, de asemenea, ca pe drumul spre Golgota Iisus va fi urmat de multime mare de popor si de femei, care se vor bate in piept plangandu-L cu lacrimi (Luca 23, 27). Nu toti evreii se vor afla deci de partea calailor; si de aceasta va tine seama Dumnezeu la dreapta Sa judecata.

Potrivit cuvintelor Domnului, pare ca in clipa cand El intra in cetatea sfanta era prea tarziu ca Israel sa se mai pocaiasca: "Acum ascunse sunt de ochii tai.". El prooroceste daramarea Ierusalimului, staruind din nou asupra responsabilitatii ce-i revine poporului: "Pentru ca nu ai cunoscut vremea cercetarii tale" (Luca 19, 44)

. Asa cum s-a mai subliniat si cu prilejul pildei smochinului neroditor, a fost, se pare, un moment in care poporul ales ar fi putut intelege sensul propovaduirii lui Iisus, contribuind astfel in deplina liberate la desavarsirea si depasirea Legii vechi.

Desi misiunea lui Hristos trebuia sa culmineze cu Jertfa Sa rascumparatoare, nu era totusi necesar ca aceasta sa fie insotita de apostazia colectiva a lui Israel. Nu se pot face afirmatii intr-un domeniu atat de sensibil, dar din chiar cuvintele lui Iisus razbate regretul amarnic pentru faptul ca evreii au respins chemarea Sa. S-ar fi putut deci ca desfasurarea istoriei lor sa aiba alt curs.
Urmat de ucenici si de multimea care il insotea, Domnul Se indrepta spre incinta sacra a templului. Aici se situeaza episodul alungarii negutatorilor din templu, episod asemanator celui consemnat de Ioan cu prilejul primului Paste petrecut la Ierusalim.

Unii exegeti s-au intrebat daca nu este vorba de unul si acelasi fapt. Credem totusi ca acelasi gest a capatat semnificatii deosebite in functie de momentul cand a fost savarsit; de aici repetarea lui in conditii diferite. La inceputul propovaduirii Sale, Iisus urmarea sa trezeasca poporul din amorteala spirituala in care se afla, pe cand acum, in ceasul al doisprezecelea, El incearca sa-i dea un ultim semn, atragandu-i atentia asupra unuia din pacatele sale de capetenie: preocuparea crescanda pentru valorile de ordin material. Prin acest act El Se manifesta ca Mesia, care condamna manuirea banilor facuta la adapostul credintei. O data in plus Domnul vrea sa sublinieze caracterul spiritual al imparatiei Sale, din care vor fi exclusi toti inchinatorii lui mamona.

Tot aici in templu, potrivit marturiei lui Matei, au venit sa-L caute diferiti bolnavi pe care Domnul i-a facut sanatosi (21, 14). Un amanunt semnificativ, consemnat de asemenea numai de Matei, este ca pruncii iudei L-au intampinat pe Iisus in templu cu strigatul de biruinta: "Osana Fiului lui David..." (21, 15), fapt ce a starnit mania fariseilor. Este graitor ca si copiii, care datorita nevinovatiei lor poseda o intuitie deosebita, il recunosc pe Iisus drept Mesia.

Hristos venise la Ierusalim spre a-Si oferi viata pret de rascumparare pentru pacatele oamenilor, dar, inainte de plinirea Jertfei de pe Golgota, El voia sa Se descopere sub chipul lui Mesia cel vestit de profeti si sa consacre instaurarea imparatiei Sale. De aceea va tine sa plineasca in aceasta zi cateva din profetiile privitoare la Mesia si totodata Se va manifesta sub chipul teandric propriu Dumnezeului intrupat.

Iisus intra bland si smerit pe manzul asinei, vestind impacarea dintre toate fapturile si Ziditorul lor, dar Se poarta ca un Dumnezeu, stapan al vietii si al mortii. De altfel, toata aceasta intrare sarbatoreasca este - dupa cum remarca Bonsirven - o adevarata parabola in actiune. In ziua solemna care preceda cu putin rastignirea de pe Golgota, Domnul vrea sa infatiseze poporului, uimit si cuprins de un entuziasm sacru, icoana anticipata a imparatiei harului, pe care o va intemeia. Ramurile de finic si stalparile tinere smulse de prin gradini, cadrul primavaratic, prezenta man-zului imaculat si a copiilor care striga "Osana" in templu, toate aceste elemente contribuie la intregirea unei imagini: aceea a lumii transfigurate, deoarece totul aici sugereaza puritatea, insusire ce va caracteriza intreaga zidire reinnoita prin har.

Iata prefigurarea imparatiei visate de profeti, in care lupul va paste alaturi de oaie si de unde va disparea orice suferinta si intinaciune. Nu este, credem, intamplatoare prezenta la aceasta mare sarbatoare a fapturilor necuvantatoare - asina si manzul ei -, ca si a ramurilor inmugurite, care vestesc, ca si la nasterea Domnului, reunificarea creatiei, readunarea si sfintirea a tot ce a fost zidit spre viata. De aici decurge caracterul sarbatoresc al acestei zile, care a reprezentat o culme in viata pamanteasca a Mantuitorului. Sfantul Chirii spune ca intrarea in Ierusalim preinchipuie intrarea neamurilor, calauzite de Hristos, in Ierusalimul ceresc. Si el atribuie deci evenimentului un caracter prefigurativ, legat de perioada eshatologica.

Insa poporul care asista si participa la acea intrare triumfala va fi interpretat in alt sens ceea ce vedea. El era prea legat de pamant si de realitate spre a nu astepta o biruinta imediata a lui Iisus, care ar fi avut drept urmare schimbarea conditiilor sale de viata. Totusi, strigatele profetice inaltate de multi - dintre care poate cel mai semnificativ este cel notat de Marcu: binecuvantata este imparatia ce vine a parintelui nostru David!" (11, 10) - dovedesc ca, dincolo de orbirea lor, exista, cel putin la unii dintre martorii acestor ceasuri, presimtirea vaga a unui mister si a unei realitati de alt ordin.

Duminica Stalparilor, asa cum este ea denumita in cartile ortodoxe de cult, pune de asemenea in lumina destinul tragic si paradoxal al Ierusalimului, locul unde Fiul lui Dumnezeu va fi rastignit, urmand insa ca tot aici sa invie, biruind puterea mortii. Astfel se explica ispasirea de care va avea parte cetatea sfanta, dar si faptul ca, la sfarsitul istoriei, ea se va preface in parga a creatiei transfigurate, Ierusalimul ceresc din versiunea Sfantului Ioan.

Din Evanghelia dupa Ioan rezulta ca printre pelerinii aflati in cetate pentru a participa la praznuirea Pastilor se aflau si elini. Este vorba fara indoiala de unii greci trecuti la iudaism. Acestia doreau foarte mult sa-L vada pe Iisus. De aceea, in dupa-amiaza aceleiasi zile ei se dusera la Filip, care, fiind din Betsaida, cunostea probabil elina, si il rugara sa li-L arate pe Iisus. Filip insa il chema pe Andrei - intre cei doi apostoli pare sa fi fost o legatura mai stransa - si acesta se apropie de Domnul spre a-I impartasi dorinta prozelitilor elini.

Andrei este primul ucenic care I s-a alaturat lui Iisus la Betabara, dupa cum tot el l-a adus pe Petru la Domnul. Acum, acelasi apostol ii infatiseaza solii neamurilor, care in curand I se vor inchina. Prezenta lor la Ierusalim confirma presupunerea ca in acea zi s-a intrezarit chipul anticipat al imparatiei mesianice de la sfarsitul veacurilor. Neamurile trebuiau si ele sa ia parte la aceasta mare sarbatoare cu caracter cosmic, laolalta cu toate fapturile lui Dumnezeu.

Mantuitorul nu Se adreseaza direct grecilor, dar, stiind ca acestia il asculta, rosteste catre toti cei de fata cateva cuvinte prin care profetizeaza indirect moartea Sa, ce avea sa insemne totodata si inceputul preamaririi: "A venit ceasul ca sa fie preaslavit Fiul Omului. Adevarat, adevarat zic voua ca daca grauntele de grau, cand cade in pamant, nu va muri, ramane singur; iar daca va muri, aduce multa roada. Cel ce isi iubeste sufletul il va pierde; iar cel ce isi uraste sufletul in lumea aceasta il va pastra pentru viata vesnica" (Ioan 12, 23-25).

Prin preaslavire trebuie sa se inteleaga jertfa Sa rascumparatoare, prin care toate neamurile vor fi aduse la credinta cea adevarata. Iisus descopera aici o randuiala cu caracter cosmic, ce se afla inscrisa la temelia existentei universale. Jertfa nu este un accident in creatie, asa cum subliniaza teologia mai noua, ci apare structural legata de aceasta. De aceea jertfa lui Hristos, forma perfecta a daruirii din dragoste, va restaura in har intreaga zidire. Pilda aleasa de El pune din nou in lumina corespondenta tainica dintre lumea sensibila si realitatile de ordin spiritual.

Trebuie remarcat de asemenea - si aceasta constituie un nou exemplu al faptului ca in Biblie simbolurile au semnificatii polivalente - ca Acela care Se identificase cu semanatorul ce raspandea samanta pe camp Se infatiseaza acum sub chipul bobului de grau, si tot El Se va darui credinciosilor - de data aceasta in mod real, si nu simbolic - ca paine zarmislitoare de viata vesnica. Procesul tainic si aparent miraculos al incoltirii semintei de grau are darul sa prefigureze minunea invierii lui Hristos.

Adevarata glorificare a lui Iisus se va implini deci numai dupa moarte. Conditia preamaririi Sale va fi asadar acceptarea mortii mucenicesti, care va face posibila convertirea tuturor neamurilor la Evanghelie si, mai mult chiar, inceputul reunificarii intregii creatii in jurul Logosului, Care a zidit-o.
Pilda de mai sus a fost urmata de o marturisire unica in viata Dumnezeului intrupat: "Acum sufletul Meu e tulburat, si ce voi zice? Parinte, izbaveste-Ma de ceasul acesta! Dar pentru aceasta am venit in ceasul acesta. Parinte, preaslaveste-Ti numele!" (Ioan 12, 27-28). Iisus, Care odinioara Se aratase nerabdator ca botezul cu care trebuia sa Se boteze - adica moartea Sa - sa se indeplineasca (Luca 12, 50), are acum o clipa de sovaiala. in preziua mortii El este tulburat la gandul chinurilor ce il asteapta si, mai mult poate, faptul ca toti cei care astazi il sarbatoresc se vor preface maine in calaii Sai.

Se poate spune ca, intr-un fel, acum incepe agonia si lupta impotriva ispitei, ce va culmina la Ghetsimani. Domnul isi pune intrebarea cutremuratoare daca are dreptul sa ceara inlaturarea acestei incercari si tot El raspunde: daca jertfa ar fi evitata, intruparea si coborarea Sa printre oameni ar ramane zadarnice. Dar aceasta indoiala de o clipa, aceasta intrebare, respinsa indata ce a fost formulata, arunca inca o lumina asupra luptei din sufletul Dumnezeului intrupat, asupra framantarii Sale, facand ca noi toti, cei vesnic tulburati si indoiti, sa-L simtim si mai aproape. Acea zi plina de bucurie este totusi umbrita de o tristete apasatoare, pe care El nu o poate alunga.

Rugaciunea inaltata catre Tatal indata dupa ce a depasit clipa de cumpana: "Parinte, preaslaveste-Ti numele!" exprima hotararea de a merge pana la capatul misiunii Sale. Preaslavirea numelui Tatalui se va implini prin moartea liber acceptata a Fiului si prin invierea Sa. Sfantul Chiril spune ca Dumnezeu este preamarit in Fiul, intrucat Fiul este icoana Tatalui. Adevarata preamarire a lui Hristos se va realiza numai prin jertfa Sa. De aceea, dupa ce o clipa S-a cutremurat la gandul Patimilor, Domnul il roaga pe Tatal sa grabeasca sosirea ceasului pentru care a venit in lume. Si raspunsul Tatalui nu a intarziat, caci, potrivit marturiei Sfantului Ioan, indata, intocmai ca la Botez, s-a auzit un glas din cer graind: "Si L-am preaslavit si iarasi il voi preaslavi" (12, 28).

Multimea martora la aceasta epifanie, neintelegand totusi ce se intamplase, se intreba daca va fi fost un tunet sau daca un inger le vorbise. Ca si in alte imprejurari, prezenta divina nu este decat vag presimtita, ba chiar confundata cu fenomene naturale, iar continutul mesajului Sau ramane neinteles. Si totusi, Domnul afirma: "Nu pentru Mine s-a facut glasul acesta, ci pentru voi" (12, 30).
Inainte ca Israel sa-L renege pe Iisus si sa-L condamne la moarte, Dumnezeu vrea sa-i mai dea un semn, sa-i arate ca Fiul Se bucura de ocrotire din partea Tatalui. Evanghelistii mentioneaza, in cursul existentei terestre a lui Hristos, doar trei momente cand Tatal Si-a facut cunoscuta prezenta in mod solemn: la Botez, cand firea umana din Iisus este unsa de Duhul si se pun temeliile imparatiei, pe Tabor, cand apostolii contempla chipul Sau preamarit - anticipare a slavei vesnice - si acum, in preajma Patimilor, cand Fiul Se pregateste pentru jertfa suprema, descoperindu-Se totodata ca Mesia si prefigurand imparatia ce va sa vie.

Tatal Se manifesta deci in momentele cruciale din viata Fiului, legate totodata si de revelarea imparatiei harului.

Dupa ce primeste aceasta intarire de Sus, Domnul vesteste: "Acum este judecata acestei lumi; acum stapanitorul lumii acesteia va fi aruncat afara" (12, 31), cuvinte greu de talmacit pentru ascultatorii Sai.
Prin "judecata lumii" se pare ca Iisus intelege momentul suprem al Patimilor, eveniment ce va determina infrangerea spiritului intunericului si punerea sub acuzatie a tuturor incercarilor menite sa-l rupa pe om de Dumnezeu. insa abia la sfarsitul istoriei va avea loc, in forma sa definitiva, judecata lumii, care virtual incepe in clipa cand Hristos va fi predat judecatorilor Sai. in acest sens, se poate spune ca judecata este, de la Patimi incoace, coexistenta cu istoria, marcand astfel intrarea in perioada eshatologica.

Inainte de a fi prins, Iisus va spune: "Vine si stapanitorul acestei lumi" (Ioan 14, 30), prevenindu-i astfel pe ucenici ca actiunea satanei se va intensifica in acele clipe, spre a duce la indeplinire rastignirea Fiului lui Dumnezeu. Cel rau va fi insa biruit de Hristos, fiind "aruncat afara", si astfel omul si intreaga zidire vor fi scosi de sub inraurirea sa funesta, desi in cuprinsul istoriei acesta va continua sa-si exercite activitatea negativa pana la Judecata de Apoi. In adancurile sale, omul si intreaga creatie vor fi insa izbaviti de aceasta dominatie, chiar daca pe planul temporal satana va mai pune la cale unele actiuni, extrem de spectaculoase. Acestea nu vor fi insa decat zvarcoliri neputincioase, caci "timpul lui e scurt" (Apoc. 12, 12) si vesnicia nu-i mai apartine.

Prin Jertfa si invierea Sa, Domnul il va elibera definitiv pe om de sub dominatia mortii si a celui viclean, facandu-l sa intre intr-o noua etapa existentiala. Ramane insa de lamurit expresia "stapanul lumii acesteia", care i-a descumpanit pe exegeti. Se poate spune - se putea spune chiar inainte de Jertfa mantuitoare a lui Hristos - ca Diavolul este stapanul lumii? S-a discutat mult pe marginea acestei afirmatii. Maritain a limpezit destul de bine lucrurile, bazandu-se numai pe citate scripturistice . In acest context, trebuie sa se tina permanent seama de ambivalenta lumii, dupa cum subliniaza filozoful francez. Daca, potrivit marturiei date de Sfantul Ioan Botezatorul, "Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat... ca sa se mantuiasca, prin El, lumea" (Ioan 3, 16-17), Sfantul Ioan va afirma totusi: "Lumea intreaga zace sub puterea celui rau" (I Ioan 5, 19). Intre aceste doua afirmatii contradictorii, dar simultan valabile, trebuie sa se gaseasca totusi o formula de conciliere. Lumea, ca zidire a lui Dumnezeu, nu poate fi rea si nu poate constitui domeniul celui rau.

Cand Iisus il numeste pe diavol "stapanul lumii acesteia", El are in vedere pervertirea creatiei in urma caderii. Tot ceea ce, in cuprinsul creatiei, s-a indepartat de Dumnezeu, desprinzan-du-se de centrul ontologic al existentei si acceptand sa graviteze in sfere straine de har si supuse impulsurilor negative venite de la duhurile intunericului, constituie lumea supusa celui rau. Aceasta lume, structural potrivnica lui Dumnezeu, va fi infranta de Hristos pe Cruce, dupa cum singur va afirma, in ajunul Patimilor: "Eu am biruit lumea" (Ioan 16,33).

Totusi, in actualul eon, lumea ostila lui Dumnezeu si sfasiata de tendinte contradictorii va continua sa existe, desi soarta ei este pecetluita din clipa invierii lui Hristos. Faptul ca Iisus vorbeste de infrangerea diavolului, ce are loc in prezent - "acum" -, constituie dovada ca din acea clipa lua fiinta imparatia Fiului, unul din semnele care indica aparitia acesteia fiind, dupa cum s-a mai subliniat, biruinta obtinuta de Hristos impotriva puterilor intunericului.

Faptul ca moartea Sa pe Cruce va insemna reunificarea intregii creatii in jurul Logosului, care a zidit-o, implicand totodata si eliminarea acelor forte cu tendinte centrifuge, ce urmareau sa o scoata din orbita divina, este subliniat de Iisus atunci cand adauga: "Iar Eu, cand Ma voi inalta de pe pamant, ii voi trage pe toti la Mine" (Ioan 12, 32).

De data aceasta, ascultatorii au inteles ca El vorbea de moartea Sa, facand poate legatura si cu parabola grauntelui de grau, dar tocmai de aceea s-au aratat surprinsi: "Noi am auzit din Lege ca Hristosul ramane in veac; si cum zici Tu ca Fiul Omului trebuie sa fie inaltat? Cine este acesta, Fiul Omului?" (12, 34). Scriptura, pe care ei o cunosteau, spunea despre Mesia ca va imparati pe tronul lui David de acum si pana in veac (Isaia 9, 6), de aceea nu puteau pricepe cum va fi cu putinta ca pe Unsul lui Dumnezeu sa-L doboare moartea.

Interpretarea gresita a textelor profetice ii impiedica deci pe evrei sa recunoasca in omul Iisus pe Mesia cel asteptat. in scopul de a le risipi nedumeririle si de a le orienta atentia in sens spiritual, Domnul revine asupra unei descoperiri anterioare, pe care acum o intregeste: "inca putina vreme Lumina este cu voi. Umblati cat aveti Lumina ca sa nu va prinda intunericul. Caci cel ce umbla in intuneric nu stie unde merge" (Ioan 12, 35).

Odinioara, la sarbatoarea corturilor, El spusese: "Atat cat sunt in lume, Lumina a lumii sunt" (Ioan 9, 5). Tinand seama de aceasta afirmatie, pot fi intelese mai usor si cuvintele de mai sus. Pentru cei din imediata Sa apropiere, prezenta Lui constituia o calauza spirituala, de care dupa moartea Sa vor fi lipsiti, desi, prin mijlocirea Sfantului Duh, El va continua sa Se afle pururea in mijlocul credinciosilor. Prin moartea Sa insa, lumea va fi, intr-un anumit fel, frustrata de aceasta prezenta divina, de aceasta legatura directa cu Divinitatea; de aceea Iisus ii sfatuieste pe cei din preajma Lui sa-si deschida sufletul pentru primirea Luminii, atata timp cat o au printre ei.

Dupa ce a rostit cuvintele de mai sus, Domnul, potrivit marturiei evanghelistului Ioan, a plecat din mijlocul multimii si S-a ascuns (12, 36). Pare ca, desi in aceasta imprejurare poporul s-a aratat mai putin ostil decat in alte dati, Iisus intelesese totusi ca ultimele Sale cuvinte ramasesera zavorate pentru cei mai multi si de aceea, fiind mahnit, simtise nevoia sa Se retraga departe de toti. in ciuda entuziasmului cu care locuitorii Ierusalimului il intampinasera chiar in acea zi, inimile lor nu se deschisesera pentru primirea luminii, caci dupa cum subliniaza evanghelistul: "Desi a facut atatea minuni inaintea lor, ei tot nu credeau in El" (12, 37).

Totusi, potrivit de asemenea marturiei Sfantului Ioan, erau multi, chiar dintre capeteniile poporului, care credeau in El, dar acestia nu indrazneau sa-si exprime credinta in mod public, deoarece se temeau de farisei.

Cand se facu seara, Iisus, dupa cum noteaza sinopticii, Se reintoarse impreuna cu ucenicii la Betania, unde avea sa petreaca noaptea. Astfel se incheia aceasta zi, in care avusese loc o adevarata hristofanie, deoarece Domnul Se descoperise in chip de Fiu al lui Dumnezeu, adica de Mesia, manifestandu-Se prin lucrari proprii atat firii divine, cat si celei umane. El S-a purtat ca un om cand S-a infatisat bland si smerit pe manzul asi-nei, cand a plans pentru suferintele viitoare ale lui Israel, cand S-a cutremurat la gandul mortii apropiate si cand S-a rugat cu credinta Tatalui.

Ca Dumnezeu, El S-a descoperit mai solemn decat in alte imprejurari, alungandu-i cu asprime pe negutatorii din templu, mustrandu-i pe farisei, primind fara sa Se impotriveasca aclamatiile norodului, vindecan-du-i pe bolnavii aflati in templu si profetind convertirea neamurilor, precum si apropiata Sa preamarire.

Natalia Manoilescu Dinu



Sfintele Mucenite Agapi, Hionia si Irina;


Sfintele Mucenite Agapi, Hionia si Irina;Sfintele Mucenite Agapi, Hionia si Irina au fost surori si au locuit in apropierea cetatii Aquileia. In vremea in care imparatul Diocletian s-a aflat pentru un interval de timp in aceasta cetate, a poruncit uciderea parintelui Hrisogon. Dumnezeu i-a descoperit in vis lui Zoii, un preot in varsta, locul in care se afla trupul neinsufletit al lui Hrisogon. In urma acestei descoperiri, batranul a luat trupul parintelui si l-a inmormantat dupa randuiala. Dupa o luna, Sfantul Hrisogon i se arata in vis lui Zoii, descoperindu-i ca peste noua zile cele trei surori fecioare vor primi moarte martirica si ca odata cu ele va muri si el.
Dupa noua zile, batranul Zoii a trecut la Domnul, iar cele trei surori au fost aduse inaintea imparatului. Fecioarele au refuzat sa se inchine idolilor marturisind cu tarie credinta lor in Hristos, fapt pentru care au fost trimise in inchisoare. Dupa ce le-a torturat indelung, judecatorul le-a trimis la moarte pe cele doua surori mai mari, pe care le-a ars de vii, iar pe Irina insa a tinut-o vie, cu gandul sa o necinsteasca.

Insa ingerul Domnului a pazit-o pe fecioara, neingaduind soldatilor sa se apropie de ea, ducand-o pe Irina pe un deal. Dupa o zi, soldatii neputand ajunge la ea, pe acel deal, au ucis-o cu arcul.
Sfanta Anastasia (praznuita la 22 decembrie), care fusese si ea instiintata in vis in urma cu noua zile cu privire la moartea fecioarelor, a adunat trupurile acestora si le-a ingropat cu cinste. Sfintele Mucenite Agapi, Hionia si Irina primit moarte martirica la anul 304.

15 aprilie 2011

UN SFANT DIN ZILELE NOASTRE...IACOV TALIKIS..STARETUL



Starețul Iacov Țalikis

viața și cuvinte duhovnicesti

Părintele Iacov Țalikis (1920-1991), starețul Sfintei Mănăstirii Cuviosului David din Evvia, a fost un ieromonah contemporan, nevoitor ca și sfinții cuvioși din primele secole creștine, înzestrat cu multe virtuți si de harisme dumnezeiești. Părintele Porfirie, spunea despre părintele Iacov: ,,să știți ca el este unul dintre cei mai mari înainte-văzători din perioada aceasta numai că se ascunde cu grijă ca să nu fie slăvit”, iar cuviosul Paisie Aghioritul afirma că deținea ”harismele Sfântului Nectarie”.

Viaţa

Fericitul părinte Iacov s-a născut în anul 1920, pe 5 noiembrie în satul Libisi din Asia Mică. Părinții săi, Stavros si Teodora fiind creștini evlavioși, l-au educat pe calea lui Dumnezeu . În anul 1922 s-a facut schimbul de populație dintre Grecia si Turcia, iar familia și rudele sale fiind nevoite să plece în Grecia, au fost trasferați în satul Farakla din Evvia, unde părintele a viețuit până la intrarea sa în monahism. Părintele a aratat inca din frageda pruncie inclinatie catre cele sfinte, dorea să imite ceea ce făceau preoții la sfintele slujbe, îngrijea bisericuțele din împrejurimi, și se ruga fierbinte sfinților. Cunoscuții săi văzând modul său de viețuire, îi spuneau . Darul vindecărilor l-a dobândit încă de mic. La 9 ani micul Iacov a devenit treptat scaparea locuitorilor simpli și săraci - mai mult a refugiaților, carora le citea rugăciuni și exorcisme. Așadar au început să-l cheme ori de câte ori se întâmpla ceva rau.

Între anii 1947-1949 și-a satisfăcut stagiul militar. Întors ascasă, a preluat responsabilitățile familiale, deoarece părinții săi, se mutaseră deja la Domnul. În anul 1951, după ce și-a căsătorit sora, a intrat în mânăstirea Cuviosului David din Evvia, unde Sfântul însuși l-a întâmpinat. Mănăstirea se afla într-o stare deplorabilă, în care vietuiau trei monahi. Aceștia și locuitorii din zonă au facut tot ce le stătea în putință pentru a-l alunga, chiar l-au amenințat și cu moartea, însă fără succes. Părintele Iacov era hotarât să rămână în mănăstire indiferent de ce i se va întâmpla, fiind încredințat în pronia divină.

În anul 1952, în luna noiembrie a fost tuns în monahism, iar în luna următoare a fost hirotonit ieromonah. Postul aspru, multa muncă, slujba indelungată si privegherea de fiecare zi, l-au adus într-o stare de mare slăbiciune trupească, însă nu dorea să-și micșoreze nevoința sub nicio formă. Pe deaspra mai veneau si demonii care-l băteau cumplit, provocându-i și aceștia grele suferințe trupești.

După anul 1970, emanația duhovnicească a părintelui era direct proporțională cu suferințele sale. Plin de dureri nesfârșite, însâ și emanația duhovnicească era inepuizabilă. Devenise un înger în trup iar pe chipul său strălucea necontenit nespusa bucurie a invierii. El însuși spunea: ,,inima mea este o grădină a raiului”.

În anul 1975 a devenit egumen. Tot în același an Mântuitorul nostru l-a învrednicit de a vedea și de a atinge Sângele cel Prea Sfânt al Său, la Sfânta Proscomidie. Pentru chipul îmbunătațit al vieții sale, veneau oameni la stareț, pentru a-l vedea, a-l asculta, si a se mărturisi din toată Evvia și din Atena cu toate că părintele Iacov era un om foarte simplu. Absolvise numai ciclu primar.

Cu trecerea anilor, puterile sale fizice se diminuau din ce în ce mai mult, încât dupa anul 1987 putea să moară în orice moment. Suferea de multiple boli de inimă, tormboze, și altele, dar marea sa iubire față de oameni, nu-l lăsa să se gândească deloc la problemele sale personale, ci spovedea si povățuia neîncetat. În ultimul an al vieți sale, trupul său devenise o ruină, era numai piele si os. Numai fața lui a ramas curată, luminată, dând impresia că este imaterială, ce răspândea în jurul său o pace dumnezeiască .

Pe 21 noembrie 1991, de ziua prăznuirii intrării Maicii Domnului în Biserică, după ce a spovedit un fiu duhovnicesc, părintele Iacov, s-a mutat la locașurile cele cerești.

După adormirea sa, starețul a săvârșit multe minuni dintre care amintim două:

În noaptea de 4 spre 5 aprilie, preotul responsabil al bisericii Sfantului Ioan Rusul l-a vazut pe fericitul stareț în biserică. Starețul i-a cerut să-I aducă racla Cuviosului Ioan ca să se închine. l-au adus-o și s-a închinat cu veselie rostind rugăciuni cu cuvinte deosebit de frumoase, care înveseleau nespus pe cei din jur. La un moment dat, starețul a terminat și a spus: "Luati-l pe Cuviosul". Atunci preotul și alții ce erau cu el s-au plecat să se inchine și ei, iar apoi să ia racla. Dar, uimiti, au văzut că în raclă era starețul Iacov, iar nu cuviosul Ioan.

Starețul i s-a arătat unei femei credincioase și i-a spus: ,,înainte îl rugam pe Cuviosul David să meargă la Dumnezeu să mijlocească pentru oameni, dar acum mă duc eu însumi”.

Sfaturi si povestiri duhovnicești

Aveți credință în Dumnezeu. Cereți și vi se va da. Credința aceasta mă ajută și mă salvează de 70 de ani.

Ceva rugăciune, copiii mei, nu e de prisos. Și pe mine rugăciunea m-a ținut atâțea ani.

Todeauna rugăciunea sprijină. Să nu ne temem, să nu ne înfricoșăm. Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu poate fi împotriva noastră.

În Biserica găsim sănătatea, consolarea, nădejdea și mântuirea sufletelor noastre.

Dacă nu avem sufletele curate nu avem niciun folos de la Sfânta Euharistie.

Tot ce iartă duhovnicul, iartă și Dumnezeu în cer, tot ce nu iartă rămâne neiertat.

Am văzut, copiii mei, ca toată viața noastră, activitatea, cuvintele, gândurile sunt scrise, vom da pentru toate socoteală.

Fratele meu! Cum zici că ești păcătos, toți oamenii sunt păcătoși, doar Dumnezeu (nu este păcătos), pentru aceasta vom face jertfe la Dumnezeu, credință, răbdare, smerenie, Sfinte Liturghii, pocăință, post, fapte bune, înfrînare de răutăți, să ne ierte de păcate.

Nu desnădăjdui, Dumnezeu vede sufletul tău și te va ajuta.

„Harul sfinţilor noştri există chiar şi în lemnul Sfintelor Icoane. Aveam în patria noastră din Asia Mică un cioban turc care într-o zi cînd a muls oile a acoperit găleata cu lapte cu o bucată de scîndură mare şi grea de la o icoană veche a Maicii Domnului. Chipul se ştersese cu timpul şi icoana semăna acum cu un simplu lemn. S-a întîmplat deci următoarea minune: cînd turcul s-a dus dimineaţa la stîna lui a găsit laptele vărsat pe pămînt, iar găleata întoarsă cu gura în jos. Icoana era în picioare, rezemată de un copac. La început nu a putut să înţeleagă ce s-a petrecut. Dar găsind mereu laptele vărsat din găleată, şi-a zis cu mînie: «Nu cumva lemnul acesta mi-1 varsă?». Turcul ştia că lemnul era o icoană veche a creştinilor. A luat securea şi a lovit în icoană să o despice şi să o ardă. însă la prima lovitură securea s-a înţepenit în lemn şi a început să curgă sînge din icoană. Sîngele a izvorît din tăietură şi curgea pe lemn. Atunci turcul, înfricoşat şi tremurînd, a încercat să scoată securea, dar era imposibil, pentru că se înţepenise bine. A luat aşa icoana cu securea şi punînd-o pe umăr a alergat în satul creştinilor. Sătenii au văzut minunea şi au ascultat mărturisirea înspăimîntată a turcului. Au luat icoana şi au cinstit-o pe Doamna Născătoare de Dumnezeu precum se cuvenea".


Stareţul spunea:
„Nu este permis ca un duhovnic să schimbe canonul altui duhovnic. A venit la mine o bătrînă şi s-a mărturisit. I-am dat canon să nu se împărtăşească trei ani.

Preotul şi duhovnicul parohiei a întrebat-o pe bătrînă de ce nu se împărtăşeşte. Ea i-a răspuns:
- Mi-a dat canon Părintele Iacov să nu mă împărtăşesc trei ani.
- Pentru ce ţi-a dat asemenea canon?
Şi cînd bătrînă i-a spus motivul, preotul i-a răspuns:

- Nu, bunico, nu fi supărată. Părintele Iacov este un călugăr neînvăţat. Ce ştie el despre aceasta? Eu sînt cu învăţătură şi îţi dezleg canonul. Să vii Duminică să te împărtăşeşti.
Cînd bătrîna s-a dus să se împărtăşească a simţit în gura ei sfînta linguriţă goală şi rece.

«O linguriţă goală şi rece», după cum mi-a spus. Nici nu a simţit gustul Dumnezeieştii împărtăşanii în gura ei. Aceasta a impresionat-o mult.

Cînd s-a întîmplat acelaşi lucru şi în următoarele două Duminici, ea s-a neliniştit şi a venit din nou la mănăstire şi mi-a mărturisit ce i s-a întîmplat.

- Copilul meu, canonul nu se şterge. Trebuie să faci canonul pe care ţi l-am dat.

Canoanele trebuie să ne vindece".

***

Stareţul spunea:

«Preoţii nu trebuie să se tundă. în Asia Mică, cînd se pieptănau puneau un prosop alb, şi cîte fire de păr cădeau le adunau într-o pungă şi cînd mureau le-o punea împreună cu ei. Aceasta pentru că Duhul Sfînt cînd coboară la hirotonie şi sfinţeşte preotul, atunci şi firele de păr se sfinţesc».

Un fiu duhovnicesc care 1-a auzit, s-a gîndit: «Bine, firele de păr le adunau, dar unghiile însă cînd le tăiau le aruncau?».

Atunci Stareţul, cu harisma pe care o avea, a cunoscut gîndurile lui şi i-a zis: «Şi unghiile lor le adunau». Nimic nu-i era ascuns. Prin Duhul Sfînt toate i se descopereau, «goale şi în amănunt».

***

Stareţul spunea:

«Un preot care a slujit cu mine, atunci cînd s-a împărtăşit a simţit că l- ars Dumnezeiasca împărtăşanie. El mi-a zis:

- M-a ars Dumnezeiasca împărtăşanie!

- Eu nu am simţit să mă ardă Dumnezeiasca împărtăşanie! i-a răspuns Stareţul».

* * *

«Cînd proscomidiesc, spunea Stareţul, văd sufletele cum trec prin faţa mea şi cum mă roagă să le pomenesc. Să vreau să le uit, dar nu pot.

Cînd preotul scoate părticele şi pomeneşte numele credincioşilor la Sfînta Proscomidie atunci se coboară îngerul Domnului şi ia pomenirile acestea şi le duce şi le pune la tronul Stăpînului Hristos, ca rugăciuni pentru cei pomeniţi la Sfînta Proscomidie. Într-o zi, spunea Stareţul, am uitat să pomenesc la cei adormiţi pe maica mea, care a fost o femeie sfînta. Cînd am terminat Dumnezeiasca Liturghie şi m-am dus la chilia mea, acolo unde stăteam, a venit sufletul maicii mele şi mi-a zis cu plîngere:

- Părinte Iacov, nu m-ai pomenit astăzi.

- Cum, maică, nu v-am pomenit? în fiecare zi vă pomenesc şi, desigur, cea mai bună părticică v-o scot, i-am zis.

- Nu, copilul meu, astăzi m-ai uitat şi sufletul meu nu s-a odihnit tot atît ca şi în celelalte zile în care m-ai pomenit, mi-a răspuns.

Gîndiţi-vă ce mare cîştig şi folos primeşte sufletul cînd îl pomeneşte preotul la Sfînta Proscomidie».

***

În privinţa copiilor, Stareţul ne sfătuia ca aceştia să nu aibă prieteni şi nici să se îndepărteze de părinţii lor, chiar dacă vor fi judecaţi de alţii că sînt anormali.

Îi sfătuia pe copii să nu ia nimic de la străini, nici o bomboană, nici un suc, pentru că este mare pericolul drogurilor, pericol care astăzi captează pe mulţi tineri.

Stareţul spunea:

«De la omul pe care nu-l cunosc nici Anaforă nu iau, pentru că poate să-ţi spună că este Anaforă şi să nu fie, dar poate avea înăuntru lucruri diavoleşti».

***

«Cînd ne îmbolnăvim, ne sfătuia Stareţul, să mergem şi la doctor, să facem ascultare pentru vindecarea noastră. în Postul Mare, cu toate că era post, am luat 600 de pastile. Să fim atenţi cu sănătatea noastră, pentru că pe doctori şi pe medicamente Dumnezeu le-a lăsat şi nu trebuie să fim indiferenţi».

***

Vorbind despre televizor, Stareţul a spus: «Televizorul - cutia diavolului - face mare pa-gubă, în special la copii. Pentru aceasta televizorul trebuie să iasă din casă».

Copilului pe care-l mărturisea, fiului său duhovnicesc care îi ceruse să vadă unele discuţii, spectacole şi desene animate, nu i-a dat binecuvîntarea, ci i-a interzis, zicîndu-i:

«Nu cu televizorul în casă. Dacă vrei să vezi la televizor ceva, să asculţi un preot, să auzi un cuvînt duhovnicesc, nu este păcat. Dar de multe ori televizorul are şi lucruri necuviincioase, după cum îmi spun mulţi creştini. Acestea nu ne sînt de folos. Mai bine să luăm şi să deschidem Sfînta Scriptură şi să citim, ori să facem un Paraclis la Maica Domnului, ori să facem cinci metanii, să spunem cinci psalmi a lui David decît să privim la televizor. Trebuie să ne ferim copiii de lucruri necuviincioase şi urîte. De aceea trebuie să-i ferim de televizor. Pentru ştiri există radioul de unde pot să le asculte părinţii».

* * *

Unii părinţi îl întrebau pe Stareţ ce să facă cu copiii lor cînd nu ascultă. Stareţul îi sfătuia: Să faceţi rugăciune cu credinţă, iar pe copii să-i dojeniţi, cît se poate cu dragoste şi cu scop bun. Cu asprime nu merge, căci îţi zice: «mă scol şi plec», şi se duce... şi s-a făcut astăzi Sodoma şi Gomora şi chiar mai rău".

Pe Sfîntul Ioan Rusul, Stareţul îl vizita regulat, în special cînd mergea la Atena ladoctorii care se îngrijeau de el.

«Odată m-am dus, spunea Stareţul, şi-l văd pe Sfînt viu, în racla lui, şi-i zic:

- Sfinte al meu, cum ai petrecut în Asia Mică? Ce virtuţi ai avut de te-ai sfinţit?
Sfîntul mi-a răspuns:

- Dormeam în peşteră, în iesle. în timpul iernii mă înveleam cu paie ca să nu îngheţ. Am avut şi smerenie şi credinţă.

Peste puţin mi-a zis:

- Aşteaptă puţin, Părinte Iacove, că au venit acum doi oameni şi mă roagă pentru un copil bolnav. Aşteaptă că mă duc să-i ajut.

Deodată a rămas racla goală, pentru că Sfîntul a plecat. Peste puţin timp s-a întors din nou. Nu l-am văzut cum s-a întors, dar l-am văzut că se aşeza în raclă, ca un om viu»

Către un fiu duhovnicesc de-al său, Stareţul a zis:

„Cît mă bucur, fiul meu, că te văd cu mîneci lungi, modest şi atent!".

Către un alt fiu duhovnicesc, căruia i se desfăcuse un nasture de la cămaşă (şi i se desfăcuse cam necuviincios), i-a zis cu discernămînt:

„Încheie, fiul meu, nasturele acesta, ca să nu răceşti".

Atît de atent era Stareţul în privinţa modestiei!

Ascultarea, întotdeauna îl arde pe diavol.

Acelaşi fiu duhovnicesc al Stareţului s-a întîlnit cu o persoană care era îndrăcită şi care i-a zis:

„Încheie-ţi, bre, acest nasture, de ce eşti ca un slab de minte!".

Atunci şi-a adus aminte sfatul Stareţului referitor la acest neînsemnat lucru.

La alt fiu duhovnicesc, care de mic venea regulat la mănăstire, Stareţul i-a zis:

«Fiul meu, nu văd vedenii, dar îţi văd sufletul înăuntru în biserică, înăuntru în chilia mea...»

sursa:
1. http://www.scribd.com/doc/31308328/povestiri-s...

Ascultati versurile acestei melodii !


http://ro.netlog.com/go/explore/videos/videoid=...-
“La drumul mare nu mai apare(cate-un haiduc) sa mai omoare cate-un ciocoi ,sa-i ia toti banii pentru sarmanii din nevoi …Unde-s pistoalele ,unde-s pumnalele ,caii si flintele haiducilor.”

Iata cam ce ne dorim in vremurile noastre !
Sa vina cineva sa ii jefuiasca pe altii sa ne dea noua…(sau altora mai saraci ca noi).
Sau poate ,daca am avea putere si posibilitate, chiar noi sa fim unii dintre acei “haiduci” …
Adica ne-a face milostivi catre unii ,prin nemilostivire catre altii…sub lozinca :”acela merita”…

In fata lui Dumnezeu toti suntem foarte gresiti…dar raul este ca noi vedem doar lacomia si nedreptatea altora ,nejudecand mandria si pacatele noastre…

Si totusi ne-am dori multi sa impartim dreptatea “HAIDUCEASCA “!!!

Dar ce erau haiducii astia ?
Niste raufacatori de care se cutremura temandu-se oricine .
Acestia lasau in urma lor doar foc si jale …
Credem noi ,oare ,ca au existat niste haiduci asa de milostivi care sa isi riste pielea talharind si ucigand ,fortand,batjocorind si violand ...si mai apoi sa –si dea banii taranilor saraci???
Credem noi ca acesti oameni fara frica de Dumnezeu si mila de victime erau in stare sa ofere mila saracilor…
Eu cred ca astfel de oameni faceau si ei astfel de …marunte …fapte ..inspirate de demoni…Fapte prin care dracii le linisteau constiinta ,zicandu-le in minte ca ei sunt foarte credinciosi…

Cam asa ne mint si pe noi dracii cand ne trimit sa mai aprindem si cate o lumanare prin biserici…sin e maid au in gand sa dam si cativa banuti pe la cersetori…
Si noi credem ca am facut maaaare lucru !
Ne amagesc demonii cu o credinta de suprafata ,superficiala si neaprofundata ,nepracticata zi de zi…
Si asa ne inseala ,amagindu-ne sa nu ne implicam temeinic in adevaratele si serioasele probleme ale vietii,faptele mantuirii sufletesti !

Ideea haiducilor milostivi a fost o inventie comunista,prin care ei voiau sa-si justifice actele de jaf facute asupra populatiei .
Si-au fabricat niste “sfinti” ai lor pentru a demonstra legimitatea faptelor lor crude !Va indemn sa cautati si sa cititi despre faptele cutremuratoare facute de regimurile totalitate si despotice !
De ce ?
“Istoria se repeta” spune o vorba…
Asa va fi si cu generatia noastra.

Sarmanii oameni de azi!
Au inceput sa planga dupa vremea haiducilor…ba chiar si dupa communism.
Au uitat jugul ce ii apasa despotic atunci .
Cu gandul la altceva nu fructificam libertatea de azi.
Mai ales libertatea religioasa!
Nu profitam de posibilitatea implinirii faptelor bune care le-am putea face azi…aspiram dupa visele de “maine”…”maine”-le care poate nu va mai exista pentru noi !

Rau facem!

“Nemultumitului i se ia darul”zice o vorba.
Dzeu.ne vede nemultumirea si cartirea noastra si va lasa sa sa vina si peste noi ceea ce ne dorim …asa cum a fost si cu timpul de mai inainte,cu inaintasii si chiar contemporanii nostri…

Am scapat de comun-ism ,intram mai rau,…in comun-itarism!
Aceasi “Marie” ,cu alta palarie ,cum zice olteanul…

Acest jug satanic ce vine va dori sa nimiceasca pana si libertatea de gandire nu doar cea de manifestare .
Nu doar fapta crestina doreste sa o suprime …ci si constiinta si impulsul gandirii crestine.

Haosul din vremea de azi pregateste si va precede “disciplina” totalitara impusa a viitorului…
Asa a fost totdeauna inaintea instaurarii unui nou regim totalitar.

Dupa cum spun profetiile sfintilor ,peste putin timp se asteapta acel guvern mondial, brutal si despotic,guvern ce va sclavagiza toata omenirea ,suprimand vointa ,constiinta si libertatea intregii umanitati.
A INTREGII UMANITATI ,nu doar a unei tari sau grup de tari,cum a fost pana acum…

Niciodata stiinta nu a oferit ca acum mijloace de control atat de precise ,mijloace de supraveghere si verificare a omului .
Acestea toate ,desi sunt puse in lumina progresului si a usurarii vietii, de fapt sunt mijloace de a subjugare uman---itara !?
Acest guvern mondial care se instaleaza progresiv si irevocabil va avea in fruntea lui pe Antihristul,un om posedat de mai marele demonilor ,un om care va lupta sa nimiceasca tot ce tine de Hristos…
Fiara aceasta demonica(domnia lui Antihrist) , zice Apocalipasa, va veni dupa fiara rosie comunista …si deja e instalata .
Va veni ,zice, …cu viclenie mare .
Va avea “cornite “ de miel dar va nimici hraparet cu autoritatea unui un balaur .

Libertatea haotica si demonica de azi ,impusa de conducatorii satanizati ai globului ,ii face pe oameni sa doresca comunismul cazut si jugul criminal al lui …impreuna cu tot alaiul de orori care il va urma.
Uite ce spune la Apocalipsa:

“11. Şi am văzut o altă fiară, ridicându-se din pământ, şi avea două coarne asemenea mielului, dar grăia ca un balaur
12. Şi toată stăpânirea celei dintâi fiare ea o pune în lucrare, în faţa ei. Şi face pământul şi pe locuitorii de pe el să se închine fiarei celei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.
13. Şi face semne mari, încât şi foc face să se pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor,
14. Şi amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-au dat să facă înaintea fiarei, zicând celor ce locuiesc pe pământ să facă un chip fiarei care a fost rănită cu sabia şi a rămas în viaţă.
15. Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei.
16. Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.
17. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.
18. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.”

Apocalipsa 13. 11-18

Ne asteapta timpuri grele !
Daca nu ne hranim sufletele inca de pe acum cu invatatura si trairea crestina ,nu vom putea rezista atunci.
Daca nu ne vom procura materiale cu continut religios inca de pe acum ,nu vom mai putea gasi atunci cand orice material religios va disparea.
Internetul, si orice informatie, vor fi cenzurate strict…

Daca ,inca de pe acum, nu ne obisnuim cu postul ,rugaciunea ,traiul aspru si lipsurile, atunci cand vor veni greutatile si foametea adevarat , ne vom lepada de credinta …pentru o amarata de coaja de paine.
Ce e de facut ?
Sa ne antrenam pentru viitor ,sa ne fortificam puterile ,sa ne informam si sa ne pregatim familiile si prietenii pentru viitor.

Cei care nu aveti prea multe poveri : casa ,familie,avutie,functii…..nici sa nu le cautati !
Acestea va vor impovara !
Atunci cand va veni vremea de turburare ,vremea de persecutia religioasa , poate ca veti prefera sa va lepada de Hristos decat sa le pierdeti pe acestea lumesti…
Ce pierdere poate fi mai mare ca cea a sufletului ?!
Lepadandu-te de Hristos si acceptand jugul si inmatricularea satanei ,sufletul se pierde in iad vesnic !

Cei care aveti deja poveri grele de dus in familie sau in societate , purtati-va ca si cand ati fi gata chiar azi sa renuntati la ele pentru Hristos.
Faceti-va datoria de crestini buni acolo unde sunteti ,dar fiti gata sa renunatti la tot pentru Hristos !

Cei care aveti copii ,nepoti ,soti …oferiti-le avutia cea mai mare ,superlativul vietuirii umane,trairea in Hristos !
Aceasta este cel mai de pret lucru pe care il puteti oferi unui om !
Fiti lumini si luminati si pe altii !
Traiti voi in lumina … si invatati si pe altii …despre LUMINA LUMII , DUMNEZEU !

Arhivă blog

CARUI SFANT TREBUIE SA NE RUGAM?

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai-marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta.

SFANTA SCRIPTURA

Totalul afișărilor de pagină

Etichete

. . Despre Evlavie .RUGĂCIUNE “Tâlcuire la Tatăl nostru” ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI ACATISTE ACATISTUL Cuviosului Ioan de la Prislop Acatistul Sfântului GHERASIM KEFALONITUL Acatistul Sfintei Cruci Acatistul Sfintilor Brancoveni Adormirea Maicii Domnului Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Adormirea Sfintei Ana ADUCEREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI MUCENIC ŞTEFAN AGHIAZMA SAU APA SFINTITA AICI GASESTI CANTARI BISERICESTI AICI GASESTI INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI DUHOVNICESTI AICI SANT CELE MAI IMPORTANTE RUGACIUNI AICI SE GASESC SFINTE MOASTE Alexandru Pesamosca Arhanghelui Gabriel. Arhiepiscop Justinian Chira ARHIMANDRIT TEOFIL PARAIAN Articole Apopei Roxana Articole Ioan Monahul AUDIO..VISARION IUGULESCU BISERICI BUNA VESTIRE CANOANELE SFANTULUI CALINIC Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia - sora lui Canonul Sfantului Andrei Criteanul din Postul Sfintelor Pasti Canonul Sfantului Meletie al Antiohiei CARTI INTERESANTE Cei patru Sfinţi Evanghelişti CELE 7 PLANSURI..EFREM SIRUL Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? CITATE DESPRE RABDARE CITATE DIN FILOCALIE CITATE DIN SF EVANGHELIE CUGETARI ORTODOXE CUM SA NE RUGAM CUVINTE DE FOLOS Cuviosul Arhimd. Sofronie Cuviosul Gherontie Cuviosul Nicodim de la Tismana (26 Decembrie) CUVIOSUL SERGHIE: Cuviosul Tadei de la Vitovnita Cuviosului Sofronie Saharov DESPPRE VRAJI SI FARMECE DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR DESPRE AVORT DESPRE ACATISTE SI PARACLISE DESPRE APOCALIPSA DESPRE BOALA Despre Boboteaza DESPRE CLEVETEALA SI JUDECATA. Despre Clopote Despre colivă DESPRE CREDINTA DESPRE CRUCE DESPRE DIAVOL DESPRE DRAGOSTE Despre educatia crestina a copiilor Despre Frică DESPRE HAINELE PREOTESTI DESPRE ICOANE DESPRE INGER PAZITOR Despre invidie Despre iubire DESPRE JUDECAREA APROAPELUI DESPRE JUDECATA DE APOI SI VIATA DUPA MOARTE DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI DESPRE MANIE Despre milostenie DESPRE MOARTE DESPRE OZN-URI DESPRE PACAT DESPRE POCAINTA DESPRE POST Despre PREOTUL DUHOVNIC DESPRE RAI SI IAD DESPRE RUGACIUNE Despre Rugaciunea Inimii Despre Sfanta Impartasanie DESPRE SFINTELE MOASTE DESPRE SFINTELE MOASTE Sfântul Ioan Gură de Aur DESPRE SMERENIE DESPRE SMERENIE MANDRIE SI EGOISM DESPRE SUFLET DESPRE TALISMAN DESPRE TRUFIE DESPRE URA DIN SFATURILE DE LA PARINTELE IOAN Din sfaturile Preotului Ioan Clopotel DREPTUL SIMEON ŞI SFÂNTA PROOROCIŢĂ ANA Drumul sufletului după moarte DUCEŢI-VĂ SĂ VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR Dudul lui Zaheu - Biserica Sfantul Elisei din Ierihon Duminica Tuturor Sfintilor ENIGMA MARAMEI VERONICĂI EPISTOLIA DOMNULUI Fuga in Egipt ICOANA BIZANTINĂ IER. SAVATIE BASTOVOI IEROD. VISARION IUGULESCU INDICATIILE TESTAMENTARE ALE LUI IOAN IANOLIDE: Inmormantarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Nicolae al Banatului Intampinarea Domnului INTERVIURI Intrarea Domnului in Ierusalim INVATATURI IZVORUL TAMADUIRII ÎNAINTEPRĂZNUIREA ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI Kamenski Mănăstirea "Înălţarea Domnului" Lancea cu care a fost omorât Hristos Legenda Sfântului Valentin MANASTIREA HUREZU MARGARITARE DUHOVNICESTI MINUNEA DE LA SF.MORMANT Minuni ale Sfantului Nectarie MINUNI.. Mitropolitul Antonie al Surojului MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA O rugăciune de dimineaţă OSÂNDIRE DE SINE SI EGOISM PARACLISUL SFINȚILOR MUCENICI ADRIAN ȘI NATALIA (26 AUGUST) Parastasele și folosul lor PARINTELE ADRIAN FAGETEANU PARINTELE ARSENIE BOCA PARINTELE ARSENIE PAPACIOC Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa PARINTELE ILARION ARGATU PARINTELE ILIE LACATUSU PARINTELE IOSIF TRIFA PARINTELE JUSTIN PARVU Parintele Maxim un stalpnic al zilelor noastre Parintele Nichifor cel lepros PARINTELE PAISIE AGHIORITUL PARINTELE PETRONIU TANASE PARINTELE PORFIRIE PARINTELE SOFIAN BOGHIU Parintele Teofil Paraian PARINTELE VISARION IUGULESCU Părintele Cleopa Ilie Părintele Constantin Galeriu Părintele Iulian de la Prodromu Părintele Iustin Pârvu Părintele Proclu Nicău PĂRINTELE PROFESOR DUMITRU STĂNILOAE Părintele Rafail Noica Pătimirea Sfinţilor Mucenici Trofim Savvatie şi Dorimedont († 276) Pelerinaj Grecia 2017 Pelerinaj Israel PILDE PILDE CRESTINE PILDE DIN PATERIC POEZII POEZII ..IISUS HRISTOS Poezii cu Preot Ioan POEZII DE ANDREI BOTOSANU POEZII DE CAMELIA CRISTEA Poezii de Costel Ursu Poezii de Daniela Ibisin Poezii de Doru Avram Poezii de Eliana Popa POEZII DE ILARION ARGATU Poezii de Maria Pintecan Poezii de Pr.Gabriel Militaru Poezii de Preot Sorin Croitoru POEZII DE RADU GYR POEZII DE TRAIAN DORZ Poezii de Valeriu Gafencu Poezii de Vasile Militaru Policarp si Laurentiu POVESTIRE POVESTIRI DIN PATERIC POVESTIRI DUHOVNICESTI POVESTITE DE SFINTI Pr. Efrem Atonitul PR. PAISIE OLARU PREOT Ioan Dumitriu de la Parohia Tipografilor Preotul Andrei Constantin PREVIZIUNI Prigonită pentru Iisus Hristos la doar 14 ani PROFETII Prohodul Domnului Proorocul Moise PROTOSINGHELUL NICODIM MANDITA Pruncii Simeon şi Parascheva Psalmi Psalmul 50 (al lui David) Psaltirea PUSTNIC ONUFRIE Răspunsuri Duhovnicesti de la părintele Argatu Rucăciune către sfinti Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos Rugaciune pentru bolnavii de cancer. RUGACIUNEA PARINTELUI GHERONTIE - PENTRU ORICE DORINTA Rugaciunea Sfintei Cruci RUGACIUNI Rugăciune catre Sfantul Ilie Rugăciune catre Sfantul Nectarie Rugăciune către Mântuitorul a Sfântului Dimitrie al Rostovului RUGĂCIUNE CĂTRE PĂRINTELE ARSENIE BOCA Rugăciune către Sfântul Apostol Simon Zilotul Rugăciune către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Maximovici RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MUCENIC VENIAMIN DIACONUL Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul RUGĂCIUNE CĂTRE TOTI SFINTII Rugăciune de pocăinţă Rugăciune pentru căsătorie... RUGĂCIUNEA PREACUVIOSULUI PĂRINTE IOAN DAMASCHIN Rugăciunea ultimilor Părinţi de la Optina Rugăciuni Rugăciuni către Sfinţii Arhangheli pentru fiecare zi a săptămînii Rusaliile SA FIM OAMENI SA-I AJUTAM SARBATORI Săpămana Patimilor Sânzaienele Schimbarea la Fată SCOPUL VIETII CRESTINESTI SEMNIFICATIA NUMELUI NOSTRU. Sf .Ghelasie de la Râmeţ Sf ap Iacob al lui Zevedeu SF DIMITRIE IZVORATORUL DE MIR Sf Gheorghe Sf Ignatie SF. IERARH ANTIM IVIREANU Sf. Ignatie Teoforul SF. IOAN DE LA PRISLOP Sf. Mc. Calistrat; Sf. Porfirie Bairaktaris SF.APOSTOL SI EVANGHELIST LUCA SF.IERARH CALINIC DE LA CERNICA Sf.Ignatie Briancianinov Sfanta Mucenită Tatiana Sfanta Alina Sfanta Ana SFANTA CUVIOASĂ PARASCHEVA SFANTA DUMINICA SFANTA ECATERINA Sfanta Eugenia Sfanta Evdochia SFANTA FILOFTEIA Sfanta Fotinii SFANTA HRISTINA Sfanta Iulia SFANTA LITURGHIE Sfanta Lucia Sfanta Macrina Sfanta Maria Egipteanca Sfanta Maria Magdalena Sfanta Marina Sfanta Mucenita Haritina Sfanta Mucenita Tecla Sfanta Mucenită Tatiana SFANTA PARASCHIVA Sfanta Salomeea Sfanta Teodora Sfanta Varvara Sfanta Veronica SFANTA XENIA Sfantul Mc Ioan Valahul SFANTUL ADRIAN Sfantul Alexandru Sfantul Andrei - Apostolul romanilor Sfantul Andrei Rubliov Sfantul Antonie de la Veria Sfantul Ap.Timotei SFANTUL APOSTOL ANDREI SFANTUL APOSTOL IOAN Sfantul Apostol si Evanghelist Matei Sfantul Apostol Tadeu Sfantul Apostol Toma Sfantul Calinic de la Cernica SFANTUL CRISTIAN Sfantul Cuvios Patapie SFANTUL DANIIL SIHASTRUL Sfantul Dimitrie al Rostovului Sfantul Dobri Dobrev SFANTUL DUMITRU Sfantul Efrem Cel Nou Sfantul Efrem Katunakiotul Sfantul Eftimie cel Mare Sfantul Emilian Sfantul Ermolae Sfantul Fanurie SFANTUL GHEORGHE Sfantul GHERASIM DE LA IORDAN Sfantul Gherasim din Kefalonia Sfantul Grigorie cel Mare - Dialogul SFANTUL GRIGORIE DECAPOLITUL Sfantul Haralambie SFANTUL IERARH PARTENIE Sfantul Ierarh Vasile cel Mare SFANTUL ILIE Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava SFANTUL IOAN DAMASCHIN Sfantul Ioan de Kronstadt SFANTUL IOAN RUSUL SFANTUL IOAN SCARARUL SFANTUL IOSIF DE LA PARTOS Sfantul Isidor din Hios Sfantul Isidor Pelusiotul Sfantul Iuda Sfantul Iuliu Veteranul Sfantul Lazăr din Betania SFANTUL MARCU ASCETUL Sfantul Maxim Mărturisitorul SFANTUL MINA SFANTUL MUCENIC EUSTATIE Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Mucenic Polieuct Sfantul Mucenic Procopie SFANTUL MUCENIC TRIFON Sfantul Nechifor Leprosul SFANTUL NECTARIE SFANTUL NICOLAE Sfantul Nicolae Steinhardt Sfantul Nil Dorobantu SFANTUL PANTELIMON Sfantul Parinte Vichentie Malău Sfantul Policarp Sfantul Prooroc Iona Sfantul Sava cel sfintit SFANTUL SELAFIL DE LA NOUL NEAMT SFANTUL SERAFIM DE SAROV Sfantul Serafim de Virita Sfantul Simeon Stalpnicul SFANTUL SPIRIDON SFANTUL STEFAN Sfantul Stefan cel Mare SFANTUL STELIAN Sfantul Teodor Studitul Sfantul Teodor Tiron Sfantul Teodosie cel Mare Sfantul Teodosie de la Brazi SFANTUL TIHON DE ZADONSK Sfantul Valentin (ORTODOXUL) SFANTUL VASILE SFANTUL VICTOR Sfantul. Cuvios Dimitrie cel Nou SFATURI DUHOVNICEŞTI ALE UNUI STAREŢ DE LA OPTINA SFATURI CRESTINE SFATURI DE LA PARINTELE IOAN SFATURI DUHOVNICESTI SFATURI PENTRU ANUL NOU Sfaturi pentru suflet SFATURI PENTRU VIAŢA DUHOVNICEASCĂ Sfăntul Mercurie SFÂNTA MUCENIŢĂ AGATA Sfânta Muceniţă Agnia SFÂNTA MUCENIŢĂ PARASCHEVI Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale Sfânta Salomeea Sfânta Teodora de la Sihla SFÂNTUL LAVRENTIE DE CERNIGOV Sfântul Siluan Atonitul... Sfântul Antonie cel Mare Sfântul Apostol Filip SFÂNTUL APOSTOL IACOB AL LUI ALFEU Sfântul apostol Luca Sfântul apostol Luca al Crimeii Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Sfântul Ciprian si Iustina SFÂNTUL CUVIOS ANTIPA DE LA CALAPODEȘTI ( 10 ianuarie) SFÂNTUL CUVIOS IOAN ZEDAZNELI Sfântul Cuvios Macarie cel Mare sau Egipteanul Sfântul cuvios Memnon SFÂNTUL CUVIOS ONUFRIE CEL MARE Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ SFÂNTUL CUVIOS TEOFIL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS Sfântul Efrem Sirul Sfântul Gheorghe Hozevitul Sfântul Grigorie de Nyssa Sfântul Grigorie Palama Sfântul Ierarh Eumenie Sfântul ierarh Ioan Maximovici cel nou SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ Sfântul Ioan Botezătorul SFÂNTUL IOAN CARPATINUL: Sfântul Ioan Evanghelistul Sfântul Ioan Gură de Aur Sfântul Ioan Iacob Hozevitul Sfântul Ioan Rilă SFÂNTUL ISAAC SIRUL SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR STRATILAT Sfântul Moise Etiopianul. SFÂNTUL MUCENIC CALINIC Sfântul Nicolae Sfântul Nicolae Velimirovici Sfântul Pahomie SFÂNTUL PROOROC ZAHARIA SFÂNTUL SERAFIM DE LA SAROV 1759 - 1833 SFÂNTUL SFINTIT MUCENIC FILUMEN Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul; Sfântul Mucenic Teoctist Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC LUCHIAN Sfântul Sfințitul Mucenic Ignatie SFÂNTUL TEOFAN ZAVORATUL SFIINTII-PRIETENII LUI DUMNEZEU Sfintele Mucenite Agapi Hionia si Irina SFINTELE PASTI SFINTELE TAINE SFINTI Sfintii Zotic Atal Camasis si Filip de la Niculitel Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea SFINTII APOSTOLI SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL Sfintii Atanasie si Chiril SFINTII CHIR SI IOAN SFINTII CONSTANTIN SI ELENA Sfintii Cozma si Damian Sfintii impărati Constantin si Elena Sfintii Inchisorilor SFINTII IOACHIM SI ANA Sfintii Mari Mucenici Serghie si Vah. Sfintii Martiri Brâncoveni Sfintii Marturisitori Ardeleni Sfintii Mihail si Gavril Sfintii Români Sfintii Simeon si Ana Sfintii Trei Ierarhi Vasile Grigorie si Ioan Sfintii Varsanufie si Ioan Sfintii Zilei Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei (9 martie) Sfinții Mucenici Pavel şi Iuliana SFINŢII ŞI OCROTIRILE LOR Sfînta Mare Muceniţă Irina Sfîntul Antonie de la Iezeru-Vîlcea SINUCIGAŞII SOBORUL MAICII DOMNULUI Soborul Sfinților 70 de Apostoli. TAINA CASATORIEI TAINA SFINTEI SPOVEDANII TEODORA DE LA SIHLA TROPARUL SFANTULUI IERARH IOSIF DE LA PARTOS TROPARUL SFANTULUI MUCENIC VLASIE TROPARUL SFINTILOR TREI IERARHI TUTUNUL ŞI ŢIGĂRILE = PĂCATUL SINUCIDERII Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare VALERIU GAFENCU VAMEȘUL ȘI FARISEUL VAMILE VAZDUHULUI Versuri de Horațiu Stoica VIATA LUI IISUS HRISTOS Viața Sfântului Iosif cel Nou de la Partos VORBESTE PARINTELE GEORGE ISTODOR

SFINTI

SFINTI