31 ianuarie 2011

Mitropolitul Bartolomeu Anania

In mediile bisericesti si culturale din Romania este arhicunoscut Mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania. De aceea, nu-mi propun sa trec in revista - si nici n-as putea-o face complet - misiunea duhovniceasca, scriitoriceasca si administrativa a inalt Prea Sfintiei Sale. Si totusi, ma voi referi, in treacat, la monumentala editie jubiliara a Sfintei Scripturi din 2001, pe care a diortosit-o si adnotat-o dupa Septuaginta, lucrare mare care i-a solicitat peste zece ani de "munca de ocnas", cum singur marturiseste.Inalt Prea Sfintia Sa, insa, n-a fost doar metaforic "ocnas" al lui Hristos, ci si in modul propriu al cuvantului. A facut ani grei de temnita pentru convingerile sale, in vremea cand cei fara de Dumnezeu doreau sa anihileze tot ce era spiritual si romanesc. Dupa ce, in anul 1947, a fost expulzat din Universitatea din Cluj, in urma grevei studentesti pe care o condusese, a ratacit fugar din loc in loc "urmarit de poterele politiei politice", pentru o vreme a ajuns ucenic al vrednicului de pomenire Patriarh Justinian. Ii era diacon si bibliotecar. Ca sa nu-i tihneasca nici la palatul patriarhal, securitatea il urmarea cu o "vigilenta" draceasca. In acest sens primea sau smulgea informatii de la cei ce ajungeau in tangenta cu dansul. Voi da cateva exemple.Maica Olimpiada Litescu de la Manastirea Viforata ajunsese arestata. Pe 20 mai 1958 era supusa la o ancheta strasnica, care a durat de la orele 10 pana la orele 13. Nu era singura, ci una dintre nenumaratele anchete, instrumentata in asa fel incat s-o duca la epuizare fizica si sufleteasca, cu scopul de a o determina sa relateze cat mai multe amanunte care-i interesau pe anchetatori. Printre altele, referitor la ierodiaconul Bartolomeu Anania, maica Olimpiada Litescu declara: "Imi reamintesc ca prin 1955-1956 a tinut un alt simpozion literar cu piesa "Miorita" la care au luat parte mai multe calugarite ca: Stareta Veniamina Raducu, Filareta Lilovici, Fevronia Constantinescu, Cipriana Lichintau, Maftidia Grancea, Anastasia Stoica, Florica loan, Trifilia Enache si eu. De asemenea, a mai luat parte inginerul Radu Georgescu din Targoviste, fata preotului Bisericii Cutitul de Argint din Bucuresti, al carei nume nu-l cunosc, un functionar de la Patriarhie cu fiul sau, al caror nume nu-l cunosc."Pana aici totul e in regula. Nu se putea sa nu recunoasca lucruri pe care poate, pe alte cai, securitatea le cunostea. Ce urmeaza insa este o marturie a starii de labilitate la care poate fi adusa persoana umana prin tortura si teama. "Dupa felul cum Anania Bartolomeu, continua maica Olimpiada, ne-a expus piesa "Miorita" - compozitie a sa - am observat ca avea un substrat politic reactionar, prin faptul ca eroina care era "Miorita" cerea sa fie "eliberata". Eroina care, de fapt, intruchipa - dupa felul exprimarii - pe oamenii care nu agreeaza regimul din R.P.R."O alta amintire "pretioasa" a maicii Olimpiada, smulsa in aceleasi conditii, spune ca "acum un an (1947), primavara, in timp ce veneam dinspre via manastirii eu, Veniamina, si preotul Teofil, precum si Anania Bartolomeu, am discutat despre evenimentele politice internationale si, intrebat Batolomeu in legatura cu aceste probleme, a raspuns ca dupa cum citeste in ziare situatia se prezinta destul de incalcit si crede ca are sa se faca razboi. Alte discutii n-am mai purtat, fiindca am observat dupa felul raspunsului ca este un om retinut."Un alt anchetat, al carui nume n-am reusit sa-l descifrez, i-a relatat anchetatorului ca "in jurul Patriarhiei s-au adunat foarte multi fosti politicieni eliberati din inchisoare sau care inca nu au fost descoperiti. Acestia se afla atat in randul preotilor, a personalului administrativ, a salariatilor din intreprinderea Patriarhiei, cat si in corala. A pomenit de insasi bibliotecarul Patriarhiei, care indeplineste si functia de secretar personal al Patriarhului Justinian."Ii interesa pe securisti si implicarea ierodiaconului Bartolomeu Anania in "activitatea subversiva desfasurata la gruparea clandestina condusa de Teodorescu Alexandru (Sandu Tudor)". In acest sens l-au interogat pe venerabilul duhovnic si teolog Benedict Ghius, cunoscut participant la intalnirile de la Rugul Aprins. La un moment dat anchetatorul i-a poruncit: "Vorbeste dumneata despre participarea lui Anania Vartolomeu la discutiile si activitatea dusmanoasa pe care ati desfasurai-o in cadrul grupului subversiv." Raspunsul a fost admirabil: "Anania Valeriu nu a avut nici o atitudine dusmanoasa la intrunirile subversive la care a participat. El nu a luat parte nici la ascultarea emisiunilor posturilor de radio imperialiste." Si totusi, ce facea Anania Valeriu de nu le era pe plac celor de la Interne. A fost nevoit sa raspunda parintele Benedict Ghius: "Numitul Anania Valeriu a luat parte la intrunirile subversive care au avut loc la domiciliul lui Mironescu Alexandru si Joja Constantin. In cadrul intrunirilor respective, Anania Valeriu a participat la discutiile ce erau purtate in legatura cu evenimentele politice din perioada respectiva. De asemeni, Anania Valeriu a luat parte la citirea unor lucrari scrise de unii membri ai grupului cum a fost Voiculescu Vasile, care a citit o piesa cu un subiect istoric." Erau foarte "curiosi" cum s-au cunoscut cei doi si cum au ajuns prieteni. Le-a raspuns parintele Benedict: "Preotul Anania Valeriu-Vartolomeu este bibliotecarul Patriarhiei. Pe susnumitul l-am cunoscut in anul 1942 la Manastirea Antim din Bucuresti cand s-a calugarit, pe atunci fiind absolvent al Seminarului Teologic din Bucuresti. Dupa ce s-a calugarit, Anania Valeriu s-a inscris la Facultatea de Teologie din Bucuresti, insa datorita unor dificultati cu un profesor, a fost nevoit sa paraseasca Facultatea si a plecat la Cluj, unde s-a inscris la Facultatea de Medicina. Din cate cunosc eu, insa, nici la Cluj nu a stat prea mult, intrucat participand la niste manifestari studentesti, nu cunosc cand au avut loc si care era scopul lor, a fost luat in urmarire de catre organele de stat, mutandu-se la Sibiu, unde si-a continuat studiile teologice, dupa care s-a reintors la Bucuresti la Patriarhie, unde a primit diferite insarcinari". Cam schematic, dar real. In mare incurcatura a fost pus parintele Benedict Ghius ascunzand faptul ca poetul Radu Gyr a fost adus la el pentru spovedanie de catre Parintele Anania. Pe 14 iunie 1958 a negat acest lucru si, totusi, pe 5 august a fost nevoit sa recunoasca: "Subsemnatul, in procesul verbal de interogatoriu din 14 iunie 1958 cu privire la legionarul Radu Gyr, nu am aratat adevarul, ascunzand faptul ca mai inainte de-a veni acesta la mine mi-a vorbit despre el Parintele Anania Vartolomeu, cu care am organizat intalnirea cu Radu Gyr, asa dupa cum am declarat. Am ascuns acest fapt cu scopul de a nu fi arestat Parintele Anania Valeriu - Vartolomeu." Mai greu o fi tras in balanta amanuntul smuls unui anume Nicolae Vasile Veniamin care amintea despre o valiza cu carti si materiale "compromitatoare" pe care Parintele Anania i-ar fi dat-o sa o duca la Manastirea Polovragi. Oricum, curajul de a infrunta sistemul ce se instala, chiar asa cu mijloace spirituale, era mare. Si l-a platit cu varf si indesat. Pentru cele ce se pot intelege din succintele relatari de mai sus, pentru faptul ca a dorit sa-L slujeasca cu darzenie pe Hristos si Biserica Lui, pentru ca a condus greva antirevizionista si anticomunista din 1946 de la Cluj, Tribunalul Militar Ploiesti l-a condamnat in 1958 la 25 de ani munca silnica pentru "uneltire contra ordinii sociale". L-a tinut Dumnezeu sanatos si, in 1964 - cand au fost amnistiati detinutii politici - a iesit din Penitenciarul de la Aiud, reintrand in slujba Domnului, fiind astazi Mitropolit al Clujului.IPS Andrei Andreicut

SFINTII CHIR SI IOAN




                                     Aducerea moastelor Sfintilor Chir si Ioan

     Acesti Sfanti patimitori de chinuri, Chir si Ioan, au patimit pentru Hristos in 31 de zile ale lunii ianuarie, pe vremea imparatiei lui Diocletian, in cetatea care se numea Canopos. Acea cetate era departe de Alexandria ca la 12 stadii. Dupa mucenicescul lor sfarsit, crestinii le-au ingropat trupurile cu c  inste. Iar dupa trecerea a multi ani, tamaduitoarele lor moaste s-au aflat intr-acea vreme cand crestinii intarandu-se mai mult decat elinii cei inchinatori la idoli, au inceput pretutindeni a zidi biserici fara sa fie opriti, dar mai ales in imparatia marelui Teodosie. Aceasta a biruit pe Maxim al Apusului cu toate puterile sale; dar l-a mai biruit si cu rugaciunile cuviosilor parinti, care vietuiau in pustiile Egiptului si la care imparatul Teodosie a trimis intr-adins, avand nevoie de rugaciunile lor spre ajutor. Intre acesti parinti cu cuviinta este a pomeni pe unul, cu numele Senufie, slavit intru minuni. El petrecea intr-un schit, pentru care imparatul a scris patriarhului Teofil al Alexandriei sa-l trimita in Constantinopol la dansul, ca prin binecuvatarea si cu rugaciunile lui sa se inarmeze contra vrajmasilor.

Teofil, voind sa implineasca porunca imparatului, s-a dus singur in schit la Cuviosul parinte Senufie, ca sa-l roage sa mearga la Constantinopol la imparatul Teodosie; iar el nicidecum nu voia sa iasa din chilia sa. Dupa multa rugaminte si indemnare a patriarhului, suparandu-se, el si-a luat rasa si toiagul, pe care ridicandu-le in sus spre rasarit si ochii spre cer ridicandu-si, a grait: "Doamne, Dumnezeul puterilor, ma rog Tie cu smerenie, da rasei si toiagului acestuia acea putere pe care mi-ai dat-o mie cu milostivire".

Astfel rugandu-se, a dat rasa si toiagul patriarhului, zicandu-i: "Acestea sa le trimiti imparatului in locul meu si sa-i scrii ca in timp de razboi sa puna rasa pe dansul, iar toiagul sa-l ia in mana si sa mearga cu indrazneala inaintea ostasilor lui contra vrajmasilor si va vedea slava lui Dumnezeu". Patriarhul, trimitind acelea imparatului si spunandu-i cuvintele cuviosului, el le-a primit cu credinta. Deci, facand dupa cuvantul cuviosului, a castigat mare biruinta contra vrajmasilor, spre a carui aducere aminte si spre pomenirea Cuviosului Senufie, alexandrinii au facut asemanarea imparatului, sapata si pusa pe un stalp inalt, avand rasa calugareasca pe dansul si toiagul tinandu-l in miini. Deci, in toti anii, in ziua acelei biruinte se praznuieste cu dantuire, multumind lui Dumnezeu. De atunci mai ales au inceput a se zidi biserici lui Dumnezeu in Alexandria si in tot Egiptul, pentru ca se inmultise crestinatatea.

Cand Patriarhul Teofil a voit sa zideasca o biserica aleasa in Canopos in numele Sfintilor Apostoli, in acea vreme s-au aflat moastele Sfintilor facatori de minuni Chir si Ioan. Aceasta a fost dupa sfarsitul lui Teodosie si pe timpul imparatiei fiului sau Eraclie. Iar despre aducerea moastelor Sfintilor Mucenici Chir si Ioan se scrie in viata Sfantului Chiril, patriarhul Alexandriei, ca aproape de Canopos, ca la doua stadii, este un loc care se numeste Manutin (mai inainte era sat). Acolo era si o capiste, veche locuinta diavoleasca, fiind foarte infricosat locul acela, deoarece multe duhuri necurate petreceau acolo. Pe cand patriarhul Teofil era inca intre cei vii, dorea sa curete locul acela de diavoli, si sa-l faca loc Sfant, spre marirea lui Dumnezeu. Avand insa multe impiedicari si apropiindu-i-se sfarsitul vietii, n-a putut sa-si duca gandul sau la indeplinire. Atunci Sfantul Chiril, mostenitorul scaunului lui Teofil, a inceput a se ingriji de aceasta si se ruga lui Dumnezeu cu dinadansul sa-i dea de sus ajutor si putere, pentru biruinta si izgonirea din locurile acelea a duhurilor necurate. Deci, ingerul Domnului i s-a aratat in vedenie, poruncindu-i ca cinstitele moaste ale Sfintilor Mucenici Chir si Ioan sa le aduca la locul ce se numeste Manutin, ca astfel va fugi de acolo diavoleasca putere.

Sfantul Chiril, facand aceasta, a adus in Manutin moastele Sfintilor, zidand acolo o biserica in numele lor. Atunci indata s-au gonit de acolo necuratele duhuri si s-a facut in acel loc izvor de tamaduiri, ce izvorasc din moastele mucenicilor. Deci, se cuvine sa se pomeneasca oarecare minuni ale acestor Sfanti, pe scurt.

In zilele prea Sfintitului Evloghie, patriarhul Alexandriei, un fiu de-al lui Iulian, mai marele cetatii, cu numele Amonie, avea imprejurul grumajilor sai o oarecare vatamare dureroasa si care crestea inlauntrul trupului. Acea vatamare doctorii o numesc scrofuri, care, crescand si umflandu-se din zi in zi, i s-au ingreunat grumajii, si-l ingrozea cu moarte. Apoi, chemand multi doctori, nimic n-au aflat spre vindecare, din care cauza tatal si fiul mihnindu-se, i-au lasat pe ei si au alergat la Sfintii facatori de minuni, Chir si Ioan, rugandu-se cu lacrimi langa cinstitele moaste, ca sa dea tamaduire fiului sau.

Atunci acela, aratandu-se in vedenie, a poruncit tanarului, care se ingamfa pentru slava si bogatie, sa-si lepede mai intai mandria sa si, in semn de smerenie, sa mature gunoiul din casa lor; apoi sa faca un plasture de ceapa amestecat cu paine si sa oblojeasca tot grumajul si gatlejul. Dupa ce a facut aceasta, indata i s-au inchis vatamarile, si Amonie a luat tamaduire, cu rugaciunile Sfintilor doctori fara de plata. Insa tot acelasi Amonie, dupa catava vreme, uitand sfatuirile Sfintilor, s-a inaltat cu mandria si iarasi s-a imbolnavit de alta boala, care ii era pedeapsa pentru neascultarea lui. Prin boala aceea pantecele lui ii era foarte greu, din care cauza stomacul sau nu putea sa primeasca nici mancare, nici bautura; ci toate cele ce ii intrau pe gura, indata i se intorceau inapoi.

Atunci iarasi a alergat cu lacrimi, rugandu-se Sfintilor rabdatori de chinuri, Chir si Ioan, doctorii sai cei incredintati. Aceia, aratandu-i-se lui in vis, mai intai l-au ocarat pentru mandria lui, apoi i-au poruncit sa-si lepede hainele cele de mult pret si sa se imbrace intr-o haina de par si, luand vasele cele de apa, sa aduca apa rece la fratii cei neputinciosi si saraci, pentru adaparea lor. Amonie, dupa ce a facut aceasta fara lenevire, Sfintii iarasi i s-au aratat si i-au poruncit, ca, luand untdelemn din candelele lor, asemenea si ceara din lumanarile aprinse langa raclele lor, sa faca un plasture si sa-l lipeasca de pintecele sau. Amonie, facand aceasta, s-a facut sanatos.

Un alexandrin, anume Teodor, fiind multa vreme orb de amandoi ochii, a fost dus la Manutin, in biserica unde erau moastele Sfintilor rabdatori de chinuri si acolo se ruga cu osardie pentru lumanarea ochilor sai. Deci, Sfintii i s-au aratat in vedenie si i-au poruncit sa mearga si sa se spele la izvorul care era aproape de biserica lor. Iar el, ducandu-se, s-a spalat, si cand si-a sters fata cu basmaluta indata a vazut. Deci, mai intai a vazut in basmaluta albetile care cazusera din ochi ca niste solzi. El s-a intors de la biserica cu bucurie, aratand la toti orbirea sa cea cazuta in basmaluta.

Un alt barbat, anume Calos, placut lui Dumnezeu dupa nume si dupa viata, din intamplare cazand de pe o scara, si-a sfaramat fluierul piciorului in multe bucati, si-l durea foarte tare. Chemand multi doctori si neputind dobandi nici un ajutor de la el, a alergat cu credinta mare la acesti doctori fara de arginti, Chir si Ioan, si ungandu-i piciorul cu untdelemn din candele lor, s-a tamaduit in acelasi ceas.

Un om, anume Isidor de la Maiuma, avea durere inauntru, la ficat, care, putrezind, s-a facut in sange si in flegma, astfel ca scuipa cu sange. Omul acela, neputand sa se tamaduiasca cu nici un fel de doctorii, a alergat la moastele cele tamaduitoare ale Sfintilor rabdatori de patimi si aceia i s-au aratat, nu in vedenie, ci la aratare si i-au dat lui sa manance o bucata de chitrin. Acela, primind acea bucata din mainile lor, nu stia de la cine o primeste deoarece socotea, ca aceia sunt din poporul ce venise sa dea inchinaciune sfintelor moaste ale mucenicilor. Dupa ce a mancat ceea ce i se daduse, indata s-a tulburat stomacul lui si a varsat un vierme mare, care rodea ficatii lui, iar Sfintii fara de arginti, s-au facut nevazuti. El, facandu-se sanatos in acel ceas, a dat multumire lui Dumnezeu si placutilor Lui.

Un om, anume Mana, mai marele cetatii Filoponiei, fiind cuprins de o boala cumplita cu chinuri si friguri, adaugandu-i-se pe langa aceasta si impietrirea stomacului, i se incuiase stomacul. Cate doctorii ii dadeau pe gura doctorii, toate ramaneau fara de folos, si inca mai rau i se umfla pantecele, neputand sa iasa afara. Barbatul acela a patimit asa doua saptamani. Suferind acea cumplita durere, se deznadajduise din partea doctorilor, dar, aducandu-si aminte de Sfintii doctori fara de arginti, Chir si Ioan, a poruncit sa-l duca cu patul in Manutin la tamaduitoarele lor moaste. Acolo, rugandu-se el cu lacrimi si adormind putin, i s-au aratat Sfintii si i-au dat sa manance o smochina. Desteptandu-se din somn a gasit smochina pe pat langa el si, luand-o, a mancat-o si indata i s-a dezlegat stomacul si s-a facut sanatos.

Un alt Mana, care era mai inainte, ca acel vechi Isail, usor si grabnic cu picioarele, ca o caprioara de cele din tarina, odata s-a imbolnavit de picioare foarte tare, incat nici nu putea pasi. Deci, a zacut multa vreme in pat, slabind foarte tare picioarele lui. El a poruncit sa-l duca cu patul la Sfintii facatori de minuni, Chir si Ioan. Dupa ce si-a uns picioarele cu untdelemn de la candelele care ardeau la cinstitele lor moaste, indata s-a sculat sanatos si umbla bine cu picioarele cele tamaduite, multumind lui Dumnezeu si Sfintilor Lui.

O femeie cu numele Teodora, band apa, din intamplare a baut o broscuta mica, insa nu stia ce a baut, deci acea broscuta a crescut in pantecele ei. La inceput acea broasca, care era mica, ii facea putina durere inauntru, iar dupa ce a crescut mare, s-a marit si durerea, incat femeia aceea nu avea odihna de acea cumplita durere, nici ziua, nici noaptea.

Deci, se vaita si se tavalea pe pamant si nimeni nu putea s-o ajute nici sa cunoasca care ii este boala. Multi socoteau ca aceea este muncita de diavol; deci, o aduse la acesti Sfanti tamaduitori Chir si Ioan, care, aratandu-se noaptea, i-au poruncit, ca, mai inainte de primirea mancarii, sa bea apa multa. Femeia, dupa ce a facut aceasta, stomacul ei indata s-a tulburat si a varsat o broasca mare si astfel s-a facut sanatoasa. Deci, toti cei care au vazut aceasta, minunandu-se, au slavit pe Dumnezeu si pe placutii Lui.

Dupa acea femeie Teodora, a alergat un barbat oarecare, anume Teodor, la Sfintii doctori fara plata, avand inauntru otrava data de niste oameni rai. Acela, bolind foarte tare, nu putea sa castige ajutor de la doctori. Rugandu-se el cu lacrimi pentru sanatatea sa, Sfintii i s-au aratat in vedenie, poruncindu-i sa manance o jivina, care pe greceste se numeste scolopendra. Desteptandu-se el din vedenie, s-a intarit cu semnul Sfintei Cruci, pentru ca socotea ca este o nalucire draceasca si iarasi se ruga catre Sfinti cerand sanatate. In alta noapte, Sfintii s-au aratat, poruncindu-i acelasi lucru. Dar el nu credea, fiindca acea jivina este plina de otrava, iar nu de tamaduire. I s-a facut lui si a treia oara aceeasi aratare; dar nici asa n-a ascultat, parandu-i-se ca aceea este o nalucire a vrajmasului. Dar intr-a patra noapte, Sfintii i s-au aratat, nu in vis, ci la aratare, fiindu-le mila de boala cea grea a lui si au zis: "Pentru ce nu crezi cuvintele noastre? Deci, sculandu-te, mergi la izvorul nostru si ceea ce vei gasi acolo de mancare sa mananci, ca aceea iti va fi doctoria folositoare".

Teodor, crezand ca acea vedenie este adevarata, facandu-se ziua, a mers la izvor si acolo a gasit un castravecior mic ce era pe jos, pe care luandu-l, a inceput a-l manca cu placere. Dar cand voia sa bage in gura ramasita castravetelui, a vazut intr-insul cea din urma bucatica a jivinei, care se numeste scolopendra; caci o mancase pe toata cu castravetele acela. Deci, temandu-se, a aruncat la pamant acea ramasita, iar el a inceput a varsa. Si a varsat astfel cu castravetele si jivina aceea, cum si toata otrava care a fost mai inainte intr-insul. Astfel s-a facut sanatos desavarsit si intorcandu-se la biserica, s-a inchinat cu multumire cinstitelor moaste ale tamaduitorilor sai.

Din Babilonul Egiptului a venit in Manutin la Sfintii facatori de minuni, o femeie, anume Maria, avand cu sine un fiu de opt ani. Aceluia i se trasese limba din gura prin lucrarea diavoleasca si atarna afara ca de o palma de lunga, iar marimea nu era de masura limbii omenesti si vederea lui era straina, fiind gros, negru, puturos si gretos la toti cei ce priveau la dansul si curgandu-i neincetat spume negre. Acel copil, din intamplare cazand pe pamant langa mormantul Sfintilor, s-a lovit cu limba de marmura ce se afla acolo si indata s-a tras inapoi. Astfel ca din batjocura cea diavoleasca, s-a asezat la loc, in obisnuita masura de crestere si copilul s-a facut sanatos.

Un barbat din Egipt, anume Evghenie, fiind bolnav de idropica, a fost adus la Sfinti bolnav cu tot trupul, avand pantecele foarte umflat. Aceluia aratandu-i-se Sfintii in vedenie, s-au atins cu mainile de pantecele lui si i-au zis: "Evghenie, scoala-te si intoarce-te sanatos la casa ta!" Evghenie, desteptandu-se, s-a vazut scapat de toata greutatea de idropica, umbland ca si inainte, si din acel ceas a dobandit sanatate desavarsita.

Pomenind aceste putine minuni, din cele multe ale Sfintilor fara de arginti Chir si Ioan, slavim pe Hristos Dumnezeu, Cel ce le-a dat un dar ca acesta slavit, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh in veci. Amin.

30 ianuarie 2011

PUSTNICUL ȘI TÂLHARUL

A fost un pustnic care s-a nevoit într-un loc pustiu vreme de 70 de ani, în post, în priveghere şi în multă trezvie. În atâţia ani cât a slujit lui Dumnezeu nu s-a învrednicit să vadă nici o vedenie sau descoperire de la Dumnezeu. Şi pentru aceasta a căzut pe gânduri şi-şi zicea: „Oare nu cumva din vreo pricină pe care nu o cunosc nu-i place lui Dumnezeu nevoinţa mea? Cred că din această pricină nu pot avea şi eu vreo descoperire şi să văd vreo taină.”
Acestea cugetându-le bătrânul, a început să se nevoiască şi să se roage mai cu stăruinţă, zicând lui Dumnezeu:
- Doamne, dacă într-adevăr îţi place nevoinţa mea şi primeşti faptele mele, Te rog, eu, păcătosul şi nevrednicul, să-mi dăruieşti şi mie o picătură din harismele Tale, ca să mă înştiinţez prin arătarea unei taine că ai auzit rugăciunea mea şi astfel să-mi săvârşesc cu mai mult curaj şi cu încredinţare lăuntrică viaţa mea ascetică.
Astfel rugându-se bătrânul, s-a făcut către el un glas de la Dumnezeu, care i-a spus:
- Dacă doreşti să vezi slava Mea, mergi în pustia cea mai adâncă şi acolo ţi se vor descoperi multe taine.
De îndată ce a auzit acest glas, bătrânul a şi ieşit din chilie. Şi după ce s-a depărtat destul de chilie, a întâlnit un tâlhar care, de îndată ce l-a văzut, s-a repezit cu toată puterea asupra lui, voind să-l ucidă. După ce l-a prins pe bătrân, tâlharul a spus:
- La bună vreme te-am întâlnit, avva, căci acum îmi voi sfârşi lucrarea mea şi mă voi mântui.
- Dar cum te vei mântui, dacă mă vei omorî? a întrebat nedumerit bătrânul.
- Noi, tâlharii, avem următorul obicei, lege şi credinţă: Cel care va putea face o sută de ucideri, va merge în rai. Aşadar, eu mult ostenindu-mă până acum, am făcut 99 de ucideri şi lipsindu-mi una, mult mă străduiam să-mi împlinesc suta şi să mă mântuiesc. De aceea multă bucurie mi-ai pricinuit şi-ţi mulţumesc, pentru că astăzi, prin tine, mă voi desfăta de rai.
Spunând acestea tâlharul, bătrânul a rămas uimit şi s-a cutremurat de neaşteptata şi lipsita de nădejde ispită ce l-a ajuns. Atunci ridicându-şi ochii minţii sale către Dumnezeu, a spus:
- Aceasta este slava Ta, Stăpâne Doamne, pe care ai făgăduit că mi-o vei arăta-o mie, robului Tău? Astfel de sfat mi-ai dat mie, păcătosului, să ies din chilia mea şi să mă înştiinţezi cu o astfel de taină? Cu astfel de daruri îmi răsplăteşti ostenelile nevoinţei mele pe care le-am făcut? Acum am cunoscut cu adevărat, Doamne, că toată osteneala ascezei mele a fost deşartă; şi toată rugăciunea mea a fost socotită înaintea Ta ca un lucru pricinuitor de scârbă şi dezgust. Cu toate acestea, Îţi mulţumesc pentru iubirea Ta de oameni, Doamne, că pedepseşti nevrednicia mea, aşa cum mi se cuvine, pentru nemăsuratele mele păcate, şi m-ai dat în mâinile acestui tâlhar şi ucigaş.
Unele ca acestea spunând cu durere bătrânul, a însetat. Apoi a spus tâlharului:
- Fiule, deoarece Dumnezeu, pentru păcatele mele, m-a dat în mâinile tale să mă omori şi să mă lipseşti de viaţă, ca un om rău ce sunt, şi iată, se împlineşte dorinţa ta, te rog să-mi împlineşti şi tu mie o mică dorinţă: dă-mi puţină apă să beau, iar apoi taie-mi capul.
De îndată ce tâlharul a auzit cuvintele bătrânului şi dorind cu multă bucurie să-i împlinească cererea, a băgat sabia în teacă şi, scoţând din sân un vas mic, a mers la râu, care era acolo aproape, ca să-l umple cu apă şi să-i dea bătrânului să bea. Însă acolo, aşa cum stătea să umple vasul cu apă, şi-a dat sufletul şi a murit.
Trecând câtăva vreme şi nevăzând pe tâlharul venind, bătrânul cugeta în sinea sa: „Nu cumva a fost obosit şi s-a culcat, şi de aceea întârzie? Nu cumva pentru aceasta am voie să fug şi să merg la chilia mea? Dar sunt bătrân şi mă tem, pentru că nu am putere să alerg. Şi neputincios fiind, voi obosi repede şi mă va prinde. În felul acesta îl voi întărâta şi mai mult, pentru care mă va chinui fără milă, tăindu-mă de viu în multe bucăţi. De aceea, mai bine să nu fug, ci să merg la râu să văd ce face.”
A mers, aşadar, bătrânul la râu cuprins de aceste gânduri şi l-a găsit pe tâlhar mort, pentru care mult s-a minunat. Şi ridicându-şi mâinile spre Cer, a spus:
- Doamne, Iubitorule de oameni, dacă nu-mi vei descoperi această taină, nu-mi voi coborî mâinile. Fie-Ţi milă de osteneala mea şi arată-mi lucrul acesta!
Astfel rugându-se bătrânul, a venit Îngerul Domnului şi i-a spus:
- Vezi, avva, pe cel care stă mort înaintea ta? Pentru tine a primit el această moarte năpraznică, ca să scapi şi să nu te omoare. De aceea, îngroapă-l ca pe unul mântuit. Pentru că ascultarea pe care a făcut-o pentru tine şi faptul că şi-a băgat sabia ucigaşă în teacă, ca să meargă să-ţi aducă apă şi să-ţi potolească flacăra setei tale, au potolit urgia lui Dumnezeu, Care l-a primit ca pe un lucrător al ascultării. Iar măturisirea celor 99 de ucideri ca spovedanie i s-a socotit. Aşadar, îngroapă-l şi să-l ai împreună cu cei mântuiţi. Iar prin aceasta să cunoşti noianul iubirii de oameni şi al milostivirii lui Dumnezeu. Şi acum mergi la chilia ta bucurându-te şi să fii râvnitor în rugăciunile tale; să nu te mâhneşti şi să spui că eşti păcătos şi nevrednic de descoperiri. Iată, aşadar, că Dumnezeu ţi-a descoperit o taină. Să ştii şi aceasta că toate ostenelile nevoinţei tale sunt primite de Dumnezeu, pentru că nu este nici o osteneală ce se face pentru Dumnezeu şi care să nu ajungă înaintea Lui.
Atunci bătrânul, auzind acestea, l-a îngropat pe cel mort.
(Din Patericul în manuscris al Sf. M. Filoteu).
Traducere: Ierom. Ștefan N.
Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos

DA SAU NU...



 Da sau nu
Când Iisus îţi spune „Hai”
Lenea-ţi spune să mai stai
Când Iisus vrea să lucrezi
Lenea-ţi spune să mai şezi!!!


REFREN
Da şi nu, nu şi da
Nu se pot îmbrăţişa
Nu pot fi cum vrei doar tu
Nu poti fi şi da şi nu


Bun şi rău, rău şi bun
Când se adună se răpun
Şi nu poţi da braţul tău
Celui bun şi celui rău


Domnul vrea copii cuminţi
Iar satana vrea să minţi
Domnul vrea să fiţi în Har
Iar satan să fii murdar


Iad şi rai, rai şi iad
N-au acelaşi drum şi vad
Pe Iisus dacă îl ai
Scapi de iad şi dai de rai


Dacă cerul porţi în gând
Nu poţi fi şi rău şi bun
Când Iisus iubirea vrea
Spune-ntotdeauna ....DAAAA !!!
Amin...!




Doamne, dă-ne să ne vedem păcatele, aşa încât mintea noastră, atrasă cu desăvârşire de luarea aminte faţă de propriile păcate, să înceteze a mai vedea greşelile aproapelui şi, în acest chip, să-i vadă pe toţi buni. Dă inimilor noastre să părăsească grija pierzătoare de neajunsurile aproapelui şi să se unească numai în grija pentru dobândirea curăţiei şi a sfinţeniei poruncite şi pregătite nouă de către Tine. Dă-ne nouă, celor ce ne-am întinat haina sufletului, să o albim iarăşi. Ea a fost deja spălată prin apa Botezului, iar acum, după pângărire, aceste haine au nevoie să fie spălate prin apa lacrimilor. Dă-ne să ne vedem în lumina harului Tău neputinţele cele de multe feluri din noi, care înăbuşă în inimă mişcările duhovniceşti. Dă-ne marele dar al pocăinţei, care întotdeauna este premers de marele dar al vederii păcatelor noastre! Păzeşte-ne, Doamne, de hăul amăgirii de sine, care apare în suflet din pricina păcătoşeniei noastre! Îndrumă-ne paşii către Tine şi fă-ne să ajungem la Tine, Cel Care îi primeşti pe cei ce-şi recunosc cu umilinţă păcatele şi îi lepezi pe cei ce se socotesc drepţi. Ca astfel să Te slăvim în veci, întru veşnica Ta fericire, a Singurului Dumnezeu Adevărat, Răscumpărătorul celor robiţi şi Mântuitorul celor pierduţi. Amin! Sf.I.Briancianinov

Sfintii 3 ierarhi VASILE CEL MARE, GRIGORE TEOLOGUL SI IOAN GURA DE AUR

             

Sfintii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan 

Frati crestini,
In seara aceasta se incheie slujba sfintilor Trei mari Ierarhi, cei trei luminatori ai lumii, Vasile cel Mare, Grigorie si Ioan Gura de Aur si se deschide slujba pentru sfintii doctori fara de arginti Chir si Ioan.
In cinstea Sfintilor Trei Ierarhi s-a mai vorbit si de-a lungul lunii acesteia: la 1 ianuarie sfantul Vasile, la 25 sfantul Grigorie si la 27 sfantul Ioan Gura de Aur. S-a vorbit si aseara si astazi, insa ei sunt inepuizabili. Asa de bogati in viata lor asa de multe fapte au facut si asa de frumos au scris, asa de mult au scris, incat oricand se poate vorbi cu foarte mult folos despre ei. Opera lor este intinsa, volume intregi. E o colectie numita Migne, in greceste si latineste, volume intregi din operele lor. Si acesti barbati au trait putin in comparatie cu multi altii, sfantul Vasile cel Mare a trait numai cincizeci de ani, sfantul Grigorie mai mult, optzeci de ani si sfantul loan Gura de Aur saizeci si ceva de ani. Insa in acesti ani au lucrat si s-au consumat pe ei, asa cum o lumanare de ceara curata arde luminos si nestingherit pana cand se topeste, pana la ultima picatura de ceara. Asa au stralucit asa si-au mistuit viata acesti mari sfinti ai Bisericii. Ii praznuim si separat, ii praznuim si impreuna. Ii praznuim separat pentru ca au niste deosebiri intre ei, fara indoiala, sunt trei mari personalitati. Dar ii sarbatorim si impreuna, pentru ca au si niste calitati care ii unesc. Vi s-a mai spus, ceea ce-i uneste pe ei, pe acesti trei sfinti luminatori ai Bisericii, sau trambirele Duhului Sfant, este in primul rand cultura lor extraordinara. Pentru ca au invatat si stiinta veche, pagana, de pana la ei si au adancit foarte mult sfintele Scripturi care sunt izvor nesecat de intelepciune si de idei. Deci aceasta cultura, pe care toti au avut-o, Vasile, Grigorie si loan, ii uneste pe roti. Mai ales ca traiesc in acelasi veac, veacul IV: cei doi se nasc, sfantul Vasile si sfantul Grigorie, in 329; sfantul loan mai tarziu, 347 si la 407 moare, se stinge undeva in Cucuz.

Deci traiesc in aceeasi epoca si in aceleasi probleme de atunci: era lumea pagana care trecea catre crestinism incet, incet si, in acelasi timp, [erau] foarte multe erezii, indeosebi erezia lui Arie care a tulburat foarte mult Biserica lui Hrisios [si] care castigase convingand si pe imparatii vremii de atunci. Mai ales pe Constantiu, fiul lui Constantin cel Mare. Si pe Valens, care a fost contemporan cu acestia; cu sfantul Vasile cel Mare a avut [Valens] niste scanteieri, niste dialoguri, incat si-a dat seama ca atunci abia se intalnea cu niste episcopi care cu adevarat stiau sa-si apere credinta lor, doctrina in care cred si pentru care mor.

In aceasta epoca traiesc toti [trei], adapati din vechea cultura si din cea noua, crestina. Insa fiind asa de culti, erau totusi niste oameni extraordinar de smeriti, umili. Stiau ca totul le vine de la Dumnezeu si nu-si insuseau nimic din meritele lor. In acelasi timp, erau niste oameni foarte generosi, iubitori de straini, iubitori de bolnavi, iubitori de saraci, si unii si altii, si sfantul loan, in capitala imperiului si sfantul Grigorie - a fost si el patriarh la Constatinopol - si sfantul Vasile cel Mare in Cezareea Capadochiei, patria lui. Foarte milostivi, au indemnat si cu cuvantul, rupand pungile bogatilor si revarsandu-le saracilor, unificand, cat au putut ei sa faca intr-un timp destul de scurt, rupand aceste diferente intre bogati si saraci, cum nu ne putem inchipui noi astazi. Erau mari latifundiari care aveau mosii prin alte continente si robi cu miile si erau in acelasi timp saraci si necajiti care abia isi castigau painea de toate zilele. Au lucrat cu foarte multa energie, cu foarte multa putere, ca sa deschida inimile bogatilor, sa daruiasca acestor multimi sarace si flamande. Deci foarte generosi si iubitori de oameni, foarte omenosi, acesti sfinti Trei Ierarhi.

Si inca o calitate care a uimit lumea pagana: sfintenia vietii lor. Prin post, prin rugaciune, prin renuntarea la sine au devenit cu adevarat vase ale Duhului Sfant, temple ale Duhului Sfant cum spune sfantul apostol Pavel, niste oameni cu adevarat sfinti, plini de mireasma Duhului Sfant, in roata fiinta lor. De aceea au rodit asa de mult in viata lor si a ramas nemuritor tot ce au facut ei, si faptele si scrisul lor.

Acestea ar fi, in general, calitatile care ii apropie, insa... totusi erau deosebiti. Sfantul Vasile avea statura inalta, slab, negricios la fata, cu o barba mare, neagra - n-a avut timp sa se inalbeasca, a trait numai cincizeci de ani. Un om insa cu o extraordinara energie, incat nu se puteau ascunde de la ordinele lui: porunca lui era porunca, trebuiau s-o implineasca numaidecat. Daca si imparatul Valens, si Iulian Apostatul, dusmanii crestinilor, ai dreptei credinte, nu aveau incotro! Vasile era cu adevarat un stalp puternic peste care nu se putea trece, o mare autoritate omeneasca si dumnezeiasca, acest mare Vasile.

Grigorie - colegul lui de studii si prieten iubit despre cate se spunea: "sunt doua trupuri, Vasile si Grigorie, insa un singur suflet", asa era de mare aceasta unitate intre dansii, asemanare in ceea ce este frumos si bun. Sfantul Grigorie era de statura mijlocie, batran catre sfarsitul vietii sale, cu par alb, plesuv... Un ochi era bolnav, a fost lovit de cineva, anume cand vorbea in Constantinopol despre Sfanta Treime... Arienii aruncau cu pietre in el, ca intr-un netrebnic iar el nu s-a aparat, mergea si vorbea in cinstea Sfintei Treimi. L-au lovit si a suferit acest ochi. Insa era un om cu ochi duhovnicesti care au vazut clar Sfanta Treime si a scris niste lucruri cu mintea lui agera care au ramas doctrinarii, au ramas niste stalpi, niste faclii de luminare pentru toate veacurile crestine

Sfantul Vasile cel Mare, intre altele, pune bazele vierii calugaresti de obste; el insusi, ca si sfantul Grigorie au fost niste mari calugari in acelasi timp. Insa cum traiesc...

Sfantul loan Gura de Aur, cu statura mijlocie -spune in Viata lui - avea capul marisor, era putin chel, cu parul negru, ochii stralucitori, patrunzatori si avea indeosebi o mare energie in a spune adevarul pe fata. A mustrat pe Eudoxia cea vicleana si trufasa, imparateasa Bizantului care l-a si aruncat de doua ori in exil; datorita ei sfantul loan a murit mai devreme decat trebuia, aruncat intr-un exil departe de patria lui si de tronul sau patriarhal. Insa sfantul loan avea o fire totusi blanda cu cei saraci, cu cei necajiti, cu cei bolnavi, cu cei care aveau nevoie de ajutor, dadea tot ca sa fie ajutati cu adevarat. Era foarte bogat, ca si Grigorie si ca Vasile cel Mare [care] au dat tot. Sfantul loan si-a vandut averea sa si a impartit-o la saraci toata. A facut case de milostenie, case de ingrijire a bolnavilor, a saracilor, a bolnavilor irecuperabili din Constantinopol, incat era un om cu adevarat daruit altora. In predicile lui pe care le-ati mai auzit, gasea toate mijloacele oratoriei lui extraordinare ca sa-i convinga pe pacatosi sa se intoarca la calea cea buna, placuta lui Dumnezeu. El mustra, insa mustra cu foarte multa blandete, foarte multa bunatate, incat de la el plecau oamenii convinsi ca trebuie sa asculte de cuvantul lui, ca e cuvantul lui Dumnezeu. Spre deosebire de ceilalti, sfantul loan Gura de Aur ne covarseste cu graiul lui, cu puterea lui de evocare, de orarorie. Din ceea ce spun biografii lui de atunci si de mai tarziu, sfantul loan a ramas neintrecut ca orator al Bisericii. Un mare orator in vremea aceea, Libanius, care i-a fost profesor de oratorie in vremea lui, insa de la el, de la Libanius incoace, sfantul loan a ramas cel mai mare orator al lumii, crestine in special.

Se distinge sfantul loan Gura de Aur printr-o mare putere de a evoca, in care se vede toata grija lui pentru sufletele care il ascultau si care doreau sa afle pe Dumnezeu. In seara aceasta am ales sa va citesc aici, de veti avea rabdare sa ma ascultati, un cuvant din sfantul loan Gura de Aur, in care arata ce l-a indemnat pe el sa vorbeasca lumii, ce l-a mistuit pe el sa spuna cuvantul lui Dumnezeu celor din vremea lui. Si dupa aceea, cuvantul lui a rodit mereu de-a lungul istoriei pana astazi. Si profetii si apostolii au fost manati de un foc launtric sa spuna, nu de trufia lor, nu incapea trufie la ei, insisi ii ardea acest foc al Duhului Sfant care ii obliga sa rosteasca. Spune Sfantul Pavel undeva: "Vai mie, daca nu voi vesti cuvantul lui Dumnezeu! Vai mie!" Asa spune sfanta! acesta mare, loan Guta de Aur. Si o sa va citesc un cuvant despre aceasta grija de a vesti cuvantul lui Dumnezeu si ce folos se urmareste prin aceasta vestire a cuvantului lui Dumnezeu: Tot crestinul trebuie sa fie osardnic in sfatuirea celor rataciti. Si acuma incepe cuvantul lui: "Cand pacatosii, inca dupa sfatuirile noastre, raman in pacatele lor, totusi noi nu trebuie sa incetam a le impartasi sfatul nostru." Asculta unul si pleaca, nu-i place, pleaca; insa cuvantul pe care l-a auzit din cand in cand il bate la ureche si la inima. Si ascultati cum se compara cuvantul rostit cu cele din natura: "Fantanele curg chiar cand nimeni nu scoate apa din ele, izvoarele clocotesc cand nimeni nu ia apa dintr-insele si cand nu beau, si paraiele curg chiar si cand nimeni nu inseteaza." Ce frumoase figuri de stil si cat adevar poarta! Sunt izvoare reci, e pe Ceahlau Duruitoarea, apa limpede si foarte buna si sanatoasa, cine bea din ea? Beau calatorii in timpul verii, care au indrazneala sa urce pe Ceahlau. Curg insa mereu aceste izvoare, asa curge si cuvantul invataturii. Spune Sfantul loan mai jos: "Asa si predicatorul trebuie sa-si faca datoria sa din toate puterile, desi nimeni nu-l baga in seama." [Invatatorul] vorbeste, lasa-l in treaba lui! "Asa Dumnezeu cel plin de dragoste a dat lege, ca noi, cei care suntem pusi a predica cuvantul cel ceresc, sa nu lasam nimica din cate stau in puterile noastre. Sa nu tacem niciodata, asculta-ne cineva sau nu. Cand Ieremia prorocul", marele proroc Ieremia, "ameninta pe iudei si le predica nenorocirile care veneau asupra lor..." Din cauza pacatelor lor (...) - se departasera de la Dumnezeul cel adevarat si-si insusisera baalii, acei zei pagani, le aduceau jertfe si ucideau pe copiii lor, fete si baieti, aduceau jertfe acestor baali - S-a maniat Dumnezeu pe ei si i-a amenintat cu robia Babilonului. Profetul Ieremia le-a spus cu foarte multa putere si precis ce-i asteapta. Insa desi a spus un cuvant (in capitolul 19), le-a spus toata aceasta veste din partea lui Dumnezeu, cel care era stapanitor acolo l-a bagat in temnita. De ce-a facut asa? Sperie poporul. Si a iesit dupa aceea din temnita si a amenintat pe cel care il aruncase in temnita, Pashur: Tu insuti si prietenii tai o sa fiti dusi in Babilon si acolo o sa mori.

Deci "cand profetul Ieremia ii ameninta pe iudei si predica nenorocirea ce avea sa vie, el era batjocura si ras" contemporanilor sai. Toti radeau de profetul Ieremia: a mai venit si asta. "El se hotarase a se lasa de dregatoria sa profetica", sa-l lase in pace, "caci prinsese slabiciune omeneasca si nu mai vroia sa sufere deraderea si batjocura. Dar ascultati-l pe el insusi, zice asa: "M-au facut spre ras, toata ziua am fost batjocorit si-am zis: Nu voi mai numi numele Domnului, si mai mult nu voi mai grai in numele Lui in fata acestui popor. Dar s-a facut ca focul ce arde in inima mea si se aprindeau oasele mele si era sa pier, pentru ca nu vorbeam"." Nu voi mai pomeni de El si nu voi mai grai de numele Lui, dar iata, era in inima mea ca un foc, ca un fel de foc aprins, inchis in oasele mele si eu ma sileam sa-l infranez dar n-am putut. Cu adevarat vroia foarte mult pe dinlauntru sa vorbeasca, sa le spuna, chiar daca nu le convine. "El voieste sa zica", talmaceste Sfantul loan ""gandeam sa ma las de dregatoria profeteasca, caci iudeii nu ma ascultau. Dar indata ce mi-am facut acest plan, puterea Duhului s-a aprins in sufletul meu ca un foc care a invapaiat tot launtrul meu si asa de tare imi mistuia oasele, incat eu n-am putut suferi acest parjol". Deci daca acel profet care in toate zilele fusese ras, batjocorit si ocarat, a trebuit sa sufere o astfel de pedeapsa cand s-a hotarat sa taca, de ce iertare ne vom invrednici noi care nu suferim asa de mult cum suferea el, ca ne imputinam cu duhul pentru usuratatea mintii unora dintre ascultatori si voim sa incetam de a-i invata, atunci cand inca multi altii ne asculta?" - cum sunteti dumneavoastra acum.

"Eu stiu ca unii vor zice in batjocura sau in deradere dispretuitoare: "tu ai intors pe toti cu predica ta?" Ce zici, omule? Am fagaduit noi oare ca intr-o zi sa dobandim pe toti? Daca noi am miscat numai zece, ori numai cinci, ba chiar numai pe unul din ascultatori, nu este oare aceasta indeajuns spre a ne da un curaj bun? Dar eu voi zice inca trai mult. Presupuneti ca noi, prin cuvantarea noastra, n-am dobandit pe nimeni, cu toate ca este cu neputinta ca o cuvantare semanata in atatea auzuri sa ramana cu totul fara roada. Insa fie si asa. Cuvantarea noastra si atunci, totusi, n-ar ramanea nefolositoare. Cand ascultatorii nostri iarasi vor fi pacatuit, o vor fi facut aceasta nu asa, fara de rusine, ca mai inainte. Totusi isi vor fi adus aminte", de pilda in timpul unei betii, "de mustrarea noastra, de dojanele noastre, iar aceasta amintire negresit a produs rusine, ei au rosit inlauntrul lor si au savarsit pacatul lor nu cu obraznicia cea mai dinainte" h-au dat seama ca pacatuiesc, gresesc. "Iar aceasta esre inceputul indreptarii si al intoarcerii celei desavarsite, cand cineva se rusineaza de pacatul savarsit si singur osandeste cele facute." Deci inca un folos: chiar atunci cand nu-i bagar in seama, atunci, cuvantul insa ii vine mai pe urma in minte. Cuvantul, frati crestini, are o mare putere asupra noastra, a oamenilor. Cuvantul te poate rataci, cuvantul te poate indrepra, te poate mustra, te poate reinvia.

"Afara de aceasta, urmeaza pentru noi si un alt castig care este nu prea mic. Noi am facut pe cei luatori aminte mai imbunatatiti si i-am convins ca aceia mai bine s-au gandit, care nu se amagesc de multimea cea mare. Asadar eu, desi n-am vindecat pe cei bolnavi, totusi am facut mai tari pe cei sanatosi." I-a convins de adevarul faptei bune si al gandului celui bun. "Cuvantul meu, negresit, pe multi nu i-a oprit de la pacat, totusi el a intarit pe cei imbunatatiti.

Voiesc a cumpani inca si un al treilea punct. Eu astazi nu am miscat, dar poate voi misca maine. Si daca nu maine, poate poimaine, sau inca mai tarziu. Cine ne asculta si ne respinge astazi, poate ne va asculta si primi maine. Cine nu ne baga in seama astazi si maine, poate dupa mai multe zile va darui ascultare cuvantarii noastre. Inca si pescarul adeseori toata ziua a aruncat mreaja sa in zadar si seara voia chiar sa plece, dar totusi la urma a prins pesti multi, seara tarziu. Daca noi, pentru neizbutirea intreprinderilor noastre, indata am inceta si ne-am lasa de lucru, atunci s-ar prapadi toata viata noastra, si cea trupeasca si cea duhovniceasca. Daca de pilda, lucratorul de pamant pentru o vreme rea intamplata o data, de doua ori sau de mai multe ori, ar parasi lucrarea pamantului, atunci noi toti curand ar trebui sa pierim de foame. Si daca corabierul pentru o furtuna intamplata o data, de doua sau de mai multe ori ar fugi de mare, si viata noastra ar pierde foarte multe indemanari".

N-ar mai calatori lumea pe mare. Au fost niste accidente de avion si ar trebui sa stea lumea, sa nu mai mearga cu avionul. Cu trenul la fel, cate accidente nu sunt, cu masinile, insa lumea merge. Asa si cu aceste cuvinte. "Daca la toate mestesugurile, meseriile, ar lua cineva aceeasi hotarare, ar trebui totul sa piara si pamantul s-ar face o pustietate, fiindca toti oamenii pricep aceasta, de aceea ei totdeauna cu barbatie se apuca iarasi, din nou, de indeletnicirile lor si adeseori nu au avut de pierdut. Pe langa acestea se adauga ca acestia, in caz de neizbutite au numai paguba, la noi insa nu se intampla asa, ca predicam si sfatuim. Cand tu imprastii samanta invataturii si ascultatorii nu au primit si n-au adus rod ascultarii, totusi tu primesti de la Dumnezeu plata cuvenita pentru sfatuirea ta. Si cand aceia nu vor sa te asculte, tu vei primi tot atata de mare rasplatire, precum ai fi primit cand ei ti-ar fi urmat, caci tu ai facut tot ce atarna de tine". "Noi suntem datori sa semanam", spune sfantul Pavel "si Dumnezeu sa faca sa rodeasca." Noi nu suntem raspunzatori de ceea ce fac ascultatorii nostri. Ci suntem datori numai a le da sfaturi drepte, a-i indruma, a-i indemna e datoria noastra, a urma si-a face este datoria lor - adica a dumneavoastra.

"Cu toate acestea, predicatorul nu poate singur si sa ispraveasca toate". Aici e un lucru foarte important pe care o sa-l ascultati acum. E vorba de aceasta lucrare a dumneavoastra care ascultati cuvantul lui Dumnezeu, care cunoasteri niste lucruri si le puteti impartasi altora care nu vin sa asculte. Noi nu putem intra in anumite case, dumneavoastra insa puteti face acest lucru. Asta spune mai departe sfantul Ioan: Cu toate acestea, predicatorul nu poate singur sa ispraveasca, sa faca toate. El nu poate sa fie la toti, in toate zilele spre a-i sfatui." Intr-o comuna mare sau intr-un oras, el nu se poate duce la fiecare familie, insa "daca voi veti voi sa impartiti intre voi lucrarea intoarcerii, daca fiecare va voi sa ia asupra-si ingrijirea pentru unul dintre fratii sai, atunci curand zidirea Bisericii va spori mai bine.

Asadar, vorbeste cu fratele tau si-l indeamna, chiar daca el nu te-ar asculta, totusi tu vei dobandi prin aceasta plata cuvenita. Insa numai atunci cand nu vei inceta si vei continua cu indemnarea, cu sfatuirea". Chiar daca s-ar plictisi sau te-ar repezi. Sa-i spuna cu binisorul, ii mai lasa putin, iar ii spune cu dragoste si cu un accent, nu de porunca, ci de compatimire. Si atunci primeste, adica cu un duh smerit. Asa erau sfintii acestia care au lasat cuvantul, ni l-au spus de la inima lor, sufereau impreuna cu cei care erau in necazuri. De aceea au fost primite cuvintele lor. Asa si noi cand predicam, cand spunem altuia la ureche, intre patru ochi sau intre sase ochi, sa-i spunem cu aceasta compatimire, cu acest duh umilit, cu aceasta dragoste sincera de a-l ajuta, de a-l indrepta si atunci el primeste.

"Fara obosire pandeste satana" - ascultati acum alt aspect al lucrurilor: "Fara obosire pandeste satana mantuirea omului si noi nu trebuie, oare, sa ne rusinam de a fi nepasatori de manuirea oamenilor celor asemenea noua, cand satana de-a pururea gandeste la pierzarea lor?" E o lupta aici intre duhul rautatii, al vicleanului si aceasta lucrare a lui Dumnezeu in lume pe care trebuie sa o facem intre noi - suntem toti frati in Hristos si de aceea ne rugam cu Tatal Nostru, avem un singur Tata ceresc.

"Satana ne ingrozeste cu lupta impotriva oamenilor, desi Dumnezeu il opreste de la aceasta, iar tu oare te vei feri cu lenevire, macar ca Dumnezeu insusi te indeamna si cere ca iarasi sa dobandesti pe cei cazuti? Pe cand satana arata o astfel de ravna pentru pierzarea oamenilor, noi n-aratam nici cea mai mica parte din asemenea ravna pentru mantuirea fratilor nostri? Pentru aceasta, cand tu vezi un frate invartosat si neplecat care nu voieste sa te asculte, atunci zi intru sine-ti: "Oare nu-l voi putea dobandi cu timpul?" Aceasta si Pavel ne-a poruncit sa facem cand scrie asa: "Slugii Domnului nu i se cade sa se sfadeasca, ci bland sa fie catre toti, invatator si suferitor."" Se intampla in casele noastre crestine, de aici si din alte parti ale tarii, cineva din familie merge la biserica, citeste, se roaga, citeste Acatistul Maicii Domnului, insa nu poate convinse pe cei din familia sa sa mearga si ei pe aceeasi cale. De ce oare? Poate sa se ascunda un dram de mandrie in persoana care merge pe calea lui Dumnezeu.

Poate un pic de dispret catre ceilalti, poate porunceste cu autoritate si cu un accent de rautate si cu aceasta dorinta, de a face toti ca ea sau ca ei. Asta e foarte greu... Vezi cum creste un arbore, cat de mic, abia il vezi, abia rasare din pamant si astepti sa creasca. Creste, daca se indoaie la varfuri ii pui o proptea si incet-incet creste pana cand se instapaneste si creste singur. Cam asa crestem si noi, avem o viata nu prea lunga, insa o viata in care crestem mereu. Toata viata e o cumpanire intre bine si rau si daca cineva e in preajma noastra si ne ajuta pe arborele care se ridica din pamant, ca sa fie ocrotit de vanturi, sa creasca drept, e mare merit cu acela sau pentru aceea. Si asa sunteti dumneavoastra care stiti [si] ascultati din cand in cand cuvantul lui Dumnezeu. Insa sa se faca aceasta cu smerenie si cu dragoste, cu duhul umilintei si atunci va prinde cuvantul nostru, altfel [celalalt] intoarce capul si pleaca, ramanem singuri.

Spune sfantul Pavel aici, "slugii Domnului nu i se cade sa se sfadeasca". Cand il inveti pe cel din casa ta, nu mustra prea tare si nu bate la cap prea mult. Spune-i putin, lasa-l sa se mai odihneasca, iarasi revii, pandeste momentul.

Aceasta lucrare de indreptare a omului este foarte grea. Sunt [lucrari] speciale pentru educatia tineretului si a lumii. Foarte greu sa inveti pe altul. Daca tu pe tine nu te poti indrepta, si stii o multime de lucruri, cum poti sa ai pretentii sa faci pe altul ca tine? In primul rand sa nu se sfadeasca, "ci bland sa fie catre toti, invatator si suferitor, rabdator, cu indelunga rabdare, cu blandete certand pe cei ce stau impotriva, poate candva le va da Dumnezeu pocainta si cunostinta adevarului spunea sfantul Pavel catre Timotei, ucenicul sau".

"Nu vezi tu oare", spune sfantul loan, "ca un parinte, chiar cand este deznadajduit despre insanatosirea copilului sau, totusi plangand, suspinand, sade langa patul lui, il saruta cu dragoste si intrebuinteaza toate mijloacele de vindecare pana la suflarea cea mai de pe urma. Tot asa trebuie sa faci si tu cu fratele tau". Fratele tau, in intelesul de oricine, aproapele nostru. "Acela cu lacrimile sale nu poate sa alunge boala, nici sa respinga moartea ce se apropie. Tu insa pe un suflet bolnav de moarte poti adeseori a-l mantui si a-l scula, prin lacrimile si suspinurile tale, daca tu esti neobosit si nu te indepartezi de dansul. Tot asa face si Dumnezeu cu noi, desi noi suntem nebagatori de seama si totusi in toate zilele vorbeste catre noi prin profeti si apostoli si nu inceteaza a indemna pe cei cerbicosi" - mandri, trufasi - "neluatori aminte. Ganditi-va, in sfarsit, ca acel ce nu inceteaza cu sfatuirea, desi o face in desert, va secera o rasplata inca mai mare decat acela care prevede ca cuvintele sale vor fi ascultate. Caci acela care de-a pururea indeamna fara sa fie ascultat si totusi nu oboseste, da dovada de dragostea cea mai calduroasa si mai adevarata de aproapele sau".

Frati crestini, asa a invatat sfantul loan, asa invatau si sfantul Vasile, sfantul Grigorie si asa invatau si invata sfintii. Sa ne insusim duhul lor, duhul smereniei, duhul dragostei lor, sa ne facem si noi cat de cat asemenea lor. Amin.

Parintele Sofian Boghiu


Duminica lui Zaheu vamesul



Zaheu este o persoana cunoscuta nu doar datorita Evangheliei din Duminica a XXXII a dupa Rusalii, ci si pentru ca textul din aceasta duminica se citeste si la Taina Sfantului Maslu.

Zaheu era mai-marele vamesilor si era bogat. Vamesii aveau datoria de a strange impozitele pentru Imperiul Roman. Scriptura ne spune ca auzind ca trece Hristos prin Ierihon, s-a urcat intr-un sicomor sa-L vada pentru ca era mic de statura.

Daca in fata celorlalti Zaheu era "mai marele vamesilor", niciodata mic de statura, iata ca din cauza bogatiei pe care o acumulase din impozite, se afla in imposibilitatea de a-L intalni pe Hristos. Si datorita dorintei sale de a-L vedea pe Hristos, Mantuitorul ii vesteste ca doreste sa manance in casa lui. Ii spune lui Zaheu: "Coboara". Acum Zaheu era sus si Mantuitorul jos. Am putea interpreta aceasta chemare a Mantuitorului si in alt chip: ii cere sa coboare, adica sa lepede falsa pozitie pe care i-o daruise bogatia. Asa face orice patima cu omul, ii spune ca este mai presus de toate si de toti, si din aceasta cauza el nu-L poata vedea pe Hristos. Este ceva asemanator fariseului care spunea: "Dumnezeule, iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni" (Luca 18, 11).

Zaheu asculta si intra cu Mantuitorul in casa sa. El nu pune intrebari, pentru ca el nu venise sa se lamureasca daca Mantuitorul este Mesia vestit de profeti. El dorea sa-L vada pe Hristos. In momentul in care Iisus intra in casa, am putea spune in inima sa, Zaheu se marturiseste: "Iata, jumatate din averea mea, Doamne, o dau saracilor şi, daca am napastuit pe cineva cu ceva, intorc impatrit". Iar Hristos ii primeste spovedania si ii graieste: "Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, caci si acesta este fiu al lui Avraam". Aceste cuvinte ii aduc cu adevarat inaltarea. Zaheu cel plecat de acasa a murit si in locul lui s-a ridicat un alt Zaheu, o faptura noua dupa cum spune Apostolul: "Deci, daca este cineva in Hristos, este faptura noua" (II Cor. 5, 17).

Ceea ce ne lipseste noua este faptul ca nu reactionam precum a facut Zaheu, atunci cand a auzit ca Hristos avea sa treaca pe locul unde vietuia. Cati dintre noi se apropie de Trupul si Sangele Domnului asa cum a facut-o Zaheu? Cati cauta sa se elibereze cu adevarat de pacate ca Hristos sa poata intra in casa noastra? M-as bucura sa stiu ca sunt din ce in ce mai multi oameni care parasesc chipul multumii care judeca nedrept gestul lui Hristos de a cina cu Zaheu: "A intrat sa gazduiasca la un pacatos".

Textul Evangheliei din Duminica a XXXII a dupa Rusalii ne descopera ca nu exista indepartare si ratacire atat de mare, incat sa nu poata fi iertata de Dumnezeu. Un singur lucru trebuie sa faca omul: sa-si vina in fire, sa constientizeze indepartarea si sa-si doreasca sa-L vada pe Hristos, asa cum a facut-o Zaheu.

Sa nu uitam niciodata ca oricat de pacatosi am fi, Domnul vrea sa intre si sa ramana in noi, caci "Fiul Omului a venit sa caute, sa mantuiasca pe cel pierdut" (Matei 18, 1-11).

Adrian Cocosila

29 ianuarie 2011

Sfantul Efrem Sirul



“Odata, si-a lasat patria si el, fiindu-i poruncit ca dumnezeiescului Avraam, si a ajuns la cetatea Edesa, pe de o parte, pentru inchinare la sfintele moaste care erau intr-insa, iar pe de alta, pentru intalnirea cu un oarecare barbat dintre cei cuvantatori, ca sa ia rod de cunostinta de acolo. Acest lucru, il cerea si de la Dumnezeu, zicand: “Doamne, Iisuse Hristoase, Stapane al tuturor invredniceste-ma ca, intrand in cetatea Edesa, sa ma intalnesc cu acest fel de barbat, care va fi puternic a-mi grai cele spre folosul si zidirea sufletului.” Astfel rugandu-se, cand a ajuns la portile cetatii, era adunat la minte si luator de seama, si ingrijat: cum, adica, se va apropia de acel batran, ce va intreba de la dansul si ce folos va dobandi?
Deci, calatorind astfel intru anunarea mintii, o femeie indata il intampina si aceasta era desfranata. Negresit, al lui Dumnezeu lucru era acesta: caci, pentru cele bune, de multe ori le randuieste tainic pe cele potrivnice. Deci, sfintitul Efrem, astfel intalnind pe desfranata, statea uimit oarecum, cautand catre dansa, mahnindu-se si patimind intru sine cu sufletul, ca nu i s-a implinit cererea dupa rugaciune, ci cu totul potrivnic. Iar ea, vazandu-l, iarasi privea la dansul cu ochi necuviosi. Si, fiindca astfel multa vreme se priveau unul pe altul, vrand el sa o rusineze si intru sfiala ce se cuvine femeilor a o aduce, i-a zis: “Pentru ce nu te rusinezi, o, femeie, sa privesti la mine cu ochii atintiti?” Si aceea zise: “Dar mie asa mi se cade a privi la tine, ca din tine si din a ta coasta sunt luata. Iar tie ti se cade a te uita nu catre noi, ci in pamant, din care ai si fost luat.”
Acestea auzindu-le Efrem , multumi si femeii, pentru folosul ce a avut din vorbele ei, si lui Dumnezeu, cu fierbinteala ii inalta multumire, Care, chiar din cele fara de nadejde, de multe ori, poate face lucruri mai presus de nadejde.
Deci, dupa ce au trecut zile destule si dumnezeiescul Efrem era in cetatea Edesei, o desfranata oarecare, locuind aproape de dansul, s-a facut organ de rautate a vicleanului. Si, prin-transa, ca prin sarpele cel dintai, navalea asupra dreptului. Deci, de vreme ce s-a intamplat ca dumnezeiescul Efrem fierbea niste bucate, acea femeie, deschizand fereastra care era in perete, se pleca cu nerusinare, apoi cu obraznicie cautand la cuviosul, ii zise: “Binecuvinteaza, parinte!” Iar el, cu blandete si cu graiul cel cuviincios lui, ii zice: “Domnul sa te binecuvinteze!” Si aceasta, iarasi cu ras necuvios, a zis: “Dar ce lipseste bucatelor tale?” Iar acela a zis: “Trei pietre si putin noroi, ca fereastra aceasta sa se astupe.” Aceea, cu obraznicie, a zis: “Pentru ca te-am cinstit, aceasta a facut intru tine mandrie? Eu voiesc a dormi impreuna cu tine, iar tu, de prima data, ma deznadajduiesti?”
Insa, precum aceea avea graiuri satanicesti, astfel si el, cu mult mai vartos, n-a fost lipsit de cuvinte duhovnicesti, caci a zis: “De voiesti impreuna cu mine sa dormi, trebuie s-o faci unde-ti voi zice eu.” Iar aceea, daca a auzit cuvantul, a si intrebat de locul unde voieste a dormi. “Nu intr-alt loc, a zis el, decat chiar in mijlocul cetatii voi dormi cu tine.” Iar ea a zis: “Dar nu ai sfiala si rusine de barbatii ce ne vor vedea dormind in mijlocul cetatii?” Caci femeia aceea, ce dorea sa vaneze sufletul cel nepatimas, nu putea cunoaste nici ceea ce zice Solomon: Ca ochii Domnului celui Preainalt de milioane de ori mai luminati sunt decat soarele, caci cauta peste toate caile oamenilor.
Atunci, Sfantul a raspuns indata: “Daca ochii oamenilor i-ai judecat ca sunt puternici a rusina sufletul si a-l opri de la fapta cea rea, dar oare de ochii lui Dumnezeu, care vad toate cate se lucreaza in ascuns si intru aratare, nu ne vom teme si nu ne vom spaimanta cu mult mai vartos si oare nu ne vom departa de lucrul cel rau, care ridica asupra noastra, de-a pururea, constiinta ca si paras impreuna locuitor si ne aduce munci vesnice?” Acestea destule au fost nu numai ca sa induplece pe desfranata a se departa de vicleana pofta catre dansul, ci si ca sa se caiasca de cele dintai fapte rele ale ei. Caci, indata apropiindu-se si cazand la pamant, cerea iertaciune de dobitoceasca si neinfranata ei pornire.
Apoi, facand adevarata pocainta, a luat povatuitor si dascal pe sfantul Efrem in calea cea catre mantuire. Iar el, fiind gata a sluji unei cereri ca aceasta, o sfatui cele cuviincioase, spre a nu merge iarasi, dupa cum zice dumnezeiescul Ieremia, in urma gandurilor inimii ei celei rele; apoi, s-a ingrijit a o aduce intr-o manastire femeiasca, spre a face fapte bune. Si, in scurt, pe aceea care a voit a-l impiedica din calea cea dreapta, el mai vartos intorcand-o de la calea cea rea, a avut ca rod al dreptatii intoarcerea ei spre calea mantuirii.
Astfel, dumnezeiescul Efrem, intalnindu-se cu doua femei desfranate, pe una a folosit-o, iar de la cealalta insusi a primit folos sau, mai adevarat sa zic, de la amndoua, fiindca ajutorul dumnezeiesc a folosit tuturor. “
Fragment din “Vietile sfintilor”, volumul pe luna ianuarie, Cuviosul Efrem Sirul)


27 ianuarie 2011

Protosinghelul Nicodim Măndiţă, de la Mănăstirea Agapia

Nicodim Măndiță ( 1889 -1975 )




Mormântul protos. Nicodim Măndiţă de la Mănăstirea Agapia.
Nicodim Măndiță (n. 28 octombrie 1889, satul Bunești, județul Argeș - d. 6 iulie 1975, Mănăstirea Agapia) a fost un scriitor și duhovnic ortodox român, viețuitor al Mănăstirii Agapia.

Biografie

S-a născut în anul 1886 într-un sat din județul Argeș, în familia țăranilor Ioniță și Filofteia Măndiță, primind la botez numele de Nicolae. A absolvit numai cinci clase elementare [1]. Între anii 1911-1918 a fost înrolat în armată, participând la campania din 1913 din Bulgaria și la luptele din timpul primului război mondial.
În anul 1920 s-a călugărit la Schitul Măgura-Bacău, cu numele de Nicodim, fiind hirotonit ca ieromonah în vara aceluiași an. A slujit apoi ca preot misionar in satul Schitul Frumoasa-Bacău (1921-1923), duhovnic la Mănăstirea de maici Giurgeni-Roman (1923-1925) și preot misionar în satele Pâclișa-Alba, Hășmașul Ciceului și Leurda Gârboului-Cluj din Transilvania (1925-1935).
În următorii 40 de ani a fost duhovnic la mănăstiri de maici: la Agapia (1935-1945), la Văratec (1945-1962) și din nou la Agapia (1962-1975). A primit rangul monahal de protosinghel.
În perioada regimului comunist (1948-1964), a scris cărți de învățături duhovnicești, cu conținut anticomunist, care erau multiplicate de colaboratori și distribuite în diferite localități printr-o rețea de colportaj. Acuzat de "infracțiunile de răspândire de publicații interzise", a fost condamnat prin sentința penală nr. 38 a Tribunalului Militar București dată în ședința din 22 ianuarie 1965 la 8 ani închisoare corecțională [2]. Ținându-se seama de vârsta și boala de care suferea părintele Nicodim, completul Tribunalului Militar București s-a deplasat în orașul Târgu Neamț. Părintele Măndiță a fost arestat și încarcerat în Penitenciarul Aiud, iar cele 500.000 de cărți confiscate au fost trimise la topit.
După un an și jumătate de închisoare, i-a fost anulat restul de pedeapsă și i s-a permis să revină la Mănăstirea Agapia, unde se retrăsese ca pensionar din anul 1962. A murit la Agapia în anul 1975, la vârsta de 86 ani, și a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii.

Cărți publicate

  • Rugăciunea lui Iisus (Ed. Ortodoxox Kypseli, Tesalonic, 1996)
  • Învățături despre rugăciune (Ed. Agapis, 1997)
  • Îndrumar pentru spovedanie (Ed. Agapis, 1997)
  • Viața Maicii Domnului (Ed. Agapis, 1997)
  • Oglindă Duhovnicească (Ed. Agapis, 1998)
  • Vrednicia sufletului (Ed. Agapis, 1998)
  • Îndreptar pentru spovedanie (Ed. Agapis, 2001)
  • Al cui chip să purtăm? (Ed. Agapis, 2003)
  • Dai voință iei putere (Ed. Agapis, 2003)
  • Despre păcatul înjurăturilor (Ed. Agapis, 2003)
  • Judecata particulară a sufletului omenesc după ieșirea din corp (Ed. Agapis, 2003; reeditată în 2006)
  • Pacea părinților cu pruncii lor (Ed. Agapis, 2005)
  • Priveghiul creștinesc (Ed. Agapis, 2005)
  • Ce să facem și ce nu trebuie să facem în Sfânta Biserică (Ed. Agapis, 2007)
  • Capcanele iadului (Ed. Agapis, 2007)
  • Minunile Maicii Domnului (Ed. Agapis, 2008)
  • Vămile văzduhului și mărturii despre existența lor (Ed. Agapis, 2008)
  • Păcatul furtului (Ed. Agapis, 2008)
  • Fumatul este un păcat? (Ed. Agapis, 2008)
  • Oglindă duhovnicească - 6 vol. (Ed. Agapis, 2008-2009)
Fapte si cuvinte de invatatura
1. Acest cuvios parinte avea de mic o aleasa traire duhovniceasca, iubind cel mai mult rugaciunea, postul si citirea sfintelor carti. Pentru aceea toti se foloseau de intelepciunea lui.
2. Cand a intrat in Schitul Magura-Targu Ocna, staretul, vazand ascultarea lui, indata l-a facut calugar. Apoi, vazandu-l bland si priceput in Sfanta Scriptura, l-a facut preot si pastor de suflete. Si invata asa de frumos pe credinciosi, incat veneau de departe sa-l vada si sa primeasca de la el cuvant de mangaiere.
3. Satul Schitu Frumoasa-Moinesti era un sat mic, lipsit de preoti si dezbinat de secte. Timp de trei ani, cat a fost paroh aici, parintele Nicodim a schimbat profund viata duhovniceasca a credinciosilor. Mai intai a intors la Ortodoxie pe toti cei dezbinati. Apoi a combatut cu multa putere imoralitatea, betia si certurile in familie, desfiintand carciumile si intarind unitatea, buna credinta si omenia intre toti. Si acestea toate le-a savarsit prin trei cai: printr-o viata personala exemplara, prin slujbe frumoase la biserica si prin predicarea vie si permanenta a cuvantului lui Dumnezeu.
4. Spun fiii sai duhovnicesti ca parintele Nicodim era plin de dragoste pentru Dumnezeu si pentru oamnei si foarte ravnitor la savarsirea celor sfinte. Iubea pana la jertfa Biserica si dreapta credinta apostolica si cunostea bine Sfanta Scriptura si invataturile Sfintilor Parinti. Pentru aceea era permanent cautat de credinciosi si temut celor rau-credinciosi. Ca oricine asculta cuvintele lui se lumina la suflet si se intorcea cu bucurie la Hristos.
5. Spun iarasi ucenicii lui ca se ruga mult la chilie si nimic nu facea fara rugaciune. Zilnic citea cele sapte Laude la vremea lor, psalmii si alte rugaciuni de taina. Apoi citea cateva capitole din Biblie, precum si viata sfantului respectiv. La urma statea de vorba cu oamenii, spovedea si scria cuvinte de folos.
6. Zece ani parintele Nicodim a fost preot misionar in Transilvania. Spun parintii care l-au cunoscut ca s-a dovedit un mare aparator al Ortodoxiei si unitatii romanesti. Cel mai mult ostenea pentru intoarcerea celor rataciti in sanul Bisericii noastre. In putina vreme a realizat o unitate religioasa deplina, inlaturand cu pricepere dezbinarile confesionale, imoralitatea si intarind dreapta credinta.
7. Vazand acest cuvios parinte ca numai cu cuvantul vorbit nu se pot apara credinta si morala ortodoxa, cu binecuvantarea Patriarhiei Ortodoxe Romane si a episcopului de Cluj, a scris si a tiparit sute de brosuri cu continut moral profund ortodox, impodobite cu imagini pe intelesul credinciosilor, pe care apoi le impartea gratuit. Opera sa literar-duhovniceasca insumeaza peste 40 de volume a peste 400 de pagini fiecare, plus alte peste zece mii de pagini in manuscris.
Prin aceasta s-a dovedit un bun pedagog si un preot misionar rar intalnit in monahismul nostru.
8. Se spunea despre dansul ca in satul Leurda Garboului a zidit din temelie o biserica noua si a inzestrat-o cu tot felul de obiecte de cult, donate, atat de credinciosi ardeleni, cat si de moldoveni. Dupa patru ani de preotie in acest sat, s-a intors din nou in Moldova.
9. Se mai spunea despre parintele Nicodim ca in parohia lui nu puteau locui sectantii si carciumarii. Sectantii fanatici plecau in alte sate, pentru ca nu puteau face nici un prozelit, iar carciumarii plecau pentru ca nu venea nimeni sa le cumpere bauturile. Ei erau singurii oameni care nu-l iubeau pe acest slujitor al lui Hristos.
10. Odata l-au reclamat unii la episcop cum ca ar fi preot eretic. Deci, chemandu-l episcopul si cercetandu-l, i-a zis:
- Du-te, parinte Nicodim, inapoi la parohie si invata pe credinciosi ca si pana acum, ca nu sfintia ta, ci cei care te-au reclamat mi se pare ca sunt eretici.
11. La Manastirile Agapia si Varatec, parintele Nicodim a continuat aceeasi activitate de duhovnic si preot misionar. Slujea cele sfinte cu frica de Dumnezeu, se ruga si citea mult la chilie, spovedea, invata pe oameni si tiparea carti bisericesti. Dupa anul 1940 ajunsese cel mai iscusit duhovnic pentru mireni si calugari din partea locului.
12. Parintele Nicodim considera spovedania cel dintai si cel mai necesar mijloc de cunoastere, de formare duhovniceasca si de indreptare a crestinului. De aici incepea urcusul duhovnicesc. Iar spovedania o facea astfel:
Mai intai cerea credinciosului sa citeasca pravila bisericeasca, sa se roage, sa-si cerceteze constiinta si sa-si noteze pe hartie toate pacatele. Apoi il spovedea fara graba, din copilarie, lasand pe om sa-si spuna liber pacatele. La urma adauga si cateva intrebari, apoi rupea hartia in fata penintentului, ca semn de iertare, ii randuia canon dupa putere si indata ii citea rugaciunea de dezlegare. Daca cineva avea pe constiinta pacate grele, il lasa pe penitent dupa spovedanie inca un ceas-doua sa-si cerceteze constiinta, apoi il dezlega.
13. Acest duhovnic iscusit nu dadea la spovedanie canon aspru niciodata. Mai intai cerea crestinului sa inceteze pacatul, apoi sa se roage. Ii cerea sa citeasca zilnic cele sapte Laude, sa citeasca Sfanta Scriptura, Invatatura de credinta, Vietile Sfintilor si alte carti de folos sufletesc. El punea accent indeosebi pe cunoasterea dreptei credinte si pe sfanta rugaciune.
- Cine nu citeste, zicea el, nu cunoaste, Si cine nu cunoaste Sfanta Scriptura si credinta ortodoxa, acela cade usor in pacate de moarte si este prins in mreaja sectelor.
14. Odata spunea unui din ucenici:
- Parinte, eu nu-ti pot da post si metanii multe. Ca si ursul si sarpele postesc. Dar ursul tot urs ramane si sarpele tot sarpe. Cand musca, amandoi omoara! Asa si omul, posteste uneori mult, dar in inima este plin de rautate, iar cand dezleaga la mancare, bautura, cade in pacatul lacomiei. Deci, posteste si te roaga dupa putere, dar mai intai citeste Sfanta Scriptura si pe Sfintii Parinti. Atunci singur te vei invata ce trebuie sa faci, cum sa te rogi si sa postesti, de ce sa te feresti si cum sa te mantuiesti.
15. Altui ucenic pe care l-a spovedit i-a zis:
- Frate, nu-ti dau alt canon decat sa citesti Noul Testament de cinci ori. De patru ori ca sa-ti fie ca patru pereti de casa, iar a cincea oara ca sa-ti fie de acoperamant pentru casa sufletului tau.
16. O batrana care nu stia carte l-a intrebat:
- Parinte, cum sa citesc Noul Testament, ca nu stiu carte?
Iar el i-a raspuns:
- Dar cand primesti scrisoare de la feciorul tau, nu te duci la un vecin sa ti-o citeasca? Asa fa si cu Noul Testament. Roaga pe cei ce au dragoste sa-ti citeasca si amandoi va veti folosi.
17. Se spunea despre dansul ca daca il intreaba cineva ceva, batranul nu-i raspundea imediat si direct la intrebare, ci il trimitea la Sfanta Scriptura, la canoane si la Sfintii Parinti, ca singur sa citeasca, sa se invete si sa afle raspunsul dorit.
18. Se spuneau si acestea despre dansul, ca niciodata nu chema pe nimeni la spovedanie, ca sa nu vina cineva din sila. Nici nu se interesa de la altii despre fiii sai duhovnicesti, ci lasa pe fiecare ca in mod liber si constient sa lucreze si sa-L caute pe Hristos.
19. Uneori le spunea fiilor sai duhovnicesti:
- Fratilor, pe langa citirea sfintelor carti, va dau si acest canon, ca unul pe altul sa va indemnati la biserica, la spovedanie, la milostenie si la citirea Sfintei Scripturi... Ca de nu va veti ajuta pe calea mantuirii, veti da socoteala in fata lui Hristos de cei care se pierd. Nu vedeti pe sectanti cum se silesc sa amageasca pe ortodocsi?
20. Spun ucenicii lui ca parintele Nicodim nu primea la spovedanie pe calugarii si mirenii care aveau alti duhovnici, fara binecuvantarea acelora. Nici el nu dadea voie fiilor sa duhovnicesti sa mearga de la un duhovnic la altul fara motive intemeiate. Pe mireni ii sfatuia sa se marturiseasca la preotii lor, iar pe calugari la duhovnicii din manastirile lor.
21. Uneori invata pe calugari, zicand:
- Cand mergi la cineva dornic de invatatura si lipsit, sa-i duci vreo carte buna de citit, du-i si vreo paine sau altceva de mancare. Nu vezi ca pestele nu vine la undita goala? Ca trebuie sa intrebuintam tot ce ne sta la indemana ca sa puteam castiga suflete pentru Imparatia lui Dumnezeu. Astfel, vazand fratele dragostea ta, va primi cu bucurie cuvantul vietii.
22. Alteori spunea la spovedanie:
- Fratilor, am socotit sa va dau ascultare si canon citirea cuvantului lui Dumnezeu. Ca de va veti lumina mintea cu cuvantul lui Dumnezeu, atunci veti fi capabili sa duceti o viata plina de fapte bune si folositoare. De va dau sa postiti mai mult si sa faceti metanii, nu va cunosc puterea. De va dau sa faceti milostenie, nu va cunosc starea materiala. Si daca nu va miluiti mai intai sufletul vostru, ci il lasati flamand, ce folos mai are milostenia?
23. Acest cuvios parinte era in toate foarte chibzuit si cu dreapta socoteala. La mancare si la post, la rugaciune si la citire, la tacere sau la cuvant, la chilie sau la slujba. Toate le facea in tacere, cu blandete si cu multa frica de Dumnezeu.
24. Spun calugarii care l-au cunoscut ca el niciodata nu amintea lucruri din trecut. Cand vorbea, rostea fiecare cuvant cu atentie sa nu greseasca sau sa sminteasca pe cinvea cu ceva. Niciodata n-a fost auzit sa osandeasca, sa se certe sau sa vorbeasca de rau. Nici pe altul nu-l ingaduia sa parasca sau sa cleveteasca pe aproapele in chilia lui.
- Nu uitati, zicea batranul, ca pentru tot cuvantul desert vom da seama in ziua judecatii lui Hristos (Matei 12,36). Alteori le amintea cuvantul psalmistului: Pune Doamne, paza gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele (Ps.140,3). Cuvantul lui era intelept, linistit, dres cu sare.
25. Mai spun parintii ca el nu primea slujbe, nici nu se ruga pentru cei ce nu citeau cuvantul lui Dumnezeu. De asemenea, nu primea la spoveanie pe cei ce nu veneau la biserica si refuzau citirea sfintelor carti.
26. Parintele Nicodim pretuia mult timpul si nici un minut nu-l risipea in zadar.
- Timpul, zicea el, este scump ca si sufletul. Ai pierdut timpul, ai pierdut sufletul! Ca eu daca n-as fi economisit bine timpul si n-as fi trait cu program, nimic n-as fi facut in viata.
27. Batranul cerea ucenicilor sai sa faca toate cu rugaciune si sfat; sa-si faca dinainte canonul si rugaciunea pentru timpul cat lipsea din manastire.
28. Uneori invata pe maici, zicand:
- Daca plangi numai si nu pui inceput bun, nu te folosesti. De aceea sa fim cu grija, sa nu ne gaseasca moartea dormind. Vai de noi de ne va afla moartea dormind. Ca in ce ne va gasi in aceea ne va judeca (Romani 2,6).
29. Zicea parintele Nicodim:
- Patru sunt felurile de vietuire in lume:
a. Vietuire diavoleasca, a celor ce se ridica impotriva lui Dumnezeu, a Bisericii si a oamenilor. Adica a celor ce hulesc impotriva Duhului Sfant si fac rau binefacatorilor lor.
b. Vietuire dobitoceasca, a celor ce se razbuna pe semenii lor, care rasplatesc rau pentru rau, care nu iarta si rabda nedreptatea, precum si a celor ce traiesc in betii si desfranari.
c. Vietuire omeneasca, a celor ce rasplatesc cu bine pentru bine si iubesc pe cei ce ii iubesc; a celor ce cad si iarasi se ridica din pacate.
d. Vietuire duhovniceasca, a celor ce se ostenesc a face bine vrajmasilor lor. Adica a celor ce iarta, miluiesc si vorbesc de bine pe cei ce ii urasc, precum si a celor ce pururea cugeta la legea Domnului.
30.Zicea iarasi:
-Crestinul are patru feluri de parinti:
a. parinti trupesti, care ne-au nascut dupa legile firii;
b. parinti sufletesti, nasii de botez, de la cununie sau calugarie;
c. parinti duhovnicesti, adica preotii si duhovnicii, si
d. Tatal Nostru Cel Ceresc, Care ne-a creat si ne poarta in toate de grija.
Pe parintii nostri cei pamantesti se cuvine sa-i cinstim si sa-i ascultam, iar pe Dumnezeu se cade neincetat sa-L slavim si sa-L laudam.
31. Zicea iarasi parintele Nicodim:
- Sunt patru feluri de impartasiri:
a. prin savarsirea a toata fapta buna, dupa cuvantul Domnului, Care zice: Cine face poruncile Mele acela Ma iubeste pe Mine (Ioan 14,21);
b. prin ascultarea cu atentie a cuvantului lui Dumnezeu, adica prin citirea sfintelor carti, prin slujbe si cantari duhovnicesti, dupa cuvantul care zice: Nu numai cu paine va trai omul, ci si cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4,4);
c. prin sfanta rugaciune facuta cu smerenie si luare-aminte, si
d. prin impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos; aceasta este impartasirea cea mai inalta, fara de care nimeni nu se poate mantui.
32. Spuneau maicile din Manastirile Varatec si Agapia ca parintele Nicodim era un om de rugaciune. Se ruga in chilie cu mainile inaltate spre cer, se ruga in biserica, se ruga pe cale, se ruga in padure, permanent slavea pe Dumnezeu. Dupa ce isi termina rugaciunea, deschidea usa chiliei si vorbea cu oamenii, spovedind si mangaind pe toti. Uneori fata lui era luminata de darul rugaciunii si de bucuria Duhului Sfant.
33. Acest renumit duhovnic era foarte ravnitor pentru mantuirea celor ce veneau la el. Pe toti ii primea cu dragoste, ii marturisea cu atentie si ii sfatuia cu intelepciune, caci era statornic si hotarat in cuvant si niciodata nu se schimba. Facea totul ca sa salveze sufletul omului.
34. Odata a venit la parintele un om tulburat si i-a spus:
- Parinte, au venit peste mine multe necazuri si nu le mai pot rabda. Da-mi un cuvant de folos.
- Nu te tulbura, frate, a zis batranul. Vezi scarbele acestea? Iata, pe aici a pasit Hristos. Pe aici au trecut Sfantul Ioan Botezatorul, Sfintii Apostoli, sfintii mucenici si toti parintii. Pe aici se cade sa trecem si noi, cei care urmam lui Hristos. Ca nu este alta cale de mantuire. Nu putem dobandi bucuria mantuirii, pana nu gustam mai intai din paharul suferintei si al necazurilor vietii.
35. Intr-o zi a venit la parintele Nicodim o femeie sa se spovedeasca, iar el i-a spus:
- Citeste cu atentie aceasta carte, noteaza pacatele pe care le-ai facut, apoi stai in genunchi inaintea sfintelor icoane si le repeta de sapte ori cu cainta si cu lacrimi. Dupa aceea, vino sa te marturisesc. Ca precum Neeman Sirianul s-a afundat de sapte ori in apa Iordanului (IV Regi 5,10) si s-a curatat de lepra, asa si noi se cade sa ne caim din inima, ca sa ne spele Dumnezeu de lepra pacatelor.
36. Iar pentru sfanta rugaciune invata:
- Fratilor, sa ne rugam neincetat cu luare-aminte si cu atentie. Sa nu lasam mintea sa hoinareasca in timpul rugaciunii. Ca la ce te gandesti,la aceea te si inchini si rugaciunea se preface in pacat,ca te inchini idolilor din minte,iar nu lui Hristos. Deci, sa cerem ajutorul lui Dumnezeu, ca sa ne putem ruga cum trebuie. Iar daca gandurile noastre fug, sa le intoarcem inapoi, precum isi intoarce ciobanul oile ce fug din turma.
37. Odata i-au zis ucenicii:
- Parinte, da-ne un cuvant de folos.
Iar batranul le-a raspuns:
- Fratilor,sa aveti credinta in Dumnezeu ca, ce nu pot face oamneii, face El intr-o clipa. De nimic sa nu va temeti decat de Dumnezeu. De aceea paziti poruncile Lui ca lumina ochilor, ca a lui e slava in vecii vecilor. Amin!
38. Parintele Nicodim avea mare evlavie catre Maica Domnului, careia i-a inchinat multe rugaciuni si pagini frumoase. Iar in fata sectantilor a aparat cu multa putere cinstirea Preasfintei Fecioare, marturisind-o Nascatoare de Dumnezeu cu adevarat si mijlocitoarea mantuirii noastre. El nu ingaduia sa puna cineva podoabe si obiecte de mult pret la icoana Maicii Domnului.
39. Acest neobosit duhovnic purta mare grija pentru mantuirea tuturor. Pe calugari ii sfatuia sa faca ascultare fara cartire si sa se roage neincetat. Pe mireni ii sfatuia sa munceasca cu demnitate pentru painea cea de toate zilele si sa vina neintrerupt la biserica. Pe cei casatoriti ii sfatuia sa nasca copii si sa-i creasca cu frica de Dumnezeu, combatand cu multa putere divortul si avortul. Iar pe tineri ii indemna sa asculte de parinti, sa invete carte, sa se fereasca de betie si desfranare, ca sa fie folositori societatii in care traiesc.
Pe toti ii imbarbata ca un parinte ii invata ca un duhovnic si ii mangaia cu dragoste de mama. Inca si pe cei bolnavi ii vindeca cu rugaciunea, caci era intarit cu darul Duhului Sfant.
40. Un calugar iubitor de liniste l-a intrebat:
- Parinte Nicodim, ce este mai de folos astazi pentru calugari? Sa stea la liniste si sa se roage sau sa ajute la mantuirea altora?
- Sa le faca pe amandoua: intai rugaciunea si viata cat mai sfanta si apoi misiunea care este dragoste si milostenie duhovniceasca. Cand vezi casa vecinului in flacari, poti sa stai la liniste si sa te rogi, pana nu arunci pe foc o galeata de apa? Lumea de astazi este aprinsa de focul urii, al desfraului si al pacatului. Sa ajutam si noi, calugarii, dupa putere la mantuirea oamenilor.
41. Spunea parintele Nicodim ucenicilor sai:
- Cand am fost hirotonisit preot, m-am rugat in taina lui Dumnezeu si I-am cerut sa-mi dea darul cuvantului, al intelepciunii duhovnicesti si al povatuirii sufletelor pe calea mantuirii, ca sa pot calauzi cat mai multi crestini la Imparatia cerurilor. Am gandit atunci sa nu primesc bani pentru slujbele religioase. Dar, vazand ca prin aceasta aduc sminteala altora si se mahnesc credinciosii ca le refuz darul, am hotarat inaintea lui Dumnezeu sa primesc cele ce-mi dau credincioasii la biserica; insa, o parte de bani sa-i dau la saraci, iar alta parte sa-i folosesc pentru tiparirea si cumpararea de carti sfinte, pe care apoi sa le impart gratuit celor ce au nevoie. Asa am facut toata viata mea de preot si multe suflete s-au folosit si s-au intors la Hristos cu ajutorul rugaciunilor, al sfatului bun si al cartilor sfinte.
42. Unui ucenic, care se certa cu cei din jur, i-a zis:
- Nu este bine si crestineste sa-ti pierzi timpul in discutii care duc la cearta si dezbinare. Acela este biruitor in discutii care la inceput se pare ca este biruit, dar pana la urma reuseste sa ramana in pace si dragoste cu acela cu care nu se potriveste in idei.
43. Uneori zicea batranul catre ucenicii sai:
- Poporul nostru crestin este foarte iubitor de Dumnezeu, de adevar, de dreptate, insa fiecare i-a pipait numai buzunarul. Rar s-a gasit cate unul ici-colo ca sa-l ajute, sa-l calauzeasca si sa-l indemne cu adevarat la cele bune, la mantuire. Ma doare inima ca nu pot face mai mult pentru acest popor, caci si eu sunt os din oasele lui, carne din carnea lui. Daca as putea, m-as duce din casa in casa sa stau de vorba cu credinciosii nostri, sa-i invat dreapta credinta, sa le las vreo carte buna pentru citit, sa fac rugaciuni cu ei, sa-i mangai in necazuri si sa ma bucur impreuna cu ei, ca sa nu se simta singuri si parasiti.
44. Parintele Nicodim punea mare accent pe raspandirea cartilor bune, ortodoxe, in randul credinciosilor. Uneori zicea catre fiii sai duhovnicesti:
- O carte buna, crestineasca, este un inger al lui Dumnezeu, caci te invata sa-L cunosti si sa-L iubesti, sa descoperi frumusetea vietii in Hristos, sa iubesti pe oameni, sa te feresti de pacat si sa te ingrijesti de mantuirea sufletului. Daca in viata agonisesti carti sfinte in locul banilor, urmasii s-ar folosi de pe urma lor; iar daca le-ar vinde, tu nu vei pierde folosul lor si ti se va socoti ca o milostenie sufleteasca, pentru ca oriunde vor ajunge cartile sfinte, vor raspandi lumina si vor aduce sufletele la cunostinta de Dumnezeu. Iar daca vor ramane dupa tine bani sau averi si urmasii le vor chletui in pacate, nu numai ca nu te vei folosi cu ceva, ci vei fi gasit vinovat ca, prin zgarcenia si lacomia ta, ai dat urmasilor prilej de pacate.
45. Daca faci praznic mare, incat sa hranesti tot satul; daca imbraci pe cei saraci cu haine noi, daca faci chiar si biserici din temelie, nu se supara atat de mult vrajmasul, ca atunci cand dai o carte buna de citit, o carte crestineasca in care sa poata vedea, ca intr-o oglinda, starea lui sufleteasca de decadere morala si de pacatosenie.
46. Un credincios l-a intrebat pe parintele Nicodim:
- Cuvioase parinte, locuiesc intr-o casa mostenita de la o matusa de-a mea. Oare ce as putea face eu mai bun pentru sufletul ei?
- Ca sa ai mai multa nadejde pentru mantuirea ei, a raspuns batranul, si sa capeti si o pace launtrica, este bine ca din ce economisesti, dupa putere, sa cumperi carti crestinesti si sa le dai celor dornici drept milostenie, sa le citeasca si sa cunoasca voia lui Dumnezeu. Caci, pe langa sfintele slujbe pentru cei raposati, mare folos isi agonisesc crestinii care dau carti bune in dar celor ce doresc mantuirea sufletului.
47. Iar pentru Sfanta Spovedanie spunea ucenicilor sai:
- Aveti grija de cei care ii aduceti sa se marturiseasca. Nu purtati oamenii pe drumuri, daca ei nu sunt hotarati sa paraseasca pacatele. Nu legati oamenii la ochi, ci spuneti-le clar si deslusit sa stie ce au de facut pentru sufletele lor. Daca nu vor sa paraseasca betiile, desfranarile, judecatile, certurile, lenea si toata rautatea, lasati-i pe unii ca acestia in voia inimii lor. Iar daca vor incolti frica de Dumnezeu si gandul mortii in inimile lor, daca se vor hotari sa paraseasca pacatele care ii robesc, sa duca lupta cea buna crestineasca, sa se roage, sa posteasca, sa mearga regulat la biserica, sa faca milostenie, sa se impace cu semenii lor, sa nu mai injure de cele sfinte si sa asculte de pastorii Bisericii, atunci dati-le carti ziditoate de suflet si ajutati-i sa se pregateasca pentru Sfanta Spovedanie.
Dupa ce se vor pregati bine de tot, sa-si noteze pacatele din copilarie, sa si le citeasca inaintea sfintelor icoane cu candela aprinsa si cu o zi de post, sa se hotarasca a le parasi, a face canon si a pune inceput bun. Numai asa trebuie sa vina credinciosii nostri la Taina Spovedaniei. Iar daca vin in graba, fara hotarare de a parasi pacatele si nu fac nici canon, pacatele raman in inimile lor si spre osanda se impartasesc cu Sfintele Taine ale lui Hristos.
48. Odata, parintele Nicodim a spus unui grup de credinciosi:
- Dragii mei, chiar daca ati fost nebotezati, cand este vorba sa suferiti pentru dreapta credinta sau pentru sfintele carti, acea suferinta are putere sa curete pacatele celui ce sufera fara cartire. Cel ce patimeste pentru dreapta credinta si pentru cartile sfinte, acela este numarat cu mucenicii Bisericii lui Hristos. Pentru nimic nu se supara mai mult vrajmasul, ca pentru o carte buna, folositoare de suflet, data credinciosilor. Prin cartile sfinte ce le citim, se strica toate planurile vrajmasului diavol. Daca faci praznic cu saracii, el nu se supara atat de mult. Daca te faci ctitor de biserica, el nu-ti are grija. Daca postesti si te rogi, el se supara mult, dar nu ca atunci cand dai cuiva pentru citit o carte buna, ziditoare de suflet. Prin asemenea carti ortodoxe, multe suflete se trezesc din robia patimilor care ii stapanesc, ca dintr-o betie.
49. Un fiu duhovnicesc l-a intrebat pe parintele Nicodim:
- Crestinul care are ravna pentru fapte bune si citeste cartile sfinte, dar nu se marturiseste regulat si nu urmeaza sfatul duhovnicului sau se poate mantui?
- De va avea cineva, a raspuns batranul, multe carti sfinte si se va sili la implinirea poruncilor lui Dumnezeu fara spovedanie si fara ascultare fata de duhovnic iscusit, nu se poate mantui. Acela este asemenea unui om bolnav ce intra sa cumpere medicamente dintr-o farmacie, dar lipseste farmacistul. Fara cel ce poate da medicamentele necesare, bolnavul nu se va vindeca.
Duhovnicul este, pentru fiii sai duhovnicesti, doctor, dascal si parinte, model de traire in Hristos, rugator, povatuitor, garant inaintea Preasfintei Treimi, mijlocitor inaintea Fiului si izvor prin care se revarsa harul Duhului Sfant asupra ucenicilor sai. Prin mainile lui i se dezleaga pacatele, prin cuvintele lui se invata cele sfinte si prin rugaciunea lui se coboara peste el harul mantuirii. Mare rol are duhovnicul in viata crestinului.
50. Mai zicea Parintele Nicodim:
- Fratii mei, sa iubim cartea sfanta, incepand cu Sfanta Scriptura, Vietile Sfintilor si cartile de rugaciune si sa le dam cu inima deschisa si altora spre folos si mantuire. Banii dati pe o carte sfanta sunt o jertfa bineplacuta lui Dumnezeu. Noi ne vom duce de aici mai devreme sau mai tarziu, dar, daca reusim sa lasam urmasilor cat mai multe carti sfinte, le lasam o zestre de mare valoare pentru ei si pentru cei care vor urma dupa ei.
Dupa 55 de ani de aleasa slujire in Biserica lui Hristos, cunoscandu-si dinainte sfarsitul, parintele Nicodim si-a dat sufletul in mainile Domnului, Duminica, 6 Iulie, in anul mantuirii 1975. Obstea maicilor din Agapia si Varatec i-a asezat trupul, pana la a doua venire, langa altarul bisericii pe care cu demnitate a slujit-o peste o jumatate de secol.

Arhivă blog

CARUI SFANT TREBUIE SA NE RUGAM?

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai-marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta.

SFANTA SCRIPTURA

Totalul afișărilor de pagină

Etichete

. . Despre Evlavie .RUGĂCIUNE “Tâlcuire la Tatăl nostru” ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI ACATISTE ACATISTUL Cuviosului Ioan de la Prislop Acatistul Sfântului GHERASIM KEFALONITUL Acatistul Sfintei Cruci Acatistul Sfintilor Brancoveni Adormirea Maicii Domnului Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Adormirea Sfintei Ana ADUCEREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI MUCENIC ŞTEFAN AGHIAZMA SAU APA SFINTITA AICI GASESTI CANTARI BISERICESTI AICI GASESTI INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI DUHOVNICESTI AICI SANT CELE MAI IMPORTANTE RUGACIUNI AICI SE GASESC SFINTE MOASTE Alexandru Pesamosca Arhanghelui Gabriel. Arhiepiscop Justinian Chira ARHIMANDRIT TEOFIL PARAIAN Articole Apopei Roxana Articole Ioan Monahul AUDIO..VISARION IUGULESCU BISERICI BUNA VESTIRE CANOANELE SFANTULUI CALINIC Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia - sora lui Canonul Sfantului Andrei Criteanul din Postul Sfintelor Pasti Canonul Sfantului Meletie al Antiohiei CARTI INTERESANTE Cei patru Sfinţi Evanghelişti CELE 7 PLANSURI..EFREM SIRUL Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? CITATE DESPRE RABDARE CITATE DIN FILOCALIE CITATE DIN SF EVANGHELIE CUGETARI ORTODOXE CUM SA NE RUGAM CUVINTE DE FOLOS Cuviosul Arhimd. Sofronie Cuviosul Gherontie Cuviosul Nicodim de la Tismana (26 Decembrie) CUVIOSUL SERGHIE: Cuviosul Tadei de la Vitovnita Cuviosului Sofronie Saharov DESPPRE VRAJI SI FARMECE DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR DESPRE AVORT DESPRE ACATISTE SI PARACLISE DESPRE APOCALIPSA DESPRE BOALA Despre Boboteaza DESPRE CLEVETEALA SI JUDECATA. Despre Clopote Despre colivă DESPRE CREDINTA DESPRE CRUCE DESPRE DIAVOL DESPRE DRAGOSTE Despre educatia crestina a copiilor Despre Frică DESPRE HAINELE PREOTESTI DESPRE ICOANE DESPRE INGER PAZITOR Despre invidie Despre iubire DESPRE JUDECAREA APROAPELUI DESPRE JUDECATA DE APOI SI VIATA DUPA MOARTE DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI DESPRE MANIE Despre milostenie DESPRE MOARTE DESPRE OZN-URI DESPRE PACAT DESPRE POCAINTA DESPRE POST Despre PREOTUL DUHOVNIC DESPRE RAI SI IAD DESPRE RUGACIUNE Despre Rugaciunea Inimii Despre Sfanta Impartasanie DESPRE SFINTELE MOASTE DESPRE SFINTELE MOASTE Sfântul Ioan Gură de Aur DESPRE SMERENIE DESPRE SMERENIE MANDRIE SI EGOISM DESPRE SUFLET DESPRE TALISMAN DESPRE TRUFIE DESPRE URA DIN SFATURILE DE LA PARINTELE IOAN Din sfaturile Preotului Ioan Clopotel DREPTUL SIMEON ŞI SFÂNTA PROOROCIŢĂ ANA Drumul sufletului după moarte DUCEŢI-VĂ SĂ VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR Dudul lui Zaheu - Biserica Sfantul Elisei din Ierihon Duminica Tuturor Sfintilor ENIGMA MARAMEI VERONICĂI EPISTOLIA DOMNULUI Fuga in Egipt ICOANA BIZANTINĂ IER. SAVATIE BASTOVOI IEROD. VISARION IUGULESCU INDICATIILE TESTAMENTARE ALE LUI IOAN IANOLIDE: Inmormantarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Nicolae al Banatului Intampinarea Domnului INTERVIURI Intrarea Domnului in Ierusalim INVATATURI IZVORUL TAMADUIRII ÎNAINTEPRĂZNUIREA ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI Kamenski Mănăstirea "Înălţarea Domnului" Lancea cu care a fost omorât Hristos Legenda Sfântului Valentin MANASTIREA HUREZU MARGARITARE DUHOVNICESTI MINUNEA DE LA SF.MORMANT Minuni ale Sfantului Nectarie MINUNI.. Mitropolitul Antonie al Surojului MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA O rugăciune de dimineaţă OSÂNDIRE DE SINE SI EGOISM PARACLISUL SFINȚILOR MUCENICI ADRIAN ȘI NATALIA (26 AUGUST) Parastasele și folosul lor PARINTELE ADRIAN FAGETEANU PARINTELE ARSENIE BOCA PARINTELE ARSENIE PAPACIOC Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa PARINTELE ILARION ARGATU PARINTELE ILIE LACATUSU PARINTELE IOSIF TRIFA PARINTELE JUSTIN PARVU Parintele Maxim un stalpnic al zilelor noastre Parintele Nichifor cel lepros PARINTELE PAISIE AGHIORITUL PARINTELE PETRONIU TANASE PARINTELE PORFIRIE PARINTELE SOFIAN BOGHIU Parintele Teofil Paraian PARINTELE VISARION IUGULESCU Părintele Cleopa Ilie Părintele Constantin Galeriu Părintele Iulian de la Prodromu Părintele Iustin Pârvu Părintele Proclu Nicău PĂRINTELE PROFESOR DUMITRU STĂNILOAE Părintele Rafail Noica Pătimirea Sfinţilor Mucenici Trofim Savvatie şi Dorimedont († 276) Pelerinaj Grecia 2017 Pelerinaj Israel PILDE PILDE CRESTINE PILDE DIN PATERIC POEZII POEZII ..IISUS HRISTOS Poezii cu Preot Ioan POEZII DE ANDREI BOTOSANU POEZII DE CAMELIA CRISTEA Poezii de Costel Ursu Poezii de Daniela Ibisin Poezii de Doru Avram Poezii de Eliana Popa POEZII DE ILARION ARGATU Poezii de Maria Pintecan Poezii de Pr.Gabriel Militaru Poezii de Preot Sorin Croitoru POEZII DE RADU GYR POEZII DE TRAIAN DORZ Poezii de Valeriu Gafencu Poezii de Vasile Militaru Policarp si Laurentiu POVESTIRE POVESTIRI DIN PATERIC POVESTIRI DUHOVNICESTI POVESTITE DE SFINTI Pr. Efrem Atonitul PR. PAISIE OLARU PREOT Ioan Dumitriu de la Parohia Tipografilor Preotul Andrei Constantin PREVIZIUNI Prigonită pentru Iisus Hristos la doar 14 ani PROFETII Prohodul Domnului Proorocul Moise PROTOSINGHELUL NICODIM MANDITA Pruncii Simeon şi Parascheva Psalmi Psalmul 50 (al lui David) Psaltirea PUSTNIC ONUFRIE Răspunsuri Duhovnicesti de la părintele Argatu Rucăciune către sfinti Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos Rugaciune pentru bolnavii de cancer. RUGACIUNEA PARINTELUI GHERONTIE - PENTRU ORICE DORINTA Rugaciunea Sfintei Cruci RUGACIUNI Rugăciune catre Sfantul Ilie Rugăciune catre Sfantul Nectarie Rugăciune către Mântuitorul a Sfântului Dimitrie al Rostovului RUGĂCIUNE CĂTRE PĂRINTELE ARSENIE BOCA Rugăciune către Sfântul Apostol Simon Zilotul Rugăciune către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Maximovici RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MUCENIC VENIAMIN DIACONUL Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul RUGĂCIUNE CĂTRE TOTI SFINTII Rugăciune de pocăinţă Rugăciune pentru căsătorie... RUGĂCIUNEA PREACUVIOSULUI PĂRINTE IOAN DAMASCHIN Rugăciunea ultimilor Părinţi de la Optina Rugăciuni Rugăciuni către Sfinţii Arhangheli pentru fiecare zi a săptămînii Rusaliile SA FIM OAMENI SA-I AJUTAM SARBATORI Săpămana Patimilor Sânzaienele Schimbarea la Fată SCOPUL VIETII CRESTINESTI SEMNIFICATIA NUMELUI NOSTRU. Sf .Ghelasie de la Râmeţ Sf ap Iacob al lui Zevedeu SF DIMITRIE IZVORATORUL DE MIR Sf Gheorghe Sf Ignatie SF. IERARH ANTIM IVIREANU Sf. Ignatie Teoforul SF. IOAN DE LA PRISLOP Sf. Mc. Calistrat; Sf. Porfirie Bairaktaris SF.APOSTOL SI EVANGHELIST LUCA SF.IERARH CALINIC DE LA CERNICA Sf.Ignatie Briancianinov Sfanta Mucenită Tatiana Sfanta Alina Sfanta Ana SFANTA CUVIOASĂ PARASCHEVA SFANTA DUMINICA SFANTA ECATERINA Sfanta Eugenia Sfanta Evdochia SFANTA FILOFTEIA Sfanta Fotinii SFANTA HRISTINA Sfanta Iulia SFANTA LITURGHIE Sfanta Lucia Sfanta Macrina Sfanta Maria Egipteanca Sfanta Maria Magdalena Sfanta Marina Sfanta Mucenita Haritina Sfanta Mucenita Tecla Sfanta Mucenită Tatiana SFANTA PARASCHIVA Sfanta Salomeea Sfanta Teodora Sfanta Varvara Sfanta Veronica SFANTA XENIA Sfantul Mc Ioan Valahul SFANTUL ADRIAN Sfantul Alexandru Sfantul Andrei - Apostolul romanilor Sfantul Andrei Rubliov Sfantul Antonie de la Veria Sfantul Ap.Timotei SFANTUL APOSTOL ANDREI SFANTUL APOSTOL IOAN Sfantul Apostol si Evanghelist Matei Sfantul Apostol Tadeu Sfantul Apostol Toma Sfantul Calinic de la Cernica SFANTUL CRISTIAN Sfantul Cuvios Patapie SFANTUL DANIIL SIHASTRUL Sfantul Dimitrie al Rostovului Sfantul Dobri Dobrev SFANTUL DUMITRU Sfantul Efrem Cel Nou Sfantul Efrem Katunakiotul Sfantul Eftimie cel Mare Sfantul Emilian Sfantul Ermolae Sfantul Fanurie SFANTUL GHEORGHE Sfantul GHERASIM DE LA IORDAN Sfantul Gherasim din Kefalonia Sfantul Grigorie cel Mare - Dialogul SFANTUL GRIGORIE DECAPOLITUL Sfantul Haralambie SFANTUL IERARH PARTENIE Sfantul Ierarh Vasile cel Mare SFANTUL ILIE Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava SFANTUL IOAN DAMASCHIN Sfantul Ioan de Kronstadt SFANTUL IOAN RUSUL SFANTUL IOAN SCARARUL SFANTUL IOSIF DE LA PARTOS Sfantul Isidor din Hios Sfantul Isidor Pelusiotul Sfantul Iuda Sfantul Iuliu Veteranul Sfantul Lazăr din Betania SFANTUL MARCU ASCETUL Sfantul Maxim Mărturisitorul SFANTUL MINA SFANTUL MUCENIC EUSTATIE Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Mucenic Polieuct Sfantul Mucenic Procopie SFANTUL MUCENIC TRIFON Sfantul Nechifor Leprosul SFANTUL NECTARIE SFANTUL NICOLAE Sfantul Nicolae Steinhardt Sfantul Nil Dorobantu SFANTUL PANTELIMON Sfantul Parinte Vichentie Malău Sfantul Policarp Sfantul Prooroc Iona Sfantul Sava cel sfintit SFANTUL SELAFIL DE LA NOUL NEAMT SFANTUL SERAFIM DE SAROV Sfantul Serafim de Virita Sfantul Simeon Stalpnicul SFANTUL SPIRIDON SFANTUL STEFAN Sfantul Stefan cel Mare SFANTUL STELIAN Sfantul Teodor Studitul Sfantul Teodor Tiron Sfantul Teodosie cel Mare Sfantul Teodosie de la Brazi SFANTUL TIHON DE ZADONSK Sfantul Valentin (ORTODOXUL) SFANTUL VASILE SFANTUL VICTOR Sfantul. Cuvios Dimitrie cel Nou SFATURI DUHOVNICEŞTI ALE UNUI STAREŢ DE LA OPTINA SFATURI CRESTINE SFATURI DE LA PARINTELE IOAN SFATURI DUHOVNICESTI SFATURI PENTRU ANUL NOU Sfaturi pentru suflet SFATURI PENTRU VIAŢA DUHOVNICEASCĂ Sfăntul Mercurie SFÂNTA MUCENIŢĂ AGATA Sfânta Muceniţă Agnia SFÂNTA MUCENIŢĂ PARASCHEVI Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale Sfânta Salomeea Sfânta Teodora de la Sihla SFÂNTUL LAVRENTIE DE CERNIGOV Sfântul Siluan Atonitul... Sfântul Antonie cel Mare Sfântul Apostol Filip SFÂNTUL APOSTOL IACOB AL LUI ALFEU Sfântul apostol Luca Sfântul apostol Luca al Crimeii Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Sfântul Ciprian si Iustina SFÂNTUL CUVIOS ANTIPA DE LA CALAPODEȘTI ( 10 ianuarie) SFÂNTUL CUVIOS IOAN ZEDAZNELI Sfântul Cuvios Macarie cel Mare sau Egipteanul Sfântul cuvios Memnon SFÂNTUL CUVIOS ONUFRIE CEL MARE Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ SFÂNTUL CUVIOS TEOFIL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS Sfântul Efrem Sirul Sfântul Gheorghe Hozevitul Sfântul Grigorie de Nyssa Sfântul Grigorie Palama Sfântul Ierarh Eumenie Sfântul ierarh Ioan Maximovici cel nou SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ Sfântul Ioan Botezătorul SFÂNTUL IOAN CARPATINUL: Sfântul Ioan Evanghelistul Sfântul Ioan Gură de Aur Sfântul Ioan Iacob Hozevitul Sfântul Ioan Rilă SFÂNTUL ISAAC SIRUL SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR STRATILAT Sfântul Moise Etiopianul. SFÂNTUL MUCENIC CALINIC Sfântul Nicolae Sfântul Nicolae Velimirovici Sfântul Pahomie SFÂNTUL PROOROC ZAHARIA SFÂNTUL SERAFIM DE LA SAROV 1759 - 1833 SFÂNTUL SFINTIT MUCENIC FILUMEN Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul; Sfântul Mucenic Teoctist Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC LUCHIAN Sfântul Sfințitul Mucenic Ignatie SFÂNTUL TEOFAN ZAVORATUL SFIINTII-PRIETENII LUI DUMNEZEU Sfintele Mucenite Agapi Hionia si Irina SFINTELE PASTI SFINTELE TAINE SFINTI Sfintii Zotic Atal Camasis si Filip de la Niculitel Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea SFINTII APOSTOLI SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL Sfintii Atanasie si Chiril SFINTII CHIR SI IOAN SFINTII CONSTANTIN SI ELENA Sfintii Cozma si Damian Sfintii impărati Constantin si Elena Sfintii Inchisorilor SFINTII IOACHIM SI ANA Sfintii Mari Mucenici Serghie si Vah. Sfintii Martiri Brâncoveni Sfintii Marturisitori Ardeleni Sfintii Mihail si Gavril Sfintii Români Sfintii Simeon si Ana Sfintii Trei Ierarhi Vasile Grigorie si Ioan Sfintii Varsanufie si Ioan Sfintii Zilei Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei (9 martie) Sfinții Mucenici Pavel şi Iuliana SFINŢII ŞI OCROTIRILE LOR Sfînta Mare Muceniţă Irina Sfîntul Antonie de la Iezeru-Vîlcea SINUCIGAŞII SOBORUL MAICII DOMNULUI Soborul Sfinților 70 de Apostoli. TAINA CASATORIEI TAINA SFINTEI SPOVEDANII TEODORA DE LA SIHLA TROPARUL SFANTULUI IERARH IOSIF DE LA PARTOS TROPARUL SFANTULUI MUCENIC VLASIE TROPARUL SFINTILOR TREI IERARHI TUTUNUL ŞI ŢIGĂRILE = PĂCATUL SINUCIDERII Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare VALERIU GAFENCU VAMEȘUL ȘI FARISEUL VAMILE VAZDUHULUI Versuri de Horațiu Stoica VIATA LUI IISUS HRISTOS Viața Sfântului Iosif cel Nou de la Partos VORBESTE PARINTELE GEORGE ISTODOR

SFINTI

SFINTI